Pe 26 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), organismul care preluase puterea în stat de la Nicolae Ceaușescu, ucis cu o zi în urmă, chiar de Crăciun, împreună cu soția sa, a anunțat primele măsuri ale noului regim „revoluționar”.

Astfel, era abolită folosirea obligatorie a cuvântului „tovarășe”, se dădea liber la mărfuri de import: carne, banane, portocale, cafea sau coca-cola.

Totodată, în această zi mare pentru creștinătate, CFSN liberaliza complet avortul.

Rezultatul acestei măsuri criminale: în 1990, conform statisticilor oficiale, 1 milion de copii n-au mai apucat să vadă lumina zilei. Hecatomba s-a mărit în perioada următoare, anual, cu sute de mii de victime de copii uciși înainte de a se naște.

Tot în 26 decembrie 1989, Petre Roman este numit prim-ministru la recomandarea lui Silviu Brucan. Într-un din primele sale interviuri în presa străină s-a plâns că familia sa era atât de persecutată cu tatăl său „marginalizat” ca șef al Editurii Politice a PCR încât erau nevoiți să-și procure carnea necesară mergând la vânătoare. Locul tatălui său la Editura Politică a fost luat de Gabriel Liiceanu, care a păstrat inclusiv dușul instalat special de Walter Roman în biroul său de la Casa Scânteii.

Petre Roman este vinovat la rândul său de baia de sânge din timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Venit la Universitate și Arhitectură după plecarea minerilor, Petre Roman a afirmat la vederea urmelor de sânge de pe pereți că este vopsea roșie aruncată de studenți. Tot el este autorul expresiei că industria românească este „un morman de fiare vechi” și a programului de vindere pe 1 dolar a fabricilor și uzinelor. În agricultură, sub Guvernul Roman, s-a produs distrugerea aproape totală a sistemului de irigații care în 1989 era la un nivel de acoperirea a aproape 80% din suprafața agricolă. Și-a făcut studiile de persecutat al regimului comunist la Anvers.

Tatăl lui a făcut parte din aparatul NKVD al primului Guvern „revoluționar” de după ocuparea țării de Armata Roșie, cu fosta lui subalternă de la Moscova, Ana Pauker, în postul de ministru de Externe. Ca o curiozitate, la rândul lui subaltern al Anei Pauker, fostul propagandist comunist Mihai Șora avea să fie numit ministru al Învățământului sub fiul celei care a fost șeful șefei lui

Cine a fost Walter Roman

Conform Wikipedia (varianta în limba română accesată la data publicării articolului): Valter Roman, ortografiat uneori Walter Roman, născut Ernő Neuländer, (n. 7 octombrie 1913, Oradea, Austro-Ungaria – d. 11 noiembrie 1983, București, România) a fost un militant și politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din Spania. Wikipedia în engleză îl titrează și ca agent al Kominternului. A fost tatăl fostului prim-ministru român Petre Roman.

Familia și studiile

Numele său la naștere era Ernő (Ernest) Neuländer S-a născut într-o familie de evrei de proveniență hasidică stabilită la Oradea. Tatăl său era funcționar la o bancă. Valter Roman a devenit inginer, în urma studiilor la Universitatea tehnică germană din Brno, în Cehoslovacia.

Cariera politică

Potrivit unor relatări, recrutarea sa în mișcarea comunistă ar fi fost făcută în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS, tranzitând Cehoslovacia.

După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman. Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței. În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a „Venceremos”.

În Spania, Walter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă. În cursul războiului a fost rănit la plămâni. După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat în Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan”, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război) sub comanda generalului Mihail Lascăr. A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu Ordinul Steaua Roșie. În același an, sub ocupație sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost în gradul de general-maior în armata română.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1951 devine membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor (până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat din funcții odată cu îndepărtarea „grupului Luca-Pauker-Georgescu”). Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, el susținând că astfel ar fi fost marginalizat de regim.

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arată că Valter Roman „ar fi pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”. Fiul lui Valter, Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând că tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României.

Documente recente demonstrează că Valter Roman a fost amestecat în complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, după Revoluția ungară din 1956 de la Budapesta. După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, într-un complex de vile de la Călimănești în județul Vîlcea, aceștia au fost aduși la București și instalați în complexul de vile ce a aparținut Misiunii Militare Germane în România între 1940-1944 de lângă lacul Snagov, vile aflate azi în posesia ambasadei ruse de la București. Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria și judecat în 1958, condamnat la moarte și executat la Budapesta de noua conducere prosovietică a Ungariei.

„Opera”

• URSS în război. Direcțiunea efortului principal, 1946
• Despre teoria războiului, 1948
• Despre războiul contemporan, 1948
• Probleme militare contemporane, 1949
• Despre fizica modernă și perspectivele utilizării energiei atomice, 1954
• Știința și socialismul, 1958
• Știința și tehnica în epoca trecerii societății de la capitalism la comunism, 1962
• Revoluția industrială în dezvoltarea societății, 1965
• Revoluția științifică și tehnică și implicațiile ei asupra desvoltării social-politice contemporane, 1968
• Eseuri despre revoluția științifică și tehnică: concepte, ipoteze, controverse, tendințe și opțiuni, 1970
• Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții, în care elogiază revoluția comunistă din URSS, 1970
• File din trecut, evocări, 1971
• Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței, Amintiri, memorii de front, 1972
• Știința și marxismul: eseuri, 1972
• Secolul XX, secolul marilor revoluții. Sinteze și perspective, 1976
• Echilibru și dezechilibru, 1978
• Evocări, 1980
• Fenomenul militar în istoria societății, 1980
• Limite sau cotitură, 1981
• Revoluții și globalitate, 1983
• Noile tehnologii de vîrf și societatea, 1983

Decorații

• Ordinul Muncii cl. I (1963)
• titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”
• medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră