CD
denitsoc@gmail.com
66.71.243.134
ISTORIOGRAFIA EVREIASCA
de CD

„In analiza finală, emanciparea evreilor este emanciparea omenirii de iudaism.” ~ Karl Max – “Despre problema evreiasca” 1844

Propunerea lui Marx ne duce la idea ca omenirea trebuie sa devina sionist-ateista, o masa amorfa fara identitate culturala si nationala, exact ceea ce urmareste Globalizarea. Cuvântul „sionist” reprezinta o prezență evreiască mult modificată din secolul al XX-lea, în care poftele politicii Globale de putere au înlocuit aproape în întregime religia ca sursă principală pentru motivarea unității și exclusivității evreiești.
Istoria poporului evreu se imparte in doua mari capitole care de asemenea separa pana si poporul evreu in dou categorii semiti/sefarzi si askenazi/khazari. De aici porneste problema evreiasca.

Pana a ajunge la “Istoria Poporului Evreu’ trebuie sa ne oprim putin asupra Istoriografiei evreisti, care ar trebui sa ne livreze cele mai curate si oneste studii istorice.
Preocuparea istoricilor evrei a fost insa una limitata la evenimente sau cel mult la perioade foarte scurte din istorie si asta pentru ca referirile istorice sunt extrem de variate si chiar adverse/contradictorii, istoricii evrei nu vor sa riste ca sa contrazica pe alti istorici evrei si nici nu vor sa fie contrazisi.
Din acest motiv avem extrem de multi istoriografi, mai multi decat istorici, deoarece este necesara impacarea aparenta si temporara, in functie de interesele politice ale momentului, a acestor contradictii istorice si anecdotice care totusi mai apar chiar daca numai accidental.

Scopul principal al istoricului este să reunească și să interpreteze correct informațiile care au fost întotdeauna disponibile, mai degrabă decât să descopere ceea ce era până acum necunoscut.
Istoricii gentili/goymi/neevrei au dificultati in demersurile lor pentru ca depasind perioada contemporana de testament, imersiunea in trecut nu este usor de facut cu marturii ale istoricilor evrei.

„Nevoia unui tratament imparțial și veridic al istoriei evreilor a devenit recent mai mare decât a fost vreodată. Evoluțiile politice ale secolului XX au împins poporul evreu în centrul furtunii evenimentelor … problema evreiască și antisemitismul … a devenit agentul catalitic pentru ascensiunea mișcării naziste și stabilirea structurii organizatorice a celui de-al Treilea Reich … apoi pentru un război mondial de o ferocitate fără egal”. scrie profesorul Hannah Arendt in ”Originile totalitarismului.”

Oricât de mare ar fi nevoia, subiectul impactului evreilor asupra istoriei secolului XX a fost evitat studios de academicienii moderni pentru că, după cum remarcă un alt profesor de istorie evreiască, „Prezența evreiască… rezistă instrumentelor și zădărnicește ipotezele bursei moderne.” Prof. Henry L. Feingold, Universitatea de Stat, New York. Un mod ocolit de a spune că pentru istoricii chiar si evrei sau neevrei subiectul este prea fierbinte pentru a fi gestionat.

În tratarea unui subiect atât de complex și cu multiple fațete, metoda necesara este de a prezenta o serie de studii separate, fiecare sa contribuie cu ceva la o înțelegere profundă și cuprinzătoare a relației îndelungate tulburi dintre evrei și neevrei – pentru ca istoria evreilor este in fapt relatia lor cu celelalte natii.

Cu toate acestea, există încă o diferență semnificativă între istoriografia evreiască și cea neevreiască, cea întotdeauna mai riguros partizană decât cealaltă, cea destinată exclusiv unui cititor evreu, iar cealaltă, cu toate defectele și neajunsurile sale, adresată lumii în general. Principala diferență este una a subiectului care, în cazul istoriografiei evreiești, respinge aproape invariabil atenția neevreilor.

Astfel, deschizând cartea fratilor Shimone la întâmplare, la pagina 173 citim:
“Mult mai vibrant decât ”Mizarchi” a fost Partidul socialist-sionist ”Paolei Sion” (Muncitorii Sionului), fondat la Johannesburg în noiembrie 1918 de un grup de tineri evrei imigranți de origini ”Litvak”, în special frații Richard și Leibl Feldman, Jacob Judelowitze, E.M. Pincus și S. Kartun. Preferând categoric idișul pentru ebraică, ”Paolei Sion” a produs o lună idiș numită ”Unser Weg” (Calea noastră) ….

