de Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu
Prof Ioan Scurtu: “Florin Constantiniu a fost cel mai complet şi temeinic istoric român din ultima jumǎtate de veac”
Cred cǎ nu exagerez cu nimic afirmând cǎ Florin Constantiniu a fost cel mai complet şi temeinic istoric român din ultima jumǎtate de veac, precum şi un Mare Român, într-o vreme când aceastǎ apartenenţǎ naţionalǎ este mai curând hulitǎ decât apreciatǎ. În 1989, Florin Constantiniu avea deja o operǎ, iar primirea sa în Academia Românǎ i-ar fi permis o viaţǎ tihnitǎ, departe de hǎrmǎlaia politicǎ. Dar, ca un adevǎrat Cetăţean, Florin Constantiniu a ieşit în arenǎ, pentru a promova adevǎrul istoric, prin scrierile sale (a dat cea mai temeinicǎ şi originalǎ sintezǎ, intitulatǎ semnificativ „O istorie sincerǎ a poporului român”, care s-a bucurat de un uriaş succes, cunoscând nu mai puţin de patru ediţii), precum şi prin intervenţii publice.
Participarea sa la emisiunea Dosarele istoriei, care se difuza de TVR la o orǎ de maximǎ audienţǎ, i-a asigurat o popularitate excepţionalǎ, milioane de români admirându-i forţa de argumentare, acurateţea limbajului, eleganţa dialogului. Nu ştiu dacǎ de la titlul acestei emisiuni, prietenul sǎu (îmi permit sǎ afirm cǎ şi al meu), Mircea Suciu a scos revista intitulatǎ „Dosarele istoriei“, dar ştiu cu certitudine cǎ a fost spiritus rector al acestei reviste de mare succes. Ani în şir a publicat – la solicitarea prestigiosului istoric literar Valeriu Râpeanu – în ziarul „Curierul naţional” articole incitante pe teme diverse, cele mai multe de istorie contemporanǎ. Comunicǎrile sale la reuniunile ştiinţifice, dar şi cu alte prilejuri, ca de exemplu la lansǎri de carte, reţineau întotdeauna atenţia auditoriului, care ştia cǎ, în orice împrejurare, Florin Constantiniu îşi respectǎ condiţia de istoric, venind cu nouǎţi din istoriografia mondialǎ cea mai recenǎ, oferind interpretǎri interesante şi spectaculoase. Era o plǎcere sǎ-l asculţi şi sǎ-i admiri logica impecabilǎ.
Optimistul istoric din anii 90 a trebuit sǎ constate cǎ România nu merge într-o direcţie bunǎ. În loc sǎ se dezvolte, aşa cum speraserǎ românii în decembrie 1989, ţara a fost împinsǎ pe calea degradǎrii economice, politice şi morale. S-a lucrat metodic şi rapid la distrugerea României: în câţiva ani au fost lichidate marile întreprinderi industriale, sistemele de irigaţie, combinatele avicole etc, sǎrǎcia a devenit endemicǎ, milioane de români au fost nevoiţi sǎ ia calea bejeniei, iar spiritul public a fost pervertit, astfel cǎ foarte mulţi cetǎţeni voteazǎ nu programe politice, ci pe cei care le oferǎ un litru de ulei, un kg de zahǎr etc.
Într-o ţarǎ cu cea cu cea mai scǎzutǎ duratǎ a vieţii din Europa, în 2011 s-au închis zeci de spitale, dupǎ ce cu doi ani în urmǎ s-au desfiinţat peste 10.000 de şcoli, astfel cǎ analfabetismul a redevenit o plagǎ naţionalǎ. Politicienii nu vor ca românii sǎ ştie de istorie, pentru cǎ ar putea face comparaţii, din care ei ar ieşi teribil de şifonaţi, drept care au decis reducerea orelor la acest obiect de învǎţǎmânt şi eliminarea lui de la exemenele de capacitate şi bacalaureat. Totodatǎ, au scos din grila de programe a TVR emisiunea amintitǎ, au adus în stare de faliment revistele şi institutele de istorie, au trecut la dezmembrarea Arhivelor Naţionale etc etc. În schimb, au început sǎ promoveze cu fervoare subcultura, sǎ umple ecranele televizoarelor cu prostituate care-şi etaleazǎ silicoanele, cu dezbateri politice în care participanţii se gratuleazǎ cu tot felul de invective etc. etc. Nu este lipsit de semnificaţie faptul cǎ publicaţiile cu cel mai mare tiraj din România actualǎ sunt ziarele de scandal, cu femei goale pe prima paginǎ.
