Autor: Valentin Vioreanu
Miercuri, 01 Februarie 2012 Text publicat din nou.
„În vremea lui Hitler, formele de naționalism, excludere socială și xenofobia erau concentrate asupra evreilor. Astăzi, îi ai pe țigani, romii, care sunt o mică minoritate, și, de asemenea, imigranții musulmani”, afirma de curând miliardarul american George Soros care explica pentru NewsWeek faptul că un colaps al zonei euro ar relansa pericolul unei renașteri a conflictelor politice care au divizat Europa de-a lungul secolelor.
Xenofobia, anti-semitismul și războil dintre clasele sociale au început să fie tot mai mult în centrul analizelor unor publicații prestigioase din Europa, dar și a unor studii publicate recent. Războiul dintre clasele sociale a fost unul dintre pericolele asupra căruia insista economistul american Nouriel Roubini și a început să fie vizibil din momentul în care a apărut mișcarea Occupy Wall-Street.
The Economist a redactat, la începutul anului, un eseu interesant despre modul în care a evoluat periculosul fenomen de ură față de bancheri, precum și prejudecățile legate de evreii care conduc lumea, care dețin controlul asupra banilor și finanțelor mondiale.
Atitudinea împotriva bancherilor și a celorlalți „moneymen” are o istorie foarte lungă, scrie The Economist, care pornește cu exemplele de la Iisus Hristos care i-a dat afară din templu pe schimbătorii de bani. Apoi, începuturile creștinismului pleacă de la ideea că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”. De asemenea, în Islam, profetul Mohamed a interzis dobânda, în timp ce evreii se referă la dobândă ca neshek (mușcătură). Biserica Romano-Catolică a interzis dobânda în 1311, iar Dante îi considera pe cei care împrumută bani ca fiind condamnați la cel de-al șaptelea cerc al iadului.
Prejudecata privind pe cei care împrumută bani, precursorii bancherilor de astăzi, s-a dovedit periculoasă, scriu cei de la The Economist, care arată că civilizațiile care au reușit să nu mai interzică împrumuturile de bani cu dobândă au ajuns la prosperitate, în timp ce societățile unde acest tip de activitate a rămas interzisă au rămas sărace.
Este cazul nordului Italiei, care în secolul al XV-lea a cunoscut un boom economic, după ce familia de Medici și alte familii „bancare” au căi de a transforma activitatea de creditare într-o activitate legală. Etapa următoare a fost a lui Luther și a lui Calvin, pentru care împrumutul de bani era acceptabil. În tot acest timp, lumea islamică rămânea în sărăcie, dar cu regula că dobânda este interzisă. În anul 1000, PIB-ul Europei avea o pondere de 11,1% în PIB-ul global, în timp ce Orientul Mijlociu avea o pondere de 8,6%. În 1700, Europa avea o pondere de 13,5%, în comparație cu 3,4% ale Orientului.
Prejudecățile împotriva „finanțiștilor” au avut și consecințe mai puțin economice. De-a lungul istoriei, cei care au împrumutat bani cu dobândă au fost persecutați. Minoritățile etnice, în special evreii din Europa dar și cei din America, ca și chinezii din Asia, din simplul motiv că „succesul aducea cu sine succesul”.
În Europa Evului Mediu, evreii erau persecutați nu neapărat pentru că nu erau creștini, dar pentru că uciderea lor era o cale rapidă către ștergerea datoriilor, scrie publicația, care arată că pentru Karl Marx, evreu de altfel, evreii erau întruchiparea capitalismului și nu puteau fi salvați din acest „blestem ancestral” decât prin revoluție. „Protocoalele Înțelepților Siomului” își doreau să-i determine pe oameni să creadă că finanțiștii evrei erau angrenați într-o conspirație mondială. De asemenea, atitudini și curente de acest gen au circulat despre minoritățile chinezilor din Asia.
În zilele noastre, demonizarea bancherilor și prejudecățile etnice ating noi cote. În numărul din luna august a Journal of Business Ethics, un articol redactat de Clive R. Boddy, profesor la Nottingham Business School din cadrul Nottingham Trent University a pus pe jar lumea financiară în care acesta scria că sectorul financiar a fost cucerit de către psihopați, pe care-i definea ca fiind oameni lipsiți de conștiință, cu foarte puține emoții și care prezintă incapacitatea de a avea sentimente de simpatie sau empatie față de alți oameni”.
