CD
1.625 aprobate
denitsoc@gmail.com
192.200.158.227
MARELE SECRET SI ADANCA TACERE
De CD

Întreaga situație mondială este dominată de o instabilitate enormă în relațiile internaționale. Acesta este rezultatul luptei pentru hegemonie dintre SUA, incă cea mai puternică națiune imperialistă din lume, aflată în declin, și alte puteri în ascensiune, mai ales China, mai tânără și mai dinamică din colectivitatea multilateralistă.

Sunt multe evenimente aparent neimportante ce nu apar in paginile mediei aservite, care scapă intelegerii celor ce ar trebui să reactioneze decisiv, dar nu stiu cum.
Misterul este cu ata mai profund cu cat se produc scindari politice, schimbare de regin in Siria si totusi nimeni nu are o explicatie logică si convingatoare.
Cum si cu sprijinul cui s-au intamplat toate acestea.
Evident că SUA incearcă să apară generatoarea discretă si in control a acestor situatii, dar nimeni nu crede asemenea pretentii care duc mai mult la noi situatii care nu tocmai vin pe interesele SUA.

Orice profet, casandră, sau pretins analist geopolitic care se incumetă să lanseze vre-o ipoteză in materia misterului profund isi va rupe dintii in marul misterului.
Este o miscare care depăseste si sferele eterice si sophisticate ale unei diplomatii de clasă, se bănuieste mai mult decat se percepe direct, este produsul unei alte clase de relatii interstatale incă necunoscută public.

Declinul relativ al imperialismului american și ascensiunea Chinei în special au creat o situație în care alte țări se pot echilibra una față de alta. Procedând astfel, ei au reușit să câștige un minim de autonomie pentru a-și urmări propriile interese, cel puțin la nivel regional.

Ceea ce se intamplă este o schimbare de proporții tectonice în puterea relativă a puterilor imperialiste concurente. Și ca și în cazul mișcării plăcilor tectonice pe scoarța terestră, astfel de mișcări sunt însoțite de explozii de tot felul.
Tocmai la asta asistăm acum: lupta pentru împărțirea și rediviziunea lumii între diferitele puteri imperialiste si un bloc al Sudului G;lobal care refuză să mai fie victima unui asemenea proces.

Războiul din Ucraina – unde se pregătește o înfrângere umilitoare pentru SUA-NATO – și conflictul tot mai mare din Orientul Mijlociu, care amenință să se extindă într-un război regional, sunt expresii ale acestui conflict. Dar acestea nu sunt singurele puncte de fricțiune în relațiile mondiale.

În 1985, SUA reprezentau 34,6% din PIB-ul mondial. Acum a scăzut la 26,3 la sută, dar rămâne cea mai mare economie a lumii, una dintre cele mai productive financiar și cea în care dominația capitalului financiar se exprimă în cel mai acut și profitabil mod, lucrând cu bani tipăriți din aer/fără acoperire.

În aceeași perioadă, China a crescut de la 2,5% din PIB-ul mondial la 16,9%. Japonia, care a atins un vârf de 17,8 la sută în 1995, s-a prăbușit acum la 3,8 la sută. Între timp, Uniunea Europeană, care a fost cel mai ridicat în 1992 (28,8 la sută) a scăzut la 17,3 la sută, reflectând declinul constant al puterilor imperialiste europene (date de la FMI, PIB la prețuri curente).

58 la sută din rezervele valutare ale lumii sunt deținute incă în dolari americani, deși cifra este în scădere de la 73 la sută în 2001. Dolarul este, de asemenea, utilizat incă în 58 la sută din facturarea exporturilor mondiale. În ceea ce privește ieșirea netă de investiții străine directe (un indicator pentru exportul de capital), SUA se află în fruntea lumii cu 454 de trilioane de dolari, în timp ce China (inclusiv Hong Kong) ocupă locul al doilea cu 287 de trilioane de dolari.

Dominația SUA și-a atins limitele. Imperialismul american s-a blocat timp de 25 ani în două războaie imposibil de câștigat în Irak și Afganistan, cu un mare cost pentru sine în termeni de cheltuieli și pierderi de personal. În august 2021, au fost forțate să se retragă umilite din Afganistan.
Refuzând să admită noul echilibru de forțe și încercând să-și mențină dominația, a devenit implicat într-o serie întreagă de conflicte pe care nu le poate câștiga.

