„…pentru ca Kosovo să fie o bază militară a NATO. Este cea mai mare bază militară din inima Europei.”
No issue detected
surena1 hour ago
icannen@yahoo.com86.122.240.74
Nea Nicule fără ură și mânie, de sârbi numai de bine, dar iugoslavii nu au fost fair play in 1989,aveau o înțelegere cu ungurii și au pus umărul la „revoluție”. Apoi modul cum se poartă de la formarea statului iugoslav față de românii din Timiș, loiali statului iugoslav, apoi Serbiei, nu e demn de o națiune care datorează multe românilor (le-aș aminti de medierea românească și ajutorul acordat după înfrângerile în fața Bulgariei). Am susținut întotdeauna cauza sârbilor mai ales în problema Kosovo și Voievodina, dar destrămarea Iugoslaviei este și vina politicienilor sârbi (nu neglijez rolul străinilor, i-am văzut de ce au fost în stare la noi) care nu au știut să gestioneze criza, nu au încercat să reformeze sistemul, nu au luat în calcul doleanțele slovenilor, croaților. Acest lucru poate nu s-a văzut atunci, s-a văzut în momentul când sârbii muntenegreni, Muntenegru fiind primul stat independent din Imperiul otoman, și au declarat independența sătuli de corupția și indiferența de la Belgrad. Problema era la Belgrad și acum au rămas cu o Serbie Mică după ce au vrut Serbia Mare în loc de Iugoslavia. Ce ne-au vrut ei nouă s-a întors împotriva lor. Avem câteva vorbe românești din bătrâni ” D-zeu nu bate cu parul” și „cine sapă groapa altuia” îmi pare rău că s-au adeverit în cazul lor, dar nu meritam infidelitatea lor.
Cehoslovacia și Iugoslavia s-au destrămat pentru că după 1990 aceste state au ignorat modul de guvernare din perioada interbelică când au fost preocupate de punți de legătură și nu de ziduri.
Dacă cehii și slovacii au înțeles să rămână frați după despartire, sârbii și croați au ales să să se întoarcă la perioada când Hitler întărâtata Europa de Est și Balcanii. Ce au pățit sârbii cu Kosovo este dovada că în orice zonă în care (i) migranții devin majoritari nu mai contează criteriul istoric, ci demografic și etnic. Pe acest precedent mizează anumite minți înfierbântate din UDMR care agită spiritele și care după pauperizarea populației locale sub administrația lor nu au decât acest opiu să-l ofere.
Nu avem nimic cu maghiarii, ci cu iredentismul maghiar, nu avem nimic cu evreii, ci cu sionismul și revizionismul evreiesc, nu avem nimic cu ucrainienii și rușii, ci cu antiromsnismul lor și teza moldovenismului,nu avem nimic cu țiganii, ci cu modul lor antisocial și primitiv de existența.
Suntem pentru respectarea drepturilor minorităților, cu toate că drepturile românilor nu se respectă prin vecini, dar nu în defavoarea majorității românilor, suntem pentru coexistenta pașnică cu toate minoritățile care trăiesc aici și pentru care România reprezinta casa noastră comună.
Nea Puscasule…..COMUNISMUL este O PROSTIE….pentru ca este ca in patul lui Procust….care a vrut sa-i faca pe toti egali….adica le taia picioarele la cei inalti si ii lungea pe roata pe cei scunzi….adica 60 la suta mureau si ramaneau in viata doar cei care ereau la o masura. Ceausescu este jumate bun dar jumate e rau….de altfel erea si el o victima a sionistemului comunist inventat de hebrei.
Crezi ca in CORPORATISM e mai echitabil ? Daca era mai bine de ce pleaca lumea din tara ?
Sint exploatati muncitorii cu taxe si impozite si se da la bogatii paraziti salarii si beneficii astronomice ..
Ceausescu-SOSIA, impuscat. Parul NEGRU ( de ce filmul PROCESULUI se intrerupe si urmeaza filmul EXECUTIEI, sa se schimbe actorii?) sau a intinerit subit Ceausescu in doua ore de proces?
https://uploads.disquscdn.com/images/fb0537cdcf5900e9bab1080066bb3292f497c2ab786e2cf587379bb8fc14ce05.jpg
Dle Pușcașu, de ce trimiteți de mai multe ori același mesaj? E destul o singură dată! Nu credeți?!
