IRANUL A SLABIT JOCUL MARILOR PUTERI
– 4 moduri în care războiul din Iran a slăbit Statele Unite si coalitia
De Jeffrey Taliaferro – https://theconversation.com/4-ways-the-war-in-iran-has-weakened-the-united-states-in-the-great-power-game-279069

„Nu-ți întrerupe niciodată inamicul atunci când face o greșeală.”
Maxima lui Napoleon Bonaparte s-ar putea să fi fost în mintea factorilor de decizie din Moscova și Beijing în ultimele săptămâni, pe măsură ce războiul american din Iran se prelungea.

Și acum, că un armistițiu de 14 zile între Teheran și Washington este în vigoare – ambele părți revendicând „victoria” – liderii ruși și chinezi au încă ocazia să profite de ceea ce mulți consideră a fi cea mai recentă nebunie a Americii în Orientul Mijlociu.

De-a lungul conflictului de săptămâni, China și Rusia au găsit un echilibru delicat. Ambele au refuzat să ofere Iranului – văzut într-o măsură diferită ca un aliat al ambelor națiuni – sprijinul lor deplin sau să își asume costuri reale în conflict.
În schimb, au optat pentru asistență limitată sub forma unor informații la scară discretă și a unui sprijin diplomatic consistent.

Ca cercetător în domeniul securității internaționale și al politicii marilor puteri, cred că acest lucru este pe bună dreptate. Beijingul și Moscova erau pe deplin conștiente de faptul că Iranul nu putea „câștiga” împotriva puterii militare combinate a SUA și Israelului. Mai degrabă, Iranul avea nevoie doar să supraviețuiască pentru a servi interesele principalilor rivali geopolitici ai Washingtonului.

Mai jos sunt patru moduri în care războiul SUA din Iran a afectat poziția Washingtonului în rivalitățile marilor puteri din secolul XXI.

1. Pierderea războiului de influență în Orientul Mijlociu

După cum explorez în cartea mea „Apărarea dușmanilor”, SUA s-a luptat mult timp să echilibreze obiectivele concurente în Orientul Mijlociu. În timpul Războiului Rece, aceasta a însemnat limitarea influenței Uniunii Sovietice în regiune, confruntând în același timp dezvoltarea armelor nucleare de către doi aliați problematici, Israelul și Pakistanul.

Până în anii 2020, prioritățile de la Washington vizau restricționarea influenței rivalilor marilor puteri ai SUA – China și, într-o măsură mai mică, Rusia – în Orientul Mijlociu.
Totuși, sub președinții Xi Jinping și Vladimir Putin, China și Rusia au căutat să își mărească amprenta în regiune printr-o varietate de alianțe formale și măsuri informale.

Pentru Rusia, aceasta a luat forma alinierii cu Iranul, în timp ce a colaborat cu Teheranul pentru a susține și regimul acum demis al președintelui Bashar Assad în timpul războiului civil sirian.
Între timp, China și-a sporit profilul diplomatic în Orientul Mijlociu, în special acționând ca mediator în timp ce Arabia Saudită și Iranul au restabilit legăturile diplomatice în 2023.

Ironia celui mai recent război din Iran este că acesta urmează unei perioade în care circumstanțele au fost nefavorabile obiectivelor rusești și chineze de a-și spori influența în Orientul Mijlociu.
Căderea lui Assad în decembrie 2024 a lipsit Rusia de singurul său aliat de încredere în regiune. Iar turneul lui Trump din mai 2025 în statele din Golf, în cadrul căruia a obținut acorduri tehnologice și economice majore cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Bahrain, a avut ca scop contracararea influenței economice și diplomatice tot mai mari a Chinei în aceste țări.

Întrucât Washingtonul este perceput ca un protector din ce în ce mai nesigur, statele din Golf ar putea căuta o mai mare securitate și cooperare economică în alte părți.[Deja Arabia Saudita a intrat sub umbrella nucleară a Pakistanului]~ NT

2. Îndepărtarea privirilor SUA de la alte obiective strategice

În extinderea legăturilor militare, diplomatice și economice în Orientul Mijlociu, Rusia și China, în ultimele două decenii, au exploatat dorința Washingtonului de a-și muta activele și atenția departe de regiune, în urma a două războaie costisitoare din Irak și Afganistan.

Decizia lui Trump de a purta război împotriva Iranului contrazice direct strategia de securitate națională lansată de administrația sa în noiembrie 2025. Conform strategiei, administrația ar acorda prioritate emisferei vestice și Indo-Pacificului, în timp ce importanța Orientului Mijlociu „va scădea”.

Prin lansarea concomitentă a unui războiin Iran cu Israelul, fără nicio consultare prealabilă cu ceilalți aliați ai Washingtonului, Trump a arătat o lipsă totală de respect pentru preocupările lor strategice și economice. NATO, deja sfâșiat de amenințările repetate ale lui Trump la adresa alianței și de planurile sale privind Groenlanda, a arătat acum noi semne de diviziune internă.

Acest lucru oferă beneficii pentru China și Rusia, care au căutat mult timp să profite de fisurile dintre America și aliații săi.

Ironia, din nou, este că războiul din Iran a venit în timp ce viziunea lui Trump despre SUA ca putere hegemonică în emisfera vestică făcea progrese. Lăsând la o parte preocupările legate de dreptul internațional și legitimitate, Washingtonul își înlăturase un spin în coastă cu Nicolás Maduro în Venezuela și îl înlocuise cu un lider mai docil.

3. Consecințe economice disproporționate

Închiderea de către Iran a Strâmtorii Hormuz, pe unde trece aproximativ 20% din petrolul mondial, a fost la fel de previzibilă pe cât a fost de distructivă pentru interesele SUA.

Dar pentru Rusia, acest lucru a însemnat prețuri mai mari la petrol, care au stimulat economia sa de război. De asemenea, a dus la o situație temporară, dar continuă relaxarea sancțiunilor SUA, care a oferit Moscovei o gură de oxigen indispensabilă după ani de presiune economică din cauza războiului din Ucraina.

Deși o închidere prelungită și daune extinse asupra infrastructurii petroliere și de gaze naturale din Iran și statele din Golf dăunează, fără îndoială, securității energetice și economiei Chinei, acestea au fost riscuri pe care Xi pare dispus să le accepte, cel puțin pentru o perioadă.

Și prin construirea unei rezerve interne de petrol și diversificarea surselor de energie pentru a include energia solară, bateriile electrice și cărbunele, China este mult mai bine poziționată pentru a face față unei crize energetice globale prelungite decât SUA.

Într-adevăr, Beijingul a făcut progrese în ultimul an pentru a încuraja consumul intern ca sursă de creștere economică, în loc să se bazeze atât de mult pe comerțul global. Acest lucru ar fi putut oferi Chinei o oarecare protecție în timpul șocului economic global cauzat de războiul din Iran, precum și împinge economia mai departe pe propriul drum.

Cu cât SUA pierde mai mult controlul asupra evenimentelor din strâmtoare, cu atât pierde mai mult influență în regiune – mai ales că Iranul pare să impună restricții navelor din națiuni neprietenoase.

4. Pierderea conducerii globale

Disponibilitatea lui Trump de a abandona discuțiile pentru a intra în război și retorica contradictorie pe care a folosit-o pe parcursul conflictului iranian au slăbit percepția SUA ca un mediator onest.

Acest lucru oferă un impuls masiv de putere soft pentru Beijing. China a fost cea care a presat Iranul să accepte propunerea de armistițiu de 14 zile mediată de Pakistan. Într-adevăr, China a redus încet statutul de lungă durată al Americii de mediator global de primă instanță.

Beijingul a mediat cu succes în trecut între Iran și Arabia Saudită și a încercat să facă același lucru cu Rusia, Ucraina, Israel și palestinienii.
În general, războiul din Iran adaugă greutate viziunii Beijingului asupra lumii conform căreia ordinea internațională liberală condusă de SUA s-a încheiat. Chiar dacă China a beneficiat la un anumit nivel de continuarea războiului, decizia sa de a ajuta la mediarea armistițiului arată că China își asumă din ce în ce mai mult rolul de lider global pe care SUA îl deținea.

Iar pentru Rusia, războiul din Iran și ruptura dintre Trump și aliații Americii din NATO din cauza lipsei lor de sprijin pentru acesta, mută atenția mondială și implicarea SUA de la războiul din Ucraina.
*

Jeffrey Taliaferro este profesor de științe politice la Universitatea Tufts, SUA.
Acest articol este republicat din The Conversation sub o licență Creative Commons.