Virgil Maxim, IMN PENTRU CRUCEA PURTATÃ – Vol. I, 1937-1948, Capitolul IV
Ianuarie 1941 (21-24)
Lovitura de stat antonesciană, zisă „rebeliune legionară”
În starea de efervescenţă sufletească creată după comemorarea Moţa-Marin din 13 Ianuarie 1941, Şeful de Grup FDC ţinu cu toate Frăţiile şedinţa din 20 Ianuarie. Ne comunică că la Bucureşti va avea loc a doua zi, 21 Ianuarie, o mare consfătuire la care sunt invitaţi să ia parte toţi comandanţii legionari, prefecţii, şefii de judeţe, de poliţie, pentru a discuta probleme de organizare şi administraţie a instituţiilor şi a ţării. Ne-a lăsat să înţelegem că elementele diversioniste provoacă nereguli şi tulburări pentru a învinui guvernul legionar că nu poate conduce ţara. Eram surprinşi şi aşteptam desfăşurarea consfătuirii.
Uciderea lui Iorga în Noiembrie 1940 tulburase conştiinţele noastre. Iorga avusese o contribuţie hotărâtoare la uciderea Căpitanului; se aştepta judecarea în urma unei recunoaşteri publice cu privire la implicarea lui. Aceasta ar fi fost o pedeapsă suficientă pentru el în faţa neamului. Cine-şi asumase răspunderea de a face dintr-un vinovat o victimă? Boieru, conducătorul celor ce-l pedepsiseră, nu s-a predat autorităţilor aşa cum făcuseră şi Nicadorii, şi Decemvirii, şi Răzbunătorii, după pedepsirea lui Duca, Stelescu şi Călinescu. O mână ocultă acţionase astfel pentru compromiterea Mişcării Legionare şi creării unei stări de confuzie şi neîncredere în autoritatea guvernului legionar. La acestea se adăugau noile îngrijorări care tulburau sensibilitatea şi curăţenia noastră sufletească.
În 21 Ianuarie un coleg de clasă ce dorea să intre în mănunchiul de prieteni, Dragomir Constantin, a plecat după amiaza în oraş după nişte cumpărături. S-a întors pe la 17-17,30 cu sufletul la gură.
– Măi Maxime, trupe militare cu arme, mitraliere, tunuri şi maşini s-au instalat pe bulevard, pe străzile care duc spre centru, chiar lângă şcoala noastră, în Crâng. Ici şi colo se văd ofiţeri şi ostaşi nemţi! Ce-o fi?
Nu ştiam nimic. Dar a doua zi, în ora a doua de curs (de la 9 la 10) a intrat în clasă Şeful Grupului FDC, Florin Stoian, palid la faţă. Salutându-l pe domnul profesor Ion Mihăilescu (de biologie) a vorbit cu dânsul ceva la catedră. După mimică şi expresia gravă era vorba de ceva deosebit. Stăpânindu-şi emoţia profesorul m-a întrebat:
– Maxime, îl cunoşti pe Şeful tău? Eşti la dispoziţia dânsului!
M-am prezentat Şefului de Grup.
– Ia câţiva băieţi cu tine, care crezi tu că pot face faţă unei încercări grele. Dar numai dacă şi ei acceptă. Am numit patru colegi:
– Vreţi să mergeţi cu mine?
– Da, au răspuns ei.
– Suficient, i-a oprit Şeful pe alţi doi.
Am ieşit din clasă îmbrăcându-ne mantalele de elevi. Pe coridor erau gata şi cei din clasa lui Marin Naidim, încă vreo 4-5 fraţi. Am ieşit din incinta şcolii, dispersaţi individual, ne-am strecurat printre liniile şi pichetele de soldaţi spre sediul FDC din spatele Bisericii din centrul oraşului. Palatul Comunal era înconjurat de armată, piaţa din faţă era plină de ostaşi înarmaţi, puşti-mitraliere şi mitraliere erau amplasate pentru tragere, pe străzile care intrau în piaţă erau instalate tunuri şi care blindate. La sediu, ordinul a fost scurt:
– Veţi intra în Palatul Comunal prin flancurile armatei!
