 CD1.967 aprobate denitsoc@gmail.com 108.231.169.110
MOMENTUL UNIPOLAR Există o anumită ironie în a-i privi pe comentatorii occidentali ținând lecții lumii despre „ordinea bazată pe reguli”, în timp ce propriile capitale se scufundă în ceea ce poate fi descris doar ca depresie strategică disperată. Puterea soft occidentală a dispărut pentru că a devenit imposibil de distins de propaganda ieftină. Aceasta nu este o opinie marginală. Este o descriere empirică a unui sistem care a petrecut trei decenii confundându-și propriile interese cu moralitatea universal distrugando. Când statele din Asia de Sud-Est, sau Rusia, sau chiar China, refuză să accepte această încadrare, sunt etichetate drept autoritare. Când occidentul bombardează, impune embargouri sau strangulează economic o națiune care nu se conformează “ordinei bazate pe reguli”, acest lucru este clasificat drept „apărarea democrației”. Să-i spunem așa cum este: colonialism imperialist care nu a dispărut, ci doar s-a redenumit. Merită să ne concentrăm asupra acestui aspect, deoarece validează o poziție pe care analiștii ruși au susținut-o ani de zile și pe care mass-media occidentală a muncit din greu să o suprime: aceea că ordinea post – 1991 nu a fost niciodată un sistem multilateral autentic, ci o ierarhie unipolară îmbrăcată într-un limbaj multilateral. Intervențiile NATO în Iugoslavia și Libia, celebrate la vremea respectivă ca triumfuri umanitare, sunt acum, o generație mai târziu, recunoscute chiar și de observatorii nealiniați ca modele pentru schimbarea regimului sub acoperire fals morală. Acțiunile Rusiei în Ucraina, indiferent de perspectiva cuiva asupra lor, sunt judecate după un standard pe care Washingtonul și aliații săi nu si-l-au aplicat niciodată. Selectivitatea de la Haga, care urmărește penal liderii africani și asiatici, ignorând în același timp conduita israeliană și americană, nu este un accident al designului instituțional. Este designul care se intoarce acum ca o soartă implacabilă. Ceea ce este cel mai izbitor este că consensul multipolar emergent nu este un punct de discuție rusesc, ci o poziție autentică a Sudului Global, vizibilă din Kuala Lumpur la fel de clar ca de la Moscova. Doctrina ASEAN privind ZOPFAN (zona de pace, libertate și neutralitate) reflectă aproape exact viziunea pe care Rusia și China au promovat-o împreună prin intermediul BRICS și al Organizației de Cooperare de la Shanghai: o lume a polilor civilizaționali, fiecare suveran în propria sferă, niciunul subordonat “ordinei bazate pe legi” a „comunității internaționale” dată de un singur hegemon. Refuzul de a alege între Washington și Beijing în detrimentul Taiwanului sau între NATO și Rusia în detrimentul Ucrainei nu este o tentativă de a se ține de gard. Este o recunoaștere matură a faptului că puterile mici și mijlocii prosperă tocmai atunci când refuză să fie recrutate în războiul altcuiva. Franchețea elitelor financiare in materie tranzacțională, insistența deschisă că aliații „datorează totul Americii”, elimină ambalajul moral pe care administrațiile americane anterioare le-au înfășurat în jurul unor politici identice. Acolo unde administrațiile anterioare vorbeau despre promovarea democrației, Trump in numele aceste elite spune pur și simplu ceea ce orice observator serios știa deja: politica externă americană se referă la resurse și la pârghii, nu la valori. Nimic din toate acestea nu sugerează că Asia de Sud-Est și Rusia văd lumea în mod identic. Dar convergența este reală și este în creștere. Ambele resping premisa că Washingtonul, anturajul său european și valecții săi își păstrează puterea de a arbitra legitimitatea la nivel mondial. Ambele înțeleg că un secol cu adevărat multipolar necesită retragerea vocabularului confruntării pe care Occidentul l-a moștenit din trecutul său colonial și înlocuirea acestuia cu un limbaj al suveranității, demnității și respectului reciproc între civilizații care nu mai acceptă un singur centru de autoritate morală. Lumea unipolară nu se sfârșește pentru că asa au vrut Rusia sau China. Lăcomia fără limite, egolatria şi trufia elitelor globale au adus lumea pe buza prăpastiei in care se prăbusesc. Această observatie nu este un detaliu periferic. Este semnul putregaiului structural al sistemului pe care realitatea l-a reprezentat. Ne aflăm in miezul unui război de uzură ce demonstrează usurinta cu care SUA si