Mihai
663 aprobate
mihai@yahoo.com
82.77.225.44
Legătura dintre triburile de Khazari și Maghiari…
O stranie poveste a fost mereu lansata de-a lungul timpului de catre evrei, relativ la închipuita lor existenta milenara pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural. O astfel de teorie, care sustine colonizarea Daciei de catre imperiul roman cu populatie evreiasca stramutata din Iudeea, a fost relansata în anul 2002 de catre Tesu Solomovici în lucrarea România Iudaica, lucrare sub forma a doua volume uriase publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români.
De aici decurge ideea ca evreii au o existenta naturala în România dinainte înca de nasterea poporului român. Ei bine, de aici mai este doar un pas pâna la a spune ca drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns sa ne învatam istoria de la straini.
Ungurii (hunii) ne spun ca nu ne-au gasit aici când s-au asezat în Transilvania si în Câmpia Panoniei, iar evreii ne spun ca nici nu ne nascusem când ei erau stapâni în Dacia ca cetateni romani.
https://romaniabreakingnews.ro/wp-content/uploads/2013/11/khazar03_04.jpg
…Teoria ascendentei evreiesti asupra românilor în teritoriilor dacilor (Dacia Traiana sau România Mare de mai târziu) a fost lansata într-o serie de studii ale autorilor evrei înca de la jumatatea secolului al 19-lea si prima jumatate a secolului 20, pentru ca sa revina în forta la începutul mileniului 3, de data aceasta pe banii românilor si fara nici o reactie din partea istoricilor români.
Cu totul alta a fost situatia acum 90 de ani, când Nicolae Iorga îsi prezenta în sedinta Academiei Române lucrarea Istoria Evreilor în Tarile noastre, dând replica necesara unor autori precum Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler.
Bluntschli afirmase la 1879, în lucrarea Statul român si situatia juridica a Evreilor în România ca:
“Fara îndoiala ca un numar mare de familii israelite au venit în provincia dunareana Dacia, înca sub domnia vechilor împarati romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici si sunt cel putin tot asa de vechi pamântene ca si natiunea româna… Ele formeaza si sâmburele populatiei evreiesti de astazi din România”. Astfel de fundamentari fara nici un probatoriu decât imaginatia autorilor evrei s-au dorit lucrari de “rigurozitate stiintifica” ce se publicau la momentele când evreii încercau sa-si consolideze pozitia
socio-economica din România, ci nu de dragul adevarului stiintific. “Provincia dunareana Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totusi Dacia Traiana, iar împaratul Traian, asa cum s-a vazut mai sus, nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de “colonisti”, punând armata chiar sa îi extermine (cazul insulei Cipru). Scrierea lui Bluntschli a fost, însa, una politica, pusa în slujba evreilor din România, deoarece afirma, în chiar anul 1879, ca familiile evreiesti sunt “cel putin tot asa de vechi pamântene ca natiunea româna”, adica aparea chiar în vremea când evreii, navalitori peste români, revendicau “împamântenirea” de la tânarul stat român. Nicolae Iorga formuleaza urmatoarea concluzie: “Astfel am ajuns la [anul] 1600 fara a gasi mentiunea unui element evreiesc asezat în partile noastre”.
Adevarul despre aparitia evreilor pe pamânturile românilor a fost totusi scris de adevaratii cercetatori, multi dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit si “Regatul Evreiesc”, sau cele “Noua Tarâmuri” ale khazarilor – popor barbar raspândit în Caucaz, pe Volga si pe Don, convertit la mozaism în anul 740, integrat mai apoi ca “evreu” în Ucraina si Polonia, dupa care împins cu ura de catre aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600.
În limba româna a fost publicata traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler, Al treisprezecelea trib,Khazarii (în 1987 la Roma, de catre editura Nagard, anagramare a numelui Dragan, al finantatorului Iosif Constantin Dragan). O lista foarte mare de studii israeliene (în limba ebraica), dar si din întreaga lume, folosite ca surse de catre evreul Koestler, conduc la o concluzie cutremuratoare: cetatenii actualului stat Israel nu au nici o legatura genetica si rasiala cu evreii de acum doua mii de ani (semiti), autori ai textelor biblice, desi au complotat si revendicat teritoriul Palestinei pentru a înfiinta Israelul, în baza dreptului lor natural asupra vechiului lor stat. Acesti israelieni îsi trag originea din salbaticii khazari (numiti si askenazi), bautorii de sânge uman, popor fara cultura scrisa, care împreuna cu rudele lor aliate, hunii, au îngrozit doua continente acum 1.000 de ani, prin sadism si placerea de a ucide.
Unul dintre pionierii cercetarilor privind obârsia khazara a evreimii de astazieste Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievala a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, subminând astfel legenda “poporului ales”, afirma A. Koestler, prin cele doua studii ale sale în limba ebraica: Convertirea khazarilor la iudaism (1941 editura Zion, Ierusalim) si Khazaria – istorja unui regat evreiesti în Europa (1951 editura Mossad Bialik, Tel Aviv).
