La fiecare 5 minute, undeva in lume,
un creștin este ucis

La fiecare 5 minute, undeva în lume, un crestin este ucis. Iar in fiecare an, peste 100.000 de creștini sunt uciși – conform unui semnal de alarma lansat de organizatia „Help to the Church in Need”. Invitat la prezentarea din Varșovia, a unui raport privind persecutarea creștinilor, a fost Patriarhul Grigorie al III-lea Laham (foto – vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
Prezența invitatului neobișnuit – Patriarhul catolic al Bisericii Melkite, Grigorie Laham al III-lea, la prezentarea unui raport al organizației in cauza, nu a fost accidentală. Lucrarea atrage atenția asupra exodului creștinilor din țările din Orientul Mijlociu, inclusiv din Siria. Autorii acesteia subliniază faptul că Siria este copleșita de războiul civil, unde musulmanii reprezinta 93% din societate, în prezent cea mai periculoasă țară pentru creștini, avand o minoritate de aproximativ 5% din locuitori. Viața de zi cu zi, din Siria, este marcata de răpiri și de cereri de recompense pentru cei captivi, dar și de încurajarea violurilor indreptate asupra crestinilor. 300.000 de creștini au scăpat deja din țară.
În Siria, aproximativ 2.000 de grupari se luptă, nu neapărat siriene, fiind vorba despre grupuri de infractori și de bandiți, toate iesite in afara oricarui control. Prin urmare, cel mai mare risc pentru creștini, nu sunt musulmanii, ci haosul – a accentuat Patriarhul.
La fiecare 5 minute, un creștin este ucis în lume, iar într-un an, 105.000. Există 200 de milioane de urmași ai lui Hristos persecutați cu brutalitate, în peste 70 de țări ale lumii, pentru care dreptul la libertate religioasă este încălcat, iar 350 de milioane de creștini sunt supusi unor diverse forme de discriminare – semnalizeaza raportul. Editorul versiunii poloneze a raportului, scos sub forma unei carti a carei prezentare a avut loc la sediul Secretariatului Conferinței Episcopale Poloneze, este chiar ramura poloneza a organizației. Prezentarea a început cu o rugăciune pentru Siria, în limba araba, oficiata de Patriarhul Grigorie al III-lea. Înainte de aceasta, Patriarhul a anunțat că textul face referire la convertirea Sfantului Apostol Pavel pe drumul spre Damasc, și a adăugat că repeta zilnic, in ultimul timp, aceasta rugaciune.
Raportul privind persecutarea creștinilor în anii 2011-2012 „Persecutat și uitat”, descrie situatia din 12 tari. Acesta atrage atenția asupra dificultatii situatiei creștinilor sirieni din țările așa-zisei Primăveri Arabe, atragand atentia in mod special asupra Chinei, Arabiei Saudite și Vietnamului.
În aceste țări, persecuțiile asupra creștinilor au loc în diferite moduri, uneori sofisticate. În China, unde crestinii reprezinta 9% din societate, în ultimul timp au fost înregistrate mai multe cazuri de încălcare a libertăților religioase, decât in trecut. Numărul de arestări a crescut in randul creștinilor, musulmanilor, budiștilor și apărătorilor drepturilor omului. Are loc astarea preotilor Bisericii Catolice subterane, nerecunoscuta de autorități, iar acestia sunt bătuți, torturați și forțați sa se alature Bisericii recunoscute oficial, care este controlata de stat. Una dintre cauzele persecuțiilor sunt, în opinia autorilor raportului, temerile guvernului chinez, conform carora nemulțumirea socială generala ar putea duce la declarații publice similare cu cele care au provocat prăbușirea regimurilor în tarile popoarelor arabe, ca parte a „Primaverii Arabe”. În aceste țări, cauzele valurilor de protest, care au iscat Primăvara Arabă, au fost: șomajul în rândul tinerilor, prabusirea economica și revolta împotriva guvernarii apodictice. In mod neasteptat, acestea au condus la creșterea persecuțiilor asupra crestinilor si la exodul acestora.
Orientul Mijlociu a devenit un loc foarte dificil pentru supraviețuirea creștinilor. Pe parcursul ultimilor 30 de ani, jumătate din urmașii lui Hristos, care locuiesc acolo, au părăsit această regiune. În Irak, 1.5 milioane de creștini trăiau în urmă cu 10 ani, în timp ce acum există doar 300.000 dintre ei – conform Rev. Dr. Andrzej Halemba, șeful departamentului pentru Orientul Mijlociu al Organizației Ajutor pentru Biserica aflata in Dificultate.
Cel mai mare pericol pentru creștini, nu sunt musulmanii – crede Gigorie al III-lea. În Siria, aproximativ 2.000 de grupari venite din străinătate se luptă și au scapat de sub control. Ele provoaca haos și distrugere – a subliniat el. Sunt criminali și bandiți, persoane care doresc să experimenteze o aventură specifica, islamisti, salafisti, vânători de recompense. Ei nu au nimic în comun cu Siria. Sunt instrumente în mâinile altora. Iar cei care dau bani pentru arme, sunt vinovați de tragedia din Siria.
Patriarhul a mai subliniat ca, astăzi, viața de zi cu zi este marcata de răpiri, atacuri cu bombă. Se întâmplă peste tot, de asemenea, în zonele locuite de creștini. 60 de biserici au fost distruse, avem martiri, victime, peste 20 de parohii au fost pustiite – nu mai sunt credincioși acolo, pentru că au scăpat. 3000 de școli au fost distruse, iar 3 milioane de copii vor fi atinsi de trauma războiului – a declarat Patriarhul Grigorie.
