mai dam un text produs de aceeași inimitabilă Viorica Dăncilă
V. Dăncilă: „Comunitatea romă are un rol important în istoria poporului”
Comunitatea romă are un rol important în istoria poporului român, a transmis printr-un mesaj premierul Viorica Dăncilă participanţilor la sesiunea de comunicări „Romii: contribuţii la dezvoltarea statului român”, desfăşurată la Muzeul Naţional de Istorie a României.
„Un rol important în istoria poporului român îl are comunitatea romă, cea alături de care românii au convieţuit secole de-a rândul într-o formă paşnică. Această convieţuire a influenţat în mod evident şi viaţa, dar şi cultura celor două comunităţi. Data de 20 februarie reprezintă din 2011 un moment marcant pentru comunitatea romă. În această zi a avut loc în 1856 dezrobirea romilor, aceştia fiind eliberaţi din sclavie în baza actului normativ promulgat de domnitorul Barbu Ştirbey. (…) Chiar dacă robia a fost desfiinţată, reformele guvernelor care au urmat nu au avut în vedere şi integrarea politico-economică a romilor”, se arată în mesajul citit de Dana Varga, consilier de stat în Guvern, potrivit Agerpres.
Premierul a precizat că reprezentanţii clasei politice şi opiniei publice au obligaţia de a se angaja să lupte împotriva discriminării.
„Nu sunt de acord cu prejudecăţile existente, uneori şi în spaţiul public, cu privire la romi, deoarece ei au dovedit că pot să aibă succes într-o lume care adesea le-a fost potrivnică. (…) Personal, consider că nimeni nu ar trebui să sufere din cauza etniei sau din cauza prejudecăţilor nefondate ce se întâlnesc la nivelul comunităţii în care trăim. Instituţiile naţionale precum şi toţi reprezentanţii clasei politice şi opiniei publice au obligaţia de a se angaja să lupte împotriva discriminării şi să îmbunătăţească integrarea persoanelor de etnie romă”, a mai spus premierul în mesajul său.
Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a apreciat că „romii au îmbogăţit patrimoniul convieţuirii noastre”.
„Acum două zile, la marcarea zilei dezrobirii romilor, am fost martorul participării reprezentanţilor cvasi-totalităţii grupurilor etnice din Parlamentul României. Au văzut în prezenţa şi în mesajele transmise de politicieni şi autorităţi, cel puţin la nivel declarativ, sprijinul acestora pentru o nouă paradigmă a conştientizării şi prezentării valorilor minorităţii rome. (…) Simbolul acestei noi paradigme este considerat a fi înfiinţarea, prin implicarea şi cu sprijinul statului român, a unui muzeu al civilizaţiei şi tradiţiilor rome”, a spus Sergiu Nistor.
Ciprian Necula, preşedintele Asociaţiei Romano ButiQ, a apreciat că dezbaterea reprezintă un eveniment inedit în România.
„Este un eveniment inedit în România, vorbesc despre contribuţia romilor la dezvoltarea statului român, respectiv, dacă ne uităm în istorie, vom vedea care sunt contribuţiile romilor la ceea ce România înseamnă astăzi, nu numai contribuţii eroice, soldaţii morţi pe front, pentru că şi ei sunt de menţionat, dar şi contribuţiile sociale. Imaginaţi-vă ţăranul român fără fierarul rom, nunta românească sau un eveniment public fără lăutarul rom şi multe altele. Avem multe astfel de exemple, dar şi la 1918, fiindcă vorbim de centenar, au fost peste 10 întâlniri în Transilvania prin care romii şi-au arătat loialitatea faţă de statul român, ceea ce a contat foarte mult în procesul de unire a României cu Transilvania. Minorităţile şi-au arătat cam toate sprijinul, iar romii au fost printre primii. În ianuarie au avut loc primele întâlniri locale şi primele declaraţii publice de susţinere a proiectului România Mare. Deci, încă din 1918 romii erau organizaţi, participau la viaţa publică – la nivelul lor – cerând aceleaşi drepturi ca şi astăzi – drepturi de locuire, şanse egale, educaţie”, a declarat Ciprian Necula.
La sesiunea de comunicări au participat ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, secretarul de stat în MAE George Ciamba, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale Mădălin Voicu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Daniel Rădulescu.
Când au venit ţiganii şi cum au devenit robi
de George Damian
„Venirea ţiganilor printre români şi situaţia lor juridică de sclavi sunt prezentate de multe ori drept un mare mister, când în realitate lucrurile sunt destul de clare. Este adevărat că s-au păstrat puţine documente din secolul al XIV lea , însă atâtea câte au rămas sunt de ajuns pentru a ne da seama cum s-au desfăşurat evenimentele.