În introducerea lucrarii sale, A. Poliak scrie ca “Realitatile impun un nou mod de abordare, atât a problemei relatiilor dintre evreimea khazara si celelalte colectivitati evreiesti, cât si a întrebarii cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunitati evreiesti din Europa orientala [cu principal debuseu România – n.n.]. Descendentii acesteia – cei care au ramas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite si în alte tari, precum si cei care s-au dus în Israel – formeaza astazi marea majoritate a evreimii mondiale.” La rândul sau Koestler adauga: “Marea majoritate a evreilor care au supravietuit în lumea contemporana sunt de origine est-europeana, si deci, probabil, mai aleskhazara…, stramosii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgai, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile hunilor, ungurilor si maghiarilor decât cu semintiile lui Abraham, Isaac si Iacob.”
Înainte de a arata pe scurt istoria acestor barbari travestiti în popor biblic, khazarii, vom arata temerile autorilor evrei, privind propriile lor dezvaluiri, acelea ca “evreii nu sunt evrei”.
“Sunt constient de primejdia ca lucrarea mea sa fie interpretata – scrie A. Koestler, de origine evreu khazar – ca o negare a dreptului la existenta a statului Israel. Dar acest drept nu se bazeaza pe originile ipotetice ale poporului evreu si nici pe legamântul mitologic al lui Abraham (si al lui Iacob) cu Dumnezeu; el se întemeiaza pe dreptul international, adica pe hotarârea luata de Natiunile Unite în 1947 ?. Îl întelegem pe Koestler, ca trebuie sa se apere în fata conationalilor sai, dar noi trebuie sa ne amintim ca hotarârealuata de Natiunile Unite se bazeaza pe santajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii Britanii, ca “evreii sa îsi primeasca patria înapoi”, adica pamânturile Palestinei.
Neexistând, însa, nicio justificare a prezentei actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de astazi al Israelului, Koestler insista cu justificari fabricate la întâmplare si noroc: “Oricare ar fi originile rasiale ale cetatenilor Israelului [adica cele khazare – n.n.] si oricare ar fi iluziile nutrite de ei în aceasta privinta [ca ar fi urmasi ai poporului biblic – n.n.], statul lor exista de jure si de facto [?]… împartirea Palestinei a fost rezultatul unui secol de imigratie pasnica si eforturi de pionierat ale evreilor, ceea ce ofera justificarea etica pentru existenta legala a statului Israel. Daca cromozomii populatiei sale contin gene de origine khazara… e un lucru irelevant si nu poate afecta dreptul Israelului la existenta”. Noi credem ca dimpotriva, nu numai ca NU justifica dreptul la existenta moderna a unui stat evreu, dar astfel de studii, cu reala baza stiintifica, darâma chiar si orice pretentie (a la Tesu Solomovici) de ascendenta a evreilor de azi asupra teritoriilor românesti.
“Paradoxul” descoperit de aceste cercetari stiintifice, este acela ca nu urmasii vechilor evrei semiti (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astazi, sub identitate evreiasca, îi regasim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic razboinic, violent si rapace, înrudit cu hunii (si, într-o mai mica masura, chiar cu turcii), anume khazarii sau askenazii, care în anul 740 dupa Hristos au trecut la religia evreiasca, mozaismul, deoarece le satisfacea instinctele primitive, criminale si de jaf. Evreii khazari sau askenaz i, turcomani
din stepele Asiei, sunt astazi proprietarii marilor afaceri din întreaga lume, a marilor finante, ei conduc organismele mondialiste si oligarhice ale lumii occidentale, sub identitate evreiasca.
La apogeul puterii lor medievale, khazarii aveau sub control circa treizeci de natiuni si triburi diferite, stabilite pe teritorii întinse între Muntii Caucaz, Marea Aral, Muntii Ural si stepele ucrainene.
Îi aveau supusi pe bulgari, burta si, ghuzi,maghiari, coloniile gotice si grecesti d in Crimeea, triburile slave de la nord-vest, iar armatele khazare faceau expeditii de jaf în Gruzia, în Armenia si în Califatul Arab. Pâna în secolul IX khazarii nu aveau rivali în regiunile de la nord de Marea Neagra si Marea Caspica (denumita în epocaMarea Khazara), fiind stapânii supremi vreme de peste un secol si jumatate si astupând poarta Uralo-Caspica de trecere din Asia în Europa.
Un cronicar arab îi descrie ca având fetele albe, cu parul mai ales rosu, fluturându-le în vânt, iar trupurile le erau marunte si firea rece. În schimb, o cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armatele lui Gog si Magog, salbatici, cu fete hidoase si deprinderi de fiare salbatice, “care beau sânge de om”. Privitor la semnificatia denumirii de “khazar”, cercetatorii amintesc despre unele presupuse derivate moderne ale cuvântului: cuvântul rusesc “cazac”; cuvântul maghiar “huzar” (ambele desemnând un calaret cu înfatisare razboinica); sau cuvântul german “ketzer”, însemnând eretic, adica evreu. (Nu trebuie facuta totusi confuzia etnica între khazari si cazaci, chiar daca este posibila o apropiere istorica între acestia.) Cronica lui Priscus afirma aparitia khazarilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni. Totodata, împreuna cu maghiarii si alte triburi, khazarii pot fi socotiti un vlastar târziu al hoardei hune a lui Atila.