Prin urmare, pacea este cea de care are nevoie cel mai mult și cît mai rapid Siria. Dacă va fi pace în Siria, va fi mai ușor sa se ajunga la pace în Orientul Mijlociu și sa se previna exodul crestinilor din această regiune – a declarat Grigorie III.
În opinia Patriarhului, este necesar sa fie izolati rebelii, iar forțele guvernamentale sa diijeze negocierile de pace. Acum, există o problemă mult mai importantă: cum să se rezolve conflictul, in loc sa ne preocupe cine se face vinovat pentru el.
Conferința de pace Geneva II a fost amânată de câteva ori [ea se desfasoara in prezent]. O parte a opoziției siriene nu doreste să participe la conferința, iar o parte a ei este de acord să participe la ea, doar dacă exista vreo posibilitate de forțare a Președintelui Siriei, Basar al-Assad, să demisioneze de pe pozitia sa.
Grigorie al III-lea a amintit că creștinii locali nu au sărbătorit Crăciunul de 3 ani, care avea un caracter foarte solemn: in Damasc, erau organizate parade ale diferitelor grupuri, străzile erau bogat iluminate și la ceremonie erau prezenți si musulmanii locali.
– See more at: http://www.lonews.ro/stiri/politici/8237-persecutat-si-uitat-la-fiecare-5-minute-undeva-in-lume-un-crestin-este-ucis.html#sthash.maMwbX2t.dpuf
Domnule Coja,
e drept ca: „ori unguri, ori români, tot goimi sunt!”
Numai ca tratamentul e diferit. Ungurii au trimis evreii la moarte cu atata sarg ca nemtii s-au plans ca nu fac fata ritmului si sa o lase mai incet. Romanii nu au trimis nici un singur evreu in lagare. Ca acum ce au facut ungurii sa se puna in carca romanilor, nu doar moralmente ci si financiar, romanii sa plateasca din greu crimele unguresti.
Tu omori dar esti absolvit pentru ca are cine plati: eu, care nu numai ca nu am omorat dar am ocrotit pe cei amenintati.
Binențeles că asta e situația! Ungurii de fapt au un complex de inferioritate față de evrei și de recunoștință: Evreii sunt singura minoritate care nu au protestat la politica de maghiarizare. Se declarau maghiari și rămâneau evrei mai departe. Pe unguri îi interesau statisticile, să iasă cât mai mulți! În 1944 bieții evrei au rămas foarte surprinși că nimeni nu le mai cere să se declare unguri și nici măcar nu-i mai recunosc ca unguri!
Se pare ca ungurii n-au doar „un complex de inferioritate fata de evrei” ci si un sentiment de „fratietate” cu acestia, sentiment care vine de demult, de cand au plecat impreuna cu o parte din triburile kazare spre Europa.
Oare nu-l numeste istoria pe cel care s-a opus crestinarii ungurilor la ordinul lui Stefan, azi cel Sfant, Ghiula Kazarul?
Si Ghiula nu-i un nume, dupa cum spun unii istorici, ci o „functie”: cea de comandant al armatei.
De ce nu va fi vrut Ghiula Kazarul sa se crestineze? Ghici ghicitoarea istoriei!
Asa este! am citit si eu cindva despre venirea in Europa a khazarilor (tocmai distruci ca imperiu de rusi si suedezi) alaturi de unguri.
in orientul mijlociu nu va fi vreodata liniste.
Domnule profesor,
Imi cer scuze, deoarece revolta mea NU are legatura cu acest articol.
Ieri seara am urmarit – pe internet – emisiunea doamnei Iulina Marciuc (Destine ca’n filme) despre „Holocaustul” din Romania! Si eu si sotia urmarim aceasta emisiune care este bine facuta si este si interesanta.
Ceea ce am vazut aseara ne-a revoltat peste masura pentru mesajul pe care aceasta doamna simpatico l-a indus deja in mintea si inimile copiilor romani!
Din aceasta emisiune – NEPERMIS SI RIDICOL – rezulta ca „holocaustul” din Romania a fost facut de romani: deportari de zeci de mii de „evrei”, trenuri intregi cu deportati si mai mult! Chiar supravietuitori „evrei” care NU sulfa o vorba – ca si Iuliana Marciuc – despre faptul ca perioada „holocaustului romanesc” se referee in perioada cind ARDEALUL ERA SUB CONTROLUL HORTIST AL UNGARIEI SI NU SUB ADMINISTRATIA ROMANEI!
Cineva trebuie sa dea in judecata Televiziunea romana pentru dezinformarea tendentioasa a acestei doamne impotriva poporului roman!
Coincidenta sau nu, doamna Iuliana Marciuc a scos pe „piata” acest episod tocmai cind presedintele tradator khazar al Romaniei – Traian Basescu – a recunoscut public in Israel ca in Romania a existat „holocaust”, probabil pentru a justifica alte miliarde de doalari (sau chiar loby pentru corporatii jidanesti americane pentru resursele naturale romanesti).
Iata adresa / link-ul (vizionati va rog partea a doua):
http://www.tvrplus.ro//editie-destine-ca-n-filme-179200
trecut
Ați făcut o observație corectă. Nici Lustig, nici băiatul său, nu au menționat acest „detaliu” sau, poate, a căzut la montaj secvența respectivă. S-or fi gândit că ori unguri, ori români, tot goimi sunt!