Judecata de Acum a episcopului Sofronie Drincec

Sofroniada în Bihor continuă cu Judecata de Acum a episcopului Sofronie Drincec

Episcopul Sofronie al Oradiei a scăpat de un monah “incomod” și acum vrea să șteargă orice urmă a existenței sale în Bihor. Totul a început de când, în Bihor, ecumenismul se impune sub pretextul “ascultării” față de ierarhul locului. ”Neascultătorii” sunt catalogați răzvrătiți și turbulenți. N-au trebuit să treacă câteva secole, să se scorojească pereţii şi să se decoloreze vopselele pictorului, că tabloul votiv al schitului de la Huta ascunde deja misterul ctitorilor săi. S-a considerat că un tânăr care-I oferă Mântuitorului biserica şi nişte necunoscuţi cuprinşi de gravitatea momentului vor umple golul lăsat de adevăratul ctitor şi de acei oameni din groapa Beiuşului care i-au fost alături timp de zece ani.

Indiferent dacă te raliezi sau nu luptei pe care Eftimie Mitra o duce cu sectele sau cu greco-catolicii – adevărată obsesie a „curăţiei Ortodoxiei” – peste faptele sale nu se poate aşterne vălul uitării. A stat ca un primitiv în sălbăticie, trăind de pe o zi pe alta, a reuşit să adune câţiva oameni lângă el şi a transformat o biserică părăsită în mănăstire şi loc de pelerinaj. E greu de intuit traiectoria sa viitoare, dar e sigur că cei care-l prigonesc vor ajunge la treptele acelui iad în care nu cred, după cum, bineînţeles, nu cred nici în raiul pe care-l propovăduiesc.
Strămutat într-o mănăstire de la câteva sute de kilometri distanţă, părintele Eftimie se întoarce din când în când în Bihor pentru a împlini trebuinţele duhovniceşti ale celor lăsaţi în urmă. „E mai uşor să meargă unul la o sută, decât să vină aceştia un drum aşa de lung”, spune el. Totuşi, de la slujba de rămas-bun de la Nimăieşti, din primăvara anului trecut, nu a mai slujit în public. Preoţii bihoreni au fost avertizaţi să nu-l mai accepte în altar, deoarece ar atrage mânia episcopului asupra lor. Aşa a ajuns să spovedească, să cuminece şi să boteze în locuri particulare (sau in alte eparhii), într-o absurdă reînviere a vremurilor catacombelor.

„Hrisovul pierdut”
Mare parte din turiştii care ajung spre capătul Văii Finişului se abat şi pe la schit. Cei care se-nchină pentru prima oară acolo, vor pleca cu convingerea că aşezarea e nouă, apărută ca o ciupercă, în primăvara acestui an. Timpul nu pare să fi îngăduit nici aşezarea unui hrisov în masa altarului. Însă, pentru cei care în urmă cu zece ani şi-au amânat treburile din gospodărie pentru a ajuta aici, lucrurile sunt foarte clare: au ridicat chiliile şi au acoperit bisericuţa părăginită de la intrare, ajutând un tânăr călugărit de stareţul de la Petru Vodă. Dacă şi în 2002, Iustin Pârvu era un nume a cărui greutate putea s-o contrabalanseze pe cea a Sfântului Sinod, între timp s-a conturat şi numele acestui ucenic – Eftimie Mitra – sinonim, pentru mulţi din Țara Beiușului și nu numai, cu Ortodoxia nealterată de modernitate şi ecumenism.