Ceausescu parul alb la proces. ….. https://uploads.disquscdn.com/images/5f08481b5c4c62d7d14058c59d64ad8cef70052a7c7eeed07f378dfb656d01f8.jpg
Ceausescu- parul ALB la proces https://uploads.disquscdn.com/images/69ee76db1c65e79c315a96f12aa2f7da7a68c4846a44ff2981635da55c6a6e9f.jpg
Mică Înțelegere și Înțelegerea Balcanică care implicau România și Iugoslavia au fost subminare de Iugoslavia care în vremea lui Milan Stoianovic a încercat o apropiere de Germania, Italia și Ungaria. Apoi semnarea Tratatului iugoslavo-bulgar fără anunțarea aluatului român a constituit o altă lovitură pentru noi întrucât tratatul cu Iugoslavia viza blocarea Bulgariei. Semnarea în 1937 de Iugoslavia a Tratatului cu Italia și refuzul Iugoslaviei în 1939 de a întreprinde o acțiune militară comuna cu România legată de destrămarea Cehoslovaciei când Praga a solicitat ajutorul. În 1940 Iugoslavia a recunoscut URSS în ciuda faptului că știa de revendicările sovietice la adresa României. Iugoslavia începe negocieri și cu Ungaria știind de pretențiile asupra Ardealului. Deși au încheiat un tratat iugoslavii vor fi atacați de unguri după 4 luni de la semnare. Iugoslavia a încercat să-și conserve granițele renunțând la înțelegerile cu România, Cehoslovacia, Grecia și Turcia și în ciuda relațiilor economice excelente cu Germania și a tratatelor cu Italia, Bulgaria și Ungaria a fost atacată, ocupată și dezmembrata.
Acțiunea Iugoslaviei a determinat și izolarea României și calvarul ruperii României Mari.
Pe 6 aprilie 1941 puterile Axei au atacat Iugoslavia și au bombardat Belgradului, Axa a invitat inclusiv România să participe la acțiuni promițându-i Banatul sârbesc. Antonescu a refuzat. Pe 7 aprilie aviația iugoslava bombardează Orșova ca răspuns la folosirea spațiului aerian românesc de nemți. În perioada 7-11 aprilie românii au dejucat toate încercările iugoslave de saboteze a Dunării în zona Porțile de Fier, trebuie menționat că s-a evitat bombardarea Iugoslaviei și s-a răspuns doar ca riposta la atacul iugoslav. După capitularea Iugoslaviei în 17 Aprilie, Hitler a ținut cont de cerința Mareșalului și nu a acordat toată Voievodina și Banatul sârbesc Ungariei. Mareșalul l-a informat pe Hitler că în situația în care Germania va acorda toată Voievodina și Banatul sârbesc Ungariei, România va ataca Ungaria.
În concluzie în 1941 când Iugoslavia se afla într-o situație critică, România nu a participat la înfrângerea și dezmembrarea Iugoslaviei și a blocat și expansiunea Ungariei pe seama sârbilor (Voievodina și Banatul sârbesc).
Este evident că Iugoslavia a încercat în acea perioadă să-și apere interesul național și așa putem explica și pendularea politicii externe, dar lipsa de consecvență și încercarea de apropiere de inamicii tradiționali (Bulgaria și Ungaria) și de marii revizionisti (Italia, Germania și URSS) precum și prăpastia dintre politicienii Iugoslaviei și popor (acesta a refuzat ratificarea Tratatului Tripartit) au fost scump plătite de Iugoslavia. Din aliat al Axei, Iugoslavia a devenit inamica iar presa românească avea să-și arate tot sprijinul pentru cauza iugoslava, au avut loc demonstrații de sprijin ale studenților și de condamnare a agresorilor, lucruri neuitate de nemți. URSS care încheiase un pact cu iugoslavii nu i-a ajutat. Iugoslavia atacată de Germania, Italia, Ungaria și Bulgaria avea să se prăbușească imediat. Recunoașterea de către România, la presiunea Germaniei, a Croației avea să ducă la ruperea relațiilor diplomatice.
În 1989 serviciile secrete iugoslave au colaborat cu cele ungare și sovietice nu numai să-l dea jos pe Ceaușescu ci și să rupă România. Tot ca un fapt divers serviciile ungare au lucrat cu cele germane la dezmembrarea Iugoslaviei iar cele ruse au stat deoparte.
,,drepturile minortatilor,, si ,,drepturile pocaitilor,, un fel de mai pe romaneste: HAI SICTIR! Romania e stat national ORTODOX( apropos de cei care injura pe Sfanta Parascheva!)
CUI NU-I CONVINE SA SE CARE IN AMERICA PE VECI!
Traiesti in Romania ESTI ROMAN! Cui nu-i convine sa se care din Romania noastra sfanta!
