L-au ASASINAT pentru a-l REDUCE la TĂCERE: Jurnalele GENERALULUI PATTON demască complicitatea ALIAȚILOR cu SOVIETICII și ATROCITĂȚILE din timpul GERMANIEI OCUPATE … Totul a fost dirijat de EVREI
acum 6 ore
5063 vizualizări
4 comentarii
goo.gl/nRWuPJ
Jurnalele generalului George S. Patton le găsiți listate pe pagina Library of Congress. în Colecțiile Digitale:
George S. Patton Papers: Diaries, 1910 to 1945
Iată și două articole edificatoare:
The Telegraph, Generalul George S. Patton a fost asasinat pentru a fi redus la tăcere datorită criticilor sale aduse conducătorilor aliați de război potrivit unei noi cărți
George S. Patton, cel mai distins general de front al Americii din cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost asasinat după încheierea conflictului cu complicitatea comandanților amerciani, potrivit unei noi cărți.
‘Avem parte de o situație îngrijorătoare cu acest mare patriot, este scăpat de sub control și trebuie să-l salvăm de la sine însuși.’ Generalul suprem al OSS nu avea încredere în Patton.
Noile jurnale descoperite ale asasinului distinctiv al Oficiului de Servicii Strategice (OSS) pe timp de război, predecesorul CIA, dezvăluie că spionii șefi americani îl doreau pe Patton mort deoarece amenința să demaște complicitatea aliaților cu rușii ce au dus la pierderea de vieți americane.
Moartea generalului Patton în decembrie 1945, face parte din cele mai persistente mistere din era războiului. Deși a suferit răni grave într-un accident de mașină din Manheim, se credea că era în curs de recuperare și era pe cale să ia un avion acasă.
Dar după o investigație lungă de un deceniu, istoricul militar Robert Wilcox susține că generalul suprem al OSS „Wild Bill” Donovan a ordonat unui lunetist înalt decorat numit Douglas Bazata să-l reducă la tăcere pe Patton, ce era glorificat cu porecla „Old Blood and Guts”.
Cartea sa, „Ținta Patton”, contine interviuri cu dl. Bazata, ce a decedat în 1999, și fragmente din jurnalele sale, detaliind cum a înscenat accidentul, aranjând ca un camion militar să intre în Cardillacul lui Patton iar apoi împușcându-l pe general cu un proiectil de velocitate redusă ce i-a rupt gâtul în timp ce restul pasagerilor au scăpat nevătămați.
Dl. Bazata sugerează de asemenea că atunci când Patton a început să-și revină, oficialii americani au permis agenților NKVD, predecesorul KGB, să-l otrăvească pe general.
Dl. Wilcox a declarat pentru The Sunday Telegraph că atunci când a discutat cu dl. Bazata:
“Era măcinat de regrete, toate acele crime comise. Mi-a mărturisit că el a cauzat accidentul, fiindu-i ordonat astfel de către Wild Bill Donovan.”
“Donovan i-a zis: ‘Avem parte de o situație îngrijorătoare cu acest mare patriot, este scăpat de sub control și trebuie să-l salvăm de la sine însuși ca să nu strice tot ceea ce aliații au realizat.’ Îl cred pe Douglas Bazata. Este un tip admirabil.”
Dl. Bazata a dus o viață extraordinară. A fost un membru al Jedburghs, unitatea de elită parașutată în Franța pentru a ajuta la organizarea Rezistenței înainte de Ziua-Z în 1944. I s-au acordat patru inimi purpurii, Crucea pentru Distincție în Serviciu și Crucea de Război franceză de trei ori pentru eforturile sale.
După război a devenit un artist recunoscut bucurându-se de patronajul Prințesei Grace de Monaco și Ducele și Ducesa de Windsor.
A fost prieten cu Salvator Dali, ce a pictat un portret cu Bazata ca Don Quijote.