Protestele împotriva celor 1%, mai ales când aceștia lucrează pentru Goldman Sachs sau N.M. Rothschild, pot genera emoții care sunt greu de ținut în frâu, scriu jurnaliștii The Economist, citând în încheiere un studiu al Boston Review unde se arată că 25% din americanii care nu sunt de origine evreiască sunt de părere că evreii sunt de vină pentru criza financiară.
„Antisemitismul nu a revenit în Germania. A fost tot timpul prezent”
Fiecare al cincelea cetăţean german este „latent” antisemit, relevă un studiu realizat de o comisie de experţi sub dublul patronaj al Parlamentului şi Guvernului de la Berlin. Fenomenul a fost studiat de o echipă de specialişti, din care au făcut parte, între alţii, istorici, sociologi, dar şi teologi islamici.
Extrema dreaptă germană rămâne ancorată în anti-semitism, constată raportul de 200 de pagini publicat la capătul unui an de cercetări şi observaţii. Peter Longerich, de la University of London, purtătorul de cuvânt al echipei care a redactat studiul, a definit, de altfel, antisemitismul ca fiind liantul în mediile radicale de dreapta. Dar fenomenul se manifestă şi în cercurile islamiste.
Constatările experţilor reuniţi la cererea autorităţilor federale plasează Germania într-un context mai larg, specific Orientului Mijlociu şi Europei; de fapt, rezultatele studiului nu vin decât să certifice şi cuantifice speculaţii, singura necunoscută reală fiind dimensiunea fenomenului.
Prejudecăţile şi clişeele anti-evreieşti nu sunt, însă, doar apanajul grupărilor de extremă dreaptă sau al islamiştilor. Instincte anti-semite se regăsesc adânc în interiorul societăţii germane.
„Fenomenul nu a revenit în miezul societăţii; a fost tot timpul prezent acolo şi este străvechi”, a explicat istoricul Julius Schöps, directorul centrului Moses Mendelssohn pentru studii euro-iudaice de la Universitatea din Potsdam.
„Lupta împotriva capitalului evreiesc mondial” și la unguri
Odată cu grava criză financiară în care se află Ungaria, extremiştii de dreapta au descoperit un nou inamic: capitalul străin – care vrea să stoarcă Ungaria şi să distrugă naţiunea maghiară. Manifestaţiile recente ale partidului Jobbik s-au desfăşurat sub sloganul „Au plecat tancurile, au venit băncile!“, mesaj care dă de înţeles că locul foştilor stăpâni sovietici a fost luat de aşa zisul capital evreiesc mondial. Jobbik-iştii nici nu fac eforturi să se ascundă în spatele aluziilor. De pildă, în Parlamentul de la Budapesta, acuză în mod constant atât majoritatea guvernamentală cât şi opoziţia socialistă şi liberală că ar reprezenta interesele Israelului şi ale evreilor, nu pe cele ale maghiarilor.
Circa un milion de unguri au luat credite în valută pe care le pot plăti din ce în ce mai greu, întrucât forint-ul maghiar s-a devalorizat foarte mult în ultimii ani. Nu e de mirare, aşadar, că sloganurile Jobbik au priză la o parte a publicului maghiar. Mai multe sondaje de opinie relevă că propaganda agresivă a Jobbik-ului dă roade: extremiştii de dreapta sunt cotaţi cu 20 la sută din totalul voturilor şi devin astfel, pentru prima dată, a doua forţă politică din Ungaria, în urma partidul populist-conservator-naţional Fidesz, de guvernamânt, depăşindu-i clar pe socialiştii.
Concluzii: Criza economică a adus cu sine un val periculos de xenofobie
În cadrul unui interviu, Roubini avea să declare că revolta mondială se va extinde din cauza frustrărilor oamenilor privind creșterea șomajului și a stării de instabilitate.
Demonstrațiile populare recente, de la Orientul Mijlociu și Israel până la Marea Britanie și furia populară crescândă din China si, în curând în alte economii avansate și țări emergente, toate sunt conduse de aceleași motive și tensiuni: inegalitatea care crește, șomajul și lipsa de speranță.
„Criza din 2008 ne-a arătat că sistemul financiar global are nevoie de un tratament dur. Băncile trebuie să fie forțate să dețină rezerve mai mari. „Armele de distrugere în masă” trebuie să fie dezamorsate, iar cultura pentru bonusuri trebuie modificată. Dar demonizarea bancherilor nu va rezolva problema, însă ar putea, dacă rămâne nesupravegheată să readucă la viață o mai veche urâțenie”, scriu, pe bună dreptate, jurnaliștii de la The Economist.
