iernat@hotmail.com 81.18.84.243 |
Ce așteptări să mai existe când slujitorii Domnului biencuvintează doar ofrandele, însă n-au urechi si pentru necazuri: „roagă-te la Dumnezeu” . Într-adevăr e mai bine așa și totuși. În schimb solidaritatea pentru „refugiați” este impresionantă și are ca limite doar bugetul UE și a unor enoriași sinceri în fond dar poate prea naivi. În ceea ce privește „bunele” intenții ale organizatilor internaționale sau ale statelor occidentale, cetățenii avizați de acolo sunt și ei lămuriți de foarte mult timp. Se știe de exemplu că strângerea de ajutoare mai la tot pasul este destinată în mare parte comercializării și nicidecum nevoiașilor, care n-au decât să se roage. Se știe deasemenea că nababii de acolo vandalizează împreună cu alti nababi țările lumii „ a treia”. Dar ce să-i faci doar așa îsi mai cresc și ei standardul de viață și majoritatea inchid ochii ridicând din umeri. Ipocritii si autorii prădăciunilor nu se sfiesc să incrimineze corupția și abuzurile din țările furate. Și uite așa hoțul strigă: hoții. Iar nedreptățiții cască gura la fabuloasa …civilizație occidentală. Și asta o fac si cu propriile lor popoare.
De ceva vreme ființează în lume( și foarte agresiv în special în Europa de vest) un organism „menit” a se ocupa de … protecția adultului, pentru cine nu știa. Astfel în Franța vreo câteva sute de cetățeni, în special dintre cei care au mai ceva rezerve financiare, sunt puși sub tutelă sub motive medicale, mai precis că nu ar fi în stare să se gestioneze. E destul o simplă bănuială, un denunț „prietenesc” și în câteva luni te ușurează de grija agoniselii de o viață sau poate de generații întregi. Furt organizat deghizat in… grija față de om. Parcă sună cunoscută sintagma dar pe atunci se limitau totuși la rații alimentare, întreruperea curentului și alte mărunțișuri care par inocențe față de abuzurile din Occident. Mai transpare și pe la noi câte o știre despre răpirile nejustificate de copii de către instituțiile statului. În rest actualii tovarăși din mass media autohtonă se feresc să-și denunțe pretenii occidentali. După câteva decenii de la astfel de crime, apare câte un oficial care în mod „solemn” îsi cere scuze in numele …țării respective. Și afacerile își reiau cursul in mod firesc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă cum reclma e sufletul comerțului asa s-a creat mitul cu …drepturile omului si toate organismele adiacente care nu fac decât să hrănească în mare parte niște trântori sau/și criminali ce se pozează ironic în luptători pentru Dreptate. Mai bine zis pentru drepturile lor bănești. Și dacă membrii clerului mai greșesc uneori, anumite îndemnuri vor rămâne mereu valabile: Mai bine este a te încrede în Domnul decât a te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul decât a nădăjdui în căpetenii. Toate neamurile m-au înconjurat și în numele Domnului i-am înfrânt pe ei. |
ELEVII ȘCOLII pe timp al lui Ceaușescu și pe timpul prezent.
Elevii școliți in epoca Ceaușescu, umileau profesorii din occident cu nivelul ridicat de pregătire si IQ-ul ,pentru ca am avut cel mai performant sistem de educație.
Realizările lui Ceaușescu nu sunt egalate de nimeni in istorie. NIMENI, in 5000 de ani de istorie cunoscută nu a reușit asemenea performante, in toate domeniile timpului sau.