Cine a atacat cu sticle incendiare ca la EURO-MAIDANUL din KIEV recent, Timisoara, ARMATA ROMANA< tancurile? Mercenarii TURISTI GERMANI si UNGURI, veniti la chemarea EUROPEI LIBERE sa arunce Romania in aer. https://uploads.disquscdn.com/images/44f950c69d087de491a1fa8066067c444115557cb162f61f30474cc99bc2b515.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/0cf4d1dba0c7691fcad5b36d0a78357332f764c3fd408cd92b63cc9935442ef3.jpg
cine a tras cu luneta in femei si copii in Romania? un general, nu-i dau numele afirma ca ambasada Israelului era plina de armament in decembrie 1989, camioane intregi cu mitraliere si munitie. De ce nu s-a luat nici o masura atunci? alt general afirma ca israelienii aveau aparatura PSIHOTRONICA care au folosit-o din apartamentul unei babe evreice de la comunitatea evreeasca.
https://uploads.disquscdn.com/images/804c7efe47956ee9c2efe2934888d82454257b7be5ccca3ac7b35d7e7d6fc4c6.jpg
Greșești! Ceaușescu a făcut atât de multe pentru Israel, lucruri care nu se uită. A fost un moment în care România a făcut pentru evrei ce nu a putut să facă SUA,pacea cu Egiptul. Evreii se spune că sunt precum elefanții, îi țin minte și pe prieteni și pe dușmani.
ce legatura e intre ce spuneti dvs si faptele ce s-au intamplat in 1989? era clar si pt Ceausescu ca regimul cade oricum. A cazut zidul din Berlin, Gorbaciov latra cu ,,deschiderea,, spre occident, Polonia era prabusita ca socialism prin Solidaritatea si proteste zilnice, Ungaria deschisese Vama comunista cu Austria si se putea trece la liber…. Si mai jos e o mica dovada ca Ceasca nu a fost impuscat, ci o sosie de-a sa angajat al Securitatii. De ce FILMUL procesului se intrerupe si urmeaza filmul executiei?!? Cumva sa se schimbe actorii impuscati? sa fim seriosi…. nu am spus ca Ceasca a fost dusmanul Israelului, dar la revolutie israelul a avut interes sa OCUPE Romania la propriu, si astazi are un rol formidabil in interiorul statului roman. Nenumarati israelieni sunt in interiorul DNA, Procuratura, Justitie, serivcii secrete, politica, parlament, etc,etc.
Asa-i!
E plin de israelieni cu multiple pasapoarte instalati gramada in toate institutiile de baza ale statului roman, din care au dislocat romanii !
Articol bun:
MOSSAD-ul şi tehnica militară românească
Posted by Justitiarul on 7 iunie 2013
http://www.justitiarul.ro/mossad-ul-si-tehnica-militara-romaneasca/,
cred ca a fost expus pe acest blog deja .
Da parca francmasonul Johannis , ce-i ?
Sau Tudose ?
Cu si fara pasapoarte israeliene , tot aia e !
Sunt interlopi santajati si comandati de la spate integral!
N-au niciun leverage independent , de oameni adevarati!
de varianta ca a fost dus in Israel si curatat de toate informatiile ai auzit?
acesta e Ceausescu REAL, cel de la proces. Nu cel de la executie care are parul NEGRU !!
https://uploads.disquscdn.com/images/69ee76db1c65e79c315a96f12aa2f7da7a68c4846a44ff2981635da55c6a6e9f.jpg
D-le Vlad cred ca discutia despre procesul si executia lui Ceausescu este interesanta ca si argumentul dvs., v-as ruga sa il sistematizati sub forma unui articol, cu prezentarea argumentelor, inclusiv a celor care au mentionat-o (am mai auzit aceasta teorie,dar nu mi-am facut timp sa ma documentez ),il rugam pe d-ul prof.Coja sa il publice si discutam. Subiectul este interesant pentru ca istoricul Cristian Troncota a spus clar la Antena 1 ca Iliescu si Roman erau agitati pentru ca au fost cateva ore in care nu aveau nici caseta procesului si a executiei si nici cadavrele lui Ceausestilor. Ba mai mult cadavrele disparusera… Tot istoricul Troncota spunea ca participarea sovieto-americana a fost conform procentajelor stabilite intre Stalin si Churchill,dar (aici va rog sa fiti atent!) americanii au trimis un avion NATO sa scoata cat mai multi membri ai familiei si mentioneaza cine a plecat (amanta lui Nicu cu fetita)
Nici paltonul nu este acelasi …
ce diversiune ordinara bagi…nu mai putea Cea’sca de evrei, avea teancul de informatii despre sabotarile lor, era pretin cu cei dislocati de noul stat kazar, primea pe tava despre atrocitatile „elefantilor” tai…bine ca i-a vandut si a curatat cat a putut sistemul de neamul vostru migrator, alfel se invata si azi ca suntem urmasii slavilor
treaba a fost aranjata de CIA adica de CIA-MOSSAD si in Romania nu numai pe Maidan in Ucraina , caci CIA ul e total preluat de Mossad ;
Robert Baer sugereaza interesele USA in destabilizarea Romaniei prin crima asupra populatiei care sa para ca vine din interiorul poporului roman(caci legile internationale interzic interventii d’astea din exterior de catre straini), ca sa se revolte lumea , drept metoda de a da o lovitura de stat – o explica pe ecran in direct in filmul lui Susanne Brandstatter despre lovitura de stat din Romania -tradus si expus de mine pe acest blog
de ce acest Ceausescu are parul NEGRU la executie, si ALB la proces?!??! https://uploads.disquscdn.com/images/ba10a71e3768ceacd0c3090cca742c7e8a31fb645ee183a3b97a61246268a673.jpg
Buna intrebare ?