Și-a încheiat cariera ca consilier al Secretarului de Marină al Președintelui Ronald Reagan, John Lehman, membru al Comisiei 11 Septembrie și consilier pentru campania prezidențială a lui John McCain.
Dl. Wilcox a dat de urma și l-a intervievat pe Stephen Skubik, ofițer în Departamentul de Contra-Informații al Armatei Americane, ce a spus că a aflat că Patton se afla pe lista morții a lui Stalin. Skubik l-a alertat în mod repetat pe Donovan, acesta trimițându-l pur și simplu înapoi în Statele Unite.
“Aveți doi martori puternici”, a zis dl. Wilcox. “Dovezile arată că rușii au terminat treaba.”
Scenariul sună neverosimil dar dl. Wilcox a asamblat un caz convingător că oficialii americani au avut ceva de ascuns. Cel puțin cinci documente în legătură cu accidentul au fost eliminate din arhivele americane.
Șoferul camionului a fost trimis la Londra înainte să fie interogat și nu s-a făcut o autopsie.
Cu ajutorul unui expert în Cardillacuri de la Detroit, dl. Wilcox a demonstrat că mașina expusă la muzeul Patton din Fort Knox nu este cea pe care Patton o conducea.
“Este o acoperire”, a zis dl. Wilcox.
George Patton, un controversalist dinamic ce purta revolvere placate cu fildeș la fiecare șold și a fost subiectul unui film premiat cu Oscar cu George C. Scott în rolul principal, a comandat a treia armată americană, ce a tăiat o fâșie prin Franța în urma Zilei-Z.
Dar ambiția sa de a ajunge la Berlin înaintea forțelor sovietice a fost împiedicată de comandantul aliat suprem Dwight D. Eisenhower, ce a acordat rezervele de combustibil ale lui Patton generalului britanic mai precaut Bernard Montgomery.
Patton, ce nu avea îndredere în ruși, considera că Eisenhower a greșit împiedicându-l să închidă așa numita Pungă de la Falaise în toamna 1944, permițând sutelor de mii de soldați germani să se retragă pentru a lupta în continuare. Asta a dus la moartea a mii de americani în timpul contra-ofensivei de iarnă ce a căpătat numele de Bătălia de la Bulge.
Pentru a-l mulțumi pe Stalin, armatei a treia i s-a ordonat să se oprească atunci când a ajuns la granița germană și i s-a interzis să cucerească Berlinul sau Praga, ceea ce ar fi putut preveni dominația sovietică asupra Europei de Est de după război.
Dl. Wilcox a declarat pentru The Sunday Telegraph:
“Patton dorea să demisioneze din armată. Dorea să meargă la război împotriva rușilor. Administrația credea că e nebun.”
“Cunoștea de asemenea secrete de război ce ar fi putut ruina cariere.”
“Nu cred că Dwight Eisenhower ar fi reușit vreodată să fie ales președinte dacă Patton ar fi apucat să spună lucrurile pe care le dorea să spună.”
Dl. Wilcox a adăugat:
“Cred că sunt suficiente dovezi încât dacă aș apărea în fața unui mare juriu aș obține probabil un rechizitoriu, dar poate că nu o condamnare.”
Charles Province, președintele Societății Istorice George S. Patton, a afirmat că speră că această carte va duce la dovezi concludente, dezvăluind conspirația. A zis:
“Erau multe persoane care au fost destul de bucuroase de faptul că Patton a murit. Avea să deschidă ușa larg asupra unei mulțimi de lucruri ce erau în neregulă.”
researchlist.blogspot.ro, Experiențele generalului Patton în Germania Ocupată
Faimosul general de patru stele George Patton se afla în conducerea forțelor americane în Africa de Nord, unde Germania a alocat forțe pentru a-i sprijini pe italieni împotriva britanicilor. Patton a fost foarte gung-ho în privința războiului la început, dar când a devenit guvernator militar al Bavariei ocupate, părerile sale s-au schimbat.