Numai opera arhitectonică, hidrotehnica si de infrastructura a lui Ceaușescu este epopeică si megalitică: baraje, poduri, șosele, tuneluri, sute de km de diguri de zeci de metri înălțime de la fundul marii. Mii si mii de blocuri de locuințe si rețele de institutii de tot soiul! Dacă as enumera tot ce a făcut Comandantul Suprem, m-ar apuca Revelionul! La o ieșire la mare de vreo 100 km, Ceaușescu a construit a patra flota maritima din lume, docuri pe locul trei ca mărime si macarale navale campioane mondiale ca forța de ridicare! Si asta numai pe plan de supra si infrastructură, urbanism si industrie. Dar! Cele mai mari realizări au fost pe plan uman! Dar nici asta nu pot înțelege romanii contemporani, a căror capacitate de înțelegere este similară cu cea a câinilor si inferioară celei a pisicilor! In raport cu românii, pisica înțelege instant!
Când eram eu in scoala generală, aveam colegi care plecau din țara, cu familia, definitiv. Asta era prin anii 80. Mergeau in Germania, in Ungaria, in SUA, Israel, Franța, Grecia etc. Acolo, colegii mei dădeau niște examene ca sa fie evaluați si dați la scoala in continuare. TOȚI erau înscriși cu una, doua sau trei clase mai sus! Si ăștia erau “plevușca” – nu plecau cei eminenți! Dar am avut si un caz de olimpică la mate-fizica-chimie ( azi medic primar) care a mers exact o zi la scoala in Germania, la un liceu militar elitist. Pe profesor l-a mâncat in cur sa o scoată la tablă … grea umilința au mâncat nemții, exact in domeniul care doare cel mai mult: intelectul. La care, profesorul, in loc sa zică “Mulțumim, bravo, ia loc in banca!”, a zis “Dacă musafira noastră știe așa de bine matematică, sa-i arătam ca noi știm fizica!”. S-au făcut de ras si mai rău, atât de rău încât i-au făcut scandal celui care o adusese pe fată la liceul lor.
Apoi au venit Andrei Marga si Ecaterina Andronescu – ultima fiind de o prostie multilateral dezvoltată. Francmasoni. Ei au introdus manualele alternative si au operat modificări in programa școlară “comunista” – au “targhetat normele instituțiilor de învățământ europene”! Ca urmare, media IQ- ului românilor s-a prăbușit: Ceaușescu i-a lăsat la 110 ( la Sănătate si Nutritie era dr. Iulian Mincu), iar in 2015 românii aveau media IQ 90 ( la Sănătate fiind tot soiul de borfași, manageri, “privat”, – masoni toți, oricum).
Cea mai mare realizare a lui Ceaușescu asta a fost: i-a scos din noroaie si le-a dat formă, sens si performanța! I-a canalizat, i-a grupat, i-a folosit pe romani, după un management al resurselor materiale si umane absolut genial! A dublat/ cazat/ spălat/ școlarizat ultraperformant populația orașelor, aducând țăranii la oras. Cu ei a făcut o industrie imposibil de egalat in doua decenii! De la ZERO. Dar! Deși a adus țăranii la oras, a făcut si cea mai performanta agricultura din toată istoria acestui teritoriu! Irigat, mecanizat, hibridizat si investiții in cercetare! Totul produs AICI – combine, batoze, tractoare, rețea de apa – TOT. Așa ca a plătit datoriile, ceea ce este din nou UNIC!
Ei bine, după părerea mea, un neam care a mușcat mâna care l-a hrănit nu merita nici măcar o judecată sumara, ca si cea pe care a avut-o cuplul Ceaușescu! S-au bucurat! Astăzi, când majoritatea romanilor au capul plin de fecale nu se mai poate discuta așa ceva cu ei, darmite detalii care depășesc infinit puterea lor de pătrundere. Este o blasfemie să vorbești despre Ceaușescu cu votiștii asasinilor săi! Majoritatea confundă Epoca de Aur ( sintagma apartine lui Octavian Paler) cu perioada rezistentei din munți a lui Pauker. Este ca si cum ai vrea sa lucrezi la motoarele navetei spatiale, când tu nu știi nici tabla înmulțirii, dar vrei sa reglezi tu parametri de funcționare a lansării pe orbita!
Ce sa discuți cu ăștia despre performanțele unui geniu strategic care era Nicolae Ceaușescu?!?!
prof. dr. Gabriel Lupan