de Mark Weber,
De mai bine de 40 de ani, Simon Wiesenthal vânează sute de criminali nazisti, prin intermediul „Centrului pentru Documentare Evreiască” din Viena. Pentru activitatea sa ca cel mai cunoscut „vânător de nazisti” al lumii, el a primit mai multe recunoasteri si medalii, inclusiv cea mai înaltă distinctie a Germaniei. La o ceremonie de la Casa Albă din august 1980, presedintele Carter, cu ochii plini de lacrimi, i-a acordat medalia de aur decernată de Congresul SUA. Presedintele Reagan l-a lăudat în noiembrie 1988 ca pe unul dintre „eroii adevărati” ai secolului 20.
Această legendă vie a fost descrisă în termeni elogiosi de Laurence Oliver în al său film de fictiune „Băietii din Brazilia” (The Boys From Brazil) si de Ben Kingsley în filmul pentru televiziune „Criminali printre noi: povestea lui Simon Wiesenthal (Murderers Among Us: The Simon Wiesenthal Story). Una dintre cele mai proeminente organizatii pro-Holocaust îi poartă numele: Centrul Simon Wiesenthal din Los Angeles.
Reputatia lui Wiesenthal ca autoritate morală este nemeritată. Omul pe care The Washington Post îl numea „Îngerul răzbunător al Holocaustului” [1] manifestă o putin cunoscută, dar foarte documentată, amoralitate fată de adevăr. El a mintit în legătură cu aventurile sale din perioada războiului, si-a măsluit realizările postbelice ca „vânător de nazisti” si a răspândit în mod voit minciuni josnice despre presupuse atrocităti germane.
Relatări diferite
Szymon (Simon) Wiesenthal s-a născut pe 31 decembrie 1908 în Buczacz, un oras din Galitia (azi Buhaci, în Ucraina) în partea de răsărit a Imperiului Austro-Ungar. Tatăl său era un prosper comerciant de zahăr.
În ciuda a tot ce s-ar scris despre el, nu este clar ce anume a făcut Wiesenthal în timpul războiului, sub ocupatia germană. El a furnizat povesti contradictorii în trei relatări privind activitătile sale din timpul războiului. Prima a fost furnizată sub jurământ în timpul sesiunii de interogatorii din mai 1948, realizată de un oficial al comisiei americane pentru crime de război de la Nurnberg [2]. A doua este un sumar al vietii sale, oferit de Wiesenthal ca parte a Cererii de Ajutor din ianuarie 1949, adresată Comitetului International pentru Refugiati[3]. A treia relatare este inclusă în autobiografia sa, Criminali printre noi, publicată în 1967.[4]
Inginer sovietic sau mecanic în fabrică?
La interogatoriul său din 1948, Wiesenthal a declarat că „între 1939 si 1941” el ar fi lucrat ca „inginer-sef sovietic în Lvov si Odessa.”[5] Conform cu aceasta, el a declarat în 1949 că din decembrie 1939 până în aprilie 1940 a lucrat ca arhitect în portul Odessa. Însă potrivit autobiografiei sale, el a petrecut perioada dintre jumătatea lui septembrie 1939 si iunie 1941 în orasul Lvov condus de sovietici, unde a lucrat ca „mecanic într-o fabrică ce produce arcuri de pat.”[6]
Relativă libertate
După ce germanii au preluat controlul asupra Galitiei în iunie 1941, Wiesenthal a fost adus pentru o vreme în lagărul de concentrare Janowska de lângă Lvov, de unde a fost transferat după câteva luni într-un lagăr pentru lucrări de reparatii (OAW) din Lvov, pentru căile ferate din Polonia administrată de germani. Wiesenthal a declarat în autobiografia sa că acolo a lucrat ca „tehnician si proiectant”, că a fost bine tratat si că superiorul său imediat, care era „în secret un anti-nazist”, chiar îi permitea să poarte două pistoale. Biroul său era într-o „colibă mică de lemn”, iar el se bucura de „o relativă libertate, putând să se plimbe prin santier.”[7]
Luptător la partizani?
