Radu
374 aprobate
radu.g@yahoo.com
192.200.149.240

ISRAEL ÜBER ALLES
De Ricardo Nuno Costa –

Pare clar că după zeci de ani elefantul din magazinul de portelanuri nu mai poate fi ascuns în dezbaterea politică germană.
„Germania are un singur loc, iar acesta este de partea Israelului”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz la Bundestag, justificând livrarea de arme la Tel Aviv.

Ne întrebăm dacă această atitudine parțială este ceea ce se așteaptă de la o țară care se pretinde lider al proiectului european, cu ambiții geopolitice într-o lume din ce în ce mai multipolară.
Pentru majoritatea globală, răspunsul este nu, dar în Germania subiectul este spinos și învăluit în tabuuri. În plus, Republica Federală tocmai a adoptat o lege pentru a împiedica dezbaterea acesteia.
Este o ruptură clară între Germania reală și cea instituțională.

Incapacitatea Berlinului de a chema Tel Aviv-ul să răspundă de obligațiile sale internaționale nu face decât să confirme rolul din ce în ce mai secundar al Germaniei pe arena internațională.
Dacă „motorul Europei” este constrâns în rolul său militar, ar putea fi cel puțin o putere diplomatică, care să facă uz de statutul său economic. Dar rolul lui se diminuează. De ce este asta?

În cea mai recentă carte a sa, „Krieg ohne Ende?” (Război fără sfârșit?), politologul internațional Michael Lüders rezumă cu măiestrie ipocrizia din jurul implicării Germaniei în proiectul sionist de la început până în zilele noastre. Autorul sugerează, sub forma unui subtitlu, „de ce trebuie să ne schimbăm atitudinea față de Israel dacă vrem să avem pace în Orientul Mijlociu”.

Germania își pierde credibilitatea pe care și-a acumulat-o de-a lungul deceniilor în ochii majorității globale. Astăzi, țara nu mai este văzută cu aceeași seriozitate cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii, ci mai degrabă ca o simplă piesă instrumentală a SUA în relațiile internaționale. Acesta este și rezultatul vizibil al „politicii externe feministe” pe care Annalena Baerbock a dus-o în calitate de ministru de externe în ultimii trei ani.

Apărarea Israelului este „Staatsräson” al Republicii Federale
Germania a adoptat apărarea existenței Israelului ca „Staatsräson” (raison d’État). În timpul unei vizite a cancelarului Merkel la Knesset israelian în 2008, acest concept a fost menționat pentru prima dată.
În bestsellerul menționat mai sus, devine clar că acest principiu nu este întâmplător, deoarece corespunde faptului că „raison d’État” al Israelului este Holocaustul, pentru care Germania este de vină.

Potrivit domnului Lüders, statul evreu a folosit cazul Eichmann pentru a-și lansa „raison d’État”, în timp ce mulți alți oficiali naziști responsabili de persecuția evreilor trecuseră în noua nomenclatură din Bonn fără a fi chemați la socoteală. Cel mai notoriu caz a fost cel al lui Hans Globke, eminenta gris a noului regim, un jucător cheie în lupta SUA împotriva URSS. El a elaborat anterior legile rasiale de la Nürnberg și acum era numărul doi al lui Adenauer, protejat de noile servicii de informații ale BND și de CIA.

Ofițerul SS Adolf Eichmann, răpit în Argentina de israelieni, a purtat simbolic toată vina pentru perioada național-socialistă a Germaniei 1933-1945. După spânzurarea sa în 1962 pentru crime împotriva poporului evreu din timpul Holocaustului, în singura execuție judiciară efectuată în Israel până în prezent, RFG a recunoscut în sfârșit Israelul oficial în 1965, după ani de colaborare (din 1952). Aceasta a marcat începutul unei relații complexe care rămâne opacă până în zilele noastre.

O parte importantă a acestei relații a fost industria militară de mai multe miliarde de dolari în cadrul atlantist. Cel mai semnificativ caz, din nou neclar, a fost scandalul de corupție legat de vânzarea a trei submarine cu capacitate nucleară și a patru corvete vândute în timpul guvernelor Merkel guvernului Netanyahu în 2016 pentru aproape 4 miliarde de euro, care au ajuns să fie plătite parțial de contribuabilii germani.

Într-un exemplu actual, politologul Kristin Helberg, care este specializată în Orientul Mijlociu, și-a exprimat surprinderea pe canalul public în octombrie că Berlinul nu ajuta Israelul cu arme defensive împotriva unui ipotetic atac iranian – care în opinia ei ar fi legitim – dar prin livrarea de muniție pentru a fi utilizată asupra populației civile, contrar Convenției de la Geneva.

Germania implicată într-un genocid
Cu ajutorul armelor sale pentru atacurile israeliene asupra civililor din Gaza și Liban, Germania nu numai că comite o infracțiune internațională care o costă cazurile curente deschise la CPI și ICJ, dar își vede și reputația pătată în cele mai mari foruri internaționale de către majoritate globală, de care depinde modelul său de export industrial.

