ŞANSA  GRECIEI ŞI A EUROPEI

 

  1. Prin votul dat în referendumul din data de 5 iulie 2015, poporul grec şi-a reluat locul pe care l-a avut acum 2.500 de ani, acela de deschizător de drumuri pentru civilizaţia europeană.

În urma acestui vot, poporul grec a deschis lupta pentru eliberarea popoarelor Europei de sub tirania caracatiţei financiare transnaţionale, care este pe cale de a transforma Uniunea Europeană într-o nouă Uniune Sovietică, într-un nou lagăr al popoarelor europene, care vor fi puse să muncească pentru satisfacerea poftelor de putere şi de înavuţire a celor câteva zeci de familii care controlează caracatiţa.

Rămâne de văzut dacă actualul conducător al poporului grec, premierul Alexis Tsipras, va reuşi să se ridice la înălţimea mandatului încredinţat de poporul său şi să devină un Pericle al întregii Europe contemporane.

  1. Incompetenţi, iresponsabili, corupţi şi trădători, guvernanţii Greciei din ultimele decenii au creat o datorie publică uriaşă, insuportabilă, nu numai de către poporul grec, ci de nici un alt popor al planetei.

Guvernanţii Greciei nu au creat această datorie singuri ci în complicitate cu cei care le-au pus la dispoziţie sumele uriaşe de bani cu care s-a creat datoria.

Guvernanţii şi complicii lor au fost singurii care au beneficiat de pe urma acestei îndatorări a poporului grec.

  1. Nici un cent din sutele de miliarde de euro împrumutate de guvernanţii Greciei de la băncile caracatiţei financiare transnaţionale nu a ajuns la poporul grec. În toţi aceşti ani, în care s-a acumulat datoria publică de 317 miliarde de euro, veniturile bugetului statului grec au fost mult mai mari decât totalul sumelor plătite de statul grec pentru salariile bugetarilor, pentru pensii şi pentru ajutoarele sociale. Statul grec a plătit salariile, pensiile şi ajutoarele sociale exclusiv din banii încasaţi de la poporul grec, prin sistemul naţional de taxe şi impozite. Aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă şi în România, de fapt. Toţi banii împrumutaţi de guvernanţii Greciei au fost folosiţi pentru achiziţii de bunuri, de lucrări şi servicii, contractate fie de firmele guvernanţilor, fie de firmele controlate de băncile împrumutătoare, la preţuri care le asigură încasarea de profituri uriaşe, suficient de mari încât să aibă şi bani de şpagă, pentru contractarea de noi şi noi împrumuturi. Aşa cum se întâmplă şi în România. Aşa cum se întâmplă şi în restul Europei şi al lumii.
  2. Datoria publică a Greciei, de 317 miliarde de euro, reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât 2,6% din totalul datoriei publice a celor 28 state membre ale Uniunii Europene, care, în conformitate cu datele publicate de EUROSTAT, Biroul de Statistică al Uniunii Europene, pe site-ul acestei instituţii, a ajuns la cifra de 2.100 MILIARDE de euro, ceea ce înseamnă 87% din PIB-ul însumat al acestor 28 de state.

Cele 19 state ale zonei euro au o datorie publică de 9.300 miliarde de euro, adică 77% din totalul celor 2.100 miliarde, cât datorează toată Uniunea. Gradul de îndatorare in cadrul zonei euro este de 92%, mai mare, deci, decât cel de la nivelul întregii Uniuni. Ori, aderarea la euro ar trebui să conducă la reducerea gradului de îndatorare, nu la creşterea acestuia.

  1. Indiferent cum o calculăm, ca raport faţă de PIB, sau ca număr de euro pe cap de locuitor, datoria publică a Greciei este cea mai ridicată din întreaga Uniune Europeană. Toată Uniunea este, însă, îndatorată, excesiv, inutil şi foarte periculos, pentru viitorul celor 500 milioane de locuitori ai săi.

Dacă datoria publică a Greciei, de 317 miliarde de euro, reprezintă 2,6% din datoria totală a Uniunii Europene, datoria publică a Germaniei, de 2.170 miliarde de euro, reprezintă 17,9%, cea a Italiei, de 2.134 miliarde de euro, 17,6%, cea a Angliei, de 2055 miliarde de euro, 17,0, cea a Franţei, de 2038 miliarde de euro, 16,8%, cea a Spaniei, de 1.035 miliarde de euro, 8,6%. În total, aceşti 5 „granzi” ai Europei, însumează o datorie publică de 9.432 miliarde de euro, adică 78% din întreaga datorie publică a Uniunii Europene.