Următoarea perioadă a vietii lui Wiesenthal – din octombrie 1943 până în iunie 1944 – este cea mai obscură, iar ceea ce povesteste el despre această perioadă e contradictoriu. La interogatoriul său din 1948, Wiesenthal a afirmat că a fugit din lagărul Janowska din Lvov si că s-a alăturat „unui grup de partizani care actiona în zona Tarnopol-Kamenopodolsk.”[8] El a declarat că a fost „partizan între 6 octombrie 1943 până la mijlocul lui februarie 1944” si că unitatea sa a luptat împotriva fortelor ucrainene, atât cele din Divizia SS „Galitia”, cât si cele din fortele de partizani independente UPA.[9]
Wiesenthal a declarat că a avut gradul de locotenent si apoi cel de maior, si că era responsabil cu construirea de buncăre si linii de fortificatii. Desi nu a fost explicit, el a sugerat că această (presupusă) unitate de partizani făcea parte din Armia Ludowa („Armata Populară”), o fortă militară comunistă polonă, creată si controlată de sovietici.[10]
El a afirmat că împreună cu alti partizani a pătruns în Lvov în februarie 1944, unde au fost „ascunsi de prieteni din A.L. [’Armata Populară’].” Pe 13 iunie 1944, grupul a fost capturat de Politia Secretă germană. (Desi partizanii evrei găsiti în ascunzători erau deseori executati, Wiesenthal a declarat că el a fost crutat.) Wiesenthal a spus cam aceeasi poveste si în declaratia din 1949. El a declarat că a fugit din prizonierat la începutul lui octombrie 1943 si că apoi „a luptat împotriva germanilor ca partizan în păduri” timp de opt luni – din 2 octombrie 1943 până în martie 1944. După aceea a stat „ascuns” în Lvov, între martie si iunie 1944.
Wiesenthal oferă o poveste total diferită în autobiografia sa din 1967. El povesteste că după ce a fugit de pe santierul de reparatii pe 2 octombrie 1943, a stat ascuns în casele unor prietei până pe 13 iunie 1944, când a fost descoperit de politia polonă si germană si trimit într-un lagăr de concentrare. Despre activitatea sa ca partizan nu pomeneste nimic.[11]
Potrivit interogatoriului din 1948 si autobiografiei din 1967, el a încercat să se sinucidă pe 15 iunie 1944, tăindu-si venele. În mod remarcabil, a fost salvat de la moarte de doctorii germani SS si s-a refăcut într-un spital SS.[12] A rămas în lagărul de concentrare din Lvov „cu ratii duble” pentru o vreme si apoi, spune el în autobiografia sa, a fost transferat în diferite lagăre de concentrare. A petrecut ultimele luni de război în mai multe lagăre, până când a fost eliberat de americani din Mauthausen (Austria) pe 5 mai 1945.[13]
Si-a inventat Wiesenthal trecutul de partizan glorios? Sau a încercat să-si ascundă activitatea de luptător comunist? Sau în realitate lucrurile stau cu totul altfel – o realitate de care îi este rusine?
Agent nazist?
A lucrat Wiesenthal în mod voluntar pentru opresorii săi din timpul războiului? Această acuzatie a fost formulată de cancelarul austriac Bruno Kreisky, tot de origine evreiască si sef pentru multi ani al Partidului Socialist Austriac. În timpul interviului cu jurnalistii străini din 1975, Kreisky l-a acuzat pe Wiesenthal că foloseste „metode mafiote”, respingând pretentiile acestuia de „autoritate morală” si sugerând că acesta ar fi fost agent pentru autoritătile germane. Unele dintre cele mai pertinente remarci, apărute în revista austriacă de stiri Profil, includ:[14]
Îl cunosc pe Dl. Wiesenthal numai din rapoarte secrete, care sunt foarte urâte, foarte proaste. Afirm aceasta ca si Cancelar Federal… Si afirm că Dl. Wiesenthal avea o altă relatie cu Gestapo decât aveam eu. Da, aceasta se poate dovedi. Nu pot spune mai multe [acum]. Restul îl voi declara în instantă.
Relatia mea cu Gestapo este clară. Am fost detinutul lor si am fost interogat. Relatia lui era una diferită, pot spune, si asta se poate vedea clar. E destul de rău ce am spus deja aici. Însă nu se poate ascunde doar acuzându-mă pe mine că îi pătez onoarea în presă, asa cum poate s-ar gândi. Nu e chiar atât de simplu, pentru că asta ar însemna un mare proces în instantă… Un om ca acesta nu are dreptul să se pretindă o autoritate morală. Asta e ceea ce afirm. Nu are dreptul…
Un om care, după părerea mea, e agent si foloseste metode mafiote… Un astfel de om trebuie să plece…
Nu e deloc un domn, si nici o autoritate morală… Nu ar trebui să pretindă că e o autoritate morală…
Dl. Wiesenthal a trăit în acea perioadă în sfera de influentă nazistă fără să fie persecutat. Corect? Nu s-a ascuns si nu a fost persecutat, da? E clar? Probabil stiti, nimeni nu putea risca asta.
