de Cristian Tudor POPESCU
Sutele de mii de tineri care au picat bacul în ultimii ani configurează o „bulă” socială cu un potenţial de proporţii al răului. Cea mai mare parte dintre nereuşiţi pur şi simplu n-au vrut să înveţe, fiind, potrivit propriilor declaraţii, prea ocupaţi cu distracţia. Literatura, gramatica, matematica sau istoria li se par acestor viitori cetăţeni de nădejde ai patriei noastre nişte aiureli, obositoare şi inutile.
Cultura nu mai reprezintă o valoare în societatea românească. A reprezentat, în comunism, fie ca instrument de propagandă, fie ca formă de rezistenţă, fie ca modalitate de îmbunătăţire a omului în singurătatea nopţii totalitare. În postcomunismul românesc, cultura-propagandă şi cultura-rezistenţă practic au dispărut, iar acum cultura sufletului bun a ajuns în faza descompunerii accelerate.
Cultura sufletului bun e dincolo de acel pragmatic şi imediat „ai carte, ai parte”.
Cineva care l-a citit cu adevărat pe Eminescu, un spectator al pieselor lui Shakespeare şi Caragiale, un cunoscător al lui Don Quijote şi al Ţiganiadei lui Budai-Deleanu, un om care a ascultat măcar o dată în viaţă Mozart, Verdi sau Bach nu are doar o minte mobilată.
Geometria, structurile algebrice, limita, asimptota, derivata nu dezvoltă doar capacitatea de a raţiona.
A înţelege principiile mecanicii şi termodinamicii înseamnă mai mult decât a şti cum funcţionează un motor şi cum se învârte Universul.
O minte cultivată înrâureşte sufletul. Cel ce cunoaşte, adunătorul de bunuri simbolice, e mai departe de a fi un om rău, dăunător celorlalţi – excepţiile, unele monstruoase, confirmă această regulă de conversie a culturii în morală şi civilizaţie.
Omul atins de cultură ajunge mult mai greu intolerant, xenofob, rasist, fan al dictaturii sau anarhiei – toate, întruchipări ale sufletului rău.
Câteva versuri citite sau auzite cândva îl pot face, subconştient, să şovăie înainte de a-şi lovi soţia sau copilul.
Marea muzică şi studiul istoriei pot să-l influenţeze în a fi mai atent cu semenii, în a refuza să judece şi să denigreze doar din auzite, îi dau puterea de a înţelege şi ce nu-i convine sau nu-l interesează direct.
Cunoaşterea gramaticii îl poate opri de la a scrie sau rosti o înjurătură – „Mă-ta are cratimă”, zice o melodie făcută de tineri.
Liserupiştii de cultură generală vor fi nu numai ignari, dar şi egoişti, nepăsători, abrutizaţi, mârlani. Ţoape cu laptoape, ticăloşi lipsiţi de exerciţiul respectului şi admiraţiei, fără onoare, bun-simţ şi bună-credinţă.
Generaţiile lor vor da ţării mai mult locuitori, mai puţin cetăţeni şi mult mai puţin oameni.
Şi toţi aceştia vor vota şi vor fi aleşi.
Nu-i adevarat Cristi,deloc ceea ce spui.
Pe vremea cat era prim-ministru Octavian Goga,au intrat in Romania mii de evrei,refugiati fie din Germania,fie din Austria sau Ceho-slovacia,recent ocupate de nazisti.Au venit in Romania ca sa-si salveze vietiile prin 1938,deoarece in Germania nazi erau pogromuri impotriva lor.
Asta e o dovada clara ca Octavian Goga a fost filosemit.
Insa el a fost anti-german convins.In timpul jocuriilor Olimpice de vara din 1936 de la Berlin,a fost SINGURUL politician din toata istoria omenirii care a REFUZAT sa-l salute pe Hitler! ii era scarba de el,si crimele lui.
In schimb delegatia americana USA a salutat-o,si pe atletii americani,negri sau albi.
Este doar o dovada a faptului ca Octavian Goga a fost filo-britanic convins.In schimb pe SASI si pe SVABI i-a dat afara din scoli,pentru ca si taranii romani,copii de tarani sa poata sa se emancipeze in Ardeal,unde secole la randul sasii i-au tinut in sclavie pe romani.Astfel prin legea data de Goga,copii taraniilor romani au putut face scoala gratuita,ca sa devina si ei avocati,medici,scriitori,etc.Si nu doar sasii si svabii,care in Austro-Ungaria inainate de 1918 si-au facut de cap cu romanii.
Acest fapt l-a infuriat la culme pe Adolf Hitler si a cerut lui Carol al 2-lea lichidarea lui urgenta,Carol s-a supus si l-a otravit,instaurand ulterior Dictatura Regala antisemita,cu Strajeria tineretului nazist,cu salut nazist,apoi a si infiintat ,,Partidul natiunii,, dupa modlul NSDAP,Partidul lui Hitler.Carol a dat petrol gratis lui Hitler,doar sa-si salveze tronul.
Octavian Goga a fost si va ramane in istorie ca un gentelman filo-american,erou national,care dorea o alianta serioasa cu americanii si cu britanicii,impotriva lui Hitler.
Puscasu Vlad Irimie
24.09.2012 la 11:01 am
Goga a fost otrăvit pentru că a trădat masoneria, slujind poporul român în loc de a sluji evreimea. La fel a pățit și Horea, care a fost asasinat în torturi barbare de către masonii Iosif al Doilea și compania pentru că în loc să slujească evreii, a slujit poporul român. Dacă ești mason, îți dau o veste eliberatoare, ca dealtfel pentru toți francmasonii, inclusiv pentru Cristian Tudor Popescu care postează concepții antiromânești de genul tinerii români e golani, proști și buba… Jurământul depus față de masonerie, față de slujirea Templului lui Solomon este ilegal și nul în fața lui Dumnezeu, așadar vă puteți dezice de el cu inima împăcată, căci Dumnezeu vă scutește de el atâta timp cât ați fost păcăliți când l-ați făcut, atâta timp cât l-ați făcut cu inima îndoită. Orice jurământ făcut cu înșelăciune și îndoială nu este valabil, iar jurământul de orice fel este un lucru neplăcut în fața lui Dumnezeu. Doar jurămintele făcute de bună voie Domnului sunt valabile. Jurământul de orice fel însă, la bază, este o urâciune, iar asta ne-o spune clar Mesia. Iată citatele laicizate pe înțelesul tuturor, deslușite din Biblie în acest sens:
ISUS SPUNE CLAR SĂ NU JURĂM, NICI PE CER, CĂCI E SCAUNUL DE DOMNIE AL LUI DUMNEZEU, NICI PE PĂMÂNT, CĂCI ESTE AȘTERNUTUL PICIOARELOR LUI, NICI PE IERUSALIM, CĂCI ESTE CETATEA MARELUI ÎMPĂRAT, NICI MĂCAR PE CAPUL NOSTRU, CĂCI NU PUTEM FACE UN SINGUR FIR DE PĂR ALB SAU NEGRU, CI VORBA DE ONOARE SĂ NE FIE ”DA DA; NU NU”, IAR CE VINE PESTE ACESTE CUVINTE VINE DE LA CEL RĂU: MATEI 5.34-37 / DACĂ TE FEREȘTI SĂ JURI NU FACI UN PĂCAT: DEUTERONOM 23.22 / SĂ PĂZEȘTI ȘI SĂ-MPLINEȘTI JURĂMINTELE PE CARE LE FACI DE BUNĂ VOIE DOMNULUI, DUMNEZEULUI TĂU, ȘI PE CARE LE VEI ROSTI CU GURA TA: DEUTERONOM 23.23
Hitler pe Goga l-a otravit prin Carol 2,pentru ca a dat afara sasii si svabii din scoli,bagand in scoli,gratuit taranii romani,pentru alfabetizare.
Si GOGA a fost francmason,insa unul national,care isi iubea tara.
Dumnezeu lucreaza prin cai misterioase,si nu poate nimeni sa-i stie planul!
Octavian GOGA a fost francmason,si s-a opus planului ocult masonic instaurat de Carol al 2-lea,de tip nazist.
A dat sasii si svabii afara din scoli pentru a alfabetiza taranii romani.Si uite asa drept rasplata,masoneria prin Sebastian Bornemisa si alti masoni de-ai lui Carol al 2-lea si Lupeasca,l-au otravit.
Si da,Goga a fost mason! si uite ca s-a opus si lui HITLER si lui Carol,ambii nazisti si oculti.
Domnule vorbesc pragmatic,nu dupa vrajeli,si nu ma bocesc ca si altii.
Asta e situatia reala,trecem la Monarhie mai salvam ceva din tara noastra.Stam cu republica,se duce totul de rapa,si vom fi ocupati de tot.
Asta vreti? asta veti avea! si masonii aia sunt diferiti,ca sunt oameni si ei,si daca Dumnezeu nu mai poate lucra prin crestini,atunci va lucra si prin masoni.Adica masoni care vor trada loja,si isi vor sacrifica viata pentru a face BINELE dorit de Dumnezeu!
nu rastalmaciti,intelegeti exact ce am vrut sa spun:
ei sunt masoni de tip national.Nu sunt masoni internationalisti care sterg praful si pantofii alora mari,ca si cum fac cei din Romania.
Au spus cei din UE,ca Romania in 2015 sa treaca la euro(ca preturiile sa se dubleze),ei au spus ,,SA TRAITI,asa vom face,,
au spus cei de la UE,ca in Romania a fost revolutie de stat,lovitura de stat,asa au spus si aia de la Curtea constitutionala.
Astia sunt niste papagali si atat.Nu au sirea spinarii.
Englezii nu stiu ce masoni or fi sau nu,de rit scotian,de alt rit decat americanii ori din tariile ocupate-Grecia Italia Spania Romania….insa ei sunt INDEPENDENTI,si fac ce vor in tara lor.
Adica sunt SUVERANI! exact ce nu mai are Romania azi! asta spuneam.Noi romanii de ce nu avem voie sa avem moneda noastra,leul romanesc,pe veci,si trebuie sa trecem la euro,in timp ce UK are lira sterlina for ever?
” discutia” am pus-o pe baza unei afirmatii care iti apartine:
” Masoni,masoni,dar britanicii isi tin moneda lor „.
eu iti garantez ca Basescu,Ponta,Crin,Iliescu,udrea,si toate gastiile din Romania care se dau ,,masoni,, nu sunt primiti in audienta nici macar de catre loja de Malta,sau de catre vreun mason din Italia,ori Spania,adica cele mai sarace tari din UE,printre cele mai sarace…
Nu are rost sa vorbim de Masonerie.Pur si simplu nu avem ce sa discutam,pentru ca nu avem despre cine sa discutam la ora actuala in Romania.Doar Mugur Isarescu este mason ,mare maestru,recunoscut de Clubul de la Roma,care face parte din Trilaterala.
Restul sunt aia cu tava,si cu sters pantofii.Nici macar nu sunt bagati in seama.
Bill Gates,care e seful masoneriei,,Rotray Club,, crezi ca a auzit vreodata de vreun mason din Romania,poate in afara de Isarescu? niciodata,te asigur.Bilderberg,Soros si altii nu dau doi bani pe asa-zisii masoni din Romania,pentru ca nu-i reunoaste nimeni.Cu exceptia celor ce sunt nu mai multi decat degetele de la o mana!
Domnule Misu,masoneriile astea si clubuletele sunt de 1000 de feluri.Care mai de care.
