„Celor mai mulți lideri politici şi elitei culturale maghiare nu le pasă prea mult de sensibilităţile populaţiei românești, majoritare”
- Am văzut recent la Londra, dar și pe străzi din orașe românești, o inscripție: „Moarte Trianonului”. Ar fi posibil să se rescrie istoria, ținând seama că a existat totuși o încercare parțial reușită: Diktatul de la Viena, din 1940? Ne putem aștepta la un nou diktat, de data asta mai blând, „de catifea”?
- Este regretabil, pe de o parte, faptul că nici azi, după mai bine de nouă decenii, maghiarii nu pot să vadă şi partea plină a Tratatului de la Trianon: restabilirea unui stat naţional maghiar independent, ceea ce nu mai avuseră maghiarii de la prăbuşirea regatului Ungaria la 1526. Apoi, este regretabil, pe de altă parte, că majoritatea maghiarilor „euro-atlantici” de azi, care clamează dreptul la identitate naţională şi chiar autonomia deplină pe criterii etnice, nu pot să accepte că, la 1918, popoarele asuprite din Austro-Ungaria, care din punct de vedere statistic erau mai numeroase decât germanii şi ungurii, au cerut şi şi-au câştigat aceste drepturi prin aplicarea celebrelor puncte wilsoniene, între care şi dreptul la autodeterminare lansat de preşedintele SUA, Woodrow Wilson. Personal nu cred că, din punctul de vedere al dreptului şi relaţiilor internaționale, azi ar mai fi posibil un nou Dictat de la Viena, cu toate consecinţele funeste pe care acesta le-a avut. Eu mă tem însă de altceva: de lipsa de viziune şi de responsabilitate din partea clasei politice din România, în special a celei aflate acum la conducerea ţării, care ar putea antrena în viitor efecte care să însemne pentru mulţi români o „reeditare” simbolică a nefastului Dictat.
- Sunt 20 de ani de când politicienii români de toate culorile joacă „la nemurire” ceardașul „pe date și pe luate”, lucru care a făcut din România țara cea mai liberală din UE în materie de minorități etnice. Cu ce consecințe?
- Sunt de acord că, de 20 de ani, România a făcut progrese mari pe calea acordării de drepturi minorităţilor naţionale, cum nicăieri nu se regăsesc în UE (de la reprezentarea politică, până la păstrarea indentităţii culturale), uneori cu „alocări” bugetare care depăşesc contribuţia financiară a acestor minorităţi la bugetul ţării, şi nu trebuie să regretăm deloc că am fost toleranţi. Un exemplu minor: dacă vă uitaţi peste lista editurilor, revistelor şi a cărţilor finanţate cu bani publici de către Ministerul Culturii în ultimii ani, veţi observa lesne că editurile şi titlurile subvenţionate, aparţinând comunităţii maghiare, au o pondere de circa 5-6 ori mai mare decât ponderea maghiarilor în ansamblul populaţiei României! Aceasta înseamnă, printre altele, că editurile şi cărţile româneşti au fost vizibil subfinanţate. Să fie la mijloc slaba calitate a editurilor şi lucrărilor româneşti propuse spre finanţare? Am mari rezerve! Aceste aspecte sunt doar o consecinţă parţială a faptului că UDMR s-a aflat la guvernare atât de mulţi ani!
„Dacă am avea un sistem politic cu două partide şi un parlament bicameral, cu maximum 250 de deputaţi şi senatori, nu ar mai fi nevoie de voturile UDMR pentru a trece o lege sau alta!”
- Liderii maghiari așa-zis „moderați” au înaintat pas cu pas spre țelul lor suprem: autonomia teritorială pe criterii etnice. Este un avans pe care maghiarii din Slovacia, de exemplu, nici nu-l visează. De ce credeți că au închis ochii politicienii români, deși li s-a atras deseori atenția asupra riscurilor?
- Cred că aici putem vorbi de sindromul „Mioriţa”. Politicienii români au fost conştienţi de ceea ce ni se va întâmpla, dar au au preferat să adopte resemnarea faţă de această tactică a „paşilor mărunţi” (dar siguri şi constanţi), pe care majoritatea liderilor maghiari au promovat-o. De ce s-au complăcut în această „moarte mioritică sigură” politicienii noştri, indiferent de culoarea politică? Din dorinţa de a se afla şi ei la putere pentru un ciclu electoral sau din neputinţa de a obţine o majoritate parlamentară. Aici văd eu vulnerabilitatea clasei politice româneşti postdecembriste, fripturismul multor lideri politici. Dacă am avea un sistem politic bipartidist (un partid mare de stânga, altul mare de dreapta), precum şi un parlament bicameral cu maximum 250 de deputaţi şi senatori – dincolo de efectele economice benefice – nu ar mai fi nevoie de şantajul, sau, mai direct spus, de voturile UDMR pentru a trece o lege sau alta!
- Nu-i de mirare că asistăm acum la decontul politicii românești laxe și lașe. Credeți că politicienii interbelici ar fi fost mai performanți, dacă ar fi fost puși în postura celor din ultimii 20 de ani?
- Politicienii din perioada interbelică, ajutaţi de regele Carol al II-lea, au asistat neputincioşi la prăbuşirea României Mari, realitate statală creată cu atâtea sacrificii de generaţia de politicieni cu adevărat mari de până la 1918. Prin comparație, și politicienii de după 1989 s-au jucat cu viitorul României și al românilor. S-a mai întâmplat acest lucru și ne gândim cu rușine la împrejurările în care alte instituții ale României interbelice, pe care par a le copia cele de azi, se retrăgeau din teritorii românești cu coada între picioare, lăsând pradă criminalilor hortiști și sovietici milioane de români.
- Împărțirea administrativă susținută de UDMR amintește dureros de pumnalul înfipt în inima Transilvaniei, în 1940. De ce credeți că nu și-au pus această problemă liderii maghiari? Nu le pasă de sensibilitățile românilor?