În orificiul din masa altarului s-a aşezat un act care consfinţea întemeierea schitului şi pomenea numele fondatorilor: „… ieromonah Eftimie şi Florin Bunicău (ulterior rasoforul Haralambie-n.n.)…” După plecarea lui Eftimie Mitra, când la Huta rămăsese doar fostul sau ucenic, părintele Visarion, documentul a dispărut, de negăsit fiind şi exemplarul care ar trebui să se găsească la Episcopia Oradiei. Se pare că documentul s-a “pierdut” în perioada imediată după plecarea sa, când părintele Visarion și amicul său Florian Covaciu au făcut reparații la masa din Altar. Visarion spune că nu știa de existența acelui act: “poate știu cei care au lucrat acolo”. „Prea Sfinţitul Ioan Mihălţan mi-a dat un Ceaslov şi 50 de lei, spunându-mi să revin peste două săptămâni şi să-i spun dacă pot să trăiesc acolo. După această a doua întâlnire, la puțin timp, am primit actul prin care aveam binecuvântarea să încep lucrările, cu îndemnul de-al păstra cu sfinţenie. L-am aşezat în orificiul pătrat din masa altarului, pe diagonală, şi tot de-abia a încăput. Parcă văd şi acum laturile boţite”, îşi aminteşte Eftimie Mitra.
Trăind într-o locuinţă improvizată din bârne subțiri și acoperită cu nailon, tânărul călugăr aşteaptă primăvara lui 2002 pentru a se apuca de lucru. Un viscol din iarna lui 1973 dărâmase turnul bisericuţei, ploua prin acoperiş şi păianjenii îşi întinseseră plasele peste tot. Localnicii au reparat acoperișul dar nefiind cine să o îngrijească s-a deteriorat în timp. Aproape un an de zile a trecut până să se obţină aprobările. S-a început apoi ridicarea corpului de chilii… Cine vizitează acum Huta n-ar mai putea să puncteze etapele acestei munci care se întinde pe durata unui deceniu întreg.
Dorința de a se face un schit în acel loc a aparținut inițial episcopului Vasile Coman. Datorită regimului comunist nu s-a putut înfăptui rămânând ca acest lucru să fie pus în practică de predecesorul său PS Ioan Mihălțan. În zonă se spune că înaintea lui Eftimie a vrut să întemeieze exact în acel loc o vatră mănăstirească un monah cu numele Damaschin, dar condițiile grele l-au determinat să abandoneze înainte de a începe. Cel care a reușit să răzbească vitregiilor a fost Eftimie Mitra, căruia azi i se datorează această frumoasă vatră mănăstirească de la Huta. Dacă nu ar fi fost el, în prezent acel loc era pustiu sau poate prindea viață un alt așezământ, dar iezuit.

Hrisovul din inima oamenilor
Cu toate că schitul de la Hută pare al nimănui şi conducerea eparhiei aşteaptă momentul să-i facă publică o nouă istorie, va trebui să se ţină cont de hrisovul din inima acelor oameni care au trudit acolo timp de zece ani. „Lucram la firma care făcea drumul forestier şi vedeam des un călugăr care mergea în sus pe vale. L-am întrebat ce face pe-acolo şi aşa am aflat de Hută. Am mers să văd locul şi m-am mirat cum de poate trăi în asemenea condiţii. Erau patru pari bătuţi în pământ, nişte scânduri şi o folie de nailon. M-am oferit să vin cu tractorul, să-l ajut să ridice o locuinţă omenească. Am vorbit cu soţia şi i-am adus mâncare de câte ori am putut… În primăvara lui 2002 ne-am apucat de fundaţie la corpul de chilii. Am refăcut acoperişul bisericuţei şi participam la maslurile din fiecare lună, aducând şi alţi oameni din sat. De Crăciun am venit cu mai multe maşini şi ultimii şase kilometri i-am făcut pe jos,că era stricat drumul… În anul următor ne-am apucat de paraclis. Tot ce-i acolo, prin mâna părintelui Eftimie s-a făcut”, îşi aminteşte Ioan Brage din Nimăieşti. În anul 2001, lângă o stâncă de pe valea Finişului şi-a pierdut viaţa un tânăr alpinist. Mama lui povesteşte printre lacrimi cum l-a găsit vegheat de un călugăr carei citea din Psaltire. „Ploua şi deschisese umbrela să nu se stingă lumânarea. Mi-a vorbit, mi-a spus că poate Dumnezeu mi-a chemat copilul în ceata sfinţilor lui… Ulterior m-am întors în acele locuri cu mai mulţi cunoscuţi, simţind că e o datorie să ajut la ridicarea schitului. Chiar la intrare e crucea copilului meu şi simt că o parte din el a rămas acolo. De-asta continui să particip la slujbe şi să mă interesez de bunul mers al lucrurilor. Regret numai plecarea părintelui Eftimie, care şi-a lăsat acolo o bună bucată de viaţă şi atâta sacrificiu”, spune ea. Un pădurar din apropiere spune că drumul a fost terminat doar la câțiva ani după ce Eftimie a demarat lucrarea: “Ducea sacii de ciment cu roaba de la câțiva kilometri. Nu pot să uit imaginea cu roaba în care avea un generator de curent pentru betonieră. A pornit dimineața devreme din sat să ajungă pe lumină la locul unde a început lucrările.”