Sa vorbim de masonerie in Romania,ne facem de rasul curciilor.In afara de 4,5 persoane in Romania,Mihai tanasescu,isarescu,si inca cativa,NIMENI nu-i mason in Romania,in afara ca vreo 20000 dintre ei se declara sau fac parte din ,,asociatii,clubulete sau loje,,
Una e sa te auto-proclami mason,alta e chiar sa fi recunoscut mason,de catre marii licurici din New York,de pe strada lui Rokeffeler.
Deci discutia cu ,,masonii,, este total inutila la momentul de fata!
..deci ce zici tu suna cam asa : si mason sa fii numai bani sa ai.
SUEDIA-stat monarhic,nici nu a auzit de ,,criza economica,, are nevoie de imigranti,pe cand Romania are nevoie sa mai scape de 2 milioane de romani,sa ajunga azi-maine pe la 15 milioane in toata tara.ANGLIA-stat monrahic o duce foarte bine!MONACO-stat monarhic e cel mai prosper stat din zona.LICHTENSTEIN-stat monarhic,e super-bogat.
Luxemburg la fel.si asa mai departe.Voi nu vreti ca Romania sa fie un stat monarhic prosper? chiar doriti raul propriei tari?
Masoni,masoni,dar britanicii isi tin moneda lor,corporatia lor,industria lor(nu o duc la fier vechi precum a facut adrian nastase cu uzinele noastre!!),companiile petroliere de STAT(si nu private!)….
SI Anglia e Monarhie daca nu stiati.Nu l-a avut nici pe Ion Iliescu,nici pe petre roman prim-ministru,care sa spuna ca ,,industria este buna pentru fier vechi,,
UNU’
21.09.2012 la 8:28 pm
Ești pe drumul cel bun. Deși încă mai scapi hățurile, începe să apară oareșce logică la tine, chiar de mă mai ataci așa pe ici pe colo; de, mândria masculină e de înțeles, dacă însă nu te lași dominat de ea. Trebuie să ne stăpânim demonii, asta e diferența dintre bărbați și băieței. Altfel, combate-l pe Vlad al lui kalashnikov, că e plecat rău de tot prin veșnicele plaiuri ale vânătoarei; cui pe cui se scoate…
@ Puscasu Vlad și Iereție
Măi, iretzie! Cîți ani are boșorogul ăla de mișu de vastrogangheria? Ce-a făcut coane, de îl caută aia cu coasa și el se bagă la-naintare mai ceva ca Mutu și Ronaldo împreună?
A propos… Est-ce que vous avez vu le match Real vs MCity? Vous avez des plaisir contemplative comme l-annee dernier a Marienbad, n-est ce pas? Et le jour apres on jouait fantastiquement… incroiable: 2-2 pour les cochons des anglais… je veux dire Chelsea. Je les detest, mon cher… parol!
Mă scuzați că am un cod secret cu Vlăduț…Lucrăm împreună!
@ Puscasu Vlad Ieremie
Opaaaa! Am înțeles. Mata umbli cu pușca, nu numai cu ”MS REGELE MIHAI”. Aoleau! Fugiții, băi! Ăsta ca și Stalin și Hitler și Bush și… oh, ce listă prea lungă!
Ăsta amenință cu armata.
Deci: de la tastatură tu pui mîna pe pistol.
Asta e grav, maiestatea ta….
Dar cum ai ajuns să ai armata de partea ta? Zi și mie, să învăț și eu. M-am gîndit și eu să mă joc cu forța, dar forța mi-a zis că n-are principii și alte prostii. Cînd aude de cultură îi vine să pună mîna pe ce îndemni tu să pună oamenii mîna: pe arme.
Ohooo! Tîrrrrr…. S-a-ncins tărîța-n tine?
Și așa zici: ex-regele pe cal, în fruntea armatei, armata după el cu tine la rînd… Stai mai în față sau rămîi în birou, la computer? Probabil că rămîi la birou, lîngă viitorul rege. Mai faci o cafea, mai o frecție… Chemi și infirmira, în caz de răni de suflet… Că Mihai suferă, săracu… Știu. Și compătimesc, că-s milos de fel… Pe mila asta s-a cam scontat și am luat-o la moacă. Dar, nu-i nimic. Prostul învață pe pielea lui și șmecherul, pe-a altora.
Tu ai întărituri tari. Scoți Romînia din
(m-)UE, nici n-o să mai schimbe moneda, că se scumpește piața, și … Prosperitate, libertate… Pe urmă: La muncă, ..tu-vă muma-n popou de mujici! Treceți la muncă, nu la-ntins mîna la maiestatea sa! Că pu narmata pe voi!
Parcă te și văd, Ieremio, pe post de împărțitor de daruri la armată și gîrbace la prostime. Văd că ai talent. Ai și nume și re-nume. Nu ca unu și ca altu… niște anonimi lași, care, poate, nici nu știu mînui un pistolaș, ce să mai zic de mitraliera ta din pantaloni, cu inscripții regale pe dînsa.
Deci așa vrei mata să-i dai la cap lu Băse? Pac, pac… și gata. I-o tragi, le tragi, îi arestezi, le dai fro două scatoalce… Dacă prinzi pe vrunu că mișcă-n front, i-o tragi și lu ăla de-i sar borjocii pe nas și momițele din chiloți pe pereți… Bravo!
Uite că aproape mai convins și pe mine. Tocmai mă pregătesc să mă bat singur, ca să rezist la dușmanul nostru comun. I-o tragem, gura mamii lui de UE, că se dă cu cracii-n sus cu tot cu dictatura lui sau a ei. Dacă e a ei, e și mai mișto. O lăsăm așa, o vreme, cu cracii-n sus, să vadă lumea ce are sub fustă. Dacă e el, îi tragem drept între craci, că o avea coaie. Dacă n-are, sau n-avem în ce da, îi tragem picioare-n gură. Fără frică! Da? Că armata… ARmata e cu noi! Armata e cu noi! Armata e cu noi!
Să trăiți, tovarășul comandant șef al armatei romîne! Tovarășe Puscasu, permiteți să raportez: chiar acum am capturat pe unul din cei mai vajnici agenți secreți în slujba republicii conduse de președintele fals instaurat la putere. Tot referendumul și ce a urmat, tovarășe Vlad, este opera agenturilor atît interne cît și iesterne, așa cum mi s-a întîmplat și mai de mult. Prin anii cincizeci, pardon, imediat după războiul imperialist, au venit niște tovarăși de la Moscova pe niște tancuri. Au avut și: avioane, mai ales produse de uzine americane, mitraliere kaliașnicov, sau ce-o fi fost. Au avut în dotare și alte arme, chiar și arme albe, nu numai roșii și albastre. Au spart dinți l-a copii, la bătrîni și la doamne. Satana! Au fost satanici. Ați văzut și dumneavoastră. Acum, situația fiind nu prea deosebită, acum, tovarășe Puscsu, permiteți-mi să vă spun tot: dușmanii sînt prietutindieni. Nu vă uitați la pronungția mea. Ie rezultatul luptiei care am dus-o toată viața cu ghiobalni ca tine. Pardon, domnule comendant general al serviciului regal de contraspionaj. N-am vrut să vă spunașa! Am greșit! Am greșit, de trei ori am greșit! Stai, dracu, și ascultă: avem în dotare tot ce ne trebuie ca să dăm repede un șut în dos și la nato. După informațiile mele, armata romînă, deși e aliată în pact, e tratată cam de sus, mai ales de unele cadre care provin din elemente …
Nu mai zic, Vlăduț, bătiat drăguț și cu mînecuțe, să nu se murdărească pe șorțuleț și pe coatele tocite pe băncile școlilor foarte superioare la care la trimis mămica și tăticu lui. Nu mai zic, că belelele curg. Eu să fiu sănătos, că ele curg. Și dacă nu curge, pică. Ca la tine în buzunar.
Auzi? Au zis ăștia la radio și tv că stai pe străzi din ianuarie. Te-au lăsat fără casă? Ai, dracului! Deci așa: homeless, adică bagabond? Apăi, mînca-ți-aș, de ce nu bagi așa de la… cap? Păi, să mă scuip în gură dacă nu mă duc să le zic! Să moară mama dacă nu mă bat eu pen-tine! Băga-mi-aș să-mi bag! Da cît crede ei că merge așa, ai? Mă, asfăte o sfîrlă, că n-am gologani să-mi trag un pachet și îi belim noi! Nu-i nevoie d-armată! chiem io fro cîțiva… bă, vlade, dacă nu țio place ție cum îi aranjăm să mă scuip tu ăpe min e! grijania mamii lor! pfeo… da cin se cre ei ăia, de te ține-n stradă? io chiem și pe aia de ia zis și lu năstase și na ascultato că dac asculta nu intra bou-n pîrnaie, la univ ersitate… ce? nu mai înțelegi ce bat la dihania asta? Te-apucat și pe tine, că n-am școală și lojică? mă ieremiooo! ascul la mine: cînd iom f…e cîțiva -n muie, să vezi tu: nu-i scapă nici dracu de furia asta ce mapucă și mă ține… cămi vine să sparg la ordinatoare o mie, de dragu tău, coane. Că tenvăț de bine, nu mă persecuta ca pe frații mei. Ce ția făcut iei să i iei la armată mîncațiaș? că mi-aduc aminte cum iai luat cu arcanu și nai avut milă, mila ta azi și mîine! Iai băgat la bulău, băgateaș, că soldă nu mai vrei să dai!
Ia zi: din ce plătește viitorul rege sodele la armată? Nu cumva din taxe? Eu cred că o să scoată Peleșul la mezat… pardon, licitație, o să mai vîndă și ceva artă din patrimoniu, mai închiriază și alte lăcașuri de cultură și de cult, mai ceva afaceri cu alte acareturi romînești și, dacă a adunat suficienți bani, dă ceva la conducerea armatei, îți dă și ție și la familia ta, mai aruncă niște praf și în ochii soldaților de rînd și, dacă nenea Putin îl lasă în pace să facă afaceri cu petrol, gaze și alte alea de care e nevoie la Moscova, îl lasă să se certe cu Ucraina, pe motiv teritorial. Ungurii abia așteaptă revizuirea Trianonului. Vechea Austro-Ungarie, vrea și ea imperiul înapoi. Logică, nu-i așa? De platină!
Cristi zice că na-m așa ceva. Mata ce zici că-mi lipsește? Mai zilele trecute ziceai că sînt beat. Beat ești tu, după satisfacerea pohtelor ce pohtești! Tu și neamul tău cel lacom! Că nu vă mai satură Dumnezeu!
Care va să zică așa… Dar mai departe de Austro-Ungaria nu vrei să mergi/-eți, perverșilor?! Hai, mai departe. Că așa a zis și Isus Cristos, pe care îl invocați ca să-l pîngăriți încă odată! Dacă dușmanul îți cere să mergi cu el șapte kilometri, tu să mergi de șapte ori șapte zeci și șapte de ori mai mult! Așa, parcă, ziceda Isus. sau nu recunoști vorba lui Isus? Mă acuzi că răstălmăcesc? Tu, Iudă, răstălmăcești! Tu și cu cei de-o seamă ție! Crezi că m-aș bucura să văd pe unu ce-și zice rege, pus de popor, chipurile, urcat pe tron, ca la republicane alegeri, și să mă ia la cizme cu tot dreptul divin al maiestății sale încornoratul!
Retro, Satana!
Lasă pușca și du-te de mai citește, mai învață… Că și pe mine m-a trimis la școală și, uite că mai învăț și eu.
