UN “DIZIDENT” CARE A PACALIT

 

TOATA LUMEA – LECH WALESA

Lech Walesa ne-a păcălit pe toți!

Impostura lui Lech Walesa: cu 4 clase şi o şcoală de meserii, electricianului din Gdansk i s-au decernat 35 de titluri „Doctor Honoris Causa” şi un premiu Nobel.

Lech Walesa a cultivat impostura şi pe alt plan, nu doar pe cel al relaţiilor extra–conjugale.

Născut la 29 septembrie 1943, în sătucul Popowo, la aproximativ 150 de kilometri de Varşovia, Lech Walesa nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Îndată după naşterea fiului, Bolek Walesa, tâmplar, a fost internat într-un lagăr de muncă nazist, unde a decedat după 18 luni.

Mama lui Lech Walesa – Feliksa – s-a recăsătorit cu Stanislaw Walesa, fratele mai mare al tatălui lui Lech şi totodată unchiul său. O practică obişnuită atunci în Polonia.

Stanislaw a venit în căsătorie cu trei băieţi. Iniţial, verişori primari, ulterior fraţi vitregi ai lui Lech şi a celor trei fraţi naturali ai lui.

Lech Walesa şi-a urât tatăl vitreg, cu toată intensitatea. Îl considera un „vânător de bani”, dar a trebuit să se adapteze condiţiei amare de copil din altă căsnicie. Condiţia aceasta a dezvoltat în Lech, încă din copilărie, un stil duplicitar de comportament şi de gândire, care nu l-a mai părăsit toată viaţa.

Fliksa era, în schimb, foarte religioasă. O catolică înfocată. Lech Walesa a mărturisit adesea: „Am supt religie de la sânul mamei mele.” În realitate, lucrurile n-au stat chiar aşa.

Lech Walesa ura satul şi obiceiurile sale de mic copil. Casa părintească era o cocioabă, cu acoperiş de lemn, crăpat, prin care ploaia şi zăpada îşi făceau veacul. Aveau doar două cămăruţe, pentru doi adulţi şi şapte copii.

De aceea Lech Walesa a simţit ca o adevărată eliberare politica Partidului Muncitoresc Unit Polonez de a trece la o industrializare în forţă şi crearea unei clase muncitoare prin depopularea masivă a satelor. Lech Walesa nu avea ce pierde. Aşa că a părăsit Popowo fără regrete. Nu s-a mai întors niciodată acolo. A mers la Lipno, cel mai apropiat oraş.

Împreună cu Walesa, milioane de tineri polonezi părăseau pe atunci satele şi se îndreptau spre oraş, unde doreau să se integreze odată cu marea industrializare socialistă a Poloniei. Erau numiţi ironic „ţăranii de la oraş.”

Lech Walesa nu a fost niciodată bun la carte. A terminat doar cele patru clase primare. Ştia doar să scrie şi să citească. Când a ajuns la Lipno, s-a înscris la o şcoală de meserii, care l-a calificat mai întâi ca mecanic, apoi ca electrician.

Lech Walesa nu a făcut liceul. Deci nu avea nici măcar cunoştinţele de bază ale unei culturi generale, care se obţine în liceu. Habar n-avea Lech Walesa de literatură, istorie, geografie. Ori de fizică, chimie, biologie sau matematică. Avea o inteligenţă nativă, dar nu se putea concentra şi era leneş. Probabil că lenea poate explica de ce Lech Walesa nu a făcut liceul, rămânând cu şcoala primară şi cea de meserii.

Este ciudat, ştiind că regimurile socialiste din Est au încurajat – chiar au „împins de la spate” – pe tinerii din mediul rural veniţi la oraş, ca aceştia să se instruiască cât de cât. Creând în învăţământ tot felul de facilităţi: învăţământul „seral”, cel „fără frecvenţă”, cel prin „corespondenţă” etc.

