Am citit cea mai dură, tranșantă, nemiloasă dojană meritată transmisă poporului meu de un ambasador străin. Un fel de „mă, măi românilor, sunteți întregi la minte?”. O spune nu un neica nimeni, ci ditamai ambasadorul Norvegiei la București. Omul ăsta, diplomat venit dintr-o țară în care nu prea crește nici grâul, nici pătlăgica, nici floarea soarelui, nici leușteanul, nu pricepe cum o țară cu un asemenea pământ, toată traversată de gârle și izvoare și izvorașe, capabilă să hrănească fără probleme, cu îndestulare, 80 de milioane de oameni, nu-i în stare să hrănească o populație de cinci ori mai mică. E un uriaș paradox, zice ambasadorul, exprimându-și astfel perplexitatea. E, citesc eu pe dedesubtul răcnetului dojenitor, o idioțenie. Cum să imporți tu, România, cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, lăptuci din Brazilia? Cum să cumperi struguri când ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masă și de vin încât să umpli toate mesele princiare ale lumii? Cum să cumperi măi România, nu ți-e rușine, struguri de masă din soiul Italia veniți chiar din Italia când și nesăpată o vie de la Drăgășani sau Pietroasele sau Valea Călugărească sau Odobești îți poate da struguri de masă la fel de buni, dacă nu mai buni decât cei cumpărați din Cizmă și stropiți abundant cu pesticide?Se miră ambasadorul Norvegiei, azi, într-o conferință publică și o sută de politicieni și oameni de afaceri și de gură casă prezenți în sală îi dau tâmp dreptate și apoi pleacă acasă liniștiți. Alo, domnule Guvern, ai vreo soluție să nu mai cumpărăm praz din Egipt fiindcă se ridică Nea Mărin din mormânt, îi insulți nu doar Băileștii, ci și opera umoristică? Alo, nea ministrule agricol, ai vreo idee cum să nu mai cumpărăm vagoane de usturoi din China, fertilizat cu căcat uman, fiindcă chinezii nu aruncă nimic și găsesc utilitate și productului ieșit din găoază, și să folosim usturoiul nostru, îngrășat cu gunoi de grajd, fiindcă la noi crește un usturoi mai bun și mai usturoi ca usturoiul lor, cu condiția să-l pui în pământ? Ne spune, nu un neica nimeni, ci un diplomat care nu-și pierde cumpătul cu una cu două, uluit – din iubire pentru noi fiindcă altă motivație n-ar avea – că suntem, ca să nu zică idioți, paradoxali. Da, nea norvegianule! Suntem un paradox european. Și dacă mai cauți nițel mai găsești și alte paradoxuri. Îți mai zic eu unul. Acum un sfert de veac exportam mobilă în toată lumea. Pădurile noastre erau vândute ca viori și paturi și scrinuri sculptate. Nemții cumpărau, era singura șmecherie îngăduită, în lădițe de lemn, musai în lădițe de lemn, legume și fructe românești. Îi interesau în primul rând lădițele. Azi vindem, în lumea arabă mai întâi, apoi în lumea europeană și-n toate lumile, exclusiv bușteni. Lemn brut. Cumpărăm de-ale gurii. Cumpărăm grâu în țara grânelor și cumpărăm cireșe. Când, mă întreb, vom cumpăra dude? Din Guinea Bissau sau din Tanganica? Și zarzăre. Încă nu importăm zarzăre. Să cumpărăm și zarzăre. Da, domnule norvegian, ai slobozit un strigăt pe care-l recepționez ca pe o dovadă de dragoste. Transmite dragostea asta care să ne trezească, chiar dacă te ferești să ne numești idioți, ci doar paradoxali. P:S. Am publicat acest comentariu prin august 2015. L-am regăsit, reluat sub diverse titluri și semnături, pe amplele și sofisticatele rețele ale comunicării internetiste. Că-l semnează alții n-ar fi o nenorocire și, oricum, nu mi se întâmplă prima oară. Dar e atribuit Ambasadorului, ceea ce este aproape ilogic. Nu scrie un ambasador un comentariu despre ceea ce el însuși a spus![ |
Consolati-va, doamnelor si domnilor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Suntem OTRAVITI IN CORPORE TOATA EUROPA !