Dar nu mai amenința cu scoaterea armatei pe străzi și cu lovituri militare. Le-am discutat cu ofițeri CADA, în februarie 1990.
Eram cu ei în fața Palatului din piața cu același nume, Victoriei. Erau oameni de vîrste diferite și, vorbind cu ei, am auzit cîte ceva. Tu cred că erai cam mititel ca ani, pe atunci.
Am apucat să întreb dacă n-ar fi fost mai bine, în decembrie 1989, să se fi instaurat o dictatură militară de tranziție. Partidele ar fi avut voie să se formeze, să-și formuleze programele, să le supună dezbaterilor publice și… după ce tot era pregătit, publicul informat, educat, să se dea drumul la campanii electorale și la formarea parlamentului. Asta am avut eu pe buze, dar n-am știut atuinci să exprim pînă la capăt. Ceva tot am zis de dictatură militar și perioadă tranzitorie. Se gîndise și omul cu care vorbeam la așa ceva, dar nu chiar exact cum am zis mai sus. S-a uitat la mine. Era un om mai în vîrstă. Avea ochi ezitanți…purta ochelari. Se vedea că e ofițer mai vechi… Avea o expresie de grijă pe față, dar și de bună voință. A ridicat din sprîncene, a închis ochii și, dînd din cap a îngrijorare, mi-a zis cu blîndețe:
”Să ne ferească Dumnezeu de dictatură militară!”
Nu pot să-l uit. Am tăcut. Și dentistul unde mă duceam ar fi vrut o dictatură militară, după ce a văzut cum l-a păcălit rînjetul lui Iliescu și curajul (?) lui de a veni între mulțimea de pe 12 ianuarie. I-a păcălit nea ILiescu pe majoritatea, dar și pe minoritatea de atunci.
M-am gîndit la ce mi-a zis ofițerul acela din piața Victoriei…
Acum văd că tu vii cu propunerea de dictatură militară, dublată de întronarea unui neica nimeni, dar putred de bogat. Putred de bogat. Cît te plătește ăsta? Sau ce și cît ți-a promis că-ți dă după victoria militară a dictaturii armelor contra agenturilor lui Băse?
Ori mă forțezi să aleg între Băse și Mihai?
Unii zic cică ar trebui să aleg între UE și Putin și-a lui Rusie. Alții ne îndeamnă să alegem NATO, că tot sîntem în el. Și NATO e un fel de USA. Anul ăsta o să fie alegeri, sau la anu în USA.
Tu pe cine votezi: pe mormonu sau pe Obama? Regele ce a decis: să vină mormonu sau Obama? El cu cine votează, coane Ieremio? Că dacă îmi zici asta, mai am și io ceva orientare pe piața voturilor universale.
Că tot nu mai pricep… mai rău ca Cetățeanu lu nea Iancu.
Știi ce m-am gîndit? Să nu votez. Că dacă votez eu sau nu, tot un drac. E ciochie pe față, gagiule! Îștia joacă la cacialma, pe mîna Chinei, că nu mai au încotro. Hai, că ți-am vîndut pontu: e gratis. Ia, de mestecă! Dar vezi cum înghiți! Să nu te-neci, Doamne ferește!
Pe vremea mea zicea că te ferește pîn-te nimerește.
D-astea u v-a învățat la șsola de ofițeri gata de lovitură și dictatură regală? Mai pune mîna pe carte, ți-am zis. Dar nu juca poker, că norocu-i curvă!
”Doar ARMATA ROMANA si MS REGELE MIHAI mai pot salva Romania de dictatura Uniunii Europene si securitatii lui Basescu,si asta printr-o lovitura de stat militara (reala,si nu imaginara,…” (text de Puscasu Vlad Ieremie… semnătura indescifrabilă! -sic!)
@ XYZ
Ai lucrat la colectivizare? Care ”voi”?
Că așa te exprimi, că ”voi”… adică? … am ajuns rău de tot dacă îl dăm exemplu pe CTP.
Fii atent la pronume! Ești cam globalizant, sau globalist… Alege! Mai ai șansa să abjuri, ca să zic așa.
Galileo a abjurat, săracu, și apoi a zis că tot se-nvîrte drocovenia.
Kant i-a răspuns unui popă, care-i spusese să mai tacă din plisc, cam așa: n-am s-o spun, dar o s-o gîndesc. Popa l-a lăsat în plata cui o vrea și Kant și-a văzut de treabă. Oricum, popa ăla nu pricepea ce gîndea, scria și preda Kant la el acasă.
Tu ce hram porți? Să mă uit la alte postări alu matale, sau îmi răspunzi de voie bună?
Doar ARMATA ROMANA si MS REGELE MIHAI mai pot salva Romania de dictatura Uniunii Europene si securitatii lui Basescu,si asta printr-o lovitura de stat militara (reala,si nu imaginara,precum vorbea Basescu despre suspendarea marca USL)
O lovitura de stat inseamna arestarea lui Basescu,a premierului (prin colaborarea unei parti a serviciilor secrete inclusiv),iar Armata sa preia puterea pentru o luna de zile.Apoi MS. Regele Mihai sa se proclame din nou Rege al Romaniei,abdicat abuziv contra legii in 1947.
Astfel am rezolvat problema.Ceva in acest gen.Patrioti sunt in Romania,suficienti cat sa ne asiguram iesirea din Uniunea europeana,si trasarea cortinei de fier,de pe PRUT pe TISA!Atunci da,Unirea Basarabia va fi cu Romania si nu cu uniunea europeana atee
http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Alexandru_Gheorghe-_-Am_propus_ca_Armata_sa_preia_timp_de_o_luna_administrarea_tarii_0_634737075.html#
Daca aderam la moneda euro-(zone) in 2015 preturiile se vor dubla,precum s-a intamplat in Germania,dupa renuntarea la marca.
Daca se formeaza Statele unite ale Europei,Romania va renunta de tot la suveranitatea nationala,la Parlament,Armata,Guvern,presedinte,si va avea loc o accentuare a deznationalizarii.
Daca renuntam la frontierele istorice cu Ungaria si Bulgaria,pentru a adera la Schengen,se va da drumul la traficul ilegal de orice fel,din Romania pana in Anglia.
Daca Banca nationala a Romaniei(BNR)va fi sub tutela directa a Bancii europene,precum doreste Basescu,atunci politica va fi coordonata direct din Bruxelles,intr-un nou imperiu sub forma URSS.
Aceste ,,daca,, trebuie inlocuite cu actiune pentru tara,si nu impotriva ei,precum actioneaza in disperare astazi Basescu Traian.
Doar Casa Regala mai poate azi salva Romania de la dezastru,sustinuta direct de Armata Romana(de patriotii ei,si cei care sunt dispusi sa renunte la mita lunara prin salar si grade oferite de Basescu Traian)
Puscasu Vlad Irimie
20.09.2012 la 10:40 am
Alo, alo, deșteptarea!… Trezește-te din somnul cel de moarte. Vezi că regele tău trădător de neam și țară a furat cot la cot cu trădătorul Băse, pe principiul trădător cu trădător se încuscresc; la propriu… La paranghelii și festivități, la bani și afaceri sunt împreună Băse cu Miha de Hohe, care vrea să dea Transilvania ungurilor, și a aceptat oficial asta. Așadar Hohe al tău de Miha este garantul că de vine la putere va face ce-a făcut și-n 1940, adică va trăda poporul român și-l va da pe mâna fasciștilor anti-creștini unguri. Ți-e chiar așa foame?
ATI AJUNS SA IL DATI EXEMPLU PE CTP, „CROCODILUL CHELIOS”, PE ACEASTA SCURSOARE MADE IN RROMANIA? ATUNCI SINTETI MAI PREJOS DECIT EL….
Proteste in strada de un an de zile:
Scrisoare deschisa adresata Majestatii sale Regelui Mihai al Romaniei:
Majestate,preluati puterea!
Numele meu este Puscasu Vlad Irimie,si sunt un tanar simpatizant al Majestatii voastre.Am fost de patru ori in Basarabia romaneasca,cunosc discursul Majestatii voastre din Parlament de acum un an de zile privind Basarabia,ceea ce ma face sa va sustin si azi.Majestate,tara este in criza morala,sociala si identitara.Nici macar in anii razboiului bunicii nostrii nu au suferit atata umilinta si sclavie in propria tara.Basescu,DNA-ul,Procuratura si noua Securitate instalata dupa recenta revenire la Cotroceni,au implementat o noua dictatura semi-comunista sustinuta de o parte a reprezentatiilor Uniunii Europene,care doresc sa impuna in Romania numai propria influenta si dominatie,care distruge economia tarii.Fonduriile Europene sunt blocate pentru populatie.Ca tanar economist,am aplicat prin proiecte costisitoare pentru a accesa fonduriile europene,pentru afacere privata,si am fost refuzat,blocat.Primariile nu mai au bani la sate sa isi plateasca salariile angajatiilor, bugetul e semi-paralizat,institutiile statului sunt in conflict deschis si in blocaj total.Paralizia aceasta dureaza de luni bune de zile,iar tara se duce de rapa.Armata Romana si Serviciile secrete au primit un buget astronomic,pentru ca Basescu sa isi mentina puterea,insa banii dati nu justifica nicidecum activitatea pentru tara a acestora.Ba mai mult,in timp ce populatia saraceste ,ei primesc salarii si pensii nejustificate de mari.Majestate,intelegeti ca tara se afla nu doar in criza,ci si in pericol de a fi asimilata de dominatia Bruxelles-ului,in asa fel incat vointa poporului roman nu mai conteaza deloc.Majestate,la ordinele dumneavoastra,Locotenentul Alexandru Gheorghe,si alti tineri patrioti,sunt dispusi sa salveze Romania.Majestatea voastra stie,ca nu toata Armata Romana este lipsita de patriotism.Exista tineri dispusi sa constituie o divizie de voluntari gata oricand de sacrificiul suprem,pentru a apara Romania,de spionaj extern,si de ocupatie economica.Majestate,salvati Romania,pana se mai poate acest lucru.Luati puterea,precum ati luat-o in dificilul moment 23 august 1944,pentru a salva ce s-a mai putut atunci din Romania: Ardealul de Nord,Moldova pana pe Prut(nu pe Siret),Armata nationala Romana si cetatenii ei.Aduceti la putere un Guvern de Unitate nationala,a tuturor partidelor romanesti,care sa conlucreze pentru prosperitatea tarii.Salvati tineretul de astazi,pentru a fi moral,cu perspective de angajare,si viitor.Traiasca Regele!Puscasu Vlad Irimie
UNU’
19.09.2012 la 6:12 pm
Neferictule, tu crezi că toți bat tastatura ca tine, că ai halucinații? Bagă la cap odată pentru totdeauna, ești incapabil de logică. Nu ai capacitatea intelectuală de a veni cu nici un argument logic, obiectiv pe subiectul abordat, tu vii cu poetașe și halucinezi că banii vorbesc, că Capitalismul este un nenea care te urmărește pe tine când dormi și ai coșmaruri, cu alte cuvinte ești varză. Și cum dracu să fii altfel, când nu poți avea argumente viabile pentru a susține trădătorii de țară și neam românesc, alde Băsescu Traian, Ion Iliescu, papițoi masono-bolșevici ca acest CTP, masoneria, semiții. Dacă nu ai, nu ai coane, și-atunci tu te legi de persoane, că ăla are ochii verzi, iar tu-i ai maro, că de ce cerul e albastru, că de ce banii complotează împreună cu nenea cel rău, pe nume Capitalismul… Prietene, la a câta tastatură ești? Mie mi-a crăpat ecranul când ți-am citit elucubrațiile maladive, darămite biata ta tastatură…
Majestatii sale Regele Mihai al Romaniei:
Majestate,preluati puterea!