- Înclin să cred (având în vedere şi ce s-a întâmplat recent la Cluj-Napoca, în legătură cu plăcuţa de pe statuia regelui Matei Corvin, conţinând citatul marelui istoric Nicolae Iorga) că liderilor politici şi elitei culturale maghiare nu le pasă prea mult de sensibilităţile populaţiei majoritare. Le ignoră deliberat sau, poate, uneori chiar doresc să le provoace. În secolul în care trăim, în România, dar nu numai, este urgent necesar să asigurăm o deplasare a accentului conceptului de toleranţă dinspre social-politic, spre sfera relaţiilor interumane, pentru că în secolul al XXI-lea conceptul de toleranţă se dovedeşte insuficient, limitat. Astfel, e nevoie de o trecere de la coexistenţa tolerantă a majorităţii cu minorităţile, inclusiv cu magharii, la o colaborare activă (mutaţia cea mai semnificativă trebuie să fie înlocuirea expresiei “Eu tolerez…” cu cea “Eu respect”).
„Legea Minorităților nu trebuie să fie adoptată”
- Cum privesc ardelenii aceste mișcări de pe scena politică dâmbovițeană?
- În discuţiile private, nu am putut să nu remarc, mai cu seamă la persoanele vârstnice, o oarecare îngrijorare faţă de subiectul reorganizării administrative a României, în strânsă legătură cu posibile conotaţii etnice ale trasării viitoarelor limite ale unităţilor administrative. Chiar între membrii familiei mele există persoane care au cunoscut tragedia refugierii din Cluj după dictatul de la Viena. Pentru ei mai sunt proaspete unele amintiri dureroase şi nu pot să nu aibă teamă faţă de ceea ce poate face o reorganizare administrativă pripită, făcută şi sub ameninţarea şantajului…
- Politica revizionistă maghiară se duce pe multiple planuri: prin instrumentele Budapestei, prin punerea în paranteze a statului român în centrul țării, prin liderii UDMR din guvern și din județe etc. Credeți că au politicienii români cunoștință de toate aceste sabotaje ale statului național?
- Am convingerea că politicienii români (indiferent cărui partid aparţin), cei puţini la număr care pot lua sau influenţa deciziile, au şi au avut cunoştinţă de toate acestea. Nu au vrut sau nu au putut să acţioneze, în sensul îndreptării acestor lucruri de care pomeniţi, din motive ce ţin fie de propria slăbiciune, individuală sau mioritică, fie de faptul că interesele personale, economice de regulă, sunt transpartinice (corb la corb nu-și scoate ochii, ziceau parcă bătrânii noştri!).
- Guvernul este gata să-și asume răspunderea pentru Legea Minorităților, în speranța că-i va îmblânzi pe liderii UDMR, și nu se vor retrage de la guvernare. Cât de periculoasă pentru stat este această lege?
- Nu cred că mai avem nevoie de o nouă lege, aplicarea legislaţiei în vigoare este suficientă pentru oricare minoritate, inclusiv cea maghiară, să-şi exprime şi să-şi păstreze identitatea culturală. Pe de altă parte, noi, românii, avem obiceiul să scoatem repede o lege, să facem uşor un comitet, şi aşa să îngropăm definitiv un subiect, ducându-l în derizoriu prin regulamente și metodologii de aplicare care se bat cap în cap cu legea. Dar mă tem că actualul act normativ, Legea Minorităților, nu ar avea aceeaşi soartă, de aceea spun că nu trebuie să fie adoptată. Majoritatea oficialilor UE, care au vizitat România de 20 de ani încoace, dar mai ales actele oficiale ale instituţiilor europene au remarcat pozitiv ceea ce s-a făcut în ţara noastră în materie de minorităţi şi nu ne impun nici o lege nouă!
„Dacă ies în stradă patru-cinci sute de mii de maghiari, poate vor învăţa și românii că trebuie să iasă şi ei în stradă și să meargă la vot”
- Extremistul Tamas Sandor, groful șef pe județul Covasna, la unison cu Kelemen Hunor, șeful său de partid, a declarat că maghiarimea va ieși în stradă, dacă PDL nu acceptă așa-zisul „Ținut secuiesc”. Tot el a strâns semnături pentru evacuarea poligonului de trageri și implicit a unității Armatei Române din Sfântu Gheorghe… Cum comentați?
- Pretenţia domnului Tamas Sándor privind evacuarea armatei este una deplasată şi cred că nici etnicii maghiari de acolo, încadraţi în armata română şi care trebuie să-şi întreţină cu un venit familiile lor, nu sunt foarte încântaţi de această solicitare fantezistă. Cât priveşte „ameninţarea” că se va ieşi în stradă, abia aştept şi eu să mai văd în stradă câteva sute de mii de demonstranţi, fiindcă bravii lideri de sindicat din toată România nu au reuşit să adune în Bucureşti, pe străzi, o sută de mii de nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate în ultimii ani de guvernanţi (între care se află şi udemerişti). Dacă ies în stradă patru-cinci sute de mii de maghiari, poate vor învăţa și românii, în anii următori, că trebuie să iasă şi ei în stradă, să meargă la vot şi să aleagă pe cine cred că este mai potrivit să le reprezinte interesele, sau să-i sancţioneze pe cei care i-au minţit sau trădat.
- Sunt comentatori care avertizează că statul român este într-un mare pericol, cum n-a mai fost după 1989. Cum răspundeți?