Khazarii s-au aflat, într-adevar, sub tutela hunilor, apoi sub cea a turcilor. Dupa declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul sa stapâneasca “Regatul de miazanoapte”, cum îl numeau persanii si bizantinii.
La anul 627 Statul Persan a fost definitiv învins de catre împaratul bizantin Heracliu, aflat în alianta cu hoarda khazarilor condusa de regele lor, Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de calareti. Pentru a obtine aceasta alianta, fiica împaratului Heracliu, Evdochia, i-a fost fagaduita de sotie regelui khazar.
Un nou triunghi al puterii se nascuse în Asia:
– Califatul Arab (de religie islamica sau mahomedan a),
– Imperiul Roman de Rasarit (sau Bizantin, de religie crestin-ortodoxa) si
– Regatul Khazar (care era în cautarea unei identitati religioase personale).
În primii douazeci de ani de la fuga profetului Mahomed la Medina în anul 622, musulmanii arabi izbutisera deja sa cucereasca Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si sa încercuiasca centrul Imperiului Roman de Rasarit (Turcia de astazi).
Pentru înconjurarea Imperiului Bizantin, Caucazul khazar reprezenta însa o piedica.
Ca urmare au avut loc o serie debatalii interminabile între arabi si khazari, din care victoriosi ieseau de regula khazarii care, la un moment dat, în anul 730 au cotropit Gruzia si Armenia si au înaintat pâna dincolo de jumatatea drumului spre Damasc, capitala Califatului Arab.
O armata musulmana proaspat ridicata a stavilit însa hoarda khazara si a alungat-o înapoi, peste munti, spre casa. Decizia khazarilor de a se converti la religia evreiasca, mozaismul, a avut un caracter politic, scopul principal fiind acela al unei identitati religioase diferite de cea a romanilor crestini si a arabilor musulmani, principalii lor concurenti, carora le era astfel stopata capacitatea de asimilare cultuala si apoi culturala. În alta ordine de idei, mozaismul, promitând adeptilor sai stapânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unuineam razboinic si sângeros precum k hazarii. O cronica araba nota: “Regele khazarilor se facuse evreu înca sub Califatul lui Harun al Rasid (anii 786-809)”. Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat si alfabetul ebraic.
Peste 300 de ani însa, statul khazar a început sa decada, decaderea sa fiind marcata de repetatele izbucniri ale unui sionism mesianic, cu falsi mesia, precum David El-Roy, eroul unui roman de Benjamin Disraeli, ce au condus campanii donchihotesti pentru “recucerirea Ierusalimului”.
În anul 1141 un evreu khazar sionist, pe nume Iehuda Halevi, în celebra sa carte, KUZARII, sustinea ideea ca “natiunea evreiasca” este singurul mediator între Dumnezeu si restul omenirii, dar ca la sfârsitul istoriei toate popoarele vor fi supuse iudaismului.
Aparitia vikingilor rhusi (stramosii rusilor) pe scena istoriei a cauzat decaderea finala a khazarilor.
Rhusii efectuau campanii violente de prada, ceea ce i-a obligat pe khazari sa se apropie mai mult de supusii lor maghiari, pe care i-au asezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon la navalirile rhusilor. Schema a functionat vreme de aproape un secol, timp în care relatiile dintre maghiari si khazari
s- au strâns tot mai mult, culminând cu doua evenimente ce au influentat profund natiunea maghiara:
– A fost înfiintata prima dinastie maghiara, khazarii instalându-l ca rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe triburi khazare s-au contopit cu maghiarii, modificând astfel caracterul etnic al acestora. Pentru ca s-au dovedit “mai vrednici în razboaie” maghiarii le-au încredintat conducerea militara a statului lor celor trei triburi khazare care s-au unit cu ei. Pâna la mijlocul secolului X, în Ungaria se vorbeau atât maghiara, cât si khazara, ceea ce face ca în maghiara de astazi sa existe peste 200 de cuvinte de origine khazara.
Rhusii au reusit în cele din urma sa distruga regatul khazar la sfârsitul secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al XIII-lea, khazarii sa cada victime ale marii invazii mongole declansate de Ginghis Han. Hoarda de Aur a acestuia si-a stabilit centrul imperiului chiar pe teritoriul khazar. “
Dar înainte si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave nesubjugate, în cele din urma contribuind la faurirea marilor centre evreiesti din Europa rasariteana” (S.W. Baron, A social and Religious History of Jews). Într-adevar, disparitia natiunii khazare din habitatul sau istoric este concomitenta cu aparitia celor mai mari concentrari de evrei dinspre nord.
Exodul evreilor khazari spre Tarile Românesti sau spre centrul Europei a fost precedat de întemeierea coloniilor si asezarilor khazare în diferite parti ale Ucrainei si Rusiei meridionale.