Toate acestea – şi încǎ multe altele – l-au adus pe Florin Constantiniu în pragul disperǎrii. Nu mai vedea nici o cale de îndreptare, ajunsese la convingerea cǎ poporul român nu mai are nici o perspectivǎ istoricǎ. În articolul publicat în numǎrul din februarie 2012 al revistei Istorie şi civilizaţie, Florin Constantiniu scria: „Am spus în repetate rânduri – şi o voi spune mereu – clasa politicǎ din perioada post decembristǎ este cea mai incompetentǎ, cea mai lacomǎ şi cea mai arogantǎ din întreaga istorie a poporului român. Actuala guvernare a ridicat incompetenţa, lǎcomia şi aroganţa la culmi fǎrǎ precedent”.
Plecând din aceastǎ lume, istoricul a fost scutit sǎ mai asiste la dezmǎţul guvernanţilor, la prǎduirea a ceea ce a mai rǎmas din bogǎţiile solului şi subsolului acestei ţǎri, altǎdatǎ cunoscutǎ şi respectatǎ pe toate meridianele Globului. Nu vreau sǎ fac o legǎturǎ forţatǎ, între criticile adresate actualei puteri de Florin Constantiniu şi faptul cǎ, în cazul sǎu, nu s-au respectat normele legale dupǎ care funcţioneazǎ Academia Românǎ. Am rǎmas surprins sǎ constat cǎ Florin Constantiniu a fost înmormântat într-un cimitir aflat la margine de Bucureşti şi nu în parcela academicienilor din cimitirul Bellu, unde-i era locul cuvenit. Explicaţiile date de conducerea Academiei Române cǎ, fiind sǎrbǎtorile de Paşti, nu a fost gǎsit administratorul care se ocupa de aceastǎ operaţiune, mi se par de-a dreptul ridicole. Mai curând sunt tentat sǎ cred cǎ s-a adoptat aceastǎ poziţie de desconsiderare a unui membru marcant al acestei instituţii cu gândul cǎ Guvernul va aprecia gestul şi va acorda cei 25% din indemnizaţia cuvenitǎ academicienilor, tǎiatǎ în urmǎ cu doi ani. Aceastǎ variantǎ a fost evocatǎ de mai mulţi participanţi la ceremonia funebrǎ de la Cimitirul Militar Ghencea 3.
Omul Florin Constantiniu a plecat dintre noi, dar în urmǎ rǎmâne OPERA sa nemuritoare. Iar pentru noi, cei care l-am cunoscut, şi un model de comportare, un adevǎrat ISTORIC CETATEAN.
Noi actiuni dupa Sfanta Liturghie,a Partidul TOTUL PENTRU TARA( CLUJ NAPOCA) alaturi de veteranii legionari:
ROSIA MONTANA NU E DE VANZARE
POPORUL ROMAN SI MISCAREA LEGIONARA merita mai mult: VOTATI LEGIONARII
http://procesulcomunismului.blogspot.com/
Pleaca in eternitate personalitatile romanesti… una cate una!
Ca un facut… numarul de invatacei este din ce in ce mai modest. Iar invataceii nici nu au toti „chemare”
Un popor nefericit! Nenorocirea este ca oamenii nu contientizeaza tragedia pe care o traiesc… Iar daca totusi trag niste concluzii triste prefera sa se imbete ca sa uite!
HORIA SIMA despre MISCAREA LEGIONARA POPORUL ROMAN si OMUL NOU!
http://procesulcomunismului.blogspot.com/
@dans
„razbunarea si batjocora dupa moarte nu este tipica poporului roman.”