Cu toate că nu avea decât cele patru clase primare şi şcoala de meserii din Lipno, atunci când a devenit „liderul Opoziţiei anticomuniste din blocul sovietic”, Lech Walesa s-a pomenit „Doctor Honris Causa” la nu mai puţin de 35 de mari universităţi. Dând a doua oară dovadă de impostură, după cea din familie, Lech Walesa a acceptat titlurile cu o vizibilă satisfacţie. Vina, desigur, era şi a universităţilor care au decernat înaltul titlu de „Doctor Honris Causa” unui om semianalfabetizat, doar pe criterii de interes politic, dovedind un soi de „prostituţie universitară.”

Dar este şi vina lui Lech Walesa care a acceptat acest joc politic, primind – plin de emfază – zecile de titluri „Doctor Honris Causa”, care l-au congratulat. Probabil că SB şi KGB îşi frecau, în taină, mâinile după cacialmaua trasă Occidentului cu Lech Walesa, „luptătorul anticomunist din Est”, copleşit de titluri universitare, acordate unui om doar cu patru clase, din motive politice. Astfel, Lech Walesa a devenit câştigătorul a peste 30 de titluri „Doctor Honoris Causa” a următoarelor universităţi:

– Alliance College , Pennsylvania , 1981

– Columbia University , 1981

– Catholic University , Louvain , 1981

– MacMurray College , Illinois , 1982

– University of Notre Dame, 1982

– Providence College , 1981

– St. Denis University, Paris, 1982

– Seton Hall University , 1982

– L’Université de Paris , 1983

– Harvard University , 1983

– Fordham University , 1984

– University of Dundee , Scotland , 1984

– McMaster University , Hamilton , Ontario , Canada , 1989

– Simon Fraser University , Burnaby , Canada , 1989

– Gdansk University , 1990

– Copernicus University , Torun , Poland , 1990

– Connecticut State University , 1996

– Universidad Anahuac del Sur , Mexico City, 1996

– Universidad del San Salvador , Buenos Aires , 1997

– Universidad de Mendoza, Mendoza, 1997

– Korea University (hon. prof.)

– Seul, 1997

– Meiji University , Tokyo , 1997

– Westminster College , Fulton , Missouri , 1998

– Lynn University , Miami , 1998

– Gannon University , Erie , Pennsylvania , 1999

– University of Hawaii , Manoa/Honolulu, 1999

– Lewis and Clark College , Portland , Oregon

– Middlebury College , Vermont , 2000

– University of Oregon , Eugene , 2001

– Pontificia Universidad Católica Madre y Maestra, Santiago de los Caballeros, Dominican Republic , 2001

– Saint Ambrose University , Davenport , Iowa , 2001

– Ramapo College of New Jersey, Mahwah , NJ , 2001

– University of North Carolina at Charlotte , NC , 2002.

– Université du Québec à Trois–Rivières, Canada , 2005

Ca şi cum decernarea titlului „Doctor Honoris Causa” nu ar fi fost suficientă, acelaşi Lech Walesa a primit şi următoarele Ordine:

– Medalia de Merit la Congresul American, 1981

– Premiul Nobel

– Premiul Internaţional pentru Democraţie, 1982

– Premiul Justiţiei Sociale, 1983

– Medalia Prietenie Americană, 1983

– Medalia Umanităţii în Serviciul Public, 1984

– Medalia Pro Fide şi Patria, Polonia, 1985

– Premiul Internaţional pentru Integritate, 1986

– Medalia Libertăţii, 1989

– Premiul Ţările din Europa pentru Drepturile Omului, 1989

– Medalia prezidenţială pentru Libertate, 1989

– Premiul George Meany Drepturile Omului, 1989

– Ordinul I clasă a lui Francisco de Miranda, 1989

– Cavaler de onoare Marea Cruce a Ordinului Bath, 1991

– Marea Cruce a Legiunii de Onoare, 1991

– Marele Ordin pentru Merit, Italy , 1991

– Cetăţean de Onoare al Londrei, 1991

– Marele Sash din Ordinul lui Leopold, 1991

– Ordinul lui H.H. Pius XII

– Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania

– Ordinul de Merit al Republicii Chile

– Ordinul Național al Crucii de Sud, Brazilia

– Marea Cruce a Ordinului Crucii de Terra Mariana de Estonia

– Medalia de independenţă a Republicii Turcă

– Military Order of St. James with Swords, Portugalia

– Ordinul Henry al Portugaliei

– Ordinul Coreea

– Odinul Leului din Ţările de Jos, Ţările de Jos

– Medalia Republicii Uruguay

– Medalia UNESCO

– Marea Cruce Cavaler al Ordinului de Polonia Restitută, 1992

– Cavaler al Ordinului Vulturul Alb, Polonia, 1992

– Comandant al Marii Cruci al Ordinului Trandafirul Alb, Finlanda, 1993

– Cavaler al Ordinului suedez al lui Serafim, 1993

– Cavaler al Ordinului danez Ordinul Elefantului, 1993

– Marea Cruce a Ordinului de Merit, Ungaria, 1994

– Premiul pentru Pace, 1996

– Medalia Libertăţii pentru democraţie, Washington , 1999

– Premiul Internaţional pentru Libertate, Memphis , 1999

– Marea Cruce a Ordinului Leului Alb, Republica Cehă, 1999

– Premiul Pace in Terris, 2001

– Unul dintre cei 15 Campioni Mondiali în lupta pentru Democraţie, 2008

– Legion of Liberty (IPEA)

– Universitatea Northeastern Illinois a construit un campus pe care l-a numit Lech Walesa Hall (2009).

În 1983 lui Lech Walesa i s-a decernat „Premiul Nobel pentru Pace”, electricianul din Gdansk fiind astfel consacrat – din aceleaşi motive – în elita politică şi spirituală a lumii globalizate. Pe lângă „Premiul Nobel”, titlurile „Doctor Honorius Causa” şi Ordinele primite, Lech Walesa a fost desemnat şi „Omul Anului” de către „The Financial Times” (1980), „Time Magazine (1981), „The Observer” (1989) etc. „Stând strâmb şi judecând drept”, tot acest şuvoi de titluri şi ordine erau acordate, de fapt, SB-ului şi KGB-ului. Pentru strategia influenţei, Lech Walesa reprezenta o acţiune de infiltrare într-un „sindicat liber” de maxim succes.

Anii ‘90 vor aduce primele dovezi despre adevărata identitate a „electricianului” din Gdansk . Precum şi a altor lideri ai „Solidarităţii” şi KOR.

Lech Walesa, agentul acoperit „Bolek”

În culmea gloriei naţionale şi internaţionale, Lech Walesa participă la „primele alegeri libere” din Polonia, după război, pe 10 decembrie 1990. Adversar este primul ministru Tadeusz Mazowiecki (P.A.X.), fostul consilier al „Solidarităţii” şi al lui Lech Walesa.

Ca simbol al „luptei anticomuniste din blocul sovietic”, Lech Walesa câştigă cu brio alegerile, înregistrând 75% din voturi, şi devenind astfel primul preşedinte al Poloniei post–comuniste.

Dar Războiul Rece se încheiase şi arhivele secrete încep să se deschidă. Pentru Lech Walesa şi alţi lideri ai „Solidarităţii” încep bătăile de cap. Foarte repede, Lech Walesa va fi acuzat de impostură politică, după cea familială şi cea academică.

Primul document care îl acuza direct pe Lech Walesa de a fi agent sub acoperire, infiltrat la conducerea „Solidarităţii” este cartea lui Michal Grocki – „Asasinii printre noi.” Cartea a stârnit un uriaş scandal în Polonia şi pe plan internaţional. Michal Grocki refăcea arhivele fostului Minister de Interne al Poloniei, despre care se credea că au fost distruse între 1990 şi 1992. Nume cunoscute de „disidenţi” polonezi ieşeau la iveală – ca agenţi conspiraţi ai Securităţii poloneze (SB), iar unii ai KGB-ului – cu toate indicativele şi pseudonimele lor.

Alte două cărţi se ocupau de probleme similare şi încercau să demonstreze acelaşi lucru: că mişcarea disidentă din Polonia, aşa cum fusese „Solidaritatea”, se încadra în tipul de organizaţii aşa–zis „anticomuniste, fabricate pe bandă rulantă din 1921 până în 1989, de CEKA/OGPU/NKVD/KGB. Modelul fiind organizaţia „antibolşevică” Trust (în rusă Trest), din anii ‘20, încadrată cu ofiţeri sub acoperire ai CEKA/OGPU.