am ascultat niste economisti nemti pe you tube care au descoperit ca in Germania nemtii mananca si PORTOCALE VECHI DE CINCI ANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! si plimbate peste mari si tari precum si stocate in fel de fel de depozite, injectate fiind cu suficiente otravuri ca sa tina deci si cinci ani!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Acum cateva zile am uitat un pepene taiat in camara, dupa doua zile l-am descoperit si l-am gustat: ERA AMAR CA FIEREA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Poate este un chimist pe acest blog care ne poate spune ce otrava bagasera escrocii in el! Pepenele l-am cumparat de la MATCH!!!, unde-mi fac toate cumparaturile! Vorbesc din Belgia!!!
Piata saptamanala din centrul orasului e invadata de produse uriase (niste struguroi de ti se face greata!)
Apar mai ales fructe nemaivazut de mari, precis pline de nitrate, vandute pe tarabe de arabi de la care nu cumpara nimeni aici in orasul unde ma aflu! Clientii ii ocolesc, cumparand doar de la belgieni!!!
Ciresi nu mai mananc: uriase si fara gust: cum le vad ma gandesc la pepenele cel amar si ma intreb cate otravuri au in ele!
Nu mai cumpar decat marfa locala! O fi otravita dar macar nu atat ca cea de import!
Io cred ca in Romania se poate organiza o retea de cooperative locale unde sa poti si comanda una si alta: am vazut ca la tara, in Normandie, francezii facusera treaba si livrau la domiciliu produse de vis!!!
Dinu C. Giurescu: Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune
Gabi Simon
iulie 31, 2016
Featured
Revista
q magazine giurescu
La 89 de ani, academicianul Dinu C. Giurescu vorbeşte în Q Magazine despre trecutul şi viitorul poporului român.
Încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forța să lupt pentru ideile mele
O știre mi-a atras atenția la un moment dat: Mein Kampf-ul lui Hitler se vânduse ca pâinea caldă la Târgul de Carte de la Lisabona. M-am gândit că Dinu C. Giurescu este persoana cea mai potrivită să-mi explice dedesubturile acestei notițe. L-am sunat și, cu vocea sa ușor tărăgănată, m-a invitat la o discuție în apartamentul său de pe Calea Victoriei. Era mai mult decât sperasem: urma să intru în sanctuarul unuia dintre cei mai importanți istorici ai momentului, al istoricului care în mod fățiș a declarat război ipocriziei, prostiei și impotenței intelectuale de la vârful actualei piramide a societății. Mă aștepta în biroul său de acasă. S-a uitat la mine lung şi m-a măsurat din cap până în picioare. După ce m-a radiografiat, mi-a spus:„ Mă uit la dumneata. Ești tânără și dorești să vorbești cu mine. Eu am 89 de ani. Dar să știi că încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forța să lupt pentru ideile mele.”
„Mein Kampf“ („Lupta mea“) a fost scrisă de Adolf Hitler în perioada 1923-1924
Mi s-a părut că declarația de credință făcută chiar înainte de a fi reușit să scot reportofonul din geantă era un fel de a-mi spune că nu dorește să-și „machieze” opiniile doar așa, pentru un interviu. M-am așezat pe unul din scaunele indicate. Mi-a oferit rahat cu apă rece. Nu zâmbiți, mie mi s-a părut extraordinar pentru că și prin asta profesorul Dinu C. Giurescu îmi dădea cu generozitate biletul de intrare către lumea din care face parte. Își dovedea în acest fel, mărunt poate, aristocrația. În timpurile când societatea românească era mai așezată, în vremurile în care familiile încă țineau la blazonul lor, acesta era semn de mare ospitalitate.
