ÎN ŢARA MEŞTERULUI MANOLE CATEDRALA NAŢIONALĂ E OBLIGATORIE

Mitul sacrificiului uman necesar întru dăinuirea unei construcţii însemnăte este, foarte probabil, după Mircea Eliade, de origine greacă, şi anume, Legenda Podului din Arta. Atâta doar că la greci, la sârbi, la bulgari, la aromâni, chiar la ungurii din Transilvania, se durează un pod, o cetate, un turn ori un castel. Numai la românii din Valahia este vorba de înălţarea unui templu, a Monastirii Argeşului. Lucrarea nu este una strict funcţională precum podul, turnul, cetatea, ci încorporează şi dimensiunile obligatorii în cazul unei monastiri, ale frumosului şi ale sacrului. Numai românii au putut concepe că, pentru eternitatea capodoperei, sacrificată trebuie să fie nu numai fiinţa umană jucată la zaruri şi în jurăminte disperate, ci şi viaţa Marelui Maestru.

Manole, să nu uităm, îşi făureşte aripi din „şindrili uşoare”, încercând să zboare lin cu ele de pe acoperişul templului unde-l abandonase Negru-Vodă ca nu cumva, în altă parte, cândva, să ridice o monastire mai frumoasă altui prinţ.

Asemănător nu este decât mitul lui Hiram din Tir, arhitectul Templului lui Solomon de la Ierusalim. Un specialist în teorii şi practici oculte precum Alexandrian susţine că povestea lui Hiram este inventată, în secolul al XVII-lea, de englezul Elias Ashmole pentru a-i oferi un mit fondator masoneriiei speculative, derivată din masoneria operativă, adică din breslele constructorilor care-şi transmiteau din generaţie în generaţie, din tată în fiu, din ”meşteri mari în calfe şi zidari”, , secrretele proiectării şi ale construirii.

De altfel, în „Călătorie în orient”, Gérard de Nerval integrează în povestirea sa invenţia lui Ashmole sau mitul mai vechi pe care englezul l-o fi prelucrat.

Aşadar, patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române izbuteşte, în anul centenarului unirii românilor într-un singur stat echivalent geografic cu aria de formare a neamului lor, să conecteze reuşita înălţării catedralei la legenda descălecatului lui Negru-Vodă şi la mitul edificator de credinţă şi de neam al Meşterului Manole. Iar Meşterul cel Mare, marele artist, geniul nu poartă orice nume. Manole este versiunea populară a lui Emanuel, Cu noi este Dumnezeu, după cum se tălmăceşte, în Matei 2-23, numele prevăzut de prooroci pentru Iisus. Iată că semnificaţiile Legendei Monastirii Argeşului cu toate personajele sale, dar şi celelalte opere aflate sub semnul ei, trec mult dincolo de istoria aparenţelor lumii.

R. S. Ruba