Cartea „Operaţiunea Polonia”, scrisă de fostul ministru de Interne al lui Lech Walesa – Antoni Macierewicz şi cea a lui Jaroslaw Kaczyński (viitor premier, frate geamăn al lui Lech Kaczyński, viitor preşedinte al Poloniei), „Lovitura de stânga din iunie”, demonstrau că Securitatea comunistă poloneză (SB – Sluzba Bezpieczenstwa) pregătise din timp acapararea vieţii politice şi economice din epoca post–comunistă, impunând oamenii selecţionţi de SB şi legitimându-i, din timp, ca „disidenţi.”

O colaborare secretă scandaloasă între „disidenţii” polonezi şi SB ieşea acum la iveală. Lech Walesa apărea în cartea lui Grocki sub pseudonimul dat de Securitatea poloneză (SB), „Bolek.” Iar mulţi dintre colaboratorii lui „Bolek” aveau indicative şi pseudonime de agenţi sub acoperire.

Sindicatul „Solidaritatea” – considerat până atunci, în mod unanim, drept „bastion” al muncitorilor liberi din Polonia – apărea în aceste cărţi ca o concentrare de 8 milioane de membri. Dublu faţă de numărul membrilor Partidului Muncitoresc Unit Polonez (comunist).

Alt personaj deconspirat de cartea lui Michal Grocki este medievalistul Bronislaw Geremek. Membru al KOR, Geremek a purtat tratativele cu guvernul polonez din 1980, de la Gdansk, care au pus capăt grevelor. Acelaşi Geremek a fost negociatorul şef la tratativele cu guvernul polonez din 1989, prin care s-a oficializat „Solidaritatea” şi a fost format primul guvern polonez „ne–comunist” din 1945 încoace, condus de celebrul Tadeusz Mazowiecki (P.A.X.). În perioada post–comunistă, Branislaw Geremek a devenit parlamentar, ministru de Externe (1997–2000). Apoi a intrat în Parlamentul European.

Conform cărţii lui Grocki, Bronislaw Geremek a devenit agent acoperit al Securităţii poloneze (SB) încă din 1969 şi a întreţinut contacte multiple cu organizaţia teroristă „Armata Roşie” din R.F. Germania. Cam mulţi pentru o organizaţie „clandestină”, ar zice unii. Dintre care, aşa cum o dovedesc documente americane declasificate, 42 erau membri ai CC ai PUMR, dintr-un total de 200.

Nu cumva „disidenţa” poloneză era imaginea în oglindă a Partidului Muncitoresc Unit Polonez, pregătit să ia puterea în epoca post–comunistă?

Momentul adevărului pentru „Bolek”

Jaroslaw Kaczyński (viitorul premier al Poloniei) – cel care a descoperit Dosarul nr. 12535 al lui Walesa/Bolek – fusese multă vreme un colaborator apropiat al lui Lech Walesa. El a fost primul care a afirmat că Lech Walesa era agent plătit de SB (Securitatea poloneză).

Kaczyński susţine că Lech Walesa a fost recrutat într-o perioadă când electricianul din Gdansk era şomer. După ce a citit dosarul preşedintelui Walesa, Kaczyński a fost ţinta mai multor tentative de accident.

„La Lettre d’Information” publica, în acest timp, fişa de agent al SB a lui Krystof Jan Skubiszewski, ministrul de Externe al preşedintelui Lech Walesa. Pseudonimul lui Skubiszewski pentru Securitatea poloneză era „Kosk”, iar indicativul de agent pentru ministrul de Externe al Poloniei post–comuniste era1.TW.

Conform dosarului publicat de „La Lettre d’Information” – dosar având nr. F – 7974/1 – Skubiszewski fusese racolat de SB la 3 octombrie 1969, lucrând pentru „Departamentul III.” Dosarul Skubiszewski din „La Lettre d’Information” arată că întreg grupul din jurul lui Lech Walesa era format din „disidenţi de carton.”