El nu era un „submarin”… adică se dădea la fund si se ascundea, ci umbla liber fără riscul persecutiei. Cred că e destul. Erau multe ocazii să devii agent. El nu a fost obligat să fie agent Gestapo. Erau multe alte slujbe.
Ca răspuns la aceste afirmatii socante, Wiesenthal a început să pregătească o actiune în instantă împotriva Cancelarului. În cele din urmă, atât Wiesenthal cât si Kreisky au dat înapoi, evitând un conflict juridic major.
Miturile de la Mauthausen
Înainte de a deveni faimos ca „vânător de nazisti”, el si-a făurit un nume ca propagandist. În 1946, Wiesenthal publica KZ Mauthausen, o lucrare de 85 de pagini care continea schitele lui amatoricesti, prin care urmărea să descrie ororile din lagărul de concentrare de la Mauthausen. Un desen prezintă trei detinuti legati de niste stâlpi, executati de germani.[15]
Desenul este absolut fals (vezi foto alaturat). A fost copiat, cu mici modificări, de pe fotografii apărute în revista Life în 1945, care prezentau executarea prin împuscare în decembrie 1944 a trei soldati germani care fuseseră capturati spionând în spatele liniilor în timpul Bătăliei de la Bulge.[16] Sursa desenului lui Wiesenthal este evidentă pentru oricine îl compară cu fotografiile din revista Life.[17]
Caracterul iresponsabil al acestei cărti este demonstrat si de citarea extensiv de către Wiesenthal a presupusei „mărturii de pe patul de moarte” a comandantului de la Mauthausen, Franz Ziereis, potrivit căreia patru milioane de oameni au fost gazati cu monoxid de carbon în lagărul satelit de la Hartheim.[18] Această afirmatie este total absurdă si nici un istoric serios al Holocaustului nu o acceptă. [19] Potrivit „mărturiei” lui Ziereis citată de Wiesenthal, germanii ar fi omorât alte zece milioane în Polonia, Lituania si Letonia. [20] De fapt, această ;mărturie” frauduloasă a fost obtinută prin tortură.[21]
După ani de zile, Wiesenthal continua să mintă în legătură cu Mauthausen. Într-un interviu din 1983 acordat cotidianului USA Today, el afirma despre experienta sa de la Mauthausen: „Am fost unul dintre cei 34 de detinuti rămasi în viată, dintre cei 150.000 adusi acolo.”[22] Aceasta este o minciună fătisă. Se pare că anii nu au menajat memoria lui Wiesenthal, pentru că în autobiografie el scria că „aproape 3.000 de detinuti au murit la Mauthausen după ce americanii ne-au eliberat pe 5 mai 1945.”[23] O fostă detinută, Evelyn Le Chene, a declarat în lucrarea sa despre Mauthausen că erau 64.000 de detinuti în lagăr, atunci când acesta a fost eliberat în mai 1945.[24] Potrivit Enciclopediei Iudaice, cel putin 212.000 de tinuti au supravietuit internării în complexul Mauthausen.[25]
După război, Wiesenthal a lucrat pentru Biroul pentru Servicii Strategice al SUA (premergător CIA) si pentru Corpul de Contra-Spionaj al armatei SUA (CIC). De asemenea, a fost vice-presedinte al Comitetului Central Evreiesc din zona de ocupatie americană din Austria.[26]
„Săpun uman”
Wiesenthal a pus în circulatie una dintre cele mai macabre povesti ale Holocaustului, acuzatia că germanii ar fi fabricat săpun din cadavrele evreilor ucisi. Conform acestei povesti, literele „RIF” de pe bucătile de săpun ar fi însemnat „Grăsime evreiască pură” („Rein judisches Fett”). În realitate, initialele însemnau „Centrul National pentru Aprovizionare cu Grăsime Industrială” („Reichstelle fur industrielle Fettversorgung”).[27]
Wiesenthal a promovat legenda despre „săpunul uman” în articolele publicate în 1946 în revista comunitătii evreiesti din Austria, Der Neue Weg („Drum nou”). Într-un articol intitulat „RIF”, el scria: „Teribilele cuvinte „transport pentru săpun” au fost prima oară auzite la sfârsitul lui 1942. Era la Autoritatea Generală [Polonă], iar fabrica era în Galitia, la Belzec. Din aprilie 1942 până în mai 1943, 900.000 de evrei au fost folositi ca materie primă în această fabrică.” După ce cadavrele erau transformate în diferite materii prime, scrie Wiesenthal, „ce rămânea, materia grasă reziduală, era folosită pentru a fabrica săpun.”
El continuă: „După 1942, cei de la Autoritatea Generală stiau destul de bine ce era săpunul RIF. Lumea civilizată nu poate crede bucuria cu care nazistii si femeile lor de la Autoritatea Generală se gândeau la acest săpun. În fiecare bucată de săpun ei vedeau un evreu care fusese în mod miraculos pus acolo, astfel ca să nu devină un al doilea Freud, Ehrlich sau Einstein.”[28]
Ca orice poveste senzatională despre atrocitătile comise de germani în al doilea război mondial, si povestea cu săpunul din cadavre de evrei a ajuns departe. Evreul Richard Wurmbrand, convertit la crestinism protestant si devenit predicator, mentiona si el această poveste în predicile lui, mirându-se retoric „cum au putut germanii, un popor de altfel civilizat, să facă asa ceva?”
Într-un alt articol plin de imaginatie, scris în 1946 si intitulat „Fabrica de Săpun Belzec”, Wiesenthal pretinde că mase de evrei au fost exterminate folosindu-se dusuri pentru electrocutare:[29]
Oamenii, împinsi de SS, letoni si ucraineni, intrau pe usa deschisă a „băii”. Puteau intra cinci sute de persoane odată. Podeaua „sălilor de baie” era din metal. Din tavan atârnau dusuri. Când sala era plină, SS-istii dădeau drumul unui curent electric de 5.000 de volti prin podeaua de metal. În acelasi timp, curgea apă din dusuri. Un tipăt scurt si executia era gata. Un medic SS pe nume Schmidt constata printr-o ferestruică că victimele sunt moarte. Se deschidea a doua usă, intra „comandoul mortii” si scotea rapid cadavrele. Totul era gata pentru următorii 500.
Astăzi nici un istoric serios nu acceptă povestile cu cadavrele evreilor care erau transformate în săpun sau cu evreii care erau electrocutati la Belzec (sau în altă parte).
Imaginatia lui Wiesenthal în ale istoriei nu se limitează la secolul 20. În cartea sa din 1973, Pânzele sperantei, el pretindea că Cristofor Columb era de fapt un evreu, iar istorica lui călătorie din 1492 către emisfera nordică ar fi fost de fapt o căutare a unei noi patrii pentru evreii din Europa.[30]
Desigur, Wiesenthal nu se înseală mereu. În 1975 si din nou în 1993, el a recunoscut public că „pe teritoriul german nu a existat nici un lagăr de exterminare.”[31] El a admis implicit că afirmatiile făcute la Nurnberg si în alte locuri, că Buchenwald, Dachau si alte lagăre din Germania ar fi fost „lagăre de exterminare”, nu sunt adevărate.
– Va urma! –
Note
1. Quoted in: M. Weber, ”‘Nazi Hunter’ Caught Lying,” The Spotlight (Washington, DC), Oct. 26, 1981, p. 9.
2. Interrogation of S. Wiesenthal on May 27 and 28, 1948, conducted by Curt Ponger of the Interrogation Branch of the Evidence Division of the Office (U.S.) Chief of Counsel for War Crimes. Interrogation No. 2820. On file at the National Archives (Washington, DC), “Records of the U.S. Nürnberg War Crimes Trials Interrogations, 1946-49,” Record Group 238, microfilm M-1019, roll 79, frames 460-469 and 470-476. Also cited in: “New Documents Raise New Doubts About Simon Wiesenthal’s War Years,” The Journal of Historical Review, Winter 1988-89 (Vol. 8, No. 4), pp. 489-503.
3. PCIRO (International Refugee Organization, Austria) “Application for Assistance” filled out and signed by Wiesenthal. Dated Jan. 16,1949. (This was a trial exhibit in the Walus court case. Photocopy in author’s possession.)
4. Simon Wiesenthal, The Murderers Among Us: The Simon Wiesenthal Memoirs. Edited by Joseph Wechsberg. (New York: McGraw Hill, 1967)
5. Interrogation of S. Wiesenthal, May 27, 1948, pp. 1-2.
6. The Murderers Among Us, p. 27.
7. The Murderers Among Us, pp. 29-35. This account is not inconsistent with his 1948 and 1949 statements; See also: Simon Wiesenthal, Justice Not Vengeance (New York: Grove Weidenfeld: 1989), pp. 7-9.
8. Interrogation of May 27, 1948, p. 2. In a signed 1945 statement, Wiesenthal wrote: ”… I escaped on October 18, 1943, from the Lemberg [Lvov] hard labor camp where I was kept as a prisoner during my two years of labor at the railroad works… and went into hiding until joining Jewish partisans on November 21, 1943, who operated there. It was while fighting in the partisan ranks against the Nazis that we managed to collect and bury for safekeeping considerable amount of evidence… When the partisans were dispersed by the Germans I fled to Lemberg on February 10, 1944, and again went into hiding. On June 13, 1944, I was found during a house to house search and was immediately sent to the famous Lacki camp, near that city …” Source: “Curriculum Vitae of Ing. Wiesenthal, Szymon.” SHAEF, Subject: War Crimes, July 6, 1945. Records of USAEUR, War Crimes Branch, National Archives (Suitland, Maryland), Records Group 338, Box 534, Folder 000-50-59.
9. Wiesenthal’s alleged partisans activities are also recounted in Alan Levy, The Wiesenthal File (Grand Rapids, Mich.: Eerdmans, 1994), pp. 50-53.
10. Interrogation of May 28, 1948, pp. 1-2.
11. Interrogation of May 28, 1948, p. 5.
12. The Murderers Among Us, pp. 35-37.
13. The Murderers Among Us, pp. 37-38; Interrogation, May 27, 1948, p. 2, and May 28, 1948, p. 5; A. Levy, The Wiesenthal File (1994), p. 54.
14. The Murderers Among Us, pp. 39-44; Interrogation, May 27, 1948, pp. 2-3.
15. Interview with foreign journalists in Vienna, Nov. 10, 1975. Text published in: “War Wiesenthal ein Gestapo-Kollaborateur?,” Profil (Vienna), No. 47, Nov. 18, 1975, pp. 16, 22-23; Reprinted in: Robert H. Drechsler, Simon Wiesenthal: Dokumentation (Vienna: 1982), pp. 215-218, 222-223; Quoted in part in A. Levy, The Wiesenthal File (1994), p. 349, and in, S. Wiesenthal, Justice Not Vengeance (New York: 1989), pp. 7, 299. Kreisky was not alone in charging that Wiesenthal had collaborated with the German Gestapo. Wim Van Leer, columnist for the English-language daily Jerusalem Post, stated in May 1986 that a high-level police official in Vienna, citing confidential police records, had told him during the early 1960s that these and other charges against Wiesenthal were true. Source: J. Bushinsky, “Nazi hunter sues over charges of links to Gestapo,” Chicago Sun-Times, Jan. 31, 1987.
16. Simon Wiesenthal, KZ Mauthausen (Linz and Vienna: Ibis-Verlag, 1946). Facsimile reprint in: Robert H. Drechsler, Simon Wiesenthal: Dokumentation (Vienna: 1982), p. 64.
17. “Firing Squad,” Life magazine, US edition, June 11, 1945, p. 50.
18. M. Weber and K. Stimely, “The Sleight-of-Hand of Simon Wiesenthal,” The Journal of Historical Review, Spring 1984 (Vol. 5, No. 1), pp. 120-122; D. National-Zeitung (Munich), May 21, 1993, p. 3.
19. S. Wiesenthal, KZ Mauthausen (1946). See also facsimile reprint in: Robert H. Drechsler, Simon Wiesenthal: Dokumentation (Vienna: 1982), pp. 42, 46. This “confession” is a somewhat altered version of Nuremberg document NO-1973; A new edition of Wiesenthal’s 1946 book has been published under the title Denn sie Wussten, was sie tun: Zeichnungen und Aufzeichnungen aus dem KZ Mauthausen (Vienna: F. Deuticke, 1995). I am grateful to Robert Faurisson for bringing this to my attention. He points out in a July 1995 essay that Wiesenthal has deleted from this new edition both the “death bed confession” of Ziereis as well as his drawing of the three Mauthausen inmates.