Pe chestiunea se mai poate discuta.
Sa nu uitam ca la noi in Romania loc de veci nu inseamna VECI ci inseamna 7 ani, dupa care, daca rudele uita sa plateasca, mortul se trezeste(ce bine ar fi) cu ciolanele aruncate si altul ii ia locul. Oare asa isi repecta bunii crestini mosii si stramosii??? Cred ca suntem singura tara din lume unde VECI nu inseamna pentru totdeauna ci, doar 7 ani.
Anii 50:
Iosif Constantin Dragan,ajuta financiar grupul de legionari care au ocupat ambasada Securitatii din Berna,
doar din motive de imagine,castigandu-si reputatie pe spatele eroilor legionari:
grupul OLIVIU BELDEANU(legionari),a fost sustinut de CIA american si de NATO,si de aceea Constantin Dragan i-a sprijinit printr-un avocat.
Asta nu are nimic cu vreo ,,simpatie legionara,, ci strict PRAGMATIC(money is money,ca asa gandea DRAGAN):
-ii sprijin pe cei din CIA,ca sa ii castig pe americani de partea mea!
iar afaceriile lui DRAGAN,cu gas,petrol au avut loc si prin America…..
BUTAN GAS,s-a extins enorm doar cand a venit in Romania,si a facut pactul cu Ceausescu:
PETROL PENTRU ITALIA si OCCIDENT din Romania!
firma intermediara: BUTAN GAS-IOSIF CONSTANTIN DRAGAN.
Drept rasplata: CONSTANTIN DRAGAN publica in ITALIA,multe carti scrise de analfabetul Ceausescu! (refuzand sa publice vreo carte de-a lui Horia Sima,sa nu cumva sa supere tovarasii din ISRAEL)
ALBA MAZZOLA
prietena comunista(italianca) a lui IOSIF CONSTANTIN DRAGAN
Moare in accident rutier in 1945,inainte sa faca scoala de soferi.
Prin ea, Dragan reuseste sa sponsorizeze pe partizanii comunisti italieni,care dupa 1945 fac cele mai oribile crime contra italieniilor fascisti si nu numai.
Constantin Dragan-adeptul lui GIORGIO DEL VECCHIO.
Se muta la MILANO in anii razboiului pentru a ajuta rezistenta comunista contra lui Mussolini si Hitler.
Isi muta si firma de intermediere.
Halal caracter!
comunistii,masonii si jidanii,cu homosexualii ,cei mai buni aliati in anii razboiului,si dupa!
IOSIF CONSTANTIN DRAGAN
francmason
printre liderii Propagandei Due( P2 )
Prima prietena italianca,comunista de la partizanii din Bolzano-Italia de Nord.
Sprijina material si financiar PARTIZANII COMUNISTI din munti(care fac crime odioase contra italieniilor),
si refuza sa sprijine Guvernul legionar de la Vienna condus de Horia Sima!
Pupat in dos de ACADEMIA ROMANA!
CONSTRUIESTE STATUIA LUI LUCIFER IN MADRID-SPANIA! (SATANA)
CONSTANTIN DRAGAN A FOST ATEU si MASON!
A FOST SEFUL COMERTULUI EUROPEAN prin anii 50,in toata COMUNITATEA EUROPEANA!
prieten cu jidanii din Israel!
PENTRU EVREI: ROMANUL CEL MAI BUN,ESTE ROMANUL MORT!
http://procesulcomunismului.blogspot.com/
NAE IONESCU si urmasii:
BIBLIOTECA din FREISING-GERMANIA ,a discipolului lui NAE IONESCU,
GEORGE RACOVEANU(teolog,legionar )
din informatiile mele a ajuns la masonul MARGA!(PNL,PNTCD,Dumnezeul lui masonic stie mai exact ce este,in orice caz LIONS CLUB,adica mason,de-al lui ANGELA MERKEL-JOSKA FISHER evreul)
iar toate cartiile despre MISCAREA LEGIONARA au disparut!
