Joe Biden nu pricepe că suferă de o boală: demența senilă.

Biden trebuie să realizeze că își pierde mințile. La fel, familia, apropiații, presa de la Casa Albă. Rămânerea sa în funcție, cu butonul nuclear la dispoziție, pare să fie mai importantă decât gestul normal al demisiei.

În mod normal simt o mare simpatie pentru orice persoană care se luptă cu teribila boală care este demența. Totuși, în cazul președintelui Biden, despre care lumea întreagă știe că se confruntă cu această năpastă, sentimentul pe care îl am este mai aproape de dezgust. Motivul pentru care obișnuita mea empatie nu funcționează este că președintele Biden însuși trebuie să fie conștient de starea sa. Dar nu o recunoaște (stadiul bolii fiind avansat, este posibil ca nici măcar asta să nu mai poată realiza – n.r.) și nu face ceea ce este mai bine pentru țară – să demisioneze.

Nu doar președintele Biden, dar și soția și copiii săi o știu. La fel, și toate persoanele care lucrează la Casa Albă. De fapt, probabil că 24 de ore din 24 asistenții de la Casa Albă lucrează la compunerea și afișarea textelor pentru prompter și la indicațiile de mișcare pentru președintele Biden (cazul cînd a arătat reporterilor notița de îndrumare – n.r.). Cea mai bună comedie (neagră) care dovedește ipoteza mea s-a produs atunci când asistenții de la Casa Albă au îmbrăcat un voluntar în „iepuraș de Paști”[1] și au declarat că Iepurașul și-a îndeplinit sarcina primită de a-l ține pe președinte departe de reporteri și de căutătorii de ouă.

Ce m-a determinat să scriu acest articol este momentul înfiorător care s-a produs zilele trecute, atunci când președintele Biden (ieșind din scenariul pregătit dinainte) a întrebat dacă o membră moartă a Congresului se află în sală (… decedată în luna august, într-un accident rutier – n.r.)[2].

Cu toții am cunoscut persoane care erau în mod evident pe cale să își piardă acuitatea mintală. Am câțiva prieteni care, în prezent, se luptă cu această boală. (De fapt, mă întreb dacă această „ceață a minții”, cel puțin la unii dintre oameni, nu este o reacție adversă a vaccinurilor Covid.) Indiferent de cauză, majoritatea oamenilor care trec prin această încercare recunosc. Fie ei, fie alții din jurul lor.

Când cineva începe să sufere de această maladie, are încă suficiente momente în care creierul le funcționează ca înainte. Am cunoscuți care mi-au mărturisit: „Bill, îmi pierd mințile”. Așa că nu am nici o îndoială că președintele Biden știe ce se întâmplă cu el. Opinia mea este că orice persoană cu o brumă de caracter ar recunoaște ce i se întâmplă și, pentru binele țării pe care a fost pus să o conducă, ar demisiona. Dacă nu, ar fi de sperat ca oamenii care o iubesc și le pasă de această persoană să o convingă să facă acest gest (sau să fie supusă unui control riguros al stării cognitive – n.r.).

Însă cei care conduc țara noastră (S.U.A. – n.r.) nu sunt așa. Sunt genul de oameni cărora nu le pasă decât de poziția lor, de statutul lor și de puterea lor, și nu au nici un fel de scrupule să participe la o conspirație menită să ascundă adevărul. (O altă posibilitate, încă și mai sinistră, este că puterilor din spatele cortinei le convine că există o marionetă atât de ușor de controlat.)

Conspirația de a ignora demența evidentă a lui Biden este aproape la fel de importantă precum conspirația de a ascunde faptul că „vaccinurile” sunt periculoase și ineficiente. Evident, fiecare ziarist de la Casa Albă care scrie despre președinte îi cunoaște starea. Însă, la fel ca toate adevărurile Covid „interzise”, este tabu să pomenești că împăratul nu are creier.

Probabil am cunoscut cu toții un apropiat atins de demență. Știm deci că această condiție nu se ameliorează. Se agravează, adesea în mod rapid. Deci, la un moment dat, se presupune că „un adult din cameră” îl va lua pe președintele Biden deoparte și îl va convinge să demisioneze. Când va veni ziua aceea, presa va fi obligată să scrie despre adevăratul motiv pentru care președintele nostru a trebuit să părăsească tardiv scena politică prin stânga… Probabil după ce s-a rătăcit mai întâi prin dreapta scenei, ceea ce – glumă proastă sau nu, s-a întâmplat de mai multe ori[3].

Abia aștept acea zi, măcar pentru a vedea cum presa va scrie despre realitatea pe care a acoperit-o ani de zile. („Președintele nostru suferă de demență” era o știre extrem de importantă.) Când va veni acea zi, sper ca americanii să le pună ziariștilor noștri întrebarea:  De ce nu ați scris despre acest subiect? Și apoi încă o întrebare, și mai importantă:  Ce alte știri importante ați refuzat să investigați și să prezentați?

La drept vorbind, știrea ascunsă cu „Biden-are-demență” este în legătură cu toate celelalte știri ascunse. Adevăratul scandal este că America este „deservită” de un corp de presă de supraveghere, care există se pare doar pentru a ascunde marile scandaluri, în special pe cele în care sunt implicați politicieni și lideri din „echipa lor”.

Știrea despre demența lui Biden ne oferă probabil și motivul pentru care presa nu va prezenta niciodată scandalurile și minciunile Covid.

Dacă presa corporatistă ar vorbi despre aceasta cu întârziere, ar recunoaște că a ascuns sau ignorat o știre extrem de importantă vreme de ani de zile. Așa ceva nu se va întâmpla. Aș fi tentat să afirm că președintele Biden va demisiona înainte de sfârșitul mandatului. Dar este probabil o presupunere naivă. (Am mai presupus odată că, dacă și când „vaccinurile” se vor dovedi ineficiente, guvenul nostru nu va putea impune un asemenea vaccin experimental.)

Noua mea deviză este că ceea ce nu ar trebui să se întâmple… se va întâmpla (și viceversa). Este deci foarte posibil ca președintele Biden să fie încă președinte în ianuarie 2025 (dacă va mai exista în viață atunci – n.r.).

În acest moment, nu pot decât să îmi imaginez stresul post-traumatic al gestionarilor Casei Albe care l-au avut pe „Bernie” nu un weekend, ci 208 weekenduri. Fiecare zi aduce noi gafe prezidențiale, gafe care la început au părut amuzante, dar care nu mai sunt. De fapt, mi se pare de o cruzime înfiorătoare faptul că atâtea persoane care se interesează ostentativ de președintele Biden nu fac nimic pentru a-l ajuta. Este și un abuz sau o abdicare de la datoria morală sau etică faptul că aceste persoane fac posibilă rămânerea în funcție a unui om care ar putea provoca un război nuclear.

Într-o bună zi, cineva de la Casa Albă va scrie tot ce a fost important, iar opinia publică va afla cu întârziere cât de gravă era starea cognitivă a președintelui Biden.

Până în acea zi, vom continua să trăim în lumea realistă ilustrată în filmul cult „Un grădinar face carieră” („Being There”) al lui Peter Sellers. În acest film, grădinarul slab de minte nu a fost totuși ales președinte.

America a făcut-o și pe asta![4].