Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent.
Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.
I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.
Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: “Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici”. Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi
asemenea “opere”, tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.
Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.
Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului
pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani
legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.
Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima
ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!
În anul 1948, când tatăl dumitale ţinea o strânsă legătură cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Călinescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzând la numele
de Ion Vitner şi care-l avea asistent – ţin’te bine, neică! – pe tovarăşul Paul Cornea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea României pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la catedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru faptul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpana roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca. Când mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul românesc simte că i se rup un braţ, un râu sau un codru. Norocul acestui pământ este că în aceeaşi noapte, undeva într-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală.
Fanus Neagu
@ddr: Nu am ce sa va raspund decat ca:
– da, este numele meu, spre deosebire de Dvs., chiar imi asum parerile, nu le dau ”anonime”. In rest, atata vreme cat si-n 2011 ii mai gasiti scuze unui asasin precum Ion Iliescu, nu am ce sa va spun, altceva decat ”Desteapta-te, romane!”
@Bra_ben:
1. recunosc ca in graba nu am vazut ca este un articol scris de Fanus Neagu. Am crezut ca-i apartine domnului profesor Coja.
2. sa stiti ca aici sunteti in eroare. Despre antisemitismul Miscarii eu sunt un pic mai transant: da, a existat pana la un numit nivel al discursului si al faptei (desi NB: pana la asasinarea miseleasca a Capitanului, nicun evreu nu a fost ucis!). Dar a fost mai mult de conjunctura/ fatada (ca si cum as spune eu azi ”tiganii fura, sunt neinstruiti, etc.”) decat de profunzime. Vedeti prietenia lui Mihail Sebastian cu Nae Ionescu, grija lui Radu Gyr pentru infiintarea unui teatru evreiesc, etc.
Ce ni se pune cu predilectie in carca sub termenul de Holocaust sunt faptele din Transnistria (inclusiv Odessa). Acestea (cate or fi fost, caci dovezi in sensul criminalist al cuvantului nu astiu) intra insa in responsabilitatea regimului Antonescu – perioada in care legioanrii erau pin inchisori…
3. Pe de o parte sacrificiul de sange este o componenta NEDORITA dar inevitabila a istoriei. Totulm e sa merite! Pe de alta parte nici cu barbatii romani nu mi-e rusine: cati dintre cei de azi nu fac de ras istoria din spatele lor? Uitati-va pe strada – slapi, bermude, manele…
Bar_ben-ule o cam dai in bara. De fapt o dai rau de tot. Acuzi un om pentru preferinte. Acuzi Legiunea pentru problemele demografice ale Natiunii. Spui ca din cauza legionarilor romanii sunt pusi la zid fiind acuzati de antisemitism.
In primul rand Legiunea s’a luptat cu ignoranta din sanul natiunii romane. Greu lucru de facut. Dl Coja a postat nenumarate articole cu privire la Miscarea Legionara; articole educative si de bun simt. Numa ca, din pacate, prea multi citesc si nu gandesc, trec ca gasca prin apa. Desigur ca datu cu parerea, aflarea in treaba sunt mai convenabile si nu necesita efortul gandirii si meditatiei.
Inainte de a mai vorbi despre anti-semitismul legionarilor, pune mana si citeste-i pe: Eminescu, Hajdeu, Xenopol si alti inaintasi ca sa-ti dai seama de gravitatea problemei existente pe meleagurile noastre.
Iar ca sa te edifici cu privire la Miscarea Legionara, iata cum vedeau lucrurile doi oameni de certa valoare.
„Cred in destinul neamului romanesc – de aceea cred in biruinta Miscarii Legionare. Un neam care a dovedit uriase puteri de creatie, in toate nivelurile realitatii, nu poate naufragia la periferia istoriei, intr-o democratie balcanizata si intr-o catastrofa civila. De aceea, sensul Miscarii Legionare se deosebeste de tot ce s-a facut pana astazi in istorie si biruinta legionara va aduce dupa sine nu numai restaurarea virtutilor neamului nostru, o Romanie vrednica, demna si puternica – ci va crea un om nou, corespunzator unui nou tip de viata europeana. Omul nou nu s-a nascut niciodata dintr-o miscare politica – ci intotdeauna dintr-o revolutie spirituala, dintr-o prefacere launtrica” (Mircea Eliade)
De ce era nevoie, si este nevoie si astazi, de revolutia spirituala a Legiunii?
Ne-o spune Emil Cioran:
„Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant n’aveau nici un continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Pana si dispretul ni se parea un efort.