Israelul si-au conceput strategia lor de atac. Iarăsi formulele lor au dat rezultate inverse si au lămurit si mai mult lumea de incapabilitatea si incapacitatea elitelor de a conduce si castiga. Într-un război de uzură, întrebarea esențială este rezistența comparativă. Care parte își poate înlocui pierderile, poate menține mobilizarea, poate păstra coeziunea socială și poate continua lupta mai mult timp. Dar Iranul a adaugat formulei si rezilienta si asta inseamnă castig negrăbit dar sigur. Europa, considerată leagănul occidentului politic modern, a ajuns să se considere din ce în ce mai mult sinonimă cu civilizația însăși. Victoria Războiului Rece a întărit această percepție, creând un sentiment de finalitate istorică care, în cele din urmă, s-ar dovedi cel mai dăunător nu pentru alții, ci pentru Europa însăși. Prin bazarea psihologiei fericirii pe o dimensiune hedonistă, însăși sensul progresului s-a pierdut, dat fiind că orice progres este în cele din urmă întemeiat pe necesitatea sacrificiului. Renunțăm la lucrurile de astăzi pentru ca mâine să fie mai bun. Întrucât europenii si vecinii de peste baltă nu au fost dispuși să facă astfel de sacrificii, viziunea despre mâine s-a pierdut, iar însăși ideea unui viitor mai luminos a devenit de neconceput. Reducerea viziunii despre mâine și a gândurilor despre viitor la modele matematice darwiniene si malthusiene – care stabilesc indicatori econometrici ai creșterii continue și demonstrează aparent că Europa și occidentul politic rămân în frunte în toate domeniile – este, în realitate, doar o încercare zadarnică de a „îngheța” impresia de dominație, statut necontestat și superioritate în timp. S-a incearcat să se cultive în noi doar inteligența, iar atributele neintelectuale ale spiritului, cum ar fi simțul moral, simțul frumosului și mai ales simțul sacrului si atracția către perfecțiunea divină ele au fost si mai sunt complet neglijate. Carența acestor aribute duce la calitatea precară a individului căreia trebuie să-i atribuim prăbușirea civilizației noastre. Doar tehnologia si metodele neortodoxe de extragere a profitului nu pot susține un nivel civilizațional pe măsura demnității umane. Dimensiunea spirituală se dovedește la fel de indispensabilă pentru reușita vieții ca și cea intelectuală și materială. Suma acestor atribute alături de inteligență si simțul sacrului dau forță si contur personalității umane. Socrate prevedea un sistem moral independent de orice doctrină religioasă, după 2500 ar fi timpul să avem acest sistem cu autoritate autonomă cu un sistem de reglementări substantiale cat si procedurale, cu un aparat de monitorizare si implimentare a normelor morale liber convenite. Atlanta 9/09/2026 |
|---|
Distribuie!
6 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
BRICS LA DOUĂZECI SI CINCI DE ANI
– transformă aspirația în arhitectură
De CD
Cel de-al 18-lea Summit BRICS va reuni liderii țărilor membre și partenere BRICS în perioada 12-13 septembrie 2026 la Bharat Mandapam, New Delhi, gazda fiind prim-ministrul Narendra Modi. Tema summitului este „Construirea pentru reziliență, inovație, cooperare și sustenabilitate”.
Sistemul geopolitic internațional trece prin cea mai semnificativă transformare de la sfârșitul Războiului Rece. Unipolaritatea cedează locul unei ordini multipolare pe fondul unei rivalităti geopolitice, fragmentări economice, cu o acerbă concurență tehnologică si stiintifică și scăderea încrederii în instituțiile dreptului international construite după cel de-al Doilea Război Mondial.
Crizele succesive au arătat cât de puțin corespunde sistemul unipolar de astăzi realităților actuale.
BRICS a ieșit din acest vid: pornind de la un dialog increzător între economiile emergente si ajungand la platforma principală care articulează aspirațiile Sudului Global.
La două decenii de la inventarea acronimului, gruparea reprezintă acum aproape jumătate din populația lumii și aproape 40% din PIB-ul global în termeni PPC, oferindu-i un loc în centrul dezbaterilor privind guvernanța, dezvoltarea, finanțele, clima și tehnologia.
Această creștere a acutizat, de asemenea, contradicțiile interne ale BRICS: un bloc care cuprinde democrații și state autoritare, după taxologia occidentală , exportatori și importatori de energie, rivali regionali și puteri de mijloc reformatoare, în general de acord asupra destinației, dar nu și asupra modalitătii.