S-a făcut planul de rupere a barierei de ostaşi. În grupuri de 10-12 persoane (eram în total vreo 100-120 FDC-işti de la toate şcolile) am înconjurat trupele militare în marş cu cântec; la un semnal ne-am aruncat în mijlocul lor, din mai multe puncte deodată, dezorganizându-i, şi am pătruns până la poarta principală a Palatului. Ostaşii n-au reacţionat. Parcă ne făceau loc, deşi câţiva ofiţeri nemţi se zborşeau la ofiţerii români, care se făceau că sunt supăraţi pe ostaşi. De la balconul Palatului comunal Alexandru Murea, comandant ajutor legionar, Şeful judeţului, s-a adresat militarilor:
– Ofiţeri şi ostaşi români! Sunteţi fraţii şi copiii noştri?! Duşmanii vor să transforme pământul ţării într-un noian de morminte, provocându-ne să ne ucidem unii pe alţii. Aceasta pentru a ne putea stăpâni şi a ne lua toate bunurile, pentru a-şi face interesele. Nu trageţi! Nu executaţi comenzile celor străini de neam. Să nu facem un război fratricid.
Ce a mai spus domnul Murea n-am mai auzit; pe două ferestre de la parter, porţile fiind baricadate, am intrat în Palat. Am fost repartizaţi la câte un grup care apăra intrările şi ferestrele parterului. Nu aveam şi nici nu ni s-au dat arme. Şefii punctelor de pază ţineau ferestrele deschise. Imediat după noi un grup mare de fete conduse de sora lui Nicu Cojocaru au adus mâncare, hrană rece, apoi au plecat. Subofiţerii postaţi în apropierea ferestrelor, pe treptele Palatului, vorbeau cu noi când nemţii nu-i observau:
– Fiţi liniştiţi, camarazi! Nu se va trage nici un foc de armă. Ordin de la domnul colonel. Era vorba de colonelul Jugănaru, om înţelept, iubit de ostaşi.
Spre seară s-a distribuit câte o bucată de pâine, o felie de brânză şi fructe şi ne-am aprovizionat cu apă. Ne-am odihnit cu schimbul până a doua zi. Ostaşii au fost schimbaţi după miezul nopţii. Spre dimineaţa zilei de 23 Ianuarie s-a produs rumoare printre noi. O parte din cei ce dirijau punctele de pază erau chemaţi la etaj. Se întorceau zâmbind. Peste noapte, un grup de legionari care făceau de pază în podul Palatului, au observat mişcări suspecte la lucarnele de pe acoperişul magazinelor care înconjurau piaţa. Au raportat domnului Murea, care a organizat trei echipe.
Ajungând la punctele indicate au luat prin surprindere 3 sau 4 grupe a câte 2-3 oameni, îmbrăcaţi în cămăşi verzi – uniforma legionară – înarmaţi cu pistoale, care încercau să amplaseze două puşti-mitraliere. Arestaţi şi duşi la Palat, s-a constatat că erau evrei. La primele întrebări n-au vrut să răspundă nimic. Dar constrânşi şi ameninţaţi au declarat că trebuiau să creeze o diversiune, trăgând mai întâi în armată pentru a declanşa riposta militară, ei având asigurată calea de retragere. Cu privire la cei de la care primiseră ordinele n-au declarat nimic şi au fost supuşi la măsuri mai drastice de anchetă. Domnul Murea i-a scos pe evreii în cămăşi verzi în balconul Palatului şi i-a pus să mărturisească intenţia criminală în faţa militarilor. Au fost apoi băgaţi într-un beci. După 24 Ianuarie li s-a dat drumul de noua administraţie antonesciană. Am aflat mai târziu că BBC-ul a făcut „clăbuci la gură”, acuzându-i pe legionari că Murea a maltratat şi a ucis evrei la Buzău şi trebuie condamnat la moarte.
La radio ascultam veşti din toată ţara; instituţiile fuseseră ocupate de armată şi numiţi Prefecţi militari. Curieri speciali sosiţi de la Bucureşti au comunicat din partea Comandantului Horia Sima că pentru a nu da naştere unui război civil fratricid vom ceda, retrăgându-ne de la conducere.
În ziua Unirii am ieşit în piaţa Palatului. Domnul Murea a vorbit ostaşilor şi legionarilor despre această zi naţională, ziua Unirii Principatelor, în care toată suflarea românească şi-a dat mâna pentru crearea unui stat puternic, pregătind Marea Unire din 1918 a tuturor provinciilor româneşti. Iar acum duşmanii neamului vor să facă din această zi o zi a dezbinării şi a morţii. Ca un semn că nu vor înşela sufletele noastre ne-a chemat să cinstim această zi într-o horă a dragostei de unitate sufletească şi trupească. Din toate piepturile a izbucnit Hora Unirii. Ostaşi şi legionari, ne-am prins în horă, piaţa devenind o platformă a dragostei româneşti.
Nemţii priveau cu ciudă euforia îmbrăţişărilor dintre ostaşi şi legionari. După ce entuziasmul s-a mai potolit, printr-o porta-voce ne-au anunţat să părăsim piaţa. Ne-au trecut printr-un coridor format de ostaşii nemţi, făcându-ne percheziţie, spunându-ne în prealabil să predăm armele. S-au depus vreo 10 pistoale şi câteva sute de cartuşe, vreo două puşti şi vreo 4 grenade fumigene, armament care aparţinea corpului de poliţie.
Plecam printre ultimii de la această confruntare, căreia Antonescu şi acoliţii săi aveau să-i spună „rebeliune legionară”. Pe seama ei fac afirmaţii calomnioase, compromiţătoare, speculaţii politice şi psihologice asupra maselor, denaturând lucrurile. Căci orice crimă, orice faptă reprobabilă este aruncată în spatele legionarilor, exponenţi ai răului din ţară şi de pe pământ.
Am ajuns la şcoală obosiţi şi flămânzi, cu gustul amar al trădării săvârşite de Antonescu pentru dorinţa sa de slavă deşartă, lumească. Părintele Morărescu a dat dispoziţie la bucătărie să ni se aducă ceai cald şi să ni se deschidă dormitoarele. Picioarele ne erau îngheţate şi ude. Ne-am schimbat hainele şi ne-am băgat în paturi. Am dormit până seara; la masă ne-a sculat elevul de serviciu. După masă, în sala de meditaţie, ce era şi sală de clasă, colegii ne-au asaltat cu întrebări. Neputând şi neştiind ce să răspundem, lăsam să se înţeleagă că viitorul, apropiat sau mai îndepărtat, va da răspuns nedumeririlor noastre.
Se auzeau veşti despre arestări masive de legionari în Bucureşti. Brigăzi speciale ale Siguranţei operau peste tot în ţară arestări şi maltratări ale fraţilor de cruce, condamnări anticipate şi în contumacie la muncă silnică pe viaţă, la moarte, urmărirea şefilor legionari şi condamnarea în lipsă. Intrasem într-o nouă prigoană, sub auspicii naţionaliste. Vorba proverbului:
– Cine ţi-a scos ochiul?
– Frate-meu.
– A, de-aia ţi l-a scos aşa adânc!
Nemţii îşi ajunseseră scopul. Puteau să-l şantajeze pe Antonescu pentru a subjuga armata şi economia românească în susţinerea frontului. Scopul lor ultim nu era înlăturarea comunismului şi instaurarea credinţei şi dragostei creştine, ci a ideii rasiale a pangermanismului.
*
* *
Aşteptam din zi în zi să fim arestaţi şi trimişi în faţa instanţelor militare. Antonescu declarase stare de război, punând în funcţie tribunalele militare. Toate instituţiile au fost militarizate. Curţile marţiale ale Corpurilor Teritoriale condamnau zi şi noapte, cu pedepse groaznice (de la un an până la moarte) cele mai simple infracţiuni. S-a făcut şi un plebiscit cu da şi nu, pentru Antonescu. DA însemna pentru oricine, civil sau militar, rămânerea în funcţie şi în viaţă. NU, fie scoaterea din funcţie şi condamnarea pe termen, (pentru circumstanţe atenuante), fie condamnarea la moarte, mascată prin trimiterea pe front, în batalioanele de reabilitare constituite în Basarabia (Sărata), în care condamnatul, ţinut numai pe linia I, putea fi reabilitat post-mortem. „Aşa ceva mai rar, bobocule”, ar fi zis Caragiale. La Buzău corpul de poliţie nu era devotat cauzei antonesciene, de aceea operau arestări brigăzile speciale. În cursul anului 1941 arestările şi condamnările legionarilor buzoieni au fost mai mult simbolice.
S-au operat multe schimbări de sedii şi de personal: Corpul 5 armată, a fost mutat de la Braşov la Ploieşti (era aproape de graniţa nouă cu Ungaria), colonelul Manea, duşman al legionarilor, om corupt, slugarnic şi afemeiat, a fost numit preşedinte al Curţii marţiale Ploieşti, fostele brigăzi antilegionare carliste au devenit antonesciene şi erau conduse de Eugen Cristescu şi generalul Petrescu – primul, o vulpe vicleană, al doilea, un sadic.
preluare de la Dan Culcer, Asymetria
DA MONARHIEI! nu va ajung presedintii corupti si securisti,care au vandut Romania in ultimii 23 de ani? crezi ca poanta si cu crin or fi diferiti?
