IMPACTUL PERSAN
De CD

Noi ca popor trac am vut mai multe intalniri cu Imperiul Persan, intalniri in care am luptat unii contra altora sau cand am conlucrat in servicii militare.
In. 513 î.Hr. Darius I a cucerit sudul Traciei în timpul campaniei sale împotriva sciților, transformând multe triburi trace, inclusiv geții, în supuși ai imperiului.
Este edevarat ca supunerea era mai mult formala, nu a existat nici o satrapie imperial in Tracia care sa administeze zona ocupată, in perioada 512–479 î.Hr.,

Când perșii au invadat Grecia, s-au confruntat cu opoziția directă a triburilor locale. De exemplu, brigienii (Brygoi) din Tracia au atacat noaptea armata generalului persan Mardonius, rănindu-l înainte de a fi ulterior învinși și supuși.

În ciuda rezistenței locale, perșii au folosit în serviciul mercenar mulți războinici traci în armatele lor multietnice, inclusiv în timpul celei de-a doua invazii a Greciei. În urma invaziei eșuate a Greciei din 479 î.Hr., forțele perse s-au retras, iar Regatul Odrisian a început să domine regiunea, profitând de vidul de putere.

Culmea Imperiului Persan este atinsa de dinastia ahemenidină. Cirus cel Mare a fost fondatorul Imperiului Ahemenid, aducand la putere dinastia ahemenidă prin înfrângerea Imperiului Med și îmbrățișarea tuturor statelor civilizate anterioare din Orientul Apropiat antic. Cea mai mare extindere teritorială a Imperiului Ahemenid a fost atinsă sub Darius cel Mare, a cărui domnie se întindea din Europa de Sud-Est și Africa de Nord-Est în vest până la Valea Indusului în est.

După ce a absorbit Imperiul Med, Cirus a cucerit Lidia și, în cele din urmă, Imperiul Neobabilonian, acordându-i controlul asupra Anatoliei și, respectiv, Semilunii Fertile. De asemenea, a condus o expediție majoră în Asia Centrală, unde armata sa a adus în supunere fiecare națiune fără excepție, înainte de a muri, se presupune, în bătălia cu Masageții, în decembrie 530 î.Hr.
Cirus a fost succedat de fiul său Cambyses II, ale cărui campanii au dus la cucerirea Egiptului, Nubiei și Cirenaicii în timpul scurtei sale domnii.

Pentru greci, era cunoscut sub numele de Cirus cel Bătrân – Kŷros ho Presbýteros și era deosebit de renumit printre savanții contemporani datorită politicii sale de toleranță față de obiceiurile și religiile popoarelor din ținuturile pe care le-a cucerit.
În mod similar, el este venerat în iudaism pentru rolul său în “eliberarea poporului evreu din captivitatea babiloniană”. Acest eveniment este descris în Biblia ebraică ca întoarcerea la Sion, prin care evreii autoexilați au fost repatriați în ceea ce fusese Regatul Iuda, permițând astfel renașterea suveranității evreiești în Țara Israelului.

Cirus a facilitat, de asemenea, aspirațiile evreilor pentru un nou Templu la Ierusalim, în provincia Yehud a Imperiului Ahemenid, unde se aflase odată Templul original al lui Solomon înainte de a fi distrus în timpul asediului babilonian al Ierusalimului. Eforturile sale au dus la finalizarea celui de-al Doilea Templu, care a marcat începutul perioadei celui de-al Doilea Templu și a iudaismului celui de-al Doilea Templu. Conform Cărții lui Isaia, el a fost uns de Yahweh și desemnat în mod explicit „mesia” pentru această sarcină; Cirus este singura figură neevreiască venerată în această calitate. Ce ironie.

Pe lângă influența sa asupra tradițiilor atât din Orient, cât și din Occident, Cirus este recunoscut pentru realizările sale în politică și strategie militară. El a avut o influență în dezvoltarea sistemului de administrație centrală în capitala sa pentru a guverna satrapii Imperiului Ahemenid, care lucrau în beneficiul atât al conducătorilor, cât și al supușilor.

Prestigiul regatului său în lumea antică avea să ajungă treptat până la Atena, unde grecii din clasa superioară au adoptat aspecte ale culturii clasei conducătoare persane. De asemenea, domnia lui Cirus a jucat un rol crucial în definirea istoriei Iranului timp de peste un mileniu, deoarece viitoarele imperii persane au privit adesea epoca ahemenidă cu respect și ca exemplul ideal de imitat.

Dinastia sa a jucat, de asemenea, un rol esențial în a permite zoroastrismului să se dezvolte și să se răspândească până in China. În acest scop, el rămâne o figură de cult în Iranul modern, mormântul său din Pasargadae servind drept loc de reverență pentru cele 90 de milioane de cetățeni ai țării.

Xerxes cel Mare; cca. 518 î.Hr. – 465 î.Hr. a fost un conducător care a domnit ca al patrulea rege din Imperiul Achemenid, domnind din 486 î.Hr. până la asasinarea sa în 465 î.Hr. A fost fiul lui Darius cel Mare și al Atossei, o fiică a lui Cirus cel Mare.

El a consolidat puterea prin zdrobirea revoltelor din Egipt și Babilon și a reluat campania tatălui său de a subjuga Grecia și de a pedepsi Atena și aliații acesteia pentru interferența lor în Revolta Ionică. În 480 î.Hr., Xerxes a condus o armată numeroasă și a traversat Hellespontul în Europa. A obținut victorii la Termopile și Artemisium înainte de a captura și distruge Atena.

Forțele sale au preluat controlul asupra Greciei continentale la nord de Istmul Corintului până la înfrângerea lor în Bătălia de la Salamina.
După ce s-a întors în Persia, Xerxes s-a dedicat unor mari proiecte de construcție, multe dintre ele fiind lăsate neterminate de tatăl său. El a supravegheat finalizarea Porții a Tuturor Națiunilor, Apadana și Tachara la Persepolis și a continuat construcția Palatului lui Darius la Susa.

De asemenea, a întreținut Drumul Regal construit de tatăl său. În 465 î.Hr., Xerxes și moștenitorul său, Darius, au fost asasinați de Artabanus, comandantul gărzii regale. A fost succedat de cel de-al treilea fiu al său, care a preluat tronul sub numele de Artaxerxes I.

Se spune că Xerxes a dus statuia lui Marduk departe de oraș, aducând-o posibil în Iran și topind-o, autorii clasici susțin că statuia era făcută în întregime din aur, ceea ce ar fi făcut posibilă topirea ei.

Xerxes este un personaj central al piesei lui Eschil, Perșii, jucată pentru prima dată la Atena în 472 î.Hr., la doar opt ani după invazia sa în Grecia.

Xerxes este identificat cu regele Ahașveroș în Cartea biblică a Esterei, pe care unii cercetători o consideră o poveste de dragoste istorică.

Xerxes este protagonistul operei Serse a compozitorului baroc germano-englez George Frideric Handel. A fost interpretată pentru prima dată la King’s Theatre din Londra pe 15 aprilie 1738. Faimoasa arie „Ombra mai fù” deschide opera.

Succesiunea lui Artaxerxes I este romantizată de poetul italian Metastasio în libretul său de operă Artaserse (1730), care a fost pusă pe muzică pentru prima dată de Leonardo Vinci, iar ulterior de alți compozitori precum Johann Adolf Hasse și Johann Christian Bach, fiul lui Johan Sebastian Bach..

“Iranul este un tărâm al contrastelor, unde modernitatea se ciocnește cu tradiția, creând o tapiserie captivantă a vieții. “ ne spune Marjane Satrapi de originefranco-iraniană – romancieră, ilustratoare, regizoare de film și autoare de cărți pentru copii. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără romanul grafic Persepolis și adaptarea sa cinematografică, romanul grafic “Pui cu prune”, “Femeie, viață, libertate” și filmul biografic despre Marie Curie “Radioactiv”.

Iranul este un tărâm al spiritului și al sacrificiului, în sfidarea unui Occident degenerat și comercializat. Iranul rămane o țară a poeziei, unde versurile lui Hafez și Rumi răsună de-a lungul secolelor, poeziile lor fiind folosite astăzi ca înțelepciune și divinație zilnică.

Iranul, cunoscut în Occident si sub numele de Persia, este una dintre marile civilizații ale lumii ce se întinde înapoi în negura timpului, până în zilele lui Avraam și ale anticului Salem.
Iranienii sunt o civilizație literară în comparație cu civilizațiile mai mult orale din Africa și Arabia, care prețuiesc cuvântul rostit.

Fiecare familie iraniană are pe raft in bibliotecă un exemplar din Rumi, Omar Khayyam, Saadi sau Hafez, citați cu mandrie si evlavie de bătrânii cu barbă albă la orice eveniment familial. Această dragoste societală pentru poezie nu este norma în Occidentul actual..