  1. Printre „criteriile de convergenţă”, respectiv printre condiţiile impuse noilor state la aderarea în Uniunea Europeană, figurează şi condiţia ca datoria publică să fie de sub 60% din PIB-ul său. Ori, aceleaşi date publicate de EUROSTAT arată că 11 din cele 19 state ale zonei euro depăşesc, cu mult această limită. Datoria publică a Greciei este de 177,1 din PIB, dar şi a Italiei este de 132,1%, a Portugaliei, de 130,2%, a Irlandei, de 109,7%, a Ciprului, de 107,5%, a Spaniei de 97,7%, a Franţei, de 95,0%, a Austriei, de 84,5%, a Germaniei, de 74,7%, a Olandei, de 68,8%, a Maltei, de 68,0%. Anglia, în afara zonei euro, are şi ea o datorie publică de 89,4% din PIB.
  2. Datoria publică a statelor Uniunii Europene, mai vechi sau mai noi, mai mari sau mai mici, creşte de la un an la altul. Pe ansamblul celor 28 de state, datoria publică a crescut de la 80,9% din PIB, cât era în anul 2011, la 86,8%, în anul 2014. În statele zonei euro, creşterea a fost de la 86,8% la 91,9%, în Spania ponderea a crescut de la 69,2% la 97,9%, în Franţa, de la 85,2% la 95,0%, în Italia, de la 115,4% la 132,1%, în Portugalia, de la 111,1% la 130,2%, în Anglia, de la 81,8% la 89, 4%, în Croaţia, de la 63,7% la 85,0%, în Slovacia, de de la 43,4% la 53,4%.
  3. Îndatorarea statelor naţionale determină, implacabil, trecerea acestora sub controlul caracatiţei financiare transnaţionale şi, apoi, folosirea lor pentru preluarea controlului asupra capitalurilor naţionale şi asupra resurselor naturale ale statelor în cauză. În final, transformarea popoarelor Europei în sclavi ai caracatiţei financiare transnaţionale. Îndatorarea statelor este principala sursă a corupţiei şi a distrugerii moralităţii popoarelor. Dacă nu se iau măsuri radicale de oprire a acestui proces, pe rând, toate popoarele Europei vor fi aduse la situaţia în care se află, acum, poporul grec.

Îndatorarea statelor, aservirea popoarelor de către mafia financiară transnaţională este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii şi calităţii vieţii popoarelor Europei, nu tancurile şi rachetele lui Putin.

Soluţia este aceea propusă de mine în proiectul de ţară pentru România, cunoscut sub denumirea de Constituţia Cetăţenilor. Statelor trebuie să li se interzică, prin Constituţie, să se împrumute, cu excepţia stărilor de calamitate, război, asediu etc.. În condiţii normale, statele trebuie să funcţioneze cu bugete echilibrate, astfel încât cheltuielile să nu fie mai mari decât veniturile încasate prin sisatemul de taxe şi impozite, aprobat de popor.

  1. La aducerea Greciei în actuala situaţie au contribuit nu numai guvernanţii ţării şi băncile care au acordat creditele, prin care s-au îmbogăţit guvernanţii Greciei şi corporaţiile bancare, ci şi instituţiile Uniunii Europene, respectiv Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, precum şi Fondul Monetar Internaţional, aşa-numita „troică”. Acestea au aprobat împrumutarea Greciei din Fondul de Stabilitate al Uniunii Europene, pentru a se rambursa banii băncilor, deşi era evident că poporul grec nu poate suporta austeritatea impusă de troică, şi nu poate rambursa aceste noi credite, încălcându-se, însă, condiţia impusă prin tratatele constitutive ale Uniunii referitoare la pragul de 60% din PIB.

A fost o gravă greşală a celor care au aprobat această „inginerie financiară”, pentru care trebuie să plătească.

  1. Domnul Alexis Tsipras, în numele poporului grec, este îndreptăţit să solicite reducerea datoriei la nivelul pragului stabilit prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene, de 60%, adică la suma de 107 miliarde de euro şi să reeşaloneze plata acestei sume, în conformitate cu posibilităţile reale ale economiei greceşti.

Chiar şi această sumă, de 107 miliarde de euro, va fi mult mai uşor de plătit dacă guvernul Greciei va pune în practică Legea Cojocaru, respectiv impozitarea progresivă a marilor proprietăţi şi constituirea, pe această cale, a unui fond naţional de investiţii, prin care să fie împroprietăriţi cetăţenii cu capital productiv şi să se asigure o creştere accelerată a economiei greceşti.

  1. Instituţiile financiare europene şi internaţionale să se angajeze să nu mai participe la inginerii financiare asemanatoare celei aplicate Greciei.

 

Constantin Cojocaru

8 iulie 2015

 

 

NNo