Prezent joi seara la OTV, Traian Băsescu, preşedintele suspendat al României, şi-a spus părerea în legătură cu salariul de 84.000 de euro anual al soţiei lui Mihai Răzvan Ungureanu, pe care aceasta l-a primit de la OMV Viena, în toată perioada când soţul său era şeful SIE!
Întrebat direct de Dan Diaconescu dacă este normal ca şeful SIE să aibă soţia pe statul de plată al firmei OMV Austria, Traian Băsescu a dat un răspuns halucinant, care-l pune deja pe Mihai Răzvan Ungureanu în situaţia de a fi anchetat de organele statului pentru trădarea intereselor naţionale.
Băsescu a precizat că nu este legal ca, în perioada când o persoană este şeful SIE (Serviciul de informaţii externe), soţia sa să fie angajată a unei firme din străinătate! În legătură cu cazul concret al lui M.R. Ungureanu, Băsescu fie a minţit opinia publică, fie a demonstrat că nu ştie datele oficiale. El a spus că Ungureanu Camelia a avut un contract cu OMV Viena în perioada când soţul ei era reprezentant special al României la Iniţiativa de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI), cu sediul tot la Viena, şi că acest contract a încetat atunci când Mihai Răzvan Ungureanu a fost chemat în ţară şi numit şeful SIE!
Realitatea, însă, este cu totul şi cu totul alta! M.R. Ungureanu a deţinut funcţia de şef al SIE între 2007 şi 2012, când a fost numit prim-ministru. Aşa cum rezultă din propria declaraţie de avere depusă în această calitate, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat şi venitul obţinut de soţia sa în anul 2011, adică 84.000 de euro, la fel ca în anii 2009 şi 2010! Ceea ce sporeşte semnele de întrebare privind aceste venituri este faptul că soţia şefului SIE primea această sumă uriaşă în timp ce era medic anestezist la Spitalul Fundeni din Bucureşti!
În legătură cu acest subiect, Mugur Ciuvică, prin intermediul Grupului de Investigaţii Politice (GIP), a depus de câteva luni o plângere penală împotriva lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar o soluţie de la Parchetul General încă nu a fost dată publicităţii.
Iată documentul care atestă că doamna Ungureanu primea bani de la OMV Viena, în timp ce soţul său era şeful SIE:

Aşadar, pe toată perioada cât a fost şeful SIE, potrivit declaraţiei preşedintelui Traian Băsescu, a încălcat grav legea şi, ţinând cont de specificul instituţiei unde lucra, acela de serviciu de informaţii externe (SIE), această situaţie îl plasează pe fostul prim-ministru sub acuzaţia de trădarea intereselor naţionale!
Reamintim că Mihai Răzvan Ungureanu a fost acuzat că a încălcat legea şi atunci când negocia cu partidele politice formarea cabinetului său, deşi nu-şi dăduse demisia de la SIE, lucru interzis de lege. De asemenea, el n-a lămurit nici acum de ce a înstrăinat patrimoniul Fundaţiei Gojdu către Ungaria, fără acordul Parlamentului, în perioada cât a fost ministru de Externe.
barbu ala e un nebun,isi injura telespectatorii facandu-i ,,bou,imbecil,, etc, si tot face audienta din prosti(dar multi).
E simplu,pui un nebun sa vorbeasca la oglinda,si faci audienta,adica BANI! asta face dan diabolescu direct elodia OTV.
Stefan
31.07.2012 la 2:39 am
Tudor Barbu are o marotă: tot timpul spune de poporul român că e un popor de curve și jigodii, din care și el face parte… Dacă cineva îi suflă-n ciorbă și-i spune că noi românii suntem buba, Barbu aplaudă, dacă înnsă cineva critică evreii, fără a-i înjura sau jigni măcar, ci doar pentru faptul că evreii ne țin în sclavie, Barbu îi taie microfonul pe motiv că CNA-ul îl va interzice. Întrebare: de ce CNA-ul nu-l interzice și când înjură poporul român? Răspuns: pentru că, ca și Barbu, CNA-ul slujește Israelul, iar scopul este de a distruge poporul român, de a ne incumba nouă românilor disprețul față de noi înșine și dorința de a termina cu România… Deși mi-au plăcut multe emisiuni ale lui Tudor Barbu, ale lui Dan Diaconecu, emisiuni cu oameni ca acel grozav doctor din Germania, îmi scapă numele lui, nu pot să nu văd cum astăzi Dan Diaconescu se arată explicit și fără echivoc, alături de Tudor Barbu, slugi ale semito-masoneriei din gașca lui Băsescu pe care-l laudă permanent în vreme ce pe cei din USL îi critică permanent. Așadar, USL și PDL, aceeași mizerie zic ei, dar de criticat critică în proporție de 90% USL-ul și de lăudat laudă în aceeași proporție PDL-ul. Se vede clar părtinirea pro-Băsescu a lui Diaconescu și Barbu, evident doi lătrăi din gașca PDL-istă. Iar ca dovadă supremă de cât de pervers e acest Dan Diaconescu, a mers și la referendum, evident din dorința de a masca apartenența la PDL, de frica că acum electorii români și-au dat seama că de fapt PP-DD este de fapt o sucursală incognito a PDL-ului. Și ca totul să pară cât mai greu de depistat, Băse și Diaconescu au orchestrat acea închidere a lui DD în închisoare pentru câteva zile… Abject!