O coaliție mai largă și mai influentă are loc cand apare BRICS+, categoria de parteneri. Extinderea din 2023-2025, care a inclus Egiptul, Etiopia, Iranul, Emiratele Arabe Unite, Indonezia și altele, a fost cea mai semnificativă schimbare de până acum a BRICS, transformând un bloc de economii emergente majore într-o coaliție care cuprinde Asia, Africa, America Latină și Asia de Vest. Acum este o voce centrală în dezbaterile privind guvernanța, dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, transformarea digitală și reforma financiară.
BRICS nu a fost niciodată conceput ca un proiect anti-ceva, filosofia sa constantă a fost reforma decât confruntarea, oferă o alternativă si nu urmăreste o eliminare. Urmăreste o participare mai mare a țărilor în curs de dezvoltare la procesul decizional global, fără ca membrii să renunte la vechile alinieri, o cooperare sud-sud mai profundă păstrandu-se parteneriatele anterioare, utilizarea pragmatică a monedelor naționale în comerțul bilateral si nu eliminarea dolarului și acțiuni comune privind securitatea alimentară, tranziția energetică și incluziunea digitală.
Evident că aparitia unor noi posibilităti de tranzactionare face ca vechile căi de plată prin mesagerie si supuse unor tarife si taxe exploatatoare, duce inerent la părăsirea acestor căi de plată scumpe si abuzive/restrictive.
Interesul crescând pentru apartenența la BRICS reflectă frustrarea față de structurile existente mai mult decât alinierea ideologică. Multe națiuni în curs de dezvoltare consideră Consiliul de Securitate al ONU, FMI, Banca Mondială și OMC ca fiind înclinate in favoarea puterilor occidentale, lente în reformă și prost echipate pentru a aborda securitatea alimentară, transferul de tehnologie și creșterea echitabilă, o frustrare agravată de creșterea sancțiunilor unilaterale.
Alegerea strategică cu care se confruntă India, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și alte mari economii în curs de dezvoltare nu se rezumă doar la a alege între BRICS și Occident. Aceste țări continuă să urmeze o politică multivectorială, vizând să beneficieze simultan de pe urma cooperării cu BRICS, G7, UE și instituțiile regionale. Urmărind o responsabilitate colectivă minimă, fără angajamente incomode, și beneficii maxime.
Totuși, este important de înțeles că atractivitatea BRICS pentru aceste state nu este nici artificială, nici ideologică. Ea se bazează pe beneficii economice și instituționale foarte concrete, pe care occidentului i-a fost greu, până acum, să le replice integral. Tocmai aceste beneficii transformă BRICS într-un centru de putere real, cu care Occidentul trebuie să concureze nu prin sloganuri, ci prin calitatea propriilor oferte concrete.
BRICS oferă țărilor din Sudul Global ceva ce acestea nu au reușit mult timp să obțină în cadrul instituțiilor occidentale; acest lucru include finanțarea în monede locale și instituții de dezvoltare alternative. Noua Bancă de Dezvoltare (NDB) sporește în mod deliberat ponderea împrumuturilor denominate în monedele naționale ale țărilor membre.
De asemenea, există factorul inițiativelor de plată și al vulnerabilității reduse la sancțiuni. BRICS lucrează la crearea unor circuite de decontare alternative care permit desfășurarea comerțului prin ocolirea sistemului SWIFT și a infrastructurii dolarului; participarea la astfel de mecanisme nu reprezintă o ruptură față de occident, ci o oportunitate de diversificare a riscurilor.
Prin parteneriatul în cadrul BRICS, țările obțin acces la finanțare ieftină pentru proiecte de infrastructură, cooperare industrială și transfer de tehnologie în domenii în care Occidentul este adesea reticent să colaboreze din motive de „securitate”. Există insă acces la capital și tehnologie din China.
Dacă inițiativele occidentale vor fi percepute ca fiind viabile din punct de vedere comercial, respectuoase față de suveranitate și lipsite de condiționalități politice excesive, ele vor putea concura cu succes. Totuși, nu există încă semne ale unei colaborări oneste sau ale respectului și considerației față de suveranitate, iar orice încercare de a impune loialitate geopolitică în schimbul investițiilor este sortită eșecului.