În ordinea noastră tehnocratică, globalistă și liberală – Imperiul Galactic, dar vopsit în roz – suntem forțați să trăim sub un regim mecanic, lipsit de suflet, si spiritualitate, birocratic și materialistic, comparativ cu sistemul mai spiritual, eteric, magic și transcendental, așa cum este armonizat de mullahii din Teheran.

Orice creștin ortodox, nu este în favoarea unei teocrații șiite care să conducă peste creștinii ortodocși din Persia, dar, totusi este un sistem tradițional și conservator, care acomodeaza cu lejeritate crestinismul, mai agreabil si preferabil unui regim de clasă comercială care ar fi în funcțiune dacă Reza Pahlavi ar urca pe tronul tatălui său impreună cu fosta sa Securitate – SAVAK (Sazeman-e Ettela’at va Amniyat-e Keshvar).

Regimul actual spune mergeți și să vă rugați și să vă gândiți la rai, unde alternativa liberală spune ieșiți să faceți bani și să cumpărați lucruri – cam trist.
Conducerea clasei preoțești nu este sistemul ideal căci rolul preotului, conform obiceiului antic, este de a sprijini conducătorul temporal în administrarea imperiului – priviți la frumosul steag al statului teocratic creștin al Imperiului Bizantin, vulturul bicefal reprezentând armonia dintre Biserică și Stat.

Iranul este un mozaic de culori, gusturi și mirosuri care aprind simțurile și te transportă într-o lume a încântării.
Iranul este mai mult decât un simplu stat național, este un stat civilizațional, este un ținut locuit de popoare persane și iranice care au fost acolo înainte ca legea să fie dată de Moise. Însuși Cirus cel Mare a fost numit mesia – uns de Dumnezeu, pentru mila sa de a le permite israeliților din vechime să se întoarcă în țară și să-si reconstruiască Templul.

Captivitatea babiloniană sau exilul babilonian a fost perioada din istoria evreiască în care un număr mare de iudei din vechiul Regat al Iudeii s-au exilat în Babilonia la Imperiul Neobabilonian. Aici ei nu erau sclavi ci lucrau ca servitori la temple. Evreii erau recunoscuti pentru seriozitatea lor in a pastra ritul templului la care seveau. Ei si-au impus singuri o uniformă care se acorda cu cele mai multe rituri ale templelor, umblau rasi in cap si cu haine modeste numai din fire vegetale evitand total lana sau pieile. Erau apreciati si tinuti aproape de preotii templelor ca buni ingrijitori si smeriti.

Cea mai mare emigratie către Babilon a urmat distrugerii Ierusalimului și a Templului lui Solomon în 587 î.Hr. Distrugerea a avut loc în al 19-lea an al domniei lui Nebucadnețar, a marcat sfârșitul Regatului lui Iuda și a inițiat exilul babilonian.
Cand mai tarziu, persii au distrus Babilonul toată populatia orasului a căzut captivă mai putin preotii care au tradat la persi si slujitorii templelor.

Cand evreii s-au intors acasă nu au uitat să aducă cu ei copii ale scriptelor religioase din templele pe unde au servit, scripturi ce au constituit izvorul Talmudului de la Babilon cat si al altor scrieri religioase evreiesti.

Xenofon i-a condus pe cei 10.000 de greci înapoi de la Persepolis la Atena, hărțuit de călăreții perși, și a traversat deșerturile, munții, râurile și pădurile de-a lungul vastului Imperiu Persan al unor conducători precum Darius și Xerxes.

Așa cum grecii sunt părinții civilizației europene prin romani, și cultura din Asia Centrală este puternic persană ca limbă și cultură, deoarece turcii otomani foloseau persana ca limbă de curte și limbă a întregii poezii in imperiul Otoman.

Poezia iraniană este iubită nu numai de paladinii din Teheran, ci și de cei din intregul Orient Apropiat si de mulți europeni și nu numai de orientaliști, ci și de oamenii de rând, cu dragostea lor pentru tot ceea ce este plăcut si frumos.

O națiune care a adoptat liber, după o revolutie adevărată, o teocrație este mult mai tradițională și perenă decât națiunile occidentale materialiste și seculare, care nu au zei, nici sfinți, nici îngeri si nici miracole care să le salveze.

Atlanta 26/04/2026