Autor:
Cine are azi interes să transforme Rusia într-o nouă Germanie ultranaţionalistă, războinică şi, într-un final, foarte periculoasă pentru lumea occidentală, aşa-zisa altădată lume liberă ? Nu sunt cumva urmaşii direcţi ai Finanţei şi ai patronatului industrial occidental care l-au trimis pe Vladimir Ilici Lenin, într-un tren blindat, din Elveţia în Rusia în 1917 ? Nu sunt urmaşii, cel puţin în gândire, în spirit, ai celor care l-au lăsat, ba chiar sprijinit pe Hitler să devină ce a devenit ? Azi, sponsorii lui Hitler sunt binecunoscuţi : Henry Ford, patronatul cărbunelui şi al oţelului, Thyssen, Krupp etc., etc. Iar fără capitalul venit de pe Wall Street, nu ar fi existat nici IG Farben, nici Adolf Hitler şi nici al doilea război mondial.
Povestea spusă recent de Theresa May despre otrăvirea spionului rus-britanic Skripal şi a fiicei sale, poveste reluată imediat în SUA de Rex Tillerson, încă şef al Departamentului de Stat la acel moment, dar şi de preşedintele Donald Trump, cu expulzările de diplomaţi ruşi care au urmat, inclusiv din România şi Moldova, seamănă prea de tot cu basmul cu cocoşul roşu. Adică pare a fi o invenţie prea de tot ridicolă. I-a mai văzut cineva pe Skripal şi pe fiica sa, vii, bolnavi sau morţi ? Ruşii pretind că, dacă într-adevăr au fost otrăviţi cei doi, fapta le este imputabilă britanicilor. Cine are dreptate ? Ce probe avem într-un sens sau în altul ? Nici una. Poţi declanşa un nou război rece numai pe o poveste cu cocoşul roşu ? După cum se vede, poţi. Îşi mai închipuie lumea occidentală că e crezută pe cuvânt, orice ar povesti politicienii ei ? Elita complice, poate. Poporul, nu. După povestea cu armele de distrugere în masă spusă de Colin Powell şi de Tony Blair, compromişi pentru totdeauna, şi atâtea alte fabulaţii „din raţiuni de stat”, politicienii occidentali încă mai cer să fie crezuţi fără probe ?
O publicaţie franceză readuce în actualitate o opinie a celebrului George Kennan, fost ambasador american la Moscova (1944-1946), fost şef al Departamentului de Stat (1947-1948), inventatorul politicii americane de „îndiguire” a puterii sovietice. Opinia aceasta datând din 1998 (publicată în NewYork Times de Thomas Friedman la 2 mai 1998), când marele diplomat american avea 94 de ani, conţine o analiză foarte severă a noii politici americane, de după căderea URSS, de extindere a NATO cât mai aproape de frontierele noii Rusii : „Da, povestiţi copiilor şi nepoţilor că aţi trăit în epoca lui Bill Clinton şi William Cohen, în epoca lui Madeleine Albright şi Sandy Berger, în epoca lui Trent Lott şi Joe Lieberman, şi că aţi fost prezenţi la crearea noii ordini de după războiul rece, când aceşti giganţi ai politicii externe şi-au pus creierii laolaltă pentru a naşte… un şoricel. Noi suntem în era piticilor. […] Eu cred că este începutul unui nou război rece. Cred că ruşii vor reacţiona treptat de-o manieră adversă şi că aceasta va avea un efect asupra politicilor lor. Cred că e o eroare tragică. Nu există nici o raţiune de a face aşa ceva. Nimeni nu era ameninţat. Această extindere va face să se răsucească în mormânt Părinţii Fondatori ai acestei ţări. Noi ne-am angajat să protejăm un mare număr de ţări, deşi nu avem nici resursele şi nici intenţia de-a o face în chip serios. […] M-au iritat în mod special trimiterile la Rusia ca la o ţară care moare de dorinţa de a ataca Europa de Vest. Oamenii oare nu înţeleg ? Diferendumurile noastre erau cu fostul regim sovietic. Şi acum noi le întoarcem spatele acestor oameni care au organizat cea mai mare revoluţie din Istorie ca să pună capăt regimului sovietic, şi asta fără vărsare de sânge.”
