UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE
Specializarea: Studii de Securitate
Redactori: Bolat Tudor
Bordi Dan-Cătălin
Bugeac Cătălin-Darius
Holocaustul
Holocaust – distrugerea aproape completă a evreilor din Europa de către Germania nazistă și colaboratorii ei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939–1945). În cultura iudaică, evreii se referă adesea la Holocaust folosind cuvântul „Shoah” (cuvânt de origine ebraică însemnând „catastrofă” sau „distrugere totală”). Ca etimologie, cuvântul holocaust derivă din grecescul holo (întreg) și caustos (ars) desemnând la origine o ofrandă în flăcări sau un sacrificiu religios care este consumat în întregime de flăcări. Evreii, alături de alte rase umane, au fost ținte vii ale naziștilor, iar Auschwitz a devenit încet încet un simbol ar morții pentru milioane de everi închiși și exterminate aici. Chinul pentru acești oameni care trăiau în lagăre de concetrare a luat sfârșit pe data de 27 ianuarie 1945. Dintre cei morți la Auschwitz, aici erau aduși și cei care se potriveau cu rasa lor, și anume rasa ariană. Naziștii nu discriminau: printre cei morți se numărau și femei și copiii. În urmă cu 70 de ani, după ce Germania nazistă a lui Hitler a pierdut cel de al Doilea Război Mondial, trupele sovietice au eliberat prizonierii de la Auschwitz, iar lagărele au fost demolate, cu exceptia unuia, Auschwitz-Birkenau, care a fost transformat în muzeu de comemorare a unuia dintre cele mai mari genogide din istorie. 1
Pentru a înțelege conjuncturile care au condus la dispora evreiască și în consecință la holocaustul din secolul XX este nevoie să cunoaștem o scurtă istorie a poporului evreu, acest capitol are ca scop familiarizarea cu poporul semit și începuturile sale.
Istoria după preferință a poporului lui Israel, evreilor sau iudaicilor își are rădăcinile în Antichitate, în jurul anului 2000 î.Hr, cele mai relevante informații despre aceștia ne sunt redate de către Bible, în Vechiul Testament. Așadar în urmă cu aproximativ 4000 de ani, Dumnezeu i-a promis lui Avraaam și apropiaților săi un tărâm pentru poporul sau. Avraam s-a stabilit pe țărmul estic al Mării Mediterane. Anii au trecut Avraam a murit iar urmașii acestuia au rămas pe acele pământuri, până în anii în care foametea și condițiile neprielnice i-a obligat să migreze către Vest, în Egipt. De-a lungul timpului sărăcia a ajuns să-i înrobească pe evrei timp de 400 de ani. Cu puțin înainte că aceștia să-și piardă credința în Dumnezeu, au primit un dar din partea Lui, și anume eliberarea tocmai prin fiul adoptiv al faraonului, Moise, despre care se știe că era și el evreu.
Deși Moise nu a reușit să pună piciorul pe tărâmul făgăduinței, poporul evreu a reușit să ajungă acolo și să-l supună treptat. Epocă lui David și al fiului sau Solomon sunt cele mai prospere din punct de vedere economic, când regatul a ajuns să dispună de un tezaur fabulos, acest fapt concretizându-se la mii de ani după când comoara pe care se bănuiește că templierii au scoso din Templul lui Solomon era vânată de toți căutătorii de comori.
Aceste bogății nu au inspirat doar vânătorii de comori ai secolului XX ci și contemporanii lui Solomon. Moartea regelui Solomon a condus la divizarea regatului, ambele căzând sub ocupație străină. După ce babilonienii i-au supus pe israeliți, Nabucodonosor al ÎI-lea i-a expulzat pe evrei din Israel. Din nou populația semită a fost obligată să-și părăsească tărâmul făgăduinței, aceștia întorcăndu-se după decăderea Imperiului Babilonian, dar la fel că în timpul lui Avraam, aceștia nu dispuneau de guvernarea teritoriului propriu.
