Text primit de la dl DINU CIUBOTARU. Mulțumim
Mai jos prezint un material luat de pe Internet, referitor la politica actuală a statului ungar, referitoare la Transilvania, în comparaţie cu atitudinea incalificabilă a politicienilor români de după anul 1989;…”În anul 2014, România se pregăteşte de sărbătoare, 96 de ani de la Marea Unire de la Alba iulia, de la înfăptuirea României Mari.
Ungaria şi ungurii de pretutindeni, mai ales cei care sunt cetăţeni ai Statului Român, acţionează uniţi pentru ca aceasta să fie ultima mare sărbătoare românească în Ardeal şi pentru pregătirea argumentelor credibile care să stea la baza Diktatului de la Bruxelles, pe care speră să-l obţină în anul 2014.
Marea majoritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit gratuit cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză,carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz,în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii.Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.” Cartea este scrisă împotriva Poporului Român şi Statului Naţional Unitar Român. Ea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei, precum şisentimentele de ură şi dispreţ faţă de români. În“Introducere” la cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, preşedintele Ungariei a scris următoarele:
– “Pretenţia românilor asupra Ardealului poate fi susţinută doar de un singur argument: numărul mai mare al populaţiei, mai exact de majoritatea etniei române.”
– “Problema ardeleană o putem rezolva odată pentru totdeauna în mod corespunzător”, adică prin creşterea artificială a numărului ungurilor din Ardeal, ca urmare a acordării cetăţeniei ungare la românii get-beget, de pe tot cuprinsul României.
Cartea tălmăcită de Arpad Göncz cuprinde programul agresiv, revizionist şi războinic al Ungariei.
Preşedintele Arpad Göncz prezintă proiectele Ungariei cu privire la destinul Ardealului, proiecte de o importanţă primordială pentru unguri.
Din cartea “Ardealul-trecut şi viitor” prezentăm câteva fragmente edificatoare:
-“Crearea României Mari s-a făcut sub conducerea lui Ion Brătianu, un escroc internaţional de mare talent”… prin “acceptarea principiului etnic.” (pag.82)
-“În ceea ce priveşte Ardealul, există o singură alternativă: naţiunea ungară-înainte şi după Tratatul de la Trianon – ţine în modul cel mai ferm la dreptul ei de proprietate asupra întregului Ardeal. Nu va exista niciodată o generaţie de unguri dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric.
Naţiunea ungară este gata ca în orice clipă să ia arma în mână pentru
a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi chiar viaţa în luptă, fiindcă fără Ardeal nu poate să existe un stat ungar, nicio misiune ungară şi nici viaţă ungurească.” (pag.86)
-“Dacă majoritatea românească din Ardeal şi-ar impune cu forţa voinţa în cadrul autonomiei ardelene, va trebui să se recurgă la mijloace artificiale pentru a zădărnici dominaţia majorităţii româneşti.” (pag.101-102)
-“Într-o singură problemă nu putem face concesii: Ardealul în întregimea lui – ca o unitate intangibilă – trebuie repus sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare.” (pag.110)
Părintele Arsenie Boca spunea: “Ungurii vor mai mult decât Ardealul.”
Se ştie că, Ungaria acţionează pentru răpirea unor teritorii din Slovacia, Serbia şi Ucraina.
Aceste trei ţări au răspuns cu fermitate la pretenţiile şi programele revizioniste ale Ungariei. Singura ţară unde iredentismul unguresc zburdă în voie este România.
Mulţi dintre conducătorii partidelor politice româneşti şi dintre manipulatorii de opinie se fac că nu înţeleg de ce, în luna februarie a.c., a început aşa-zisul “război al steagurilor” între Ungaria şi România. Este vorba despre
aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” de unguri şi amplasat ilegal, tot de către maghiari, pe instituţiile Statului Român, din judeţele Covasna,Harghita şi Mureş,precum şi pe o primărie a unui district din Budapesta.
Conform Legii nr.282 din 24 octombrie 2007 pentru ratificarea Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritate, publicată în Monitorul Oficial al României nr.752 din 6 noiembrie 2007, la art.2 sunt înscrise următoarele 20 de limbi minoritare folosite pe teritoriul României: limba albaneză; limba armeană; limba bulgară; limba cehă; limba croată; limba germană; limba greacă; limba italiană; limba idiş; limba macedoneană; limba maghiară; limba poloneză; limba romani; limba rusă; limba ruteană; limba sârbă; limba slovacă; limba tătară; limba turcă; limba ucrainiană.”
La art. 3 din Legea nr.282/2007 se precizează că: “În înţelesul prezentei legi, limbile minoritare sau regionale sunt limbile minorităţile naţionale.”
La recensămintele populaţiei din anul 2002 şi 2011 s-au declarat secui sub 500 de persoane, respectiv sub 300. Numai nişte nebuni cu acte în regulă ar putea să creadă că 300 de secui, de toate vârstele, ar fi în stare să înfiinţeze un aşa-zis ţinut secuiesc, cu parlament şi guvern propriu, cu armată, poliţie şi jandarmerie, cu justiţie proprie, cu administraţii locale proprii în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cu ambasade proprii.