- Este adevărat că, pentru a rămâne la putere, guvernanţii sunt gata să facă concesii periculoase. Personal cred că statul român e pe marginea prăpastiei nu numai din cauza UDMR şi a Budapestei, dar şi din cauza corupţiei care a ajuns la cote nemaiîntâlnite în istoria românilor (nici măcar pe vremea fanarioţilor!). Corupţia a ajuns să fie percepută de mai toţi românii ca o plagă extinsă la nivelul tuturor structurilor politico-administrative. Se extinde şi ne subminează siguranţa naţională. Pentru cei din afară, care ne doresc colapsul, va fi floare la ureche să pună doar degetul şi să împingă în prăpastie statul român, subminat în primul rând din interior, de către ai noştri!(Preluare din revista Formula AS)
Profesorul Ion Bolovan este profesor universitar la Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca si îi puteți scrie la email: bolovani@yahoo.com
Din păcate biserica ortodoxă slujeşte masoneria, iar ochiul atotvăzător prezent pe foarte multe biserici ortodoxe, nu creştine aşadar, dovedeşte asta. Faptul că BOR nu ia nici o atitudine împotriva distrugerii de acum a ţării de către elita masonă din frunte o dovedeşte cu prisosinţă, anume că aceşti pui de năpârci masoni din fruntea BOR, în frunte cu „Preafericitul Daniel” slujesc Israelul, aidoma trădătorului Băsescu care vrea să refacă harta României din 1940, când ungurii ne-au luat Ardealul. Încălcând fără ruşine a doua poruncă, aşadar fiind şi impunând închinarea la icoane, la morţi, la om, îndrăznind în ticăloşia lor blasfemică să pretindă că ei sfinţesc oameni morţi deşi aceştia rămân în continuare morţi, aceşti satanişti masono-ortodocşi au adus la ruină aceste popoare sub influenţă masono-ortodoxă, deşi au bogăţii peste măsură, bogăţii care însă sunt trimise în Israel de către finanţiştii şi administratprii masoni în frunte cu Isărescu, rolul preoţilor masono-ortodocşi fiind de-a ne abate atenţia de la aceste lucruri şi-a ne repeta la infinit că trebuie să ascultăm fără crâcnire de ordinele politrucilor masoni.
Biserica Ortodoxa este crestina,cea care Mantuieste neamul crestin-romanesc.
Dar si rusesc,ucrainean,bulgar,grecesc,sarb.
XYZ,
Imi cer scuze ptr limbaj. Din păcate însă ortodoxia e acelaşi lucru cu sectarianismul. E plină de simboluri masone, nu are cu nimic de-a face cu creştinismul. Se pare că avem aceleaşi concepţii până la urmă…
Un pic din vârful aisbergului în ce priveşte opresiune iudeo-masonă. E bine să le dăm cât mai des, pe cât de des agenţii ne umplu cu mesaje aberante.
Dovezi clare ale opresiunii iudeo-masone:
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
http://www.ioncoja.ro/2010/02/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
ateii,judeo-masonii,sectarii,mormonii, anticrestinii sunt pe aceeasi baricada IMPOTRIVA neamului romanesc.
Ei au introdus avortul,prunc-uciderea,contraceptia hormonala cancerigena,blasfemia Crucii si neamului.Distrugerea neamului prin emigrarea masiva si prin prostitutia in massa.Prin dezlipirea ortodoxiei in secte si sectulete,si prin manipularea mass-mediatica.
„Bă băiete, tu ori esti tâmpit, ori eşti tâmpit.Creştinismul nu înseamnă ortodoxism sau catolicism, sau mormonism, căci astea sunt secte. Adevăratul creştinism este cel propovăduit doar de Biblie. Dacă eşti depăşit de subiect, limitează-te la ce ştii, nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma…”
Un singur sfat am pt. tine si altii ca tine de pe aici: ia-ti pastilele, ca paranoia si schizofrenia e mare, da’ oricum nu mai ai sanse…
XYZ,
Bă băiete, tu ori esti tâmpit, ori eşti tâmpit.Creştinismul nu înseamnă ortodoxism sau catolicism, sau mormonism, căci astea sunt secte. Adevăratul creştinism este cel propovăduit doar de Biblie. Dacă eşti depăşit de subiect, limitează-te la ce ştii, nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma…
Dovezi clare ale opresiunii iudeo-masone:
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
http://www.ioncoja.ro/2010/02/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
„legalizeaza casatoriile poponare si adoptiile de copii de catre acestia,adica sa-i violeze!
legalizeaza prostitutia.Pentru ei femeia in UE e buna ca prostituata!
legalizeaza unele droguri usoare.
Scoata icoana din scoli.
Legalizeaza prunc-uciderea avort,si contraceptia hormonala cancerigena(dupa medicii specialisti,pilulele sunt cancerigene,vezi doctor Rudolf Ehmann)”
Bai, Gigi, du-te si te trateaza sau, mai bine, du-te inapoi in Evul Mediu de unde ai venit, nebun si crestinoretard ce esti!
Dovezi clare ale opresiunii iudeo-masone:
http://www.youtube.com/watch?v=Nk5PuxuJpRw
http://www.ioncoja.ro/2010/02/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
@Cristi: Interesanta ipoteza. Cine se ofera sa o contrazica?
Adrian Romanul Contra-Revoluţionarul,
Bine spus.
Te referi evident la partidul Masonic, care înglobează toate partidele din România dar şi din întreg Imperiul Masonic(USA, URSS şi urmaşii, Uniunea Europeană, Japonia, Africa, Australia, cea mai mare parte din America Latină, Corea de Sud şi majoritatea ţărilor asiatice, inclusiv ţările arabe cu excepţia Iranului, Koreei de Nord, Chinei, Venezuelei şi cam atât) condus acum de la Tel Aviv, te referi la minoritatea evreiească care fură identităţile tuturor popoarelor, te referi la planul lor de cucerire a întregii planete şi de distrugere a tuturor celorlalte popoare pentru a rămâne ei şi numai ei, semiţii pe planetă.
Autorul articolului are dreptate. Ne-ar favoriza o revoltă a cetăţenilor unguri creând un precedent. Populaţia română în parte ţiganizată găseşte mereu soluţia furtului pentru problemele sărăciei. Dacă ungurii se vor revolta ei se vor revolta de sărăcie nu de autonomie. Acest fapt nu este înţeles de instigatorii la ură interetnică plătiţi de la Budapesta sau din America.
Faptele de trădare sunt prevăzute în codul penal ca fapte periculoase social şi se pedepsesc cu pedepse maxime.
Comentatorul Adrian are dreptate: există un simgur partid: cel ce execută ordinul străinilor împotriva românilor. Nici un alt partid nu este partid decât mască pentru grupul de marionete antiromâneşti din Bucureşti. Aşa cum americanii împart lumea în două adică americani şi terorişti tot aşa nu poate exista în România decât partidul străinilor şi eventuale partidul românilor. Partidul românilor nu va accesa niciodată puterea în sistem electoral capitalist. Prin urmare nu este posibilă decât soluţia globală practicată de americani: ori proamerican ori terorist.