Generalul George S. Patton, împreună cu generalul german Erwin Rommel, recunoscut drept cel mai strălucit comandant al tancurilor din istorie
Patton deja s-a opus vehement ordinelor lui Roosevelt ca armata americană să aștepte și să permită Uniunii Sovietice să acapareze teritoriu german, ceh, român, ungur și iugoslav. Tocmai înaintea capitulării germane din mai 1945 era alarmat de planul lui Roosevelt de a demobiliza parțial armata americană, chiar și pe măsură ce Uniunea Sovietică avansa. I-a spus Secretarului de Război american Robert Patterson:
“Să nu le acordăm (sovieticilor) timp să-și acumuleze provizii. Dacă le permitem, atunci vom fi obținut o victorie împotriva germanilor și i-am dezarmat, dar am eșuat în eliberarea Europei; am pierdut războiul!”
Odată în Germania generalul Patton devenise dezgustat de comisarii sovietici. A scris în jurnalul său pe 14 mai:
“Nu am mai văzut în nici o armată vreodată, inclusiv în Armata Imperială Germană din 1912, o disciplină mai severă precum există în armata rusă. Ofițerii, cu câteva excepții, dau impresia de bandiți mongoli abia civilizați.” I-a spus soției sale: “Dacă e să ne luptăm cu ei, acum e momentul. De-acum înainte noi vom deveni mai slabi iar ei mai puternici.”
Adjutantul lui Patton, generalul Hobart Gay, a remarcat de asemenea: “Tot ceea ce fac (rușii) impresionează cu ideea de virilitate și cruzime.”
În acest timp evreii se întorceau în Germania, transportați fiind de armata americană și cea sovietică. Erau denumiți Persoane Strămutate și americanii contstruiau lagăre pentru ei. Patton era șocat de comportamentul lor:
“Aceste persoane nu înțeleg toaletele și refuză să le folosească decât ca depozite pentru cutii de conserve și gunoi. Refuză de asemenea unde este posibil să folosească latrinele, preferând să-și facă nevoile pe podea.”
Descria in jurnalul său un lagăr PS:
“unde, deși era destul spațiu, evreii se îngrămădeau într-o măsură cumplită și în aproape fiecare cameră era o grămadă de gunoi într-un colț ce era utilizată de asemenea ca latrină. Evreii erau forțați să înceteze să facă mizerie și să curețe doar sub amenințarea paturilor puștilor. Desigur, cunosc expresia că ‘triburile pierdute ale lui Israel’ se aplică triburilor dispărute – nu tribul lui Iuda din care se trag nenorociții actuali. Totuși, opinia mea personală e că și ăsta e un trib pierdut – pierdut oricărei decențe.”
Patton a participat la un serviciu religios iudaic la insistența generalului Eisenhower. A scris în jurnalul său pe 17 septembrie 1945:
“Asta s-a întâmplat pe Yom Kippur, deci s-au adunat într-o clădire mare de lemn pe care o numeau o sinagogă. Se cuvenea ca generalul Eisenhower să țină un discurs. Am intrat în sinagogă, ce era îngrămădită cu cea mai împuțită mulțime de oameni pe care am văzut-o vreodată. Când am ajuns la jumătate, rabinul șef ce purta o pălărie de blană asemănătoare cu cea a regelui Henry al VIII-lea al Angliei și veșminte brodate excesiv și mizerabile, a coborât să se întâlnească cu generalul. Mirosul era atât de oribil încât aproape am leșinat și trei ore mai târziu mi-am pierdut prânzul amintindu-mi.”