Astfel, la Kiev a continuat sa existe o mare comunitate evreiasca si dupa cucerirea orasului de la khazari de catre neamul rhus. De aceea, în Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau “jid” (evreu): Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze etc.
O situatie mai speciala au avut evreii khazari din Ungaria. Ultima rezistenta khazara în Ungaria a avut loc în secolulX, când sfântul Stefan a îmbratisat credinta romano-catolica si l-a învins pe khazarul Gyula, razvratit si “trufas în credinta lui, care nu voia în ruptul capului sa se crestineze”.
În anul 1222 regele maghiar Andras II a emis, la presiunea supusilor sai, “Bula de aur”, prin care evreilor li se interzicea sa fie sefi, perceptori sau controlori ai monopolului regal al sarii, ceea ce înseamna ca pâna la emiterea edictului, evreii din Ungaria detineau aceste importante pozitii, fapt confirmat si de pozitia de custode al veniturilor curtii regale, detinuta de contele Teka, evreu khazar.
Prin urmare, exodul evreilor khazari a facut ca, practic, Tarile Românesti (mai ales Moldova) sa se afle dupa secolul alXIII-lea înconjurate de catre o populatie evreiasca nestatornica, asezata vremelnic în Rusia, Polonia, Ucraina si Ungaria.
Focarul propriu-zis al evreimii rasaritene a fost însa Polonia, aici nascându-se idisul, limbajul popular al evreilor pâna la al II-lea Razboi mondial (înca vorbit în S.U.A. si Rusia), amalgam de ebraica, germana medio-rasariteana si elemente slavone. Explicatia consta în faptul ca, din punct de vedere cultural si social, în Polonia medievala elementul dominant l-au constituit germanii, populatie imigranta superioara evreilor khazari si mai influenta din punct de vedere economic si intelectual.
În concluziile sale, A. Koestler (autor evreu khazar) afirma ca, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului (“adevaratii evrei”) sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formeaza evreimea de astazi), “Dar în acelasi timp religia lor exclusivista genereaza tendinta de a se strânge laolalta si de a refuza contactele cu exteriorul, de a-si stabili propriile comunitati cu propriile lor lacasuri de rugaciune, cu scolile lor, cu cartierele lor de locuit si cu ghetourile (initial impuse de ei însisi, nu din afara) în orice oras sau tara în care se stabileau…
Religia mozaica– spre deosebire de crestinism, budism sau mahomedanism – implica apartenenta la o natiune istorica, la o rasa aleasa.Toate sarbatorile [religioase] evreiesti comemoreaza evenimente din istoria lor nationala: exodul din Egipt, revolta maccabeilor, moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului. Vechiul Testament este mai întâi si întâi naratiunea istoriei unei natiuni…, crezul ei este mai degraba tribal decât universal . Toate rugaciunile si toate riturile practicate proclama apartenenta la o rasa straveche, ceea ce în mod automat îl separa pe evreu de trecutul rasial si istoric alpoporului în sânul caruia traieste. Credinta mozaica, asa cum dovedesc doua mii de ani de istorie tragica, determina
auto-segregatia pe plan national si social. Ea îl izoleaza pe evreu si îndeamna la izolarea lui de catre ceilalti. Ea creeaza în mod automat ghetourile fizice si culturale. Ea îi transforma pe evreii din diaspora într-o pseudo-natiune…; aceasta pseudo-natiune este vag unita printr-un sistem de credinte traditionale întemeiate pe premise rasiale si istorice…” A. Koestler evita sa spuna direct adevarul: “pseudo-natiunea” evreiasca s-a constituit într-o retea mondiala oligarhica cu scopul precis conturat de a controla si stapâni întreaga omenire.
Pâna la anul 1600, Nicolae Iorga nu gasise nici o mentiune de element evreiesc asezat durabil “în partile noastre”, iar cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Tarile Române, cu precadere în Moldova, provin din evreii khazari, veniti dinspre Polonia si Rusia. Aparitia primilor evrei în Moldova se leaga de rascoala de dezrobire economica a cazacilor poloni din anul 1648. Latifundiarii polonezi si
lituanienii cedasera treptat evreilor khazari întreaga activitate de administratori si încasatori de impozite, acestia devenind astfel exponentii exploatarii celei mai nemiloase.
Rascoala cazacilor a aruncat însa în Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendasi si
camatari, cum a aflat-o, la Iasi, un calator sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancal, scapat de masacrul declansat de cazaci.’’
https://romaniabreakingnews.ro/legatura-dintre-triburile-de-khazari-si-maghiari/
Dand timpul inapoi si privind harta Imperiului Roman din anul 58 inainte de Cristos, ADEVARUL iese la lumina dupa 3400 de ani.
Harta imperiului roman din anul 58 inainte de Cristos : unde sunt Ungaria si Ucraina ?