„A VENIT VREMEA PENTRU REFERENDUM PENTRU MONARHIE!
PRINTUL PAUL DE ROUMANIE REGE AL ROMANIEI!”
Ai baut gaz?
A VENIT VREMEA PENTRU REFERENDUM PENTRU MONARHIE!
PRINTUL PAUL DE ROUMANIE REGE AL ROMANIEI!
DA MONARHIEI! ADIO REPUBLICA CORUPTA SI SECURISTA!
corectie:
am scris
„nepotii celor care au organizat prigoana legionara atribuita chiar victimelor pentru a acopri crimele bunicilor lor.”
si trebuia
„nepotii celor care au organizat prigoana IMPOTRIVA LEGIONARILOR atribuita chiar victimelor pentru a acoperi crimele bunicilor lor.”
@Sarmis: evident ca dusmanii fac un efort imens sa impiedice adevarul sa fie cunsocut. Ca doar nu Legionari se opun azi cercetarilor ci nepotii celor care au organizat prigoana legionara atribuita chiar victimelor pentru a acopri crimele bunicilor lor.
Adevarul despre asa zis-a rebeliune poate in el insusi sa constituie punctul de plecare al destramarii mirajului care a tinut intreaga omenire intr-o inapoiere si sugrumare si distrugere cel putin in ultimii 250 de ani. Desigur ca nu e singurul adevar cu potentialul acesta, dar etse unul dintre cel mai revelatoare pentru modul de operare al tiranilor privati internationali.
Dragă Domnule Coja,
Indicați sursa documentară exactă pentru
Virgil Maxim, IMN PENTRU CRUCEA PURTATÃ – Vol. I, 1937-1948, Capitolul IV
Ianuarie 1941 (21-24). Textul reprodus de mine este citat de istoricul Livia Dandara, pe situl lui Ioan Roșca, http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/cdandara/
Și scoateți, vă rog, trimiterea la Asymetria și la mine, care îi perturbă pe cititorii neatenți sau grăbiți.
Mulțumesc, Dan Culcer.
Vedeti, daca biblia nu constituie pt voi baza solida, atunci va rataciti, va clatinati.
Biblia vorbeste despre Maresalul Ion Antonescu cand zice ca de la darea poruncii(Sodati, treceti prutul!) vor mai fi 70 de saptamani de ani, prin urmare nu pot sa ma indoiesc de credinciosia regimului Antonescian.
vezi Daniel 9:24,25
Nu vi se pare ciudat ca pana in ziua de azi nici un istoric de renume nu se incumeta sa scrie o lucrare echilibrata despre evenimentele din ianuarie 1941?
Desi azi au la dispozitie marturii, documente de arhiva, martori inca in viata (ce-i drept, tot mai putini), atunci cand se aminteste despre „rebeliunea legionara” se rezuma (cu comoditate si auto-suficienta) la textele istoricilor comunisti, la lucrarea „Pe marginea prapastiei” (scoasa de oamenii Gen. Antonescu) sau la „marturiile” unor lideri ai comunitatii evreiesti care tot scot in fata basmul cu „crimele de la Abator” …
Buna ziua,
Nu despre Dan Culcer este vorba aici, ci despre niste fapte reale povestite de un legionar (frate de cruce la acea data). Cititi cartea lui Virgil Maxim, aflati cine a fost Virgil Maxim si dupa aceea, eventual, comentati despre incredere sau altceva. Veti descoperi ADEVARUL despre asa zisa „rebeliune legionara” care a fost de fapt o lovitura de stat, impotriva statului national legionar. Cel ce a preluat textul din „Imn pentru crucea purtata” este a paishpe-a roata la caruta. Virgil Maxim conteaza aici.
nU IMI INSPIRA INCREDERE ACEST cULCER[lENGHYEL]
bilantul ca urmare a celor intamplate;sute de morti si raniti,cartiere intregi distruse,mii de persoane tarati prin tribunale si condamnati.a fost ceva apocaliptic.pe cine sa mai crezi??gm
buna seara este aproape imposibil sa-ti exprimi o opinie in legatura cu cele intamplate in 1941.dece?pentruca nu cunosc exact cum au fost lucrurile.unii spun una,altii spun alta.un lucru este cert,infiltrarea cu un scop destabilizator functioneaza excelent.deasemenea diversiunea.afirmatiile pro si contra imi dau o durere da cap.nu pot sa spun nimic.gm