Pentru a fi înţelese mai uşor obiectivele şi acţiunile Ungariei şi iredentismului maghiar din anul 2013 şi 2014 trebuie reamintite, cel puţin, următoarele evenimente istorice:
1.În timpul Revoluţiei de la 1848–1849, revoluţionarii unguri şi Ungaria au avut ca obiectiv prioritar anexarea Ardealului. Atunci, criminalii şi teroriştii unguri au ucis peste 40.000 de români şi au incendiat 300 de sate româneşti, cu tot cu biserici şi mănăstiri.
2.Marea Unire de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, nu a fost recunoscută niciodată de către Ungaria şi organizaţiile etnicilor unguri din România. Ungaria şi ungurii de pretutindeni nu recunosc Unirea şi nici documentele adoptate la Alba-Iulia. Insultând inteligenţa românilor, ungurii şi cozile de topor româneşti se agaţă de unele texte din Declaraţia de la Alba-Iulia care s-a aplicat minorităţilor etnice din România, celor care au recunoscut România Mare.
3.În anul 1919, Ungaria cu sprijinul Uniunii Sovietice a început un război împotriva României pentru a ocupa Ardealul. Atunci, Armata Română a câştigat războiul şi a ocupat Budapesta, în 4 august 1919.
4.La 30 august 1940, cu sprijinul Germaniei şi Italiei fasciste, prin Diktatul de la Viena, Ungaria a obţinut o parte din Ardealul de Nord-Vest.
În perioada septembrie 1940-octombrie 1944, armata amiralului fără flotă Horthy Miklos, sprijinită de localnicii unguri, a săvârşit numeroase atrocităţi împotriva românilor şi evreilor (în zeci de localităţi) şi a trimis în lagărele de exterminare din Germania peste 157.000 de evrei. Până acum, Ungaria a cerut scuze publice Israelului şi Slovaciei pentru crimele săvârşite în timpul celui de-al doilea Război Mondial, împotriva evreilor şi slovacilor, angajându-se să plătească despăgubiri. Niciodată, Ungaria nu a recunoscut antrocităţile săvârşite împotriva românilor şi nu a cerut scuze publice României şi Poporului Român! (nu-i de mirare cat suntem de slugarnici).
5.După 21 decembrie 1989 au început atrocităţile săvârşite de unguri împotriva românilor în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. În paralel, a continuat separatismul pe criterii etnice (mai ales în şcoli) şi alungarea a zeci de mii de români din cele trei judeţe. Adevărul istoric se regăseşte în Raportul HAR-COV al Parlamentului României, din anul 1991, pentru care s-a primit interdicţie de a fi dezbătut şi aprobat la Bucureşti. (este de mirare ???!!!)
6.În martie 1990, la Târgu–Mureş,Ungaria împreună cu numeroasele organizaţii ale etnicilor unguri din România au încercat, în forţă, să rupă Ardealul din Vatra Strămoşească multimilenară. Este meritul Uniunii Vatra Românească şi al românilor din judeţul Mureş că au reuşit să zădărnicească această nouă acţiune revizionistă a Ungariei.
7.În perioada 1992-2012, în Camera Deputaţilor, conform art.62, alin.2 din Constituţia României, nu a existat niciun deputat din partea minorităţii secuieşti, deoarece aceasta nu există legal în ţara noastră.
8.Aşa-zisul steag secuiesc este de fapt o cârpă ungurească, de pe care a fost înlăturat lupul dacic care confirmă continuitatea geto-dacică şi românească în Ardeal, în> vatra vechii Europe. Ministrul de Interne, domnul Radu Stroe şi ministrul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa, au declarat public la televiziune, în ziua de 10 februarie a.c., că pretinsul steag secuiesc este ilegal, iar amplasarea lui pe instituţiile publice din România încalcă dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelelor pe teritoriul României. (MOLAI ! Sa arboreze cineva ub steag strain la budapesta. Mamaaa rupere …!!)În realitate adevăratul steag secuiesc a rămas un obiect de muzeu.
Secuii au avut o origine turco-avară şi au fost deznaţionalizaţi de către unguri. Aşa-zisul steag secuiesc, inventat şi finanţat de la Budapesta, este un simbol al statalităţii Ungariei. El semnifică, acolo unde este arborat sau purtat la manifestări publice, apartenenţa acelui teritoriu la Ungaria.> Poporul Român, creştin ortodox, iartă dar nu uită atrocităţile săvârşite de unguri !
Care este adevărul ? Conducătorii Ungariei şi ai etnicilor unguri din România sunt convinşi că au ajuns foarte aproape de momentul dezmembrării teritoriale a României şi al anexării Ardealului, în mod paşnic, printr-un nou Diktat, de data aceasta de la Bruxelles.
Cum ?
