Musk, Soros și Protocoalele Înțelepților Sionului
Adrian Onciu
18 mai 2023
Elon Musk l-a descris pe filantropul George Soros așa cum îl văd milioane de oameni din întreaga lume, iar îndrăzneala i-a atras automat ștampila de ”antisemit”. Inclusiv din partea ministrului de Externe din Israel.
Este absurd și ridicol. Ca și cum evreii de pretutindeni ar beneficia de protecție absolută față de orice critici, oricât de fundamentate ar fi. Fenomenul se înscrie în tendințe. Regula nefirească se aplică și altor minorități discriminate pozitiv la inițiativa miliardarului Soros.
Dacă ar fi să analizăm originile adevăratului antisemitism, nu cel clamat de politicienii din zilele noastre, atunci ar trebui să ne întoarcem cu peste un secol în urmă.
Protocoalele Înțelepților Sionului, publicate pentru prima dată în 1905, sunt considerate a fi (atenție, de către presa mainstream!) cel mai important text antisemit. Un fals atribuit evreilor de către Imperiul Țarist.
Indiferent cine și cu ce scop a scris respectivele protocoale, ele au rezistat în timp datorită caracterului lor profetic. Numeroase teze și principii regăsite în text par a fi fost preluate și puse în practică (de-a lungul a zeci de ani) de o FORȚĂ obscură răspândită la nivel global, cu un scop bine definit: stăpânirea lumii.
Ipoteza pe care aș dori să o lansez în spațiul public face referire la posibila legătură dintre ideile expuse în Protocoalele Înțelepților Sionului (scrise de evrei, creștini, musulmani – nu contează!) și încercarea ”elitelor” de la Davos de a implementa Noua Ordine Mondială. Adică guvernul mondial.
Este oare posibil ca oamenii din preajma lui Klaus Schwab să se fi inspirat din protocoale? Să le fi luat drept model de punere în practică a directivelor menite să subjuge țările și popoarele sub sceptrul unui unic organism global de conducere? O să las cititorii să tragă concluzia, după parcurgerea argumentelor de mai jos.
În primul rând, puțină istorie înainte de orice. Potrivit narațiunii oficiale, promovată de mass-media mainstream, Protocoalele ar fi o înscenare a Ohranei – poliția secretă a Imperiului Țarist de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un anume Piotr Racikovski, ajuns director adjunct al serviciilor rusești în Europa, ar fi avut ideea de a prezenta public Protocoalele ca și cum ar fi fost scrise de evrei.
Istoricii ”frecventabili” susțin că autorul ar fi de fapt un rus pe nume Matvei Golovinski, unul dintre agenții de la Paris al lui Racikovski.
La acea vreme, țarul Nicolae al II-lea și-ar fi dat seama că ”falsul” i-ar putea folosi pentru a se debarasa de evrei – prezenți în imperiu în număr semnificativ.
Desigur, mass-media MSM a promovat varianta ”oficială” fără alte dovezi în afara unor presupuneri venite din partea sus-numiților istorici. În realitate, nimeni nu poate ști cu adevărat cine a scris protocoalele. Ce știm cu exactitate este că ele au apărut prima dată în Rusia (ce coincidență!), fiind publicate în 1905 de un anume Serghei Nilus, pe filiera directorului adjunct Racikovski. Iar de atunci continuă să facă vâlvă.
Conspiraționiștii pretind că la originea protocoalelor s-ar afla marele congres francmasonic din 1897 (de fapt, o întrunire a asociațiilor sioniste), desfășurat în Elveția.
Atât ”oficialii”, cât și ”conspiraționiștii” au mari greutăți să demonstreze, cumva, dacă agenții lui Racikovski sau dimpotrivă, evreii reuniți la congresul din Elveția, ar fi redactat tezele cuprinse în cele 24 de capitole ale cărții. De menționat că mass-media a evitat până acum să comenteze conținutul protocoalelor, probabil considerând că ar alimenta astfel antisemitismul.
Una dintre întrebări ar fi de ce Protocoalele au priză la public și astăzi. Specialiștii susțin că astfel de linii directoare și metode de acțiune sugerate de tezele respective pot asigura unei minorități de orice fel, cel puțin în teorie, o armă infailibilă de a domina majoritatea. Cum ar fi, de pildă, dominația minorității ”elitelor” de la Davos asupra majorității populației lumii.
Ideile fundamentale ale Protocoalelor sunt următoarele:
1) Francmasonii nu admit alt drept decât cel dat de forţă; liberalismul propagat de ei printre creştini a distrus religia şi autoritatea statului.
2) Aurul a intrat în mâinile Francmasoneriei şi, cu ajutorul lui, aceasta controlează mass-media, dominând opinia publică ce comandă guvernele în statele democrate.
Una dintre primele ediții în limba română a Protocoalelor, care încă se mai găsește în colecții personale, a apărut în 1923 la editura Libertatea. Textele mai pot fi citite pe Internet (vezi aici) sau în format clasic, scoase de o editură din Bacău. Ele ar trebui studiate fie și ca material didactic, sub titulatura ”Izvoarele antisemitismului european”.
Multe dintre ideile desprinse din Protocoale și-au păstrat o anumită prospețime și după mai bine de o sută de ani. Vă invit să le descoperiți.
În final, rămâne întrebarea: ce credeți, ar fi putut elitele de la Davos să se inspire din Protocoalele Înțelepților Sionului pentru a atinge țelul suprem – guvernul mondial?
Elitele masopno iudeioce, fiinnd prinse cu mâța în sac, neagă pe toate căile că nu sunt ale lor. Ba că au fost scrise de un ruis, ba că unele păstrate în muzeu din londra, nu sunt ale lor,.etc.
Nu numai că sunt ale lor, dar prezența aplicării acestora î măsurile impuse guvernelor popoarelor, sunt de necontestat. Nici nu se mai pune problema cine le-ar fi scris, ele au adus lumea de azi la disperare exact la modul abil și în trecere neobservabil prin corupție, prin eliminarea democrației,etcv. Capitolul III, are impus lumii pas cu pas.
asazisele ,,elite,, de la davos sunt total irelevante !!
TOP 5000 capital mondial, jumate sunt chinezi, restul indieni si alte nationalitati. Puterea occidentului scade, scade, scade.
Agenda occidentului de ,,ecologie,, este o auto-distrugere a propriei economii, fapt ce avantajeaza si imbogateste colosal China comunista.
Iti inchisi mineritul, industria doar ca sa faci un aer si un cer curat chinezilor, lasand economia globala sa fie condusa de China.
pe „elon musk” Andrew anglin il desconsidera TOTAL
(total cain „solutia totala”)
Si orbii vad ca masinatiunile descrise in cartea Les Protocoles des Sages de Sion, parfois surtitré Programme juif de conquête du monde, sint foarte reale. Evreii au infiltrat si Vaticanul si ordinele masonice si bisericile si guvernele lumii si conducerea armatelor, au si controlul bancilor si al laboratoarelor de virusi, cit si asa zisa Inteligenta Artificiala , microprocesoare , produse modificate genetic , mituri , fictiuni juridice si asa mai departe pavind drumul spre iad.