Numele meu este Puscasu Vlad Irimie,si sunt un tanar simpatizant al Majestatii voastre.
Am fost de patru ori in Basarabia romaneasca,cunosc discursul Majestatii voastre din Parlament de acum un an de zile privind Basarabia,ceea ce ma face sa va sustin si azi.
Majestate,tara este in criza morala,sociala si identitara.Nici macar in anii razboiului bunicii nostrii nu au suferit atata umilinta si sclavie in propria tara.Basescu,DNA-ul,Procuratura si noua Securitate instalata dupa recenta revenire la Cotroceni,au implementat o noua dictatura semi-comunista sustinuta de o parte a reprezentatiilor Uniunii Europene,care doresc sa impuna in Romania numai propria influenta si dominatie,care distruge economia tarii.
Fonduriile Europene sunt blocate pentru populatie.Ca tanar economist,am aplicat prin proiecte costisitoare pentru a accesa fonduriile europene,pentru afacere privata,si am fost refuzat,blocat.
Primariile nu mai au bani la sate sa isi plateasca salariile angajatiilor, bugetul e semi-paralizat,institutiile statului sunt in conflict deschis si in blocaj total.Paralizia aceasta dureaza de luni bune de zile,iar tara se duce de rapa.
Armata Romana si Serviciile secrete au primit un buget astronomic,pentru ca Basescu sa isi mentina puterea,insa banii dati nu justifica nicidecum activitatea pentru tara a acestora.Ba mai mult,in timp ce populatia saraceste ,ei primesc salarii si pensii nejustificate de mari.
Majestate,intelegeti ca tara se afla nu doar in criza,ci si in pericol de a fi asimilata de dominatia Bruxelles-ului,in asa fel incat vointa poporului roman nu mai conteaza deloc.
Majestate,la ordinele dumneavoastra,Locotenentul Alexandru Gheorghe,si alti tineri patrioti,sunt dispusi sa salveze Romania.
Majestatea voastra stie,ca nu toata Armata Romana este lipsita de patriotism.Exista tineri dispusi sa constituie o divizie de voluntari gata oricand de sacrificiul suprem,pentru a apara Romania,de spionaj extern,si de ocupatie economica.
Majestate,salvati Romania,pana se mai poate acest lucru.Luati puterea,precum ati luat-o in dificilul moment 23 august 1944,pentru a salva ce s-a mai putut atunci din Romania: Ardealul de Nord,Moldova pana pe Prut(nu pe Siret),Armata nationala Romana si cetatenii ei.
Aduceti la putere un Guvern de Unitate nationala,a tuturor partidelor romanesti,care sa conlucreze pentru prosperitatea tarii.Salvati tineretul de astazi,pentru a fi moral,cu perspective de angajare,si viitor.
Traiasca Regele!
Puscasu Vlad Irimie
@ Mos Darie, @ Zamolxus
”…ca ma chinui degeaba sa te fac a gandi.”
Te chinui degeaba sa ma faci sa gandesc. Nu de altceva, dar eu, cel mult, gîndesc, nu gandesc. Și nu cred că ai capacitățile să mă faci să gandesc. Ar fi o minune!
Zamolxusule!
”…îți pierzi timpul inutil, deoarece timpul se poate pierde și în mod util, dacă nu știai?”
Uite că p-asta am aflat-o acum! A dracului filosofie a timpului pierdut mai ai! Și cum s-ar pierde timpul ”și în mod util”? Că, a propos, nu știam… Pierderea de timp poate fi o ocupație a cuiva care s-ar zice … pierde vară. Așa îi zicea pe timpuri (sic!).
Vrei să insinuezi c-aș fi un pierde vară? Pezenvenchiule! Cine mi-ești, tu…?!
Chiar dacă admit… Uite, na, c-admit! Un pierde vară c-aș fi… ȘI ce: pierd vara ta? Dar de cînd ești propretar pe anotimpul de vară? Sau nu ești proprietar, ci apropitar? Privat?
@ Zamolxus
”Pot afirma că am mai văzut aici și opinia altora care afirmă că sînteți comuniști.”
Care voi? Mă, tu vorbești în dodii…
Și cum poți afirma tu că ai ”mai văzut aici și opinia altora”? Cine m-a mai făcut comunist? Și pe cine au mai făcut ăia, de zici tu, comunist?
Șezi ghinișor, coane! Ce, ești bolînd? O dat strechea-n mata? O fi dat, mai știi?
Coana Leana a zis și ea, cît era ea de nici patru primare, o vorbă, două.
Una zice așa: ”Dovadaaa! Dovada!”
Două: ”Ce provocare ordinară!”
”De te fabula naratur!” Asta nu-mi aduc aminte cine a zis-o, dar ți se potrivește. Bagă de seama la projecție, sau proiecție. E un fenomen pisălogic mai grav decît ălea de mă stropșești cu ele!
@ Mos Darie
Dar, nu te supăra, că te văz cătrănit: ce criterii propovăduiești, mata? Că nu se văd. Fă-le mai clare. Cam ce-ar fi fascismul ăla și ce este cu vorba asta de membru PCR reformat la televiziunea romînă foarte liberă, pe 22 dec. 89? Cercul matale tot așa ca mata? O fi, că prea zici cu foc…
@ Zamolxus
Adică, șalomești pre lume, ai? Am observat, deși n-am aflat ce-i colimatorul, deși ți-am zis și ți-o repet. Așa că n-am d-ăla de zici tu.
Despre partea cu kamunismu, cred că stai mai bine ca mine. Trag de concluzia asta fiindcă nu-s d-acord cu prostiile ce la bagi în textele tale despre mine.
A propos, cînd am scris eu pe forum că-s căsătorit? D-unde și pînă unde, mă, manipulatorule?!
Pune mîna și mai citește și tu cîte ceva, ca să înțelegi ce e aia comunism și cu ce se mănîncă dînsul, că habar n-ai ce vorbești.
Și ție și găștii tale de improvizație virtuală: Iartă-i, Doamne că nu știu ce fac, adică: nu știu ce le scapă din viteza tastaturizării! Vrei șalom? Șalom alehem.
@ Mos Darie
Eu? Na, beleaua! Acum propovăduiesc o societate de tip fascist…
@ Mos Darie, Cristi, Zamolxus
Bă, băieți, voi bateți tastatura ca să nu adormiți.
Nea, Darie, da-cin-ța zîs matale să nu-ți dai cu presupusu? Dă, coane, că nu costă decît timp și banii pe conecție la net.
Dar ce nu înțelegi este n-asta. E ceva mai grăvuleț: că-și po-să-mi dau cu păerea, ca să mă aflu-n treabă. Ca-ș voi, d-altfel. Pe bune! Adic-aș avea șieva cu voi personal? Mă, băieții moșului! N-are tata ni-ic cu voi. Pe bune! Că dac-nu-sînteți voi e alt drac ce zice ca voi, adică tot așa, tot o drăcie ș-o minune de m-ajung a mă-ntreba: bă, boule! (adică eu… uite-așa, cum zișie nea Traian că-i prost… așa și eu: mă, boule!), tu nu vezi cum e lumea? N-ai tu pic de înțelepciune în tărtăcuță? Te pui cu nebunii? Păi, nu ești mai nebun și mai dobitoc decît ei? Dăi, Doamne, romînului, mintea cea de pe urmă! Și nu ne duce pre noi în ispită, și mă izbăvește de cel rău!
Matale, nea Darie, faci cacoana Leana: mă zici la colegii delacademie, adică la toaăși șpreteni! Nu-i rău. Maculați, băieți, maculați, că șieva tot mai rămîne.
@Unu’
Este ultimul raspuns pe care-l mai meriti din parte-mi. Nu pentru alt motiv, decat cel ca ma chinui degeaba sa te fac a gandi.
In primul rand, chestiile cu pensia si carierismul sunt eronate. Cei ce ma cunosc stiu asta, si mai stiu ca cercul colegilor de breasla de al caror respect ma bucur este compus din personalitati de prim rang in meserie. Nici unul nu e pensionar.
Ma acuzi de purism, apoi deduci ca sunt dusmanul tuturor de alta conceptie? Nu esti decat un propagandist ordinar, de genul procurorilor comunisti care fabricau probe la ordinul Partidului. Si, chiar daca ar fi asa, de unde pana unde, o anumita pozitie – politico-ideologica, zici tu – poate constitui o acuza? Propavaduiesti cumva o societate de tip fascist, in care emiterea unui punct de vedere constituie o infractiune? Ma rog, intrebarea este retorica…Pentru tine, insa, opusul purismului este lipsa absoluta de criterii, adica haosul social. Normal, as spune, este mediul in care pescuitorii in ape tulburi se simt cel mai bine.
Mă confundați, domnilor!
Măi UNU”, sau DOI, sau TREI, sau El, sau EA,
sau Ei, sau ELE, sau Șilo, sau Mesia…
De ce nu te calmezi? Înțeleg că te deranjează faptul că m-am legat de toarășul tău iubit, masonul bolșevic Cristian Tudor Popescu care a revărsat în acest comentariu toată ura de tip Ana Pauker asupra poporului român, asupra tineretului român care suferă cea mai abjectă formă de îndobitocire din partea masonilor aflați în fruntea ministerului învățământului cu scopul clar definit de la Ierusalim de a distruge viitoarea generație a României, ca astfel să preia ei teritoriul. Înțeleg că te-a deranjat comentariul meu OBIECTIV vizavi de situația actuală a școlii și tineretului român, menit a rupe cortina ta de poezie ce nu are legătură cu subiectul atacat de toarășul tău mason. Îți recomand amical să te apuci de poezie, nu la nivelul unui Eminescu sau Labiș, dar măcar așa, la nivelul tău. Lexic ai, nițică rimă cunoști, iar logică nu trebe. Doar să zici frumos, nu contează ce, plus că vei putea arăta astfel fără a fi contrazis cum ei, banii și nenea Capitalismul complotează la distrugerea lumii sub comanda lui zamolxus care este șeful lor, și comunist pe deasupra. Logica? Dă-o dracu”, tu să fii sănătos și să umpli ecranul, leafa să vina… restul nu contează…
As vrea sa ma bag si eu in seama dar nu am loc, prea multi intelectuali pe aici.Vedeti ca v-ai departat de subiect si ati dat-o in violenta lingvist-o forumista.Vad ca va place sa va masurati limbile, deh de la o varsta fiecare masoara cu ce poate mai mult.Si ca incheiere nu mai fiti asa rautaciosi. Stiu ca treaim in Romania si asta ne ocupa tot timplul dar…..
