It’s a fair country!
Traian Ungureanu,

Dupa trei ani si jumatate de umilinte, alegatorii britanici au intilnit la urne echipa care i-a declarat cireada de
prosti si au zdrobit-o. Vineri dimineata, la capatul unei rafuieli pasnice si dure ca un ciclon civil, Marea Britanie
si-a recistigat poporul si si-a pierdut ideologia.
Toate odoarele verbale si toate cotloanele sacre ale stingii au fost sfarimate. Fii si nepoti de mineri si docheri
laburisti prin laptele mamei si-au suspendat genetica si au votat Partidul Conservator. In morminte: nici o
rasucire. Pusi in fata dispretului terminal al elitelor progresiste, parintii rasculatilor de azi ar fi facut acelasi
lucru.
Cicumscriptii detinute de Laburisti de la Ramses incoace au fost date Conservatorilor. Bishop Aukland, un tirg
prapadit din nordul muncitoresc al tarii, are primul deputat Conservator in 135 de ani. Milioane de prostii satului
au raspuns celor ce au luat in tarbaca decizia de a scoate Marea Britanie din UE. Brexitul escrocat s-a intors si a
lovit fatal. Asa suna primul mesaj.
Al doilea spune ca englezii au oroare de socialism.
Din clipa in care stinga condusa Corbyn si tovarasii lui au anuntat ca detin reteta progresului prin gindire unica,
impozite pe orice, migratie libera si basme climatice, bunul simt englez a aparut pe scena si a trimis lunaticii
acasa.
De aici, al treilea mesaj: alegerile au avut loc in Marea Britanie. Adica, intr-o democratie cu capul pe umeri si
talpa tarii bine pingelita. Englezii sint fiinta colectiva a unei intelepciuni care spune ca lumea merge bine pe
baza de precedent verificat si o ia razna din prea multa minte vizionara. Asta inseamna, spre uimirea ageamiilor
care folosesc termenul ca insulta, ca Anglia e o tara conservatoare. Nimeni nu a reusit, inca, sa clinteasca
stabilitatea acestei societati pe care englezii insisi o rezuma in cuvintele: It’s a fair country!
Ce s-a intimplat pe 12 decembrie e deja prea mult pentru o zi de alegeri si un guvern nou. Boris Johnson e primministru, cu o majoritate nemaintilnita in ultimii aproape 40 de ani. Laburistii si Democrat-Liberalii – divinizati
de USR-ul nostru harnic si perspicace – zac, azvirliti in vestiarul cu clovni ratati. Conservatorii domnesc, dar
intr-o calitate noua si, pina de curind, neverosimila. Fostul partid al mandarinilor reci nascuti in costume
impecabile e, acum, ultima speranta a clasei muncitoare.
Asemanarea cu Statele Unite e totala si neintimplatoare. Victoria lui Trump in 2020 e aproape vizibila, dar
discutia despre politica, partide si alegatori e insuficienta. Cheia care a deschis scrinul cu avalanse e istoria. Mai
precis, o criza istorica ampla care a pornit prin lume minata de demnitatea ranita a natiunilor si zguduie, acum,
superbul iglu retorico-digital in care troneaza clasa de sus. Dar sa ne cunoastem mai bine!
Mai intii trebuie lamurit ca numita clasa muncitoare nu mai e clasa muncitoare, ci ruina ei maruntita de vremuri
grele. Rapusa in salturi sitematice de-a lungul ultimilor 30 de ani, fosta clasa muncitoare aduna, azi, o masa de
dezmosteniti, someri, traitori din bani putini si sperante de mult ofilite. In America si in Europa de Vest – unde
nimeni n-are voie sa isi strige deznadejdea fara a primi certificat de rasist – acest transport uman spre nicaieri a
inteles ca a ramas fara drept de opinie, intr-o democratie golita de miez.
Oroarea din vietile celor ce nu sint elita face legea ascunsa a anilor nostri impanati de drepturile omului,
transparenta, awareness, justitie sociala, bla, bla, bla. Toti acesti oameni au fost informati ca sint surplus si ca au
ratat inaltarea spre marea corectie morala a lumii. Toti au fost respinsi si sint pedepsiti cu somaj, impozite si
dezinters, pe motiv de apartenenta la vechea civilizatie occidentala, adica sub diagnosticul de inapoiere fara leac.
Intr-adevar, vina acestor prea-vertebrati e ca nu lesina, cuceriti de agenda stelara a castei superioare: urgenta
climatica, migratie si casatorii fara frontiere, sex fluid, Islam fara pata si crestinism abominabil.
Intre timp, liderii mintuiti ai lumii bune pluseaza cu fanatism, stiind ca imperiul virtutii aduce, perfect septic,
dominatia pe care comunistii au stropit-o cu singe. UE are, mai nou, propriul Green Deal si tine sa demonstreaze
ca poate multiplica de 27 de ori aroganta care i-a adus lui Macron intilnirile saptaminale cu Vestele Galbene.
Estul va fi prima victima a paranoiei climatiste UE si se va alege, astfel, cu reconfirmarea planificata a reputatiei
de bantustan irecuperabil.
Drama civilizatiei europene a trecut in regim de mare viteza. Lumea de jos a fost distribuita in rol de analfabet
ingrat, iar noua gnoza intelectual-politic-artistic-internautica si de alte anti-nationalitati isi face de cap.