Tara nu ne putea fi o problema decat negativa. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsa reusita.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si prezent, indragind dezmatul dulce al lipsei de menire.
Biata tara era o pauza vasta intre un inceput fara maretie si un posibil vag.”
Dle Bar_ben, in cele spuse de Cioran recunosti cumva Romania de astazi? Sti care-i cauza cauzelor de s’a ajuns aici?
Ne-o spune tot Cioran:
„Dezastrul spiritual al tarii deriva din inteligenta fara continut, din desteptaciune. Desteptaciunea degradeaza pana si suferinta in flecareala”
Intelegi de ce a fost si este nevoie mai mult ca oricand de scoala spirituala a Legiunii Arhanghelul Mihail?
Eu pina acum inca nu am auzit sau citit un evreu care sa spuna adevarul ! Oricum ar scrie sau ar intoarce-o din fraza, tot o miciuna iese !
Dar nici nu s-a nascut evreul care sa ma minta pe mine !
Ceea ce este dureros este ca inca nu s-a inteles de ce a fost nevoie de comunism si mai ales de baia de singe si teroarea absoluta ,cea inegalata in toata istoria, cu exceptia a cea ce urmeaza in curind !
Despre „nevinovatia”copiilor de jidani teroristi si criminali prin definitie: la evreui este imposibila prin definitia conceptului care-i reprezinta …
acum sunt „anticomunisti” ( pretind ei ! ) cind pe vremuri profitau de pozitia taticilor lor sa aiba tot si sa studieze unde vor, iar pe mine ma aresta Militia si Securitatea ca vroiam sa cumpar o vestita carte de medicina. Dar eu eram fiu de moldovean din Soroca si ulterior de detinut politic ,vini de neiertat , si din pacate nu fiu de tismanean/roman sau alte animale imputite ca acestea.
@doru1943: CHHH.
Stimate Dan-Florian Petre,
1- Cand Fanus Neagu le-a luat apararea la cei doi(Ungheanu si Paunescu), se gandea la Domnia sa, probabil stiind ca ne va parasi curand. Nu i-a placut ca cei doi plecati in vesnicie, adica Paunescu si Ungheanu sunt „atacati” gandind ca nici nu este frumos acest lucru si simtindu-si sfarsitul aproape se gandea ca la fel se va proceda si cu dansul. Eu nu-i barfesc pe cei trecuti in vesnicie. Iar Fanus Neagu chiar mi-a placut cum scria.
2- Am dat click pe numele Dvs. si am ajuns la blogul pe care-l gestionati. Pot sa va spun sigur ca „Cine nu-si cunoaste istoria risca s-o repete”. Se pare ca aveti preferinte legionare. Din cauza legionarilor suntem noi, poporul rom^n, pusi la zid ca fiind antisemiti prin propria noastra fiinta nationala si de aceea am infaptuit holocaustul in WW2. Pai Dumneavoastra cu resuscitarea legionarilor chiar le dati apa la moara lui Elie Wiesel, Radu Ioanid, Simon Wiesenthal(Dzeu sa-l odihneasca), etc care ne acuza de holocaust in timpul WW2 si nici acum nu ne astamparam si agitam spiritul legionar care prin esenta lui dogmatica este de un nationalism antisemit(similar nazismului).
3- Poporul rom^n nu cred ca are nevoie de eroi morti precum Liviu Babes. Prea multi rom^ni morti. Zelea i-a trimis la lupta cu evreii si comunistii, Antonescu i-a trimis la lupta cu sovieticii, Regele Mihai i-a trimis la lupta cu Germania fascista, Basescu ii trimite sa lupte cu arabii, etc. Uite asa ne tot imputinam noi rom^nii si tot vin migratorii si ne iau nevestele, surorile, fetele si ajungem coada Europei(unde chiar suntem). Chiar doriti asta ?
Referindu-ma la Tismaneanu si Cornea nu pot sa spun decat: precum de obicei, primii care-i calca pe romani pe gat sunt de etnie evreiasca.
….daca porcul de Barca a fost ,,un mare poet,,e parerea lui fanus neagu,Goga,Blaga,au fost mai mici,malacul avea pe[t]deegri…nu mai imi trimite/ti articole in care persoane compromise, de moralitate zero, sunt ridicate la rangul de mentorii ai neamului.. CHHH !!
Multumim de publicarea exceptionalului articol(ultimul scris de Fanus Neagu!) Multumiri pentru ca si astfel aparati cultura romana ,care a dat asemenea scriitori ,Dle Prof.Ion Coja.