Trebuie să aveţi simţul realului: nu putem face nici o schimbare favorabilă poporului român fără deţinerea mijloacelor de acţiune adecvate: AVERE ŞI PUTERE. Pe lângă acesta mai trebuie multă minte şi spirit de sacrificiu. Dacă vă este frică să nu piereţi ciolanul, coteţele, femelele, banii, poziţiile atunci nu sunteţi apţi ca eliberatori. Vă veţi zbate viermuişte cu au făcut legionarii postpuciştii care au îmbătrânit şi au murit degeaba.
schimbarea denumirii tarii din Romania in DACIA este BINEVENITA!
noi nu suntem tiganii Romei!
un nou partid politic in Romania cu oameni noi ar fi ideal!
adica un PARTID politic,care sa contina nu doar anticomunisti,ci TOTI ACEIA care din 1989 pana in 2012 NU au facut politica!!!!
adica SOCIETATEA CIVILA! adica PROFESIONISTII.ADICA INGINERII, ARHITECTII,ETC!
CEI CARE DUPA 1990 au facut politica ,si COPII LOR!!! (daciana sarbu,fiica tatucii, EBA fata lu tata,etc) trebuie pusi in afara PARLAMENTULUI!
pardon,nu am fost atenta, doc este scris de MARIN NEACSU, si eu ma alatur cu inima mea de a lui, ca sa i multumesc, pentru ca a scris o ca si cum as fi scris o eu…
cu ungurii ar trebuii sa ne exprimam ferm si fara echivoc.
la noi in tara isi bat joc de noi; citeodata am pus la indoiala chiar si pe cei ce sint oameni, din cauza celor ce nu sint.
oare cum ar trebuii pusa problema.
biserica are o parte pervertita si cealalta buna, ungurii la fel, evreii la fel…
oare chiar nu terbuie sa facem un tri ca sa putem sa ne descotorosim de aceste putrede si multifete??
eu cred ca da, si mai ales sa nu ne fie mila, ca ne este de dracu…
imi vine sa rid…ciudata chestie cu dracul asta… totul se joaca in om, dar „”de ce „” depinde???
eu am o vorba de vreo 40 de ani o folosesc, de cnd eram copila, si vedeam toate mizeriile in jurul meu, minciuni si bunica tot asa imi spuena ca este satana, iar eu spuneam -si de atunci in continuu, dar stau si ma gindesc daca nu cumva ma insel – ca daca vrea sa intre in viata mea, va trebuii ca el sa traiasca cum eu vreau, si nu eu cum el vrea, daca nu sa iasa afara si duca se…la el acasa…
eu pina acum vreo 3 ani nici nu i pronuntam numele, ce eu nu consider nume, ci ori spui „bilci” ori spui „cacialma” ori spui „in afara de Dumnezeu” dupa mine tot una i…ESTE OPOZITIA VOITA, BINELUI…
dupa mine ar terbuii sa luam acest document acici scris de C. IO N, si sa incepem sa l distribuim peste tot eu imi voi face o sarcina din asta.
voi face in asa fel ca aici la mine toti romanii sa aibe aceste informatii.
acesta paote fi O CHEMARE LA UNIRE, daca nu mai mult.
imi dau lacrimile si sint bulversata, dar asta nu inseamna ca sint si terminata. cred ca de abia acum incepe, ceva… eu cred ca as pune acest document peste tot in afis…
daca tot avem libertate(? un fel de a spune) macar sa profitam si sa facem tot ce ne lasa aceasta libertate sa facem ca sa TREZIM POPORUL…
va imbratisez cu mare iubire c. io n.
Scrisoare deschisă poporului român:
„Mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria”
scris de : Marin Neacşu 20-12-2011
Popor român,
Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, de Crăciun, o dată pe an, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa o să vezi încotro te îndrepţi. Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale ?
Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun Tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat cu obiectivitate. Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează, pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?
Ai fost singurul popor pe care nicio putere din lume nu l-a cucerit, chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Niciunul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii Liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Şi aici ar fi de remarcat faptul că toate marile noastre înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ, CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?
Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama Islamului. Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia Semilunii. Acum, tu, popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?
Din tine au apărut Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar, din păcate, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări, pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta ?
Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?
– Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nicio legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;
– Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.Tu taci;
– Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro-ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci;
– Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face din ei figurine de plastilină. Tu taci;
– Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, sunt la mare preţ trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci;
– Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile „nerentabile „, la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte „privatizare”. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci;
– Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute, sub pretextul „impulsionării turismului”, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise „la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau niciun răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.Tu taci ;
– Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt „judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică „mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale!” Tu taci;
– Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar „Hatmanul Suprem” vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, că vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;
– Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. Tu taci;
– Ţi se fură voturile, iar comisia care trebuia să-i investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă niciun răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta, răsturnată.Tu taci;
– În „divan”, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci;
– Sistemul educaţional se reduce la bani: bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;
– Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, că s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi, dacă eşti operat, cu faşele şi anestezicul de-acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu zece boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci;
– Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, aceiaşi, adică hocheiştii Naţionalei României de naţionalitate maghiară, la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC – imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Şi tu taci;
– Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.Tu taci;
– Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a-ţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un „Codex Alimentarius” care te duce la pieire. Tu taci;
– Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;
– Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să mai te consulte şi pe tine! Tu taci;
– Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;
Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi tu taci. Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se va aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută – pentru că exact asta meriţi. Dar tu, popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi, odată cu tine, piere nu numai trecutul, ci şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci ? Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ţi-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. Acesta este mesajul nedescifrat până acum, al Tăbliţelor de la Tărtăria!