Felicitari !
https://uploads.disquscdn.com/images/69ee76db1c65e79c315a96f12aa2f7da7a68c4846a44ff2981635da55c6a6e9f.jpg
E unul și-același! Sprâncenele, nasul, buzele, urechile, toate seamănă. Iar părul așa-zis negru e o chestie de lumini și umbre. Altfel, ce vreți să sugerați? Că Ceaușescu de fapt n-a murit atunci, a fugit în Argentina printr-un tunel, și acolo s-a întâlnit cu Hitler, care avea părul alb, deci nu era el, hahaha!
nu este amuzant. E vorba de presedintele Romaniei, presedintele nostru al romanilor!
Desigur. Dar, până la urmă, ce vreţi să spuneţi?
Acest individ prezentat de sergiu nicolaescu in cea mai proasta regie la TVR in 25 decembrie 1989 NU Seamana deloc cu presedintele nostru Ceausescu Nicolae!
https://uploads.disquscdn.com/images/ba10a71e3768ceacd0c3090cca742c7e8a31fb645ee183a3b97a61246268a673.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/c61ef67dbf3d46137129e6e286dfa41b9e22e4b0d5155c630e51f924bae7998e.jpg
https://uploads.disquscdn.com/images/546a15104820756d211736fb49ebed1a1384687eef47daaf0d57a9ed8e1bece6.jpg
CINE le-a dat armament civililor in Bucuresti ca sa iasa MACEL si RAZBOI CIVIL!?!? Un general din acele vremuri spunea ca la AMBASADA ISRAELULUI erau camioane intregi de armament, mitraliere si munitii.
https://uploads.disquscdn.com/images/e63610ff2670f4054b0b4af59bbc588a55b422dacdba160326ce32920f978ce7.jpg
Exact ce au facut izraelienii in Maidan de unde au circulat poze in toata presa cu un ofiter Mossad inarmat si activ in mijlocul Maidanului
Felicitari pentru informtii si pentru poze!
Excelent debunking !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Multumim .
Cine a pus ZVASTICA lui Ceausescu in 1989?!?!! cine l-a ,,antisemitizat,, pe Ceausescu si la nazificat? PACEPA de la europa libera, tismaneanu. ORIZONTURI ROSII o carte mincinoasa si fictiva
https://uploads.disquscdn.com/images/eb364b24c9594e51a70b0313b8d5de4ad5f4564da904d0fce50c96cd25e2deab.jpg
Da ,titlul e corect , Dumnezeu i-a batut , Dumnezeu fiind papa de la Roma -Pontifex Maximus Domine Deus care stapaneste Europa si America . Imperiul Roman de Apus . „Cotitura istorică” de la Malta..Înainte de schimbarea lumii, președinții George Herbert Walter Bush și Mihail Sergheevici Gorbaciov au fost primiți în audiență de Papa Ioan Paul al II-lea.
În prima zi a lunii decembrie 1989, cu o zi înaintea întâlnirii cu președintele american George Herbert Walter Bush de la Malta, liderul sovietic Mihail Sergheevici Gorbaciov a avut o convorbire de 76 de minute cu Papa Ioan Paul al II-lea …George Herbert Walter Bush a avut audiența la Vatican pe data de 27 mai 1989. Interesant este ce a urmat acestei audiențe. Imediat după convorbirile avute cu Papa Ioan Paul al II-lea, președintele american s-a întâlnit cu cancelarul vest-german Helmuth Kohl, iar la Mainz a ținut un discurs prin care a anticipat agenda Conferinței de la Malta. În continuare, G.H.W. Bush s-a deplasat la Londra, iar în prima jumătate a lunii iulie la Varșovia, Gdansk și Budapesta.
