L-au ASASINAT pentru a-l REDUCE la TĂCERE: Jurnalele GENERALULUI PATTON demască complicitatea ALIAȚILOR cu SOVIETICII și ATROCITĂȚILE din timpul GERMANIEI OCUPATE … Totul a fost dirijat de EVREI

acum 6 ore
5063 vizualizări
4 comentarii
goo.gl/nRWuPJ
Jurnalele generalului George S. Patton le găsiți listate pe pagina Library of Congress. în Colecțiile Digitale:

George S. Patton Papers: Diaries, 1910 to 1945

Iată și două articole edificatoare:

The Telegraph, Generalul George S. Patton a fost asasinat pentru a fi redus la tăcere datorită criticilor sale aduse conducătorilor aliați de război potrivit unei noi cărți

George S. Patton, cel mai distins general de front al Americii din cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost asasinat după încheierea conflictului cu complicitatea comandanților amerciani, potrivit unei noi cărți.

‘Avem parte de o situație îngrijorătoare cu acest mare patriot, este scăpat de sub control și trebuie să-l salvăm de la sine însuși.’ Generalul suprem al OSS nu avea încredere în Patton.
Noile jurnale descoperite ale asasinului distinctiv al Oficiului de Servicii Strategice (OSS) pe timp de război, predecesorul CIA, dezvăluie că spionii șefi americani îl doreau pe Patton mort deoarece amenința să demaște complicitatea aliaților cu rușii ce au dus la pierderea de vieți americane.

Moartea generalului Patton în decembrie 1945, face parte din cele mai persistente mistere din era războiului. Deși a suferit răni grave într-un accident de mașină din Manheim, se credea că era în curs de recuperare și era pe cale să ia un avion acasă.

Dar după o investigație lungă de un deceniu, istoricul militar Robert Wilcox susține că generalul suprem al OSS „Wild Bill” Donovan a ordonat unui lunetist înalt decorat numit Douglas Bazata să-l reducă la tăcere pe Patton, ce era glorificat cu porecla „Old Blood and Guts”.

Cartea sa, „Ținta Patton”, contine interviuri cu dl. Bazata, ce a decedat în 1999, și fragmente din jurnalele sale, detaliind cum a înscenat accidentul, aranjând ca un camion militar să intre în Cardillacul lui Patton iar apoi împușcându-l pe general cu un proiectil de velocitate redusă ce i-a rupt gâtul în timp ce restul pasagerilor au scăpat nevătămați.

Dl. Bazata sugerează de asemenea că atunci când Patton a început să-și revină, oficialii americani au permis agenților NKVD, predecesorul KGB, să-l otrăvească pe general.

Dl. Wilcox a declarat pentru The Sunday Telegraph că atunci când a discutat cu dl. Bazata:

“Era măcinat de regrete, toate acele crime comise. Mi-a mărturisit că el a cauzat accidentul, fiindu-i ordonat astfel de către Wild Bill Donovan.”

“Donovan i-a zis: ‘Avem parte de o situație îngrijorătoare cu acest mare patriot, este scăpat de sub control și trebuie să-l salvăm de la sine însuși ca să nu strice tot ceea ce aliații au realizat.’ Îl cred pe Douglas Bazata. Este un tip admirabil.”
Dl. Bazata a dus o viață extraordinară. A fost un membru al Jedburghs, unitatea de elită parașutată în Franța pentru a ajuta la organizarea Rezistenței înainte de Ziua-Z în 1944. I s-au acordat patru inimi purpurii, Crucea pentru Distincție în Serviciu și Crucea de Război franceză de trei ori pentru eforturile sale.

După război a devenit un artist recunoscut bucurându-se de patronajul Prințesei Grace de Monaco și Ducele și Ducesa de Windsor.

A fost prieten cu Salvator Dali, ce a pictat un portret cu Bazata ca Don Quijote.

Și-a încheiat cariera ca consilier al Secretarului de Marină al Președintelui Ronald Reagan, John Lehman, membru al Comisiei 11 Septembrie și consilier pentru campania prezidențială a lui John McCain.

Dl. Wilcox a dat de urma și l-a intervievat pe Stephen Skubik, ofițer în Departamentul de Contra-Informații al Armatei Americane, ce a spus că a aflat că Patton se afla pe lista morții a lui Stalin. Skubik l-a alertat în mod repetat pe Donovan, acesta trimițându-l pur și simplu înapoi în Statele Unite.