Prin obţinerea, prin mijloace artificiale (cum i-a învăţat fostul preşedinte Arpad Göncz, al Ungariei) a unei majorităţi ungureşti în Ardeal şi prin dobândirea a peste 50% din proprietăţile imobiliare aflate în Grădina sau Cetatea Domnului (Ardeal) pe calea retocedărilor în natură (foarte multe bazate pe acte false) şi a cumpărărilor de terenuri agricole şi păduri. La toate acestea se adaugă apropiata votare în Camera Deputaţilor a modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003 (votată în unanimitate în Senat, la 27 octombrie 2009), în baza căreia titularii licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale (din care, în Ardeal peste 80% au fost date la unguri) îi vor expropria pe români printr-o procedură diabolică şi extrem de rapidă, inclusiv prin intermediul instanţelor judecătoreşti. Încrederea ungurilor în obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului a fost sporită prin includerea de către Guvernul Ponta II, printre priorităţile legislative, a proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale. Acest statut, susţin liderii U.D.M.R., va facilita autonomia teritorială a Ardealului.
Se ştie că, Ungaria are un interes major pentru ca România să nu intre nici în anul 2014 în spaţiul Schengen şi acţionează în această direcţie, cu sprijinul Olandei, Finlandei şi Germaniei. Ca urmare, românii get-beget acceptă acordarea, cu multă generozitate şi în mod gratuit, a cetăţeniei şi paşaportului din partea Ungariei, fără să cunoască limba ungară, Constituţia şi imnul, istoria şi geografia acestei ţări. Pe cale de consecinţă, românii care obţin şi cetăţenia Ungariei se pot angaja uşor în toate ţările Uniunii Europene, fără niciun fel de restricţii. Mai nou, pensionarii români get-beget care cer şi obţin cetăţenia ungară beneficiază de pensie din partea Ungariei, pensie care este de două, trei ori mai mare decât pensia din România, la care sunt obligaţi să renunţe. Pe surse, s-a aflat că sunt peste 2,5 milioane de cetăţeni români care au obţinut dubla cetăţenie în Ungaria. Zilnic se duc în Ungaria mii de români, în cele 920 de localităţi, pentru a dobândi cetăţenia acestei ţări şi paşaportul unguresc.
Acţiunea diabolică de acordare a cetăţeniei ungare pentru românii get-beget constituie un precedent foarte periculos pentru Uniunea Europeană, dar pentru se acţionează pentru acordarea cetăţeniei ungare pentru cel puţin încă două milioane de români. Apoi, Ungaria va solicita organismelor europene de la Bruxelles să constate, pe bază de acte de identitate şi paşapoarte, că în Ardeal sunt 4-5 milioane de cetăţeni unguri. Apoi cer autonomia teritorial a acestei provincii istorice româneşti, prin aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.
Aşa-zisul război al steagurilor, din luna februarie a.c., declanşat de Guvernul de la Budapesta face parte din programul Ungariei de internaţionalizare a problemei Ardealului, cu scop final anexarea la Ungaria a acestui Sfânt Pământ Românesc. Orice român, cu mintea limpede, realizează că există o legătură artificială între Ungaria şi aşa-zisul steag secuiesc, “fabricat” şi purtat de unguri.
În acest context, nu trebuie uitat faptul că în majoritatea localităţilor din Covasna, Harghita şi Mureş au fost organizate ilegal referendumuri locale vizând obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Toate documentele referitoare la aceste referendumuri locale au fost depuse la organismele europene de la Bruxelles.
Preşedintele României Traian Băsescu, primii-miniştrii (Boc,Ungureanu şi Ponta), preşedinţii Senatului(Geoană, Filip şi Antonescu) şi Camerei Deputaţilor (Anastase şi Zgonea) au fost informaţi, de nenumărate ori,de către Serviciul Român de Informaţii ( S.R.I. ) şi Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.) despre toate acţiunile Ungariei vizând pregătirea Diktatului de la Bruxelles.
De ce nu au acţionat pentru dezbaterea lor în Parlament, pentru mediatizarea şi contracarea lor ? Nimeni nu-i întreabă şi nici ei nu abordează această temă !
2014. Se pregătește Diktatul de la Bruxelles ! “România dispare, politicienii se piaptănă!” NU-SI VAD DECAT PROPRIUL BUZUNAR !.”
Un text interesant.
https://www.facebook.com/pages/Crisana-Panla-Tisa-Autonomie/1472708099613871
Domnul Coja si deasemenea altii care cunosc,
Poate reusiti sa lamuriti pe cei nestiutori in problema magiarizarii „fortate”, ca mine, cum de au reusit ungurii sa aiba o influienta cultura mai predominanta si coplesitoare ca cea locala si evident prezenta romaneasca?
Inteleg , cind o cultura este extrem de insistenta si lipicioasa cum este cea americana(adevarat ca de rahat) dar ii face pe ramanii emigranti sa-si uite limba si obiceiurile in citiva ani, unii amesteca liba in citeva luni, multi asa ca si in Transilvania isi americanizeaza numele, etc.
