Iohannis are interes personal în desființarea SIIJ

Unul dintre obiectivele României normaaaale anunțat de Iohannis în campania electorală este desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), a cărei existență sperie pe toți procurorii și judecătorii din câmpul tactic.
Enumerând, la un moment dat, serviciile pe care le-a făcut păpușarilor din Statul paralel cărora le datorează funcția, Iohannis anunța într-un rânjet general că „a rămas treaba cu secţia specială de rezolvat, o rezolvăm şi pe asta”.
Prin iulie, Iohannis intra din nou cu cizma în Constituție și ridica vocea la Guvern pe același subiect al desființării SIIJ: „Toată lumea (!?) a înţeles bine că SIIJ este o anomalie (!?), nu trebuie să existe! Deci guvernul trebuie să vină urgent cu o iniţiativă legislativă care să reglementeze această anomalie. Solicit Guvernului să elaboreze cu celeritate un proiect de lege în acord cu voința populară (!?) și cu recomandările GRECO, iar acestui demers să i se ralieze și CSM”, decreta vehement Iohannis.
Acest personaj întrece cu mult demagogia turnătorului plătit de securitate Băsescu –Petrov. În timp ce pozează în apărătorul independenței justiției, repetând mecanic sloganuri goale de conținut despre statul de drept, Iohannis se amestecă grosolan în Justiție atunci când este vorba despre mazilirea adversarilor politici (cum a fost declarația-avertisment dată judecătorilor în dimineața zilei în care urma să se pronunțe sentința împotriva lui Dragnea) sau invers, când trebuie să blocheze orice decizie care ar zdruncina existența cîmpului tactic și a Statului paralel. Așa face și acum, când cere pe față desființarea unei instituții autonome și independente, creată de CSM, compusă din magistrați numiți de CSM și aflată sub autoritatea Parchetului General.
Ce-l mână în luptă, oare, pe marele meditator împotriva acestei Secții? Ce este așa de rău în faptul că există și o instituție care poate sancționa abuzurile din justiție? Magistrații sunt ei mai presus de lege? Constituția spune că nu. Și, dacă nimeni nu este mai presus de lege, oare cine îi poate sancționa pe magistrați atunci când ei încalcă legea? Până acum, nimeni.
Explicația tunurilor puse de Iohannis și de propaganda sa împotriva SIIJ este simplă: la această secție există un dosar penal deschis judecătoarelor care au legalizat dreptul FDGR-ului condus de Iohannis de a moșteni imensul patrimoniu al organizației hitleriste GEG (Grupul Etnic German din România – Deutsche Volksgruppe in Rumänien). Această organizație subordonată Reich-ului a fost desființată în 1944, printr-o lege promulgată de Regele Mihai, iar toată averea ei a fost trecută în proprietatea statului, sub incidența legislației de război, nu a celei comuniste. Patrimoniul respectiv n-a fost confiscat sau naționalizat de comuniști, astfel încât, în speța de față, nu este aplicabilă nicio lege postdecembristă relativă la retrocedări sau la reconstituirea dreptului de proprietate.
În pofida acestor realități istorice, judecătoarele Morar Maria și Drașoveanu (Limpede) Corina, aflate acum în cercetarea SIIJ, au emis Sentința civila nr. 2790/28.05.20007 în Dosarul nr. 1672/306/2007 prin care Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) a devenit succesorul statutar, de ideologie și patrimoniu, al organizației hitleriste Grupului Etnic German (GEG), organizație care a fost declarată criminală împotriva umanității, în urma Procesului de la Nurnberg.
În urma unui denunț al Asociației Civice „Solidaritatea” Hunedoara, împotriva celor două judecătoare s-a deschis un dosar penal – inițial la Parchetul General, care apoi a fost declinat la DIICOT, de unde ulterior a fost declinat la SIIJ. Existența dosarului la SIIJ este confirmată într-un răspuns al instituției semnat de procurorul Sorin Eugen Iasinovschi, adresat denunțătorului la data de 18.02.2019 și postat pe site-ul justițiarul.ro.
Motivul pentru care Iohannis este atât de îndârjit împotriva SIIJ este limpede: desființarea acestei secții ar conduce și la îngroparea dosarului prin care organizația pe care el a condus-o (FDGR) a primit de la primăria condusă tot de el toată averea organizației hitleriste GEG.
Grupul Etnic German a fost înființat cu statut de persoană juridică de regimul Antonescu prin Decretul nr. 830 din 20 noiembrie 1940, ca organizație subordonată direct capitalei celui de-al treilea Reich. Grupul Etnic German a fost singura organizație care a reprezentat, în perioada 1940-1944, comunitatea sașilor din zona Transilvaniei. Organizații similare fuseseră înființate de naziști și în alte țări ocupate.
Natura speței relative la patromoniul GEG este sintetizată în Decizia nr. 1411/2011 a ÎCCJ, care arată:
„În septembrie 1940, prin Legea nr. 830/1940 s-a constituit Grupul Etnic German. La data de 11 august 1942 s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de Grupul Etnic German din România.