Jan Milewski, secretar de stat sub preşedinţia lui Lech Walesa, avea numele de cod „Francizek.” Alţi agenţi acoperiţi ai SB dezvăluiţi în „La Lettre d’Information”: J. Ziolowski, secretar la Cancelaria lui Lech Walesa după 1990; alt secretar al Cancelariei, Lech Falamdysz, avea numele de cod „Viktor” şi indicativul 2.TW de la data de 25 aprilie 1974. Un alt apropiat al lui Lech Walesa, F. Cybula – nume de cod „Frank” – s-a lansat ca informator la Gdansk. Chiar şi şoferul lui Lech Walesa – Wachowski – era agent acoperit al SB şi încă de 15 ani.

Un articol din „Washington Post”, publicat la 3 septembrie 1994 – referitor la numirea ca şef al Securităţii poloneze a lui Marian Zaharski, din 12 august 1994 – preciza că noul şef al Securităţii preşedintelui Lech Walesa era un spion al KGB. Care fusese condamnat pe viaţă în SUA, pentru că sustrăsese secrete militare americane şi le „pasase” ruşilor. Se dovedea – în opinia lui „ Washington Post” – că „disidenţii anticomunişti”, aduşi la putere de Lech Walesa, aveau „rădăcini” adânci în cadrul SB.

Regimul polonez însă după modelul sovietic Alexandr Şelepin – Iuri Andropov, reuşise să „legitimeze” perfect agenţii proprii ca „disidenţi” cu ajutorul „Solidarităţii”, ca şi al mass–media occidentale. Pentru a-i propulsa ulterior, după căderea comunismului, la putere. Şi astfel, cu ajutorul lor, să-şi menţină puterea şi influenţa.

În anii ‘90, Polonia a fost bântuită şi de diverse „liste”, cu agenţi acoperiţi ai SB-ului din cadrul Securităţii şi din Armată şi din Biserică. Antoni Macierewicz, unul dintre fondatorii KOR şi fost ministru adjunct al Apărării, a dat la iveală în 1992 o faimoasă „Listă” cu 64 de personalităţi, agenţi acoperiţi ai SB-ului, pe care o descoperise în arhivele secrete. Lech Walesa figura pe „Lista” lui Macierewicz ca un colaborator secret al SB-ului, sub numele de cod „Bolek.” Scandalul a fost atât de mare, încât a provocat căderea guvernului condus de Jan Olszewski (1991–1992).

În ianuarie 2005, fostul disident Bronislaw Wildstein (unul dintre redactorii–şefi ai cotidianului „Rzeczpaspolita” era concediat, după ce dăduse publicităţii o listă cu nu mai puţin de 240.000 de nume de foşti agenţi şi informatori ai SB-ului. Listă sustrasă – cum a dovedit ulterior ancheta – din computerele „Institutului Memoriei Naţionale”, organism de stat, creat pentru a investiga crimele nazismului şi ale comunismului din Polonia.

„Societatea civilă” poloneză – tot mai scandalizată de amploarea dezvăluirilor – a protestat prin toate mijloacele contra „listei lui Wildstein” şi a reuşit să obţină concedierea acestuia. Însă publicarea listei l-a făcut pe Wildstein un personaj foarte popular în Polonia. Presiunile exercitate asupra lui l-au determinat ulterior să reducă lista la 162.617 nume. În acelaşi timp, au fost dezvăluite numele unor înalţi clerici ai Bisericii Catolice poloneze, precum Reverendul Michal Czajkowski (nume de cod „Jankowski”).

„Dziennik” (tipărit de „Springer”) arăta, în numărul din 9 ianuarie 2007, că, în ianuarie 1978, SB-ul conta pe 12 episcopi ca informatori, pentru a influenţa populaţia în favoarea alegerii ca Prmat al Poloniei a Cardinalului Karol Wojtyla, favorizat de Securitatea poloneză, în locul lui Ştefan Wyszynski, muribund. Tot acest val de acuzaţii şi contracuzaţii, aduse în ultimii 20 de ani, au măcinat unitatea polonezilor şi au divizat profund societatea. Pe de altă parte, acuzaţiile erau foarte grave. Dacă cei acuzaţi nu reuşeau să se dezvinovăţească, însemna automat că au încălcat „legea lustraţiei”, care funcţionează în Polonia, şi pot fi condamnaţi.

