Lecție de neo-marxism

text trimis de Stelian Canjea

Neo-marxismul

Foarte timid a început să se vorbească și la noi, în spațiul public, neo-marxism. Am ascultat zilele trecute o dezbatere și l-am auzit pe publicistul Marius Ghilezan spunând: „De data asta, comunismul vine din Vest!”.

Dar când a venit din altă parte? Karl Marx și Friedrich Engels, filozofii care au creat această ideologie politică, au fost NEMȚI, nu ruși. Sursa majoră de inspirație a lui Marx a fost Revoluția Franceză, nu vreo revoltă a țăranilor români. „Lupta de clasă”, acest concept marxist, își are originile în principiile si acțiunile iacobinilor lui Robespierre, nu în ale vreunor revoluționari bulgari.

Mai mult, dacă ne referim strict la instalarea comunismului în România, ar trebui analizați cei 3 corifei ai bolșevismului românesc: Ana Pauker, Petru Groza și Lucrețiu Pătrașcanu. Toți trei au fost școliți în Occident, nu în China. Ana Pauker a studiat medicina la Geneva, Lucrețiu Pătrășcanu – doctor în economie al Universității din Leipzig, iar Petru Groza a studiat științe juridice și la Leipzig și la Berlin. Chiar și idolul tinerilor confuzi din generația mea, Mihai Șora, s-a întors în țară, ca să pună umărul la consolidarea bolșevismului, din Paris, nu din Belgrad.

Este o mare tâmpenie să asociezi comunismul exclusiv cu Europa de Est. Într-adevăr, aici s-a putut instala incredibil de ușor, dar de venit, a venit din Vest.
A prins mai întâi în Rusia, imediat după Primul Război Mondial, apoi în toate celelalte state din Europa de Est, imediat după Al Doilea Război Mondial. De ce în zona asta? Pentru că au profitat de frica și de lipsa de coeziune socială, de sărăcia materială și de lipsa de busole culturale și spirituale ale popoarelor estice, spre deosebire de țările occidentale, care erau, la acea vreme, populate preponderent de oameni cu o situație materială decentă, cu o educație peste medie și (mare atenție!) cu valori culturale solide, bazate în primul rând pe creștinism… era imposibil să fie captivați occidentalii (creștini practicanți, pe’atunci) de o ideologie ateist militantă, cum este marxismul.

Diferența rezidă și în modurile în care cetățenii din Est și din Vest au tratat această mișcare politică: vesticii i-au călcat în picioare pe comuniști, i-au arestat, i-au expulzat sau, mai nasol, i-au chilărit pe capete (cum au procedat nemții), în timp ce esticii… mulți dintre ei, idioți utili fiind, și-au cedat din primii ani, de bună voie, animalele și titlurile de proprietate (adică drepturile și libertățile lor), în vederea trecerii acestora în proprietatea statului… „cetățeni responsabili”, cum ar spune uniformizații zilelor noastre.

Nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că varianta 2.0 a comunismului vine din Vest, pentru că așa a fost și prima oară. E suficient să te uiți la cei mai mulți dintre cei care-au plecat cu burse Erasmus pe la universități de mâna a 3-a din țările occidentale și-ai să observi că s-au întors la fel de capabili, dar profund ideologizați. Toți sunt lgtb-iști, feminiști, anti-rasism, împotriva „discriminărilor” de orice fel. Sigur, mulți militează pentru „drepturile omului” nu pentru că ar crede în ele sau pentru că le-ar păsa pe bune, ci pentru că nu au cu ce altceva să se afirme. Că dacă le ignori militantismul online și-i întrebi când au făcut ultima oară o faptă bună… o să dea cu virgulă dragostea lor pentru toți oamenii.

Dar egalitarismul, această concepție socială complet falsă, a fost, este și va fi întotdeauna o componentă fundamentală a comunismului. Știu, pare atât de nobil… însă la fel de nobil părea și înainte. Abia din anii ’40 încolo, după ce s-au instalat egalitariștii în fruntea statului, s-a văzut ce-nsemna, de fapt, „binele comun”.