Conform dispoziţiilor Capitolului II din această convenţie, Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic German toată averea mobilă şi imobilă, care era proprietatea sa, precizând la art. 2 că averea imobilă se compune din imobilele şi fundaţiile de tot felul, care au servit scopurilor şcolare şi de educaţie.
Prin Decretul–lege nr. 485/1944 (semnat de Regele Mihai – n.n.) s-a abrogat Legea nr. 830/1940 şi s-a prevăzut că Statul român devine titularul tuturor drepturilor aparţinând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanţele de carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri.
În temeiul subrogaţiei legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referinţă prevăzută în art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000”. Această ordonanță, aplicată de judecătoare în mod ilegal în favoarea FDGR, se referă la „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”.
Or, în cazul de față, imobilele GEG au fost trecute în proprietatea statului în anul 1944, sub efectul pierderii războiului de către Germania, înaintea de instalarea guvernului comunist din martie 1945.
În 2007, însă, Forumul Democratic al Germanilor din Sibiu, invocându-se succesor de drept al Grupului Etnic German, a intentat un proces împotriva Primăriei Sibiu prin care-i solicita să-i retrocedeze unele imobile aflate în acest municipiu și care aparținuseră GEG. La data respectivă, președinte al Forumului German din România era Klaus Werner Iohannis, iar primar al Sibiului era Iohannis Werner Klaus.
În întampinarea făcută la acțiunea depusă în instanță de FDG Sibiu sub semnătura lui Klaus Iohannis, ca reclamant, primarul de atunci al Sibiului, Klaus Iohannis, ca pârât, a spus că „lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză“.
Cu vădită încălcare a legii și în disprețul oricărui raționament logico-juridic, Judecătoria Sibiu – prin cele două judecătoare – a admis cererea Forumului Democratic al Germanilor din Sibiu, constatând „calitatea de succesor în drepturi a reclamantului [FDGS] față de Grupul Etnic German”, deși, cum am arătat, averea GEG intrase în patrimoniul statului în 1944 sub efectul daunelor de război și nu ca urmare a naționalizărilor operate de comuniști. Judecătoarele Morar Maria și Drașoveanu (Limpede) Corina au considerat, însă, că FDGR este moștenitoarea statutară, deci ideologică și patrimonială, a Grupului Etnic German, entitate nazistă ce fusese creată la ordinul lui Hitler cu scopul de a susține activitățile naziste în România și care a fost desființată în 1944 de Regele Mihai.
Hotărârea Judecătoriei Sibiu putea fi apelată în 15 zile, însă primarul municipiului Sibiu Klaus Iohannis nu a mai formulat apel în contradictoriu cu FDGR-ul condus de Iohannis Klaus, hotărârea devenind, astfel, definitivă.
Cele de mai sus explică spaima cu care Iohannis vrea acum desființarea SIIJ, el având în acest lucru un interes strict personal, întrucât, prin cercetarea celor 2 judecătoare, s-ar cerceta de fapt, întregul dosar GEG și astfel ar ieși la iveală matrapazlâcul prin care FDGR s-a împroprietărit cu averea foștilor hitleriști din Sibiu.
Consecința rejudecării acestui dosar ar fi una singură: regele e gol! La propriu – pentru că toată averea FDGR ar reveni la stat – dar și politic. Iohannis – cel cu „statul de drept”, cu „proeuropeană”, cu „partenerul strategic”, cu „România normaaaală”, s-ar arăta în toată plenitudinea ceea ce el este de fapt – nu numai un trombonist care pretinde că face case după case precum matrioșca, din meditații după meditații pentru care n-a plătit niciun impozit la stat, ci și un șmenar politic, care a pus botul la averea unei organizații hitleriste, cu toată smbolistica „proeuropeană” a acestui gest.
Spaima scoaterii la lumină a marelui tun dat de Iohannis-sasul, Primăriei conduse de sasul Iohannis, explică și motivația, cam trecută cu vederea, pe care bibilica de la Justiție a dat-o zilele trecute cu privire campania ei de desființare a SIIJ. Ministra reproșa acestei Secții că de ce, pentru cercetarea unor magistrați, sunt solicitate și dosarele care au fost judecate de respectivii magistrați! Or, e la mintea cocoșului – mă rog, chiar a unei bibilici – că un judecător poate fi cercetat de SIIJ nu pentru ce a mâncat ieri sau pentru că a fluierat în biserică, ci exact pentru suspiciunea de abuz sau de ilegalitate a modului în care a soluționat un dosar sau altul.
Altfel spus, cercetarea celor 2 judecătoare ar duce inevitabil spre cercetarea întregului dosar, pentru a se constata dacă judecătoarele respective au dat o sentință legală sau nu, respectiv, dacă modul în care FDGR s-a îmbogățit cu averea fostei organizații hitleriste GEG a fost abuziv sau nu. Știindu-se cu musca pe bască, Iohannis vrea să împiedice deschiderea dosarului GEG prin desființarea SIIJ. Deoarece, prin desființarea acelei Secții, ar fi îngropat nu doar dosarul celor două judecătoare de la Sibiu (ca și al Laurei Codruța Kovesi, al procurorilor Portocoală și Onea ș.a. – de care lui Iohannis nici că-i pasă), ci, implicit și mai ales, nu s-ar mai dezgropa dosarul FDGR, singurul de care-l doare la ficați pe sasul apărător al României normaaaale. Iată cum, „apărătorul” statului de drept, cu tupeul fără margini care-l caracterizează, n-are nicio greață să își folosească funcția de președinte de țară pentru a influența justiția în interes propriu.