“Aveți doi martori puternici”, a zis dl. Wilcox. “Dovezile arată că rușii au terminat treaba.”
Scenariul sună neverosimil dar dl. Wilcox a asamblat un caz convingător că oficialii americani au avut ceva de ascuns. Cel puțin cinci documente în legătură cu accidentul au fost eliminate din arhivele americane.

Șoferul camionului a fost trimis la Londra înainte să fie interogat și nu s-a făcut o autopsie.

Cu ajutorul unui expert în Cardillacuri de la Detroit, dl. Wilcox a demonstrat că mașina expusă la muzeul Patton din Fort Knox nu este cea pe care Patton o conducea.

“Este o acoperire”, a zis dl. Wilcox.
George Patton, un controversalist dinamic ce purta revolvere placate cu fildeș la fiecare șold și a fost subiectul unui film premiat cu Oscar cu George C. Scott în rolul principal, a comandat a treia armată americană, ce a tăiat o fâșie prin Franța în urma Zilei-Z.

Dar ambiția sa de a ajunge la Berlin înaintea forțelor sovietice a fost împiedicată de comandantul aliat suprem Dwight D. Eisenhower, ce a acordat rezervele de combustibil ale lui Patton generalului britanic mai precaut Bernard Montgomery.

Patton, ce nu avea îndredere în ruși, considera că Eisenhower a greșit împiedicându-l să închidă așa numita Pungă de la Falaise în toamna 1944, permițând sutelor de mii de soldați germani să se retragă pentru a lupta în continuare. Asta a dus la moartea a mii de americani în timpul contra-ofensivei de iarnă ce a căpătat numele de Bătălia de la Bulge.

Pentru a-l mulțumi pe Stalin, armatei a treia i s-a ordonat să se oprească atunci când a ajuns la granița germană și i s-a interzis să cucerească Berlinul sau Praga, ceea ce ar fi putut preveni dominația sovietică asupra Europei de Est de după război.

Dl. Wilcox a declarat pentru The Sunday Telegraph:

“Patton dorea să demisioneze din armată. Dorea să meargă la război împotriva rușilor. Administrația credea că e nebun.”

“Cunoștea de asemenea secrete de război ce ar fi putut ruina cariere.”

“Nu cred că Dwight Eisenhower ar fi reușit vreodată să fie ales președinte dacă Patton ar fi apucat să spună lucrurile pe care le dorea să spună.”
Dl. Wilcox a adăugat:

“Cred că sunt suficiente dovezi încât dacă aș apărea în fața unui mare juriu aș obține probabil un rechizitoriu, dar poate că nu o condamnare.”
Charles Province, președintele Societății Istorice George S. Patton, a afirmat că speră că această carte va duce la dovezi concludente, dezvăluind conspirația. A zis:

“Erau multe persoane care au fost destul de bucuroase de faptul că Patton a murit. Avea să deschidă ușa larg asupra unei mulțimi de lucruri ce erau în neregulă.”

researchlist.blogspot.ro, Experiențele generalului Patton în Germania Ocupată

Faimosul general de patru stele George Patton se afla în conducerea forțelor americane în Africa de Nord, unde Germania a alocat forțe pentru a-i sprijini pe italieni împotriva britanicilor. Patton a fost foarte gung-ho în privința războiului la început, dar când a devenit guvernator militar al Bavariei ocupate, părerile sale s-au schimbat.

Generalul George S. Patton, împreună cu generalul german Erwin Rommel, recunoscut drept cel mai strălucit comandant al tancurilor din istorie
Patton deja s-a opus vehement ordinelor lui Roosevelt ca armata americană să aștepte și să permită Uniunii Sovietice să acapareze teritoriu german, ceh, român, ungur și iugoslav. Tocmai înaintea capitulării germane din mai 1945 era alarmat de planul lui Roosevelt de a demobiliza parțial armata americană, chiar și pe măsură ce Uniunea Sovietică avansa. I-a spus Secretarului de Război american Robert Patterson:

“Să nu le acordăm (sovieticilor) timp să-și acumuleze provizii. Dacă le permitem, atunci vom fi obținut o victorie împotriva germanilor și i-am dezarmat, dar am eșuat în eliberarea Europei; am pierdut războiul!”
Odată în Germania generalul Patton devenise dezgustat de comisarii sovietici. A scris în jurnalul său pe 14 mai:

“Nu am mai văzut în nici o armată vreodată, inclusiv în Armata Imperială Germană din 1912, o disciplină mai severă precum există în armata rusă. Ofițerii, cu câteva excepții, dau impresia de bandiți mongoli abia civilizați.” I-a spus soției sale: “Dacă e să ne luptăm cu ei, acum e momentul. De-acum înainte noi vom deveni mai slabi iar ei mai puternici.”
Adjutantul lui Patton, generalul Hobart Gay, a remarcat de asemenea: “Tot ceea ce fac (rușii) impresionează cu ideea de virilitate și cruzime.”