UNU”
am reușit să te fac să-ți dai arama pe față și să-ți arăți măsura, așa cum fac eu cu toți care se comportă ca tine. Ai venit aici să te legi de oameni, nu să discuți subiectele și ai mers pînă la capăt, adică pînă la mahalagisme și invective.
ai lucrat în tandem cu matei. s, și asta o spun alții care v-au răspund înainte pînă la mine. Că tu ești ea sau ea e el, sau cine știe (?!), așa cum spui chiar tu, poate că sînteți doi sau două, ce importanță mai are cînd toată lumea a văzut că lucrați împreună. Ce e mai rău e că aveți pretenția că acțiunile voastre sînt ne-premeditate. Așa v-ați găsit voi doi acum din întîmplare aici să vă luați de toată lumea. Aveți grijă că ați mai lucrat în tandem și cu alte ocazii. Citiți-vă comentariile mai vechi!
constat că te-ai hotărît că aș fi comunist. Atunci cum rîmăne cu lecția care vreți să mi-o dați cu: Jos capitalismul? unde mă acuzați de simpatia mea cu capitalismul și îmi dați voi soluția. Cine e capitalist și cine e comunist? Pot afirma că am mai văzut aici și opinia altora care afirmă că sînteți comuniști. Eu unul nu am spus nimic pînă acum aici pe site despre ce ați fi voi deoarece eu unul v-am ignorat total pînă acum. Nu m-am putut abține cînd am văzut că escaladezi și situația devenind una de ipocrizie și demagogie.
eu vă mai fac o propunere: lăsați persoanele care comentează aici și nu vă mai legați de ele în tandem, ci discutați subiectele. Ca de exemplu: cu ce-ai venit acum aici la subiectul de față în discuție? Îți spun eu: cu o poezie și apropouri sau invective suficiente la adresa lui Zamolxus. Nimic altceva.
aș mai avea o întrebare și anume: ce reprezintă ”Zamolxus și tuturor” sau ”tuturor (Zamolxus)”? Mi te adresezi mie, sau bagi pe toată lumea în aceeași oală odată cu mine? Nu crezi că e cam mult?
Păi dacă toți sîntem cum ne caracterizezi tu, deci departe de nivelul tău intelectual și spiritual, te întreb atunci: ce mai cauți pe aici printre noi? și desigur: de ce îți pierzi vremea cu noi, dacă nu te identifici deloc cu lumea de aici? Lasă-ne să murim proști, vorba lui nea Traian!
rămîi cu bine!
UNU”
studiază-ți limbajul la adresa mea și a altora, ca să vezi cum vorbești din mahala. Ipocritule!
UNU’
pentru că se vede că nu înțelegi trebuie să mă repet. Ipocrizia ca și demagogia sînt boli la fel de grave.
”tu vorbești de comunism? Tu care ești plin de comunism autentic, nu unul de spoială? Tu, care crezi cu adevărat în comunism, mai ai curajul să vorbești de comunism, cînd ai demonstrat deja aici (o spun alții nu eu), și nu mi-ai demonstrat doar mie, pentru că eu așa cum știi nici nu te-am băgat în seamă? Acum după zile în șir de atacuri la adresa mea ți-am răspuns prima dată.”
zici că nu-ți aduci aminte de întrebările tale adresatte mie: cum stăm cu gramatica? Cum stăm cu limba română? Măi ipocritule!
în afară de faptul că ți-ai dat arama pe față și fără mine, acum împroști cu invective precum cămila dar dai vina pe mine încadrîndu-mă la capitolul mahala. E jalnic și ești de plîns.
e nevoie să mă repet. Poate vei înțelege, deși nu trag mari speranțe, atîta timp cît ești orbit de ură, din cauza faptului că te-am ignorat continuu:
”Asta le întrece pe toate și le presupune totodată pe toate: indolență, ipocrizie și demagogie.
Cînd mă acuzați de a fi adeptul capitalismului, cînd al comunismului. Hotărăște-te! Nu pot fi amîndouă, mai ales că sînt două lucruri care se află în contradicție. Se pune problema de logica discursului, pe care se vede că n-o posezi sau o ignori în mod voit. În ambele cazuri tot prost cazi. Oricum ai căzut prost de tot și fără mine, deoarece așa cum afirmi, nici măcar nu te-am băgat în seamă. Am constatat opinia generală a celor de față, la adresa ta, fără ca eu să comentez nimic din inepțiile și lucubrațiile tale, mai ales la adresa mea.
Cum stăm cu papura? Ai uitat nodurile-n papură pe care mi le cauți de zile-n șir , fără măcar să-ți fi spus ceva sau adresa vre-un singur cuvînt. Asta-i într-adevăr foarte grav pentru că are legătură cu memoria. Aici nu pot să fac nici-un fel de recomandări, pentru că nu sînt doctor.
@ Zamolxus și tuturor
Să trăiți tovarășul Zamolxus! Am înțeles, toaășu! Am, înțeles, să trăiți, tovarășu secretar! E foarte clar, toaășu…. Nu, nu e nevoie să repetați. Sînteți foarte clar. În lumina directivelor dumneavoastră, vom lua în considerație atît principiile care ne călăuzesc cît și faptele, atît ale noastre cît și a rudelor noastre și vom combate orice urmă de abatere de la politica de partid și de stat! Vom combate cu vehemență tovărășească, conform principilor criticii și auto-criticii, toaăși, și vom arăta încă o dată, vom sublinia în mod repetat adevărata politică de partid și de stat aflată în scrierile dumnevoastră, tovarășe Zamolxus, conducătorul iubit al tutulor romînilor adevărați de prietutindeni, far călăuzitor, cel mai bun fiu al poporlului rromîn, om de cultură de marcă, cu contribuții priețioase la afirmarea și dezvoltarea relațiilor culturale cu toate popoarele lumii, care ați afirmat de atîtea ori, cum spuneam, necesitatea istorică a unei noi ordini mondiale, în care cratima, să nu încalce în picioare indicațiile tovarășului Zamolxus, ci să se arate demagogia care domină unele persoane, mai ales în textele scrise. Textele se scriu, tovarăși, acolo unde este cazul și cazul este acolo unde a arătat și tovarășul Zamolxus, aici de față…. etc. etc.
Auzi, coane? Da d-unde știi mata că-s însurat? Ți-a spus Cristi? Că n-am obesrvat…
Sau domnul Ion Coja?
Nu cred că ți-a zis dînsul, că îmi dau seama că este un om discret, nu cineva care își ridică poalele în cap, ca în scandalurile de la mahala, cum faci mata.
Atunci cine ți-a zis că am soție? DE unde vine atotștiința asta a ta, că nu mi-aduc aminte să fi zis eu că-s însurat. Oi, fi zis, dar bagă un citat, de pe aici, din textele mele, unde zic că-s însurat. Poate o fi.. Nu zic nu… Dar chiar dacă este, ce-ați vrut să spuneți, toaășuu, cu chestia asta?
Ți-am răspuns la întrebare, dar ce mă iei ca la securitate, la interogatoriu?
De unde tonul ăsta răstit, de polițai de serviciu, cu băieți ca Cristi, gata să-ți zică ”prietene”?
Sînteți din aceeași gașcă care se ocupă cu investigații legate de viața personală și intimă a forumiștilor?
Vă ocupați de spionaj domestic sau de altă natură, aici pe forum și, poate și în timpul dumneavoastră liber? Și pentru cine spionați, dacă spionați? Eu zic că o faceți. Eu vă întreb. Că v-am pus și alte întrebări, și n-ați răspuns.
Cum ar fi întrebarea, în fond retorică, dacă ați fost membru al fostului PCR…
Și… chiar așa: ce te stropșești la mine că nu ți-am răspuns la întrebare? Ce îmi dai mie indicații cît și ce să scriu? Cine ești tu: poliția forumului? Te-am mai întrebat asta: în numele cărei autorități te erijezi tu în autoritatea supremă, pe aici, pe forum? Cine te crezi?
Și, știi ce: eu, ca om de bună credință, ca om rațional, nu numai că știu că ai dreptul să nu răspunzi la întrebările mele sau ale oricui altcuiva. Eu înțeleg libertatea umană. N-am nevoie de lecții gramaticale de la tine pentru această înțelegere.
Tu, cenzor și polițai, ești gata să sari la bătaie, ca și amicu Cristi. Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești.
Și… ia, zi coane, de unde îți vine indicația asta prețioasă:
”Apoi corectează-le pe ale soției, iar dacă îți mai rămîne timp ocupă-te și de ale mele la urmă.” (?)
Cine e soția mea și de unde știi tu că-s însurat?
Și de cînd te bagi tu, viermișor, șarpe, în viața mea personală? De cînd?
Și cu ce mă ameninți cînd sugerezi că aș fi uitat nu știu ce?
De unde mă cunoști tu, că nu-mi aduc aminte să fi avut dezonoarea?
Ce vrei să insinuezi, șulfă? Manipulator de mahala, ce vrei tu să spui la alți forumiști: că mă știi tu, că mă ai tu cu ceva la mînă și e de ajuns să spun ce nu-ți convine că mă poți șantaja? că mai bine să-mi văd de soție și greșelile ei de gramatică?
Dar unde a făcut soția mea greșeli de gramatică? Pe forum? În textele de pe forum? Sau în care texte scrise sau vorbite de soția mea, aia care zici tu că aș avea-o ai văzut tu greșeli de gramatică? Ce texte scrise de soția mea, aia care zici tu că aș fi eu însurat cu, ai citit tu? Ia, zi?
Că dacă ai citit, cine le-a scris? De unde știi tu cine e soția mea? Dar de unde știi tu că am soție? Și ce a scris ea? De unde, mă, spionule?
Și ce texte ziceai să corectez? Ce conțin textele alea? Ia, zi! Bagă, coane! Bagă-n … că era să-ți zic unde!!! Tot cu cratimă!
…cratima ta astăzi și mîine de șulfă!
Nu ți-e rușine să pretinzi că am pretins eu corectitudine gramaticală?
Pe cine lasă memoria? Pe tine: nu ziceai TU, nu indicai tu – tastaturi cu fonturi romînești? Cine face pe nebunul cu termeni ca ”grafem”, numai ca să se dea mare față de alți forumiști, să-i facă să creadă că … Că ce? Că tu știi, dar ceilalți nu știu? Că tu le ai și cu gramatica, nu numai cu logica, sau cu psihologia, cu politica, cu istoria și cu economia politică.
Ba, mai mult, știi și amănunte personale, chiar … s-ar putea, și intime, despre unu și altul… Ai putea chiar să le scoți de pe unde le ții ascunse și să … precum Gagamiță Dandanache, :PAC! LA RĂZBOIU! Și la fel ca personajul lui Caragiale, ești mai prost ca Trahanache și mai viclean ca Tipătescu, mai cocoș decît ăla care ținea la onoarea lui de familist.
Se vede pe forum cine ești, așa cum se vede fiecare cine este cînd se manifestă aici, inclusiv eu.
Cuvintele nu sînt bășinile tale, Zamolxus! Și nici bășinile nimănui! Cuvintele arată nu numai ce spun oamenii, dar și ce nu spun ei. Am un obicei prost: mă iau după cuvinte, mai ales cele scrise. Dar asta e treaba mea! E TREABA MEA!
”Eu îți propun…”
(se respinge propunerea, toaășu!)
”…să-ți corectezi ție textele prima dată…” (vezi că ai repetat inutil pronumele personal, în cazul dativ: ”-ți” și ”ție”;, bă, loază, dacă spui ”să-ți corectezi textele”, nu mai e nevoie de ”ție”; redunanța e un semn de stres; Ia, de te caută!) ,
”…pentru că…”(virgulă, mahalagioaco!)
”…așa cum afirmi…”(virgulă, mă nastuplenie!)
”…ai destule (aici sînt de acord)…” ( cu ce ești de acord, cretin micuț?… nu mare, că n-ai stofă)
”…și lasă-i pe alții în pace…”
(DAR CINE, MĂ-TA, ȚI-A PERMIS SĂ_MI ZICI CE SĂ FAC EU?)