Prenume Nume
De ce au ajuns nemții să-i urască pe evrei?
(dezvăluiri ale unui evreu)
https://www.facebook.com/ninelgonta/videos/1592048930883466
Articolul ignora insasi cauza fundamentala a urii fata de evrei, si anume elementul religios. La prima vedere crestinii impart cu evreii Vechiul Testament si se diferentiaza prin Noul Testament.
In realitate lucrurile se complica pentru ca in traditia iudaica scrisa (Talmudul) si orala Iisus (Yeshua pe evreieste) este vazut ca „mamzer „, un bastard nascut dintr-o relatie in afara casatoriei iudaice, mai mult decat odioasa, adulterul dintre o evreoaica si un auxiliar roman.
Iisus este un personaj turbulent renegat de rabini care face minunile datorita magiei dobandite in Egipt, deci este un vrajitor, un renegat, un idolatru iar prin aroganta de a se autointitula Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului este un blasfemitor. Prin faptul ca a refuzat sa lupte impotriva romanilor este si un uzurpator sau fals Mesia. In concluzie numele lui a primit un fel de damnatio memoriae si nu a mai fost folosit ca Yeshua ci Yeshu. La prima vedere nu pare un lucru rau, in realitate lipsa literei a face ca acest termen sa fie peiorativ si jignitor. Aparent evreii s-au ascuns in fata crestinilor prin uitilizarea acestui termen ca sa-si dovedeasca fie falsa trecere la crestinism, fie trimiterea la legatura dintre iudaism si crestinism. In realitate sensul cabalic al lui Yeshu este Ymach shmo vezicho, adica un fel de damnatio memoriae pe evreieste.
O veche legenda iudaica spune ca evreii au vrut sa-l ia pe Iisus de pe cruce si sa-l spanzure (pedeapsa pentru vrajitorie), dar s-au opus romanii . Mai tarziu au raspandit zvonul ca trupul lui Iisus a fost furat de discipolii sai. Aceasta legenda are un sambure de adevar daca ne gandim la moartea lui Iuda pentru ca acesta este gasit spanzurat si cu stomacul spintecat.
Toate aceste lucruri au inceput sa fie cunoscute de crestini inca din Evul Mediu si au alimentat ura lor fata de evrei. Ioan Gura de Aur renumitul teolog ortodox, cunascator al Talmudului, a lansat o serie de atacuri virulente la adresa lor (impotriva iudeilor) : „iudeii ii au pe profeti, dar nu cred in profeti, pentru ca citesc cartile, dar nu primesc marturiile”. Iisus insusi a spus despre evreii lui : „nu sunteti fii lui Abraham, sunteti fii lui Satan” si chiar daca nu luam acest text ad literam ci doar metaforic este evident ca sensul lui era ca erau rai si se purtau urat, cam ce fac azi cu palestinienii, cu imigrantii si in general cu neevreii.
In orice biserica crestina poti gasi semne iudaice in schim in nicio sinagoga nu vei gasi un semn crestin asa ca ii dai dreptate Sf.Ioan Gura de Aur ori Sf.Augustin doi mari teologi care au combatut „fundamentalismul” iudaic in mod teologic si nu violent.
In concluzie atata timp cat nu vor renunta la a pune Talmudul si traditiile inaintea Torei si vor continua defaimarea lui Iisus evreii nu vor face altceva decat sa alimenteze ura crestinilor, apoi atata timp cat vor pune mai presus rasa si religia de tara in care traiesc si vor refuza sa se considere francez evreu, german evreu, roman evreu ci evreu francez, evreu german si evreu roman vor alimenta ura cetatenilor din aceste tari. De asemenea atata timp cat vot trai in orice tara dar vor sluji si vor apara interesele altei tari, tara a carei politica a fost multa vreme considerata o forma de apartheid si condamnata la ONU si numai cardasia americano-sovietica a dus la albirea sionismului, evreii vor alimenta in continuare ura impotriva lor.
Ce este acea ura? Oare cei care urasc au suflet? Despre ce vorbim? Acesta este un non- subiect…
Era indreptatita riposta romanilor impotriva evreilor in anii cranceni ai celui De-Al Doilea Razboi Mondial? Pentru un popor tolerant caruia i-a lipsit in istorie linsajul evreilor, progromurile si masacrele se pune intrebarea fireasca „de ce a fost posibila uciderea unui numar de evrei (exagerat si multiplicat pana la nivelul de holocaust,genocid)?”.
