NP
25 aprobate
ealucin@yahoo.ro
95.76.3.11
.
.
Albert Pike vorbea apreciativ în „Dogmă şi Morală“ despre Lucifer, pe care nu îl identifica deloc cu Satan, ci cu Lumina (cum se vorbeşte şi în versetul 22:16 din Apocalipsa şi despe Isisus Hristos, ca fiind „Lucifer“), mitologic fiind entităţi diferite, din culturi diferite, asociate însă mai târziu de unii creştini cu o cultură mai slabă sau chiar inculţi.
Albert Pike era luciferian, nu satanist, distincţie netă, din punctul lui de vedere cel puţin.
Lucifer este numele latin pentru „Steaua Dimineţii”, atât în proză, cât şi în poezie, după cum se vede în lucrările lui Marcus Terentius Varro (116–27 BC), Cicero (106-43 BC) şi ale altor scriitori latini timpurii.
Apoi, în Apocalipsa – capitolul 22, versul 16 -, care a fost scrisă în greacă, Iisus vorbeşte despre sine, în limba latină, ca fiind Lucifer, Luceafăr sau Steaua strălucitoare a dimineții (stella splendida matutina).
Același cuvânt latin este folosit ca stea în Petru 1:19 și oriunde altundeva fără legătură cu Satana.
Şi primii creștini ar fi folosit numele de Lucifer ca fiind un nume al lui Hristos, acest fapt fiind confirmat și în imnul religios Carmen Aurora, dar și prin numele unui episcop creștin sanctificat cu numele de Sanct Lucifer din Cagliari, în secolul 4 e.n.
Creştinii care l-au asociat însă forţat pe Lucifer (un nume latin) s-au raportat la Vechiul Testament, interpretând un pasaj din cartea profetului Isaia (14:3-20) în care vorbește în ebraică despre cineva a primit numele „steaua zilei” sau „steaua dimineții” (în latină, Lucifer).
În Epistola către Corinteni 11.14 se spune doar că „Satan se preface într-un înger de lumină”, nu că ar fii cu adevărat identic cu Îngerul Luminii.
Sunt multe invenţii în literatura conspiraţionistă cu privire la Albert Pike, multe dinre ele inventate de către „creştini“ ultra zeloşi, dar este adevărat că Pike a (re)format un Ordin Paladin secret, identificabil cu o ramură a Illuminati.
Pentru unii e mai fascinantă existenţă răului absolut, cu care îi creditează neapărat pe ceilalţi, pe alţii, închipuindu-se astfel pe sine înălţaţi chiar când se prăbuşesc, decât banalitatea faptului că toţi caută în felul lor binele, „lumina“.
Asta nu exclude existenţa răului, a satanismului şi a magiei negre, dar ele sunt de multe ori în altă parte decât acolo unde ni se indică tot timpul, facil, încrâncenat sau numai pueril.