Ma surprind insa dureros bar_ben si dan florian petre,daca asta le e numele.Sa amesteci mere cu pere si Iliescu pe deasupra,e incultura politica sadea.
Sa ne fie clar:din pacate,regretatul Coposu,sau Regele nu puteau ajunge atunci la putere.Cu regret imi amintesc ca tzaranisti si liberalii(adica tocmai Coposu si Campeanu !) n-au fost in stare sa faca o alianta adevarata de dreapta, care ar fi contat mult mai mult in viitorul Legislativ .
Asa au prins locuri destule in primul parlament…doar ales democratic , alde „ecologistii” aia ciudati si alogeni,alaturi de „liber schimbistii” simpaticului profesor Shtrul Cazimir… Ia ganditi-va numai sa fi fost in ’90 la butoane Basescu + tokes,sau Patriciu cu Voiculescu ori cine stie ce alt Severin ori Vantu-ra lume!Se pare ca „atunci” Iliescu era solutia convenabila tuturor „partilor” ,de la Est la Vest…
Sau cum a putut apare UDMR-ul,asa, „din spuma marii”- o Uniune,nici azi partid politic.Si nici nu este decat un comando!
Cred ca aceasta devastatoare separare etnica(…deocamdata) este marea problema a romanilor!!!
Frumos articol scris de Fanus Neagu.
Si totusi iubirea… Eu nu sunt convins(viata mi-a aratat) ca fii sunt oglinda tatilor.
Vladimir Tismaneanu este foarte posibil sa fie anticomunist, in contra parerilor tatalui lui.
Adrian Paunescu este posibil sa fie chiar comunist convins in pofida optiunii politice a tatalui sau. N.B. Nu-l consider pe Adrian Paunescu un pupincurist ceausist cum cred altii.
Tata a asteptat toata viata sa vina americanii sa ne salveze de comunism. In 1990 a murit de inima rea cand a vazut ca puterea au luat-o comunistii din linia a doua ai lui Ion Iliescu. Eu nu i-am asteptat pe americani, stiam ca ne vor aduce numai rau cum le-a adus si altora(regimul chipurile pro-democratic de tip american si occidental al lui Ion Iliescu ne-a iesit pe nas de 21 de ani). Eu am fost convins de idealurile socialiste si comuniste. Fiul meu impartaseste insa idealurile liberale si nu cele socialiste.
Si cunosc si alte exemple. Nu mai aruncati cu pietre in fii pentru vina parintilor. Numai la evrei, conform comandamentelor YHWH, sunt blestemati/pedepsiti fii pentru 4 sau 7 generatii pentru „vina”. Ori, dupa cate inteleg eu, acesta este un site pentru rom^ni nu pentru evrei. De ce sa avem noi rom^nii atata ura unii contra altora? Bine-nteles ca il dezavuez si pe Tismaneanu si pe Cornea ca „s-au dat” la Ungheanu si Paunescu.
Ar trebui ca noi rom^nii sa apreciem ceea ce face omul respectiv si nu ceea ce a facut „tac-su”.
PS. Presedintele Traian Basescu nu s-a dus la Varsovia pentru ca acolo au fost invitati si kosovarii. Ce-o avea fratilor dl Presedinte Basescu cu kosovarii, urmasii ilirilor, vechi popor milenar din balkani, verii nostri buni ? Ca doar n-o tine cu sarbii, popor slav, rude cu rusii si cu KGB-ul lui Gorbaciov si al lui Putin?
Si sa te mai miri ca toata clasa politica postdecembrista, mosita si nasita de ex presedintele Ion Iliescu este slavofila si slavofona.
Domnule profesor, pe de o parte va felicit pentru curajul cu care duceti lupta inegala cu acesti ”mari intelectuali si formatori de opinie”.
Pe de alta parta am si eu doua observatii (cu riscul de a va supara):
– nu vad legaturaarticolului cu Fanus Neagu (s-a ridicat vreunul din cei 2 sa deschida gura impotriva lui Fanus Neagu?)
– ce pacat ca un om de cultura lui Fanus Neagu putut fi atat de apropiat de Ion Iliescu in cumplitul an al dezbinarii noastre, anul mineriadelor, anul trist 1990..
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA SI SA-L IERTE!
Oamenii de valoare se duc, ramin lichelele. Pe primii ii injuram si nu ii apreciem, nici nu vrem sa invatam sa-i apreciem, pe ultimii ii primim cu bratele deschise. Concluzia o trageti voi… Odihneste-te in pace, maestre al metaforei!