Refuzul SUA de a folosi trupe terestre după experiențele din Irak și Afganistan a fost un handicap major în ceea ce privește capacitatea sa de a interveni în războiul civil sirian, de exemplu.
SUA au intervenit totusi în războiul civil sirian, dar au făcut acest lucru în principal prin împuterniciti/proxi, mai degrabă decât prin angajarea de trupe, așa cum făcuseră în Irak și Afganistan.

Au intervenit și o serie de alte puteri regionale, fiecare apărându-și propriile interese și dorind să spargă Siria (Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iran, Turcia) prin înarmarea și finanțarea diferitelor seturi de bande fundamentaliste islamice reacționare.

Din aceasta a rezultat un nou echilibru de forțe în Orientul Mijlociu. Iranul a ieșit întărit, cu o serie de aliați regionali: Hamas, Hezbollah, milițiile șiite din Irak și Houthii din Yemen.
Turcia, Arabia Saudită și statele din Golf au recunoscut noua situație și au acționat în consecință. Siria a fost readmisă în Liga Arabă. Un acord Iran-Saudit intermediat de China a pus capăt războiului din Yemen. China, care este cel mai mare importator de petrol din lume, a devenit cel mai mare client pentru exporturile de energie ale statelor din Golf.

Creșterea continuuă de treizeci de ani a Chinei la statutul de putere majoră a fost rezultatul investițiilor masive în mijloacele de producție și al dependenței de piețele mondiale. Inițial, a profitat de rezervele sale mari de forță de muncă ieftină pentru a exporta bunuri precum textile și jucării pe piața mondială. Acum este o economie capitalistă avansată tehnologic, care deține o poziție dominantă într-o serie de sectoare moderne de înaltă tehnologie (vehicule electrice și baterii EV, celule fotovoltaice etc.), dar exportă și capital.

Economia chineză este în continuare în creștere, dar într-un ritm mult mai lent. Din 1990, China a crescut într-un ritm uluitor de nouă procente pe an, cu vârfuri de 14 la sută. Între 2012 și 2019, a crescut între șase și șapte procente. Acum ajunge la peste cinci procente.

Capitalismul rus, însă, și-a revenit din criza economică. A început să se răspundă împotriva avansului NATO către est, o mișcare care a încălcat toate promisiunile făcute rușilor în 1989. Aparatul de stat rus nu mai era pregătit să accepte umilirea lor pe arena internațională și a început să-și arunce greutatea. Această nouă perioadă l-a produs pe Putin, bonapartistul inteligent care actioneaza cu tact de judoka in miscari abile de sahist pentru a-și impune voința.
În 2008, a purtat un război scurt și eficient în Georgia, distrugând armata țării care fusese antrenată și echipată de NATO. A fost prima lovitură dură de avertizare.
Siria a fost următoarea.

Slăbiciunea imperialismului american a fost dezvăluită în continuare în retragerea lor umilitoare din Afganistan (august 2021). În acest context, clasa conducătoare rusă a spus „destul este destul” și a căutat să-și reafirme interesele strategice naționale, împotriva a 25 de ani de invadare imperialistă a SUA în sfera sa de interes.
Războiul civil din Ucraina a servit la testarea în practică a puterii ruse pe scena internațională.

Invazia rusă a Ucrainei a fost concluzia logică a refuzului Occidentului de a accepta preocupările de securitate națională ale Rusiei, exprimate prin cererea de neutralitate pentru Ucraina și oprirea extinderii NATO spre est.
Din punctul de vedere al imperialismului american, războiul din Ucraina a fost inutil.

Occidentul nu a acceptat niciodată în mod serios ideea aderării Ucrainei la NATO, deoarece știa că asta ar însemna un conflict frontal cu Rusia. Dar ei au refuzat cu obstinație să accepte acest lucru în mod formal, deoarece acest lucru ar fi fost văzut ca un semn de slăbiciune în fața Rusiei. Imperialismul american și NATO erau pe deplin conștienți că aceasta era o linie roșie din punctul de vedere al intereselor de securitate națională ale capitalismului rus.

