 G88 aprobate gert.frau@yahoo.com 89.136.113.152
S-a întrebat cineva de ce majoritatea hidronimelor mari geto-dacice au accentul pe prima silabă? Arraei Sarmatae (Pliniu) sau Areatae (oset. pl. -t, -tæ și gen.-i/ɨ), trib iranic care invadează teritoriul Tribalilor cf. lui Strabon. Ultimul ar putea fi conectat cu proto-iranicul *arya-, *ārya-; lipsind transformarea sarmatică *ry spre /l/, ar putea indica supraviețuirea grupului scitic propriu-zis, mai vechi în Ucraina decât sarmații. Într-un articol am găsit și o var.Arauros pentru Araris, dar nu a hidronimului getic. Poate e un semn că tema era *araur- (vezi și Arauris în Gallia Narbonensis, Araura la Strabon, azi Hérault), iar dialectele geto-dacice monoftongau diftongii deja, similar albanezei (ar ”aur” < lat. aurum, arëz ~ anëz „viespe” < *aunā < *auǝ ”a țese”). Râurile care nu aveau accentul pe prima silabă sau îl capătă mai târziu: Τιβίσκος /Tibískos/ cu var. Τιμήσης, Bardários (Βαρδάριος) sec. al III-lea î.e.n (Vardar), Αλούτας (Alutas; Alt 1211-1222 și Olt după 1233), Σαργέτιας [Sargetias] sau Σαργέτια [Sargetia]. Sunt și nume personale geto-dacice care au accentul pe prima silabă (Zálmoxis – Ζάλμοξις), dar majoritatea sunt la hidronime. Unele dintre acestea presupun că au o vocală lungă tonică (*dā- ”lichid” cf. oset.don ”apă, râu”, antic dān-, Samus/*Samis-ias cf. IE *sām-, proto-celt. *sāmo- ‘calm, plăcut’), altele nu știu. În osetină nu se folosesc de vreun articol hotărât specific, ci mută accentul pe prima silabă. Prima versiune consemnată a Osetinei se găsește în vechi traduceri ale cărților BIbliei, iar legea ritmică a lui Saussiere se aplica: silabele din temă cu vocală lungă sau diftong (”heavy-stems”) erau accentuate pe prima silabă, iar cele ”ușoare” pe ultima silabă. Aceeași paradigmă cred că exista și-n limba dacă, de asta e greu de spus dacă accentul era folosit în loc de articol hotărât. Mă întreb totuși dacă limba sau dialectele geto-dacice inovează la fel ca Osetina sub influența unei limbi iranice antice sau ajunge la acest rezultat pe cont propriu atunci când nu existau articolele hotărâte și nehotărâte! Suntem atât de familiari astăzi cu acest concept încât nu-mi pot imagina absența sa în vorbirea strămoșilor noștri. Lipsește precizia. Albaneza are articole hotărâte postpuse, atât pentru singular, cât și pentru plural, ceea ce-mi imaginam c-ar fi avut sau ar fi inventat și lb.dacă, numai de ar fi supraviețuit romanilor, dar aceștia (Dacii) sunt influențați de iranici timp de mai multe secole începând cu sec. VII î.d.Hr. Probabil și religia primește un imbold prin acei sarmați, ale căror credințe erau puțin diferite față de ale sciților. Iconografia iranoidă a călărețului cu stindard este caracteristică și Bactrienilor sau Sogdienilor, iar tracii, geții în special, erau faimoși pentru cavaleria lor. Tacticile de luptă ale cavaleriei iranice erau specifice și triburilor getice (Dacii erau preponderent infanteriști), moștenite și de moldovenii evului mediu sau reîmprumutate de la triburile turcomane. Dacă Καρπάτης (Karpátēs) era muntele Carpilor, ce indică terminația *-átēs și cum îl separăm? În antichitate munții erau numiți după triburile care-i ocupau: muntele Venedilor, munții Peukinilor în sudul Moldovei sau podișul Basarabiei (Ptol. τᾰ̀ ὄρη Πευκινων), muntele/munții Sarmaților undeva în Slovacia, muntele Alanilor (τῶν Αλανών ὄρος) muntele Carpilor (τῶν Καρπάτης ὄρος) undeva în Carpații Păduroși. (https://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/buletinuluniversitatilor/1956-BU-Stsociale/BCUCLUJ_FP_454080_1956_001_001_002.pdf) Albaneza avea două afixe pentru