Banuiesc ca singurul loc unde romanii imigranti nu si-ar schimba numele si limba ar fi in tribul baluba, intre zulusi sau undeva in jungla printre animale, altfel din ce vedem prin Europa marea majoritate sunt „dati pe brazda” de culturile locale anglo-saxone care evident considerindu-se de secole superiori sunt cu multa „indrazneala” pe care o impun imigrnatilor din tarile astea percepute de ei ca fiind de „mina a doua” cind de fapt noi suntem net superiori dmpd vedere, mai ales al educatiei academice(cine a primit-o la timp)
In cazul maghiarilor inteleg ca a existat o fortare a romanilor de a isi schimba obiceiurile, numele, valorile insa eu din ce am observat direct in occident, romanii sunt cei care BENEVOL renunta la aceste valori romanesti, nu li se impune DIRECT sau FORTAT de catre nimeni. Este alegerea lor!aici este ciudatenia care nu inceteaza sa ma uimeasca!
Bine, inteleg pe strada , la scoala sa vorbesti in engleza , dar acasa la tine unde este, vorba aia- Romania-, de ce trebuie sa vorbesti in alte limbi? Nu-ti dai seama ca facind astfel tu iti pierzi copilul, sotul sotia, acelei culturi straine?
Pregătesc un text pe acest subiect! În orice caz, nu este vorba de superioritate culturală: maghiarizarea a făcut ravagii și printre germanicii din Ungaria Mare! Mai ceva ca printre români! Cel mai bine le-au rezistat țiganii, care tind să devină majoritari în Ungaria Mică.
Dta chiar incerci sa ne convingi ca maghiarizarea (nume, credinta, obiceiuri, etc) n-ar fi ceva real? Te prefaci confundand tendintele americanesti contemporane cu maghiarizarea ce s-a produs de la 1867 incoace? E a doua oara cand observ la dta astfel de indoieli „indoielnice”…
Modul de apune problema autenticităţii de neam este expresia ignoranţei şi fricii. Acum în secolul XXI există metode genetice şi genealogice de stabilire a filiaţiei. Balivernele lingvistice şi ideologice nu mai au nici o valoare. Identificarea precisă a ungurilor este posibilă.
De asemenea golul de 1000 de ani în ştiinţa istorică despre daci nu sare nimănui în ochi ca şi cum ar fi ceva normal ca un popor vechi precum dacii să dispară brusc odată cu dispariţia romanilor şi în locul să să apară brusc poporul român şi poporul ungur. Gândirea aceasta schizoidă este stare normală la români şi perfect fabricată de duşmanii dacilor.
Eu as mai zice ceva ,cu risc ! Dacismul poate salva Ardealul si chiar toata Romania .Intoarcerea noastra la radacinile dacice . Identificindu-ne cu dacii putem evita ruperea Ardealului prin virtutea continuitatii istorice pe aceste meleaguri . Continuitate , repet aceasta este cheia .Toti romanii din Ardeal sa arboreze drapele romanesti la porti . Lozinci de doi metri pe zece metri : De la Burebista la Ceausescu Suntem aici de 2500 de ani – Ardealul Pamint Romanesc sau Ungurii Nemultumiti sa plece in Mongolia – sau Afara cu Evreii Sabotori din Guvernul Romaniei ! Apoi trebuie sa intelegeti ca UE lucreaza la dezmembrarea Romaniei ! Iesirea din UE si NATO trebuie sa devina Prioritate Nationala !
Ruperea Ardealului se poate face numai fără voia noastră, într-o conjunctură internațională cum a fost cea din vara lui 1940, greu repetabilă. Toate argumentele sunt în favoarea noatră. Trebuie să ne ferim de momentul când nu vor mai conta argumentele! Dar trebuie să ne pregătim și pentru momentul când căderea argumentelor ne va permite să ducem hotarele până la Tisa!
Va felicit, aveti un spirit tinar! si o candoare unica prin felul in care puneti problema
Nu mi-e clar: trebuie să vă mulțumesc?
Tot mai astept.Firesc ar fi ca dupa demolare sa apara si opera de constructie.Prea ocupati cu desfiintarea cutarui si cutarui candidat la presedintie ati uitat sa promovati unul.Si timpul trece.In favoarea cui ? In nici intr-un caz in favoarea noastra care vom fi nevoiti sa alegem.
D-le Coja,
Daca nu intrati dv. in lupta atunci aduceti unul in fata !
Eu am făcut o propunere. Ați comentat-o? Nici măcar atât!
Care propunere ? As fi comentat-o.Ma rog, sa zicem ca mi-a scapat ori am lipsit de pe site o perioada.Intamplarea arata ca NU ESTE SUFICIENT SA FACETI O PROPUNERE.E necesara O CAMPANIE, o actiune cu bataie lunga, ampla ptr. acea persoana , din punctul dv. de vedere merituoasa.