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/17/Cesare_prima_Gallia_58_a.C.jpg/1280px-Cesare_prima_Gallia_58_a.C.jpg
O alta harta a jidanilor satanisti khazari ne arata adevaratele intentii ale spurcatilor:
Harta cu visul jidanilor din Ucraina nazista si din Ungaria hortista : Romania nu mai exista !
Asa se poate citi clar intentia UDMR si a Ungariei cu apucaturi naziste ca si Ucraina khazara satanica. Ungurii sunt un popor strain de EUROPA, care nu se inrudeste cu niciun alt popor de pe pamant
decat cu jidanii khazari. https://www.google.ro/url?esrc=s&q=&rct=j&sa=U&url=https://www.incorectpolitic.com/khazaria-dinastia-rothschild-noua-ordine-mondiala-ucraina/&ved=2ahUKEwivv-_rmauDAxWDVfEDHVh2BbEQqoUBegQIDRAB&usg=AOvVaw15XSnRpKsQSMT4Td4klZzy
Si pentru a intelege ca pentru jidanii spurcati inchinatori la Satana Yehova, MINCIUNA este ca aerul fara de care ei nu pot exista, iata cateva linkuri care arata adevarata fata a acestor jivine:
MINCIUNA Auschwitz 1 https://vk.com/video629036819_456239203
Auschwitz 2 https://vk.com/video629036819_456239204
Papa Satanistul Francisc Original pupa mana sionistilor nazisti Kisinger si Satanyahu https://www.youtube.com/watch?v=N96T6c4qkkE&pp=ygUkUGFwYSBzcHVuZSBjYSBMdWNpZmVyIGVzdGUgdGF0YWwgc2F1
Blasfemiile satanistului Papa Francisc Mascatul https://www.youtube.com/watch?v=Sg958Emvdf8
Papa Francisc Mascatul spune ca Iisus are mainile spurcate https://www.youtube.com/watch?v=-HdhI50JAac&pp=ygUkUGFwYSBzcHVuZSBjYSBMdWNpZmVyIGVzdGUgdGF0YWwgc2F1
P.S. Bingo !
M-am uitat pe textul postat de mine despre care spuneti ca vi l-am furat si compromis, si am vazut ca am pus un link la sfarsit. M-am gandit ca am dat in mintea lui Bideu si am uitat ca am salvat si linkul acum multi ani,
asa ca l-am deschis, si ce sa vezi: am gasit siteul unde a fost postat textul fara autorul Cornel Dan Nicolae sau CDN, si se vorbeste despre un autor pe nume Arthur Koestler care a publicat un studiu numit
,, ,, Al treisprezecelea trib, Khazarii ” (în 1987 la Roma, de catre editura Nagard, anagramare a numelui Dragan, al finantatorului Iosif Constantin Dragan). Click aici pentru a descarca versiunea în limba engleza (format PDF, 984 KB).”
Eu am scris titlul pe Google si mi-a aparut acest text si harta, am citit putin si am vazut ca era la fel cu ce aveam eu salvat, si am fost convins ca acela este textul si autorul. De aceea nu m-a preocupat sa pun ghilimele, pentru ca odata ce am trecut likul era clar ca cine vrea sursa deschide linkul, citeste articolul, vede autorul si vede comentariul pe care l-am adaugat.
Dar revazand figura autorului imi amintesc vag ca in acel video despre care vorbesc este un alt istoric evreu.
Numai pe platiti ii interesaza sursa desi ei nu prezinta niciun argument cand arunca cu minciuni, asa ca nu m-am asteptat ca autorul sa-si dea masca CDN jos si sa ma acuze de plagiat:
,,… Aha !… Te-am prins plagiatorule ! Eu sunt autorul si tu mi-ai furat textul !… Plagiatorule… !
Acum inteleg ca de fapt dumneavoastra sunteti plagiatorul studiului ,, Al treisprezecelea trib,Khazarii ” de Arthur Koestler, dar fiind publicat la Roma in 1987 ati sperat sa nu fiti descoperit, insa m-ati acuzat pe mine de plagiat ?
Noaptea mintii ! Si v-ati dat singur de gol ! De aceea imi dadea mie cu virgula de ce nu ati fi vrut sa apara acest studiu… Cand ceva imi da cu virgula nu ma las pana nu aflu de ce, si iata ca am aflat ! Dumnezeu nu doarme !
Care este diferenta dintre dumneavoastra CDN si gheneralul Ciuca, viteazul aparator al fasolelor si slaninei ?
NICIUNA ! Doi plagiatori INFECTI ! Doi NIMENI pe drum !
Am mai descoperit un TRADATOR !
Fuk You !
P.S. Imi cer scuze ca revin dar nu am inteles din prima la ce va referiti cand spuneti ,,Adaosurile de compromitere, de la finalul materialului…”.
Repet, am omis sa pun ghilimelele si am realizat acest lucru dupa ce l-am postat.
Adaosurile de compromitere sunt comentariile mele la care am dreptul, fara sa va cer voie, dar lipsa ghilimelelor creaza impresia ca am copiat textul, ca mi l-am insusit si l-am ,,compromis” cu informatii care se gasesc pe net si la care am dat linkuri.