locativ (sg. și pl.), dar și un al treilea (-t) pentru genul neutru, gen care începe să dispară în ultimele secole și este împărțit inechitabil între genurile masculin și feminin. Nu știu dacă se aplică aici, ținând seama de faptul că nu știm dacă dacicul *karpa(*-s/*-m) cf. karpë (sf) era de genul neutru sau se referă la tribul Carpilor, care nu putea fi de gen neutru. Dacă am traduce ”carpilor” prin acest Karpátēs am avea articolul hotărât de pl. -at și un genitiv pl. dacic necunoscut. S.Olteanu spune că declinarea grecească -ēs înlocuiește una tracică *-īs, alteori spune că nota un nominativ sigmatic specific tracilor (-æs/ -äs) cu gen.sg. -æ/ -ä (AFI /æ/ din /kæt/, eng.cat „pisică”). Prin urmare nu cumva gr. -ēs nota o terminație *-æs (sau chiar *-īs) de genitiv plural dacică, care coincidea fonetic cu cea de nom.sg. ? Se poate vedea mai sus că altor nume de triburi la genitiv plural se atașează -ōn (PIE -ōm), numai la muntele Carpilor e diferit. E cel mai curios oronim dintre toate, dar lingviștii noștri nu l-au analizat temeinic. Am pornit de la o ipoteză și am ajuns la alta. |
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
În albaneză genitivul și dativul se amalgamează (”Balkan sprachebund”), iar terminația de genitiv-dativ pl. este -e, reconstruit prin proto-alb. *-ō ( < IE *-ōm) sau după terminația de genitiv pl. a numărului dual, *-ō, din PIE, ambele accentuate. În mod normal ar fi dat *-em și *-e, însă în fază finală a proto-albanezei se pierd consoanele finale și se confundă, așa cum pare să se întâmple și în numele dacice masculine, de par feminine ..sau iranice. Aceștia din urmă aveau un nom. *-ah (IE *-os) din care cade *-h. Posibil ca unele nume dacice să fi fost patronimice cu terminația genitivală corespunzătoare (vz S.Olteanu). În armată majoritatea eram cunoscuți după numele de familie, iar până la reforma numelor, acesta era un patronimic sau indica localitatea ori provincia din care proveneai.
Exemple:
gen.-dat. pl. deme 'young bull' < EPA *damō < IE *damōm
gen.-dat. pl. gardhe 'fence' < EPA *gardō < IE *ǵhordhōm
gen.-dat. pl. thepe 'peak, point' < EPA *tsaipō Alb -ve. La aceasta se adaugă terminația de genitiv ale acelor ”o-stem” (adică IE *-os) rezultând acest -eve, propune V.Orel, dar după cum se vede *-ewōm era deja terminația de gen.pl. a acestor derivate:
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/-us
Exemple:
gen.-dat. pl. gardheve ‘fence’ replacing gardhe
gen.-dat. pl. rrimeve ‘rain-worm’ replacing rrime
Altă chestiune importantă pentru limba dacă este acel articol hotărât postpus de care discutam mai demult. Am propus *-is (Decebalis, Dekinais, Diurpanais) pentru că în albaneză (-i) și letonă (-ais) există acest afix postpus și este coradical cu lat.is, care avea forma eis în vechea latină (cf.lui Orel).
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Italic/is
Prin urmare se reconstruia Alb. demi ”tăurașulu” prin *damos is sau mali „muntele” prin *malom is. La fel de interesant e și pentru articolul hotărât de plural, care la început nu erau atașate substantivelor: malet ”munții” < EPA *malō tai < IE *malōs toi.
Eu aș fi reconstruit un tracic *-īs sau chiar *-īș (legea lui Pederson) din acel IE *-eis, dar probabil depinde și-n tracă dacă nu cumva se transformă în *-ais, precum desinența de locativ sg. *-ei, care în cele mai multe limbi se transmite prin *-ai (Sl.-e) cf. var.IE *-oi (gr. -oi pentru loc.sg.), însă în albaneză devine terminația de genitiv-dativ-ablativ sg. (-i), cea pe care unii lingviști o văd în multe toponime cu formantul dava, deva, daba/deba: Arcidava, Zargidava, Comidava, etc.