Până la fondarea statului Israel între anii 1948-1949 evreii nu au reușit să scape de popoarele asupritoare. Poporul elen a moștenit poziția dominantă de la babiloniei, dar și aceștia au pierdut-o treptat în favoarea Imperiului Roman. Evreii așteptau o nouă minune, acesta urmând să se propage prin Iisus Hristos, Mesia pentru evrei. Însă Mesia pe care și-l doreau ei era un conducător politic care să îi scoată de sub dominația romană. Diaspora evreiască avea să se manifeste dinou, în urma diverselor răzvrătiri romanii iau exilat pe evrei în diferite colțuri ale imperiului.
Dispariția Imperiului Roman a lăsat loc cruciaților europeni într-o mică măsură iar apoi musulmanilor statutul de guvernator al Țării Sfinte. Marea Britanie a redat evreilor tărâmul promis de către Dumnezeu acestora la jumătatea secolului XX.
Diaspora evreiască este consecința numeroaselor popoare dominatoare care au guvernat peste aceștia, precum și deportările acestora. Este bine știut totuși că evreii erau buni navigatori și buni comercianți deasemenea, și acestea contribuint la diaspora.
Cum s-a ajuns la holocaust
Încă din perioada antică și apoi Evului Mediu evreii au fost marginalizați. Chiar și astăzi principală acuzație împotrivă lor este că ei l-au ucis pe Iisus, bineînțeles Biserică din Evul Mediu a îndoctrinat diverse assumtii în mintea oamenilor, fie că erau greșite sau nu, aceștia fiind ușor de influențat pe vremea aceea dacă stăm să ne gândim că doar o parte mică din populația globului era educată, majoritatea fiind membrii caselor regale și cleericii.
Unii cercetatori privesc anti-semitismul ca pe o prejudecata religioasa. Altii il vãd ca pe o varietate anti-evreiascã a unui sentiment de urã generalã îndreptatã împotriva minoritãtilor etnice. În conceptia anti-semitã, evreii reprezintã forte misterioase, mitice si diabolice, sunt atotputernici si joacã un rol sinistru în istoria omenirii. În Evul Mediu, crestinii anti-semiti predicau interzicerea contactului cu evreii si multi credeau cã evreii sunt aliatii Diavolului.
Multi credeau cã de fapt evreii nici nu sunt oameni si cã folosesc magia pentru a crea aparenta cã sunt ca ceilalti. Toate aceste credinte s-au amestecat cu superstitiile privind puterea magicã a sângelui uman, vrãjitoria si perversiunea, ajungâdu-se la „eticheta de sânge”, falsa acuzatie cã evreii folosesc sângele copiilor crestini în ritualurile lor.
Asemenea idei stereotipe despre evrei au interactionat in mintea multor europeni cu teama de orice era strãin cunoasterii lor, dar si cu tensiunile economice si sociale. Ca rezultat, violenta anti-semitã s-a manifestat în repetate rânduri.
Biserica crestinã si diverse guverne au adoptat legi care interziceau evreilor sã desfãsoare anumite activitãti, sã aibã anumite ocupatii, îi obligau sã locuiascã numai în anumite zone, îi împiedicau sã urmeze studii universitare sau chiar îi îndepartau de pe teritoriul anumitor state. Secole la rând, Biserica Romano-Catolicã a incurajat credintele si atitudinile anti-semite. Desi invãtãturile bisericii nu au sustinut si nici nu au justificat uciderea evreilor, propagarea urii, insultelor, degradãrii si deseori demonizarea evreilor a fãcut ca multi catolici sã accepte mãsurile anti-semite introduse de nazisti si colaboratorii acestora în secolul 20.2
Știm că naziștii au orchestrat holocaustul, dar trebuie să și aflăm convingerile acestora. Adolf Hitler conducătorul Germaniei naziste, a luat parte la Primul Război Mondial în armata germană. Acolo Hitler și-a concretizat ideile despre evrei, acesta spunând că erau fără scrupule neputând să te bazezi pe ei, într-un final acuzându-i de înfrângerea Germaniei. După Prima conflagrație Mondială Germania era în impas, ceea ce a condus către o politică extremistă și anume la nazism. Totuși nu toți evreii erau săracii unii dintre ei ocupând chiar funcții înalte, alții fiind printre înstăriții din societatea germană. După ce a ajuns la putere Hitler și-a și început politica anti-semită, excluzându-i din administrație și confiscându-le averile, acesta politică fiind impusă și în țările pe care urmă să le anexeze Germania.