AUREL RAUTA-legionar, cu avere de peste 2 miliarde de dolari,a ajuns la cheremul unei fatuce din Romania,trimisa de Securitate,ca sa-i ia averea.
IOSIF CONSTANTIN DRAGAN(fost adept al comunismului), la fel,a ajuns la batranete in bratele unei fatuce ,iar averea a ajuns la fel…..
IOSIF CONSTANTIN DRAGAN
laudat de ACADEMIA ROMANA masonica.
A avut in anii razboiului in MILANO-italia,o prietena COMUNISTA de la partizanii din munti ,care luptau contra Camasiilor Brune,contra lui Mussolini si Hitler!
A fost contactat de GUVERNUL DE LA VIENNA
in 1945 si a refuzat orice colaborare cu acesta,in loc ce sa-l sprijine financiar pentru cauza ROMANIEI!
spunand ca ,,nu crede in bomba atomica a lui Hitler,ca singura inventie V1 si V2,deja lovesc Londra,insa fara rezultat.
Astfel si dupa razboi Horia Sima a fost ignorat de acest comunist Iosif Constantin Dragan!
Acesta s-a imbogatit(marea avere) a facut-o in anii lui Ceausescu,vanzand petrol din Romania altor companii,prin BUTAN GAZ,ca intermediar.
Averea vine din ROMANIA,nu din Occident! prin CORNELIU BURTICA,ambasadorul din Austria al Romaniei(securitatii).
In anii razboiului Constantin Dragan vindea SICRIE(la mare cautare,datorita la atatia morti,dupa bombardamentele americane)
vindea suruburi,vindea diverse lucruri,ca intermediar.
Dupa razboi prin BUTAN GAS a facut avere din petrol.Petrolul romanesc ,incepand cu anii 60-70….
NICOLAE MANOLESCU,seful Uniunii scriitoriilor din Romania,a avut tata din organizatii legionare,si a fost exmatriculat in anii 1958…
Dupa 1990 MANOLESCU se dezice de MISCAREA LEGIONARA si de tatal sau,si drept rasplata evreiimea il face mare sef al Uniunii Scriitoriilor!
citatul meu al zilei: ,,CEL MAI BUN ROMAN PENTRU EVREI,ESTE ROMANUL CARE-SI ACUZA PARINTII SI BUNICII DE HOLOCAUST,SI-I UCIDE!,,
(chiar si daca parintii NU au nici o vina in anii razboiului,chiar si atunci!)
singurii romani BUNI pentru jidani si evrei sunt cei din poporul romanesc MORTI!
singurul roman bun,e romanul mort,pentru evrei!
(iar Regele Mihai printre altele are doua vini fatale: s-a dezis de camasa verde legionara,si l-a ucis pe Antonescu cu decret regal in 1946,doar ca sa-si salveze tronul)
In rest,a facut si lucruri bune.
Exista regi buni si regi rai(Zelea Codreanu).
Monarhia insa e buna.Resping republica!
http://procesulcomunismului.blogspot.com/
ACADEMIA ROMANA este un club masonic infiintat de evreul-mason Razvan THeodorescu(nu teodorescu ci THeodorescu).Ala cu chelie.
ACADEMIA ROMANA a pus mana pe cea mai mare EDITURA existenta in 1989: EDITURA POLITICA si a transformat-o in EDITURA HUMANITAS,care publica cele mai ABJECTE SCRIERI impotriva poporului roman!
CARTEA ,,POLITICE,, ed.Humanitas,scrisa in 1996 de evreul stalinist HORIA ROMAN PATAPIEVICI
dupa ce tac-su lui PATAPIEVICI poate sa-si arate ,,mania proletara,, ucigand mii de romani refugiati la FANTANA ALBA-langa Sotorojinet-Radauti,
el se ,,multumeste,, sa se rafuleasca in cartea POLITICE
spunand: ,,poporul roman e un neam de fecale,patibular,drept de spanzuratoare,,
,,poporul roman nu are sirea spinarii,are o inima ca un cur…..,,
si asa mai departe!
asta e ACADEMIA ROMANA!
si asta promoveaza ea!
iar INSTITUTUL CULTURAL ROMAN in numele ROMANIEI la NEW YORK face galerii de ,,arta,, cu zvastici,pornosaguri,abuzuri sexuale pictate , in numele ROMANIEI!
acel institut din banii publici,e codus de acel patapievici!