Domnule profesor ,fara suparare ,dar Preasfintitul stie ,ca noi vrem sa-l propunem sa fie presedintele Romaniei ?(daca la preasfintia sa va referiti ?) Ideea e geniala ,dar oare BOR e de acord sau au dat-o cu ecumenismul -un fel de Noua Ordine Mondiala pe palier religios ……calugarii si popii de tara sint de partea poporului dar liderii din Dealul Mitropoliei or fi de partea tarii si a lui Hristos sau a Satanei sioniste UE ?
Aștept semne!
Ce tinar esti!
Ai si tu citeva milione BUNE de Euro puse deoparte pentru o candidatura cu relatii DIRECTE la posturile de televiziune. Ai aprobarile occidentului pentru candidat?
Cam asta-i minimum necesar pentru inscriere la „cursele de cai”…o nimica toata!
Daca da, ce mai, sa-i dam bice!
Nu de milioane de euro este nevoie ,sint numai niste simple hirtii evreiesti (evro=ebro) ci de milioane bune de constiinte romanesti .
D-l Dinu Ciobotaru face o mică mare greşeală, pe care o comit li alţi comnetatori şi autori de articole pe temă, chiar unii istorici.
Cuvîntul „iredentismn” a apărut în legătură cu politica italiei faţă de Austria şi, implicit, Ungaria, fiindcă Imperiul Austro-ungar a ocupat multă vreme teritorii ale Italiei. MIşcarea Iredenta a italienior era întemeiată politic şi conceptual.
DAr termenul a fost, din păcate, preluat din prostie şi aplicat politicii revizioniste a Ungariei faţă de România în privinţa Transilvaniei. Transilvania a fost, totdeauna, un principat independent, chiar dacă multă vreme a fost condus de principi maghairi – dintre care, cei mai mulţi erau români maghiarizaţi. Ba, mai mult,m chiar mulţi regi ai Ungariei (Moghioriei) erau de origine română, cum a fost chiar faimosul lor „Ştefan cel Sfînt”, care avea o mamă româncă şi care a fost făcut „sfînt” de către propaganda moghioră şi nu de către Biserica Catolică.
Aşadar, referitor la politica Moghioriei -aşa trebuie numită. căci, în interior, în actele oficiale se intitiulează „Magyar Republic”, doa în exterior îşi zice „Hungary”, ca să pară mai civilizată -, trebuie folosit exclusiv termenul revizionism, revanşim, dar nu „iredentism”, fiindcă prin alipirea acestui concept abia i se dă apă la moară în acţiunile sale.
Oricum, „ungurii” din România sunt, în proporţie de 90 la sută, numai români maghiarizaţi, adică trădători de Neam, Limbă, Eeligie şi Ţară. La fel este situaţia şi cu „ungurii” din Ungaria: privin din maghiarizarea naţionalităţilor care au fosts asuprite de „închisoarea naţiunilor”, Imperiul Austor-ungar. Iar trădătorilor, în toate timpurile şi toate ţările, li s-a aplicat o singură pedeapsă: moartea. Or, vedeţi că Arpad Goncz militează, deschis, pe linia revizioniştilor moghiorişi bozgori, pentru lichidarea românilor. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice.
Despre paşapoartele date ardelenilor-zombi a alerta, frecvent, Gheorghe Funar, chiar în legătură cu iminentul Diktat de la Bruxelles. Într-adevăr, se creează o situaţie foarte periculoasă, pentru care trădătorii din conducerea României trebuie pedepsiţi cît mai repede. Elocvent este votul dat în Parlament la proiectul ui Bogdan Diaconu, de scoatere în afara legii a U.D.M.R.; vedeţi aici:
http://monitorsri.blogspot.ro/2014/07/lista-tradarii-intereselor-nationale.html.
Gândiți simplist, domnul coleg. Nu cunoașteți metodele perfide, chiar ingenioase, prin care au fost deznaționalizați românii din Ungaria sau din Transilvania! Sau cei 700.000 de germanici din Ungaria, ori șvabii din Transilvania, după 1944. Un proces complex, variat, care nu poate fi numit trădare! Recitiți-l pe Rebreanu, care surprinde câteva cazuri de români care au rezistat sau au cedat maghiarizării. Românii maghiarizați trebuie priviți ca frați și trebuie să ne apropiem de ei ca să-i ajutăm să-și regăsească drumul. Atitudinea dvs nu este productivă, nici potrivită. Paradoxal, intrați în contradicție cu dvs înșivă, care aveți o poziție corectă în atât de multe cazuri! De data asta însă…
„Oricum, “ungurii” din România sunt, în proporţie de 90 la sută, numai români maghiarizaţi, adică trădători de Neam”
Da este esential sa privim lucrurile asa cum sunt! Si sa ii pedepsim cumva, pentru ca in viata trebuie sa fi responsabil de propriile actiuni( sa fie responsabili, nu sa ii consideram vinovați! )
Iar dupa aceea dupa ce ei sunt de acord cu pedepsele, si regreta ce au facut abia atunci: ” Românii maghiarizați trebuie priviți ca frați ”
Pentru ca daca ii privesti mai devreme ca frati cand ei nu isi doresc sa ne fie frati, pur si simplu ne păcălim singuri.