Confiscarea totală a proprietăților private, elite băgate-n pușcării, opozanți ideologici lichidați fizic, frig, penurie alimentară, poliție politică, vecini, colegi și prieteni sifonari. Distribuirea mizeriei în mod egal; câte puțin jeg pentru fiecare, s-ajungă la toată lumea.

Și da, asta-i noua clasă socială „oprimată” pentru care luptă noii comuniști!
„Clasa muncitoare/ proletarii”, adică populația aparent marginalizată, intenționat victimizată, de care s-au folosit comuniștii secolului trecut pentru a ajunge la putere, a fost înlocuită de clasele aparent marginalizate, formate din minorități sexuale/ rasiale, pe spinarea cărora noii comuniști vor să se cațere în fruntea statelor. În unele au reușit deja.

„Dușmanii poporului”, în 2021, nu se mai numesc aristocrați, chiaburi și boieri, ci homofobi, rasiști, sexiști, intoleranți. Doar conservatorii și religioșii au fost și atunci, dar și acum, dușmani ai comuniștilor, etichetându-i drept medievali, extremiști sau fasciști.

INTERNAȚIONALISM-ul propovăduit de Komintern, cel care milita pentru abolirea statelor naționale și înfăptuirea unui singur stat pe toată Terra, nu se mai numește așa acum, se numește GLOBALISM.

Unui extremist de stânga nu i se mai spune COMUNIST, i se spune PROGRESIST.

Cenzura, eradicarea libertății de exprimare și de gândire, repudierea dezbaterilor, tipice comunismului, poartă acum denumiri mult mai fancy, precum „political corectness” sau „community standards”.
Reperele cultural-istorice nu mai sunt distruse prin devastarea editurilor, bibliotecilor și a arhivelor bisericești, ca-n secolul trecut, ci prin „cancel culture”… Apropo, știați că noii comuniști, adepți ai culturii anulării, cer scoaterea operelor lui Shakespeare din manuale, pe motiv că „promovează masculinitatea toxică”? Sau că Universitatea Oxford a scos din programă partiturile muzicale ale lui Mozart și Bethoveen, pentru că muzica lor este „în complicitate cu supremația albilor”?

Există deja un ghid elaborat de Parlamentul European în care se recomandă să nu se mai folosească termenii „mamă” și „tată”, ci „părinte1” și „părinte2”, ca să nu se simtă minoritățile sexuale marginalizate. Iar ultima găselniță, de săptămâna trecută, este înlocuirea urării „Crăciun Fericit!” cu „Sărbători fericite!”, pentru a nu se simți minoritățile religioase și ateii marginalizați.

Să vă mai spun ce se întâmplă prin SUA, unde mai mulți părinți au fost arestați și catalogați drept „teroriști domestici”, pentru că s-au revoltat împotriva profesorilor care le spun elevilor, în cadrul orelor de „gender theory”, să nu mai creadă că-s băieței și fetițe? Cam șocant.

Steagul comuniștilor noi nu mai e vopsit în roșu, e vopsit în culorile curcubeului.
„Omul Nou”, dezideratul suprem al comuniștilor vechi și al celor noi, are aceleași trăsături: un individ spălat pe creier prin presiune socială (prin „trenduri”, cum se spune acum), panicard, fără identitate, fără personalitate, fără niciun trecut, dar deschis oricărui viitor prestabilit de alții.

Tocmai de-asta noului comunism i se mai spune și MARXISM CULTURAL. Pentru că spre deosebire de vechiul comunism, instalat violent întâi pe linie economică, NOUL COMUNISM se instalează soft, întâi pe linie culturală și abia apoi pe linie economică. Și da, vine tot din Vest, doar că se pare că tot acolo se va și așeza de la bun început.

„Oprimații” sunt alții acum, propaganda-i subliminală, lexicul totalitarismului pare cool, fanaticii actuali sunt pufoși, anxioși și colorați, idioții utili nu se mai regăsesc prin fabrici și uzine, ca-n trecut, ci prin corporații și universități… dar scopurile noilor comuniști sunt fix aceleași ca ale vechilor comuniști.

O să pierdem tot, în numele „binelui comun”.