Suntem manipulati cu demisii, validarea sau invalidarea referendumului, in timp ce demolatorii economiei actioneaza cu raderea de pe suprafata pamantului a acestor dovezi care sa confirme in timp, sediile fostelor societati comerciale, in care si-au desfasurat activitatea mii de oameni,ce au contribuit la achitarea imprumuturilor de stat ale Romaniei.
Adevarul despre Dan Diaconescu si partidul sau
Dan Diaconescu este o piesa a Sistemului Evreiesc Mondial (S.E.M.) care a impovarat omenirea genocizand-o in razboaie si crize si care acum e aruncat la inaintare in baza popularitatii acumulate in calitatea de teleast. Iesirea la rampa a lui Diaconescu a fost planuita cu ani in urma ca o varianta de avarie la lehamitea pe care stapanii planetari precauti ai aceluiasi SISTEM au produs-o romanilor prin cei pe care prin manipulare, prin sistemul media servil, prin fraude electorale i-au impus la conducerea Romaniei. Este de domeniul evidentei ca si buimaceala din 1989, zisa revolutie ,a fost opera tentacularei evreimi care a dat lovitura finala neevreilor prin tradarea lui Gorbaciov care nu numai ca a ingenunchiat Rusia dar a si distrus-o definitiv ca putere mondiala.
Toti cei care au pozat in revolutionari de fapt erau reprezentantii complotului evreiesc de la Bucuresti in frunte cu evreul Samuel Bruckner pe numele de scena Silviu Brucan, cel care a ordonat deloc intamplator uciderea Ceausestilor tocmai de Craciun.
Dan Diaconescu a fost lansat pe orbita de SISTEM si a obtinut protectia acestuia in fata politrucilor gen Nastase care l-au sicanat si i-au oprit emisiunea , tocmai cu pretul servirii cauzei. Diaconescu a realizat rapid dupa inchidera postului sau ca stapanii care-i pot da linistea sunt circumcisii camatariei mondiale de peste ocean, nu coruptii din politica romaneasca impusi evident cu acordul aceluiasi sistem. Practic si Dan Diaconescu la fel ca Ion Iliescu, Adrian Nastase, Emil Constantinescu ori Traian Basescu e un om al SISTEMULUI, diferenta dintre ei constand doar in natura misiunilor, functiilor si atributiilor ce le-au fost incredintate. Dan Diaconescu a fost crescut in spiritul ideocratiei latratului la luna, pe post de sperietoare tv pentru temperarea rapacitatii si parvenistismului politrucilor Romaniei. Sigur ca atunci cand Diaconescu primea misiunea de a scormoni prea tare in jaful , nelegiuirile si promiscuitatea politicienilor de pe Dambovita se intampla sa sara calul din exces de zel fata de stapanii majori si firesc sa-i deranjeze pe un Emil Constantinescu amorezat de Rona Hartner, ori pe un Adrian Nastase feroce si nesatul in procesul de inavutire a familiei sale. Evreimea noocrata tocmai isi dorea aceasta conflictualizare a supusilor din politica si din media de dragul aparentei de democratie si evident din alte interese strategice care sa-i permita compromiterea rapida a eventualilor razvratiti pe sistem.
PP-DD nu este acum decat unda verde data de stapanii majori din America si Israel supusului ascultator Dan Diaconescu prin care il joaca la mai multe capete pe Traian Basescu care nu a percutat imediat asa cum sistemul spera, la unele obiective cum ar fi exploatarea Rosia Montana pe care evreii planetari o doreau demarata. Presul Traian Basescu le-a dat satisfactie in mai toate conditiile puse ca sa ii accepte al doilea mandat dar interesele financiare par a intrece promisiunile basiste de loialitate si sprijin dat Israelului si Americii in atacarea Iranului. Genocidul social al romanilor prin taierea lefurilor si impozitarile veniturilor celor multi si saraci, striviti de indatorarea la FMI, a fost o alta conditie a “realegerii” lui Ba’secu.
Dan Diaconescu este mason, evreofil, o unealta a evreilor din varful puterii mondiale care fac si dreg pe planeta. Dan Diaconescu va transforma Romania in colonie americana definitiva iar pe romani in sclavi. In locul Romaniei va aparea New Israel. Misiunea lui Dan Diaconescu este distrugerea Romaniei si predarea ei la cheie asasinilor economic pe care îi va aduce din SUA pentru conducerea tarii.
http://mondomediatop.wordpress.com/2012/02/27/adevarul-despre-dan-diaconescu-si-partidul-sau/
http://www.youtube.com/watch?v=410oKieqDvI&feature=plcp
Uite, pe mine m-ar interesa sa-mi spuna Dl Ion Spanu cine a „ras” de pe fata pamantului numai despre doua uzine „Timpuri Noi” si „Elecroaparataj” si ce au pus in loc acei „demolatori” pe care eu ii consider adevaratii tradatori ai neamului romanesc pentru ca ne-au lasat fara locuri de munca fata de care MRU este chiar un pigmeu(si poate nici atat) in ale tradarii.