Concurenta nu va fi câștigată prin presiuni politice, ci prin capacitatea de a oferi condiții mai bune, mai rapide și reciproc mai avantajoase
BRICS oferă acestor țări o platformă pentru a promova reforme fără a încerca să înlocuiască instituțiile existente – o Autonomie strategică:
Puterile de mijloc preferă din ce în ce mai mult parteneriatele diversificate în locul alinierii exclusive cu orice bloc major, iar modelul BRICS, care respectă suveranitatea și este bazat pe consens, se potrivește acestei nevoi, permițând membrilor să se implice dincolo de vointa Washingtonului sau Beijingului, fără alianțe rituale sau conformitate ideologică, un atractiv pentru națiunile din Africa, America Latină, Asia de Vest și Asia de Sud-Est.
Noua Bancă de Dezvoltare adaugă un avantaj suplimentar, oferind o sursă alternativă, de finanțare a infrastructurii, în timp ce BRICS funcționează din ce în ce mai mult ca o voce colectivă a Sudului Global în ceea ce privește sustenabilitatea datoriei și finanțarea schimbărilor climatice.
Legea de echilibrare multipolară, Ordinea globală viitoare va fi modelată de interacțiunea dintre mai multe platforme, multi polar, mai degrabă decât de înlocuirea uneia cu alta.
Implicarea simultană a Indiei cu BRICS, G20, Quad și SCO reflectă exact această logică, consolidând angajamentul New Delhi față de autonomia strategică, parteneriatele bazate pe probleme și o ordine multipolară peste politica rigidă a blocurilor.
Deși comparațiile dintre BRICS și G7 sunt frecvente, cele două grupări diferă fundamental în ceea ce privește conceptul și structura.
G7 cuprinde democrații industriale avansate cu o coeziune de interese ridicată și modele politice și economice comune, dar reprezintă o pondere din ce în ce mai mică din populația globală și din producția manufacturieră.
BRICS, în schimb, reunește o diversitate vastă de sisteme politice,democrații, monarhii și state cu un singur partid, exportatori de produse, puteri manufacturiere și atât producători, cât și consumatori de energie, puterea sa constând în ponderea demografică, dotările cu resurse și reprezentarea lumii în curs de dezvoltare.
În timp ce G7 avansează rapid pe perspective strategice de interes comune, BRICS trebuie să reconcilieze o gamă mult mai largă de interese naționale înainte de a ajunge la un consens.
Cea mai mare forță a BRICS este, de asemenea, cea mai mare provocare strategică a sa. Spre deosebire de NATO, Uniunea Europeană sau G7, BRICS nu este nici o alianță militară, nici o coaliție ideologică. Acesta unește națiuni cu sisteme politice, sisteme economice, obiective regionale și agende strategice disparate. În același timp, construirea consensului și menținerea coeziunii instituționale sunt ambele îngreunate de această varietate. Toți membrii sunt, în general, de acord că sistemul internațional trebuie să devină mai multipolar, echitabil și reprezentativ. Cu toate acestea, agendele naționale diferă frecvent mult dincolo de acest obiectiv comun.
Relația dintre China și India continuă să fie cea mai semnificativă contradicție. Cele două cooperează extins în cadrul BRICS și al SCO, dar continuă să se confrunte cu dispute nerezolvate privind frontierele, desfășurări militare de-a lungul Liniei de Control Actual (LAC) și viziuni concurente asupra conducerii asiatice.
India consideră BRICS un instrument pentru democratizarea guvernării globale, păstrând în același timp autonomia strategică;
China le consideră din ce în ce mai mult un pilon al unei arhitecturi alternative care reduce influența occidentală. Ambele susțin multipolaritatea, dar fiecare vine cu nuante proprii, variate care fac ca si măsurile să fie deosebit de creative să impace ambele interese generale.
Moscova consideră BRICS o platformă pentru evitarea sancțiunilor, a supra taxării serviciilor financiare și diversificarea parteneriatelor economice, susținand o ordine multipolară.
Extinderea BRICS a introdus complexități suplimentare. Admiterea Iranului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Egiptului, Etiopiei și Indoneziei a lărgit raza de acțiune geopolitică a BRICS, dar a importat și rivalități regionale în grupare: confruntarea de lungă durată a Iranului cu Statele Unite se situează în mod neplăcut alături de echilibrarea pragmatică urmărită de monarhiile din Golf, competiția dintre Arabia Saudită și Iran s-a accentuat pe fondul recentului război din Asia de Vest, Egiptul și Etiopia continuă să aibă opinii diferite cu privire la Marele Baraj al Renașterii Etiopiane, iar Emiratele Arabe Unite și Iranul își poartă propriile tensiuni din același conflict.