Mai târziu, în aprilie 2022, negocierile din Turcia între Ucraina și Rusia au fost destul de avansate și ar fi putut duce la încheierea războiului, pe baza acceptării unui număr de cereri rusești. Imperialismul occidental, în persoana lui Boris Johnson, a distrus discuțiile, făcândul pe Zelensky să nu semneze, cu promisiunea unui sprijin nelimitat care ar duce la victoria deplină a Ucrainei.

Imperialismul american a crezut că ar putea folosi Ucraina ca carne de tun într-o campanie de slăbire a Rusiei și de a-i paraliza rolul în lume. O țară precum Rusia, o rivală a imperialismului american, nu i se putea permite să invadeze o țară care era un aliat al SUA, o tara in care se investise 5 miliarde de dolari să se facă Maidanul.

De asemenea, Washingtonul a dorit să transmită Chinei un mesaj clar cu privire la Taiwan. La un moment dat, Biden, umflat de propria sa aroganță, a ridicat chiar ideea schimbării de regim la Moscova! Ei au crezut că sancțiunile economice și epuizarea militară vor duce Rusia în punctul de colaps.

Astăzi, SUA se confruntă cu o înfrângere umilitoare în Ucraina. Sancțiunile nu au avut efectul dorit. În loc de izolarea Rusiei s-a produs reversul, acum Rusia a stabilit legături economice mai strânse cu China și mai multe țări care ar trebuit să fie în sfera de influență a SUA, care au ajutat-o să eludeze sancțiunile: India, Arabia Saudită, Turcia și altele.

China și Rusia au devenit acum aliate mult mai apropiate în opoziția lor față de dominația SUA în lume și au polarizat în jurul lor o serie întreagă de alte țări. Când înfrângerea SUA în Ucraina se va realiza în sfârșit, va avea consecințe enorme și de durată pentru relațiile mondiale, slăbind și mai mult puterea imperialismului american în întreaga lume.
Este clar ce concluzii va trage China din asta cu privire la Taiwan.
Va fi poate momentul cand misterul profund ni se va releva.

Înfrângerea SUA în Ucraina va transmite un mesaj puternic. Cea mai puternică putere imperialistă a lumii nu poate întotdeauna să-și impună voința. Mai mult, Rusia insă va ieși din această situatie cu o armată mare, bine testată în cele mai recente metode și tehnici de război modern.

Conflictul actual din Orientul Mijlociu poate fi înțeles doar pe fundalul situației mondiale profund misterioase. Imperialismul american a fost slăbit în Orientul Mijlociu, în timp ce Rusia, China și, de asemenea, Iranul s-au întărit. Israelul s-a simțit amenințat.

Atacul din 7 octombrie a fost o lovitură gravă pentru guvernul israelian. A distrus mitul invincibilității și a pus sub semnul întrebării capacitatea statului sionist de a-și proteja cetățenii evrei, întrebarea cheie pe care guvernul israelian a folosit-o pentru a aduna populația în spatele său.

De asemenea, a expus în mod clar prăbușirea Acordurilor de la Oslo, semnate după prăbușirea URSSului, când părea posibil să se resolve toate conflictele lumii prin negociere. Clasa conducătoare sionistă nu a avut niciodată ideea de a acorda palestinienilor o patrie viabilă. Ei au considerat Autoritatea Națională Palestiniană (AP) ca o simplă modalitate de externalizare a poliției palestinienilor.

Acest lucru a discreditat pe Fatah și Autoritatea Palestiniană, văzute corect ca simple marionete ale Israelului, ducând, cu acordul Israelului, la ascensiunea Hamas, văzută ca singura forță care urmărește lupta pentru drepturile naționale palestiniene.

Acordurile Avraam, semnate în 2020, au fost menite să stabilească poziția Israelului în regiune ca actor legitim și să normalizeze relațiile comerciale dintre acesta și țările arabe. Acest lucru ar fi însemnat îngroparea aspirațiilor naționale palestiniene, lucru pe care regimurile arabe recționare au fost destul de bucuroase să se facă.
Atacul din 7 octombrie a fost un răspuns disperat la asta.