Închizând cartea și redeschizând-o la întâmplare, ne aflăm la pagina 263 și citim:
“… și până când ”Habonim” augmentat de fuziunea cu ”Dror” și ”Bnei Sion” și-a cristalizat în cele din urmă politica educațională, au existat mult mai puțini candidați pentru ”Chalutz Aliyah” decât au existat la momentul înființării Israelului.”

Cititorul general/comun nu poate fi interesat de toate aceste jonglerii de cuvinte din jargonul idis, deoarece conceptele și instituțiile se află în întregime în afara propriului său domeniu de experiență și nu au nici un sens, se folosesc cuvinte care nu se găsesc în niciun dicționar.

Pe de altă parte, în întreg corpul istoriografiei evreiești nu găsim decât cea mai servilă subordonare a erudiției unei concepții strict înguste despre interesul național evreiesc, însoțită de foarte multe ori de execrarea oricărui scriitor evreu care a căzut în erezia lui. încercând să realizeze o reconciliere a intereselor morale ale evreului și ale neevreilor, cel mai amar execrat dintre acestia fiind filozoful Baruch Spinoza. Anatema pronunțată împotriva lui Spinoza de către rabinatul din Amsterdam este dată în: http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.124.3989&rep=rep1&type=pdf

Un alt caz bine cunoscut in istorie este ce al lui Moise Maimonide, născut la Centrul Talmudic, Cordova, în 1135, cae a întocmit un celebru cod al principiilor iudaismului și a scris:
“Este interzisă fraudarea sau înșelarea oricărei persoane în afaceri. Iudaiștii și neiudaiștii trebuie tratați la fel… Ceea ce unii își imaginează, că este permis să înșeli un gentil, este o eroare și se bazează pe ignoranță… Înșelăciunea, duplicitatea, înșelăciunea și eludarea față de un gentil sunt disprețuitor pentru Cel Atotputernic, deoarece „toți cei ce fac nelegiuirea sunt o urâciune pentru Domnul Dumnezeul tău”. ~ Citat de Douglas Reed în: http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.124.3989&rep=rep1&type=pdf

Talmudiștii insa l-au denunțat pe Maimonide la Inchiziție, spunând:
„Voi care vă curățați propria comunitate de eretici, curățați-o și pe a noastră.”

Mai recent, distinsul evreu american Dr. Alfred Lilienthal, autorul cărții „The Sionist Connection”, a fost excomunicat de ierarhia evreiască din Statele Unite

Nimic nu poate fi mai idiosincratic sau mai ciudat decât prezența în istorie a unei națiuni, puternic unite și organizate, o unitate biologică endogamică sau consangvinizată, care nu este închisă ca toate celelalte națiuni în limitele teritoriale, ci dispersată în întreaga lume printre alte populații. Pentru că evreii, sub steagul sionismului, așa cum recunosc sincer fratii Shimone și practic toți ceilalți istoriografi evrei, este o națiune reală în care religia este un factor cu o importanță în scădere rapidă.

Accidental mai apar relatari a luptei din interiorul evreilor, care a crescut la începutul acestui secol, ca sionismul, o ideologie naționalistă esențial seculară, care predomină irezistibil asupra iudaismului ca adaptare religioasă la existență.

Suntem conduși la concluzia că istoriografia evreiască exclude orice posibilitate de dezbatere savantă – pentru ca ce fel de dezbatere poate exista cu dușmănia, oricât de atent ar fi ea deghizată?
Sau, altfel spus, ce fel de dezbatere poate avea un savant gentil/neevreu cu cei care insistă dinainte că „interesul separat” al iudaismului este sacrosanct, deci nediscutabil?
Liderii evrei, în special sionişti, atunci când refuză o invitaţie de a supune unei discuţii complete şi sincere întreaga chestiune a separatismului evreiesc, mărturisesc vulnerabilitatea poziţiei lor.

Întreaga povară a responsabilității pentru ceea ce Spengler numește „declinul Occidentului” trebuie să stea direct pe umerii popoarelor din Occident, și nu pe evrei, pentru că popoarele din Occident au creat ele însele socialul și politicul moral neigienic, condiții care îi fac susceptibili la influențe debilitante cărora până acum puteau rezista destul de ușor. Cu alte cuvinte, predominanța evreiască modernă nu este „cauza” decadenței occidentale, ci doar unul dintre simptomele sale cele mai vizibile.