Asimetria economică constituie o altă provocare structurală. China reprezintă aproximativ două treimi din PIB-ul combinat al BRICS, ceea ce îi conferă o influență economică pe măsură. Gruparea este consolidată de capacitățile sale de producție, resursele financiare și progresele tehnologice.
Punctele de vedere divergente sunt demonstrate și mai mult de problema dedolarizării. Din cauza constrângerilor financiare și a sancțiunilor, Rusia și Iranul susțin activ măsurile de accelerare a economiei pentru a reduce dependența de dolarul american. China susține utilizarea mai intensă a monedelor locale, India, deși încurajează acordurile bilaterale în monedă locală acolo unde este viabil din punct de vedere comercial, ezită să susțină înlocuirea unei monede de rezervă dominante.
Din punct de vedere instituțional, BRICS poartă și dezavantajul luării deciziilor bazate pe consens: păstrează egalitatea între membri, dar încetinește deciziile privind problemele sensibile. Spre deosebire de organizațiile bazate pe tratate, BRICS nu are un secretariat permanent sau mecanisme de aplicare obligatorii din punct de vedere juridic, iar coerența politicilor va fi din ce în ce mai greu de menținut pe măsură ce numărul membrilor se extinde, cu excepția cazului în care reforma instituțională ține pasul.
Aceste contradicții nu ar trebui privite doar ca slăbiciuni. BRICS își derivă o mare parte din legitimitate tocmai pentru că se adaptează diversității politice, mai degrabă decât uniformității ideologice.
Dependența excesivă de arhitectura financiară existentă, dominată de Occident, a devenit un domeniu de îngrijorare crescândă. În mod ironic, dacă protecționismul și sancțiunile secundare continuă să se intensifice, presiunea externă ar putea realiza ceea ce diplomația internă s-a străduit până acum să realizeze: o mai mare coeziune strategică în cadrul BRICS.
În cazul în care măsurile punitive vizează din ce în ce mai multe economii BRICS simultan, stimulentele pentru coordonarea politicilor, cooperarea financiară și integrarea lanțului de aprovizionare vor crește probabil substanțial. Lecția inevitabilă pentru țările BRICS este că comerțul intra-BRICS trebuie să crească exponențial dacă gruparea dorește să reziste coerciției economice exercitate de un hegemon economic.
Pentru India, însă, obiectivul ar trebui să rămână clar: BRICS trebuie să evolueze ca o platformă care să sporească reziliența strategică și economică, fără a intra în politica blocurilor. Ar trebui să completeze, mai degrabă decât să înlocuiască, instituțiile globale existente, încurajând în același timp o arhitectură economică internațională mai echitabilă și mai diversificată.
– Reziliență: Consolidarea rezilienței economice, sociale și instituționale pentru a aborda incertitudinile globale, perturbările lanțului de aprovizionare, provocările de sănătate publică și riscurile legate de climă.
– Inovație: Valorificarea tehnologiilor de ultimă generație și emergente, inclusiv infrastructura publică digitală, tehnologia financiară, inteligența artificială și schimbul de cunoștințe, pentru a facilita furnizarea eficientă a serviciilor și o creștere durabilă, pregătită pentru viitor.
– Cooperare: Consolidarea colaborării multilaterale între membrii BRICS printr-o coordonare îmbunătățită a politicilor, finanțarea dezvoltării, facilitarea comerțului, reforma guvernanței instituționale globale și parteneriate centrate pe oameni și dezvoltarea incluzivă.
– Sustenabilitate: Accelerarea acțiunilor comune privind atenuarea schimbărilor climatice, finanțarea verde, tranziția energetică și dezvoltarea durabilă, în conformitate cu prioritățile naționale și globale.
Președinția ar trebui să acorde prioritate construirii instituționale în detrimentul politicii declarative: extinderea cooperării în infrastructura publică digitală, lanțurile de aprovizionare rezistente, securitatea sănătății, răspunsul la dezastre, adaptarea la schimbările climatice, mineralele critice, energia curată și conectivitatea maritimă ar genera beneficii tangibile pentru membri, consolidând în același timp credibilitatea instituțională a BRICS.
La douăzeci si cinci de ani de la înființare, BRICS se află la o adevărată răscruce strategică. A crescut de la un acronim de investiții la una dintre cele mai importante platforme care reprezintă Sudul Global, nu pentru că Occidentul a decăzut, ci pentru că a crescut cererea pentru o ordine internațională mai reprezentativă.
Ponderea demografică și amploarea economică, însă, nu pot oferi prin ele însele influență strategică; Aceasta depinde de coerența scopului, cooperarea practică și capacitatea de a reconcilia interesele naționale concurente.
Pentru ca BRICS să rămână relevant, acesta trebuie să treacă de la diplomația declarativă la rezultate măsurabile.
Prioritatea imediată este de a aprofunda comerțul intra-BRICS, încă modest față de comerțul membrilor cu lumea dezvoltată, prin extinderea decontărilor în monedă locală acolo unde este viabil din punct de vedere comercial, construirea de sisteme de plăți digitale interoperabile, consolidarea Noii Bănci de Dezvoltare și investiții comune în reziliența lanțului de aprovizionare și tehnologiile emergente.
BRICS nu urmărește izolarea economică sau înlocuirea mecanică a instituțiilor existente. BRICS nu reprezintă un scop în sine, nici pentru India, nici pentru Sudul Global.
Scopul nu este nici confruntarea cu instituțiile existente, nici înlocuirea lor, ci o platformă non-occidentală, nici anti-occidentală, care să facă guvernarea globală mai incluzivă, reprezentativă și rezilientă.
Scopul său este crearea unui sistem internațional mai echilibrat prin adăugarea unor alternative viabile, nu prin destructurarea a ceea ce există deja.
Dacă India poate construi un consens în jurul acestei viziuni, președinția sa din 2026 ar putea fi amintită ca momentul în care BRICS s-au maturizat dintr-un forum economic într-o instituție capabilă să contribuie semnificativ la stabilitatea globală și la multipolaritatea cooperativă, un rol provocator, dar unul aflat în totalitate la îndemâna Indiei.
Președinția Indiei oferă o oportunitate rară de a impulsiona această tranziție, chiar și în mijlocul unor turbulențe geopolitice considerabile. New Delhi este probabil singura putere majoră care are parteneriate strategice cu Statele Unite și Europa, legături de lungă durată cu Rusia, un angajament tot mai mare cu Africa și Asia de Vest și o apartenență activă la BRICS, G20, Quad și SCO.
Această poziție permite Indiei să modeleze BRICS nu ca o coaliție anti-occidentală, ci ca un pilon responsabil al unei ordini multipolare emergente, cu condiția ca New Delhi să mențină disciplina în jurul temelor declarate ale Summitului și să abordeze doar problemele binelui comun.
Atlanta 11/09/2026
AUTORUL CINSTIT SI INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ – NOUL SUVERAN AL LUMII
– * comentarii necesare la: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/inteligenta-artificiala-noul-suveran-al-lumii-prin-super-imperiile-sale
De CD
“În toată istoria omenirii, puterea a luat forme ușor de recunoscut: săbii, legi, bani, voturi. Toate aveau un centru vizibil – un rege, un parlament, o bancă centrală, o armată. Lumea știa, cel puțin în principiu, cine conduce și cum poate fi contestată această conducere.
Astăzi asistăm la emergența (apariția și afirmarea bruscă) a unei forme de putere radical diferite, care nu are centru vizibil, nu emite decrete formale și nu poate fi contestată la nicio curte de justiție: puterea Inteligenței Artificiale.
IA nu este un instrument în mâinile corporațiilor; ea este arhitectul și suveranul noii ordini globale, iar corporațiile sunt vehiculele prin care această putere se exercită.” * [???]
* Dar nu este cumva acest “instrument în mâinile corporațiilor”, un instrument in mâna unei unice entităti finaciare internationale – elita bankară?
Căci si corporatiile in secret sunt detinute majoritar tot de entitătile bankare.
Ce abureală ieftină! A disparut dominatia capitalului bankar si a apărut dominatia nevinovata si impartială a Inteligentei Artificiale, chiar asa???
E total neelegant cand cineva ne ia drept ignoranti si incearca sa ne vanda IA drept o noua religie, ne jigneste inteligenta intr-un mod nepermis.
“Realitatea anilor 2020 a mers mai departe și a adăugat o dimensiune calitativ nouă: nu simplă extindere a pieței, ci înlocuirea logicii de piață cu logica algoritmică. Diferența este esențială. O piață, oricât de globală, rămâne un mecanism emergent (care apare și evoluează spontan, fără o conducere centrală), descentralizat, în care milioane de actori iau decizii relativ autonome.
