Un punct de vedere greu de susținut!

Nota redacției: Colegul nostru Victor Grigori ne atrage atenția asupra unei dispute care nu trebuia să existe. Dar nu ar strica și nici nu e prea târziu pentru a afla adevărul, chestiunea fiind atât deimportantă pentru noi, românii. Așteptăm comentarii din partea celor care cunosc detalii și dedesubturi ale „afacerii”.

.

Victor Grigor1 hour ago
.
N-am sa va pot trimite tot textul, pentru ca are mai mult de 30 de pagini( contine referatele tezei de dotorat, procese verbale ale comisiei si doua scrisori adresate lui Nicolae Ceausescu de catre Andrei Otetea si de catre autor) Am sa selectez doar randurile care fac referire la C Daicoviciu.

„In toamna anului1970, cand lucrarea mea era deja practic încheiata, ma aflam la Cluj intr-o calatorie de documentare.Drumul m-a dus şi la Institutul de Istorie şi Arheologie. Într-o dupa-amiza sunt anunţat ca directorul lăcaşului vrea să mă vadă. A fost prima şi ultima întrevedere cu Constantin Daicoviciu. M-a primit foarte amabil, prietenos chiar, şi interesat de mine şi de lucrarile mele.În chip inevitabil a venit vorba şi de tema tezei mele de doctorat. Reproduc din memorie dialogul nostru: „Dragul meu, după cum ştii, eu nu mai pot împărtăşi necondiţionat continuitatea şi romanitatea poporului ăsta”.
„Ce v-a determinat schimbarea aceasta şi virulenţa atacurilor Dvs. din TRIBUNA? Sunteţi cumva în posesia unor descoperiri şi dovezi noi justificative?”
„Cine-ţi este conducătorul ştiinţific?”
„Academicianul Andrei Oţetea”.
„La cine te-ai gândit că ai dori să-i ai ca referenţi?”
„M-aş simţi onorat dacă cei mai mari trei medievişti români în viaţă ar accepta să-mi fie referenţi, anume prof. Mihail Berza, dr. Şerban Papacostea şi îndeosebi acad. David Prodan, despre care ştiu că de mai bine de două decenii refuză să facă parte din vreo comise de doctorat”.
„Artileria aceasta ar fi prea grea pentru eventualele mele rezerve. Dar te asigur, dacă vei argumenta convingător, nimeni, nici măcar eu, nu-ţi va pune beţe in roate şi-ţi doresc mult succes!”

„Mulţumesc şi sper că nimeni şi nimic nu va fi vreodată în stare să mă determine să-mi schimb opiniile şi simpatiile precum cameleonul culorlle”.
La acestă obrăznicie şi aluzie străvezie, academician tuciuriu s-a întunecat şi mai mult, dar s-a prins imediat, a schimbat tema conversaţiei şi ne-am despărţit în termeni civilizaţi, el asigurând-mă că este un mare admirator al neamului din care fac parte.”
…………………………………………………………………………………………………….
„Particpanţii la această şedinţă mi-au relatat independent între ei , că atunci când C. Daicoviciu a făcut afirmaţia reţinută de protocol cum că „este ceva necaz cu tovarăşul”, el a argumentat acest necaz în felul următor: „Atenţie, Ambruster nu e român , el caută să introducă în lucrarea sa idei potrivnice intereselor naţionale şi statale”.Când a dat citire unor mostre din teza mea, C. Daicoviciu a ”citit” un pasagiu din lucrarea mea din care rezulta că eu susţin că românii îşi află originea în culcuşul amoros al lui Traian cu o femeie dacică de moravuri îndoielnice. Când doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga i-a cerut indicarea paginii unde afirm asemenea ”monstruozităţi”şi când şi-a exprimat nedumerirea de cum referenţii şi conducătorul ştiinţific au putut gira asemenea ”elucubraţii”, savantul de la Cluj i-a replicat cu cea mai pură şi desăvârşită politeţe comunisto-tovărăşească:” Tu să taci, tu te pricepi în ale literaturii, dar de istorie habar n-ai!”.În urma expunerii pasionate a lui Constantin Daicoviciu, Comisia nu putea să dea decât verdictul pe care l-a dat.

…………………………………………………………………………………………………….
Astăzi, după doua zeci de ani, nu sunt mai dumirit decât atunci în privinţa obstrucţiei declanşate de C. Daicoviciu în calea mersului firesc al tezei mele de doctorat. Ştiu că pe Carol Golner l-a şantajat , obligându-l practic să redacteze un referat negativ. Atitudinea lui Miron Constantinescu era cea a unui orgolios maladiv, al unui geniu al răului, iar cea a lui Aron Petric şi Mircea Maliţa, cea a unor supuşi servili faţă de o autoritate samavolnică şi strivitoare, întruchipată de C. Daicoviciu. Îmi place să cred că nu a fost o intrigă personală împotriva mea, cu toate că îi dădusem de înţeles lui Daicoviciu că-i cunosc trecutul dintr-o publicaţie a exilului românesc, unde Aurel Decei îl numise de asemenea ”cameleon”; într-o conversaţie avută cu domnul Paul Niculescu- Mizil la începutul acestui an la Bucureşti, dânsul mi-a spus textual că„ bătrânul avea şi ceva personal împotriva ta”. Prea schimbătorul C. Daicoviciu era departe de a fi prieten cu David Prodan şi Andrei Oţetea, doi români ardeleni de calitate morală şi profesională cum doar românismul ardelenesc a fost în stare să producă în cultura românească; mulţi au opinat că am fost victima lui Daicoviciu în furia sa împotriva acestor doi savanţi; dacă a fost aşa , această companie nu face decât să mă onoreze. În istoria comunismului din România se constată de către specialişti o oarecare schimbare spectaculoasă începând cu anul 1964; faimoasele teze din aprilie şi publicarea manuscriselor lui Marx despre români( de către Andrei Oţetea!!) ar marca începutul fazei naţionaliste a regimului de la Bucureşti. Lucrarea mea de doctorat este uneori citată de aceşti politologi ca o expresie justificativă şi argumentatoare a acestei faze. Aici ţin să arăt că nu am fost niciodată membru de partid, iar dacă lucrarea mea ar fi fost teleghidată de sus se mai ajungea oare la oprirea ei de către îsăşi o comisie guvernamentală? Alţi politologi prezintă cazul doctoratului Ambruster ca fiind o expresie tipică a ”minirevoluţiei culturale” la noi; în cazul acesta Constantin Daicoviciu a dat dovada unei anticipări oculte şi supraomenşti. În jurul acestei lucrări s-au ivit şi ţesut aşadar destule legende şi zvonuri, dintre care una a circulat cu persistenţă în mediile academice şi ardelene: Constantin Daicoviciu ar fi primit cam în aceşti ani o înalta distincţie de la Moscova, fie ca recunoştinţă pentru schimbarea convigerilor sale, fie pentru a se angaja în combaterea continuităţii şi romanităţii românilor, atât de drage ruşilor şi sovieticilor_ şi nu numai lor! Dacă s-ar verifica legenda ( mediile de informare româneşti n-au suflat o vorbă de această mare onoare făcută unui savant român de renume şi în plus membru al Consiliului de Miniştri, deputat, academician, etc.!), ea ar confirma încă o data cameleonul din Constantin Daicoviciu.”

less