Prăbușirea sprijinului său l-a împins pe Netanyahu să escaladeze situația cu invazia Libanului și un atac asupra Hezbollah, care a fost însoțit de provocări constante împotriva Iranului. Pentru a se salva politic, el a arătat în repetate rânduri că ar fi pregătit să declanșeze un război regional care ar forța SUA să intervină direct de partea lui.

Washingtonul era îngrijorat de faptul că masacrul din Gaza ar putea duce la destabilizarea revoluționară a regimurilor arabe reacționare (în Arabia Saudită, Egipt și mai ales în Iordania) care nu au ridicat un deget în sprijinul palestinienilor. Acesta este motivul pentru care au făcut gesturi publice prefăcute de a încerca să-l rețină pe Netanyahu.
Cu toate acestea, încă de la început, Biden a arătat clar că sprijinul său pentru Israel a fost „de fier”, iar Netanyahu a folosit acest cec în alb în mod repetat pentru a merge pe calea escaladării către un război regional, genocid.

Rusia, confruntată cu provocări constante din partea imperialismului american în Ucraina (livrarea de arme din ce în ce mai moderne, permițând lovituri profunde pe teritoriul Rusiei etc.), a răspuns într-o manieră reciprocă și proporțională prin creșterea sprijinului său pentru Iran și, de asemenea, houthii.
Rusia posedă tehnologie avansată de rachete hipersonice și sisteme superioare de apărare aeriană, care pot fi foarte utile inamicilor SUA din regiune.

Iranul are un stimulent puternic pentru a accelera dezvoltarea armelor nucleare. Ecuația este simplă. Nici Irakul, nici Libia nu aveau arme de distrugere în masă. Au fost zdrobite de imperialism și liderii lor uciși. Coreea de Nord, pe de altă parte, posedă arme nucleare și tocmai din acest motiv imperialismul american nu a atacat-o.

Prăbușirea bruscă și neașteptată a regimului Assad din Siria a schimbat din nou echilibrul regional de forțe.
Misterul profund si ineluctabil a făcut ca si această prăbusire să fie neașteptată si
inexplicabilă, aducand o teamă paralizantă si cu greu ascunsă de marii jucatori pe scena politica a lumii, doar Rusia si China răman calmi si discreti in declaratii.

Turcia este o putere capitalistă minoră în ceea ce privește economia mondială, dar este una care are ambiții regionale puternice. Erdogan a jucat foarte abil conflictul dintre imperialismul american și Rusia în propriul său avantaj. Un exemplu în acest sens este încercarea sa de a achiziționa cel mai sofisticat sistem de apărare aeriană rusească, continuând în același timp să curteze SUA pentru cele mai recente avioane de luptă.

Căderea lui Assad este aparent o lovitură pentru statutul și prestigiul atât a Rusiei, ca putere mondială, cât și a Iranului, ca putere regională. Acum, Erdogan se simte întărit și va împinge și mai mult împotriva kurzilor din nord-estul Siriei.

Netanyahu, încurajat de slăbirea Iranului și de loviturile aduse lui Hezbollah în Liban, va încerca acum să reafirme interesele Israelului față de Hamas, dar și în Cisiordania, Înălțimile Golan și chiar mai departe în Siria.
Dar deocamdata paralizati de forta misterului profund miscarile lor sunt timide si
indecise.

În cele din urmă, nu poate exista pace în Orientul Mijlociu atâta timp cât problema națională palestiniană nu este rezolvată.
Războaiele din Orientul Mijlociu nu vor rezolva nimic. Sub stăpânirea imperialismului, încetarea focului temporară și acordurile de pace nu vor face decât să pregătească baza pentru noi războaie. Dar instabilitatea generală care este atât cauza războaielor, cât și consecința lor va crea condițiile unei mișcări revoluționare a maselor în perioada următoare.

Creșterea BRICS, care au fost lansată oficial în 2009, reprezintă o încercare a Chinei și Rusiei de a-și consolida poziția pe arena mondială, de a-și proteja interesele economice și de a lega ferm o serie întreagă de țări în sfera lor de influență.