Un raspuns la aceasta reactie este cauza care l-a generat si aceasta cauza este comportamentul evreilor fata de romani care, in situatia in Romania era in genunchi cu dictate la est,vest si sud,au pactizat pe fata cu inamicii romanilor. Spuneam aici mai demult despre reactia evreilor la ocupatia sansanida a Ierusalimului. Atunci s-au dedat la o serie de atrocitati impotriva romeilor (bizantinilor) si populatiei crestine care i-a ingrozit pe zoroastrieni si a fost nevoie de interventia persanilor ca sa-si scape inamicii din mana unei populatii aparent pasnice,supuse si loiale Imperiului Roman de Rasarit. Chiar daca nu au procedat ca la ocuparea Ierusalimului evreii din Basarbia si-au dovedit pe fata toata ura si desconsiderarea fata de Romania si romani. Iata ce ne spune prof. Alesandru Dutu in articolul „28 iunie – 3 iulie 1940. Reacția populației basarabene și bucovinene în timpul retragerii armatei române
„Documentele vremii și relatările martorilor relevă faptul că în timpul ocupării Basarabiei și Bucovinei de către trupele sovietice (28 iunie – 3 iulie 1940), majoritatea populației românești a regretat părăsirea provinciilor de către autoritățile și unitățile române. ,,Prin toate comunele (de la Tighina spre Căușani – n.a.) -, relata locotenentul (r.) Nicolae Luminosu – populația civilă moldovenească ieșea cu apă la trupă și le părea rău de plecarea noastră din Basarabia”. Populația românească din Manzîr, menționa și sublocotenentul Alexandru Baciu, a manifestat ,,foarte multă simpatie, ieșindu-ne cu apă înainte, ne petrecea cu lacrimi în ochi, urându-ne o întoarcere cât mai grabnică”. ,,Am văzut mulți basarabeni refugiindu-se – menționa la 7 iulie maiorul Petre Chirculescu, comandantul Divizionului 2 din Regimentul 3 călărași -, am văzut mulți care cereau să-i iau cu mine, dar n-am avut mijloace. Am constat că populația românească ne regretă, în majoritate”[1]. ,,Populația îndurerată și amărâtă – își amintea peste ani și fostul adjutant al Regimentului 4 artilerie, Gheoghe Cârjeu (viitor general) – însoțea coloanele noastre în retragere, întrebându-ne unde mergem, de ce ne retragem și pe ei cui îi lăsăm. Aceste gesturi și atitudini ne creau un plus de amărăciune”[2]. ,,În satele prin care am trecut – rememora și fostul locotenent Mircea Velicu din Regimentul 5 roșiori (și el viitor general) -, moldovenii nostrii ne priveau disperați și descurajați, mai ales de faptul că nu foloseam armamentul din dotare, din care aveam din plin”[3]. La 4 iulie 1940, colonelul Socrat Mardari, șeful de stat major al Armatei 4, raporta următoarele Marelui Stat Major: ,,Exodul populației a încetat… Populația românească din Basarabia rezervată; se poate observa o deprimare și regretul că trupele românești au părăsit Basarabia. Populația germană, de asemenea, nu se arată entuziasmată de sosirea trupelor sovietice”[4].