Fascinaţia trecutului
Energia pe care profesorul o emana m-a făcut să înțeleg că în acest om, pe care vârsta l-a gârbovit ușor, vremurile nu i-au corupt credința și, în consecință, nici sufletul. „M-a tulburat când mi-ai zis de Mein Kampf la telefon. Am stat și m-am gândit de ce ar căuta lumea o astfel de carte. Să fie fructul oprit până de curând? Poate. Lumea este extrem de confuză, extrem de nesigură și poate că se simte hărțuită. În aceste condiții, își caută repere. Și cum Al Doilea Război Mondial a tot fost subiect de documentare, de emisiuni, de carte, în cei 70 de ani de la terminarea lui, a intrat în conștiința oamenilor ca fiind evenimentul la care se pot raporta. Și cred că mai este și curiozitatea. Sunt curios, la următorul târg de carte important oare va fi aceeași situația?”.
Cărțile care ocupau pereții camerei în care ne aflam păreau că îl aprobă. Istoria este la ea acasă în apartamentul profesorului Giurescu. Volumele groase de specialitate, enciclopediile cu coperțile ușor roase stau în rafturi, cuminți unele lângă altele, dar dând impresia că respiră, că au viață. Fiecare dintre ele fusese citită, poate răscitită. Mai vechi sau mai noi, ele fuseseră asimilate de proprietarul lor, li se dăduse importanța de care aveau nevoie și respectul cuvenit.
În tinerețea lui, înainte de începerea războiului, evenimentele se succedau cu o rapiditate grozavă. „Mă interesa și atunci, prin ‘39-‘40, ceea ce se întâmpla în jurul meu. Ziarele le citeam cu toții. Eram bulversați de rapiditatea cu care se întâmplă evenimentele. Nu înțelegeam însă pe deplin sensul acelor informații. Și atunci totul era confuz, era în ceață. Există totuși o asemănare între ceea ce simțeau oamenii de atunci și ceea ce simt oamenii de acum. Numai că atunci războiul se desfășura pe alte coordonate. Acum, situația e schimbată. Deși nu ne dăm întotdeauna seama, există un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar etc”.
Țara se conduce prin instituții de forță
Profesorul își ridică ochii de un albastru intens și se uită în fața lui, unde trona un televizor deschis pe un canal de știri, dar cu sonorul dat la minimum. Îmi spune: „Doamne, când mă uit la televizor și îi văd pe câte unii cu câtă nonșalanță debitează tâmpenii, mă enervez cumplit. Nu au pic de cultură, dar sunt foarte siguri pe ei.”
L-am întrebat cum explică faptul că partidele extremiste din Europa capătă din ce în ce mai mult sprijin popular, mai multă credibilitate și, în mod evident, mai mult capital electoral.
„Partide extremiste? Nu le-aș numi așa, ci mai degrabă naționaliste. Este evident, la nivel intuitiv, europenii simt că amestecul nu e bun. Mă refer la amestecul de civilizații, de mentalități, de credință. Nu poți să fii obligat să primești cu brațele deschise ceea ce de fapt nu vrei să accepți. Acea cotă nesuferită pe care fiecare țară a fost obligată să o accepte este motivul pentru care oamenii au început să sprijine partidele naționaliste.
Gândiți-vă la noi, românii. Țara Românească și Moldova au fost sub dominație turcească timp de 500 de ani, dar, în acest răstimp, turcii nu au avut voie să aibă proprietăți, să ridice moschei. Domnitorii pe care i-am avut au simțit că în acest fel apără identitatea și românismul. Acum toate sunt invers. Îi chemăm la noi, le ridicăm moschei. Ceea ce nu au reușit în alte vremuri, reușesc acum.
Ba, mai mult decât atât, se dorește parcă ștergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română. Și se vede asta și prin reformele din domeniul învățământului. Se vorbește de globalizare, dar constat că se dorește formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un pălmaş modern. Cu cât uiți mai repede trecutul care-ți aparține, cu atât ți se va șterge identitatea mai rapid. Cred și eu, ca Ilie Șerbănescu – deși el este mai rău decât mine atunci când spune că suntem un spațiu de la marginea lumii –, că am ajuns o colonie, că nu mai decidem noi pentru noi. Atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare pentru noi ca țară și constat că tendinţa merge spre slăbirea şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.