Una dintre persoanele care au răspuns acestui apel este Catiţa Rif, o consăteană care a venit la lucru din primele zile, alături de soţ şi vecini: „Nu era nimic acolo, doar o groapă unde spuneau că ridică mănăstire. Un călugăr cu fruntea îmbrobodită de sudoare şi cu respiraţia întretăiată căra pietre cu dulama deja ruptă. Nici măcar găleată nu avea! Aşa l-am văzut prima oară pe părintele Eftimie! Era slab de-l mâna vântul şi când l-am întrebat din ce trăieşte a zis, cu seninătate, că are Dumnezeu grijă de asta. Am avut şi noi, căci mergeam să-i ducem merinde şi să ajutăm la lucru.
Până la urmă ne-am ales vreo 20 de persoane care făceau asta regulat. Anul trecut, când a plecat, era turnată fundaţia pentru sala de mese şi erau cumpăraţi bolţarii și tabla pentru acoperiș” îşi aminteşte ea.

Monahus non-gratus
Oamenii au însemnat în suflete, cu durere, şi plecarea forţată a călugărului. În aprilie 2011, la presiunile conducerii eparhiei, sa întors la Petru Vodă, mănăstirea în care fusese călugărit. După mutarea sa la Tărcăița părintele Eftimie ne spunea cu amărăciune: „Părintele Antim de la Oradea mi-a spus să plec cât mai departe de Bihor că altfel PS Sofronie mă caterisește. Nu am plecat. Am rămas la Huta și am stat aici (arătând cu degetul în jos), la Tărcăița, pentru Visarion și pentru oamenii de acolo. N-am vrut să-l las singur în groapa cu lei. Nu m-am temut de caterisire că știam că nu am abateri, așa că nu aveau ce să-mi facă. După ce au reușit să-l atragă de partea lor pe Visarion, a început declinul Hutei. Din toată această poveste nu a câștigat ortodoxia ci doar ambițiile
preasfințitului. Pentru cine să mai rămân? Mi-am luat mâna de pe Visarion, fiecare va avea drumul pe care și l-a ales! Voi face o altă Hută într-o altă eparhie”. Inițial PS Siluan le-a oferit amândurora posturi “la birou”, la Gyula. Eftimie a refuzat, iar Visarion nu a dat un răspuns concret față de duhovnicul său dar, ulterior mai fusese la Gyula fără să-i spună nimănui. Războiul era mai vechi „A câştigat cine a fost mai tare… în cele lumeşti!”, le-a spus Eftimie celor apropiaţi. Într-adevăr, imediat după venirea pe scaunul episcopal al Oradiei, Sofronie Drincec a început prigoana împotriva călugărului antiecumenist de la Hută. Pe 15 noiembrie 2007 îl destituia din funcţia de egumen, invocând lipsa studiilor teologice adecvate, oprindu-l şi să ia parte la viaţa duhovnicească a satelor din jur: „…vi se interzice să participaţi şi să predicaţi la Taina Sf. Maslu, cât şi la alte sfinte taine şi ierurgii săvârşite în parohiile învecinate”, spune actul. Oamenii își amintesc că acolo unde participa călugărul Eftimie slujbele se făceau în întregime: “Unde era el nu se sărea peste nimic” spune Daniela, o credincioasă din Beiuș.
