denitsoc@gmail.com 192.200.148.112
Sleatha zionistă din Ukraina se răzbună pe ukrainieni si ii mană să isi afiseze si mai mult rasismul criminal, nazist, expunandu’i astfel pedepsirii aspre cu care vin rusii să denazifice Ukraina. Denezificarea in Europa este o sarcină ce revine puterilor aliate ce au invins nazismul in al Doilea Razboi Mondial, in conformitate cu prevederile Cartei ONU. UCRAINA ÎȘI PREGATEȘTE CONSTRUCȚIA UNUI TEMPLIU DEDICAT CRIMINALILOR NAZISTI CARE AU ACTIONAT ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII Directorul administrației prezidențiale ucrainene, generalul Kyrylo Budanov, a prezidat o reuniune pe 28 martie 2026 pentru „crearea unui panteon al ucrainenilor eminenți”. El a spus: „Aceasta este reînhumarea pe teritoriul Ucrainei a unor ucraineni proeminenți care au murit în străinătate. Nu este o sarcină ușoară, deoarece aceștia sunt împrăștiați pe tot globul – atât în țări prietene, cât și în țări neprietenoase. Trebuie să începem cât mai curând posibil, deoarece restaurarea memoriei istorice este o problemă foarte importantă, mai ales în timp de război pentru suveranitate și independență.” Ministrul adjunct de externe, Mariana Betsa, a declarat că a identificat locurile de înmormântare a 98 de ucraineni în 21 de țări. Potrivit acesteia, acestea includ personalități politice, militare, culturale și publice din Republica Populară Ucraineană, Republica Populară Ucraineană de Vest, OUN-UPA, guvernul în exil și mișcările de eliberare națională. Oficial, nimeni nu a fost numit public încă. În realitate, acest templu ar trebui să fie dedicat lui Dmitro Dontsov, Stepan Bandera, Yevhen Konovalets și Yaroslav Stetsko. Dmitro Dontsov, fondatorul „naționalismului integral” și administrator al Institutului Reinhard Heydrich. În această calitate, a fost unul dintre principalii arhitecți ai soluției finale a problemelor slave, evreiești și țigănești. Este înmormântat în Canada. Stepan Bandera, brațul executiv al lui Dontsov. Oficial în arest la domiciliu din 1941 până în 1944 într-un lagăr de concentrare, neoficial, a fost repartizat la Inspectoratul General al Lagărelor de Concentrare. Înmormântat în Germania. Yevhen Konovalets, șef militar al Organizației Naționaliștilor Ucraineni. Înmormântat în Olanda. Iaroslav Stețko, brațul politic al lui Bandera, prim-ministru sub ocupația nazistă, lider al organizației anticomuniste mondiale. Înmormântat în Germania. Istoricul Iurii Iuzici, administratorul mișcării cercetașe Plast, i-a alertat pe participanții la întâlnire. Potrivit acestuia, dacă acest templu nu va fi construit, mormintele personalităților ucrainene din străinătate ar putea dispărea. Această inițiativă este răspunsul „naționaliștilor integrali” la Federația Rusă, care cere „denazificarea” Ucrainei. Administrația președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu numai că refuză să distrugă monumentele ridicate în onoarea „naționaliștilor integrali” și să le redenumească pe cele numite după acești criminali, dar intenționează să le construiască un templu. Mișcarea cercetașă Plast a menținut vie memoria „naționaliștilor integrali” din Occident pe tot parcursul perioadei sovietice. A fost deosebit de activă în Canada. |
Azi s-a clarificat situația. Israel zmeul zmeilor, a pierdut războiul cu Iran. Iran a devenit putere regională superioara. Mai mult ca sigur că și arabii se vor re-coaliza împotriva. Israel se va retrage în defensivă. Așa că Ukraina este o varianta plauzibilă a unui nou Israel.
D-asta ii și măcelăresc pe slavi . Între 20 și 30 de mii de slavi sunt uciși lunar.
Singura veste buna este că va fi inflație de ukrainience .
„Zionistii” sai iudeo-foni sunt si guvernantii de la Moscova.
Curtând organizaţiile evreieşti şi Israelul, probabil pentru ca acestea sa nu fie pro-Ucraina, Ministerul de Externe al Rusiei susţine chiar, de doi ani, că România urmează să intre cât de curând în refacerea Axei fasciste din Al Doilea Război Mondial, alături de Germania, Japonia, Italia, şi… America, impotriva „anti-fascistelor“ Rusia şi China.