Cum se poate explica această ofensivă împotriva Rusiei, bazată doar pe cazul (probabil, inventat) Skripal ? Simplu : operaţiunea psihologică Russiagate în SUA a eşuat lamentabil, iar Brexitul se dovedeşte a fi o teribilă gaură neagră, economică şi politică, pentru Marea Britanie şi, mai ales, pentru guvernul conservator al lui David Cameron (care a organizat referendumul) şi al Theresei May (care trebuie să gestioneze Brexit-ul). Criza generală în care a intrat Occidentul nu poate fi totuşi explicată populaţiilor nemulţumite doar prin diabolizarea Rusiei în general şi a lui Vladimir Putin în particular.
Cei care sunteți toată ziua cu anticorupția și „penalii” în gură, dosarele voastre penale și ale stăpânilor voștri din străinătate unde le-ați ascuns?
Posted by justitiarul 6 hours ago
Scrisoare deschisă pentru Procurorul-Șef al DNA, Procurorul-Șef al DIICOT, Procurorul General al RomânieiStimați Kovesi Laura Codruța, Horodniceanu Daniel și Lazăr Augustin, în spiritul legii și al adevărului, solicităm să răspundeți public la următoarele întrebări de interes național:
Unde e Dosarul Privatizării „Petrom”?Unde e Dosarul concesionării resurselor natural, petrol și gaze, pe redevențe ridicole, care dezavantajeză clar România? A dispărut?
Unde e Dosarul „EADS”? A dispărut?
Unde e Dosarul „Apa Nova”? Unde e dosarul „privatizarii” apei românești, pe care, din cauză că domniile voastre ați tăinut mașinațiunile firmei franceze „Apa Nova”, românii sunt nevoiți să plătească APA ROMÂNEASCĂ furnizată de către „PENALA” companie franțuzească la un preț de peste 50 de ori mai mare decât prețul ei corect! Unde e Dosarul „Apa Nova”? A dispărut și el?
Unde este Dosarul „Enel”? Unde e dosarul italienilor de la „Enel”, care fură direct pe factură un procent de 80% din cetățenii României? A dispărut, nu-i așa?
Unde e Dosarul cu inculparea Firmei „Microsoft”? Există un Dosar „Microsoft” cu un prejudiciu de 400 de milioane de euro, și totuși în dosar nu apare firmă americană „Microsoft” – cea care A DAT MITA!
Unde este Dosarul „Volkswagen”?Această companie a escrocat, cu softul ce raporta emisii falsificate, milioane de români dar și Statul! În SUA, FBI-ul a arestat directorii companiei Volkswagen și justiția i-a pus să plăteasca MILIARDE DE DOLARI. Unde e Dosarul germanilor de la Volkswagen? Tăinuit și el în laboratoarele DNA!
Unde e dosarul licențelor date către „Gold Corporation”, unde e Dosarul canadienilor de la „Gold Corporation” și a celor dinaintea lor, care au obținut licențe ILEGALE?
Unde este Dosarul „Mechel”? Unde e Dosarul rușilor de la „Mechel” și a firmelor lor din Elveția? De ce DNA nu a acceptat ajutorul Procuraturii Generale din Federația Rusă, care a dorit să ajute DNA-ul românesc să cerceteze oligarhii ruși de la „Mechel”, având în vedere că aceștia erau dați în urmărire generală în Federația Rusă din cauza unor alte infracțiuni economice capitale? DNA a tăinuit infractorii ruși, aducând PREJUDICII CHIAR ȘI RUSIEI!
Unde e Dosarul „Bechtel”? Autostrada nu există nici acum, dar miliardele s-au plătit. Unde e dosarul americanilor de la „Bechtel” și al complicilor lor din guvernele României? A dispărut și acest dosar, bine ascuns chiar de către voi, cei care conduceți DNA, DIICOT și Parchetul General!
Unde sunt dosarele penale ale americanilor de la „Exxon”, rușilor de la „Gazprom” și austriecilor de la „OMV”?
UNDE sunt dosarele israelienilor care au intrat ilegal în posesia a peste 40% din terenurile agricole ale României? Unde sunt, de asemenea, dosarele tăierilor ilegale de păduri românești?
Unde sunt dosarele penale ale privatizărilor ilegale ale „Electrica”, „Hidroelectrica”, „Nuclearelectrica”, „Transgaz”, „Romgaz” și portul Constanța?