draga GIGI DE TELEORMAN, la fraza asta:
„trebuie un partid NOU cu oameni NOI din familii fara trecut securistic! punct!” ASA ESTE;
DAR DUPA MINE CHIAR SI NUMELE SI FUNDAMENTUL DE PARTID TREBUIE REVAZUT; NOI AVEM NEVOIE DE TOT POPORUL IN PLINA CONSTIINTA NU NUMAI DE UN PARTID;
SE PAOTE INCEPE PRINTR UN PARTID CE NU DA NICIO ATENTIE LA CE ESTE PERIMAT; cuvintul cel mai important este cuvintul NOU, ce trebuie sa fie cu valori ce noi GETO-DACII avem din trecut si adaptate la o forma noua si moderna pentru ca sa indeplineasca toate conditiile ce am spus: autoorganizare, autoaparare, autogestiune, autoalimentare..; totul PRIN NOI INSINE…
in orice caz, NOI AVEM TOTUL SI IN NOI SI IN JURUL NOSTRU, NU AVEM DREPTUL SA NU REUSIM, importanta va fi unirea si soliditatea acestei uniri; fara fisura si fara compromisuri… atentie ca nu zic intoleranta ci mai degraba fiecare decizie trecuta printr o serioasa analiza in care primordialitatea sa fie interesul poporului si individului; si deasupra la tot DACIA ROMANA;
^poate gresesc dar eu asa vad!
vadim tudor nu este antisemit si nu vrea sa ucida nici un evreu.
L-a bagat in 2004 pe Nati Meir,evreu, in Parlament pe lista PRM.
A facut statuie lui ITzak Rabin
El personal si-a cerut scuze pentru negarea Holocaustului,care a existat in Germania si Polonia.
Deci,unde e antisemitismul?
vadim tudor nu este evreu,ci adventist.
vadim tudor nu are nici un merit pentru succeseul UDMR,pentru ca acesta are electorat fidel,pe care-l voteaza indiferent de alegeri.In 2008 UDMR a ajuns la guvernare iar vadim tudor in afara parlamentului cu tot cu PRM!
1 – Cel mai vinovat de succesul UDMR este VADIM (o fi si el un fel de EICHMAN care evreu fiind si-a „ales” evreii care să, si să nu moara la Auschwitz, etc.)pentru români,deoarece atunci cand avea in 2000 cca 32% electorat, nu a facut nici-o alianta cu români, permitand UDMR sa fie la guvernare pana azi!
2 – Secuii nu sunt „popor”, nici macar „năvalitori” (go-hu-ge-a-slvo-bulg-pe-cu-tat”), preluand limba maghiara si catolicismul; n-au drept de „cuceritori” ci doar de acceptati la noi!
3 – Avem obligatia primara de a ne apara neamul nostru românesc oriunde-ar fi el, mai ales in HARCOV. Este unul din motivele pentru care „CONSORŢIUL SOCIETĂŢII CIVILE in PARTICIPAŢIUNE pentru DEZVOLTARE DURABILA in ROMÂNIA”(marca înregistrata la OSIM)are in program apararea si dezvoltarea românilor de pretutindeni(mai ales in HARCOV).
cu atata nerusinare vin azi securistii care in 1989 l-au impuscat pe Ceausescu,sa spuna ca membrii PCR sunt de vine pentru criza din anii 80!
sa spuna cine a colaborat cu ei,adica cu securistii!
adica e vinovat cel care a colaborat cu securitatea,si nu cel care l-a recrutat! cata NESIMTIRE!
trebuie un partid NOU cu oameni NOI din familii fara trecut securistic! punct!
draga ADRIAN ROMANU CONTRA REVOLUTIONARUL, cred ca un singur lucru este de facut in aceasta situatie, daca ea se reveleaza o evidenta atit de puternica:
CA POPORUL ROMAN SA SI CONFISTE AVUTUL SI SA SI CONFISTE PROPRIA EXISTENTA DIN MIINILE CE CU REA VOINTA ACTIONEAZA…SI SA SE AUTOCONDUCA SI AUTOGESTIONEZE AUTOORGANIZEZE SI AUTOPROTEJEZE PRIN TOATE MIJLOACELE CE LE ARE LA INDEMINA SI CE SI LE VA AUTOCREA PENTRU CA SA SE PUNA LA ADAPOST SI SA REDEVINA STAPIN PE EL SI PE SITUATIA LUI PERSONALA IN FATA ORICUI SI IN ORICE MOMENT…SI ASA ESTE
LA MULTI ANI IN 01.01.2012
Azi in Romania:
1) EXISTA UN SINGUR PARTID POLITIC caruia membrii tuturor partidelor “oficiale” i-au facut, individual, JURAMANT DE OBEDIENTA (D.E.X.: OBEDIÉNȚĂ s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.) , PARTID FINANTAT DE LA BUGETULE DE STAT AL ROMANIEI, adica explicit, din contributiile si datoriile luate in numele POPORULUI ROMAN, PARTID care la randul sau este OBEDIENT la organizatii internationale care au ca scop programul politic mentionat mai jos. O completare esentiala DIN CARE SE POATE INTELEGE TOT: INCALCAREA JURAMANTULUI DE OBEDIENTA ESTE PEDEPSITA CU MOARTEA, care intotdeauna este dismulta ca accident sau boala, prompt certificata ca atare de un doctor obedient. Incalcarea nici unui alt juramant nu este pedepsit cu moartea. Stie cineva raspunsul la intrebarea: care este acest partid?
2) EXISTA UN SINGUR PROGRAM POLITIC, aplicat de toate partidele politice “oficiale”, indiferent care este ‘ales”, program politic in care POPORUL ROMAN are rolul DE PIERDE TOT, VIATA IN PRIMUL rand iar cei ce se indarjesc sa supravietuieasca, sa piarda intreg avutul , libertatea si orice dram de putere ar mai fi putut salva. Stie cineva raspunsul la intrebarea : care este acest program politic?
3) EXISTA O SINGURA MINORITATE PE A CAREI ACTIVITATI TREBUIE SA NE CONCENTRAM, SA LE SCOATEM IN EVIDENTA, SA LE ADUCEM IN DISCUTIA PUBLICA, pentru ca desi membrii ei au toti nume romanesti si unguresti, sunt CEI MAI MARI DUSMANI AI POPORULUI ROMAN pe care i-am avut in intreaga noastra istorie, dar si tuturor celorlate popoare in aceasi masura, poporul ungur dasemenea in mod special, remember 1956 cand peste 65,000 unguri au fosat asasinati. Membrii acestei minoritati sunt oameni care au ajuns sa detina ABSOLUT TOATE functiile importante in STATUL ROMAN si prin intermediarii supusi lor prin juramantul de obedienta, detin in TOATE FUNCTIIILE IN STATUL ROMAN. Stie cineva raspunsul la intrebarea: care este acesta minoritate?