Am fost ales parlamentar. Am crezut că voi putea schimba câte ceva, am crezut că voi putea să fac. Nu se vrea. Ăsta este adevărul. Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb unde sunt cei din elita intelectuală? Apar unii pe la televizor, vorbesc, dar se clamează independenți și, de fapt, nici nu spun nimic, dar nici nu fac nimic să îndrepte situația. E trist. Industrie nu mai avem; sistem bancar, nu; pădurile, nu le mai protejăm; vindem pământul pentru că aşa a zis UE! Mie-mi vine rău când zic asta! Şi ce dacă a zis UE?! Ei pot să zică şi eu zic cum zic eu şi până la urmă vedem ce facem noi! Țara se conduce prin instituții de forță, ca DNA. Nu-i nimic normal în toate astea.”
În timp ce-și expunea părerea despre ceea ce se întâmplă, figura istoricului se înnegura. Tristețea i se întipărise pe față. „Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…”
Tăcu din nou și privi către televizor, pe ecranul căruia se derulau tot felul de imagini despre Brexit. „Ceea ce a făcut Marea Britanie este un act al unui stat cu adevărat suveran. La noi, există o slugărnicie a conducătorilor pe care nu o pot înțelege. Asta e situația!” M-am mirat. Părea că s-a instalat resemnarea, lucru care nu i se prea potrivea. L-am întrebat dacă despre asta este vorba. Zâmbind, mi-a spus: „Știi, când discutam cu tata (n.r. Constantin C. Giurescu – istoric, academician profesor universitar și deținut politic la Sighet), mă întreba câteodată de ce se întâmplă un lucru sau altul. Îi răspundeam: „Asta e situația. Se enerva și-mi spunea că ăsta nu e un răspuns, nu e o explicație. Mă uitam la el și îi spuneam: păi nu asta e situația? Situația în sine e explicația.”
Mai credeți că se poate schimba ceva în parcursul nostru ca țară?, l-am întrebat… Ochilor lui albaștri le-a revenit strălucirea, fruntea s-a descrețit. „Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”.
Am plecat de la profesorul Dinu C. Giurescu însuflețită de discuția minunată pe care am avut-o. Am plecat cu speranța că va veni momentul de bine și pentru România.
http://www.qmagazine.ro/dinu-c-giurescu-sa-ti-iubesti-tara-devenit-o-infractiune_316015.html
NU SE VREA !!! acesta e raspunsul !!!
Si….plecand de la el, constientizam ca e din cauza strainilor care au ocupat institutiile statului ca lupii la oi !!!
Poporul român VREA, dar este asuprit prin prin vicenie si minciuna, prin indobitocire si spalare de creier….de aceea avem datoria de a CREDE IN NATIUNE SI IN FORTA EI !!!!!!!!!!!!!
Un documentar excelent pe tvr2 : „Dincolo de moarte…IUBIREA” –-
Luni, 1 august, ora 19:10: Neodihna (Mihai Viteazul şi mama lui, Teodora)
După tragica moarte a lui Mihai Viteazul, mama voievodului, Tudora, s-a călugărit, găsindu-şi liniştea şi împăcarea sufletească la Mănăstirea Cozia…
Un document de o rară frumuseţe, o „diată” cu inflexiuni de bocet, în care îşi „plânge păcatele şi pătimirile fiului ei Mihai”, va deveni coloana vertebrală a construcţiei dramaturgice, împreună cu evocarea aventurii aducerii capului lui Mihai Viteazul, de la Turda la Mănăstirea Dealu şi a „odiseei”, prin secole, a acestei „relicve sacre”, până în anul 1922.
Documentarul, realizat de Vasile Alecu, se bucură de participarea actriţei Olga Delia Mateescu; narator este istoricul Constantin Rezachevici, iar lectura textelor este făcută de Alexandru Georgescu. În dramaturgia documentarului sunt inserate şi imagini de arhivă din spectacolul „Capul” de Mihnea Gheorghiu.