ACADEMIA ROMANA nu promoveaza istorici si scriitori ca GHEORGHE BUZATU,considerat ,,negationist al holocaustului celor 500 mii de evrei inocenti,,
nici pe ION COJA!
in schimb Uniunea scriitoriilor promoveaza gunoaie OBSEDATE SEXUAL ca MIRCEA CARTARESCU
care scrire ,,de ce iubim femeiile,,(a nu se citi,ca apoi la spovedit avem ce spun preotului)
EMIL BRUMARU(,,o sa -ti bag un flaut si-o….,, obsedat sexual si el)
pe astia ii promoveaza!
iar cand vine vorba de un SCRIITOR nationalist, sau cu idei legionare,imediat e tras pe linie moarta!
Istoricul NEAGU DJUVARA il neaga pe Dumnezeu,pe Iisus Hristos.Evident ca este Mason,inca din 1943.
Istoricul SERBAN MILCOVEANU a beneficiat de OTV ,de TVR,TELE 7ABC pentru a denigra Miscarea Legionara scriind
,,Zelea Codreanu,altceva decat Horia Sima,, dupa tactica Securitatii: legionarii morti sunt buni,ii glorificam,legionarii vii trebuiesc doborati si ucisi.
Istoricul ALEX MIHAI STOENESCU, istoricul Securitatii dupa ce MIHAI PELIN a decedat:
,,REGELE MIHAI criminal de razboi nazist,a imbracat camasa verde legionara la Iasi in 1940,si a participat la Holocaust,,
de ce il ataca istoricul asta pe Rege? pentru ca slujeste regimul BASESCU!(regim securist in totalitate)
E adevarat ca Regele Mihai a imbracat camasa verde de legionar,insa s-a debarasat de ea.Iar nazist nu a fost,pentru ca Antonescu conducea cu mana forte,si toate decretele le semna ANTONESCU si regimul lui.Regele era de ochii poporului.
http://procesulcomunismului.blogspot.com/
razbunarea si batjocora dupa moarte nu este tipica poporului roman. trebuie cautat in alta parte…la cei care se conduc dupa simbolistica…
deranjeaza rau sa mai fi roman in tara ta…
canalii spurcate ce sunteti,voi sunteti rasisti si nazisti.poporul roman nu uraste pe nimeni.toti cei care sa-u pripasit printre romani au fost bineveniti atat timp cat sau purtat in mod civilizat.ce vreti dela romani?sa-i goniti din tara lor folosind cele mai josnice metode??suflete spurcate ce sunteti,iadul este patria voastra,ce este romanesc nu piere si nici nu va pieri.gm
canalii ce sunteti.daca ne iubim patria si poporul riscam sa intram in categoria legionarilor,nazistilor etc.da iubesc romania si poporul roman din tot sufletul.nu urasc nici un grup etnic sau religios.oare cum pot fi definit?/tot ca legionar,nazist,rasist etc,? voi canaliilor care urati poporul roman si cautati prin toate mijloacele sa-l distrugeti va incadrati perfect in categoria rasistilor,nazistilor etc,gm
bilantul realizarilor dupa 1989 este unul deprimant,trist si descurajator.nu gresesc cu nimic cand spun ca dusmanii romanilor au jucat un rol de frunte in acest bilant trist.gm
Daca situatia inhumarii se datoreaza afinitatilor legionare, inseamna ca e GRAV, e grav de tot. Academia trebuie sa fie mai presus de orice, trebuie sa fie un FAR al Neamului.
Eu nu as motiva „situatia” inhumarii istoricului F.C. prin tipicul mioritic ci mai degraba i s-ar trage de la afinitatile lui legionare. .
Iata ca si la Academia Romana se lucreaza dupa un tipic mioritic: „merge si-asa”;
si-l ingropam macar unde. Sa le fie rusine!