Genocidul sau exterminarea evreilor
În primăvara anului 1941, în timp ce se fãceau pregătirile pentru invadarea URSS, Hitler a anunțat că un război al distrugerii este pe cale să înceapă. El a cerut anihilarea conducerii bolșevice, punând astfel bazele pentru exterminarea a ceea ce Hitler considera sursa biologică a bolșevismului: evreii din URSS. Execuțiile urmau să fie aduse la îndeplinire de patru unități SS mobile numite Einsatzgruppen (echipe de acțiune), formată fiecare din aproximativ 1000 de oameni. Pe lângă aceste echipe erau și alte unități de poliție și SS ce urmau să împuște evreii adunați în dreptul gropilor comune pe care trebuiau să le sape înainte de a fi omorâți. După începerea campaniei militare în iunie 1941, armata germană a fost chemată în numeroase rânduri să acorde sprijin unitatilor de poliție și SS, astfel încât numărul total al germanilor implicați în uciderea în masă a evreilor se ridică la aproximativ 30.000. Pe 12 decembrie 1941, Joseph Goebels, ministrul lui Hitler pentru Propaganda și iluminare națională, nota în jurnalul său: „În ceea ce privește problema evreiasca, [Hitler] este hotărât să o rezolve pe deplin”. A prezis evreilor că dacă vor incepe din nou un razboi mondial vor ajunge la propria exterminare. Aceasta nu a fost o frază goală. Razboiul mondial a început, exterminarea evreilor este consecința necesară. 3
Ghetourile
Ghetourile evreiește elaborate de către naziști au apărut pentru prima data în Polonia după capitularea acesteia. Cel mai mare fiind chiar capitala aceștia, Varșovia. Ghetourile reprezentau defapt o aglomerare de populație evreiască care erau siliți să trăiască în condiții inumane, fiind separați celetate etnii.
Ghetourile au fost și teatrele de rasmerita ale evreilor care au încercat prin toate posibilitățile să scape de sub jugul fascist, majoritate încercărilor finalizându-se nefavorabil pentru aceștia, nefavorabil însemnând decesul rebelilor. Pe lângă aceste asasinate și bolile au condus la decimarea evreilor.
Lagărele de muncă si concentrare
Lagărele de muncă au fost o modalitate prin care fasciștii îi exterminau pe evrei și obțineau în același timp forță de muncă cu costuri minimale. Estimativ naziștii au creat 15.000 de lagăre în întreg spațiul ocupat de către aceștia.
Condițiile grele de muncă precum și condițiile de trai erau cele care îi puneau la pământ pe evrei. Evreii erau obligați să muncească în medie câte 12-14 ore pe zi , primind o rație de mâncare care conținea un pahar de apa și o felie de pâine, de multe ori nici această rație nu o primeau. Așadar pe lângă execuțiile care erau la ordinea zilei, subnutriția și epuizarea prin muncă a fost cauza deceselor în lagărele de muncă.
Lagărele de exterminare
Lagărele de exterminare sau „soluția finală” era metoda prin care naziștii scăpău de evreii care erau inapți pentru muncă, sau altfel spus pentru exploatare. După ce erau deportați din ghetouri după cum spuneau evreii neexploatabili erau duși în lagărele de exterminare, acestora fiindule promis condiții mai bune.
După ce erau coboratii din vagoane evreii erau trimiși în niște spații asemănătoare băilor dotate cu dușuri, pentru a nu pune la îndoială aceasta, evreilor li se dădea și un săpun și burete. După închiderea ușilor în loc de apa pe țevi ieșea un gaz care era fatal pentru aceștia. Cadavrele acestora erau incinerate în gropi comune.