Deci , Vaticanul a dictat termenii intelegerii de la Malta si tot Vaticanul dicteaza cui apartine Kosovo sau Ardealul . Restul sint discutii tinute in lipsa de intelegere a situatiei existente real . Ion doar v-a spus-o , a scris cartea Marele manipulator , dar nu poate sa va bage mura-n gura , s-o fi gindit ca pricepeti si voi , a batut saua sa priceapa iapa . . A deschide ochii maselor e un lucru riscant pentru o persoana publica .Sint niste limite . A intins si el coarda cit a putut ,dar cu atentie sa nu se rupa .
http://www.cotidianul.ro//upload/images/original/bush-gorbaciov-malta.de8qlirxzw.jpg
Iara ascunzi francmasoneria dand vina pe iezuiti, dar nu-ti mai merge de cand te-ai dat de gol cu defaimarea familiei Piscoci !
Caramba !
Du-te de unde ai venit si ia-ti latrina de minciuni cu tine !
Cum poti sa negi in halul asta ce ai scris negru pe alb, ca doar ti-am demonstrat ce ai scris negru pe alb aici pe blog, cu copy paste !
Bineinteles ca era mai bine sa nu scrii nimic decat sa defaimezi oamenii care tie nu ti-au facut absolut nimic, dar NIMIC !
In loc sa aplauzi bestializarea lor , sau nici de asta nu-ti aduci aminte si negi iarasi totul !
pai ce vina au avut inocentii sarbi, ca dupa ce au fost bombardati in draci de americani, facuti pilaf, au primit Napalm in aer de au murit de cancer mii de sarbi, dar si romani din Timisoara, tot ei sunt vinovati? dupa ce criminalul violeaza o virgina, si spune ca e tare curva, tot ea este vinovata? asa si cu Jugoslavia la indigo.
Apoi in decembrie 1989 nu era ideea sa distruga regimul Ceausescu, ideea era a KGB-ului ,sarbilor si rusilor, sa isi aduca la putere un om loial lor, cu scopul sa nu vina la putere in Romania niste rebeli ( de tip ISIS or Kosovo) finantati de catre americani. Sa nu vina la putere adica mercenarii lui ion ratiu, mercenarii americani ai lui hurezeanu de la europea libera, sau altii. Ei doreau Romania sa cada in sfera de putere a rusilor. Iar Americanii de disperare ca nu pot pune mana pe resursele, petrolul, uraniul din Apuseni ai romanilor, preferau atunci sa o arunce in aer, cum la EUROPA LIBERA ne faceau ei cateva ISIS state islamice si Kosovo pe harta in interiorul Romaniei gaurite, ne incitau la razboi civil si la lupta intre SECURITATE si ARMATA. Intre Partid si cetateni, intre romani si etniile minoritare, intre banateni si Regat, intre unguri si romani, doar-doar iese macel si razboi civil!
Iar IULIAN VLAD, Stanculescu, Ilie Merce, Plesita, si toata garnitura prima, secunda din Partid si din Securitate au decis sa nu lase ,,modelul american,, sa se implementeze in Romania, aducand la putere pe iliescu, si pe KGB-isti. A fost o solutie de avarie atunci, oamenii erau infometati, incitati de europa libera, dupa achitarea datoriei externe, in loc sa bage carne in magazine, regimul si mai tare a strans cureaua: DE CE?!?! ce justificare mai era, in afara de aceea ca regimul conspira si dorea caderea regimului? nu de alta dar asta se intampla si azi in RUSIA lui Putin, la indigo. Embargo, sanctiuni, restrictii la fructe moldovenesti, restrictii pentru populatie, saracie, foamete, disperare, razboi cu SIria, cu Ukraina, cu Cecenia, cu Georgia….
DA!!!!!
Citez:
„Nu avem nimic cu maghiarii, ci cu iredentismul maghiar, nu avem nimic cu evreii, ci cu sionismul și revizionismul evreiesc, nu avem nimic cu ucrainienii și rușii, ci cu antiromsnismul lor și teza
moldovenismului,nu avem nimic cu țiganii, ci cu modul lor antisocial și primitiv de existența. Suntem pentru respectarea drepturilor minorităților, cu toate că drepturile românilor nu se respectă prin vecini, dar nu în defavoarea majorității românilor, suntem pentru coexistenta pașnică cu toate
minoritățile care trăiesc aici și pentru care România reprezinta casa noastră comună.”
….atita vreme cit exista respect! iar drepturilr minoritatilor trebuie sa fie subscrise si in concordanta cu necesitatea majoritatii! drepturi pentu minoritati suna aiurea, atita vreme cit exista drepturi pentru toata lumea in egala masura! termenul in sine de drepturi pentru minoritati este inutil si generator de confuzii si tensiuni!
„Drepturile pentru minorități sună aiurea”, după tine drepturile românilor din Voievodina, Timoc, aromânilor din Grecia, Albania, machidonilor din Macedonia, istroromanilor, meglenoromani, a bucovinenilor și maramureșenilor din Ucraina și a românilor din Transnistria precum și a românilor care trăiesc în comunități compacte în tarile din U. E sună aiurea.