20. According to the Encyclopaedia Judaica („Mauthausen,”, Vol. 11, p. 1138), a grand total of 206,000 persons were inmates of Mauthausen and its satellite camps (including Hartheim) at one time or another.
21. S. Wiesenthal, KZ Mauthausen (1946). Facsimile reprint in: R. Drechsler, Simon Wiesenthal: Dokumentation, p. 47.
22. R. Faurisson, “The Gas Chambers: Truth or Lie?,” The Journal of Historical Review, Winter 1981, pp. 330, 361. See also: Hans Fritzsche, The Sword in the Scales (London: 1953), p. 185; Gerald Reitlinger, The Final Solution (London: Sphere, pb., 1971), p. 515; M. Weber, “The Nuremberg Trials and the Holocaust,” The Journal of Historical Review, Summer 1992 (Vol. 12, No. 2), p. 182.
23. USA Today, April 21, 1983, p. 9A.
24. The Murderers Among Us, p. 44.
25. Evelyn Le Chene, Mauthausen: The History of a Death Camp (London: 1971), pp. 166-168 and 190-191.
26. “Mauthausen”, Encyclopaedia Judaica (New York and Jerusalem: 1971), vol. 11, p. 1138.
27. C. Moritz, ed., Current Biography 1975 (New York: H.W. Wilson, 1975), p. 442; Wiesenthal interrogation of May 27, 1948, p. 3.
28. Mark Weber, “Jewish Soap,” The Journal of Historical Review, Summer 1991 (Vol. 11, No. 2), pp. 217-227; See also: Robert Faurisson, “La savon juif,” Annales d’Histoire Revisionniste (Paris), No. 1, Printemps 1987, pp. 153-159.
29. Der Neue Weg (Vienna), No. 17/18, 1946, pp. 4-5. Article entitled “RIF” by “Ing. Wiesenth.” (Simon Wiesenthal).
30. Der Neue Weg (Vienna), Nr. 19/20, 1946, pp. 14-15. Article entitled “Seifenfabrik Belsetz” („Belzec Soap Factory”), by “Ing. S.Wiesenth.”
31. S. Wiesenthal, Sails of Hope (Macmillan, 1973).
AlterMedia
Ce ruşine !
Călin
mulţumesc mult de tot! şi din cifrele tale se poate vedea clar că se minte. cum să fie populaţia mai mică în 1996 decît în 1949? e absurd! cine i-a mai exterminat după?! din asta îţi dai seama că se minte rău de tot. au pus cifră mare ca să iasă diferenţă mare după ce se scade populaţia rămasă după război. eu aveam ceva peste 16 milioane, ca atunci cînd se scade 11 să fie o diferenţă de 5 milioane. tot nu iese cifra de 6 milioane. după război erau cca 11 milioane şi ceva. PUNCT. iar la începutul lui erau vreo 13 milioane, deci difernţa a fost de cel mult 2 milioane.
World Almanac, 1940, pg. 129: World Jewish Population- 15,319,359
World Almanac, 1949, pg. 289: World Jewish Population- 15,713,638
World Almanac, 1996, pg. 646: World Jewish Population- 14,117,000
încă odată mulţumesc şi numa’ bine!
Un articol in limba romana legat de subiect:
http://www.vho.org/aaargh/fran/livres7/RFteheranroum.pdf
Pt zamolxus:
Statistics collection by Dennis Nix:
World Almanac, 1940, pg. 129: World Jewish Population- 15,319,359
World Almanac, 1949, pg. 289: World Jewish Population- 15,713,638
World Almanac, 1996, pg. 646: World Jewish Population- 14,117,000
and
National Council of Churches 1930 – 15,600 ,000
American Jewish Committee Bureau of the Synagogue Council, 1939 – 15,600,000
World Almanac USA 1946 – 15,690,000
Statistical Handbook of Council of Churches USA 1951 – 15,300,000
Domunle Coja,
vă rog dacă cumva aveţi cartea lui Iorga: Istoria evreilor din Ţerile Române, deoarece Iorga acolo dă statistici adevărate ale populaţiei evreieşti, pentru că ar fi bine zic eu să stabilim exact cîţi evrei erau în România, atît cetăţeni români, cît şi refugiaţi din Europa sau din Ucraina. şi dacă se poate să aflăm după război cîti au rămas, şi cîţi au plecat atunci singuri de bună voie sau ajutaţi de Antonescu, precum şi după în perioada comunistă şi crearea statului Israel. ar mai fi important de ştiut şi cîţi au rămas în anii ’50, precum şi cîţi avem în prezent. eu am să fac cercetări deoarece întotdeauna nu-mi ies socotelile.