Evreii din Romania
Principalul inamic al evreilor din România a fost Statul Național Legionar. Pentru aceștia „chestiunea evreiască” și rezolvarea ei era un obiectiv de top. Potrivit celor ce îl sprijineau pe Antonescu, conducerea Legiunii avea trei obiective: să se răzbune, să insufle teroarea şi să dobândească proprietăţi. Pentru a atinge aceste obiective, Garda trebuia să controleze funcţiile represive ale statului. Guvernul naţional-legionar de la 14 septembrie 1940 avea 15 miniştri numiţi de Garda de Fier. În plus, la 20 septembrie 1940, în patruzeci şi cinci de judeţe au fost numiţi prefecţi legionari. Astfel, în momentul în care a ajuns la putere, Garda de Fier avea deja la dispoziţie infrastructura organizaţională care îi permitea să îşi pună în aplicare planurile. Majoritatea planurilor erau puse în aplicare prin intermediul Poliției Legionare. Această organizație a fost concepută după modelul unităților paramilitare naziste. În scurt timp, Legionarii s-au instalat la Ministerul de Interne unde au ocupat poziții decisive în Direcţia Generală a Poliţiei. Legiunea a reușit să atragă de partea sa mai multe grupuri importante din cadrul statului precum studenții sau Grupul Muncitoresc, însă nu și armata care era cea mai dorită. Astfel Legiunea a creat mai multe organizații prin intermediul cărora comiteau crimele. Evacuarea evreilor din sate şi comune din diverse regiuni ale ţării, este de o importanţă deosebită, izolarea evreilor din rândul populaţiei rurale având întotdeauna un loc important în propaganda antisemită a Legiunii şi în originile intelectuale ale acesteia. Un alt scop al deportării evreilor era jefuirea propietăților acestora. Campania de evacuare a fost bine planificată, iar ordinul a fost transmis verbal de către Ministerul de Interne. Campania a început în octombrie 1940 şi s-a finalizat aproximativ două luni mai tîrziu, în decembrie, în fruntea ei aflându-se comandanţii locali ai Legiunii. Evreii au fost deportaţi din zeci de sate în care existaseră comunităţi evreieşti vechi de peste o sută de ani. Comisia pentru administrarea proprietăţii evreieşti special constituită a luat parte la procedurile de expropriere care se ţineau la judecătoriile locale. La sate, jefuitorilor, fie ei legionari sau cetăţeni obişnuiţi, nu le păsa de caracterul ilegal al acţiunilor lor. Doar în comune şi în oraşe mai mici aceştia aveau grijă să-i forţeze pe evrei să semneze contracte de vânzare. Acordul de a vinde era uneori obţinut după ce proprietarul fusese reţinut ilegal. Astfel, evreii care locuiau la ţară au devenit în cele din urmă refugiaţi la evreii din reşedinţele de judeţ, şi ei supuşi jafurilor. Trist este faptul că, unii dintre deportaţii în vârstă luptaseră în războaiele României şi îşi purtau cu mândrie medaliile militare. Spre sfârșitul anului 1940, legionarii au căpătat suficient curaj pentru a jefui și proprietățile evreilor din București. În urma unor bătăi severe, proprietarii evrei au semnat, contrar voinţei lor, contracte de vânzare şi cereri pentru rezilierea contractelor de închiriere4. Din 110.000 de evrei care locuiau în provincie, aproximativ 10.000 au devenit refugiaţi5. Există și numeroase cazuri de tortură și de umilință a evreilor. De exemplu