Aceste adausuri de compromitere, dupa dumneavoastra, vin in completarea informatiilor din textul care va apartine, si nu cred ca o harta a imperiului roman compromite un text scris dupa 3400 de ani, ba din contra, sustine textul.
Dar simt ca in realitate va deranjeaza existenta textului si l-ati vrea uitat sau chiar disparut, pentru ca ceva imi da cu virgula. Mi se pare mie sau textul scris acum 21 de ani va strica dosarul, oriunde ar fi el inregistrat pentru aprobare ?
Pe timpul lui Ceasca trebuia sa ai dosar curat, cu origini sanatoase… ca sa fii membru de partid.
Acum iti trebuie un dosar altfel…: nici prea prea, nici foarte foarte… nici prea gros… nici prea subtire…, ca altfel FRATII nu te accepta si, ori nu-ti dau shortzuletz, ori… cine stie ce nu-ti mai dau…
Daca stiam ca textul va apartine si ca postandu-l pe blog va stric dosarul, nu-l postam si cautam conferinta istoricului evreu cu sau fara dosar.
Dar, pana la urma dumneavostra v-ati dat singur peste degete spunand ca eu v-am plagiat.
Asa ati recunoscut ca textul va apartine si v-ati stricat singur dosarul.
Ghiniooon ! Tacerea e de aur si vorba de argint !
Nu va faceti griji ca in templuc mare care s-a construit in Bucuresti este nevoie de multe dosare nici prea prea nici foarte foarte… Satana ere nevoie de adepti…
Stimate autor, in aceste vremuri satanice a cauta si posta informatii pe diverse retele sau pe bloguri este o necesitate, un mod de a supravietui ajutandu-i pe cei mai putin informati sa afle si lucruri adevarate ca sa nu-si iasa din minti la cate minciuni si informatii apocaliptice li se servesc pe TEMBELIZOR.
De multi ani salvez informatii diverse, fara sa stiu ca le voi folosi vreodata in acest mod, ci pur si simplu din pasiunea de a sti. Este adevarat ca multe informatii nu au fost salvate impreuna cu linkurile unde pot fi gasite, pentru ca inainte de plandemie le salvam doar pentru mine , nu si pentru altii, asa ca de multe ori nici eu nu stiu cine a scris articolul si unde l-am gasit, insa daca informatiile sunt importante in aceste vremuri le postez intre ghilimele pentru a arata ca textul nu-mi apartine. Daca am omis ghilimelele nu am facut-o cu intentia de a-mi insusi textul, ci din neatentie, si imi cer scuze pentru acest lucru.
Daca dumneavoastra sunteti autorul va felicit, dar in aceste vremuri in care informatia inseamna o metoda de autoaparare impotriva agresorului spurcat care vrea exterminarea OMULUI, a cere sa nu postez textul pentru ca va apartine, desi a mai fost publicat undeva unde l-am gasit candva, este un moft chiar mercantil.
Vreti drepturi de autor pentru un text deja publicat ?
Am noroc ca Eminescu nu traieste ca poate mi-ar fi cerut si el drepturi de autor, desi nu cred ca ar fi fost capabil de asa ceva.
Sa va retin numele ca sa nu va mai fac reclama postandu-va articolele !
Promit sa va uit textele si numele !
P.S. Spuneti ca am compromis blogul postandu-va textul ? Imi cer scuze domnului Ion Coja ca i-am compromis blogul si il rog sa stearga textele dumneavoastra postate de mine, pentru ca sunt texte compromitatoare care va apartin, conform propriilor declaratii publice acum si aici pe blog.
Dupa ce acest raspuns va sta cateva zile sa-l cititi si dumneavoastra cand aveti timp, sper ca dl Coja sa stearga postarile mele cu textele dumneavoastra.
Am pe undeva o conferinta a unui istoric evreu care vorbeste despre khazarii falsi evrei, despre unguri care si ei sunt khazari si despre tigani care si ei sunt neam de jidani.
Citind acest text am crezut ca este varianta scrisa a acestei conferinte video pe care am vizionato cu multi ani in urma si nu o stiu pe derost.
Imi cer scuze ca am incurcat borcanele !
O sa caut conferinta sa vad daca ii gasesc linkul sa o postez.
Cum se poziționează România
Poziționarea României și a politicienilor față de discursul lui Viktor Orbán din 2024 la Băile Tușnad reflectă o gamă variată de reacții, de la prudență diplomatică la critici deschise. Aceste reacții evidențiază complexitatea relațiilor româno-ungare și sensibilitățile geopolitice ale regiunii.
În primul rând, lipsește o reacție din partea președintelui României, Klaus Iohannis, cel care reprezintă România în Consiliul European așa cum Viktor Orbán reprezintă Ungaria în același for. Absența unei reacții din partea Președintelui este intens criticată de analiștii politici întrucât este vocea principală care trebuia să se poziționeze în această situație.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a adoptat o poziție mai degrabă reticentă și evazivă, alegând să nu comenteze direct conținutul discursului lui Orbán. Abordarea sa sugerează o încercare de a menține relațiile economice pozitive cu Ungaria, subliniind importanța acesteia ca al treilea partener economic al României în Uniunea Europeană. Ciolacu a pus accentul pe aspectele practice ale relației bilaterale, cum ar fi proiectul unui tren rapid între București și Budapesta, evitând astfel să se angajeze în controverse politice.