în plus ni se pun în cîrcă, mulţi refugiaţi care nu aveau statut de cetăţeni, pe care hortiştii i-au colectat cu precădere, şi în Moldova la fel, majoritatea fiind deportaţi în Ucraina, nefiind ai noştri. aşa cum face Franţa acum cu ţiganii din România.
de ce unii au dreptul iar alţii nu, atîta timp cît respectivii nu sînt cetăţeni, cred că ţara respectivă are tot dreptul să-i expulzeze, aşa cum se întîmplă în general. din cunoştinţele mele mai sigure se pare că cetăţeni români erau cca 360.000 şi refugiaţi erau cca 310.000, deci în total la momentul intrării în război erau cca 670.000. dacă se spune că cca 300.000 au fost deportaţi, rezultă clar că cei care erau cetăţeni români nu au păţit nimic, numărul lor scăzînd datorită ajutorului acordat de Antonescu să plece, şi migraţiei către Israel în timpul comunismului. practic înseamnă că noi sîntem acuzaţi pentru cei cca 310,000 de evrei refugiaţi din alte ţări care se aflau în România şi care nu erau cetăţeni români, deci acuzaţi că nu am protejat alţi cetăţeni refugiaţi, aşa cum e Franţa acuzată acum cînd îi expulzează pe ţigani. consider că aceste probleme trebuie clarificate fără discuţie, deoarece numărul e foarte important precum şi natura acuzaţiilor. părerea mea aşa cum am mai spus-o e că majoritatea care au sfîrşit tragic au fost rezultatul încăierărilor de stradă datorate luptei politice de stradă dintre mişcarea fascistă şi cea comunistă, şi nu prin exterminare de tip holocaust (genocid etnic cum se încearcă să se sugereze), aşa cum sîntem acuzaţi. astfel de lupte au loc continuu chiar între grupări aparţinînd aceleiaşi etnii. vezi Rusia 20 de mil, Ucraina, China, Spania, Cambogia cca 3 milioane, sau Nigeria un milion, sau religioasă: Etiopia cca 10 mil, Somalia, Sudan etc
de ce om fi noi mai răi decît alţii şi vinovaţi, cînd e vorba de luptă politică nu se ştie, iar atîta timp cît tăcem şi înghiţim, fără să ne apărăm, nici nu vom scăpa de acuzaţia asta falsă.
evreii nu au fost omorîţi în aceste condiţii doar pur şi simplu pentru că erau evrei, ci au fost omorîţi pentru că erau comunişti, aşa cum au murit şi români sau alte naţionalităţi cu vederi comuniste într-o ţară capitalistă, deoarece şi ceilalţi au avut victimele lor. nimic nou sub soare!. dar de aici pînă la a fi acuzaţi de etnocid, adică i-am omorît pe evrei doar pentru că erau evrei, e total fals. iată de ce consider foarte important ca numerele şi cuvintele folosite să fie lămurite pentru a nu mai permite confuzii în capul nici-uneia dintre naţiile vizate, atît a evreilor cît şi a românilor. şi e absolut necesar să se demonstreze cîţi evrei capitalişti avea România şi cîţi evrei comunişti, mai ales că evreii capitalişti erau cei mai porniţi împotriva comunismului, mai rău decît românii, dar aceştia au fugit în vest cînd au venit cei comunişti, lăsîndu-ne pe noi românii să tragem ponoasele rezultate din lupta dintre Cain şi Abel.
tot aşa şi cu folosirea greşită a termenului antisemitism, cînd de fapt expresia sugerează referirea doar la evrei, şi corect ar trebui să se spună anti-evreism, la fel trebuie spus etnocid dacă e vorba de genocid etnic, sau ei încearcă să se referă la asta.
holocaust?! poate ne explicaţi dvs cum stă problema cu termenul holocaust, ce înţeles are şi cît de corect e folosit cu referire la victimele evreilor în timpul luptei anti-comuniste şi nu anti-semite cum e definită greşit mişcarea aceasta.
numa’ bine!