Au venit ordine ca armata americană să dea afară tot mai mulți germani din casele lor și să le acorde evreilor. Patton a scris în septembrie:
“Evident virusul pornit de Morgenthau și Baruch pentru o răzbunare semită împotiva tuturor germanilor încă progresează. Harrison (oficial al Departamentului de Stat american) și asociații lui indică că sunt de părere că civilii germani ar trebuie scoși din case cu scopul de a caza Persoane Strămutate. Sunt două erori în această premisă. În primul rând, dacă dăm afară un individ german, atunci pedepsim un individ german, în timp ce pedeapsa nu este adresată individului ci rasei. Totodată, este împotriva conștiinței mele anglo-saxone să scot o persoană din casă, ceea ce este o pedeapsă, fără un proces legitim. În al doilea rând, Harrison și cei de țeapa lor consideră că o Persoană Strămutată este o ființă umană, ceea ce nu este, iar asta se aplică mai ales în cazul evreilor, ce sunt mai prejos decât animalele.”
Patton a refuzat de asemenea să trateze soldații SS mai rău decât oricare alți prizonieri de război. Când i-a spus acest fapt unui jurnalist în mod confidențial, cerând să nu fie tipărit, jurnalistul l-a publicat oricum, și media a profitat de ocazie să-și exprime furia către Patton. Alții erau mai dornici să îndeplinească dorințele celor de la putere. Generalul de brigadă Philip S. Gage i-a scris lui Patton:
“Desigur, știu că și puterile tale sunt limitate, dar sper că vei face tot ce este posibil ca populația germană să sufere. Pentru numele lui Dumnezeu, nu te înmuia în privința lor. Nimic nu ar putea fi prea rău pentru ei.”
Patton totuși a încercat să facă ce el credea că este bine, dar mâinile îi erau legate. Roosevelt l-a forțat să elimine peste un milion de germani din case pentru a fi acordate Persoanelor Strămutate. Dar Patton a obiectat puternic atunci când i s-a cerut să arunce în aer fabrici germane, ca parte din Planul Morgenthau de a distruge baza economică a Germaniei pentru totdeauna. A scris în jurnal:
“M-am îndoit de urgența distrugerii fabricilor, deoarece scopurile pentru care fabricile sunt aruncate în aer – anume prevenirea Germaniei să se pregătească de război – pot fi realizate la fel de bine prin distrugerea mașinilor, în timp ce clădirile pot fi utilizate pentru a caza mii de persoane fără adăpost.”
În același timp, trebuie remarcat, soldații britanici au preluat toate mașinile pe care le puteau lua pentru a le transporta în Marea Britanie. În est, sovieticii au procedat la fel.
Generalul Patton a fost de asemenea preocupat de persecuția foștilor membri NSDAP, ce însumau peste 7% din populația germană. I-a scris soției sale:
“Mă opun sincer chestiunilor ăstora cu criminalii de război. Mă opun de asemenea trimiterii prizonierilor de război în ținuturi străine să muncească ca sclavii, mulți urmând să moară de foame.”
Patton a urmat ordinele în orice caz, dar a încercat să le atenueze. A scris din nou soției sale:
“Am fost la Frankfurt pentru o conferință de guvernare civilă. Dacă ceea ce le facem (germanilor) este ‘Libertate’, atunci dă-mi moarte. Nu văd cum americanii ar fi putut să coboare într-atât de jos. Este semit și sunt sigur de asta”
„Nu văd cum americanii ar fi putut să coboare într-atât de jos. Este semit și sunt sigur de asta.”
Patton a scris despre sclavii germani în jurnalul său:
“Astăzi am primit ordine prin care ni se transmite că trebuie să oferim evreilor acomodări speciale. Dacă pentru evrei, de ce nu și pentru catolici, mormoni, etc? Trebuie să predăm de asemenea Franței căteva sute de mii de prizonieri de război pentru muncă forțată. E amuzant să ne aducem aminte cum am luptat în Revoluție pentru apărarea drepturilor omului și în Războiul Civil pentru a abroga sclavia iar acum ne întoarcem împotriva ambelor principii.”