„E neîndoielnic deci că Mihai Viteazul a fost fiul de greşeală, şi nu de cununie, al Tudorei, şi călugăriţa cucernică va fi văzut în moartea înainte de vreme a copilului ei o pedeapsă…”, Nicolae Iorga
Neodihna (Mihai Viteazul şi mama lui, Teodora…) Cu participarea actriţei Olga Delia Mateescu; narator dr. Constantin Rezachevici, istoric; lectura textelor Alexandru Georgescu; în dramaturgia documentarului sunt inserate şi imagini de arhivă din spectacolul „CAPUL” de Mihnea Gheorghiu, regia Letiţia Popa, interpreţi principali: Olga Delia Mateescu şi Costel Constantin, preluare TVR de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Redactor Mariana Ioniţă; imaginea: Ion Cristodulo, Sorin Chivulescu,Valentin Ilie; Producători: Ioana Mureşan, Dora Muller Realizator Vasile Alecu Casa de Producţie TVR. („E neîndoielnic deci că Mihai Viteazul a fost fiul de greşeală, şi nu de cununie, al Tudorei, şi călugăriţa cucernică va fi văzut în moartea înainte de vreme a copilului ei o pedeapsă…” (N. Iorga)… După tragica moarte a lui Mihai Viteazul, mama voievodului, Tudora, s-a călugărit, găsindu-şi liniştea şi împăcarea sufletească la Mănăstirea Cozia… Un document de o rară frumuseţe, o „diată” cu inflexiuni de bocet, în care îşi „plânge păcatele şi pătimirile fiului ei Mihai”, va deveni coloana vertebrală a construcţiei dramaturgice, împreună cu evocarea aventurii aducerii capului lui Mihai Viteazul, de la Turda la Mănăstirea Dealu şi a „odiseei”, prin secole, a acestei „relicve sacre”, până în anul 1922…)
si….Marţi-miercuri, 2-3 august, ora 19:10: Candela (Constantin Brâncoveanu şi soţia lui, Maria)
O tragedie cu amplitudine antică şi dramatism shakespearian a îndoliat, dar și înnobilat istoria şi fiinţa românească : jertfa de martir a voievodului Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru băieţi ai săi şi cu unul dintre ginerii lui, sfetnicul Ianache Văcărescu, prin asasinatul politic săvârșit de turci.
Era 15 august 1714, ziua de Sf. Mărie Mare, când domnitorul împlinea 60 de ani, iar soţia lui, Maria Brâncoveanu, ar fi trebuit să-şi sărbătorească, după datină, onomastica.
Filmul va dezvolta dimensiunile politice și spirituale ale acestei tragedii, cu accente dramaturgice reliefante și pe calvarul, încercările dramatice, strădaniile fără odihnă ale Mariei pentru răscumpărarea și aducerea în ţară (din păcate, ori slavă Domnului!, în iulie 1720) a rămăşiţelor pământești ale soţului şi îngroparea lor, în mare taină, în Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, din Bucureşti. Şi totuşi la Mănăstirea Hurezi, mormântul hărăzit cândva odihnei veşnice pentru voievod veghează încă, şi în zilele noastre, chiar dacă gol, la memoria martirului.
Participă: Acad. Răzvan Theodorescu; Doina Mândru, istoric de artă, Director artistic Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti”; dr. Silvana Rachieru, istoric, Director ICR Istanbul; pr.dr. Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti; Pr. Sergiu-Marcel Vlad, Biserica românească din Istanbul.
În dramaturgia documentarului sunt inserate şi imagini de arhivă din spectacolul TVR cu drama „Constantin Brâncoveanu” de Nicolae Iorga, în rolul titular fiind Ştefan Iordache, adaptarea şi regia George Teodorescu.
Lectura textelor îi aparţine lui Alexandru Georgescu, iar realizatorul documentarului este Vasile Alecu.
http://tvr2.tvr.ro/istoria-marilor-povesti-de-iubire-la-tvr-2_17393.html
pentru ca santem condusi lupi ! lupii la oi ! pentru ca strainii de neamul românesc au ocupat institutiile statului sub directa coordonarea haitei din apus, pentru a fi decimati sistematic, nemteste, ca un lucru bine facut !
Bine că d-l Profesor univ. Ion Z. Coja a specificat sub heading, „Textele altora”. Altfel m-aş fi supărat pe domnia sa.