Tot în acel act se precizează că mănăstirea de maici de la Fiziş, o altă iniţiativă a lui Eftimie Mitra, nu primeşte „arhiereasca binecuvântare”. Această mănăstire făcea parte din planul lui Eftimie de a face câte un mic schit în jurul satelor afectate de prozelitismul sectar și greco-catolic. Pentru aceasta a avut și binecuvântarea fostului său ierarh Ioan Mihălțan. După judecata lui Sofronie “Eftimie e periculos” deoarece dacă va face mai multe schituri în zonă „va avea mai multă influență” în rândul credincioșilor. Actualul episcop al Oradiei făcea crize de nervi de fiecare dată când
oamenii din zonă ascultau de cuvintele lui Eftimie. O altă obsesie a arhiereului era aceea că la hramurile și maslurile de la Hută participau mai mulți oameni decât la slujbele arhierești de la Izbuc.
Au urmat câţiva ani în care Eftimie Mitra a trăit retras pe unul dintre vârfurile munţilor Codru Moma, coborând la schit doar în duminici şi sărbători. A reuşit să termine Facultatea de teologie, adăugând încă o licenţă celei de inginer, pe care o avea deja, şi a crescut câteva generaţii de miei: „Mi-a interzis să predic şi să scriu despre greco-catolicism şi ecumenism pe motivul că nu am diplomă în teologie. Aşa că a trebuit să fac şi facultatea de teologie să nu mai aibă motiv de a mă opri” spune Eftimie privind de pe creasta muntelui de la Tărcăiţa spre Huta. Un preot de lângă Beiuş îşi aminteşte frânturi din acea perioadă: „În toamna lui 2008 am urcat la coliba părintelui de pe munte. Cu barba şi părul în vânt, îmi vorbea despre lupta Ortodoxiei de-a lungul veacurilor. Ajunşi sus, ne-am închinat sub steagurile României şi Bizanţului. Într-un moment în care steagul Uniunii Europene flutura, nu doar pe instituţiile laice, ci şi pe biserici, aici se păstra o oază
de arhaism binecuvântat. Mi-era clar că nu putem fi cu toţii aşa, dar ştiam că asemenea oameni creează echilibrul acestei lumi schimbătoare. De-asta s-o fi temut şi diavolul, care se pare că-i iubeşte mai mult pe călugări decât pe fraţii săi. S-a instalat la Hută şi a dezbinat mica obşte de-acolo. Eftimie şi Visarion, care pe vremuri înconjurau pământul mănăstirii cu icoana Maicii Domnului, rugându-se pentru izbândă, s-au situat din acel moment în tabere diferite. Ucenicul a fost aţâţat împotriva celui care-i îndrumase viaţa de până atunci şi aceasta a fost doar o mişcare bine calculată a episcopului. La cei zece ani în care ieromonahul Eftimie s-a nevoit în capătul Văii Finişului, episcopul Sofronie nu ar putea alătura nici măcar zece zile de trai asemănător, cunoscut fiind faptul că preţuieşte mesele îmbelşugate şi tovărăşiile alese”.
Inevitabil, acest călugăr desprins de lume a intrat într-un lung şir de comparaţii cu ierarhul său. Inginerul care a electrificat Mc Donald`s Oradea şi Vama Salonta s-a călugărit în perioada în care Radu Drincec, Zecistu` de la Medicină, s-a hotărât pentru aceeaşi cale. Dacă primul trudea la animalele mănăstirii Petru Vodă, după buna tradiţie moldovenească a ascultării, cel de-al doilea se instala în palatul patriarhal din capitală. Când Efimie Mitra venea să însufleţească biserica părăginită de la Hută, în scaunul episcopal de la Gyula se instala cel devenit Sofronie Drincec. Cât timp unul a strâns piatră pe piatră şi a pornit vatră mănăstirească, celălalt a împrăştiat averea lăsată de Emanuil Gojdu românilor transilvăneni. Eftimie a renunțat la sine și a apărat cu mult zel schitul său ce era amenințat de tăvălugul retrocedărilor străduindu-se din
răsputeri să păstreze o unitate între preoții din zonă, în timp ce, Sofronie trăia doar
pentru poftele sale pierzând bisericile rând pe rând și creând dezbinare între preoții
subalterni. Întâlnirea nu putea să-i situeze decât pe poziţii antagonice. Destituit şi
refugiat pe munte, Eftimie Mitra rămânea totuşi o comparaţie periculoasă pentru
episcop, care i-a cerut răspicat, prin subalternii săi, să părăsească eparhia.