Și aici mă întorc la acel Καρπάτης (Karpátēs). Poate era un articol hotărât, poate nu era.
Avem niște form. colectiv-locative (lat.-āta) printre toponimele noastre (predominant în vestul și centrul țării): Cireșata, Gropata, Măceșata, Buscata, Păltinata, Frăsinata, Lăpușata, Sărata (dac.Gerulata?). Adică am avea un *karpāt- plus terminația aceia -ēs, căreia nu-i pot găsi o explicație momentan. Dar cumva mă îndoiesc c-ar fi asta., fiindcă goticul Harvaðafjǫll (fjall „munte” < *pels, gen.*pelis), preluat dintr-o limbă germanică vestică nu prezintă o vocală lungă.
Știu că latina avea o terminație de plural identică, -ēs, pentru acele cuvinte formate cu -is (ignis, īnsignis), substantive sau adjective, care se regăsește și prin hidronimele dacice cele mai vechi atestări ale lui Herodot în spațiul extins al tracilor nordici: Κάρπις, Ἄλπις, Μάρις (Carpis, Alpis, Maris). Carpis era și o localitate în Moldova, nu doar un râu în Slovacia. Declinarea Marisia/Marisia (precum Sargetias/Σαργέτιας la Dio Cassius) peste aproape cinci sute de ani ar putea indica că s-a schimbat între timp sau Herodot nu atestă forma corectă.
Lat. -ēs mai este formator de cuvinte: ambāgēs (circuit), sēdēs (scaun), caedēs (măcel).
Acel Carpis nu ar avea sens ca hidronim dacă e vorba de vultur, ci doar pentru reg. (Pol.) karpa „stânci colțuroase sub apă, pietre” ori drept coradical cu alb.grah/graf (a chema, a răcni, a întărâta”), reconstruit *graska, coradical cu v.ind. gŗņâti 'to call, to invoke', Lit.giriŭ, gird 'to praise' (din nou Gerulata, toponim din clisura Dunării și din Slovacia) sau cu alb.grish (a invita, a chema). Meyer crede că-i coradical cu got.hrōps (strigăt, gălăgie; *hrōpaz), dar poate fi coradical și cu lat.crepō, crepāre, sau cu proto-iranicul *karp- ‘to lament, moan, mumble’ (a se plânge, a geme, a mormâi) și nu în ultimul rând, chiar cu acest *carpa- vultur la modul general sau o specie anume (zăgan, vultur grifon, milvius). Tema asta verbală este o lărgire a unui morfem din care iese lat.corvus, gr.korax, rom.țarcă/sarcă și altele. Personal oscilez între rădăcina asta și un coradical dacic al verbului latin carpō, carpere. Vezi gr.Ἅρπυιᾰ (harpuia/harpyia) și ἅρπη (hárpē) cf. ἁρπάζω (harpázō, “I snatch, seize”) IE *serp-, *srp- (“to reap, harvest; sickle”): arom.sarpitu, -ă (aprig; sprinten).
Similar a fost construit Alb.shqipe, shqiponjë (rom.șchipoană), care-i vulturul de pe stemele României și Albaniei: *klep- to snatch, to steal; *fast? (a înșfăca, a fura; *rapid?).
Cred că triburile tracice de munteni (Carpii, Βῆσσοι/Βέσσοι – Bēssoi/Bessoi) își alegeau o pasăre din creierii munților și se numeau după acelea. Putea fi oricare din fauna sud-estului european, iar dacă se păstrau niște prapuri sau steme am fi știut care este: zăgan, vulturul negru, șoim (=celt.Volcae, galez gwalch), corb, uliu, codalb, etc.
IE *bhēs- (bhāso/bhēso) ”a k. of bird of prey”: v.gr.φήνη (phēnē) „zăgan”
PS: Carpatēs (ὄρος/ὄρη) a mai fost tălmăcit drept munții stâncoși, deci întrebarea este de ce i-au tradus anticii prin muntele Carpilor? Probabil pentru că se știa atât de puțin despre traci, iar popoarele ”civilizate” nu aveau niciun interes de a-i cunoaște.