”…dacă tu nu ești în stare…” (mă faci și impotent, ai?)
”…să faci ceea ce tu pretinzi altora…”(eu am pretins, boule?!; nu te-ai luat tu de matei s., cum că nu vorbește frumos, măgar manipulator!nu te-ai luat tu să-mi dai lecții de cum și unde se pune cratimă în limba romînă? UNDE MĂ-TA, m-am luat eu de alți forumuști, ca să le găsesc nod în papură, la virgule, cratime și fonturi romînești? Că, tu, manipulator ordinar, te-ai luat! Vrei citate? Caută!).
”Apoi…” (ce ziceai că trebuie să fac prima dată, toaășu?)
”…corectează-le pe ale soției…”(DE UNDE ȘI PÎNĂ UNDE SÎNT EU ÎNSURAT? DE UNDE ȘTII TU CĂ SÎNT ÎNSURAT, HETEROSEXUAL, FEMEIE, BĂRBAT, BĂTRIN, TINĂR, HOMOSEXUAL, ROMÎN, TURC, PATAGONEZ SAU DIN TRIBUL ZULU? DE UNDE? Ai Tu, biografia mea, că nu știu să se fi publicat ceva în sensul ăsta? Ai tu CV-ul meu? Ai tu dosarul meu de la securitate? Cine mă-ta ești tu să ai dosarul meu de la securitate? Cine ești tu, bă,speriatule? Și să nu te prind cu alte prostii, că știu cine le e sursa!!! Stai în banca ta, Zamolxusule! Nu ameninț, dar văd că mîrîi la mine și nu-mi place! Pe bune, mie nu-mi place cînd simt că mîrîie unu la mine, pe bune, coane!
”…iar dacă îți mai rămîne timp ocupă-te și de ale mele la urmă.”
Hai, sictir! Ia, pune mîna și ocupă-te de ale tale! Și bagă-ți mințile în cap, și lasă scîrna aia din cap! Și să nu încerci alte manevre mai mult, că …deh…
Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat!
UNU’
tu vorbești de comunism? Tu care ești plin de comunism autentic, nu unul de spoială? Tu, care crezi cu adevărat în comunism, mai ai curajul să vorbești de comunism, cînd ai demonstrat deja aici (o spun alții nu eu), și nu mi-ai demonstrat doar mie, pentru că eu așa cum știi nici nu te-am băgat în seamă?
Asta le întrece pe toate și le presupune totodată pe toate: indolență, ipocrizie și demagogie.
Cînd mă acuzați de a fi adeptul capitalismului, cînd al comunismului. Hotărăște-te! Nu pot fi amîndouă, mai ales că sînt două lucruri care se află în contradicție. Se pune problema de logica discursului, pe care se vede că n-o posezi sau o ignori în mod voit. În ambele cazuri tot prost cazi. Oricum ai căzut prost de tot și fără mine, deoarece așa cum afirmi, nici măcar nu te-am băgat în seamă. Am constatat opinia generală a celor de față, la adresa ta, fără ca eu să comentez nimic din inepțiile și lucubrațiile tale, mai ales la adresa mea.
Cum stăm cu papura? Ai uitat nodurile-n papură pe care mi le cauți de zile-n șir , fără măcar să-ți fi spus ceva sau adresa vre-un singur cuvînt. Asta-i într-adevăr foarte grav pentru că are legătură cu memoria. Aici nu pot să fac nici-un fel de recomandări, pentru că nu sînt doctor.
UNU’
punctul ”2.b – A căuta nod în papură”.
și alt citat:
”E un atac nedemn să cauți nod în papură, mai ales că papura, dacă e papură, nu are noduri.”
Văd că stai prost cu memoria, sau te faci că plouă ori uiți ce-ai pretins tu mai întîi de la mine: gramatică și limba română. Demagogie prostească?!
sper că nu vrei să-ți dau și citate?!
UNU’
tot nu ai răspuns la întrebare. Întrebarea e simplă de tot.
cum se scrie ”la provocat”? Legat sau despărțit?
…”la provocat”…
asta pentru că sîntem la lecția de cratimă.
în plus trebuie să știi că e vorba de o greșeală de gramatică nu de dactilografie, așa cum încerci să sugerezi. Nu te mai scuza pentru că mai mult te acuzi. Perfidie?!
tot tu afirmi că tu îți permiți greșeli de tot felul, că vezi doamne doar oameni sîntem cu alte cuvinte, dar alții, așa ca mine, trebuie să scrie corect gramatical și literar. Demagogie prostească?!
apropos! Nu mai scrie pomelnice interminabile că tot nu ți le citesc. Îți pierzi vremea degeaba, sau cum am mai spus: îți pierzi timpul inutil, deoarece timpul se poate pierde și în mod util, dacă nu știai?! Iar dacă tot publici pomelnice, ca să astupi ce spun, ce-aș putea spune: ipocrizie?!
tocmai pentru asta am insistat deoarece eram sigur că nu te-ai calmat, ceea ce s-a și demonstrat. Eu îți propun să-ți corectezi ție textele prima dată, pentru că așa cum afirmi ai destule (aici sînt de acord) și lasă-i pe alții în pace dacă tu nu ești în stare să faci ceea ce tu pretinzi altora. Apoi corectează-le pe ale soției, iar dacă îți mai rămîne timp ocupă-te și de ale mele la urmă.
scoate-ți mai întîi parul din ochi ca să poți vedea paiul din ochiul altuia. Parcă și ăsta e tot un proverb?!
zamolxus
15.09.2012 la 2:21 pm
Îți mulțumesc, prietene. Dar vezi că UNU” e cu ochii pe noi ca pe butelie, și debitează la inepții că pur și simplu rămân cu gura căscată. E disperat că demascăm jugul opresorilor masono-semiți asupra României și tuturor popoarelor din Imperiul Mason și acuma cere clemență, că cică să nu demascăm furarea identității românilor de către Iliescu, Roman, Băsescu care dau legi criminale în care spun că țiganii sunt rromâni, care trădători ne otrăvesc cu initium și aditivi cancerigeni și ne închid spitatele care sunt românești în vreme ce pe cele ale ungurilor le lasă deschise în aceeași țară, România, că de ce demascăm furarea flotei României, a treia din lume ca valoare , de către criminalul Băsescu, că cică creștinii trebuie să se lase asasinați de cei pe care el îi slujește în numele Talmudului satanic evreiesc, că noi nu avem voie să luptăm, iar ei da… Cu alte cuvinte ne spune acest amețit de stupefiante ca Șilo că reacția noastră de revoltă împotriva exterminării de către evreii-masoni talmudici asupra noastră și a copiilor noștri denotă că nu suntem creștini. El nu știe, nefericitul, că Isus a spus că în numele dreptății vor fi războaie, în numele lui Isus, chiar între membri aceleași familii oamenii se vor omorâ între ei, el crede că ei, criminalii talmudici au justificare (sic) să asasineze pentru a cuceri, iar creștinii nu au justificare să se apere de invadatori, că cică să-i dăm și celălalt obraz, că așa vrea el, să stăm frumos în genunchi, așa ca Iliescu, Băse, Constantinescu și compania de trădători ce și-au vândut țara și neamul, copiii și nepoții pentru niște conturi în Elveția, ceva terenuri, ceva gagici și ceva mașini de lux… El nici nu știe că Isus nu a ascultat de stăpânire, iar ascultarea se dă stăpânirii drepte, în vreme ce stăpânirii nedrepte i se dă frica. Dacă se poartă frumos și mă întreabă cuviincios o să-i spun și unde scrie asta. El nu știe că la intrarea în Templu Isus a atacat comercianții și cămătarii, preoții și curvele, stăpânirea oficială a Imperiului și Israelului, nuu, el crede că prin alde preafericiții mondiali controlați de Ierusal prin masonerie mai crede cineva că a fi creștin înseamnă să accepți nedreptatea. Păi dacă era așa, Hristos ar fi căzut la pace cu Caiafa și compania. Logica, logica celor ca el e sublimă, așa ca a lui Șilo, dar lipsește cu desăvârșire. Asta ca să vedem mostră de cinism și perversitate din partea unui nefericit satanic care ne imploră să stăm în genunchi și să-i dăm și celălalt obraz, al nostru, al femeilor noastre, al copiilor noștri, ca el și criminalii pe care-i slujește să fure teritoriile tuturor celorlalte popoare și să le extermine, să rămână doar ei, semito-masonii pe Pământ, conduși cușer de la Ierusalim… Cu siguranța se crede peste toți și toate, un fel de cavaler al luminii ca Jiji care cică luptă cu corupția, Becali fiind în capul corupției cu atâtea terenuri și active furate de la bugetul de stat, din patrimoniul de stat, adică de la poporul român de la care cerea hoților să fure, specificând însă să nu fure de la machidoni; și e filmat când a spus asta, iar televiziunile ”românești” îi fac propagandă pozitivă dimineața, la prânz și seara. E o melodie rap, spune cam așa: tupeu de borfaș. Oricum, argumentele lui sunt atât de inepte că nu mă miră asocierea lui fanatică cu un dement ce se crede Mesia, rect (ups) Traian Ioan. N-am greșit ortografia, nu? Poate o să-i întrebe UNU” pe prietenii lui banii, sau pe dușmanul lui de moarte, nenea Capitalism, care au forța lui Șilo cu ei, de am greșit sau nu… Toate cele bune.
@ tuturor
(Zamolxus)
Mulțumesc pentru citire, dacă ați citit. Scuze pentru greșeli de dactilografie. Chiar și de gramatică, dacă sînt. Vă rog chiar să citiți într-o limbă romînă corectă. Scontez pe cunoașterea dumneavoastră, a limbii romîne. Eu, sau altul, pot să mai greșesc, dar dumneavoastră, poate, sînteți mai abili în exprimarea în limba romînă. Eu, poate, mai am scăpări, mai înjur, mai zic ce nu trebuie, cum nu trebuie. Am și eu, ca și dumneavoastră, limitele mele. Dar poate că sînt persoane cu limite mai largi și mai profunde, în cunoașterea limbii romîne, decît mine. Eu mai fac și greșeli de dactilografie, disciplină în care, mărturisesc, sînt un amator, un ageamiu, și, la vîrsta mea, mi-e greu să mai aspir la performanțe. Am făcut și cacofonii în mesajele meele. Da. Recunosc. Și, deși aud bine și știu că Arghezi, la o redacție, a întrebat: dar de ce vă bășiți pe prima pagină? spre stupoarea tuturor redactorilor… s-au uitat ei la pagina tipărită deja, pe piață: un titlu mare trona în toată nesimțirea lui sonoră:”Limbă și stil”. Lim-BĂȘI-stil- deși văd și eu, pot să vă zic: am făcut-o intenționat. Am considerat-o figură de stil, adică, licenșă poetică. Forma asta semnala un conținut. Asta tot împotriva politicii purismului o spun. Că mai știu eu niște puriști: rasă pură. Ce-or vrea să zică? Spuneți-mi și mie cînd aflați. Cumva superioară? Superioară cui și … pe ce criteriu?
@ Zamolxus
Am scris cu greșeli de dactilografie. Cu mult mai multe decît în mesajul la care te referi, dovedind, odată mai mult, o strategie manipulatorie care amușină după mărunțișuri pentru a demola principii sau persoanele care susțin arespectivele principii. Mi s-a mai întîmplat. Știi ce? Hai să admit că fac greșeli de gramatică și, din prostia, ignoranța mea relativ la gramatica limbii romîne, nu am despărțit pronumele personal, persoana a treia, singular, ”l” de auxiliarul ”a” (de la ”a avea”, marcă a perfectului compus a verbului
”a provoca”. Admit că habar n-am de gramatica limbii romîne.