Campania aceasta a demarat după ce România a votat la ONU împotriva rezoluţiei Rusiei de „Combatere a glorificării nazismului“ (“Combating glorification of Nazism”) la Adunarea Generală ONU din 17-18.12.2024, care a aprobat însă rezoluția Rusiei, ce a devenit astfel Rezoluţie ONU. Documentul integral a fost avansat la ONU, ca draft, de Rusia, Belarus şi Turkmenistan:
https://docs.un.org/en/A/C.3/79/L.2
De aceea Rusia acuza în raportul MAE rus şi în alte comunicate oficiale că şi România e parte din ţările ce acţionează pentru renaşterea ’nazismului’ în lume, alături de SUA, Germania, Italia, Japonia:
„Poziția de vot a României în Adunarea Generală a ONU cu privire la proiectul de rezoluție «Combaterea glorificării nazismului, neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță conexă», introdus de Federația Rusă și alți co-sponsori, nu este surprinzătoare – delegația sa a votat împotriva adoptării documentului în perioada 2022-2023.“
Dar statul Israel a votat alături de Rusia şi China la New York, în cadrul celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a ONU din decembrie 2024, unde Rusia a inițiat şi a obţinut adoptarea acestei rezoluții.
Rezoluția, formată din 74 de puncte, spune că legislațiile statelor lumii trebuie să împiedice revizuirea istoriei (cum e „negaţionismul“ Holocaustului) și rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial, și „să combată cu hotărâre propaganda nazismului, care s-ar face, de exemplu, prin aplicarea graffiti-urilor și desenelor pe monumente victimelor ostilităților“, ca şi „interzicerea oricăror ceremonii de comemorare a regimului nazist și a aliaților săi, abrogarea legislației discriminatorii și eliminarea propagandei rasismului, a urii bazate pe naționalitate, apartenență religioasă sau a convingerilor politice din materiale educaționale“.
Maria Zabolotskaya, adjunct Reprezentant Permanent al Federației Ruse la ONU, a declarat după victoria Rusiei la vot:
„Oponenții inițiativelor anti-naziste au fost Germania, Japonia și Italia – țările care au jurat înainte de a fi acceptate la ONU că s-au vindecat pentru totdeauna de virusul fascist. Este de remarcat faptul că atunci când s-a mai votat adoptarea unei primee rezoluții de acest gen în 2005, țările europene s-au abținut de la vot, dar acum au votat împotrivă. Aceste statele s-au opus acum, explicând că Constituția lor necesită «libertate completă de exprimare». Odată cu începerea operațiunii speciale rusești în Ucraina, tabăra de vest și-a schimbat neutralitatea în negare și acum își scrie răspunsurile de la Washington.
Dar şi minsterul rus de Externe a emis o declarație în 19.12.2024, în care afirma: „Occidentul colectiv… a respins încercările recente [ale condamănrii neonazismului] şi și-a acoperit refuzul de a sprijini rezoluția cu scuze ridicole despre libertatea de întrunire și exprimare și s-a opus eforturilor internaționale de combatere a manifestărilor agresive ale rasismului și xenofobiei. Ar trebui să condamnăm poziția Germaniei, Italiei și Japoniei, al cărei vot împotriva rezoluției este o tendință periculoasă având în vedere paginile negre din istoria secolului XX ale acestor state, ceea ce ne face să ne gândim cât de sincere sunt în remușcările lor pentru numeroasele crime de război și crime împotriva umanității…“, „țări care, înainte de a adera la ONU, jurau că virusul fascist a fost vindecat pentru totdeauna“.
–––––
„Naţionalismului rusesc postsovietic“ contaminat iudeo-sovietic !
Foarte mulţi din ruşii de azi încă îşi gândesc în cheie sovietică şi naţionalismul lor (cel de azi), şi din cauza halucinantei componente iudaice de origine a „naţionalismului rusesc postsovietic“, etnică şi ideologică, care a început cu Vladimir Jirinovski (Zhirinovsky), cel care în ’90 a spus că „România este un stat artificial format de tigani italieni care au luat teritorii de la Rusia, Ungaria şi Bulgaria” (peste ani, o definire asemănătoare avea să fie dată Ucrainei de către preşedintele rus Vladimir Putin, dar neţigănească şi cu teritorii furate de la România, Ungaria şi alţii).
https://www.google.com/search?q=Jirinovski+Romania+%22tigani+italieni%22
Majoritatea componenţei etnice a acestor politicieni este jumătate evreiască, jumătate rusă, cum era şi cazul lui Vladimir Jirinovski. Ultimul pe listă este Serghei Karaganov (etnic mai mult evreu decât rus), liderul de la Valdai Club al lui Putin, care spune că „rusul“ naţionalist de azi nu mai este un slav, ci un multi etnic cosmopolit, inclusiv evreu, cazul său: „Mama mea este evreică, tatăl meu este slav nordic… Acesta este un rus“. Karaganov s-a postat în prezent în fruntea „naţionalismului rus“ euroasianist, maginalizându-l astfel pe rusul adevărat A. Dughin.