“Treaba dânsului. A spus ceva de România? Aţi vrut să îi interzic să vină pe teritoriul României. Acelaşi lucru mi se pare că l-a spus şi de la Bruxelles şi de la Budapesta. Nu e treaba mea. Nu am avut discuţii… Eu am vorbit lucruri concrete în ceea ce priveşte relaţia economică. Şi am văzut că s-a raportat la relaţia economică. Iertaţi-mă, este al treilea stat, este al treilea partener al României din interiorul Uniunii Europene, Ungaria. Ăsta este adevărul”, a declarat prim-ministrul. Această atitudine poate fi interpretată ca o strategie de a păstra stabilitatea în relațiile bilaterale, dar a fost criticată pentru lipsa de fermitate în fața declarațiilor controversate ale lui Orbán.
În contrast, opoziția politică, reprezentată de președinta USR, Elena Lasconi, a adoptat o poziție mult mai critică. Lasconi a condamnat lipsa de reacție a autorităților române responsabile cu politica externă, inclusiv a premierului Ciolacu, față de declarațiile lui Orbán. Ea a subliniat că este inadmisibil ca un lider european să folosească România ca platformă pentru lansarea de mesaje pro-Rusia și pro-Putin. Critica sa se extinde și asupra guvernului Ciolacu pentru că nu a cerut lui Orbán să respecte politica externă asumată de România. Această poziție reflectă îngrijorările unei părți a spectrului politic românesc cu privire la impactul declarațiilor lui Orbán asupra securității regionale și alianțelor internaționale ale României.
„M-aş fi bucurat dacă autorităţile române responsabile cu politica externă (Preşedinţia, Guvernul şi MAE) ar fi reacţionat la declaraţiile făcute de premierul maghiar pe pământ românesc. Este inadmisibil ca un lider european să folosească România ca pe o platformă de lansare a unor mesaje pro-Rusia şi pro-Putin. Este inadmisibil că niciun lider român nu a criticat derapajele lui Viktor Orban, care ne-a spus, încă o dată, că NATO şi UE sunt de vină pentru invazia Rusiei în Ucraina”, a declarat Elena Lasconi într-o postare pe Facebook.
Rareș Bogdan, reprezentând Partidul Național Liberal, a adoptat o poziție intermediară, criticând ceea ce el percepe ca fiind dublul limbaj al lui Orbán în relația cu Uniunea Europeană. El a subliniat tensiunile existente între Orbán și instituțiile europene, punând sub semnul întrebării sinceritatea premierului ungar în relațiile sale cu UE. Bogdan a evidențiat contradicția dintre solicitările lui Orban pentru fonduri europene și criticile sale la adresa structurilor UE, precum și poziția sa față de războiul din Ucraina și relațiile cu China. Această abordare reflectă o încercare de a echilibra criticile la adresa lui Orbán cu recunoașterea realităților politice și economice regionale.
“Va face ce dorește. Viktor Orban este un politician profilat într-un anumit stil, nu cred că-și va schimba stilul în momentul acesta. Mai ales că folosește momentul de la Băile Tușnad pentru a da niște mesaje către alegătorii săi din Transilvania. Și aici mă refer la cei care au și cetățenie maghiară și votează cu FIDESZ. Cred că politicienii români îi vor răspunde pe măsură. (…) Ce vă pot spune e că relația în momentul acesta dintre Orban si Comisia Europeană, Consiliu e mai tensionată ca oricând”, a afirmat liberalul.
Reacțiile diverse ale politicienilor români la discursul lui Orban reflectă complexitatea situației politice și diplomatice în care se află România. Pe de o parte, există o dorință de a menține relații economice și diplomatice stabile cu Ungaria, recunoscând importanța acesteia ca partener regional. Pe de altă parte, există îngrijorări semnificative cu privire la implicațiile geopolitice ale declarațiilor lui Orbán, în special în contextul războiului din Ucraina și al relațiilor cu Rusia și UE.
În final, reacțiile la discursul lui Orban din 2024 subliniază provocările continue cu care se confruntă România în navigarea relațiilor sale regionale și internaționale. Diversitatea opiniilor exprimate de politicienii români reflectă dezbaterile interne cu privire la cea mai bună modalitate de a gestiona relațiile cu vecinii, de a-și proteja interesele naționale și de a-și menține angajamentele față de partenerii occidentali. Această situație evidențiază necesitatea unei abordări echilibrate și nuanțate în politica externă românească, capabilă să răspundă atât preocupărilor interne, cât și realităților geopolitice în schimbare ale regiunii. Abordare pe care sperăm să o vedem clarificată în dezbaterile electorale ale candidaților la Președinția României.
Distribuie acest articol
universitatea din Budapesta a condus o testare in massa in Ungaria, asupra originii ADN a Ungariei de azi.