Rezultatul acestui delir progresist aprobat in fata oglinzii e socant: feudalizarea lumii occidentale. Chiar asa? Sa
vedem, pina nu orbim.
Mari orase ca Londra sau Paris sint, deja, entitati colosale, reglate de un sistem strict de casta. La fel ca in
vechile cetati de scaun si tirguri domnesti, accesul rindasilor e oprit. Dreptul de locuire exista, dar e imposibil, la
mii de euro metrul patrat, pe piata imobiliara. Peste zi, o naveta extenuanta aduce in oras mici functionari,
prestatori de gradinarit, bone, zidari si pravaliasi. Seara, toti ingaduitii pleaca spre marile dormitoare suburbane,
cale de o ora si mai bine cu trenul sau metroul. Portile se inchid. Stapinii ramin singuri cu protejatii lor – o
strinsura minoritara, adusa prin migratie, mentinuta ca exponat al virtutilor nobilimii si intretinuta de la buget,
pentru asigurarea bazei de vot.
Noile mega-centre feudale sint, practic, oligarhii nedeclarate si traiesc, tot nedeclarat, o ostilitate profunda fata
de democratia care obliga patricienii sa se amestece cu prostimea, la alegeri de vot egal. In afara zidurilor,
plebea se rascoala tot mai des, dar piinea, cutitul, media si educatia sint in mina stapinirii. Acolo unde revolta nu
inceteaza (Marea Britanie, Statele Unite, Polonia, Ungaria) liderii si regimurile nesupuse sint demonizati pentru
delictul de non-progresism.
Dar cea mai mare frauda si cel mai cuprinzator succes al proiectului feudal-global e falsificarea generala a
realitatii. Reeducarea in masa si captivitatea retelelor sociale au provocat un efect incredibil: ignoranta a
cristalizat in certitudini dogmatice. Idei false despre lucruri complet necunoscute observatorului trec drept
adevar confirmat. Astfel, alegerile din Marea Britanie au fost insotite de o perceptie – mediatic impusa – dupa
care succesul stingii e logic si inevitabil. Prin urmare, orice alt rezultat e nelegitim. Alegerile sint corecte numai
daca sint cistigate de casta progresista. Culmea: pina si sustinatorii dreptei au votat convinsi ca, in cel mai bun
caz, pot micsora proportiile triumfului progresist.
Cind rezultatul real a aratat ca aceasta perceptie e o legenda coapta intr-un acvariu asezat intre oglinzi, s-au
nascut stirile despre „socul din Marea Britanie”. Nu e nici un soc! E adevarul care razbate o data la citiva ani, in
zi de alegeri. Si e dovada ca traim inghesuiti intr-un balon ermetic, in calitate de bubble-people.
Viata noastra trece si se petrece intr-un spatiu marcat prestigios, ca parfumurile de brand: New York – London –
Paris. Si e separata de realitate de un enorm zid media. Operatiile mintale rezervate cindva democratiei au
devenit o inselaciune care ne ajuta sa decidem inexistenta realitatii si sa proclamam certitidini virtuale. Detalii
microscopice, amplificate fara incetare pe platforme media, devin orizont unic. In fond, transexualii fac mai
putin de 0,5% din populatia Marii Britanii, dar sint celebrati sau vaitati in fiecare emisiune de stiri, zi de zi, 24
din 24.
Iata de ce democratia curenta e plasata in conditii ireale, la marginea magiei, sub hipnoza celor mai avansate
prejudecati. E remarcabil ca Anglia a rupt valul, dar asta vine dintr-o traditie incomparabila de realism
inoxidabil. Cea mai veche si mai solida democratie a lumii rezista. Vom vedea cit.
Deocamdata, stim ca, mult pe deasupra lui Marx si a urmasilor lui contemporani, istoria si politica s-au desprins
de determinismul burtii. Politica si istoria in care se zbate lumea occidentala sint o batalie pentru supravietuire,
nu o incaierare pe subventii mai mari. Nenumarati oameni vor sa stie ca au rost si ca nu traiesc intr-o lume fara
sens. Sexul, clima si rasa despre care stapinii lumii vorbesc necontenit intr-o chino-pasareasca galopanta
sint machiaj. Dedesubt, clocoteste furia ignorata a unei lumi presata sa renunte la propria definitie. Daca
definitia e clasica si occidentala.
Avertimsentul e clar. Indata ce termina cu epurarile leniniste, USR ar trebui sa noteze: stinga a fost zdrobita de
democratia britanica pentru ca s-a asternut pres in fata progresismului anti-natiune al UE, pentru ca a declarat
nule traditiile propriei tari si pentru ca a respins familia, munca si legaturile naturale. Asta e tot si mai urmeaza.
Dupa mintea saltareata a militantilor progresisti de la noi, concluzia e ca Trump si Conservatorii britanici sint
noul PSD. Si, daca sint, care e problema? Important e ca doua mari natiuni au evitat navodul.
Pe 31 ianuarie 2020, Marea Britanie va parasi UE. Nu cum ar trebui si nu in intregime. Dar politica si istoria se
cladesc pe convingeri, imagini si simboluri. Conteaza ca lumea va conchide ca Marea Britanie a plecat si ca
democratia a respins UE.
O multime de oameni vor putea spune iar: It’s a fair country!