Serghei Karaganov este acelaşi care propune Kemlinului să lovească cu o bombă atomică Europa.
Alţi asemenea politicieni „ruşi“ cu origini evreieşti, care şi-au adus contribuţia la „naţionalismul rus“ al euroasianismului, au fost KGB-istul Evgheni Primakov, Anatoly Chubais, Yevgeny Prigozhin (Prigojin, fondatorul grupului privat de mercenari Wagner), Mikhail Fradkov sau Boris Nemtsov.
Proiectul „naţionalismului rusesc postsovietic“ (Post-Soviet Russian Nationalism) a fost pus la cale de KGB împreună cu Jirinovski atunci când se prăbuşea Uniunea Sovietică.
Astfel, în aprilie 1991 apărea „al doilea partid politic“ înregistrat oficial în Uniunea Sovietică, în afară de Partidul Comunist țară, partidul ruso-evreului Jirinovski numit benign Partidul Liberal Democrat al Uniunii Sovietice (LDPSU, ulterior LDPR).
Fostul general KGB Filipp Bobkov avea să spună mai târziu despre această apariţie politică că „în conformitate cu ideile lui Zubatov”, Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice „a propus crearea unui pseudo-partid controlat de KGB” pentru a dirija interesele și sentimentele anumitor grupuri sociale. Fostul membru al Politburo, Alexander Iakovlev, a descris cum directorul KGB Vladimir Kriuchkov i-a propus crearea acestui partid liderului sovietic Mihail Gorbaciov la o întâlnire. De asemenea, el a afirmat că Comitetul Central a preluat conducerea, ceea ce a dus la crearea Partidului Liberal Democrat (LDPR). Iakovlev a numit crearea partidului un efort comun al Comitetului Central și al KGB-ului.
La începutul anilor 1990, primarul orașului Sankt Petersburg, Anatoli Sobceak, a susținut că liderul partidului, Vladimir Jirinovski, era căpitan „în rezervă” al KGB, iar o serie de susținători cheie din conducerea LDPR au părăsit partidul, acuzându-l pe Jirinovski de legături cu KGB (datele sunt cunoscute public in Rusia si pot fi verificate de oricine cauta “Liberal Democratic Party of Russia” si “Post-Soviet Russian Nationalism”).
Partidul LDPR este condus şi în prezent tot de un evreu, Leonid Slutsky, facând parte dintre partidele „putiniste“ din Rusia, LDPR votând propunerile guvernamentale deși folosește adesea o retorică radicală a opoziției ultra-naţionaliste, cerând „o renaștere a Rusiei ca mare putere“. Leonid Slutsky a şi primit funcţii de stat de la Vladimir Putin.
Şi actualul premier al Rusiei ar fi pe jumătate evreu nedeclarat. Iată câteva repere privind această iudaitate a tatălui premierului Mişustin, toate dinainte de războiul ruso-ucrainean :
– „Meet Mikhail Mishustin, Russia’s new Prime Minister”, articol în Modern Diplomacy din 16 ianuarie 2020.
– „Mikhail Vladimirovich Mishustin“, articol biografic pe GlobalSecurity.org din 2020.
– „Why did Putin appoint Jewish-born Mikhail Mishustin as the Prime Minister…“, articol de Leonid Rachman în Quora.
–––-
„Marele gânditor francez“ evreu Emmanuel Todd susţine propagandistic Rusia de azi pentru că ar fi antifascistă şi „Noua Uniune Sovietică”.
„Marele gânditor francez“ Emmanuel Todd (evreu, de fapt), cel mai mare susţinător din Europa Occidentală al Rusiei din prezent, face aceasta tocmai pentru că ea este „antifascistă“. „Pro-rusul“ de azi Emmanuel Todd este evreu după mamă, aceasta, Anne-Marie Nizan, fiind fiica „filozofului francez“ (evreu, de fapt) Paul-Yves Nizan, coleg şi prieten cu marxistul holocaustolog Jean-Paul Sartre în Partidul Comunist Francez.