Oare statul roman i-a ajutat cu ceva pe acesti „tradatori de Neam” sa reziste maghiarizarii?
Ceausescu macar era pe faza si i-a tinut in friu prin metode variate mai ales ample actiuni culturale, dar acum?
Eu cred ca un ins, odata maghiarizat, pe veci ramane maghiarizat! Se-ntampla ceva in interiorul lor odata cu acceptarea tradarii, o auto-justificare, un exces de zel specific. O exceptie pot fi unii (unii!) dintre romanii maghiarizati mai demult, de prin Har-cov, care au trait momente cumplite si care doar asa au putut supravietui, dar ca regula, azi, un maghiarizat pe bani, maghiarizat ramane.
Foarte, foarte corect.Sa ne apropiem de romanii maghiarizati ca de fratii ce si-au uitat adevarata origine romaneasca.Sa-i ajutam sa-si aminteasca cine sunt cu adevarat.O carte pe aceasta tema scrisa in romana si maghiara,intr-un tiraj de 1.500.000 de exemplare data gratuit , asta ar trebui sa faca Institutul Cultural Roman.Pe astfel de lucrari ar trebui sa se cheltuiasca banii.
Si?, ai finantare, ai si tu relatii ceva pentru tipografie, distributie, masini, benzina, salarii, mita si curve bagate la inaintare la oficialitati asa cum procedeaza politicienii unguri?
DOAR asa ii poti invinge la jocul lor!
Nu cu discursuri patriotice ca iti rid in fata.
Fa rost de sponsori daca vrei sa obtii ceva in lumea asta unde banii dicteza tot iar natiile se destrana si identitatile nationale se topesc.
Ai nevoie de oligarhi patrioti(desi cam este un nonsens) care sa traga sforile!
Eu, în 2009, „m-am riscat” – cum zic agramații, și am îmcercat să candidez. Mi-am anunțat candidatura din timp, programul etc. Și un număr de cont, pentru susținători. A rămas neatins, virgin, până azi. Am primit o singură sponsorizare, de la un tînăr din Craiova: dl IONEL IORGA. Mi-a dat tot ce avea!…
În rest, de la alții, numai urări de suces! Și altele… Dacă am timp, voi da și alte detalii. Am făcut încercarea respectivă ca să nu-mi mai reproșez că, din comoditate sau din lașitate, stau în tribună spectator și nu cobor în arenă. De atunci, dorm mai liniștit, ceea ce este mai puțin, mult mai puțin decât „dorm liniștit”! Am atâtea să-mi reproșez!…
Ha,ha …! Pai n-a mers ,pentru ca din pacate sint prea multi prosti in Romania , care desi de buna credinta ,chiar patrioti , nu au sesizat faptul ca sinteti charismatic ,pentru un lider e musai sa fie carismatic ,e chiar primordial …..Se putea face ceva chiar si fara bani .Ceva care sa creeze valuri ,valurile se amplificau pe parcurs ..Aici intervine imaginatia mea ( printre altele lucrez si cu Holywood-ul , da particip la realizari de film ,ma ocup de scenografie si decoruri ,am si scrisori de apreciere de la Universal Studio pentru participarea mea )…..Dezlantu-i imaginatia ……Toba ,toba , toba ,un tobosar inainte ,apoi boieru Coja calare pe un cal alb imbracat in straie dacice , urmat de un alai de romani si ei tot pe cai , cu steaguri si jalbe in protap (s-ar gasi destui ) ….si asa alaiul ,cu cantece patriotice ) plecind de la Sarmisegetusa sa inainteze spre Alba Iulia iar pe drum lansind proclamatii catre tara , ar primi atentie de la televiziuni ,si nu numai ,televiziunile ar plati sa aiba dreptul sa filmeze ……Si apoi la Alba ,pe Campia Libertatii ,in cetatea de scaun a lui Mihai Viteazul , o mare tirada Chemarea lui Decebal -Coja catre popor ! …noaptea cu torte aprinse ,rugaciuni inaltate cu un sobor de calugari sau preoti de tara patrioti …..faceam un show de cadea Basescu si Ponta Naum din scaune de spaima ! Renaste Romania ! Jos jidanii de la Cotroceni si Victoria ! Traiasca talpa tarii ,poporul roman urmasii dacilor !
Am uitat sa mentionez ,intrarea in sate sa face in dangate de clopot , sunet si spiritual de renastere si de alarma -Ne-au invadat dusmanii !! Daca mai participa si gen. Chelaru la aceasta procesiune nationala ,se spulbera jidanii ca pleava !
Ba tocmai aici am cea mai multă dreptate. Deoarece gîndesc foarte complex, dialectic, analitic şi sintetic, ştiinţific: adică bazat pe informaţiile citite şi prelucrate în 11 ani de sintezist la S.R.I.! NU relatările lui Rebreanu sunt relevatoare aici, ci modul şi motivul pentru care a fost asasinat de bolşevici.