S-a constatat ca abia 7 procente din populatia Ungariei are originea lui Attila fermecatorul, respectiv, origine hunica.
Secuii din Romania au origine cumana, tatareasca.
Deci daca 7 procente din populatia Ungariei, adica circa 700.000 maghiari au origine hunica, inseamna ca 7 procente din populatia Ungariei e posibil ca sa ceara cetatenia israeliana prin testare ADN, deoarece hunii si Khazarii de pe Volga au ADN identic, biologic, genetic.
Dar restul populatiei maghiare din Ungaria, peste 9 milioane oameni, ce origine au? evident, origine europeana, germanica in cea mai mare parte, si slavona, slovaca, croata…….
Cum se face ca sunt atatea femei blonde si cu ochi albastri in UNgaria? Evident, ca au origine europeana, germanica !! Hunii erau asiatici, de tip chinez, mici, cu ochii lungiti si negri capul oval si parul negru. Ceea ce nu e vorba de populatia UNgariei de azi ! in schimb limba, nielv, a maghiarilor e identica cu limba vorbita acum 2000 ani.
Cuvinte maghiare au fost gasite inscriptionate, de catre arheologi, in India, China, Mongolia.
Textul este furat de la capitolul „De unde ne vin evreii!?“, din cartea mea „Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu romanii” (autor Cornel-Dan Niculae), ediţia din 2003.
Textul e integral la link jos (prima ediţie, cea din 2003, plagiată din greu până şi în prezent de diversi raptori):
https://www.incorectpolitic.com/wp-content/uploads/2018/09/Cornel-Dan-Niculae-Razboiul-nevazut-al-evreilor-sionisti-cu-romanii.pdf
Adaosurile de compromitere, de la finalul materialului „Legătura dintre triburile de Khazari și Maghiari“ de pe ioncoja (un plagiat la 21 de ani de la scrierea textului de către mine), îi aparţin lui „Mihai”, care a compromis (dar nu singur) în ultimii ani blogul ioncojaro cu intenţie sau din alte cauze ori motive, care m-a mai insultat – cu aprobabrea postarii comentariului sau insultator – şi când am comentat ca CDN, preferând ulterior să abandonez contribuţia ori participarea mea la blog, căci s-a mai permis aici şi publicarea altor articole/materiale şi comentari pline de minciuni împotriva mea (fapte false, inventate, şi despre tot trecutul meu şi despre familia mea, inclusiv despre părinţii mei morţi de mult timp), cu scop calomniator şi de compromitere socială. Ca de obicei, această campanie dusă pe multe fronturi în spaţiul public, în multe locuri, este însoţită însă de preluarea textelor mele (de cele mai multe ori fără pomenirea mea). Mai multe publicaţii au permis postarea de minciuni despre mine în ultimii doi ani. Am fost denigrat cu afirmaţii false fată de realitate inclusiv într-un articol din Certitudinea al lui Corvin Lupu, din 16 aprilie a.c., care pretindea fals că eu aş primi informaţii de undeva şi că aş avea şi misiuni (împotriva sa, mai nou, deşi altcineva comentase ceea ce îmi atribuia mie atunci, comentase dl Patrik Matiş, directorul publicaţiei România Culturală, cu care chiar colabora) etc. – „fapte“ false pe care în faţa instanţei C.L. le „probează“ eventual cu postările despre mine de pe blogul incojaro (sursa „nr.1“, cronologic, a defăimării mele) -, deşi chiar şi C.L. mi-a preluat foarte multe texte, din articole sau cărţi, fără să precizeze sursa. (Am descoperit ulterior, plecând de la acest atac, în care C.L. a fost probabil împins împotriva mea de „colaboratorii Certitudinea“, că dlui nu are capacitatea să cerceteze, să verifice informaţiile vehiculate, şi că adesea, mai ales în emisiuni, inventează „fără număr“, necunoscând realităţile abordate – cum l-a lăudat, de exemplu, pe ginerele lui Trump că este „creştin ortodox“, deşi acesta ţine de „ortodoxia“ iudaică, ceea ce e altceva – şi că ia adesea orice informaţie manipulatoare care i se serveşte de terţi drept realitate.)
–
„Mihai“, de exemplu, a înlăturat la postarea/articol „Legătura dintre triburile de Khazari și Maghiari“ sursa dată de link-ul de unde a copiat textul
(linkul: https://romaniabreakingnews.ro/legatura-dintre-triburile-de-khazari-si-maghiari/ ), această sursă fiind indicată de RomaniaBreakingNews ca fiind «„Dosare secrete” privind războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii“, un alt nume (asemanator, care contine si titlu cartii mele) sub care a fost postată cartea mea pe Internet (iniţial cu numele autorului, al meu, dar apoi plagiatorii – zeci de raptori, aproape o sută, unii semnând „cercetător ştiinţific“, alţii „profesor universitar doctor“ – au preluat doar textul din carte şi din altele ale mele, insinuându-se sau chiar afirmându-se drept autori al acestora).