Generalul Patton a vizitat toate regiunile Germaniei și a comparat germanii pe care i-a întâlnit pe parcurs cu francezii, belgienii, italienii și britanicii. A devenit convins că războiul a fost purtat împotriva inamicului greșit. După o vizită la Berlin, i-a scris soției sale pe 21 iulie 1945:
“Berlinul m-a deprimat. Am distrus ce putea să fie o rasă bună și suntem pe pe cale să-i înlocuim cu sălbatici mongoli. Și întreaga Europă va fi comunistă. Se spune că în prima săptămână după ce l-au ocupat toate femeile care au fugit au fost împușcate iar celelalte violate. Aș fi putut să-l cuceresc (în locul sovieticilor) dacă mi se permitea.”
Convingerea i-a crescut în următoarele săptămâni. În decursul unei cine cu generalul francez Alphonse Juin a fost surprins să afle că erau de-acord. L-a citat pe generalul Juin în jurnal pe 18 august:
“Este într-adevăr regretabil, mon General, că englezii și americanii au distrus singura țară normală din Eurupa – și nu mă refer la Franța. Așadar, calea este deschisă pentru instalarea comunismului rusesc.”
A scris din nou soției sale pe 31 august:
“De fapt germanii sunt singurii oameni decenți rămași în Europa. Este o alegere între ei și ruși. Îi prefer pe germani.” Iar pe 2 septembrie: “Ceea ce facem e să distrugem singurul stat semi-modern din Europa, pentru ca Rusia să-l înghită cu totul.”
Presa și politicienii americani pro-sovietici deveneau acum tot mai ostili împotriva lui Patton pentru reticența de “a-i face pe germani să sufere.” L-au numit “moale în privința naziștilor’, și continuau să repete un incident vechi de doi ani atunci când pălmuise un soldat ce s-a sustras de la datorie în timpul invaziei Italiei. Media tipărea afirmația falsă că l-a numit pe soldat, ce era evreu, “un evreu laș”.
„Este o influență semită foarte aparentă în presă. Încearcă să realizeze două lucruri: în primul rând, să implementeze comunismul și în cel de-al doilea rând să se asigure că toți oamenii de afaceri de descendență germană și fără antecedenți evrei își pierd slujbele.”
Media continua să tipărească un citat de-al lui Patton, atunci când fusese întrebat de ce nu persecută membrii NSDAP mai mult: “Chestiunea nazistă este ca disputa dintre Democrați și Republicani.” The New York a transformat asta într-un titlu și alte ziare l-au preluat. Generalul Patton a scris în sfârșit în jurnal despre natura mediei:
“Este o influență semită foarte aparentă în presă. Încearcă să realizeze două lucruri: în primul rând, să implementeze comunismul și în cel de-al doilea rând să se asigure că toți oamenii de afaceri de descendență germană și fără antecedenți evrei își pierd slujbele. Au pierdut cu desăvârșire conceptul de justiție anglo-saxon și sunt de părere că un om poate fi dat afară deoarece altcineva spune că e nazist. Au fost evident foarte șocați când le-am spus că nu voi îndepărta pe nimeni în lipsa unei dovezi de vinovăție într-un tribunal. Alt aspect pe care presa insistă e că făceam prea mult în favoarea germanilor în detrimentul PS, majoritatea evrei. Nu pot răspunde la asta, deoarece răspunsul e că în opinia mea și a ofițerilor apolitici e vital să consolidăm Germania acum ca un stat tampon împotriva Rusiesi. De fapt mă tem că am așteptat prea mult.”
A scris soției în aceeași zi:
“Probabil voi apărea în titluri de ziar înainte să primești asta, pe măsură ce presa încearcă să mă citeze ca fiind mai interesat în restaurarea ordinii în Germania decât în prinderea naziștilor. Nu le pot spune adevărul că dacă nu restaurăm Germania ne vom asigura că comunismul va prelua America.”
În răspuns la campania media împotriva lui Patton, Eisenhower, comandantul tuturor forțelor americane din Europa l-a demis pe Patton din poziția de guvernator militar. I-a “dat un șut deasupra” instaurându-l comandant al cincisprezecei armate. Patton a scris soției că nu era neapărat nefericit în legătură cu asta deoarece “Mi-ar plăcea mai mult decât să fiu călăul celei mai bune rase din Europa.”