Noua Banca de Dezvoltare (NDB), a BRICS-ului, urmărește o lume mai incluzivă, mai rezistentă și mai durabilă, oferind națiunilor membre oportunități economice echitabile și accesibile si pe viitor mult dorita stabilitate.
Membrii grupului caută surse alternative de finanțare. Țările în curs de dezvoltare sunt convinse că Noua Banca de Dezvoltare, care a emis împrumuturi de miliarde de dolari și le permite ca acestea să fie rambursate în monedele lor naționale, este tocmai banca de care ele au nevoie.

Țările din Sudul Global au în prezent nevoie de considerabile de resurse financiare, iar condițiile pentru asigurarea acestor resurse sunt destul de dificile,
Este crucial să se ofere finanțare în monede naționale și în formate specializate. Noua Bancă de Dezvoltare (NDB) este dedicată acestui demers, finanțând nu numai proiecte suverane, ci și inițiative private.

Din 2018, Banca a finanțat aproximativ o sută de proiecte, în valoare totală de 33 de miliarde USD. Creșterea ponderii decontărilor exprimate în monede naționale ajută la reducerea costurilor de serviciu al datoriei, la întărirea independenței financiare a statelor BRICS și la minimizarea riscurilor geopolitice, adică la eliberarea dezvoltării economice de influența politică, pe cât posibil în lumea de astăzi.

Stabilitatea si securitatea pe care tările mici le doresc nu pot veni decat de la o aliantă militară solidă si bine organizată care deocamdată nu este asigurată de BRICS. Dar se pare că urmatorul pas in dezvoltarea organizatiei BRICS este tocmai aceasată aliantă si asta ingrijorează de moarte puterile imperialiste.

Animate de această dorintă de suveranitate si independentă financiară deja statele africane din Sahel au rupt jugul imperialist francez si au alungat armatele si companiile franceze de pe teritoriul lor. Au apelat la Rusia, statul brav care luptă pe fată cu imperialistii si au primit ajutoare in armament si instructie.

Implementarea unor sancțiuni economice cuprinzătoare de către imperialismul american împotriva Rusiei a eșuat în scopul său principal de a-și slăbi rivalul până la punctul de a face imposibilă continuarea războiului din Ucraina. În elaborarea mecanismelor de evitare și depășire a sancțiunilor, Rusia a încheiat o serie de alianțe cu alte țări, inclusiv Arabia Saudită și India, și a fost adusă într-o cooperare economică mult mai strânsă cu China.

În loc să demonstreze puterea SUA, eșecul sancțiunilor a dezvăluit incapacitatea imperialismului american de a-și impune voința și a împins o serie de țări să ia în considerare alternative la dominația SUA asupra tranzacțiilor financiare. Calitatea de membru al BRICS s-a extins, noi țări fiind invitate sau solicită să se alăture, inclusiv câteva care sunt menite să fie aliate sau subordonate imperialismului american.

Oricât de importante sunt aceste schimbări, tările BRICS-ului sunt pline de tot felul de contradicții. Brazilia, deși este parte a BRICS, este în același timp parte a Mercosur, care este în proces de semnare a unui acord de liber schimb cu UE. Mai multe companii emblematice braziliene sunt tranzacționate la NYSE.

India este un membru principal al BRICS, dar în același timp are un „parteneriat strategic” cu SUA. De asemenea, face parte din Alianța militară și de securitate Quad cu SUA, Japonia și Australia, iar marina sa desfășoară exerciții militare regulate cu SUA.

Gradul de integrare politică și economică a țărilor BRICS este încă slab. Ele nu sunt insă foarte departe de a fi stabilit un mijloc alternativ de tranzacții financiare internaționale, sau o alternativă la dominația dolarului american în sistemul financiar mondial si folosec cu success monedele nationale, solutie ce poate rămane definitivă.

Ceea ce este semnificativ aici este că o țară precum India, care este considerată un aliat al SUA și o rivală a Chinei, a jucat un rol important în a ajuta Rusia să ocolească sancțiunile SUA. India cumpără petrol rusesc la un preț redus și apoi îl revinde în Europa sub formă de produse rafinate la un preț mai mare. Mai mult India si China au devenit de curand vecini cu relatii pasnice si de colaborare.
Deocamdată SUA au decis să nu ia măsuri împotriva Indiei, un alt factor misterios. În 2023, China a devenit principalul partener comercial al Indiei, dislocand SUA de pe primul loc.

