De la: Alexandru Tudorica
Subject: Israel vs. Palestina: o rază de speranță

 

Cu cine țineți ? Cu evreii sau cu arabii ? Căci așa ajunge sa se pună problema, aceeași incă din vremuri stravechi, cind arabii (care erau și ei pe acolo, umblînd cu turmele de capre și oi, și cu camilele) au născut Islamul (prin secolul 7), și au dobîndit o conștiința capabila sa ceara drepturi, intrind astfel in conflict cu evreii, care s-au deșteptat mult mai devreme (cam cu o mie de ani inainte) din somnul neștiinței, creînd acel Dumnezeu unic și nevăzut, care ne guverneaza pina azi destinele… De fapt, ei erau frați: Ismail și Israil, născuți din același tată legendar, Avraam, dar din două mame diferite, Agar și Sara. Puțină istorie biblică ar prinde bine aici:
Evreii și arabii aparțin aceleiași familii semitice (chiar dacă noțiuni ca semit și antisemit au ajuns sa se refere numai la evrei), iar saluturi ca Shalom alehem (in ebraică) și Salam aleikum (in arabă) inseamnă același lucru, adică Pace ție …
Cu toate aceste înrudiri de fond, religia și istoria i-au desparțit pina la dușmănie pe evrei și pe arabi, ajungind treptat să-și dispute același teritoriu pe care s-au născut, numit Palestina. Acolo, in 1947, a luat naștere statul Israel, in încercarea Organizației Națiunilor Unite de a-i reuni pe evrei impreună, intr-o patrie cindva avută, și pierdută din cauza capriciilor istoriei, care a creat de-a lungul timpului diaspora evreiască, si patternul evreului rătăcitor.
Situația e (stră)veche in dreptul istoric, semanînd intocmai cu nenumarate alte pricini, unele ingropate in amintirea istoriei (vezi disputa noastră cu ungurii, pentru Ardeal), altele incă vii și astazi, cum e cazul razboiului din Ucraina, unde Rusia revendică un pamint zis pierdut, pe care ințelege sa-l ceara azi inapoi prin forța armelor. Israelul e un stat mic, dar are in spate o diaspora evreiasca impresionanta, prin puterea politică, economică și militară, pe care evreii,  raspindiți prin lume de-a lungul timpului, au știut s-o facă dominantă in multe țări, și in primul rind in Statele Unite.
Situatia ne întoarce la intrebarea fundamentala (care poate părea cinică in raspunsul ei previzibil): A cui este o țară: a cui o locuiește, ori a cui o guvernează ? Iar pentru că puterea definește totul, de cind lumea, iar nimeni nu ți-ar da o bucată de pamint, meritat sau nemeritat, fara un conflict ori un razboi mai mare, e firesc ca puterea evreilor sa precumpănescă asupra dreptului (prezentat la fel de exclusiv de ei) al arabilor asupra acestui pamint atit de special. Se mai adauga și valoarea religioasa de excepție a unui loc precum Ierusalimul, de unde izvorăsc  cele trei mari religii ale lumii, iudaismul, islamismul și creștinismul, și care a fost guvernat in trecut de arabi, o vreme și de cruciații creștini, iar azi a ajuns in stapinirea evreilor. Dreptul istoric se bate cap in cap cu dreptul național, iar pina la urma prevalează dreptul celui mai tare (pentru că altfel disputa s-ar prelungi la nesfîrșit…).
Așadar, fiecare parînd sa aibă dreptatea lui (aparată cu violență, ca in orice dispută), cu cine ma sfatuiți să votez ? Cu evreii, sau cu arabii ? Va intreb asta, pentru că cererea de participare la opinie a devenit personalizata: așa cum vedeți, am primit in mod direct invitația de a ma alătura cauzei arabe, printr-o scrisoare așazicind personală (desigur, o formulă retorică), in care domnul Fadi Quran mă tutuiește, numindu-mă „Dragă Alexandru”, deși eu nu l-am cunoscut vreodata, nici macar prin intermediul mass-mediei. Dar el pare că m-a remarcat cumva, nu știu de unde (probabil, de la alăturarea mea cindva, la o acțiune in favoarea balenelor…),  socotindu-mă un fel de influencer (activitate care se practică azi, cu bune și cu rele), deși eu
nu-mi mai public de mult parerile, ci le trimit direct unui grup, destul de redus, de corespondenți  personali (care, din cind in cind, imi mai și răspund cite ceva…).
Eu cu cine votez ? Vechea intrebare a Cetățeanului turmentat al lui Caragiale se dovedește a fi mai miezoasa decit părea, atunci cind rideam de el in comedie. Chestiunea n-are, in realitate, decit o soluție, si aceea este impusă de dreptul forței, colorat eventual cu argumente istorice și biblice. Ramine sa ne rugăm (aceluiași Dumnezeu ?) ca evreii sa se poarte mai frumos cu frații lor de sînge arabi, dîndu-le drepturile cuvenite, iar arabii sa se impace cu evidența situației, acceptînd o bună guvernare evreiască. Dupa eventuala liniștire a patimilor (cind va fi asta?…), ar trebui sa putem spune oricui cindva, în mod egal, Shalom ori Salam … Doamne, ajută-i ! …