Aceleași documente și relatări ale martorilor, mai relevă că minoritarii, cu precădere, au avut o atitudine răuvoitoare, chiar agresivă, neezitând în mai multe locuri să atace militarii români izolați și chiar subunități constituite. ,,Încă înainte de a începe acțiunea de evacuare a nordului Bucovinei și Basarabiei – relata șeful Biroului statistic militar Iași – s-au format în toate orașele și târgurile, comitete orășenești din comuniști și evrei, care au hotărât, în prealabil, atât modul cum vor primi trupele sovietice de ocupație, cât și acțiunea de împiedicare a evacuării”[5]. Conform unui raport întocmit de șeful de stat major al Corpului de grăniceri din 28 iunie, evreii din Cernăuți s-au dedat la ,,manifestații antiromânești, rupând și scuipând tricolorul”. Într-un alt document de epocă se menționa că evreii din capitala Bucovinei au arborat pe clădirea Primăriei un steag roșu, care avea cusute pe el secera și ciocanul, și au pus pe monumentul Unirii tablourile lui I.V. Stalin și V.M. Molotov. Referindu-se tot la situația din Cernăuți, rezidentul din Rădăuți transmitea la 30 iunie: ,,Imediat după trimiterea ordinului ca orașul să fie evacuat de autoritățile și de populația română, profitând de faptul că ordinea era asigurată numai de efective reduse de jandarmi și polițiști, în dimineața de 28 iunie 1940 au început să-și facă apariția pe străzile orașului grupuri de tineri evrei și ucraineni, care priveau în batjocură plecarea convoaielor de refugiați… Imediat după prânz, cete de comuniști și tineri evrei și ucraineni au început să se maseze în Piața Unirii și pe str. Regele Ferdinand, stânjenind circulația și adoptând o atitudine tot mai provocatoare față de populația românească… La trecerea vreunui polițist sau simplu cetățean român, mulțimea lansa injurii la adresa României și izbucnea în aclamații față de regimul sovietic, evitând însă orice fel de manifestație față de trupele noastre… În scurt timp, întreaga Piață a Unirii era o mare de fanioane roșii, pe care, până în cele din urmă, și cei mai rezervați au sfârșit a le scoate din buzunare, fluturându-le deasupra capetelor”[6]. ,,În apropiere de localitățile Adâncata și Cerepcăuți – releva generalul Constantin Buniș, comandantul Diviziei 8 infanterie -, populația ucraineană din zonă ieșea în întâmpinarea trupelor ruse și constituia auxiliarul lor la dezarmări și furturi, luând caii de la atelaje, devastând căruțele, luând armele de la soldați pe care, unele, le puneau în tancuri, altele le aruncau pe drum pentru a trece tancurile peste ele. Toate încercările ofițerilor de a parlamenta pentru a le arăta că faptele lor sunt complet nejustificate, că există o convenție între cele două state, nu a folosit la nimic. Un soldat a încercat să se opună și a fost omorât”[7].
,,La Chișinău – informa, la 2 iulie, șeful Biroului statistic militar Iași – evreii și comuniștii, eliberând comuniștii arestați în închisoare, au manifestat cu steaguri roșii pe străzi, barând pe acela care duceau spre gară și împiedicând astfel evacuarea famililor funcționarilor, militarilor și pe acei ce voiau să plece”[8]. La Soroca, se menționa într-un raport întocmit de Nicolae Stroe, controlor la Casa Fondului Național de Aviație, avangarda trupelor sovietice a fost primită ,,de către populația evreiască cu pâine și sare”. Tot la Soroca, plutonierul de administrație Constantin Fărcășeanu a fost înconjurat de ,,circa 50 – 60 tineri înarmați cu diferite arme și revolvere”, care l-au trântit la pământ, lovit, înjurat și dus, apoi, cu mâinile în sus, la Prefectură, unde a fost predat sovieticilor. ,,Peste tot – avea să rememoreze subofițerul român – am fost huiduit de către populație (civili, băieți tineri, majoritatea evrei), care strigau: Împușca-ți-l!, Jos regele! Armata, cu ea la zid, căci răgățenii ne-au asuprit!”. În același oraș a fost atacat și reținut camionul în care se afla tezaurul administrației financiare, sechestrându-se între 15 000 000 și 18 000 000 de lei, au fost degradați unii ofițeri, iar unii preoți au fost împiedicați a se evacua[9].
La Hotin, raporta colonelul Ștefan Opriș, comandantul Grupului 3 grăniceri pază, populația orașului ,,cu steaguri roșii și flori de mac manifestau pentru armata sovietică, dedându-se la acte de barbarie și jaf asupra formațiunilor în retragere”[10]. O parte a populației din Tighina ,,a aclamat” sosirea sovieticilor. ,,Populația minoritară, în special evreimea din Volentiru – relata locotenentul (r.) Nicolae Luminosu – manifestau și așteptau cu bucurie primirea Armatei Roșii. În Volentiru fâlfâia drapelul roșu chiar pe turla bisericii”. La Bălți, evreii au atacat (29 iunie) patrulele și posturile de pază ale Diviziei 4 cavalerie, determinând Regimentul 11 călărași să restabileacă ordinea și să treacă la represalii. La intrarea în satul Cazaclia, trenul regimentar al Regimentului 5 roșiori a fost întâmpinat de populația satului (circa 1 000 de persoane), ,,înarmată cu furci și topoare, precum și cu arme de foc, care au atacat cu violență conductorii trăsurilor”, după cum raporta, la 2 iulie, colonelul Gheorghe Sotir. ,,Atât conductorii de la trăsuri, cât și plutonul dat pentru paza trenului regimentar – continua comandantul unității -, s-au apărat cu îndârjire, cu sabia, baioneta, trăgându-se chiar focuri de armă. Ofițerii și subofițerii au fost loviți, trași jos de pe cai; toți au dat dovadă de rezistență și curaj. La cererea locotenentului Negrea, adresată unui ofițer sovietic ce se găsea cu o unitate de care (tancuri – n.a.) la locul unde se petrecea masacrul, pentru a i se da concursul și a fi protejat, nu numai că nu a fost ajutat, dar a fost avertizat că dacă va trage un singur foc de armă, carele vor deschide focul cu tot armamentul lor contra trenului regimentar. În această situația, lupta inegală ce se încinsese a fost fatal să se sfârșească cu capturarea trenului regimentar și abandonarea trăsurilor, salvându-se numai o parte din caii de căruță și plutonul de escortă, majoritatea conductorilor și a subofițerilor scăpând cu răni grave, în parte dezarmați și dezbrăcați”.