În angajamentul de a trata acest subiect al relatiei evreilor cu ceilalti trebuie sa privim si tratarea aceluiași subiect de către William Shakespeare în marea sa piesă „CNegutatorul din Veneţia”.

Shakespeare nu analizează sau raționalizează și nu încearcă să explice relațiile dintre evrei și neevrei, ci ne oferă în schimb, ca formă de instruire în profunzime, o reprezentare dramatică strălucita, completă și exactă a ceea ce a fost atunci și a rămas până în zilele noastre, pentru majoritatea oamenilor, o porțiune derutantă a realității.

Piesa lui Shakespeare este un rezumat al atitudinilor, motivelor și influențelor durabile care lucrează în relațiile tulburi dintre evreu și neevreu, prezentată sub forma unei narațiuni simple care nu lasă nimic nespus de vreo consecință și este la fel de fidelă vieții de astăzi ca atunci când a fost. scrisa.

Evreii, total dedicați păstrării unui sistem de rudenie separat ca o minoritate dispersată geografic și puțin distribuit într-o lume gentilă, sunt expuși continuu la indemnurile unui sentiment de nesiguranță, deseori ascuțit într-un sentiment de pericol – victimizare.

Societățile occidentale le-au oferit evreilor un mediu ideal pentru o exploatare a avantajelor secrete care pot fi derivate din relația cu cod dublu, avantaje puternic agravate în secolul nostru de o creștere prodigioasă a cantității și complexității tranzacțiilor comerciale, o formă de „economie”. „în care evreii s-au specializat întotdeauna. Această preferință pentru „tranzacții” mai degrabă decât producție nu este fortuită sau impusă evreilor; a fost întotdeauna una dintre condițiile necesare pentru separare, deoarece o împărțire nediferențiată a întregii activități economice ar face imposibil ca evreii să reziste asimilării.

Un alt factor important care i-a favorizat pe evrei a fost un sistem de valori care a distins întotdeauna națiunile occidentale de restul lumii și a fost, de fapt, secretul a ceea ce s-ar putea numi „puterea Occidentului”. Interfațarea atât ca cauză, cât și ca efect în Occident a fost o tradiție liberală (liberală în sensul adevărat și original al cuvântului) în care maximizarea libertății individului a fost răsplătită cu o eliberare corespunzătoare de energie, inventivitate și întreprindere. și în care „oarecare nedreptate” ca produs secundar al competitivității a fost considerată un preț nu prea mare pentru a fi plătit pentru beneficiile împărțite de toți.

Profesorul Norman Cohn afirmă corect că antisemitismul este aproape exclusiv un fenomen occidental; el scrie: „Timp de aproximativ 2000 de ani, așezările evreiești au existat în India și China fără a atrage o atenție specială; până în prezent, artizanii și țăranii evrei din India sunt priviți pur și simplu ca una dintre nenumăratele comunități religioase ale subcontinentului, fără a fi nimic ciudat.” ~ Norman Cohn, „Mandament de genocid” (Harper & Row, New York, 1967.
Singura explicație pe care o poate găsi profesorul Cohn este că oamenii din Occident au fost afectați de-a lungul secolelor de o formă de nebunie pe care o numește „o schizofrenie paranoiacă”, față de care alte popoare sunt, probabil, imune.

Profesorul Norman Cohn, uita sa precizeze ca comunitatile de evrei din China, India, Afganistan, Iran, Iraq, Egipt si nordul Africii sunt ferite de atisemitism pentru ca evreii din aceste comunitati sunt sefarzi, o etnie semitica care a stiut sa se conformeze legilor si obiceiurilor. locurilor, fara a fi asimilati si sa le respecte si onoreze, un exemplu sunt preotii horiti.
Pe dealta parte askenazii khazari, de neam turcic si nu semitic au schimbat/revolutionat chiar si religia adoptata, cu secte hasidice si radicalizari ortodoxe, ei askenazii sunt de fapt cei “afectați de-a lungul secolelor de o formă de nebunie pe care o numește „o schizofrenie paranoiacă” cum zicea Hannah Arendt.
Profesorul Cohn nu are curajul sa se ocupe de aspectul asta, askenazii sunt etnia dominant revolutionara, anarhica si egocentrica la extrem.