Falsul din pictură
Ceea ce se întâmplă acum nu e decât operaţia banală de ştergere a urmelor.
Poate fără să-și fi dat seama, la acest act mârşav e complice şi Visarion Tuderici,
„ucenic” al lui Eftimie şi numit de Sofronie „superior administrativ al schitului”
(econom – în termeni mănăstirești) după 15 noiembrie 2007. Pictorul Adrian Mihuţ
spune că Visarion a comandat pictura şi acel controversat tablou votiv. „Eu am făcut
doar cum mi-a spus părintele Visarion” spune pictorul Mihuţ. Zapisul îi şi acordă
statutul de egumen, pe care de-altfel nu l-a avut niciodată, funcţia aceasta rămânând
vacantă până în 2011, la numirea părintelui Macarie, izgonit de la Stâna de Vale,
pentru motivul că nu avea studii adecvate.
9
Zapis fals
Visarion știa că nu are numire de egumen al schitului și nici nu a fost instalat în
această funcție fapt ce nu i-ar fi dat dreptul să se autointituleze egumen. În actul de
destituire al lui Eftimie cu nr. de înregistrare 2963/14.11.2007, alin. 3, scrie că
„ieromonahul Visarion Tuderici va ocupa funcţia de superior cu probleme
administrative, iar funcţia de egumen rămâne vacantă până la numirea unui nou
egumen”. Acest act a fost semnat de episcopul Sofronie și de exarhul Mihail Tărău
(actual stareț la mănăstirea Izbuc, atunci vicar).
Surse din cadrul episcopiei spun că această funcție i-a fost promisă odată cu
plecarea lui Eftimie, iar ucenicul se vedea egumen “pe viață” la Huta. Se pare că
socoteala de acasă era alta decât cea din târg. Visarion n-a mai apucat să se bucure de
statutul oficial de egumen la Huta. Al doilea egumen canonic instituit este
protosinghelul Macarie si nicidecum Visarion aşa cum pictorul Adrian Mihiț
zugrăvise pe zapisul deasupra ușii bisericii. Dacă părintele Visarion a făcut acestea la
presiunile episcopului sau din proprie iniţiativă, rămâne o dilemă. Nici Visarion si
nici episcopul Sofronie nu vor să aducă subiectul în discuţie. Toți cei implicați tac şi,
când sunt constrânşi, fiecare aruncă vina în ograda celuilalt. După ermeneutica
10
picturilor bisericești în tabloul votiv trebuiau pictați fondatorii (ctitorii) ținând în
mână o biserică pe care să o dăruiască Mântuitorului.
Prin gestul său, susținut din interior de Visarion, Sofronie Drincec a reușit să
ofere un frumos cadou episcopului greco-catolic Virgil de la Oradea care demult visa
anihilarea lui Eftimie din zonă. La câteva luni după plecarea părintelui Eftimie,
ucenicul Visarion a primit funcția de secretar eparhial la Gyula. Acesta refuză să facă
vreo declarație, însă spune apropiaților săi că nu a vrut să fie avansat, dar a trebuit să
facă ascultare. Despre tabloul votiv și documentul din masa altarului le spune
acestora că “toate sunt minciuni”.
Al cincilea blestem de la Hută
Se spune că la plecarea sa de la Hută, Eftimie Mitra ar fi rostit patru blesteme
menite să-i depărteze pe cei nevrednici de ctitoria sa. Ele nu l-au împiedicat însă pe
episcop să răsufle uşurat, conştient că scăpase de cel mai „recalcitrant” element din
eparhie. S-a aşternut imediat la următoarea etapă, deja pomenită, aceea de a-i face
uitat numele.