Vă supărați că vine Nea Nicu și vă spune nătângi, noi luptăm pentru drepturile românilor din afară României tocmai pentru că SUNTEM UN MODEL PENTRU EUROPA, și dorim același lucru pentru românii noștri din afară țării care nu au nici pe departe aceste drepturi.
Dacă Europa ar judeca ca mulți prostovani care înțeleg patriotismul precum Conu Leonida rolul statului, ar însemna să-i expulzare pe românii noștri imigranți, să ne închidă și bruma de școli românești, aromâne.
Nu am pretenții de la Lae că a rămas fără o, dar de la tine chiar am pretenții. În toată istoria noastră noi am fost toleranți cu minoritățile, aici s-au refugiat armeni, iveri/iberi/georgieni (Sf. Antim Ivireanul patronul Râmnicului e georgian), cerchezi(Gen. Cerchez), evrei, cazaci, polonezi, slovaci etc. Tulcea a fost intre 1853-1878 cel mai cosmopolit oraș european. Noi nu am avut pogromuri, răfuieli cu minoritățile iar evenimentele de la Târgu Mureș au fost provocate de Ungaria așa cum în 1989 avuseseră loc evenimentele de la Odorheiu Secuiesc.
Ungaria și nu numai ea abia așteaptă o reeditare a evenimentelor de la Odorheiu Secuiesc și Târgu Mureș.
din moment ce toti sintem oameni, cu exact aceleasi drepturi si obligatii…
Într-adevăr suntem oameni, dar homo homini lupus est și cum drepturile și obligațiile sunt de cele mai multe ori teoretice (vezi sentințele din dosarul Microsoft și compară-le cu ale altor nefericiți care au furat 500,1000 de lei) nu pot să fiu de acord cu tine că „drepturile minorităților trebuie să fie subscrise și în concordanță cu necesitatea majorității”. Poate ai vrut să spui ca drepturile minorităților să nu discrimineze majoritatea (ceea ce se întâmplă la noi în Harghita, Covasna din cauza incompetenței Bucureștiului). Cu această afirmație sunt întrutotul de acord.
Am văzut că mulți nu au înțeles cum stă treaba cu minoritățile. Având în vedere că avem români (generalizez și ar trebui să spun aromâni, meglenoromani, machining etc.) în toată Peninsula Balcanică, mai avem români din teritoriale pierdute de România Mare care trăiesc în țări recunoscute de România, precum și câteva milioane în Europa nu putem lupta pentru drepturile lor (școala, utilizarea limbii, ziare, reviste, carti, teatre în limba română, utilizarea limbii în administrație dacă sunt majoritari) dacă ne-am comporta rău cu minoritățile noastre. Orice demers al Ungariei la adresa României privind minoritățile au atras critici dure și observația întemeiată „sunteți cu mult în urma României privind drepturile minorităților” și „România rămâne un model pentru Europa cu privire la problema minorităților”. Nu știu în câte domenii suntem dați exemplu, dar știu că în problema minoritatilor suntem un reper. Crede-mă că Europa recunoaște acest lucru nu din complezenta! Așa stau lucrurile.
Ce nu e bine la noi este modul în care toleram ca minoritatea maghiară să discrimineze majoritatea românească (au în parlament o uniune care nu este partid, nu se respectă legea, au pretenții de autonomie pe criterii etnice care nu este nicăieri în Europa, au steagul Secuiesc pe stema României în timp ce românii din Transilvania nu sunt reprezentați și habar nu au, o țin într-una cu steagul Secuiesc când ar trebui să mărească stema ca să vadă că sunt prezenți etc..) și vor numai drepturi, fără obligații.
Sti ceva , eu am casa si pamint in Ardeal si locuiesc intr-un sat amestecat romani cu unguri . Pentru voi la Bucuresti ,nu stiu cum vedeti lucrurile , dar eu nu doresc razboi interetnic in Ardeal . Si sa sti ca nu greu sa inceapa , e foarte usor .Si de acea recomand abtinerea de la provocari fara rost .
Hartile Europei au fost si vor fi desenate si redesenate de marile puteri in permanenta , granitele nu sint batute in cuie ,fie ca vrem fie ca vrem ,dar noi locuitorii de acolo trebuie sa ne avem ca fratii indiferent daca UE sau USA vor ca teritoriul sa fie administrat de la Budapesta sau Bucuresti . Se stie clar ca unii doresc farimitarea Europei in mici statulete usor de controlat , deacea nu putem exclude posibilitatea unor modificari de granite . Romania a devenit un stat slab in descompunere care numai poate garanta propria ei existenta . Deci orice ar fi ,orice s-ar intimpla , numai razboi interetnic sa nu fie . De acea cred ca trebuie sa invatam din evenimentele din Yugoslavia .