In rest, doar sunt diversiuni ale dusmanilor popoarelor Lumii pentru invrajbirea victimelor lor.
Azi in Romania exista:
BOICOTATI magazinele evreesti! KAUFLAND DEDEMAN BAU-MAX BAU-MIT CORA METRO CUMPARATI DE LA TARANII ROMANI,DIN PIATA,SI DIN CURTEA LOR! NU MAI IMBOGATITI FIRMELE JUDEO-STRAINE!
iata patriotul MANOLIU VALENTIN
care ne arata cum au procedat teroristii de la posturiile straine de radio,america,israel in 1989 la asa zisa revolutie
http://www.youtube.com/watch?v=bpp7wpBA91Y&list=UUHYt5zcqMHR2WoXtRtve5zg&index=1&feature=plcp cu sticle incendiare, cu petarde,cu megafoane,cu mitraliere,cu MERCENARI straini
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
Interviu cu prof. dr. Ioan Bolovan
Acest articol este de o importanţă covârşitoare pentru viitorul omenirii, nu numai al Românilor!
Dar…
Are şi lipsuri care trebuiesc arătate pentru a fi corectate; numai cu laude ignorând greşelile nu se ajunge la victorie, la prosperitatea Naţiei.
A spune:
„Dacă am avea un sistem politic bipartidist (un partid mare de stânga, altul mare de dreapta), precum şi un parlament bicameral cu maximum 250 de deputaţi şi senatori – dincolo de efectele economice benefice – nu ar mai fi nevoie de şantajul, sau, mai direct spus, de voturile UDMR pentru a trece o lege sau alta!”
Vorba proverbului „Dacă baba avea un ’oi era ministru de război”
Noi nu avem două partide ba din contră, noi tindem să facem jocul trădătorilor de Patrie, înfiinţând altele noi.
Nu vreau să vă arăt greşala, Domnule prof. dr. Ioan Bolovan. Este de preferat ca cel care greşeşte să fie provocat să judece, să gândească şi să-şi recunoască greşala, pentru el şi Patrie.
Statele Unite ale Americii au un sistem bipartidist precum şi un parlament bicameral cu un număr rezonabil de deputaţi şi senatori raportat la populaţie. Au o Constituţie foarte bună stabilită de masonii anului 1787, cu doi ani înaintea Căderii Bastiliei. Cu toate acestea Statele Unite ale Americii au un deficit de peste 13 trilioane de dolari.
Şi-a pus cineva întrebarea unde este greşala şi să găsească răspunsul corect, adevărat, cauza reală a dezastrului American?
DRAGA GEORGE MARMARA, acesti Mrtorii lui jehova sint EVREII LA PUTERE MONDIALA.
nu vorbesc prostii.
eu am avut legaturi cu ei si STIU SI AM INTELES;
AM VRUT SA INTELEG SI AM INTELES FOARTE BINE;AU O FOARTE MARE PUTERE FINANCIARA SI SINT INTR O ORGANIZARE DE FILIGRAN IN FUNCTIONAREA LOR; CEEA CE II IS FACE ATTI DE PERICULOSI…
CHIAR I AM SI INFURIAT CA NU VREAU SA ADEREZ LA EI… DAR SINT PATRUNZATOTI SI INCISIVI… CEL SLABI SE LASA CUMPARATI PENTRU CA AU NEVOI MATERIALE…
SINT DE O INSISTENTA TERIBILA;;; IN FINE NOI SINTEM STAPINI PE NOI DAR VREAU SA SPUN CA ASA O PUTERE DE CONVINGERE AR TREBUII SA AVEM NOI FATA DE TAOTA LUMEA? CU IUBIRE(la martorii lui jehova este falsa, si isi atribuie merite teribile cind acroseaza pe cite cineva, si sint si recompensati) stiitifica;
adica iubire stiintifica… totul este studiat;
psychicul omului este exploatat la maximum;
si sint porfesori universitari si chiar din facultatile de psychologie de la PARIS de la METZ SI BINEINTELES CA DIN ALTE MARI ORASE CU MARI CENTRE UNIVERSITARE ALE FRANTEI …
ESTE TOTUSI UN MARE PERICOL… EU ASA IL CONSIDER…
LA MULIT ANI DRAGA PRIETENE… SA NE DEA DUMNEZEU CELE MAI BUNE SOLUTII CA SA PUTEM FACE O TREABA SOLIDA SI DE DURATA SI MAI ALES CU REZULTATE STRALUCITOARE…
FERICIRE GEORGE SI ECHILIBRU FRUMUSETE SUFLETEASCA SI TOATE CELE DORITE SA VA FIE IMPLINITE…
NU UITATI CA IN INIMA DV ESTE TOATA PUTEREA DIVINA CU CARE DORITI SA TRAITI… SI NIMIC NU I DEAUSPRA INIMII DV UNDE DUMNEZEU SALASLUIESTE…PENTRU CA ACOLO ESTE DUMNEZEU…
PARINTELE JUSTIN PARVU ESTE DE ACORD CU CANONIZAREA DE CATRE RUSI A LUI VALERIU GAFENCU! DOAMNE AJUTA! http://www.youtube.com/watch?v=Dve8vChFERE
La multi ani!… Romania…si tuturor romanilor
BOICOTATI magazinele evreesti!KAUFLAND
DEDEMAN
BAU-MAX
BAU-MIT
CORA
METRO
CUMPARATI DE LA TARANII ROMANI,DIN PIATA,SI DIN CURTEA LOR!
iata CINE conduce ROMANIA:
BOGDAN OLTEANU,nepotul GIZELEI WASS,kominternista, azi conduce BANCA NATIONALA A ROMANIEI ALATURI DE MASONUL ISARESCU
ADRIAN VASILESCU, figura semitica,consilierul BNR
MARK GITENSTEIN, ambasadorul evreu al Americii in Romania, cel care dicteaza lui Basescu ce sa faca,ce credit sa ia de la FMI, ce sa mai faca in cadrul NATO,pe cine sa mai aresteze
PETRE ROMAN NEULANDER,fiul KGB_istului NEULANDER, actual membru in PNL,membru de baza.