La 14 octombrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului German de Externe, Sebastian Fischer, a declarat, la o conferință de presă la Berlin, că guvernul german „nu vede niciun semn că Israelul comite genocid în Gaza” și că „Israelul are, fără îndoială, dreptul la autoapărare împotriva Hamas”. două zile mai târziu, cancelarul Scholz a spus cu voce tare în Bundestag că „vor fi mai multe livrări de arme – Israelul poate conta întotdeauna pe asta”.

Criticarea Israelului va fi interzisă
În cursul său filo-sionist tot mai radical, clasa politică germană a adoptat o nouă rezoluție „pentru a proteja, păstra și întări viața evreiască în Germania”, la care au fost chemate doar partidele coaliției de guvernare și CDU/CSU, fără a consulta AfD și BSW. Rezoluția controversată și netransparentă promite să urmărească „antisemitismul din ce în ce mai deschis și violent în cercurile extremiste de dreapta și islamiste, precum și o abordare relativizantă și ascensiunea antisemitismului anti-imperialist legat de Israel și de stânga. .”

Documentul menționează că „cazurile de antisemitism au crescut” de la atacul Hamas asupra Israelului de acum un an, dar nu menționează că legea germană a ajuns de atunci să considere antisemită manifestarea diferitelor expresii în favoarea cauzei palestiniene, precum precum sloganul „De la râu la mare Palestina va fi liberă” printre alte sloganuri, scandări, însemne sau chiar postări publicate pe internet, care sunt acum considerate și socotite ca crime antisemite pedepsite.

„Bundestagul german își reafirmă decizia de a se asigura că nicio organizație sau proiect care răspândește antisemitismul, pune la îndoială dreptul Israelului de a exista, face apel la boicotarea Israelului sau sprijină activ mișcarea BDS nu primește sprijin financiar”, se mai spune în document.
Recent, rectorul Institutului de Studii Avansate din Berlin, Barbara Stollberg-Rilinger, s-a plâns că libertatea de studiu a comunității științifice este amenințată masiv. „Ce diferențiază antisemitismul de critica legitimă la adresa guvernului israelian?” întrebă ea. „Și mai presus de toate, cine definește ce este antisemitismul?
Acest lucru nu este deloc clar. Definiția este vagă și lasă spațiu enorm pentru incertitudine juridică”, a afirmat ea.

Divorțul dintre clasa politică și percepția publică
Este clar că textul noii legi își propune să excludă AfD din dezbaterea publică, folosind cuvântul magic al „extremei drepte”, dar cântărește foarte mult și asupra BSW, unde cauza palestiniană și viziunea multipolaristă sunt evidente. Un studiu recent al institutului de cercetare Forsa pentru Stern/RTL coroborează ruptura clară dintre Germania reală și cea instituțională. În timp ce primul nu dorește ca țara să fie implicată în războiul din Orientul Mijlociu, clasa politică și-a garantat sprijinul indispensabil pentru Israel ca „interes național”.

Prin urmare, alegătorii din toate partidele germane se opun fără echivoc livrărilor ulterioare de arme către Tel Aviv. Electoratul BSW (85%) este în frunte, urmat de AfD (75%), dar și 60% dintre alegătorii SPD, 56% dintre alegătorii CDU/CSU și 52% dintre alegătorii FDP. Interesant este că electoratul Verzilor a arătat o egalitate de 50-50. În totalul național, aceasta corespunde cu 60 la sută din cetățeni, diferența din est fiind mai semnificativă (75 la sută împotrivă).

Cazul AfD este mai curios pentru că, în calitate de partid care s-a născut din contestația cu sistemul pe probleme nu numai de imigrație, ci și de politică externă și altele, iar baza sa electorală critică clar politica pro-occidentală a Berlinului. , conducerea sa are și o prezență disproporționată a elementului filo-sionist, care nu diferă cu nimic de restul clasei politice.

Potrivit unui alt sondaj din octombrie, realizat de Infratest Dimap pentru televiziunea publică ARD și cotidianul WELT, doar 19% dintre susținătorii AfD consideră Israelul un partener de încredere, un procent semnificativ mai mic decât în CDU/CSU (34%). SPD (36 la sută) și Verzii (38 la sută).

AfD se distanțează de consensul sionist
Probabil pentru că a știut să interpreteze această discrepanță între conducere și bază, co-liderul AfD, Tino Chrupalla, a cerut încetarea ajutorului pentru Tel Aviv și relația „unilaterală” a Germaniei cu statul evreu. „Prin furnizarea de arme Israelului, acceptați dezumanizarea tuturor victimelor civile de ambele părți. Ei nu contribuie la destindere, ci mai degrabă aruncă combustibil pe foc”, a spus el.
Este „timpul să aruncăm o privire critică și obiectivă asupra guvernului israelian”.

Aceste declarații vin într-un moment al unei mișcări clare către multipolaritate în cadrul partidului. Mai mult, principiul neutralității este linia oficială a AfD. Programul său electoral european pentru 2024 prevede că „furnizarea de arme către zonele de război nu servește păcii în Europa”. Cu riscul de a deveni doar un alt partid politic, AfD pare să dorească să întâlnească sentimentele majorității germanilor și baza sa de sprijin social pe probleme de politică externă, care sunt acum mult dezbătute de publicul larg.
Pare clar că după zeci de ani elefantul nu mai poate fi ascuns în dezbaterea politică germană.