REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

Sunt două decenii de când Legea fondului funciar îşi produce efectele. Cred că e singurul eveniment de amploare cu care decidenţii responsabili cu agricultura „postdecembristă“ vor rămâne în istorie. În rest, doar zvâcniri şi încercări timide de a mişca lucrurile şi… multă degringoladă.
Asistăm neputincioşi, cam din aceeaşi perioadă, la degradarea celui mai de preţ bun cu care ne-a hărăzit providenţa – pământul. Străbunii noştri au făcut multe şi mari sacrificii pentru a-l câştiga şi păstra în speranţa că urmaşii lor vor avea măcar un minim de respect pentru… cel mai de preţ bun al unei naţiuni, pentru efortul înaintaşilor lor de a oferi siguranţa proprietăţii funciare.
Din păcate, gene­raţiile din perioada pe care o trăim privesc cu atâta nepăsare rosturile pământului încât îl lasă cu prea multă uşurinţă pradă naturii sau oricui oferă pentru el câţiva bănuţi. Nu mai interesează pe nimeni cât teren arabil se risipeşte sub betoanele unor construcţii, cât se transformă în deşert sau cât ajunge în proprietatea unor indivizi de oriunde, de multe ori cumpărat doar pentru a încasa subvenţii din bani europeni şi, atenţie, din bugetul naţional. Şi toate astea doar pentru că nu suntem în stare să ne stabilim priorităţile.
Cât de greu ar fi fost ca banii pe care i-am avut la dispoziţie să-i îndreptăm spre obiective care chiar ne-ar fi adus progres şi performanţă în agricultură?
Cât de departe am fi fost dacă am fi lucrat pământul după nişte principii cuprinse într-un Cod care să nu se schimbe în funcţie de culoarea politică?
Ce producţii am fi obţinut şi câţi bani s-ar fi încasat la buget dacă am fi exploatat întreaga suprafaţă agricolă a ţării şi dacă am fi folosit tehnologiile moderne puse la dispoziţie de o cercetare funcţională la întreaga sa capacitate?
Câtă plusvaloare ar fi adus unele lucrări de protecţie şi îmbunătăţire a calităţii solului, un sistem de irigaţii bine pus la punct, modernizat şi extins pe suprafeţe mari?
Iată doar câteva dintre întrebările pe care şi le pun mulţi dintre românii de bună credinţă la care nu pot găsi răspuns.
Mă întreb, dacă vreun decident s-ar încumeta să poarte un dialog pe această temă, cum s-ar explica?
Am sperat că aderarea la Uniunea Europeană ne va scoate din haosul în care ne aflăm. Dar, n-a fost să fie aşa. Am rămas încă tributari concepţiei dezonorante „lasă că merge şi aşa!“. Şi merge, dar pentru alţii care ştiu, sub masca sprijinului financiar acordat pentru dezvoltare, să ne ia înzecit înapoi. Ne modernizăm şi nu e rău, dar parcă prea scump pentru o ţară aşa săracă.
Sper, încă sper, ca politicienii – că pe-acolo se pare că e „frâna“– , dar şi guvernanţii să reconsidere poziţia agriculturii care poate fi motorul dezvoltării economiei. Altfel, vom continua să ne întrebăm… ai cui mai suntem?!
Sau, pe mâna cui ne mai aflăm?!
Ion Banu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

***

Terenul agricol din România valorează 25 de miliarde de euro, o cincime din PIB. Harta preţurilor la terenul agricol pe regiuni

Terenul agricol din România valorează 25 de miliarde de euro, o cincime din PIB

Cele peste 13 milioane de hectare de teren agricol din România valorează în total peste 25 de miliarde de euro în condiţiile în care preţul mediu al unui hectar de teren se ridică la aproape 2.000 de euro. Cotaţia terenurilor agricole de pe piaţa locală este însă printre cele mai mici dintre toate celelalte ţări din Uniunea Europeană.

Cele mai ieftine terenuri agricole, cu preţuri între 1.500 şi 2.000 de euro/hectar, se găsesc în judeţe precum Dolj, Olt sau Vaslui, în timp ce alte terenuri cum ar fi cele din apropierea Bucureştiului pot ajunge şi la 3.000 de euro/hectar, potrivit calculelor ZF care au în vedere anunţurile de vânzare postate pe internet.