Păi cu cine să faci agricultură în România? Specialiştii s-au reprofilat findcă nu mai au obiectul muncii: pămîntul. El s-a fărîmiţat iar moş Gheorghe de la ţară şi-l lucrează şi el cum poate. Feciorii şi nepoţii nici nu mai vor să audă de pămînt, căci cu banii pe care îi cîştigă în străinătate chiar ca salahor sau culegător de căpşuni, aduşi în România, devine „domn” îşi ridică palate, în loc să rămînă în ţară, condamnat într-o cocioabă lucrînd ca robul cele cîteva hectare de pămînt. Mai bine le vinde cui s-o nimeri, ca să scape de grija lor.
Cineva neavizat ar fi tentat să spună cam aşa: „Păi să stea aici în ţară, să tragă sapa dă coadă, că d’aia-i ţăran!” Ei, nu mai merge lozica ce i-a îndepărtat pe ţărani de Ţară! Fiul sau nepotul de ţăran gospodar al zilelor noastre nu mai este fiul şi nepoţul gospodarului de altădată. Sunt „emancipaţi”, îşi fac şi ei socoteli economice şi îşi pun întrebări fireşti: de ce să fiu eu slahor în ţară cînd în occident cîştig de 5 ori mai mult, depunînd acelaşi efort?
Şi poate şi dvs. cititorii acestor fraze vă veţi întreba, de ce oare?
Iată d’aia! Nu mai avem cu ce aduce valută în ţară ca să scadă valoarea euro-lui sau dolarului, pentru că valuta e ca o marfă: e puţină, îi creşte preţul. Iar cerea de valută e mare. Sunt destui care cîştigă uşor lei în această ţară şi dau oricît să-şi dobîndească pe lei valută, făcînd presiuni uriaşe cu cerea lor asupra valutei străine. De aceea, în loc să cumpărăm euro plătind pe el un leu, cum ar fi firesc, plătim de 4-5 ori mai mult.
E firesc ca cel ce efectuează o muncă de salahor în străinătate şi cîştigă un salariu de mizerie de 600… 1000 de euro cu care acolo moare de foame, să vină în România şi să primească 4-5000 de lei în loc să primească cum ar fi firesc 600-1000 de lei.
Dacă ar fi aşa, ei, ia să vezi nenicule cum din ţară nu ar mai prefera să plece fîrtaţii plini de vlagă pe coclauri străine ca în ţară să primească atît de puţini bani! Să vezi atunci că şi spitalele noastre ar avea medici de primă clasă, nu s-ar mai duce să rînească spitalele din străinătate şi ar acorda asistenţă medicală omeneasă celor care i-au sponsorizat să-şi termine facultatea.
Cine e de vină? Schimbul valutar! Numai el e de vină! Dacă aveam industrie, am fi putut valorifica aici în ţară potenţialul creator al poporului român, am fi introdus în marfa vîndută mult mai multă inteligenţă românească ca să obţinem bai grei pe ea, ca nemţii, am fi putut exporta mărfurile noastre în special în lumea a III-a unde am fost întotdeauna competitivi şi îndestulam băncile noastre cu valută, ca acesteia să-i scadă valoarea faţă de leu, nu să-i crească ca să ne fugă oamenii din ţară! De aceea nu mai avem în ţară cine să ne lucreze pămîntul.
Cum au tupeul unii gropari ai industriei romanesti, sa -si exprime mirarea despre starea actuala poporului roman? Oare pot sa-si consume in tihna , ce-au achizitionat prin smecherie ? Nu le pare rau de saracia care a cuprins Romania ?
Explicat foarte bine si la subiect.. deci vanzarea sau distrugerea industriei si agriculturii cat si guvernarile FESENE-iste au distrus LEUL..in 2002 1 dollar ajunsese 35000 de lei si toate economisirile romanilor s-au spulberat.. am luat-o scurt si de la capat.. .. legi proaste, facute de idiotii alesi cu promisiuni desarte, guverne corupte si un parlament hamesit. cu puscariabili din toate zonele politice si mai vrem sa facem o tara in care tinerii sa munceasca si pensionarii sa se bucure de cei cativa ani ramasi.. pai guvernatorul Banci nationale care este ales pe viata sa faca ce vrea cu LEUL nostru.. adica RON-ul acum, fratilor trebuie sa ne descotorosim de parlamentari, guvernul sa fie condus de profesionisti si hotii pedepsiti nu martirizati ca NEVINOVATI si idolatrizati de toti saracii..=electoratul