A continuat să scrie în jurnal despre felul în care armata americană era politizată. Și-a exprimat opiniile prietenilor, sau cei pe care îi considera prieteni. Într-o scrisoare lungă către Generalul Maior James Harbord, ce se întorsese în SUA, a criticat politica Morgenthau, voința lui Eisenhower de a îndeplini cererile evreilor, scrierile pro-sovietice ale mediei, politizarea și coruperea armatei americanne. A continuat:
“Am fost la fel de furios ca tine la compilația de minciuni pe care elementele comuniste și semite din guvernul nostru mi le-a adresat mie și a tuturor colorlalți comandanți. În opinia mea este o încercare deliberată de a aliena votul soldaților de la comandanți, deoarece comuniștii știu că soldații nu sunt comuniști și se tem de ceea ce 11 milioane de voturi (ale veteranilor) pot face.”
“Toți ofițerii din eșaloanele înalte primesc în fiecare dimineață de la Departamentul de Război un set de ziare și cu excepția proprie de ghidează pe parcursul zilei de ceea ce au citit în ziare.”
În scrisoarea sa către Harbord, Patton a promis că va lupa împotriva celor ce distrug moralul armatei și cedează în față Uniunii Sovietice:
“Este gândul meu prezent, ca atunci când îmi voi termina treaba, ceea ce va fi în jurul primei luni a anului, voi demisiona, nu pensiona, deoarece dacă mă pensionez tot voi avea un căluș în gură. N-ar trebui să încep un contraatac limitat, ceea ce ar contravine teoriilor mele militare, ci ar trebui să aștept până când pot declanșa o ofensivă în forță.”
Două luni mai târziu, pe 23 decembrie 1945, generalul George S. Patton a fost ucis de un camion de 2,5 tone ce s-a ciocnit de mașina lui, ieșind de pe carosabil. Un accident, zice media. Astăzi Patton este descris ca devenind “tot mai instabil”. Se spune că s-a înfuriat nefiindu-i permis să lupte în Pacific (un război al mării, nu al tancurilor). În Patton: Un Geniu al Războiului, autorul Carlo d’Este scrie că “pare inevitabil că Patton a suferit leziuni cerebrale în urma prea multelor traumatisme craniene.” Observațiile sale despre ocuparea Germaniei nu sunt nicăieri menționate.
CONSPIRAȚIA ROTHSCHILD
– Războiul mafiei financiare împotriva umanității
Artemis – https://www.art-emis.ro/jurnalistica/conspiratia-rothschild-razboiul-mafiei-financiare-impotriva-umanitatii
„Dați-mi controlul asupra banilor unei națiuni și nu-mi pasă cine îi face legile” (Mayer Amschel Rothschild)
În cele ce urmează, Kla.TV dezvăluie cum a devenit posibilă aducerea întregii lumi într-o dependență aproape fără speranță de bancheri fără scrupule. Cum a fost posibil să se infiltreze întreaga lume în acest fel și să o prindă ca într-o plasă?
Datoriile mai mari au generat venituri din dobânzi din ce în ce mai mari, iar datoria națională a crescut exponențial, în principal din cauza războaielor. Acest lucru a dat naștere unui model de afaceri diabolic:
Bancherii au instigat în mod deliberat războaie, de obicei chiar sprijinind financiar ambele părți opuse. Interesant este că toate aceste războaie au fost purtate în primul rând împotriva acelor țări care se opuneau introducerii băncilor centrale private, optând în schimb pentru un sistem bancar de stat fără dobândă.