În acest timp evreii se întorceau în Germania, transportați fiind de armata americană și cea sovietică. Erau denumiți Persoane Strămutate și americanii contstruiau lagăre pentru ei. Patton era șocat de comportamentul lor:

“Aceste persoane nu înțeleg toaletele și refuză să le folosească decât ca depozite pentru cutii de conserve și gunoi. Refuză de asemenea unde este posibil să folosească latrinele, preferând să-și facă nevoile pe podea.”
Descria in jurnalul său un lagăr PS:

“unde, deși era destul spațiu, evreii se îngrămădeau într-o măsură cumplită și în aproape fiecare cameră era o grămadă de gunoi într-un colț ce era utilizată de asemenea ca latrină. Evreii erau forțați să înceteze să facă mizerie și să curețe doar sub amenințarea paturilor puștilor. Desigur, cunosc expresia că ‘triburile pierdute ale lui Israel’ se aplică triburilor dispărute – nu tribul lui Iuda din care se trag nenorociții actuali. Totuși, opinia mea personală e că și ăsta e un trib pierdut – pierdut oricărei decențe.”
Patton a participat la un serviciu religios iudaic la insistența generalului Eisenhower. A scris în jurnalul său pe 17 septembrie 1945:

“Asta s-a întâmplat pe Yom Kippur, deci s-au adunat într-o clădire mare de lemn pe care o numeau o sinagogă. Se cuvenea ca generalul Eisenhower să țină un discurs. Am intrat în sinagogă, ce era îngrămădită cu cea mai împuțită mulțime de oameni pe care am văzut-o vreodată. Când am ajuns la jumătate, rabinul șef ce purta o pălărie de blană asemănătoare cu cea a regelui Henry al VIII-lea al Angliei și veșminte brodate excesiv și mizerabile, a coborât să se întâlnească cu generalul. Mirosul era atât de oribil încât aproape am leșinat și trei ore mai târziu mi-am pierdut prânzul amintindu-mi.”
Au venit ordine ca armata americană să dea afară tot mai mulți germani din casele lor și să le acorde evreilor. Patton a scris în septembrie:

“Evident virusul pornit de Morgenthau și Baruch pentru o răzbunare semită împotiva tuturor germanilor încă progresează. Harrison (oficial al Departamentului de Stat american) și asociații lui indică că sunt de părere că civilii germani ar trebuie scoși din case cu scopul de a caza Persoane Strămutate. Sunt două erori în această premisă. În primul rând, dacă dăm afară un individ german, atunci pedepsim un individ german, în timp ce pedeapsa nu este adresată individului ci rasei. Totodată, este împotriva conștiinței mele anglo-saxone să scot o persoană din casă, ceea ce este o pedeapsă, fără un proces legitim. În al doilea rând, Harrison și cei de țeapa lor consideră că o Persoană Strămutată este o ființă umană, ceea ce nu este, iar asta se aplică mai ales în cazul evreilor, ce sunt mai prejos decât animalele.”
Patton a refuzat de asemenea să trateze soldații SS mai rău decât oricare alți prizonieri de război. Când i-a spus acest fapt unui jurnalist în mod confidențial, cerând să nu fie tipărit, jurnalistul l-a publicat oricum, și media a profitat de ocazie să-și exprime furia către Patton. Alții erau mai dornici să îndeplinească dorințele celor de la putere. Generalul de brigadă Philip S. Gage i-a scris lui Patton:

“Desigur, știu că și puterile tale sunt limitate, dar sper că vei face tot ce este posibil ca populația germană să sufere. Pentru numele lui Dumnezeu, nu te înmuia în privința lor. Nimic nu ar putea fi prea rău pentru ei.”
Patton totuși a încercat să facă ce el credea că este bine, dar mâinile îi erau legate. Roosevelt l-a forțat să elimine peste un milion de germani din case pentru a fi acordate Persoanelor Strămutate. Dar Patton a obiectat puternic atunci când i s-a cerut să arunce în aer fabrici germane, ca parte din Planul Morgenthau de a distruge baza economică a Germaniei pentru totdeauna. A scris în jurnal:

“M-am îndoit de urgența distrugerii fabricilor, deoarece scopurile pentru care fabricile sunt aruncate în aer – anume prevenirea Germaniei să se pregătească de război – pot fi realizate la fel de bine prin distrugerea mașinilor, în timp ce clădirile pot fi utilizate pentru a caza mii de persoane fără adăpost.”
În același timp, trebuie remarcat, soldații britanici au preluat toate mașinile pe care le puteau lua pentru a le transporta în Marea Britanie. În est, sovieticii au procedat la fel.

Generalul Patton a fost de asemenea preocupat de persecuția foștilor membri NSDAP, ce însumau peste 7% din populația germană. I-a scris soției sale:

“Mă opun sincer chestiunilor ăstora cu criminalii de război. Mă opun de asemenea trimiterii prizonierilor de război în ținuturi străine să muncească ca sclavii, mulți urmând să moară de foame.”
Patton a urmat ordinele în orice caz, dar a încercat să le atenueze. A scris din nou soției sale:

“Am fost la Frankfurt pentru o conferință de guvernare civilă. Dacă ceea ce le facem (germanilor) este ‘Libertate’, atunci dă-mi moarte. Nu văd cum americanii ar fi putut să coboare într-atât de jos. Este semit și sunt sigur de asta”

„Nu văd cum americanii ar fi putut să coboare într-atât de jos. Este semit și sunt sigur de asta.”
Patton a scris despre sclavii germani în jurnalul său:

“Astăzi am primit ordine prin care ni se transmite că trebuie să oferim evreilor acomodări speciale. Dacă pentru evrei, de ce nu și pentru catolici, mormoni, etc? Trebuie să predăm de asemenea Franței căteva sute de mii de prizonieri de război pentru muncă forțată. E amuzant să ne aducem aminte cum am luptat în Revoluție pentru apărarea drepturilor omului și în Războiul Civil pentru a abroga sclavia iar acum ne întoarcem împotriva ambelor principii.”
Generalul Patton a vizitat toate regiunile Germaniei și a comparat germanii pe care i-a întâlnit pe parcurs cu francezii, belgienii, italienii și britanicii. A devenit convins că războiul a fost purtat împotriva inamicului greșit. După o vizită la Berlin, i-a scris soției sale pe 21 iulie 1945:

“Berlinul m-a deprimat. Am distrus ce putea să fie o rasă bună și suntem pe pe cale să-i înlocuim cu sălbatici mongoli. Și întreaga Europă va fi comunistă. Se spune că în prima săptămână după ce l-au ocupat toate femeile care au fugit au fost împușcate iar celelalte violate. Aș fi putut să-l cuceresc (în locul sovieticilor) dacă mi se permitea.”
Convingerea i-a crescut în următoarele săptămâni. În decursul unei cine cu generalul francez Alphonse Juin a fost surprins să afle că erau de-acord. L-a citat pe generalul Juin în jurnal pe 18 august:

“Este într-adevăr regretabil, mon General, că englezii și americanii au distrus singura țară normală din Eurupa – și nu mă refer la Franța. Așadar, calea este deschisă pentru instalarea comunismului rusesc.”
A scris din nou soției sale pe 31 august:

“De fapt germanii sunt singurii oameni decenți rămași în Europa. Este o alegere între ei și ruși. Îi prefer pe germani.” Iar pe 2 septembrie: “Ceea ce facem e să distrugem singurul stat semi-modern din Europa, pentru ca Rusia să-l înghită cu totul.”
Presa și politicienii americani pro-sovietici deveneau acum tot mai ostili împotriva lui Patton pentru reticența de “a-i face pe germani să sufere.” L-au numit “moale în privința naziștilor’, și continuau să repete un incident vechi de doi ani atunci când pălmuise un soldat ce s-a sustras de la datorie în timpul invaziei Italiei. Media tipărea afirmația falsă că l-a numit pe soldat, ce era evreu, “un evreu laș”.