Lingviştii au demonstrat încă din secolul al XVIII lea traseul aproximativ al ţiganilor spre Europa: India, Persia, Armenia, Imperiul Bizantin. Patriarhul Constantinopolului Gregorios II Kyprios (1283-1289) scria despre taxele care trebuiau luate de la „aşa numiţii egipteni sau aţigani”. Găsim aici ambele nume date în Europa acestor triburi venite din India: egipteni şi aţigani (ţigani). Numele Athinganos sau Atsinganos însemna „de neatins” şi este menţionat în numeroase surse bizantine din secolele XIII – XIV.
Venirea ţiganilor în Balcani este slab documentată în acest moment şi nici nu este de mirare: în secolul al XIV lea regiunea a fost zguduită de invaziile otomane care au distrus ţaratele sârb şi bulgar. Avem două documente: unul din 1348 de la ţarul sârb Ştefan Duşan care îi menţionează pe meşterii cingarije aflaţi în proprietatea mănăstirii Prizren; al doilea de la ţarul bulgar Ivan Şişman din anul 1378 care aminteşte de „bordeiele egiptenilor” deţinute de mănăstirea Rila.
Primul document care îi aminteşte pe ţigani printre români datează din anul 1385: este un document emis de voievodul Ţării Româneşti Dan I prin care sunt dăruite mănăstirii Tismana proprietăţile deţinute de fosta mănăstire Vodiţa – printre aceste proprietăţi se numără şi 40 de sălaşe de „aţigani”. Mănăstirea Vodiţa a fost ctitorită în 1371 de voievodul Vladislav I şi a fost desfiinţată probabil în 1376, iar în primul act de donaţie al cărui text a fost păstrat nu sunt amintiţi robii ţigani. Rezultă că ţiganii au intrat în proprietatea mănăstirii Vodiţa undeva între anii 1371-1376. Următorul document din ţările române îi aparţine lui Mircea cel Bătrân care a donat în 1388 mănăstirii Cozia 300 de sălaşe de ţigani, iar de aici înainte confirmările de proprietate a ţiganilor şi donaţiile noi se înmulţesc din ce în ce mai mult. Mai trebuie subliniat un aspect: ţiganii sunt denumiţi în documentele din Ţara Românească cu numele împrumutat de la bizantini „aţigani” vreme de aproape 100 de ani, abia după 1478 începe să se fixeze numele „ţigan”.
Una din greşelile perceperii istoriei în spaţiul public este „izolaţionismul” – impresia că românii s-au dezvoltat de capul lor. În realitate spaţiul românesc a constituit până în secolele XIII-XIV periferia Imperiului Bizantin (sau zona tampon de securitate în faţa barbarilor) de la care au fost preluate multe din instituţii (voievodul transilvănean Menumorut îi ameninţa pe unguri cu puterea bizantinilor). În Imperiul Bizantin ţiganii erau sclavi ai statului – iar această instituţie a fost preluată de statele balcanice, unde monarhul făcea donaţii de ţigani, iar mai târziu de Imperiul Otoman. Robia ţiganilor din Ţara Românească este un „împrumut” bizantin. Cronologia următoare este grăitoare, chiar dacă sunt puţine documente: 1348 ţigani robi la mănăstirea Prizren din Serbia, 1371-1376 – ţigani robi la mănăstirea Vodiţa din Ţara Românească, 1378 – ţigani robi la mănăstirea Rila din Bulgaria, 1388 – ţigani robi la mănăstirea Cozia din Ţara Românească. Pentru mine nu există prea multe dubii că ţiganii au ajuns în ţările române în secolul al XIV lea fiind preluaţi ca robi din Imperiul Bizantin, în condiţiile dizolvării acestuia.
Bineînţeles, ceva cercetări noi prin arhivele bulgăreşti şi sârbeşti ar putea aduce documente noi care să întărească această ipoteză. Situaţia din Moldova este puţin aparte din cauza confuzie dintre robii ţigani şi robii tătari, ceea ce l-a făcut pe Nicolae Iorga să spună că ţiganii au fost aduşi ca robi în timpul invaziei tătare din 1241 (doar că primul document din Moldova referitor la ţigani datează din 1428).
(Informaţiile au fost preluate din cartea lui Viorel Achim, “Ţiganii în istoria României“, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998).
sursa: George Damian