Şi mai importante sunt studiile mele de aici:
http://ro.altermedia.info/romania/2010/03/13/kelemen-hunor-un-fascist-in-guvernul-romaniei/;
http://www.altermedia.info/romania/2008/08/18/esenta-hungarismului-este-antiromanismul-1/
http://www.altermedia.info/romania/2008/08/19/esenta-hungarismului-este-antiromanismul-2/
http://www.altermedia.info/romania/2008/08/20/esenta-hungarismului-este-antiromanismul-3/;
http://www.altermedia.info/romania/2008/05/29/reinstituirea-horthysmului-i/
http://www.altermedia.info/romania/2008/06/04/reinstituirea-horthysmului-ii/
http://www.altermedia.info/romania/2008/06/16/reinstituirea-horthysmului-iii/
http://www.altermedia.info/romania/2008/06/26/reinstituirea-horthysmului-ultimul-episod/;
http://www.altermedia.info/romania/2013/03/11/victor-ponta-cecitate-politica-sau-oportunism/;
Şi multe altele.
Ideea, pe de o parte, că românii maghiarizaţi au suferit din cauza maghiarizării şi că trebuie reeducaţi în spiritul românismului este o iluzie optică numită cecitate politică; pe de altă parte, ideea că, în genere, sunt buni, dar că sunt manipulaţi de liderii lor, este o idee stalinistă.
Cînd, la vot, nu mai vor mai apărea voturi în proporţie de 6,8 la sută pentru U.D.M.R., ci doar de 0,002 la sută, atunci să vorbiţi de reromânizarea românilor maghiarizaţi.
Cînd îi vei face pe români maghiarizaţi ca Gabor Csoszokar (fost Cojocaru), Gheorghe Frunda, Petru Lakatos (adică Lăcătuşu), Mikloş Patrubany (porkului ăstuia nici nu au putut să îi maghiarizeze numele, dar este unul dintre cei mai virulenţi şi abjecţi „maghiari” antiromâni), atunci să-mi reproşaţi că „gîndesc simplist”.
Ştiţi că se acţionează pentru retrocedarea Cimitirului Săpînţa? Ştiţi că porcul de primar Emil Boc a retrocedat aproape întregul Cluj bozgorilor? Ştiţi că mai mult de jumătate din pămîntul Transilvaniei, din întreprinderile ei (cîte au mai rămas!) au ajuns în proprietatea bozgorilor şi a cetăţenilor unguri, mai ales după criminala revizuire, din 2003, a Constituţiei?
Şi ce părere aveţi de modul cum v-a făcut arşice avocata europarlamentară şi liberala lu’ peşte prăjit, Renatte Weber, luni seara, după ce am plecat eu din emisiunea de la România TV?
Şi ştiţi care-i paradoxul? Că Renatte Weber este jidancă după tată, dar îi lua apărarea porkului de sas care se dă neamţ, Klaus Iohannis, care s-a declarat moştenitorul Grupului Etnic German, admis juridic de o idioată de judecătoare, şi decorat de impostorul de Aurel Vainer pentru că Iohannis, cu salariaţi de la primăria lui (deci pe banii noştri, în speţă ai sibienilor tîmpiţi) a făcut curăţenie la sinagoga locală?
Cum sunt sibienii care-i suportă escrocheriile lui Iohannis, deşi revista JUSTIŢIARUL, de peste 16 ani, îi demască abuzurile şi ilegalităţile (protejat atît de parchetarii locali, de filialele locale ale partidelor politice, cît şi de politicieni din Germania)? Idioţi? Zombi?
Dar ardelenii care îşi iau cetăţenie moghioră şi pensie din Ungaria, ca Ungaria să mărească artificial numărul „ungurilor” din România şi să ceară la Bruxelles alipirea Transilvaniei la Ungaria? Cum sunt? Patrioţi? Parveniţi? Idioţi sau abandonaţi de guvernul trădător de la Bucureşti?!
Liviu Rebreanu a fost asasinat la 1 septembrie 1944 şi nu a scris despre maghiarizarea românilor după ’44. Iar după 1965 a fost diminuată maghiarizarea românilor. După 1989 cine a permis remaghiarizarea românilor?! Şi cine face remaghiarizarea Transilvaniei prin restitutio in integrum?
Documentaţi-vă aici:
http://ro.altermedia.info/romania/2008/11/07/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-1/
http://www.altermedia.info/romania/2008/07/12/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-2/
http://www.altermedia.info/romania/2008/07/13/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-3/
http://www.altermedia.info/romania/2008/07/14/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-4/
http://www.altermedia.info/romania/2008/07/15/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-5/.
Şi cum v-aţi permis să o jigniţi pe avocata europarlamentară Renatte Weber, insinuînd că „avocaţii, pentru bani, apără pe oricine”?! Aţi văzut cît de afectată a fost biata jidancă?! Chiar v-a reproşat că aţi jignit-o şi că nu se aştepta la aşa ceva din partea dvs.! Vreau explicaţii pentru că jignit-o pe jidanca care a fost, multă vreme, preşedinta Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă a lui George Soros.