Daca americanii vor sa schimbe granitele le vor schimba indiferent daca Romania s-ar opune si declansa un conflict pentru pastrarea granitelor in care ar muri citeva zeci de mii de oameni in razboi interetnic . Oamenii ar muri deegeaba ca in Kosovo si marile puteri tot isi vor implementa planul .
Alta era viata pe timpul lui Ceausescu cind Romania era un stat puternic si nici puterile straine nu puteau fomenta asemenea planuri destabilizatoare , dar acum Romania e sub controlul lor , pot face orice . Se stie ca Ungaria e prietena cu Rusia .Rusii vor construi doua centrale nucleare in Ungaria ,contract puternic . Ce faci daca americanii l-ar zice ungurilor , hai ca va dam Ardealul , dati-va de partea noastra ?
Armata nu ai ,economie nu ai !Cum poti sa te opui ?
In nici un fel , sintem la mila lor .
Asta e și idee Nea Nicule, găsești pipotari de patrioți de nivel nătâng (™N. K) pe care îi lovește patriotismul în moalele capului și încep „circul”, vin „arbitrii” și spun ok, nu mai puteți trăi împreună și atunci ai să facem câte un mic stat pentru fiecare. Asta e varianta Iugoslavia, dar mai e și varianta Crimeea din Ucraina. Se vantura hărți pe internet cu Europa Wstfalica. În Orient se creionează Kurdistanul, Sudanul de mult a fost împărțit, există probleme și în Nigeria. Divide et impera.
La Târgu Mureș au răspuns la apel românii ardeleni, așa se explică și stingerea conflictului și evitarea vendetelor. În schimb bucureștenii s-au dat cei mai viteji: luptau, făceau,dregeau. Azi tot ei sunt cei mai radicali si porniți pe masuri dure împotriva maghiarilor, dar sunt incapabili să și tempereze puradeii din București, puradei care peste vreo 10 ani o să fie majoritari. Bineînțeles că sunt vocali pe internet, în rest sunt incapabili de acțiune.
„Revolutia ’89” a fost condusa de rusi la intelegere cu SUA, Franta, Germania = adevarata axa raului, la care au aderat Serbia cu Ungaria cu gandul la a se alege cu bucati bune de teritorii.Ironia face ca cei mai castigati sunt evreii care au furat si fura pe tacute cel mai eficient pe motiv de holocaust.Romani dormiti in pace ca se ocupa ei de tara voastra.
ia-ti tu minoritatile si traieste la comun cu ei! continuati sa faceti ce ati facut 70 de ani..ne plictisesti bre cu placa asta cu „politicienii nu au stiu, nu au vrut, au fost…” de parca politicienii hotarasc ceva pe lumea asta…ei aplica ce scrie pe fituicile venite de sus, de la sefii tai
Prefer să iau o singură persoană, puradelul baltat Lae fără oo, îl fac soprană, ne va încântă cu Carmina Burana.
ma lasati munca propagandistica, fratiile voastre masoni securisti „care esti” mai multi pe un cont! vezi bre, ca te-ai dat de gol ca esti la prima generatie care stie si scrisul si cititul, dovada ca te tragi din conlocuitori este ca faci spume cu tenta sexuala cand esti dat de gol
Puradelule nu te mai da ce nu ești, puți a țigan de la o poștă. Problema nu este că ești tuciuriu, ci că ești prost și te dai mare român și legionar. Dar, fiind un parvenit și un impostor nu ai habar să răspunzi la întrebările test. LAE fără oo de când au intrat toate ciurucuri în Masonerie s-a hales bules de ea, vezi că sunt alții mai smecheri decât masoneria. Cât despre securitate asta a fost până în ’89,acum sunt servicii și dacă chiar crezi că ăștia își pierd vremea cu tâmpiți ca tine înseamnă că ești retardat puradelule. ?
tot un securist prost ramai, orice-ai zice! ce se naste din tigan jidanit tot sluga satanei ajunge, nu conteaza ca pune cravata sau papion, profunzimea lui e aceeasi- pana la lungul nasului…fa-ti munca de dezinformator spalat pe creier si lasa jignirile ca o sa ti le intoarca de altii…iubitorule de straini o sa-ti manance inima cainii daca circuli ratacit prin lumea ideilor „nestiind scriptura si nici puterea lui Dumnezeu”
Lae fără oo lasă gargară țigănească, nu-l amesteca pe D-zeu că n-are treabă cu puradeii, ar fi bine să te spovedești, împărtășești (dacă se mileste popa) ca să fii pregătit,mâine, poimâine, cine știe, tu să fii pregătit. Lasă scriptura pentru cine o înțelege, tu vezi-ti de pregătirea creștinească, inclusiv rugăciunea (nu uita să te rogi inclusiv pentru păcătoși și dusmani) . Doamne Ajută și să ai grijă de tine!