Până acum, BRICS nu sunt decât o alianță liberă de țări, fiecare cu propriile interese. India, de exemplu, era reticentă în a permite noi membri să intre în BRICS, deoarece asta i-ar diminua ponderea în bloc, dar si-a schimbat complet pozitia.
Hărțuirea imperialistă a Statelor Unite împotriva rivalilor si valetilor săi este ceea ce îi împinge mai aproape și îi încurajează pe alții să se alăture in BRICS.

În timp ce SUA au suferit o scădere relativă a puterii și influenței sale la nivel global, vechile puteri imperialiste europene, Marea Britanie, Franța, Germania și altele, au decăzut si mai mult de la fostele lor zile de glorie, la puteri de al doilea rang. Este de remarcat faptul că Europa, ca bloc imperialist, a fost deosebit de slăbită în ultimul deceniu. O serie de lovituri de stat militare au deplasat Franța din Africa Centrală și Sahel, în beneficiul Rusiei.

Puterile europene au urmat cu entuziasm imperialismul american în războiul său proxy din Ucraina împotriva Rusiei, ceva care a fost direct împotriva propriilor interese. De la prăbușirea URSS în 1989-91, Germania a urmat o politică de extindere a influenței sale spre Est, urmând o orientare de lungă durată a politicii sale externe și a stabilit legături economice strânse cu Rusia.

Clasele conducătoare germană, franceză și italiană s-au împușcat în picior, iar acum plătesc un preț mare. Statele Unite și-au răsplătit aliații europeni ducând un război comercial împotriva lor printr-o serie de măsuri protecționiste și subvenții industriale.
Cu toate acestea, diferitele clase conducătoare naționale care o compun au rămas în existență, fiecare având propriile interese particulare.

În ciuda tuturor discuțiilor, nu există o politică economică comună, nici o politică externă unită și nici o singură armată care să o implementeze. În timp ce capitalul german s-a bazat pe exporturi industriale competitive, iar interesele sale sunt așezate în Est, Franța atrage din UE sume mari din subvenții agricole, iar interesele sale imperialiste se găsesc în fostele colonii franceze, în principal în Africa.

Criza datoriilor suverane care a urmat recesiunii mondiale din 2008-2009 a întins UE până la limitele sale. Situația s-a înrăutățit și mai mult acum. Raportul recent al fostului președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi zugrăvește criza capitalismului european în termeni alarmiști si nu greșește. În fond, motivul pentru care UE nu este capabilă să concureze cu rivalii săi imperialiști din lume este faptul că nu este o singură entitate economico-politică, ci mai degrabă o colecție de mai multe economii mici și mijlocii, fiecare cu propriile sale economii. clasa conducătoare, propriile industrii naționale, seturi de reglementări etc.

Situația mondială actuală duce către o lume „multipară”, în care puterea diminuată a imperialismului american va crea un echilibru între diferitele puteri, care se vor respecta reciproc și își vor rezolva problemele printr-un dialog pașnic.
Pentru aceasta trebuies implementate cele 6 principii de interactiune international care au devenit baza relatiilor membrilor BRICS asa cum se arata in declaratia de la Kazan.

Inlocuirea dominației brutale și prădătoare a imperialismului american cu o colectivitate internatională multipolară, a mai multor tări suverane face posibil să se creeze societăti cu adevărat corecte în care rezervele minerale și energetice să aparțină statelor suverane și să fie valorificate într-un plan echitabil de producție pentru a satisface nevoile comunitare si nu pentru satisfacerea setei private si nestăpanite, pentru profiturile unei minorități parazitare și sectare.

Cand va incepe resetarea, nu cea dorita de Globalisti si in ce mod va afecta prezenta situatie rămane insă un mister. Este un mister intens, apăsător care ne face să ne gandim dacă suntem sufficient de pregătiti si flexibili pentru a ne adapta schimbării.

Atlanta 23/12/2024