Chiar și în acest caz:
1) nu te conformezi principiilor creștine ale aliatului tău Cristi, ci retaliezi după legea talionului: dai tu, dau și eu;
ATRAG ATENȚIA LUI CRISTI ȘI DE DATA ASTA, să nu se lase pradă pornirilor războinice, că nu sînt îndemnuri creștine!
2) dacă la gramatică nu sînt prea tare, totuși, mai tare sînt la proverbe sau vorbe, expresii în limba romînă și am două să ți le amintesc, sau să ți le spun, după caz:
a) Șarpelui, cînd i se face, iese la drum.
b) A căuta nod în papură.
Vei spune că nu sînt clar și că oamenii care citesc dialogurile de pe forum, nu pricep, dintr-un motiv sau altul, dintr-o cauză sau alta, ce am vrut să spun cu ce am spus, după aceeași logică (?) a prezumtivei superiorități intelectuale manifestată de tine în mesajul tău către matei s. (matei s., luat la vale, în deriziune, la mișto, de Cristi și de Mos Darie, cel care vine din delta Dunării și e ofițer în retragere, ca toți (?) absolvenții de studii…superioare (sic!), din Republica Socialistă Romînia; altfel, Mos Darie, mănîncă psihologie pe pîine, se ceartă cu alți ofițeri de armată, e tare la logică de duduie, după cum se vede din ceea ce spune el, nu eu. Cristi îi ține isonul la logică, atacîndu-mă ca un laș, nu pe terenul argumentelor, ci … prin batjocorirea numelui și renumelui profesorului de logică Petre Bieltz, numai pentru că am susținut eu valoarea lui profesională.)
Este semnificativ că ești susținut de ei:
Cristi, un imberb belicos, un om care se clatină la prima adiere de adevăr și intră în panică, dînd în tot ce i se pare că nu e conform cu ceea ce crede el că ar fi adevărat.
Mos Darie, cu care, mai ieri alaltăieri, te beșteleai de mama focului, un pensionar, după cum se deduce din ce zice, care are impresia că acum, mai mult ca oricînd, se poate răzbuna pe sine, pe trecutul lui de carierist. El se justifică în continuare, bănuiesc eu (admit că aș putea greși, dar intuiția îmi zice că nu greșesc), cam așa: am (nu-i așa? – hai, leagă-te că n-am pus paranteze pentru semnul întrebării!) familie, vreau să fiu un profesionist, vreau bani, apartament, mașină, concedii pe litoral sau la munte, vreau să ajung șef, chiar și un șefuleț… ce mai încolo și-ncoace! mă fac membru de partid, zic ca ei și mă ridic. Cu alte cuvinte: frate cu dracu pînă trec puntea. Mulți s-au făcut frate cu dracu. Și toți vroiau să treacă puntea. Bun. Bună strategie: face omul compromisuri în viață, că altel n-am mai putea conviețui. Pe baza asta Mos Darie, și nu numai, își justifcă trecutul în iepoca de aur. Și nevasta lui Pristanda își sfătuia soțul, jandar sub Tipătescu: ”pupă-i în bot și papă tot”. La fel și mulți din acea republică s-au gîndit și acest gînd le-a linștit alte gînduri, i-a scutit de insomnii, de frămîntare de sine, de îndoieli etc.. Așa și-au spălat mulți creerii și s-au culcat și pe o ureche și pe cealaltă, ca să doarmă cît mai liniștiți. Nu-i rău. Bravo!
După decembrie 1989… cine au fost mai democrați decît democrații antici atenieni? Cine au depășit în avînt democratic chiar și pe ăia de la 1789, din Franța lui Ludovic al XVI-lea? Cine au tăbărît la gîtul altor ”democrați”, urcîndu-se fiecare cum a putut, dînd din coate (nu dăduseră din coate și înainte de decembrie? Ba da. Aveau un antrenament foarte bun la datul din coate, la îmbrîncirea colegului de servici, la bătaia cu pumnii în piept, la pînda continuă pentru pile, cunoștințe și relații (PCR -sic!). Așa că nu a fost decît mai greu nițel pentru unii. De ce? Fiindcă nu toți aveau ceea ce romînu numea ”cheag”, lovele, bani, și nu toți aveau poziții foarte favorabile în piramida, ierarhia aparatului administrativ și politic al fostului stat socialist. Ce era punctul 8 al proclamției de la Timișoara, proclamație concepută de un grup de acolo, cu care tovarășul Iliescu a și spus la televiziunea foarte liberă că a discutat el cu băieții de acolo? Era un proiect de purgație, un purgatoriu, o sită de cernere a unor membri de partid. Punctul 8 nu interzicea carieră politică tuturor foști membri al unui partid care, conform unui hocus-pocus, o vorbă aruncată de pe ecranul televizorului de același camarad Iliescu, nici nu mai exista, se … desființase. Auto-desființase? Cine știe? Tu știi? Dar Mos Darie știe? Că mă ia la vale, la mișto zicînd că a fost și pionier, recunoscînd, că la luat tastatura pe dinainte, că a fost și membru de partid. A recunoscut omul, ce să-i faci? Da, a fost, zice el. Ei, și? Păi, probabil că și domnul Coja a fost, zice el. Adică dacă e p-așa, na, că n-ai ce să mai zici.
A propos… tu ai fost membru de partid?
Adică: au fost 4 milioane de membri. Cum să te descurci? Așa s-au gîndit și cei de la Timișoara: nu putem acuza pe toți că au fost membri de partid. Că: ca să faci carieră profesională, administrativă, să ai facilități cotidiene, era de preferat să fii membru de partid.
Atunci s-a zis: numai cei care au avut funcții de conducere în aparatul de partid, sau în poliția politică – securitatea de atunci, considerată ca poliție politică – nu mai au dreptul să facă politică, pentru că s-a văzut unde a dus politica lor, conducerea lor. Trebuiau, deci, supuși purgatoriului, cumva, foștii memebri ai unui partid care nu mai exista, dar ai căror membrii, și anume cei din conducerea partidului cu pricina, încă erau în viață, apăreau la televizor tot în funcții de conducere ș.a.m.d. Conducerea a ce? Conducerea Romîniei pe drumul construirii democrației, libertății, demnității și a… noii orînduiri social economice și financiare. În numele a ce se făcea purgația? În numele purității politice și a responsabilității politice. Cei ce au condus, afară. Poftim? Asta se numește, tot în vorbe romînești: a arunca mortul în curtea vecinului. Purgația nu s-a încheiat, căci ea a instituit o competiție, a adus Romînia într-o situație socială extrem de gravă.
Am participat la mișcarea Piața Universității, cam tot așa cum am participat la demonstrațiile din decembrie, ianuarie, februarie, martie. Cu inima îndoită, cu un ochi atent la tot ce se întîmpla, cîntărind ce și cum. Am trecut prin spaime, chiar de moarte. Nu că am fost membru, că n-am fost, cum am mai zis. Nici colaborator. Dar erau momente foarte periculoase și le pot înșira, dar nu e cazul. Asta era la București.
Purgația continuă, chiar și pe alte criterii decît funcția în aparatul politico-administrativ sau în cel al fostei securități de stat. Și FeSeNe-ul a cîștigat alegerile în 1990. În piața Universității se adunau semnături pentru proclamație, s-a vizionat chiar filmul care apoi a devenit informație publică, despre complot, despre Petre Roman care zicea : nu spuneți ”front”… ”asta sună ca dracu!”. Dracu suna cam ca fronturile din situația de după război, prin a doua jumătate a anilor 40, cînd ”front” era un termen folosit de așa zișii comuniști pentru a aduna masele, devenite, în nomenclatura ceaușistă, masele de oameni ai muncii. Ce a urmat, se știe..
Lupta pentru purificarea politică, etică, juridică și alte forme de purificare, continuă, prin termeni ca: romîni adevărați (cei ne-adevărați trebuie să piară; creștini adevărați, cei ne-adevărați sînt de la Satana; adevăr adevărat, cel ne-adevărat este simplă minciună (fără să se sesizeze absurdul expresiei ”adevăr adevărat”! sau se sesizează?).
La fel și tu: intelectuali adevărați și intelectuali ne-adevărați, instituind automat un tribunal al inteclectualilor. De aici decurg alte consecințe: unii sînt intelectuali, alții nu sînt; dar cine stabilește cine sînt intelectualii și cine nu sînt? și după care criteriu sau criterii? De unde și pînă unde…exact așa e întrebarea: de unde și pînă unde te erijezi tu în a stabili cine e intelectual și cine nu? De unde și pînă unde îți arogi funcția de judecător al stabilirii intelectualității cuiva? De unde și pînă unde dai tu cu barda în amănunte gramaticale sau lexicale, de limbaj, a co-forumiștilor? Ce te face să crezi că poți s-o faci? Greșelile co-forumiștilor de dactilografie? Expreiile lor mai colorate? Impui o politică a corectitudinii de limbaj? Impui o politică a corectitudinii gramaticale? Impui o politică a expresie grafice, scrise, asupra limbii, sau formei scrise la care forumiștii TREBUIE să se conformeze? Și dacă impui așa ceva, o asemenea politică, sau politici, de ce sari la unii și îi neglijezi pe alții? De ce, vorba romînului: pentru unii mumă și pentru alții ciumă? Ce criterii discriminatorii folosești? Ce principiu pentru purgație te poartă? Care îți este motivația?
Chiar așa! Ce motiv ai tu să spui anume chestii? De ce îndemni tu la o discrminare atît de … fină? Care îți este scopul, sau care scopurile? De ce faci tu chirurgia asta de limbaj, și numai?
De ce, adică îl încurajezi pe Cristi în pornirile lui războinice? De ce îl încurajezi pe el să stăruie în promovarea ideii că respectarea strictă a celor zece porunci ale lui Moise duce la salvarea Romîniei, la prosperitatea și la libertatea poporului romîn? De ce îl încurajezi pe Mos Darie în auto-flagerea lui? Că el nu face decît să aibă un sentiment de vină față de propriul trecut. De aceea, uneori, e atît de cinic, în sensul peiorativ, nu filosofic, altermenului ”cinic”? De ce îl încurajezi în modul lui lipsit de respect pentru alți forumiști? De ce îl încurajezi pe Cristi să rămînă în ignoranță atunci cînd spune, în zeflemea, la mișto, că Homer a scris Biblia?
De ce îl încurajezi să spună că pe Homer și pe Herodot el nu i-a văzut, nu-i știe și, prin urmare, numele astea sînt vorbe goale pentru el, iar vorbele lui Moise, pe care el… el ce? l-a cunoscut, întîlnit? sînt principii călăuzitoare pentru bunăstarea Romîniei viitoare? De ce să fie model, pentru Romînia, ceea ce ar fi, după Cristi, ceea ce este în țările nordice? Că așa i-a zis lui un amic cu care merge la alergare în parc, cum că ar fi nu știu ce pe-acolo?
Sau de ce îl lași pe fostul membru PCR, Mos Darie, să tune și să fulgere împotriva … ”bolșevicilor”, a rămășițelor ideologic-bolșevice din capul, mintea, mentalul birocraților din Romînia? De unde și pînă unde purismul ăsta politico-ideologic?