Pentru Lech Walesa toate aceste acuzaţii au avut un efect imediat. În 1995, Lech Walesa a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Alexander Kwasniewski, fostul şef al tineretului comunist polonez. Dovedit ulterior ca agentul acoperit „Alek”, la începutul anilor ‘80.

La alegerile prezidenţiale din 2000, „Bolek” a recidivat. Rezultatul, un dezastru: Lech Walesa a obţinut doar 1% din voturi. Războiul Rece se terminase de 10 ani. Nimeni nu mai avea nevoie de un Lech Walesa sau de un Mihail Gorbaciov. Era lecţia amară a scrutinului din anul 2000.

Institutul Memoriei Naţionale: „Serviciul Securităţii de Stat și Lech Walesa” – altă carte acuzatoare

Cu totul altfel stau lucrurile cu cartea „Serviciul Securităţii de Stat şi Lech Walesa”, apărută în 2008. Cei doi autori – Slawomir Cenckiewicz şi Piotr Gontarczyk – sunt istorici de meserie, angajaţi ai „Institutului Memoriei Naţionale”, instituţie finanţată de stat, care are drept scop cercetarea crimelor nazismului şi al comunismului în Polonia şi depistarea colaboratorilor.

„Serviciul Securităţii de Stat şi Lech Walesa” are două teme majore.

Prima temă: Lech Walesa a fost informator al SB (Securitatea poloneză) între 1970 şi 1976, sub numele de cod „Bolek.”

A doua: între 1990 şi 1995, preşedintele Lech Walesa şi-a „pieptănat” dosarul, atunci când l-a cerut din arhiva Ministerului de Interne, şi l-a returnat, într-un târziu, cu sute de pagini lipsă.

Ulterior, cei doi istorici au depistat paginile lipsă cu ajutorul index-ului. Ancheta, extrem de bine documentată, prezintă, în cele 780 de pagini, documente ale SB-ului, greu de contestat, după cum consideră cei doi autori. Fişe de la SB, rapoarte şi note primite de SB de la „Bolek” constituie, desigur, un material demn de toată atenţia.

Analistul politic Olgierd Annusewicz rezuma însă astfel gravitatea situaţiei pentru imaginea Poloniei: „Walesa încearcă să se apere nu doar pe el ca persoană, nu doar pe el ca politician, dar mai ales să apere mitul şi reputaţia «Solidarităţii», mitul şi reputaţia internaţională a Poloniei, mitul Opoziţiei anticomuniste din Est, în sfârşit, mitul democraţiei în Polonia.”

Directoarea adjunctă a „Institutului Memoriei Naţionale” (IMN), Maria Dmochowksa, consideră că apariţia cărţii „face parte dintr-o vânătoare de vrăjitoare” şi şi-a exprimat regretul că volumul a apărut sub egida „Institutului Memoriei Naţionale” (IMN). „Alianţa Democrată de Stânga” a mers mai departe şi a solicitat închiderea „Institutului Memoriei Naţionale” (IMN), înainte ca alte cărţi, cu documente declasificate să fie publicate.

Slawomir Cenckiewicz, într-un interviu acordat pentru „Der Spiegel” din 23 iulie 2008, neagă acuzaţia conform căreia dosarele analizate în carte ar fi fost falsificate, pentru a-l denigra pe liderul „Solidarităţii” din Polonia şi simbolul anticomunismului din Estul Europei. „Aceste dosare au încă sigiliile originale şi se poate dovedi, cu uşurinţă, că nu au fost deschise niciodată din 1970”, a declarat în interviu Slawomir Cenckiewicz. „Îl considerăm pe Lech Walesa un simbol naţional. El a condus «Solidaritatea» şi rămâne un mit”, a declarat Cenckiewicz. „Dar, în acelaşi timp, el a lucrat pentru poliţia secretă sub numele de cor Bolek. Adevărul nu este niciodată alb sau negru.”