RADU FELDMANN ALEXANDRU, mumia din PDL
VIOREL HREBENCIUC, omul combinatiilor din PSD,evreu, omul care a pus mana pe PETROLUL din BACAU
lista e lunga,nu vreau sa continui!
acestia sunt adevaratele pericole pentru Romania. PETRE ROMAN NEULANDER a bagat economia la ,,mormane de fiare vechi,, distrugand UZINE productive si COMPETITIVE!!
azi UNIUNEA EUROPEANA dicteaza in Romania,si FMI. Basescu e o marioneta un adevarat CONSILIER SOVIETIC al ocupatiei URSS!
iar consilierii sovietici,ca in anii 50 sunt tot evrei ca si atunci,acum din partea UE!
ASTEPTAM UN NOU GHEORGHIU DEJ CARE SA-I SCOATA DIN TARA,SA SCOATA DIN ROMANIA OCUPATIA URSS STRAINA,ADICA UNIUNEA EUROPEANA!
daca aveti ceva bani CUMPARATI PAMANT!!
cumparati utilaje agricole!
nu-i lasati pe straini sa ne ia tara!
au venit evreii din israel si au cumparat hectare intregi! au construit imobiliare.Au luat fabrici cu japca.Au mituit in stanga sin dreapta.
Au facut contracte FALSE muncitoriilor romani in israel,luand banii si dandu-le tzeapa!
au venit in ROmania cu o clinica sa fure ovule si sa le preleveze de la romance!
au facut avorturi ilegale si imorale in Romania contra vointei romancelor!
acestia sunt adevaratii evrei si nu aia care-i prezinta presa!
draga AURA<intr-adevar ai dreptate, constitutia UE si trateul de la Masstrich ,si multe altele, sunt facute de pedofilii perversi din tariile de jos-Belgia-olanda,etc
legalizeaza casatoriile poponare si adoptiile de copii de catre acestia,adica sa-i violeze!
legalizeaza prostitutia.Pentru ei femeia in UE e buna ca prostituata!
legalizeaza unele droguri usoare.
Scoata icoana din scoli.
Legalizeaza prunc-uciderea avort,si contraceptia hormonala cancerigena(dupa medicii specialisti,pilulele sunt cancerigene,vezi doctor Rudolf Ehmann)
Tratatul de la Masstrich dadea drumul ca europa post-comunista,adica de EST,sa adere la UE.
Problema Transilvaniei nu mai prea exista.
Transilvania NU se va mai rupe de Romania niciodata. Daca le va da o autonomie economica,le va da in contextul intregii tari,adica si Moldova,si Oltenia,Si reginea de vest-Timisoara, toate vor fi autonome economic,poate si cultural,insa nici o pierdere cu asta.
In STREHAIA-CRAIOVA sunt mai multi tigani,decat unguri in Ardeal!
Peste toate,iata SPANIA are Catalonia,are Aragon, si alte regiuni, regiunea MADRID, autonome 100 la 100.
Si care e problema ? toate regiuniile se supun REGELUI si TARII!
nu mai vorbim ca in anii 90 ca ,,pierdeam Ardealul,, atunci chiar il puteam pierde ca si KOSOVO!
azi nici o sansa,ROmania e in NATO,in UE(m)
azi singura problema e ca strainii ne cumpara PAMANTUL si TARA!
azi singura problema e ca romanii sunt puturosi si nu mai lucreaza satele in agricultura,ci lucreaza zilnic de la ora 7 la crasma,pentru ca a venit revolutia si democratia si LIBERTATEA de a sta la crasma toata ziua!
Gasesc ca politicienii nostri corupti si incoptenti sunt singurul pericol pentru ROMANI si pentru ROMANIA.
Pieirea ta prin tine ROMANULE !
Singurul pericol este patura politica romaneasca corupta si divizata. M-am intrebat si ma intreb ;cum de nu s-a gasit un alt patid sa ajute la crearea majoritatii care ar fi putut scoate UDMR-ul de la guvernare in fiecare an electoral.Sper si doresc ca D-zeu sa ne lumineze mintea noua romanilor si sa votam toti pentru ROMANIA in 2012.
Doamne ajuta !!!
Urez tuturor ROMANILOR nascuti ROMANI,sanatate, viata lunga,… siii rabdare,ne asteapta timpuri grele!LA MULTI ANI !
Tuturor sanatate sufleteasca si trupeasca .
La multi ani!
Testoasa de pe stalp
Un tânăr (Partid Naționalist) mergea pe jos printr-un sat şi decide să se odihneasca un pic.
Se aseaza pe o banca unde se afla un om mai în vârstă şi începe să vorbească
acestuia despre ţara, guvern şi, în cele din urmă, despre legiuitori şi cei
asemenea lor.
Batranul ii raspunde tanarului:
– “Eu cred ca parlamentarii şi alţii asemenea lor sunt ca o broasca testoasa
pe un stâlp. ”
– “Eu nu înţeleg aceasta analogie … Ce înseamnă asta, domnule?”
Batranul explica:
“Dacă vezi o broasca testoasa stand in echilibru
pe un stalp de gard, la ce concluzii ai putea sa ajungi?
Văzând mirarea tanarului, continuă:
– În primul rând: Nu intelegi cum a ajuns acolo.
– În al doilea rând: Nu poti să crezi că sta acolo.
– In al treilea rand: Stii sigur că nu ar fi putut sa ajunga acolo
singurica.
– A patra: Ar trebui sa faci ceva să nu mai fie acolo.
– A cincea: Este evident faptul că aceasta nu va face nimic folositor cat
timp sta acolo.
