Istoria Ucrainei… povestita hazliu de un one man show anonim ca la radio shants

Istoria Ucrainei. Că prea nu vorbește nimeni despre ea.

Când la noi erau daci, Ucraina de azi era parte a Sciției. Ulterior a devenit parte a Imperiului Bulgar, dar bulgarii s-au cărat când au venit hazarii. După hazari au venit slavii, cei care au vorbit prima oară despre Ucraina. În slava veche, „okraina” înseamnă „margine” sau „graniță”. Cam asta a fost Ucraina, la origini: marginea Rusiei Kievene, care includea Rusia, Belarusul și o bucată zdravănă din Polonia de azi.

Rusia Kieveană era populată de slavi care vorbeau mai multe dialente, cam ca moldovenii, ardelenii și muntenii noștri, iar Kievul era cel mai important oraș. Țara era condusă de varegi, un popor înrudit cu suedezii de azi, care livra lideri Rusiei Kievene așa cum făceau fanarioții în Țările Române.

Pe la anul 1100, Rusia Kieveană s-a spart în niște regate care se certau între ele. Noroc cu invazia mongolilor, care le-au împăcat supunându-le pe toate. O sută de ani mai târziu, Ucraina nu mai era marginea Rusiei Kievene, fiind ruptă complet de țara-mamă de tătari, ocazie cu care cronicarii i-au zis Rusia Mică.

Două sute de ani mai târziu, teritoriul a fost cucerit de polonezi, ulterior cedat Ducatului Lituaniei și, după altă sută de ani, considerat teritoriu comun al Uniunii Polono-Lituanene. Noi stăpâni, toți catolici cât cuprinde. Localnicii: numa’ ortodoxi. Cum regulile le făceau catolicii, iar la nativi jucau mulți cazaci, deloc fani ai supunerii, s-au născut tensiuni. „Cazacii aveau tendința de a recurge la violență”, scrie, adorabil, cronicarul.

Două sute de ani și-au tot băgat bățul prin gard stăpânii polonezi și lituanieni cu nativii ruși și cazaci. În cele din urmă, nativii s-au aliat cu Imperiul Rus și cu tătarii și i-au paradit pe polonezi prin una bucată război, ocazie cu care au ras și catolicismul din Ucraina. Când au terminat, Ucraina de Est a devenit proprietatea Rusiei ca Hatmanat Cazac, iar Ucraina de Vest a fost preluată de Imperiul Austro-Ungar, care tocmai trecea pe acolo. Prin Polonia, adică.

Faza e primul lider al Hatmanatului nu era așa deștept. Când a izbucnit războiul dintre Rusia și Suedia el a jucat cu Suedia, care a pierdut războiul. Rușilor nu le-a mai plăcut ideea de hatmanat, „ocraina” a redevenit „marginea” Rusiei, iar folosirea limbilor locale a fost suprimată. Logic, populația s-a rusificat.

Pe urmă a venit primul război mondial, iar localnicii au intrat în război după cum locuiau: ăia care aparțineau Imperiului Austro-Ungar de partea Puterilor Centrale iar ceilalți de partea Antantei. Atunci apare prima oară noțiunea de ucrainean, când austriecii formează  Legiunea Ucraineană Galițiană și Legiunile Poloneze. Faza e că Puterile Centrale pierd războiul, începe Revoluția Rusă și pe fondul ăsta apar mișcări ucraineene pentru independență care generează câteva state: Republica Populară Ucraineană, Hatmanatul Ucrainean, Directoratul Ucrainean, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană și Republica Populară Vest-Ucraineană. Nici unul nu era destul de puternic, nu aveau lideri cunoscuți așa că statele ucraineene au fost făcute zob de cei care reîmpărțeau lumea după război. Vestul Ucrainei de azi a fost încorporat în Polonia, iar restul a format Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, ulterior republică fondatoare a URSS, în 1922.

Sătul de conflictele anterioare cu localnicii din „margine”, în anii 30 Stalin toacă mărunt toată elita localnicilor. Practic, dacă erai deștept sau aveai școală sfârșeai într-un șant cu un glonț în cap. Peste 700.000 de oameni au fost asasinați așa, pentru că Stalin își propusese ca Ucraina să fie un mare teren agricol lucrat cu țărani proști, presărat cu multe uzine pline de muncitori proști, nu vreun hub regional de idei progresiste, silicon valei end șit. Avea Moscova, Kievul nu mai trebuia să fie vreo sculă.