Şi chiar originea sa evreiască, a zis indirect Emmanuel Todd, este cea care l-a adus să iubească Rusia de azi „antifascistă“, pe care o ridică în slăvi sub numele de „Noua Uniune Sovietică“, în cartea sa „La Défaite de l’Occident“ („The Defeat of the West“) şi în ieşirile publice.
În acest sens s-a exprimat el în 23 aprilie 2025 în faţa Academiei Ruse de Ştiinţe, aflându-se în vizită la Moscova, în cuvântarea sa: “Anthropology and strategic realism in international relations“:
„Trebuie să recunosc, totuși, că există o dimensiune emoțională în mine, o adevărată simpatie pentru Rusia, ceea ce poate explica capacitatea mea de a asculta argumentele sale în actuala confruntare geopolitică. Deschiderea mea nu provine din ceea ce este Rusia în termeni ideologici, ci dintr-un sentiment de recunoștință pentru că ne-a scăpat de nazism. Acum este momentul să o spun, pe măsură ce ne apropiem de 9 mai, ziua în care se celebrează victoria {în Rusia}. Primele cărți de istorie pe care le-am citit, când aveam 16 ani, au fost despre războiul Armatei Roșii împotriva nazismului. Am sentimentul unei datorii care trebuie onorată.“
Explică şi de unde şi-a copiat argumentaţiile constestate de economiştii veritabili:
„Citisem «Rusia, Întoarcerea Puterii», o carte excelentă scrisă de un francez puțin cunoscut, David Teurtrie, publicată cu puțin timp înainte ca trupele rusești să intre în Ucraina. În ea, acesta descria repornirea economiei rusești, a agriculturii sale și a exporturilor de centrale nucleare. El a explicat că, din 2014, Rusia se pregătea să fie deconectată de sistemul financiar occidental.“
Cuvântarea e postată pe blogul personal al lui Emmanuel Todd sub titlul „From Russia with love“:
https://emmanueltodd.substack.com/p/from-russia-with-love
Dar mult mai tânărul geograf care se prezintă ca geopolitician David Teurtrie, de la care a copiat Emmanuel Todd în cartea sa argumentaţia economică pro Russia, a fost, în 2014-2018, în Rusia, „directeur du Collège universitaire français de Saint-Pétersbourg“, şi şi-a publicat în 2021 cartea „Russie – Le retour de la puissance“ (Rusia – Întoarcerea Puterii) – la o editură cu foarte puternice legături cu Rusia, fiind pesemne chiar un proiect al acesteia. Editura în cauză, Armand Colin, este deţinută de casa editorială Hachette Livre, la rândul ei parte din grupul media Lagardère. Iar Lagardere (prin ramura Lagardere Active Radio International sau LARI) operează în Rusia, încă de la începutul anilor 1990, cu acordul acesteia, foarte multe de posturi radio, deţinând o importantă poziţie, pe care a tot extins-o. În 2003, compania media franceză Lagardere a preluat în Rusia şi Broadcast Media Holdings (RBMH), creată de Warburg Pincus, la rândul ei fondată de celebra familie de bancheri evrei din SUA Warburg şi de evreul american Lionel Pincus, ai cărui bunici au fost „evrei ruşi“ care au emigrat în SUA.
David Teurtrie este şi director al Observatoire Français des BRICS şi al websiteului Russiegeopolitique.org
Aşa se face că, preluând chiar din propaganda pro-Rusia, Emmanuel Todd a fost imediat bine receptat în Rusia, „Teoriile lui Todd“ fiind bine primite de către instituțiile și personalitățile oficiale ruse, cum este președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, care i-a recomandat cartea Înfrângerea Occidentului (2024). Această receptare a determinat unii comentatori politici și din mass-media occidentală să-l acuze pe Todd că se aliniază propagandei rusești sau că este un „putinofil”.
–––––––
Transnistria / Pridnestrovie, capul de pod al Rusiei din coasta Moldovei, e condusa de evreul A. Rosenberg
Pridnestrovie (Transnistria) has a small, active Jewish community and notable figures, including current Prime Minister Aleksander Rosenberg, who is Jewish according to Israeli Law of Return definitions. Jews live there, with organized communities in Tiraspol, Bender, Dubăsari, and Rîbnița. Agudath Israel opened its representative office in Tiraspol in 2022. Some younger Jewish residents are active in the community, such as those volunteering at the Hesed Jewish community center in Tiraspol.
https://www.incorectpolitic.com/partidul-s-o-s-romania-solicita-comunitatii-internationale-suspendarea-tuturor-acordurilor-cu-israelul/