Un alt incident a avut loc în satul Albota, spre miezul nopții, unde un grup de civili, aflați în preajma tancurilor sovietice, a cerut predarea cailor și armelor regimentului. ,,Drept răspuns – informa colonelul Gheorghe Sotir -, deși carele sovietice aveau mitralierele îndreptate contra regimentului, fără să ezit o clipă, din capul coloanei unde mă găseam, oamenii având carabina pe armă, am comandat primului escadron să ia trap, trecând peste grupul care mă acostase. La lumina lămpilor de buzunar și felinarelor ce ni s-au pus în ochi, s-a deschhis focul de către acest grup contra capului coloanei rănind doar calul adjutantului. Întreg grupul de civili a fost împrăștiat și călcat în picioare, iar primul agresor care ceruse predarea cailor regimentului a fost împușcat de un caporal din capul coloanei. Din nefericire, această agresiune a fost pregătită înaintea unei prăpastii adâncă de 7 metri, așezată într-o cotitură de drum, iar podul ce o străbătea avea balustradele rupte, fiind chiar barat. Din această cauză, primul pluton care a șarjat pe agresori s-a prăvălit, împreună cu subsemnatul în prăpastie, cai și călăreți căzând unii peste alții în mocirlă. Imediat ce s-a văzut dezastrul, întreg regimentul s-a oprit fără a se mai angaja peste pod. Ofițerul care avea stindardul, fiind atacat de un grup de civili, l-a apărat cu sabia și a reușit să-i împrăștie, alegându-se doar cu contuzii grave la cap. Neputând continua mișcarea deoarece nu se știa precis ce ofițeri și trupă se găseau în prăpastie, întreg regimentul s-a masat în mijlocul satului, punându-se mitralierele și puștile mitraliere în bătaie în toate direcțiile din jurul regimentului. După ce subsemnatul am fost scos din prăpastie cu brațul fracturat s-a dat alarma în sat, la miezul nopții, prin tragerea clopotelor. Toată populația germană, în frunte cu primarul, a fost adunată la locul dezastrului și cu concursul populației și a echipelor de soldați s-a procedat, timp de trei ore la lumina felinarelor, la scoaterea cadavrelor și a răniților din prăpastie, trăgându-se afară, cu lanțuri și caii care mai erau încă valizi. Soldații morți în număr de cinci au fost predați primarului căruia i s-a dat și 1 000 lei pentru a satisface cheltuielile de înmormântare în ziua următoare”[11]. La orele 3, regimentul a reluat deplasarea, prin Moscovei, ajungând la Cahul, în dimineața zilei de 1 iulie, pe care l-a străbătut prin partea de nord-vest, după indicațiile trupelor sovietice care ocupaseră deja orașul.
La 30 iunie, după ce batalionul 2 din ariergarda Regimentului 35 infanterie a fost oprit de trupe mecanizate sovietice, la vest de Berezina, populația satului, ,,înarmată cu arme, revolvere și târnăcoape – după cum raporta, la 2 iulie, colonelul Alexandru Poenaru – a venit la locul unde batalionul a fost oprit. Un ofițer rus a strigat la soldații basarabeni să nu-și mai continue marșul, ei sunt liberi să plece acasă, iar populația civilă să-și ia caii și căruțele ce au fost luate de recheziție, de trupele din Basarabia. La acest semnal al ofițerului sovietic, când turelele tancurilor erau îndreptate a trage în Batalionul 2 și Compania armament greu regimentar, populația civilă s-a repezit asupra cailor de la armamentul greu regimentar, Compania armament greu a Batalionului 2 și la caii ofițerilor, iar soldații concentrați pentru lucru, precum și soldații din front basarabeni, au început să fugă din front. Ofițerii au pus mâinile pe revolvere, căutând să-și apere caii și viața. Soldații din Vechiul Regat s-au strâns în jurul lor și aceasta a contribuit ca ei să nu fie omorâți de populația civilă și de detașamentul de lucrători care toți erau minoritari”. La fel s-au petrecut lucrurile și în satul Malul Mic, regimentul continuându-și marșul numai cu ,,puținii soldați români răgățeni și câteva căruțe ce au putut fi salvate, ofțerii și trupa făcând uz de arme”[12]. La 1 iulie, orele 20, resturile unității au ajuns la Oancea.