diversionistul # 1 surena nu vrea sa-si definesca crezul politic, o balmajeste cu progresul amestecat cu multiculturalismul invelit in nationalism si confunda voit crestinismul cu toleranta. tipic scarbelor de profesori turnatori care joaca roluri de lideri de opinie si-au luat avansarea in sistem. esti rosu ca dracu la fata pt ca ti-am zis din prima cine esti, altceva in afara de organe sexuale nu visezi corcitule
Am citit cu atenție acest comentariu și nu prea înțeleg care este păcatul dlui SURENA, vechi și prețuit comentator pe acest site. Comentariul dlui oLae nu este la înălțimea precedentelor.
iar scrie securistul surena, il intreaba sefii de la mossad cati a mai aburit cu sintezele lui…sa citeasca ce zice Capitanul despre astia ca el, care le stiu pe toate si au programe pentru toate…
https://veghepatriei.wordpress.com/2017/10/16/cuvantul-capitanului-codreanu-traiasca-legiunea-si-capitanul-13/
:))))
Lae fără oo știm că tu nu poți mai mult, decât un blog, o carte Lae fără oo ai citit, poți face referire la o carte citită de tine? Mă așteptam să nu ai habar de BIA și SIMA, în afară de securiști mai există și DGIA și aici nu sunt securiști.
In Mossad nu există șefi, generali șefi sunt la SRI, SPP, SMS și SIE, șef ai tu la serviciu și acasă (te lasă colega de cameră să postezi?). Mossad e pentru filme, pentru Lae și alții ca tine exista Aman și Șin Bet,la fel și CIA în SUA. Aici cele mai bune servicii sunt cele 3 ale armatei (aviației, marinei și armatei) americane cu * pentru marină. Pricepi Lae fără oo că sunt servicii care nu apar în filme?
Lae fără oo ai ideea de unde vine apelativul de Căpitanul pentru Zelea Codreanu? Poate ne dovedești cât de citit ești în ale legiunii căci văd că nici la gargară nu ești bun (o fi din cauza pierderii oo de la Lae)
Lae fără oo, șef vine pe filiera franceză de la cap, în latina Caput (Caput zice Aman, creierul Tzalului după ce îi lasă fără oo pe baltatii de arabi) adică cel care gândește. Spre deosebire de tine gândesc, nu am nevoie de șef, tu în schimb ai nevoie mai ales când te numești Lae fără oo.
fii serios, ca Mossadul are si dezertori ca Victor Ostrowski care scrie tot despre cat de criminali sunt membrii Mossadului fata de chiar membrii lor !
Chiar crezi ca in punctul asta istoric Lae cu zece OOOO nu stie de dezertorii Mossadului ?
Crezi tot ce scrie Pavel Coruț? Victoras e tot un fel de Pavel Codruț, vino cu exemple serioase nu cu scriitori în cărțile cărora 99% e ficțiune. LAE fără oo și punctul istoric,ce mare l-ai făcut pe puradel. Deja se vede contraspion, un fel de bulibasa în RAW.
Molfai himere vindicative de trei parale !
Si cu zece OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO, si cu unul singur sau fara, adevarul adevarat tot ala este si triumfa, no matter what !
Eu am invatat si despre alt chef d’oeuvre , care priveste marea arta,
nuuu
oculta cabalistica a criminalilor !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
bre, degeaba lucrezi pe informatii daca nu stii sa le pui cap la cap, esti prea indoctrinat in liberalism si iubitor de neamuri conlocuitoare si de sisteme de import, ori, faci cu intentie diversiuni si mai adaugi si ironii ca sa-ti dai autoritate…de astia ca tine a zis parintele Cleopa ca sunteti mai rai decat dracii, ca va faceti si cruce ca sa va creada lumea. iertate bre, n-am citit despre legionari, eu stiu direct de la sursa din familie, am martiri a lauda in cer, pe cand tu esti un mare pierde vara cu informatiile, ai lidersipu’ in sange, d’aia ai si fost primit de baieti, ca ai putere de convngere…v-ati pus sa confiscati si rezistenta crestina autentica…dute si bazaie cu liberalismele tale pe la adevarulholding, digi si alti difuzori care gandesc ca tine…(si refa propozitia cu „nu sunt securisti” colo si colo, stii matale abrevierile de la toate…). Spor la razboiul informativ cu arma cu taste!
Mossadul are si dezertori ca Victor Ostrowski care scrie tot despre cat de criminali sunt membrii Mossadului fata de chiar membrii lor !