” Deci, singurul lucru raţional ar fi s-o ajuti sa coboare”
la multi ani aura,gigi,ion coja etc.la multi ani si celor care au alte opinii.gm
un ultim sfat oameni buni.eliminati toate produsele ce contin zahar.consumati numai fructe ca desert.usturoiul,ceapa,ardeiul etc sunt condimente care combat. cancerul.mergeti pe jos zilnic circa 30-40 de minute,nu fumati,dormiti 7-8 ore pe noapte si veti vedea ca veti fi mai sanatosi si puternici decat ungurii.gm
este adevarat.acesti yehovisti sunt o adevarata buba in fund-scuzati-mi expresia.metoda cea mai buna de a scapa de ei consta in a-i ignora complet.refuzati sa conversati cu ei sau sa le cititi brosurile.fiecare popor isi are religia si traditiile lui.gm
cu ocazia anului nou salut pe toti participantii la aceasta rubrica.va doresc la toti multa sanatate si bunastare.desigur nu putem sa avem toti idei identice.sunt convins ca daca actionam cu calm si o gandire logica putem sa co ntribuim cat de cat la rezolvarea unor probleme.deci la multi ani.traiasca romania.gm
candva si eu am militat pentru aderarea romaniei la uniunea europeana,crezand ca un asemenea act va fi un pas spre progres social.daca insa uniunea europeana ia decizii detrimentale intereselor nationale ale romaniei,atunci iesirea din uniune va fi unica solutie.viata de zi cu zi a romanilor nu sa ameliorat de loc.costul vietii creste in mod continuu,viata devenind de nesuportat,4 milioane de romani au luat calea strainatii,asa ca ce sa castigat?gm
transilvania este si va ramane pe vesnicie pamant romanesc.guvernul roman trebuie sa actioneze cu fermitate in aceasta privinta.pe de alta parte sa nu uitam ca i-am batut de 2 ori pe unguri asa ca romanii nu trebuie sa se lase intimidati.cu cat autoritatile romane se lasa intimidate cu atat mai mult ungurii vor deveni agresivi.aplicati legea si nuva temeti de provocari.consultati-va cu forurile superioare ale armatei romane.ei stiu cum sa asigure paza teritoriilor romaniei.gm
MARE DESTRUCTURARE SI DEZORGANIZARE DEZUNIRE SI DEZMEMBRARE A TOT CE ESTE STAT CE ESTE MUNCA SOCIETATE SI POILTICA ECONOMICA SI CONSTITUTIILE INTERIOARE TARILOR EUROPENE…
ESTE UN ACT CRIMINAL ANTINATIONAL…S A FACUT IN ROMANIA UN REFERANDUM PENTRU CA OMAENII SA STIE CE II ASTEAPTA, prin ratificarea constitutiei europene???
DIRECTIVELE EUROPENE SINT IMPOTRIVA OAMENILOR SI A MUNCII SI NU SINT ALTCEVA DECIT ABSOLUT „”””INJUSTITII LEGALIZATE””””… ANALIZE AM FACUT SI POT SA REFAC CACI INTRE TIMP AU APARUT SI ALTELE;
DOAMNE AJUTA!
VREAU SA VA MAI INTERB CEVA F IMPORTANT PENTRU MINE;
A TI CITIT TRATATUL EUROPEAN DE MAASTRICHT SAU a ti citit CONSTITUTIA EUROPEANA??
CUM A PUTUT SA SE RATIFICE astfel de DE DOCUMENTE PERVERSE CU ATITEA DEZAVANTAJE PENTRU OMENIRE, este de mirare…
CEL PUTIN CONSTITUTIA EUROPEANA ESTE UN MA
draga GIGI din Teleorman, ROMANIA VA TREBUII SA SE RETRAGA DIN COMUNITATEA EUROPEANA, oricum locul ei nu este acolo din moment ce nici in zona euro nu este acceptata si nu este decit supta si strivita si iar mincata pe toate partile. de fapt cred eu ca toate CE VA TREBUII SA SE DIZOLVE; NU ESTE DECIT O MARE TICALOSIE NEDREAPTA SI DE PROFIT. TOATE LEGILE SINT DE INABUSIRE A ORTODOXIEI SI DE STRIVIRE A TUTUROR NATIUNILOR DA SI CUM NU AR TREBUII SA MAI EXISTE. ATIT NOI CIT SI CELELALTE POPOARE VA TREBUII SA FACEM PRESIUNE PUTERNICA PRINTR O POLITICA DE CONTESTATIE. DAR NU CU IESIT IN STRADA, sau daca vreti iesit in strada numai esential, la momente bine stabilite, ci prin PETITII SEMNATE; EXISTA O LEGE PIRN CARE SE PAOTE FACE PRESIUNE ASUPRA TUTUROR DECIZIILOR EUROPENE? CU PETITIE CE ARE UN NUMAR STABILIT DE SEMNATURI;
ASTA VA TREBUII SA INCEPEM SA LUCRAM INTENS SI SA FACEM MUNCA DE TEREN SI PRIN SCOLI, LICEE SI PRIN UNIVERSITATI SI PRIN LOCURI PUBLICE DE CULTURA BIBLIOTECI LIBRARII SI ALTELE CE MAI STIU EU…ca muncitori nu mai avem… la tara, la satele din toata ROMANIA…
in orase printre vecini si prieteni sa incepem sa ne deschidem si sa ne aratam convigerile…
imi vine sa rid cind ma gindesc ce putere de convingere au MARTORII LUI Jehovah(ce au furat „adevarul uman” si si l au atribuit „jud hey waw hey”, ce este tetragramatonul, SI BAT LA TOATE USILE SI VORBESC CU TOATA LUMEA, ca sa convinga, si sint aceasi sionistice noi vedem peste tot cu mizeroase atitudini manipulind si acaparind tot ce vor, si denaturind adevarul dupa convenanta) iar noi nu gasim solutii pentru ceea ce este mai scump pentru noi romanii, ca sa ne unim in numar cit mai mare sa ne exprimam ca TARA???
trebuie neaparat sa gasim solutii eficace si solide ce merg din plin.
LA MULTI ANI!
HAI SA GINDIM IMPREUNA LA SOLUTII.
SINGURUL pericol pentru Romania astazi sunt europenistii din UNIUNEA EUROPEANA JUDEO-DIABOLICA!
PUNCT!