Preţurile variază în funcţie de localizare, dar şi de suprafaţa scoasă la vânzare sau de calitate. Astfel, terenurile sunt mai scumpe dacă suprafeţele sunt comasate, dacă sunt poziţionate în apropierea unui oraş mare sau sunt conectate la infrastructura rutieră, de cale ferată sau maritimă.
Spre exemplu, în judeţul Teleorman un hectar de teren poate fi cumpărat cu circa 1.500 de euro în cazul unui lot de până la zece hectare. În cazul în care lotul de vânzare acoperă peste o sută de hectare, preţul poate ajunge şi la 4.000-5.000 de euro pe hectar, potrivit datelor din piaţă.
În acest context, ministrul agriculturii Valeriu Tabără a declarat recent că fermierii nu trebuie să îşi vândă terenurile la preţuri mici „oricui şi oricât”. Mai mult, Tabără a subliniat că străinii deţin în România, prin intermediul firmelor înregistrate local, între 800.000 şi 900.000 de hectare de teren arabil.
Suprafaţa controlată de firmele cu capital străin acoperă 10% din cele 8,3 milioane de hectare de teren arabil de pe piaţa locală.
Cele mai scumpe terenuri agricole sunt cele de lângă Bucureşti
Printre cele mai scumpe terenuri agricole din ţară sunt cele din apropierea Capitalei, preţurile putând ajunge şi la 3.500 de euro pe hectar însă, potrivit calculelor ZF, cei mai mulţi dintre proprietari vând la preţuri de circa 3.000 de euro.
„Am un teren scos la vânzare de şase luni. La început am cerut 10.000 de euro pe hectar şi acum am coborât până la 3.000 de euro. În ultima perioadă au mai început să apară cumpărători interesaţi, sunt în discuţii cu mai mulţi potenţiali cumpărători”, spune Emilian Oancea, care deţine 9 hectare de teren la 50 de kilometri de Bucureşti în comuna Daia, judeţul Giurgiu.
Preţuri de peste 3.000 de euro pot să ceară însă numai proprietarii care au terenul comasat, restul, micii proprietari care au până la câteva hectare de teren se mulţumesc şi cu 1.000-1.500 de euro/hectar, potrivit datelor din piaţă.
De cealaltă parte, Cristi Găvănescu, un producător agricol din comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu, a reuşit să achiziţioneze 20 de hectare de teren numai în acest an.
” Am achiziţionat terenurile la preţuri cuprinse între 2.500 şi 3.500 de euro/hectar. Achziţionăm tot timpul terenuri, dar preţurile variază.”
Cele mai ieftine, în Oltenia şi Moldova
Terenurile din Olt sau Vaslui au preţuri la jumătate faţă cele din Giurgiu, Braşov sau Timiş, acestea având un maxim de 2.000 de euro/hectar.
La câteva sute de kilometri distanţă, în judeţul Vaslui situaţia este similară, preţurile se învârt în jurul a 1.500 de euro/hectar. Preţurile mici nu sunt surprinzătoare însă având în vedere că judeţe precum Vaslui sau Olt sunt printre cele mai sarăce din România.
„Am scos la vânzare de câteva săptămâni teren agricol la 1.000 de euro/hectar. Preţul zonei este undeva la 1.500 de euro/hectar, însă am decis să îl vând mai ieftin în speranţa că voi face tranzacţia mai rapid”, spune Dan Ionescu din judeţul Olt, care deţine cinci hectare de teren.
Şi de 20 de ori mai ieftin decât în Vest
Preţul terenurilor agricole de pe piaţa locală a crescut de cinci ori în ultimii zece ani, la o medie de 2.000 de euro pe hectar, însă terenul agricol românesc continuă să fie printre cele mai ieftine din Europa.
În Spania un hectar de teren agricol este de cinci ori mai scump, media cifrându-se la 11.000 de euro, potrivit datelor Eurostat. Diferenţe chiar mai mari sunt înregistrate în comparaţie cu Danemarca sau Olanda, terenurile din aceste ţări fiind şi de 20 de ori mai scumpe decât cele de pe piaţa locală.
Preţurile terenurilor din ţările din Europa de Est sunt mai apropiate de cele din România.
Dacă Cehia are preţuri comparabile cu cele din România, preţul mediu al unui hectar fiind de 2.200 de euro, în Bulgaria cotaţia terenurilor este cu 30% peste cea din România.