De ani de zile, jurnalistul Marius Albin Marinescu din Sibiu scrie despre aceasta problemă pe site-ul justitiarul.ro, subiectul fiind ignorat de către presa centrală din Romania, cu excepția „Cotidianul”-ui. Se vede de la o poștă că divizia de presă a Statului paralel are ordin pe unitate nu să scoată la lumină un subiect atât de important, ci dimpotrivă, să atace din toate pozițiile această SIIJ, singura instituție autonomă creată în ultimii 30 de ani de magistrații înșiși cu scopul de a sancționa abuzurile comise de membri ai breslei lor. (Articolul folosește informații din surse deschise).
In poltrucie este plin de hoti si ticalosi , buuuun . dna chiar a executat o infima parte dintre acestia , multi pentru fapte de doi bani lasind deoparte marile tunuri .dna fiind controlat de base normal ca majoritatea ticalosilor sint din tabara pisdeilor .Ma rog , trece timpul base incepe sa fie ingramadit personal si prin interpusi , este adoptat de a3&OTV , lulutza nu mai este buna , incep aranjamente transpolitrucoticalosilor , drahnea mosind siij sa aiba si gasca lor un instrument puternic , numai ca a ajuns unde-i este locul , tot asa blind pentru gainarii gen termopane , nu meleoane de euroi .Le doresc mari succesuri la toti politruco-tilharii care se satura din dijmele platite de necajitii de poporeni .Sa le stea in git !
gmbplay,
am si eu ceva nelamuriri:
– ”lulutza nu mai este buna”-ok, numai ca enuntul dumneavoastra sufera de oaresce imprecizie sau, kiar o exagerare, pentru ca acel ”mai” ne induce in eroare!
Puteti explica cand a fost buna ”luluta”? Categoric, in materia dreptului….si nu altceva, nici macar sport!
Pe langa asta, SIIJ, exista in cadrul DNA cu mult timp inainte, fara ca sa faca nici macar branza pentru muste, adica era acolo, undeva, pe statul de plata, fara realizari notabile!
*A fost nevoie de un ministru al justitiei, slab, corupt, mincinos, #rezist, ca sa se atace temelia unei structuri unde procurorii au dat examen, la vedere si nu detasati si cu SEFUL in suflet!
**Cred ca primii ce vor cade in groapa sapata vor fi ”politicienii” useristi, iar Barna va deskide lotul!
Oricine baga la zdup un hot ticalos care fura dela gura copiilor si a femeilor vadane ( facind asta din motive politice , ajutat de stat perpendicular , oblic , linie frinta , pe baza de petrovi , tzulusi si chiar portocale ) FACE bine .Cine le plinge hotilor si ticalosilor de mila ( clamind legi desantate facute de hoti pentru hoti_ toata tagma politruca din dreapta , stinga stinga imprejur si stind in cap _ cu acolitii lor ) isi merita soarta .Personal nu suport hotii indiferent din care hoarda provin . Punct .
Tu ai dreptate, numai ca hotul nu a fost bagat la zdup pt ce a furat, ci ca executie politica – trebuia indepartat pt ca nu asculta de nimeni. Ori toti conducatorii de azi sunt slugi.
Iar Luluta…numai zeita justitiei n-a fost!
Cum explici prietenia ei cu fostul sef al statiei CIA pt Eu centrala si de est? Sau nu ai vazut poza cu ei? Dar aparitia ambasadorului american la usa lui Tudorel Toader cu 5 min inainte sa vina Luluta?
Dar declaratia senatorului american facuta in plenul Congresului la numirea lui Hans Klemm?
Cauta si vezi daca e asa, apoi spune-mi daca Luluta a vrut justitie sau facea executii la comanda.
Si daca kovesoaia intra la zuhaus , foarte bine daca merita . Eu spuneam ca toti hotii trebuie dusi acolo unde le este locul ( nu ma intereseaza deloc metodele prin care se face asta , visez o Romanie pe modelul Singapore , lucru greu de realizat intr-o tara in care pagubitii le pling de mila hotilor ) .
Si ti se pare ca sa arestezi un om pt ce n-a facut se numeste justitie?
Daca tu furi 100 lei si te aresteaza pt fapte inventate, doar pt ca altcineva sa-ti ia locul, ai considera ca meriti pt ca furasei ceva?
Dar faptele alea adevarate de coruptie ale arestatilor de azi cine le cerceteaza? Prejudiciul produs de acesti hoti cum se recupereaza?
Intelegi?
Oamenii sunt eliminati pt ca sunt incomozi, nu pt ca au furat. Luluta nu era interesata de hotie.
Asta e justitie? O fi, daca zici.