„Este o influență semită foarte aparentă în presă. Încearcă să realizeze două lucruri: în primul rând, să implementeze comunismul și în cel de-al doilea rând să se asigure că toți oamenii de afaceri de descendență germană și fără antecedenți evrei își pierd slujbele.”
Media continua să tipărească un citat de-al lui Patton, atunci când fusese întrebat de ce nu persecută membrii NSDAP mai mult: “Chestiunea nazistă este ca disputa dintre Democrați și Republicani.” The New York a transformat asta într-un titlu și alte ziare l-au preluat. Generalul Patton a scris în sfârșit în jurnal despre natura mediei:

“Este o influență semită foarte aparentă în presă. Încearcă să realizeze două lucruri: în primul rând, să implementeze comunismul și în cel de-al doilea rând să se asigure că toți oamenii de afaceri de descendență germană și fără antecedenți evrei își pierd slujbele. Au pierdut cu desăvârșire conceptul de justiție anglo-saxon și sunt de părere că un om poate fi dat afară deoarece altcineva spune că e nazist. Au fost evident foarte șocați când le-am spus că nu voi îndepărta pe nimeni în lipsa unei dovezi de vinovăție într-un tribunal. Alt aspect pe care presa insistă e că făceam prea mult în favoarea germanilor în detrimentul PS, majoritatea evrei. Nu pot răspunde la asta, deoarece răspunsul e că în opinia mea și a ofițerilor apolitici e vital să consolidăm Germania acum ca un stat tampon împotriva Rusiesi. De fapt mă tem că am așteptat prea mult.”
A scris soției în aceeași zi:

“Probabil voi apărea în titluri de ziar înainte să primești asta, pe măsură ce presa încearcă să mă citeze ca fiind mai interesat în restaurarea ordinii în Germania decât în prinderea naziștilor. Nu le pot spune adevărul că dacă nu restaurăm Germania ne vom asigura că comunismul va prelua America.”
În răspuns la campania media împotriva lui Patton, Eisenhower, comandantul tuturor forțelor americane din Europa l-a demis pe Patton din poziția de guvernator militar. I-a “dat un șut deasupra” instaurându-l comandant al cincisprezecei armate. Patton a scris soției că nu era neapărat nefericit în legătură cu asta deoarece “Mi-ar plăcea mai mult decât să fiu călăul celei mai bune rase din Europa.”

A continuat să scrie în jurnal despre felul în care armata americană era politizată. Și-a exprimat opiniile prietenilor, sau cei pe care îi considera prieteni. Într-o scrisoare lungă către Generalul Maior James Harbord, ce se întorsese în SUA, a criticat politica Morgenthau, voința lui Eisenhower de a îndeplini cererile evreilor, scrierile pro-sovietice ale mediei, politizarea și coruperea armatei americanne. A continuat:

“Am fost la fel de furios ca tine la compilația de minciuni pe care elementele comuniste și semite din guvernul nostru mi le-a adresat mie și a tuturor colorlalți comandanți. În opinia mea este o încercare deliberată de a aliena votul soldaților de la comandanți, deoarece comuniștii știu că soldații nu sunt comuniști și se tem de ceea ce 11 milioane de voturi (ale veteranilor) pot face.”

“Toți ofițerii din eșaloanele înalte primesc în fiecare dimineață de la Departamentul de Război un set de ziare și cu excepția proprie de ghidează pe parcursul zilei de ceea ce au citit în ziare.”
În scrisoarea sa către Harbord, Patton a promis că va lupa împotriva celor ce distrug moralul armatei și cedează în față Uniunii Sovietice:

“Este gândul meu prezent, ca atunci când îmi voi termina treaba, ceea ce va fi în jurul primei luni a anului, voi demisiona, nu pensiona, deoarece dacă mă pensionez tot voi avea un căluș în gură. N-ar trebui să încep un contraatac limitat, ceea ce ar contravine teoriilor mele militare, ci ar trebui să aștept până când pot declanșa o ofensivă în forță.”
Două luni mai târziu, pe 23 decembrie 1945, generalul George S. Patton a fost ucis de un camion de 2,5 tone ce s-a ciocnit de mașina lui, ieșind de pe carosabil. Un accident, zice media. Astăzi Patton este descris ca devenind “tot mai instabil”. Se spune că s-a înfuriat nefiindu-i permis să lupte în Pacific (un război al mării, nu al tancurilor). În Patton: Un Geniu al Războiului, autorul Carlo d’Este scrie că “pare inevitabil că Patton a suferit leziuni cerebrale în urma prea multelor traumatisme craniene.” Observațiile sale despre ocuparea Germaniei nu sunt nicăieri menționate.