Aşa că nu mă mai insultaţi şi pe mine, cînd nu aveţi toate datele problemei clarificate, fiindcă aţi rămas cu lectura la Rebreanu!
Cît despre metodele perfide de maghiarizare, citiţi şi aici: http://www.altermedia.info/romania/2013/03/14/cum-sa-maghiarizam-numele-de-familie/.
Păi, dacă m-ați lăsat singur, sigur că m-a făcut praf și pulbere! De ce ați părăsit arena de luptă?!
Fiindcă nu m-a mai vrut Andreea Creţulescu. A preferat-o pe Renatte Weber, că era „politiciană”. Oricum, ea nu m-a invitat de la început şi abia la insitenţele d-lui Marius-Albin Marinescu m-a chemat şi nici nu m-alăsat să vorbesc prea mult.
DAr paote îşi repară greşala şă mă recheanmă, fiindcă nu este epuizat cazul escrocului Iohannis!
Am ris bine ,bun comentariu ! Porku ala , porku asta ,multi porci ! Saracii porci ce-o vina or avea ei de sint luati drept etalon de ticalosie .Porcii sint cinstiti si pasnici…. Nea Vasile combate adinc ,are dreptate ,dar nu ofera solutii !
Am urmarit cu interes discutiile de aseara la care a-ti participat. Sa postati ceva despre chestiunea asta va rog. Doamna acea, Renate Weber mi-a parut foarte hotarata sa distruga orice dialog…. Cat despre domnul ce vrea sa fie presedinte…cine dracu il alege???
Acest Endre Bajksy Zsilinszky a fost evreu get beget …….(Bizar Zsilinszky suna ca Zelensky -Zelea ,ehei cum se insira informatiile primite de pe sait si observatiile mele ,ca margelele pe ata .) Concluzie : Agitator sionist ,ca Bella Kuhn ,Trotsky , Dobrogeanu Gherea ,virf de lance sionist cu misiune sa infierbinte pe unguri la scandal cu vecinii .Ungurii sint sacrificati de o mana de evrei iar Sionistii cistiga …..Deja devine plictisitor , dar totusi functioneaza cacealmaua pentru ca poporul nu intelege cum functioneaza sionismul .
UItati-va la mutra lui , evreu khazar !https://www.google.ca/search?q=endre+bajcsy+zsilinszky&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=OlLyU8XSBcqJogTcpYKwDQ&ved=0CAcQ_AUoAg&biw=1024&bih=677
Politicienii – adica evreii din guvernul Romaniei- nu se piaptana ci contribuie activ la destramarea Romaniei .
S_au gasit copii din Rasinari ! Sunt in Canada sanatosi .
Dați detalii!
De vreo 30 de ani mi-a cazut in mana o carte scrisa de un ungur cred, carte intitulata „Ungaria revizionista”. Din pacate, nu mai tin minte numele autorului. Cartea am citit-o intr-o editie romaneasca dinainte de 1944. Stiu doar ca autorul a fost condamnat in Ungaria la moarte in contumacie. Am avea si noi ce publica, daca ne-am stradui o leaca. Pentru ca din partea politicienilor nostri nu avem nici o speranta. Poate ca cineva de pe acest blog are Idee de unde am putea-o procura. Am putea-o digitaliza si publica chiar pe acest blog.
@Calin Kasper,
Vedeţi „UNGARIA REVIZIONISTA de FENYES SAMU , 1996”, pe:
http://www.okazii.ro/cautare/ungaria+revizionista+-+fenyes+samu.html; şi pe:
http://bjiasi.ebibliophil.ro/carte/ungaria-revizionista-fenyes-samu-editura-petru-maior-1996.
Cartea a mai fost publicată şi de o altă editură, dar nu o mai găsesc, acum, în biblioteca mea, fiindcă este în reorganizare şi, deci, acum, este dezorganizată. Am să revin cu un mesaj cînd o găsesc.
Pe aceea de aici o puteţi comanda prin poştă şi să o postaţi pe internet.
Dar, în sensul cărţii lui Endre Bajksy-Zsilinszky, tradusă şi popularizată de preşedintele Ungariei Arpad Göncz – care şi el este jidan – , mai este şi cartea lui Antal Huszar, „Românii din Ungaria”, Magyarorszqagi Romanok, spre care vorbeste Zeno Millea, îm cartea lui „Ungaria dualistă şi ‘pericoul romanesc'”, tipărită la Alba Iulia în 2005.
Depre cartea lui Huszar, cum că ar fi tradus-o şi publicat-o, dar nu a reieşit cînd şi unde anume a apărut lucrarea.
Completare la ultima propoziţie:…
„a scris colonelul Mircea Dogaru”
Acum inteleg mai bine de ce acest Arpad Göncz este atat de belicos cu romanii: tine de cea mai nefericita corceala posibila!
Si mai inteleg de ce khazarii ii apara pe hunguri: se pare ca sunt neamuri.
Da, au conlucrat in perioade diferite si’n zone geografice diferite, dar s’au si ciomagit intre ei. Nici nu’i de mirare.