Atacuri asupra românilor (militari și civili), devastări de magazine și locuințe au avut loc și la Reni, Vâlcov, Ismail, Manzîr, Romanești, Tigheci, Hîncești, Bolgrad, Ialoveni etc. În dreptul localității Ialoveni, un grup de evrei a dezarmat și dezechipat câțiva ostași români care se retrăgeau, lăsându-i ,,numai în cămașă și izmene, scuipându-i în văzul cetățenilor”. ,,Populația evreiască de pretutindeni – sintetiza locotenent-colonelul Ioan Palade, șeful Biroului statistic militar Iași, la 29 iunie – a avut o atitudine ostilă și de sfidare, batjocurind pe functionari, asasinând pe unii din ei, furând tezaurul instituțiilor statului etc. și dedându-se la cele mai neașteptate nereguli”. Ofițerul român semnala manifestări ostile României și din partea unor ,,funcționari sau conducători politici români” (subinspectori de poliție, judecători, doctori, avocați, institutori, profesori, impiegați de mișcare etc.), majoritatea minoritari[13].
Referindu-se la aceste situații, Raportul final editat de Comisia internațională pentru studierea holocaustului în România apreciază că ,,examinarea critică a documentelor și mărturiilor conduce la concluzii departe de imaginea catastrofală prezentată opiniei publice din momentul cedării Basarabiei și a nordului Bucovinei”, multe documente incriminatoare conținând ,,generalizări și acuzații colective de tipul «evreii din Bucovina», «evreii din Chișinău», «populația evreiască din Bălți», «evreii și comuniștii din Românești» etc.”, ,,relativ puține situații și nume concrete”, ,,multe zvonuri și exagerări”[14]. În final, autorii concluzionează: ,,Armata română care se retrăgea din Basarabia și nordul Bucovinei a avut de înfruntat atât agresiunea trupelor sovietice, cât și ostilitatea unei părți din populația Basarabiei, inclusiv membri ai comunitățiilor evreiești locale. Pornind de la aceestă situație reală, autoritățile au proiectat, implicit sau explicit, în opinia publică românească imaginea «vinovăției colective» a evreilor, ceea ce a avut drept consecință o suită de violențe împotriva populației evreiești din teritoriile aflate în administrarea statului român”[15]. ,,Numărul exact al evreilor uciși în Moldova în timpul retragerii din Basarabia și Bucovina și la începutul lunii iulie – se menționează în aceeași lucrare – nu se cunoaște cu precizie, oscilând între 136, dintre care 99 identificați și câteva sute”[16].
Documentele vremii relevă, într-adevăr, faptul că, în atmosfera antisemită a epocii, militarii română au săvârșit și ,,acte regretabile, mai ales față de populația evreiască”, așa cum recunoștea (5 iulie) generalul Theodor Șerb, comandantul Corpului grănicerilor[17]. Acest lucru a fost semnalat și de maiorul Bădălău, care menționa într-un raport că o parte din populația civilă din satele neocupate de sovietici și unii militari români ,,execută represalii contra evreilor; sunt bătuți, aruncați jos din trăsuri etc. [18]. În alte locuri (Bălți, Reni, Comrat, Ceaga, Bolgrad, Tigheci), ordinea a fost restabilită prin intervenția trupelor române, înregistrându-se răniți și chiar morți din rândul civililor care atacau subunitățile militare. Asemenea acțiuni au provocat reacția unora dintre comandanții unităților și marilor unități române[19].