Unde este dosarul penal și unde este cercetarea penală în ceea ce îl privește pe numitul Isărescu Mugur pentru fraudele bancare și infracțiunile de megafalsificări ale monedei naționale, vinderea ilegală și la preț subevaluat a sediului central al BCR, furtul rezervei de aur a României, impunerea unor indici bancari neconformi cu legea, complicitate la genocidul bancar săvârșit de către băncile cu capital străin asupra cetățenilor României, distrugerea premeditată a băncilor cu capital sută la sută românesc, vinderea stanței pentru aurul exploatat și extras din munții României, falsificarea rapoartelor anuale ale BNR, vinderea activelor BNR către terți, introducerea în acționariatul BNR a unor entități private ale căror identitate refuză să o dezvăluie, distrugerea Băncii Naționale a României prin faptul că Statul Român, după cum arată însuși site-ul oficial al BNR, este proprietar pe propria lui bancă națională în procent de doar 12%, că să nu mai spun despre faptul că a distrus monedă națională în favoarea monezii utopice numită „euro”, sau că, printr-un act semnat de el în ianuarie 1990, a schimbat în mod ilegal și nejustificat paritatea leu-dolar!
Acestea sunt doar 10% din marile acte de CORUPȚIE, dar sunt cele mai importante pentru că, prin ele, poporul român a fost deposedat, exact cu complicitatea Domniilor Voastre, doamnă de la DNA, și domnule de la DIICOT, și domnule de la Parchetul General, de averea și de proprietățile lui. Domniile Voastre care ați ascuns în sertare toate aceste dosare, le-ați mușamalizat, le-ați tăinuit, iar tăinuirea ESTE INFRACȚIUNE, prin urmare cei mai mari „penali” nu sunt cei cărora le-ați fabricat dosare, ci sunteți CHIAR VOI!Prin mușamalizarea numai și a dosarelor expuse mai sus, doamnă Kovesi, domnule Lazăr, domnule Horodniceanu, ați contribuit din plin la săvârșirea, premeditată și în formă continuată, a unei infracțiuni capitale: cea de sabotare a economiei românești, de încălcare a Siguranței Naționale a României, de distrugere a bunăstării cetățenilor României și vă acuz de complicitate, în defavoarea Statului și a poporului român, cu infractori internaționali (francezi, austrieci, ruși, americani, germani, olandezi) ale căror interese, în România, le-ați reprezentat!
În încheiere, doamnă Kovesi Laura Codruța, vă solicit să dați un Comunicat de Presă în care să recunoașteți CINE era șefa DIICOT Sibiu în anul 2000, când s-a mușamalizat traficul internațional cu copii al numiților Iohannis Klaus Werner și Iohannis Carmen și să vă asumați, doamnă, semnătura pe care ați așezat-o, într-un total dispreț față de victimele contrabandei cu minori, pe Rezoluția din data de 3 august 2000, Rezoluție de Neîncepere a Urmăririi Penale în dosarul 423/P/2000 privind adopțiile internaționale ilegale!
Articolul circulă pe Internet, cele scrise sunt reale și pot fi verificate, autorul este necunoscut
http://www.justitiarul.ro/cei-care-sunteti-toata-ziua-cu-anticoruptia-si-penalii-in-gura-dosarele-voastre-penale-si-ale-stapanilor-vostri-din-strainatate-unde-le-ati-ascuns/
DECI RUSIA SE OFERA SA AJUTE DNA SI „JUSTITIA INDEPENDENTA” DICTATA DE AMBASADELE OCCIDENTALE, IAR ACEASTA SE FACE CA PLOUA…SI NE MAI IMTREBAM LA CE FOLOSESTE DIABOLIZAREA RUSIEI, „CA VAI…NE OCUPA… CA NE ATACA”….???!!!
STRAINII, OCCIDENTUL NELEGIUIT, UE, USSA, NATO, FMI…SA NE LASE-N PACE SI SA PLECE….AJUNGE !!!
LIBER LA JEFUIT RESURSELE POPORULUI DE CATRE STRAINI, CHIAR SI IN ABSENTA UNEI „LEGI” DEDICATE CA PANA ACUM…
Închisoarea pentru execuția fără autorizație a majorității lucrărilor de construcții, eliminată din lege.
Execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții, în cazul monumentelor istorice, drumurilor publice, rețelelor de utilități, forajelor sau exploatărilor de resurse minerale, nu va mai fi sancționată cu închisoarea, prevede un proiect de lege inițiat de parlamentarii puterii.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/inchisoarea-pentru-executia-fara-autorizatie-a-majoritatii-lucrarilor-de-constructii-eliminata-din-lege-18012496
Dacă ne uităm cine și ce cîștigă de pe urma „Noului Război Rece”, chiar lui Putin îi este pe plac. Ce să mai zic de „complexul militaro-industrial american”.