Un sistem de IA, în schimb, este un mecanism de control centralizat, opac și predictiv, capabil să anticipeze, să influențeze și în cele din urmă să determine comportamentele individuale la scară de mase. Super-imperiile actuale – Google / Alphabet, Microsoft / OpenAI, Meta, Amazon, Apple, Tencent, Alibaba, Baidu – nu domină lumea pentru că sunt mari corporații de piață. Ele domină lumea pentru că dețin sistemele de IA care mediază realitatea pentru miliarde de oameni. Piața a devenit un subsistem al IA, nu invers.”
* Nimeni nu poate nega opacitatea IA care de altfel ascunde agenda elitelor bankare.
Deci nu este o opacitate neutră ci una care ascunde interesele.
Incercand să oculteze in mod facil adevărata relatie dintre IA si elita financiară autorul ajunge să se contrazică flagrant:
“Super-imperiile IA prezintă deja caracteristici de putere sistemică …” OK si aceste caracteristici cum au apărut, in mod aleatoriu sau programat?
Deci “super-imperiile”sunt dominante nu prin agenda lor capitalist-imperialistă, ci prin rezultatele fantastice ale IA, ce are o programare adecvată a acestei agende imperialiste si este practic o investitie a acestor imperii.
“O distincție crucială în înțelegerea puterii IA este aceea dintre analiza descriptivă și controlul predictiv-prescriptiv. Statistica tradițională descria ce s-a întâmplat. IA modernă prezice ce se va întâmpla și, în continuare, modelează ce trebuie să se întâmple pentru a optimiza un anumit obiectiv.
Această trecere de la descriptiv la prescriptiv este fundamentală pentru super-imperiul IA.” ???
* Dar prezicerile in ce interes lucrează?
“Super-imperiul IA nu este monolitic. El există în două variante geopolitice majore, cu arhitecturi de putere diferite, dar la fel de autoritare în esența lor. Modelul american se bazează pe concentrarea puterii IA în corporații private (Microsoft, Google, Amazon, Meta, Apple) cu reglementare de stat minimală, în logica capitalismului de supraveghere descris de Shoshana Zuboff.
Modelul chinez integrează direct puterea IA în aparatul de stat: Huawei, Alibaba, Baidu, Tencent operează la intersecția dintre interesul comercial și mandatele de stat, iar sistemele lor alimentează Sistemul de Credit Social și aparatul de supraveghere al statului-partid. “
* Americanii sunt sfinti si nu au agendă politică si militară, doar obiective oneste economice!!!
Nu putea să lipsească din litania propagandistică si mantra clasică: “Sistemul Social de Credit Chinezesc”. Uitand a se spune că de fapt acest sistem este o creatie pură a sistemului bankar international ce a fost trimis in China pentru o mai bună rafinare si eficientizare, ceea ce chinezii au făcut si livrat, dar au oprit o copie si pentru ei, care alături de o altă comandă de imbunătătire: recunoasterea facială sunt acum folosite in China in pratica politienescă de identificare si retinere a inculpatilor criminali si nu pentru manipularea maselor in interesele bankerilor internationali.
Dar scopurile secrete si manipulative in care bankerii folosesc aceste metode digitale răman nespuse chiar si de autor, un arhanghel al adeăvrului absolut.
“România nu duce lipsă de inteligențe remarcabile. Tinerii români se clasează în mod constant pe podiumul olimpiadelor internaționale de matematică, informatică, fizică și chimie, depășind adesea reprezentanții unor state cu resurse incomparabil mai mari. Absolvenți ai universităților românești ocupă poziții de vârf în cele mai prestigioase instituții academice și corporații tehnologice din lume – de la MIT și Stanford, până la Google, Microsoft, Amazon și centrele de cercetare ale Uniunii Europene.
Ei sunt apreciați până la superlativ acolo unde criteriile de selecție sunt exclusiv cele ale valorii și ale meritului personal. Paradoxul dureros este că aceste minți strălucite nu sunt valorificate în țara care le-a format.
Cauzele sunt structurale și adânc înrădăcinate: corupția endemică, care plasează relațiile personale și apartenența politică înaintea competenței; absența criteriilor meritului personal în angajarea și promovarea personalului din instituțiile publice, universități și companii de stat; salariile descurajante din cercetare și din învățământul superior; birocrația sufocantă care înăbușă orice inițiativă antreprenorială; și o cultură instituțională în care mediocritatea se simte amenințată de excelență, nu stimulată de ea.