Wiesenthall a fost toata viata plin de ura si venin.Un om nu poate trai fericit cu atata ura in el.
asta e o patima.
Domnule Coja
în statistici făcute de evrei cu populaţia evreiască totală pe glob, înainte de război cît şi după război, din care se poate calcula diferenţa care ar putea fi pusă pe seama exterminării, sînt diferite şi dau rezultate între 2,1 miloane şi 5,1 milioane, care sînt mai mici decît cele 6,3 milioane invocate oficial, pentru care ei pretind că ar avea documente cu toate că la yad vashem există documente doar pentru 2,1 milioane, iar alte 3,5 milioane sînt doar simple declaraţii.
de ex:
http://www.jewishgen.org/databases/givennames/dbdespop.htm#world
unde apar cca 16 milioane de evrei înainte de război, şi cca 11 milioane după, deci diferenţa e de doar cca 5 milioane nu 6,3 mil. mai mult e prima dată cînd văd o asemenea cifră de cca 16 milioane înainte de război cînd de fapt majoritatea statisticilor menţionează cca 13 milioane de evrei în total înainte război, iar dacă luăm cifra rămasă după care în general e de cca 11 milioane obţinem o diferenţă de cca 2 milioane, pentru care se pare că există şi documente. deci cifra de 6.3 milioane oricum nu iese din nici-o statistică, chiar făcută de ei. asta înseamnă clar că e minţită cel puţin cca 1,2 milioane cel puţin. de fapt secretul se află în faptul că cifra de dinainte de război e minţită, adică e umflată pentru a mări diferenţa deoarece după război în 1947-’48 majoritatea acestor statistici arată cca 11 milioane de evrei în total. pentru a fi adevărată cifra de 6,3 milioane de evrei exterminaţi ar fi nevoie deci de cca 17 milioane şi ceva ca diferenţa să rămînă 6,3 milioane, cifră care nu există nicăieri. cea mai umflată cifră e de cca 16 milioane înainte de război.
cum spunea profesorul meu de matematică cînd eram copil: artimetica ne omoară, că-n rest totul e-n ordine.
numa’ bine!
Domnule Coja
şi o peripeţie interesantă pe care n-am ştiut-o cu Schroeder la vizita în israel la memorialul holocaustului, yad vashem:
„In 2000, German Chancellor Gerhard Schröder visited Yad Vashem as a guest of Israeli Premier Ehud Barak and was invited to turn a handle to boost the Eternal Flame. In a much reported diplomatic gaffe he turned the handle the wrong way and extinguished it.”
l-am luat din wikipedia.
un evreu le-a stins flacăra eternă la memorial din prostie.
mă mir că nu l-au împuşcat pe loc.
numa’ bine!
Este adevarat ca a refuzat intodeauna sa isi arate tatuajul primit in lagar ?
Cu chestia cu sapunul ne speria si pe noi mama cand eram mici si ne spunea sa nu plecam singuri pe strada ca ne prind legionarii si ne fac sapun. Intr-atat erau rom^nii de terorizati in primii ani de dupa razboi incat unii ajunsesera sa extrapoleze acuzatiile aduse nazistilor chiar si la legionari.
Ciudat este ca pana acum nu am citit in nicio carte sau publicatie care acuza Germania de Holocausta ca chestia cu „sapunul” din carne de evreu nu este adevarata.
Desi in articol nu se spune, din copilarie imi amintesc ca ma uitam crucis nu numai la sapun gandind sa nu fie din carne de evreu si sa fiu blestemat ca ma spal cu sapun din om ci ma uitam si la obiecte de marochinarie(abajururi, portofele, genti, curele de ceas si de pantalon, etc) despre care auzisem ca de asemenea erau facute din piele de evrei. Ar fi interesant de aflat daca s-a demonstrat ca si obiectele de marochinarie din piele de evrei este tot minciuna cum s-a demonstrat ca si sapunul din carne de evreu este minciuna(zic unii, pentru ca scriitorii evrei inca nu mentioneaza ca fiind minciuna sapunul din grasime si carne de evrei).