Abia atunci s-a auzit blestemul nerostit al celui alungat. Numele său – şi acesta
e blestemul – e de-ajuns să creeze panică şi nesomn în palatul episcopal. Fiii
duhovniceşti din groapa Beiuşului fac pelerinaje la mănăstirea de departe în care
vieţuieşte acum şi insistă să se întoarcă, măcar din când în când, să-i cuminece. Şi-n
mintea şi-n casele lor, Eftimie Mitra rămâne neplecat, după cum neplecat a fost în
faţa mâniei arhiereşti.
La insistenţa acestor oameni, ieromonahul Eftimie a solicitat acceptul
conducerii eparhiale pentru a sluji din când în când în schitul pe care l-a ctitorit şi în
parohiile preoţilor cu care a colaborat în trecut, cerând totodată şi îndreptarea
greşelilor din pictura bisericii, unde de-altfel, numele şi figura ierarhului şi-au găsit
locul. Surse din cadrul Episcopiei ne-au detaliat izbucnirea isterică a ierarhului, care
spera c-a pus capăt epopeii predicatorului antiecumenist de la Hută. Credincioşii care
erau lângă părintele Eftimie la deschiderea plicului ce conţinea răspunsul relatează că
11
formula de adresare conţinea doar numele din buletin a acestuia, cererile sale fiind
socotite „inadmisibile”.
Juristul episcopiei, Ciprian Balint (fiul protopopului de Beiuș), consideră că
slujirea în bisericile ortodoxe din Bihor sunt doar “pretenții exagerate” ale lui
Eftimie. Același Ciprian Balint susține că Eftimie face parte dintr-o altă eparhie și nu
are voie să se amestece în treburile interne ale Eparhiei Oradiei. Așadar, după opinia
sa, nu e treaba lui Eftimie și a nimănui ce se petrece acum la Huta. Actualul egumen,
Macarie Ferariu, spune că e neutru: “Nu știu, nu mă bag. Vă rog să nu mă amestecați
în toate acestea. Întâi de toate eu trebuie să fac ascultare. Lăsați-mă că am destule
pe cap”.
Cu statutul perpetuu de proaspăt ales şi fără teama că mandatul
i s-ar putea sfârşi, Sofronie Drincec se face însă că nu aude
glasul acestor oameni. A semnat un concordat cu însuşi
Dumnezeu şi nici măcar Acesta nu i-ar mai putea retrage
privilegiile. La Judecata de Acum a dat o sentinţă definitivă:
“Eftimie Mitra nu există!”
Ca orice dregător al lumii acesteia, poate determina prezentul şi viitorul
supuşilor săi, iar în cazul lui Eftimie Mitra a hotărât să intervină şi în trecut. Lucrurile
nu merg însă pe cât de uşor păreau, căci vopseaua acelui fals zapis și tablou votiv îi
mânjeşte deja veşmintele arhiereşti. Devine evident pentru toată lumea că nu doar
câţiva centimetri de tencuială pictată sunt actul de naştere al unei mănăstiri şi mulţi
ani de trudă nu se şterg cu câteva rânduri scrise la întâmplare deasupra ușii. Oamenii
care au muncit alături de Eftimie Mitra la Hută povestesc despre aceasta copiilor,
vecinilor şi tuturor celor care vor să-i asculte.
Reprezentanții episcopiei nu au nimic de declarat solicitărilor noastre
aducându-ne la cunoștință că nu trebuie să ne intereseze treburile interne ale Bisericii.
Dar oare credincioșii nu au voie să afle adevărul?
Eftimie trăiește la un schit – asemenea celui de la Huta – situat în munții
istorici ai Daciei lui Burebista, unde mulți bihoreni merg pentru a primi
12
binecuvântare. Nu i-a uitat nici el pe cei pentru care și-a asumat o responsabilitate
spirituală, singura problemă fiind o chestiune de kilometri.
În faţa acestei rezistenţe, deja clar conturate, rămâne doar dilema următorului
pas arhieresc: dacă nu reuşeşte să şteargă numele ctitorului, va şterge schitul de pe
faţa pământului?

Mircea Dragomir
Dacian Badea
Nicoleta Bejan
Oradea 2012