Pe de altă parte, „gazeta Wyborcza” a publicat, pe 27 august 2009, o listă de persoane persecutate în Polonia de SB, furnizată de „Institutul Memoriei Naţionale” (IMN), din care numele lui Lech Walesa lipsea. Lech Walesa a respins, începând din 1992, astfel de acuzaţii şi le-a dat conotaţii politice.

Acum, după publicarea volumului de documente a celor doi istorici de la „Institutul Memoriei Naţionale” (IMN), situaţia devenise mult mai gravă şi risca să-i compromită reputaţia, ca om şi politician. Liderul democrat al „Solidarităţii” şi al luptei anticomuniste din Estul Europei, primul preşedinte al Poloniei democratizate era acuzat, cu documente, că a fost agentul acoperit „Bolek” al SB-ului (Securitatea comunistă).

Analistul Olgierd Annusewicz avea dreptate când arăta miza enormă pentru istoria Poloniei şi a Europei de Est a acestei cauze: au fost oare „disidenţii” anticomunişti agenţi acoperiţi ai politicii politice?

Lech Walesa şi-a conceput o apărare pe mai multe fronturi. Mai întâi, Lech Walesa a prezentat luni, 20 octombrie 2008 – la câteva luni doar după apariţia cărţii „Serviciul Securităţii de Stat şi Lech Walesa” – o nouă autobiografie intitulată „Drumul către Adevăr. O Autobiografie.” Apariţia noii autobiografii coincidea cu împlinirea a 25 de ani de la primirea „Premiului Nobel pentru Pace” (1983) de către Lech Walesa. În noua autobiografie, Lech Walesa stăruie asupra momentului scurtei sale detenţii din 1970, când SB-ul i-a făcut propunerea să-l pună în libertate, dacă semnează anumite hârtii.

Lech Walesa scrie: „Nu m-am gândit mult. Nici măcar nu le-am citit! Am semnat un număr de pagini la eliberare, fiindcă aşa era procedura standard. Mi-amintesc că am semnat mai multe pagini, vreo cinci sau şapte, pe fiecare în parte, conform standardului.”

Organizaţiile disidenţilor polonezi le cerea însă membrilor săi să nu semneze nici un document cu SB-ul.

Lech Walesa adaugă: „A fost o greşeală a mea că am semnat. Dar, vă repet încă o dată, că nu am semnat nici o declaraţie de colaborare şi nu am promis că voi fi agent acoperit!”

În al doilea rând, Lech Walesa l-a acţionat în justiţie pentru calomnie, în noiembrie 2009, pe fratele geamăn al lui Jaroslaw Kaczyński – Lech Kaczyński – cel care, în 2008, în calitate de preşedinte al Poloniei, a apărut într-un interviu la TV şi a confirmat că Lech Walesa a fost agentul acoperit „Bolek”, racolat de SB încă de la începutul anilor ‘70. Lech Walesa solicită prin acţiunea în instanţă scuze din partea lui Lech Kaczyński şi despăgubiri în valoare de 100.000 de zloţi (aproximativ 37.000de dolari).

În al treilea rând, Lech Walesa a ameninţat că va emigra din Polonia din cauza calomniilor proferate după 1990 la adresa lui. Şi că va restitui „Premiul Nobel pentru Pace” şi toate Ordinele, precum şi titlurile de „Doctor Honris Causa” primite. Prin aceasta, Lech Walesa în dădea un şah mare actualului preşedinte Donald Tusk. Acesta s-a pronunţat pentru ca toate dosarele SB să fie puse pe Internet şi la îndemâna oricui. Ceea ce ar face, în bună parte, inutil „Institutul Memoriei Naţionale” (IMN).

Textul de mai sus face parte din volumul În pat cu domnul președinte, al domnului Vladimir Alexe, volum aflat în pregătire pentru tipa

*

Nota redacției. Cartea ÎN PAT CU DOMNUL PREȘEDINTE scrisă de VLADIMIR ALEXE a fost tipărită între timp și se poate găsi la depozitul de carte STAND. Din păcate, autorul nu vă mai poate da un autograf…

.

[Mesaj fragmentat]  Afișează tot mesajul

Dă clic aici: Răspunde sau Redirecționează