unul în care un evreu este înhămat la o căruță iar fiul său obligat să o conducă, sinagoga din care făceau aceștia parte fiind jefuită și devastată. Au existat foarte multe cazuri clare de abuz, dar și de tortură. De exemplu, un rabin local a fost torturat și umilit de către legionari care l-au înhămat la o căruță pe care fiul lui a fost forţat să o conducă. Tot legionarii au devastat și jefuit Sinagoga. Un episod deosebit de dur a fost exilul forţat şi chiar deportarea din anul 1940 a circa 7.700 de oameni pe care regimul îi considera evrei străini. Desigur, ordinul fusese dat de Antonescu, care a fixat un termen de două luni pentru toţi evreii străini de a părăsi teritoriul românesc. Sute de oameni au fost arestaţi, iar proprietatea lor confiscată și prădată. Ulterior cei arestaţii au fost duşi la Dorneşti, care era un nou punct de graniţa cu URSS, de unde au fost forţaţi să plece pe teritoriul sovietic fără ca autorităţile române să-i fi informat pe sovietici despre acest lucru. Patrulele de frontieră sovietice au împuşcat zeci de evrei străini datorită faptului ca nu au fost informați de către români. După ce asemenea episoade s-au repetat, autorităţile române au decis să-i închidă pe supravieţuitori în lagărul Călăraşi-Ialomiţa, în sudul României. Pentru a realiza cât de mult a fost afectată populația evreiască avem următoarele statistici. În 1930, în România Mare trăiau 756.930 de evrei. Ei reprezentau 4,2% din cele optsprezece milioane de locuitori ai ţării. În 1940, în România locuiau ceva mai puţin de 800.000 de evrei, conform directorului general al Institutului Central de Statistică al României. Acest număr, apărut în primele actualizări publicate de institut, se bazează pe rezultatele recensământului din 19306. Pentru a evalua numărul victimelor de origine evreiască, al deportaţilor şi al supravieţuitorilor materialele de arhivă, au fost colectate înainte şi după deschiderea arhivelor din ţările foste comuniste. De exemplu în Basarabia după sfârșitul programului de curățare, jandarmeria română a numărat 55.887 de evrei rămaşi în Basarabia şi Bucovina. Numărul total al evreilor care se găseau,atunci, acolo, ajungea la aproape 80.000. De cei aproximativ 25.000 de everi lipsă s-a spus că au murit fie din cauze naturale, fie că au evadat sau au fost împușcați7. În Bucovina, conform unui raport, înainte de deportare locuiau aici 103.172 de evrei, iar în Dorohoi locuiau 11.923 de evrei8. Din moment ce există mai multe rapoarte care diferă între ele, nu putem deduce o cifră exactă. Însă, se crede a fi undeva peste 45.000 poate chiar aproape de 60.000. În ceea ce privește depoartarea evreilor, în anul 1941 au fost deportaţi 147.712 evrei, conform rapoartelor guvernatorilor Bucovinei şi Basarabiei adresate către Ministerului Administraţiei Bucovinei, Basarabiei şi Transnistriei însă, se crede că numărul acestora să fi fost mult mai mare. La 15 noiembrie 1943, un raport oficial trimis Preşedinţiei Consiliului de Miniştri al guvernului român arăta că 49.927 evrei erau în viaţă în Transnistria, dintre care 6.425 erau originari din Regat9. Concluzia este că, până la data de 15 noiembrie 1943, între 104.522 şi 120.810 cetăţeni români de origine evreiască au murit în Transnistria.
