„Armata, prin oamenii ei, ar trebui să își ia în serios obligația constituțională și morală față de poporul român pe care a jurat să-l apere, chiar și atunci când este vorba de starea vieții social-politice.”

Domnule locotenent  ALEXANDRU  GHEORGHE, am aflat de la dl profesor ION  COJA că veți candida în iunie pentru postul de primar al Sibiului. Cum de v-ați hotărît la acest pas?

Sunt mai multe motivele care m-au determinat. Cel mai mult a contat credința mea că în România, dacă s-a ajuns la starea de dezastru bine cunoscută de toată lumea, una din cauze este absența structurilor militare, a elitei militare din viața social-politică. Prin definiție, ofițerii sunt dedicați trup și suflet ideei naționale, Patriei. Militarii sunt „profesioniștii patriotismului”, au făcut meserie din iubirea de Țară. Noi, militarii, trăim clipă de clipă acest sentiment, spre deosebire de politicienii de carieră care descoperă importanța ideii naționale numai în campania electorală! Așadar, prima semnificație pe care trebuie s-o atribuiți gestului meu este aceasta: Armata trebuie să joace un rol mai important în viața social-politică ! Prin lege, trebuie stabilite căile prin care cuvîntul militarilor să se audă și să participe la decizia politică! De 22 de ani politicienii se străduie să marginalizeze armata, să-i reducă forțele, capacitatea de intervenție în apărarea Neamului! Dacă nu se produce azi o schimbare a acestei situații, mâine va fi prea târziu!

Considerați așadar că prin această candidatură vă continuați activitatea de militar, de ofițer al Armatei Române?

Da, ați formulat foarte corect sentimentul de care mă simt impulsionat!… Vreau să rămân fidel Jurămîntului militar până la sfârșitul zilelor mele. Voi acționa mereu ca militar, în slujba Armatei și a Neamului meu!… Sunt vorbe mari, unora li se va părea că nu au acoperire! Pentru ce a fost până acum, nu mi-e rușine de nimic, sunt mândru de prestația mea ca militar. Sper, prin ce voi face mai departe, să nu dezamăgesc speranțele pe care eu însumi le pun în mine!…

Am avut mai multe discuții cu dl profesor Ion Coja, m-a atras ideea de a putea intra în politică fără să intru în subordinea unui partid, a unei ideologii politice. Proiectul LISTA NAȚIONALĂ demarat de un grup de intelectuali patrioți m-a atras prin caracterul său dedicat luptei pentru valorile pur românești! Este o deplină compatibilitate între acest proiect și spiritul manifestărilor din Piața Universității la care am aderat astă iarnă cu entuziasm, cu sentimentul că îmi fac astfel datoria de român. Voi promova acest spirit cât mă vor ține puterile.

Ca să candidați pe lista unui partid trebuie să fiți membru al acelui partid! Nu vă contraziceți?

Proiectul LISTA NAȚIONALĂ vine cu o soluție ingenioasă pentru a-i atrage în viața politică pe cei care au ceva de spus în viața publică, dar nu agreează deloc ideea de a intra într-un partid, de a se supune disciplinii de partid. Candidații de pe LISTA NAȚIONALĂ semnează numai o adeziune, pur formală, pe care legea o cere la dosarul de candidat, alături de alte acte! Este numai și numai pro forma. În fapt, prezența pe lista partidului care ne oferă această înlesnire ne angajează într-un sigur fel: să fim mai departe cum am fost și până acum! Iar mai presus de orice să nu ne jucăm cu soarta oamenilor, cu soarta Țării! Nu vom primi „indicații” sau „sugestii” din partea partidului, a structuriloe sale! Ne vom vedea de ale noastre, ca niște candidați independenți, înclinați doar spreslujirea binelui comun!

Ce poate să aducă un militar în viața politică?

Referindu-mă la clasa noastră politică, aș zice că militarii pot să aducă ceea ce actuala clasă politică a dovedit că nu are:

–          simțul datoriei. Lumea de azi este obsedată de drepturi. Toți vor drepturi! Militarul este educat să asculte de obligațiile cu care îl încarcă condiția de ostaș, de luptător! Filosofia ostașului este simplă: Eu ce am de făcut pentru Țară?

–          simțul onoarei. În clasa noastră politică idea de onoare este complet necunoscută. Aveți o mulțime de exemple și dovezi, începând din vârful piramidei politice.

–          simțul ierarhiei, respectul pentru superiori, care devine în final respectul pentru șeful suprem: electoratul! Pentru poporul care te-a însărcinat să-ți onorezi promisiunile!

–          simțul ordinei și al eficienței. Armata cultivă fapta, în detrimentul vorbăriei goale, politicianiste.

–          simțul răspunderii individuale pentru acțiunile care au consecințe sociale, publice;

–          instinctul național, care se dobândește în familie, în școală. Dacă nu-l ai atunci când ajungi major, nu-l mai capeți niciodată.

Nu cumva idealizați armata?

Nu chiar. Vorbesc de armata la care am visat eu și camarazii mei, la care ne-au dat dreptul să visăm cei mai mulți dintre comandanții pe care i-am avut în școală și mai apoi în unitatea militară unde am servit Patria. E regretabil că mulți dintre cei mai buni comandanți au fost trecuți prea devreme în rezervă. Armata ar avea de câștigat prin reactivarea unora dintre ei!

Cu ce proiecte edilitare intrați în disputa electorală?

Cred că orice sibian are în vedere câteva idei edilitare, de ameliorare și înfrumusețare a vieții noastre ca sibieni. Deci am și eu câteva proiecte. Programul LISTA ELECTORALĂ îmi permite să am cuvîntul decisiv în alcătuirea listei de consilieri alături de care voi candida pe listele PNDC. Am discutat cu unii dintre ei, vom avea în final o listă de proiecte edilitare care se vor realiza imediat, unele în regim de urgență. Alte proiecte, cu bătaie mai lungă, le vom demara noi și le vom duce cât ne vor ține puterile și  bugetul primăriei. Proiecte care cer eforturi întinse pe o perioadă mai lungă decât durata unui mandat.

Așadar, veți candida ca independent pe lista PNDC, Partidul Național Democrat Creștin. Vă satisface această titulatură?

La acest partid îmi place generozitatea cu care s-a implicat în proiectul LISTA NAȚIONALĂ, precum și semnul electoral: CRUCEA! Este un semn pe care nu-l poți bagateliza, nu-ți permiți să-l dezonorezi, nu-l poți lua în deșert!

Cu ce argumente v-a convins dl Ion Coja ca să candidați?

Mă atrage la acest proiect politic persoana dlui profesor Ion Coja, iar în privința candidaturii mele mă atrage mult ideea de a fi in tandem cu o persoană atât de onorabilă ca domnul profesor universitar CORVIN LUPU, veritabilă emblemă a lumii academice din Sibiu, precum și prezența alături de noi a altor persoane remarcabile atât pe plan local, cât și național, aflați pe lista de candidați la funcția de consilieri. Domnul profesor CORVIN LUPU va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. I se potrivește perfect. Candidatura sa aș zice că onorează funcția respectivă.

A consemnat Petre BURLACU