De neacceptat au fost și violențele de la Dorohoi din 1 iulie[20], când o coloană de militari români, ,,trecând prin străzile unde erau prăvălii, a început să devasteze și să tragă focuri producând panică între populația civilă și alte unități ce se găsesc în Dorohoi”, așa cum releva, la 4 iulie, generalul Constantin Sănătescu. ,,Trecând apoi pe lângă Cimitirul evreiesc, unde tocmai se făcea înmormântarea unui soldat evreu mort în incidentul cu rușii la ocuparea Herței (soldatul Iancu Solomon – n.a.) – continua comandantul Corpului 8 armată -, au tras în asistență omorând 19 persoane. Rezultatul este: numeroși răniți și 40 de morți în rândurile populației civile. Mă surprinde acest act de banditism din partea unei trupe pe care, în naivitatea mea, o socoteam de elită. Am anunțat pe corpul de armată vecin ca să ia măsuri ca la trecerea acestor bandiți prin Burdujeni – tot târg evreiesc – să nu se repete aceleași devastări. De asemenea, prin corpul de armată vecin, am comunicat colonelului Opriș ca la sosirea lor la Ițcani să facă o percheziție pentru a idenstifica pe criminali după cartușele trase, obiectele furate sau banii ce se vor găsi asupra lor”[21]. La 4 iulie, Grupul de armate nr. 1 raporta Marelui Stat Major că organele Jandarmeriei și Curtea marțială a Diviziei 6 infanterie ,,au constatat că devastările diverselor prăvălii și locuințe din Dorohoi, în ziua de 1 iulie a.c., s-au făcut de către soldații Legiunii de jandarmi Hotin și Regimentului 3 grăniceri pe tot axul șoselei ce trece prin Dorohoi. Focurile au fost trase de soldați. Sunt 43 morți[22], dintre care 7 militari. Majoritatea morților au fost în regiunea Cimitirului evreiesc, adică la ieșirea sud-est Dorohoi. Victimele sunt evreii. Panica a fost provocată de zvonul lansat poate intenționat că, la gară se găsesc tancuri rusești care trag”[23]. Chiar dacă militarii implicați în aceste violențe au fost pedepsiți disciplinar, actele lor, de la Dorohoi și din alte locuri, au fost și rămân reprobabil”
wow! sincer, m-a dat pe spate…sincer, nu am inteles ce vrea autorul. pentru ca in”final nu reuseste sa transmita cam nicio idee care, macar si din bun simt, ar putea fi evaluata si supusa dezbaterii…ni se vorbeste despre reviste prestigioase (care, cum?) si despre studii ale unor institute specializate (e plina lumea de astfel de case de toleranta telectuala) care nu fac decit sa scoata un asa zis studiu dupa care sa impuna in mentalul colectiv (tot felul de timpenii) ca a fi onanist, de exemplu, este cea mai buna cale catre inmultirea populatiei iar ca sa impiedicam asta trebuie sa taiem mina dreapta a fiecarui barbat (ferice de sitngaci). n-ati auzit de studiul asta? nu inca dar e posibil pe viitor….am sa-i acord meritul citarii singurei idei care trebuie a fi luata in seama si care este absolut adevarata. citez:
În numărul din luna august a Journal of Business Ethics, un articol
redactat de Clive R. Boddy, profesor la Nottingham Business School din
cadrul Nottingham Trent University a pus pe jar lumea financiară în care
acesta scria că sectorul financiar a fost cucerit de către psihopați,
pe care-i definea ca fiind oameni lipsiți de conștiință, cu foarte
puține emoții și care prezintă incapacitatea de a avea sentimente de
simpatie sau empatie față de alți oameni”.
Asta este realitatea! Si cine se socheaza citind sau nu o vede nu are ce cauta intre oameni, pentru ca parerea respectiva apartine unui om si se refera la bestii. Acum sa ne apucam sa spunem ca perceptile sint diferite, ca banii schimba viziunile si limitele normalitatii si ale bunului simt si apoi unii se intreaba, fara sa gindeasca, de unde provin diferentele? Pai ele provin din faptul ca aia care nu mai au niciun fel de limite si morala, plus emotii altruism si empatie fac reguli astlfe incit puterea lor sa fie protejata. Umanitatea e un proiect esuat iar articolul de fata nu face decit sa scoata acest lucru in evidenta. Da, adevarul socheaza bestiile! Da, sintem in lumea bestiilor si nu a oamenilor. O lume construita si cu ajutorul unor publictii prestigioase si institute specializate.
Probabil ca o sa ni se suna ca profesorul respectiv e un psihopat, un anstisemit si un xenofob. S-au banalizat etichetele astea. Mai schimbati-le ca ne-ati plictisit.
Lacrima, ce mai!