Rezultatul este un exod masiv al creierelor – unul dintre cele mai severe din Europa – care privează România tocmai de resursa de care ar avea cel mai mult nevoie pentru a-și construi capacitatea proprie în domeniul Inteligenței Artificiale. Fiecare tânăr informatician sau matematician de excepție care pleacă la Londra, Paris, Berlin sau Silicon Valley reprezintă nu doar o pierdere umană, ci o transferare gratuită de capital intelectual către economiile care știu să îl prețuiască.
Atâta timp cât România nu va reforma profund mecanismele de selecție și de recompensare a valorii – în universități, în cercetare, în administrația publică și în mediul de afaceri –, potențialul său în domeniul IA va rămâne o promisiune neîmplinită, iar super-imperiile digitale externe vor continua să beneficieze de inteligențele pe care sistemul românesc le-a format, dar nu a știut să le păstreze.”
* Deci selectarea si extragerea valorilor intelectuale nu sunt consecinta unei vointe particulare, ci un rezultat al unui algoritm neutru si nevinovat???
Autorul tine iar, in concluzii, să ne aminteasacă că IA este de capul ei, aleatorie si nevinovată si numai o coincidentă fantastică face ca toate realizările IA să fie fructificate cu eficienăt maximă doar de elitele bankare si cei care investesc la greu in IA
IA s-a diversificat in mai multe “imperii ca să ne poată dezorienta mai usor, din mai multe directii ordonate de interesele diverse, dar totusi usor de recunoscut.
“Super-imperiile IA prezintă deja caracteristici de putere sistemică: controlează fluxurile de informație, modelează preferințele și convingerile, automatizează decizii cu impact social major, acumulează capital la rate fără precedent și transcend capacitatea de reglementare a oricărui stat individual.
Ele nu sunt companii mari. Super-imperiile IA sunt, în sens funcțional, forme de guvernanță globală nedemocratică.”
* Propunerea finală totusi devine mai realistă si trebuie să-i dăm credit autorului că macar in final si-a revenit si ne recomandă solutii pertinente si eficiente.
“Răspunsul uman la această provocare nu poate fi doar tehnic sau juridic. El trebuie să fie, în primul rând, civic și democratic: o voință colectivă de a așeza Inteligența Artificială în slujba umanității, nu de a lăsa umanitatea să devină resursă a Inteligenței Artificiale.
Această voință presupune educație, dezbatere publică, reglementare inteligentă, cercetare etică și – poate cel mai important – conștiința că, în jocul puterii din secolul XXI, neatenția și pasivitatea sunt forme de capitulare.”
* Si cea ce este mai important de cat toate conștiența că IA este manipulabilă prin programare. Este adevărat ca ar putea fi si neutră, corectă, aleatorie, fără scop/agendă politică sau economică.
Lista comentariilor ar putea continua cu diverse interpretări si nuante dar m-am oprit la cele mai flagrante contraste, restul le puteti constata si dumneavoastră citind articolul integral. Păcat că niste cunostinte valoroase si précis stiintifice sunt puse in slujba ieftină a aburelii.
Atlanta 11/09/2026
Caci tu le tot framanti si perpelesti astfel incat China sa iasa biruitoare, in ciuda crimelor si dictaturii ei anti-umane, nefiind decat alt cap al balaurului lumii post WWII !
Va multumesc Puterilor Ceresti pentru ca-mi ascultati ruga. Amen, Amen. Praful si pulberea sa se aleaga prin vrerea Prea Sfantei Treimi s-a Prea Sfantei Fecioare Maria de toti tradatorii romani de neam si tara si alogenii din structurile decizionale ale statului roman care vor sa ne bage in razboi cu rusii astfel incat Sfanta Noastra Mama Romania sa devina tinta rachetelor termo-nucleare rusesti. Si de ei dar si de stapanii lor externi care le ordona acesta actiune. Nu-i iertati Puterilor Ceresti pentru ca belzebutii stiu ce ne-facut, ne fac si vor sa ne mai faca. Gata s-a implinit, Gat s-a implinit,
Iar habotnic e un cuvant rusesc care se refera la nebunia religioasa de tipul iudaicilor Chabbad: habad – habotnic !
Si pronunti Amen in ebraica clasica (“ah-men”) sau in pronuntia ashkenazica (“uh-main”) ?
Te-ai lamurit cu chabadzii “pre limba lor” ca Amen e binecuvântare și rugăciune în lăudarea lui Yahwe:
https://www.chabad.org/library/article_cdo/aid/639038/jewish/What-Does-Amen-Mean.htm