Acum aproape am înțeles…
Și tu, și Cristi, și Mos Darie, suferiți de purism, fiecare cu nuanța lui de purism ideologic, dar tot purism se cheamă. Tu, care crezi că poți lovi mai subtil, te erijezi în purist lingvistic: purism gramatical și purism de expresie verbală. Cristi e un purist creștinist, nu creștin. Mos Darie e un purist politico-ideologic. Purismul e o boală a sufletului cuiva care i se pare că totul din jur: alte persoane, alte nații, alte religii, alte limbi, alte orice, sînt murdare. Puristul vede orice scamă și o consideră un pericol mortal pentru curățenie. Curățenia, purgarea, TREBUIE să se facă la modul absolut. Fără acest proces de curățare a ceea ce e străin, vine de la necuratul, de la satana. Absolutismul puristule n-are margini. El, model al curățeniei mai clare decît cristalul (se mai scuză, că, deh, sîntem oameni, păcătoși cu toții… mai greșește omu, etc..dar nu se vede pe sine) vine cu sabia strălucitoare ca să taie în carne vie! Numai puritatea va salva lumea, zice puristul. Numai puritatea. Numai puritatea în care dred eu, zice puristul, este soluția. Restul e inutil. E chiar dăunător. Și, în numele unei purități a principiului purității înseși, trece la puricarea și purificarea mesajelor altora. Dar nu a tuturor, ci numai a celor pe care îi alege el, sau îi aleg ei. Restul? Conspirație! Blasfemie! Inutilitate! Nici nu trebuie luați în seamă, ori zeamă, cum persiflezi de la înălțimea (care înălțime?) purității tale.
Și acum: de la care înălțime vorbești tu? Ce te îndreptățește să dai lecții de gramatică a limbii romîne? Ce știi tu despre gramatica limbii romîne?
Eu nu vreau ca să mă laud, nici nu vreau să sperii pe nimeni. Sînt multe motivele de spaimă pentru mine ca om pe lumea asta care se învolburează tot mai cumplit. Sînt adînc tulburat de ce îmi văd ochii și ce-mi aud urechile. Și și mai tulburat sînt cînd văd cum energii posibil pozitive, energii umane potențial creatoare, se consumă, se irosesc în tot felul de acțiuni mai rău decît inutile: dăunătoare! Dăunătoare tuturor. Dăunătoare și ție. Pentru că atunci cînd greșim, greșim nu numai față de altcineva, ci, în primul rînd și în ultimă instanță, față de noi înșine.
Pe noi ne atacăm dacă invocăm purisme de tot soiul, indiferent care ar fi principiul sau principiile care ar justifica așa zisă noastră puritate.
E un atac nedemn să cauți nod în papură, mai ales că papura, dacă e papură, nu are noduri. Dar e mai demn să arăți că papura e papură sau nu e papură. Cu alte cuvinte: poți arăta că e uleiul ulei? Da: toarnă oceanele lumii peste el: va ieși la suprafață. Dar nu spune că uleiul pătează. Că, așa e, uleiul pătează. Știe toată lumea. E inutil s-o spui și e … banal.
Nu aduci nici o lumină, dacă într-o cameră luminată de soare, aprinzi un băț de chibrit. Nu poți corecta lumina soarelui cu flăcăruia unui băț de chibrit. E … inutil.
Cristi
șalom!
mi-a plăcut că ai încheiat cu shalom. Poți scrie liniștit cu ”ș”, șalom, pentru că evreii au fonemul ”ș” marcat cu un singur grafem. Pentru cei care vor să englezim scrierea în română putem să le scriem shalom. Altfel sînt pe-aici, doar că bîntui ca o fantomă.
numai bine!
UNU’
cum rămîne cu gramatica? Citat:
”Autor rus, cu ceva rude în Africa, ucis în duel de un duelist profesionist, care, la un banchet de îmbuibați, la provocat pe poet, jignindu-i soția, pe care poetul o iubea.”
…”la provocat”… se scrie cumva l-a provocat, sau nu știu eu suficientă gramatică?!
asta ca să nu mai spui că nu te bag în seamă, sau în zeamă, deși nu meriți nici măcar atenție.
Sistemul „infailibil” cu camere web nu este altceva decat praf in ochi.
Observ aceeași ură ca a bolșevicilor gen Ana Pauker sau Băsescu Traian față de români și la tovarășul mason Cristian Tudor Popescu față de copiii români, față de tinerii români, copii frumoși în general, fete frumoase, băieți zdraveni, plini de viață… Pe el nu-l deranjează sistemul absolut infernal de învățământ, pe el nu-l interesează pedagogia atragerii copilului către învățare, pe el nu-l interesează ca manualele școlare să fie explicite, nu ca niște romane polițiste în care subiectele sunt lăsate în suspans de către autori, încât chiar olimpicii români, printre cei mai buni din lume la mate, fizică, chimie, etc spun că e imposibi să înveți după manualele școlare românești, după programa românească care cere mult prea mult de la copii, adică să învețe câte 5-8 materii pe săptămână timp de 10-14 de ore pe zi pentru a putea trece. Nici chiar olimpicii de mate nu pot trece la română sau chimie, programa este astfel concepută încât nu ai cum să înveți totul. Creierul uman nu poate învăța tot ce mișcă pe lumea asta, doar excepțiile, așa ca Isus Hristos și mentorul Său, of course, masonul Cristian Tudor Popescu. Masonul c-o falcă-n cer și alta-n pământ, cel ce știe totul de la tenis la film și teoria cuantică, de la găurile negre și culoarea părului lui Isus Hristos, că de, el e copilu” bionic, ar face bine să nu se mai dea așa rotund și să vadă cum se pregătesc copiii germani, sau finlandezi, să vadă că manualele de acolo au toate problemele de mate și fizică rezolvate în mod clar, deschis, cu arătarea clară a metodelor de rezolvare în manuale școlare, ar face bine să vadă că acolo temele elevilor sunt rezolvate de aceștia împreună cu profesorii după orele de predare, iar elevii sunt specializați în general pe una, maxim două materii, cu excepția geniilor, căci da, mai sunt și genii, nu chiar la nivelul domniei sale, dar pe aproape, care învață mai multe discipline. Dar ce contează ce fac proștii ăia de japonezi, sau germani, sau nordici, nu domnu” Cristian Tudor Popescu? Noi românii știm totul și nimic, așa ca domnia voastră, treceți de la tenis la film și teoria cuantică c-o dezivoltură demnă de Speedy Gonzales atomizat.
În loc să dați în cei fără glas, în cei care nu au dreptul la opinii, mai bine i-ați sprijini să aibă parte de o programă de învățământ și manuale omenești, prin care să se poată specializa în domeniile vitale pentru dezvoltarea unei societăți moderne, post-industrializate. Dar nu, dumneavoastră vreți să comentați tenis și film, și-atunci, fiindu-vă frică că vreun olimpic v-ar putea lua funcțiile dvs și ale celor din gașca dumneavoastră, semito-masoni ca dvs, normal, vă bateți joc de acest tineret român, oropsit și batjocorit de când se naște, otrăvit cu tot felul de produse dubioase, cu o alocație de infern menită a-l îndobitoci prin inaniție și până la școala unde este pur și simplu terorizat de o programă de învățământ în care dacă nu ai IQ-ul peste 130 nu poți lua note de trecere pe bune la toate materiile în condițiile în care ai acces la meditatori și renunți la viața socială. Nu mai fiți așa sarcastic, dur și malițios cu niște copii, căci acei copii vor munci pe niște salarii de mizerie datorită sistemului școlar criminal ce are ca scop tocmai îndobitocirea lor, astfel încât dumneavoastră și cei da dumneavoastră să le spuneți că sunt proști și să muncească în condiții infernale, ca sclavi fără nici o perspectivă pentru ca domnia voastră să stați în puf și să comentați suveran ca un mason căruia-i place să construiască, meciuri de tenis, stele, găuri negre, filme și dracu” mai știe ce, dar nu problemele reale ale poporului român care evident nu vă interesează. Cine ridică sabia, de sabie va cădea, cine se semețește va fi smerit, așa zice o carte ciudată pentru mulți… Ce frumos ar fi dacă atunci când cponducem mașinile nu ne-am mai înjura ca tâmpiții pentr orice, că de ce ăla a încetinit, da” de ce a tras pe dreapta, grijania mamii lui, da” copiii ăștia, ce nenorociți domle. Criminalii în libertate, curvele și hoții ce ne conduc fabricile, uzinele, partidele politice, poliția și armata, judecătoriile și primăriile, preafericiții ce îi critică pe manifestanții împotriva homosexualilor, judecătorii și doctorii ce ne condamnă la anarhie și moarte, ei nu au nici o vină pentru felul cum cresc acești copii. Domnule Cristian Tudor Popescu, ieșiți din turnul dumneavoastră de fildeș și priviți DEZASTRUL în față. Nu poți să critici o plantă cu caracteristici genetice bune că a crescut strâmb, e uscată și nu are roade, atâta timp cât nu i-ai dat apă, lumină, pământ bun și DRAGOSTE. Shalom!
@ C. T. Popescu și tuturor
”Cultură fiecare strîns-a,
Așa și-așa, nu prea de soi
Și, slavă Domnului, cu dînsa,
Nu-i greu să strălucești la noi.
Oneghin, după glasuri multe,
De-arbitri aspri-ai lumii culte,
Era pedant, dar evident,
C-avea un minunat talent:
Cu ușurință, despre toate,
Vorbea în chip fermecător;
Uimea femeile pe loc
Cu-al epigramei sale foc.
Latina-i astăzi sub rugină
Dar, scormonind al minții vraf,
Găsea îndeajuns latină,
Să descifreze-un epitaf.
Homer și Teocrit? Nimicuri!
Din Adam Smith citea prin picuri.
Era economist profund,
Dădea soluții, ce s-ascund?
Cum statu-ar crește-n bunăstare,
Din ce există mai ales,
Cum, fără aur, e-n progres,
Dacă materii prime are.
Dar, tatăl său, la minte-ncet,
Punea pămîntul amanet.”
A. Pușkin, ”Evgheni Oneghin”
Autor rus, cu ceva rude în Africa, ucis în duel de un duelist profesionist, care, la un banchet de îmbuibați, la provocat pe poet, jignindu-i soția, pe care poetul o iubea.
Se știa că Pușkin va sări să apere onoarea ei.
Acest necivilizat cristian tudor popescu,nu inteleg de ce este luat in seama.El se aseamana cu carciuma satului,si cu carciumarul-sef,nu cu meseria de jurnalist.
Puscasu Vlad irimie,
Societatea civila,membru Provita
Aoleu!! „Singurătatea nopții totalitare…”Intelectualii ăștia cît a fost comunismul făceau spume la gură lăudîndu-l și blamau capitalismul; tot în spume.A revenit capitalismul și s-au dat și ei pe invers.De unde înainte se declarau atei, înaintați desigur, acum se declară credincioși, fac semnul crucii și spun ce rău a fost comunismul că a persecutat pe credincioși.Păi, vrea cineva să mă convingă că d-lor sînt intelectuali? O fi, dar nu sînt de marcă. Numai cei de marcă contează.Un milion de intelectuali mici nu fac cît unul de marcă.
Acesta este rezultatul capitalismului revarsat peste noi in ’89 cu complicitatea tacita a politicienilor vanduti,dar si a intelectualilor tacuti ! Toate laturile vietii occidentale au fost aruncate aici in ideia tampita :CE-TI TREBUIE CARTE ? DACA TE DESCURCI AJUNGI MILIONAR ! Si am ajuns vai de capul nostru !