Bolnavii mutați la Birkenau nu au fost gazați. Dar soarta lor a fost pecetluită în următoarele câteva zile, lăsați fără supraveghere și ajutor medical în condițiile îngrozitoare ale lagărului de la Brzezinka care de-abia se organiza, au murit acolo aproape toți. Cadavrele lor au fost incinerate în crematoriul nostru, încărcându-se într-un cuptor câte patru cadavre odată. Procesul de incinerare a fost și el scurtat și prin urmare, cadavrele nu se transformau complet în cenușă. Oasele arse erau sfărâmate cu un pisălog de lemn și dacă, la cererea familiei, urna cu rămășițele pământești ale defunctului urma să fie trimisă acesteia, atunci cenușa se mai trecea odată prin sită unde erau amestecate rămășițele tuturor morților. Nu era de ajuns că familia nu primea rămășițele pământești autentice ale celui drag, chinuit în lagăr, dar trebuia să mai și plătească un preț piperat pentru trimiterea urnei. Cinismul și obtuza neomenie hitleristă își sărbătoreau triumful conform principiului: Pecunia non olet…

 

Textul de mai sus este un citat din cartea Cinci ani la Auschwitz, scrisă de un autor polonez, care a petrecut cinci ani în lagărul de la Auschwitz. Cartea sa este o pledoarie involuntară pentru ideea că la Auschwitz nu a fost un lagăr de exterminare… Povestea de mai sus, cu expedierea la familie a cenușii deținuților decedați, nu rimează nici ea cu imaginea standard a holocaustului. Se potrivește mai degrabă cu titlul Holocaustul vesel