Sfarsitul holocaustului
La sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în 1945, întreaga cultura laică și religioasă a evreilor din Europa fusese distrusă și între 5.6 și 5.9 milioande de evrei fuseseră exterminați. Dintre aceștia, aproximativ 1.5 milioane erau copii. Dupa război, Aliații au organizat la Nurenberg, în Germania, un Tribunal Militar Internaționat pentru a-i judeca pe liderii naziști care supraviețuiseră pentru crime de război și crime împotriva umanității. În cele mai importante procese al crimelor de război desfășurate în 1945 și 1946, 22 de lideri marcanți ai Germaniei naziste au fost găsiți vinovați și 12 dintre aceștia au fost condamnați la moarte. Pe lânga aceasta, tribunalele civile și militare din mai multe țări au desfășurat procese instrumentate pe aproape 90.000 de cazuri de crime de război. Mai târziu, în 1948, o rezolutie a Natiunilor Unite a stabilit că orice crima împotriva umanității se supune legilor internaționale, fara a se putea prescrie urmărirea celor acuzați de astfel de crime. Pe baza acestei rezolutii, Franța a condamnat o serie de foști naziști, iar Statele Unite au revocat cetațenia câtorva colaboratori naziști care emigraseră în această țară.10
Efectele holocaustului
Crima de genocid nu este doar una dintre cele mai grave încălcări aduse drepturilor omului, ci și o problemă şi o realitate cu implicaţii extrem de puternice şi de complexe atât în plan social, juridic și nu în ultimul rând demographic. Din acest ultimo punct de vedere, Holocaustul a avut un impact negativ. În primul rând, pentru că au fost omorâte milioane de oameni, dar și faptul ca au fost omorîte persoane cu o deplină capacitate de muncă și aceastea puteau fii puse să munceasă decât să fie omorîte. Printre ce morți în lagăre au fost omorâti și oameni din clasa de mijloc, cum ar fii doctori, ingineri, supraveghetori sau chiar membri de partid adverse. Holocaustul a avut un efect negativ asupra demografiei deoarece el a facut sa dipară aproximativ 5.9 mil de oameni și un număr de 1.5 milioane de copii. Evreii nu au fost singurele victime ale nazismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mulți germani și locuitori din țările ocupate de Germania care s-au opus regimului nazist din motive de ideologie au fost arestați și trimiși în lagăre de concentrare. Printre aceștia se numărau adversari politici, mai ales comuniști și socialiști, membri disidenți ai clerului, membri ai sectei Martorii Lui Iehova. De asemenea, naziștii i-au individualizat pe țigani, pe cei ce sufereau de retard mental, boli psihice, handicap sever, ca și pe germanii homosexuali. Dintre victimele ne-evrei, două categorii au fost trimise în centrele de exterminare: țiganii și cei cu handicap sever mental sau fizic. Naziștii nu păreau la fel de hotărâți în a-i elimina total pe aceștia, așa cum era cazul evreilor. Nu mai puțin, actiunile lor împotriva țiganilor reprezintă un genocid conform definiției dată de Națiunile Unite în Conventia Internațională pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocide: ”Infracțiune săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, religios sau politic și care constă în: uciderea membrilor colectivității sau grupului, vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a acestora, supunerea la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică, luarea unor măsuri pentru împiedicarea nașterilor, transferarea forțată a copiilor aparținând colectivității sau grupului în altă colectivitate sau în alt grup”11. Angajamentul pe care comunitatea internaţională şi l-a asumat după descoperirea Holocaustului a sunat astfel: „Niciodată! Nu se va mai întâmpla niciodată!”. În ciuda eforturilor şi a muncii depuse de Consilierul Special pentru Prevenirea Genocidelor, capacităţile ONU în prevenirea acestei crime, sunt încă slabe (amintim cazul Somalia, Rwanda, Darfur, Cambodgia, fosta Iugoslavie).
1 Al Doilea Război Mondial, Holocaustul, www.istoriaro.3x.ro,
2 http://istoriaro.3x.ro/ww2/holocaustul.html
3 Idem.
4 Carp, Cartea Neagră, vol.1, doc. 42, p. 84
5 Ancel, Documents, vol.1, doc. 138, p.556; Şafran, Memorii (Ierusalim, 1991), p.55.
6 Samuil Manuilă, „Consideraţiuni asupra prezentării grafice a etnografiei României”, Academia
Română, Memoriile Secţiunii Istorice, seria a 3-a, vol.21, memorandumul 14, anexa 3.
7 Carp, Cartea Neagra, vol.3, doc.19, pp.62-63; copie in Ancel, Documents, vol.5, doc.124, p.193.
Documentul original poate fi gasit in Arhiva Centrala a Republicii Moldova, 106-1-69, pp.48-55.
8 Rapoarte către Preşedinţia Consiliului de Miniştri, 1942, Arhiva Ministerului de Externe, Problema
33, vol. 22, p.130
9 Arhivele Ministerului de Externe, „Problema
evreiască,”, vol. 22, p. 589.
10 Idem.
11 Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide, Paris, 9 December 1948.
Comenteaza