Pe urmă a venit al doilea război mondial, Hitler a intrat în Polonia, a făcut-o bucăți și a împărțit-o cu URSS, ocazie cu care Ucraina sovietică a primit Galiția. Pe urmă a picat Franța, iar România a fost forțată de ruși să cedeze către RSS Ucraineană și Basarabia, și nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Apoi nemții au invadat URSS, inclusiv Ucraina, ocazie perfectă ca naționaliștii ucraineeni din primul război mondial să se activeze din nou și să lupte împotriva Rusiei, de partea Germaniei naziste. Armata Insurecțională Ucraineană pro-Germania a avut vreo sută de mii de oameni, inclusiv Einsatzgruppen, adică acei soldați naziști specializați în uciderea evreilor (cam 500.000 de victime au făcut, de-asta tot vorbește Putin de naziștii ucraineeni, pentru că nu multe țări aliate ale Garmaniei au avut  așa ceva). Armata Ucraineană Insurgentă a continuat să lupte împotriva rușilor până în anii 1950, când rușii au decimat-o complet. În 1954, exact ca Stalin care a mituit Ucraina cu teritorii românești și poloneze, Hrușciov  transferă Crimeea de la RSS Rusă la RSS Ucraineană. „Harașo cadou, ă?”, a zis el, convins că gata, acum i-a potolit.

I-a potolit un timp. A urmat perioada comunistă, ca la noi. Doar că de la „țării cât mai mulți tărani proști” s-a trecut la „țării cât mai multe fabrici și cât mai mulți studenți”. Ucraineenii sunt un popor deștept, le priesc științele exacte, așa că Ucraina sovietică a devenit rapid un hub de academii civile și militare, fabrici de armament și tehnologii avansate, inclusiv nucleare. Al treilea arsenal militar al Europei. A treia armată a Europei. Cel mai mare grânar al Europei. Cel mai mare producător de cărbune după Germania. Era o plăcere să te uiți, ca rus, la Ucraina sovietică. „Fata mea este model, se ia lumea după el”.

Pe urmă a căzut comunismul. În 1990, Ucraina a zis că pleacă de-acasă, gata, ea iese din URSS. Rușii au zis: „Stai, Franț, unde pleci, tu ai armamentul nostru nuclear, bazele noastre din Crimeea?” „Nu-mi trebuie armele, că mă fac stat neutru”, a zis Ucraina. „Și cu Crimeea cum facem?”. „Discutăm ulterior, dar promit să nu vă fac probleme, numai lăsați-mă să plec”. Și a plecat.

Pe urmă, Ucraina a intrat în criză economică, că nu mai avea o piață garantată, ca înainte. Tot ca noi, și-a revenit un pic în 1996, când a bătut o monedă nouă și a scris o constituție nouă. Din păcate, tot ca noi, s-a scufundat în corupție generalizată. Privatizări greșite, oligarhi bogați, manageri proști la stat, alegeri trucate, politicieni proști cu gura mare care ar fi zis orice ca să fie aleși sau realeși. Exact ca noi, cu diferența că noi nu avem niște părinți ruși care se uită insistent să nu cumva să ne mărităm cu cine știe ce străin.

În 2008, Ucraina anunță ca proasta, alături de Georgia, că vrea în NATO. „Niet, că ați zis că rămâneți neutri”, au zis rușii și șmaf, au invadat Georgia.

In 2013, Ucraina anunță că ar vrea în UE. „Niet”, zic rușii din nou, și invadează Crimeea.

Vă vine să credeți sau nu, dar leadership-ul Ucrainei încă nu s-a prins că este considată aceeași margine a Marii Rusii. Că pentru ruși subiectul rușilor care nu se consideră ruși este iritant. Că există oameni care practică doctrina „eu te-am făcut eu te omor”. Așa că atunci când Ucraina a reînceput cu intențiile de aderare la NATO și la UE, ghici ce? Rușii au zis „niet” și….

o zi de joi fără război îți urez.