În prezent, au mai rămas doar trei țări a căror bancă centrală nu se află sub controlul Rothschild-ilor: Coreea de Nord, Cuba și Iranul, iar China si Rusia au Banca Cetrala doar pentru raportari si echivalente, ce nu pot influenta politica monetara a tarii respective. Prin urmare, este rezonabil să presupunem că recentul atac asupra Iranului trebuie atribuit acestui ostatic al umanității. Prin urmare, se teme că acesta este doar începutul unei operațiuni americane masive, evidente sau sub acoperire, împotriva Iranului.
Întreaga omenire este angajată într-un război hibrid nemilos. Acest război face ravagii nu doar sub forma unor conflicte militare nesfârșite, ci practic în fiecare aspect al vieții. Fie că este vorba de pandemii create artificial, vaccinări cu injecții genetice, digitalizare forțată, pericolele inteligenței artificiale, manipularea vremii, distrugerea deliberată a economiei sau abolirea iminentă a numerarului și introducerea monedelor digitale ale băncilor central.
Aceștia au creat o rețea de organizații internaționale prin intermediul cărora pot conduce și controla toate evoluțiile de pe Pământ în propriul lor interes În acest scop, au fondat grupuri de experți și asociații de elită extrem de puternice și active la nivel internațional, cum ar fi Consiliul pentru Relații Externe (CFR), Grupul Bilderberg și Forumul Economic Mondial (FEM).
Folosind aceste centre influente, s-au infiltrat în politica, mass-media și societatea din întreaga lume. Un exemplu este programul Tinerilor Lideri Globali, prin care FEM cultivă viitoarea elită de conducere a lumii încă din 1992. „Clasă” din 1993 include nume cunoscute precum Tony Blair, Angela Merkel și Bill Gates. Participanții provin din Conspirația Rothschild.
Toate domeniile vieții sociale sunt afectate, iar Tinerii Lideri Globali se mândresc acum cu peste 1.400 de membri din 120 de țări, demonstrând acoperirea sistematică și globală a acestei infiltrări. Se pune acum întrebarea: Cum a fost posibil să se infiltreze întreaga lume în această măsură și să o prindă într-o plasă?
Întrucât înființarea și menținerea tuturor acestor organizații necesită sume substanțiale de bani, principiul „Urmărește banii” va fi aplicat pentru a investiga modul în care această elită financiară și-a dobândit averea și care sunt fundamentele sale.
Stephen Mitford Goodson, fostul director al Băncii Centrale a Africii de Sud – și, prin urmare, un renumit expert în sistemul financiar – a dat peste o pistă extrem de interesantă în cercetarea sa meticuloasă asupra originilor și istoriei băncilor centrale. El a ajuns la concluzia că nu numai în timpul nostru, ci de secole, bancherii privați au purtat un război nemilos împotriva umanității, un război care a costat deja milioane de vieți.
Drept urmare, Goodson a devenit un adversar ferm al sistemului bancar central global. Și-a publicat descoperirile în cărți și a co-fondat Partidul Ubuntu. Scopul acestuia era închiderea Băncii de Rezervă a Africii de Sud și înlocuirea acesteia cu o bancă cooperatistă care să ofere împrumuturi fără dobândă. A murit pe neașteptate într-un spital, după ce a declarat în noaptea dinaintea morții sale că este otrăvit.
În discuția următoare, Kla.TV se bazează pe ideile cheie ale lui Stephen Goodson din cartea sa „Istoria băncilor centrale și a sclaviei omenirii” și le completează cu cercetări aprofundate. Explorează întrebarea pusă anterior: cum a fost posibil să se infiltreze întreaga lume în acest fel și să se prindă ca într-o plasă? S-ar putea numi și „războiul bancherilor împotriva umanității”.
În prima fază a războiului bancherilor împotriva umanității, Anglia a fost ținta lor principală. Camăta, perceperea de dobânzi la banii împrumutați, fusese interzisă acolo încă din anul 787. Pentru a anula această lege, aceștia au finanțat campania lui William Cuceritorul, care a cucerit Anglia în 1066 și a urcat pe tron ca William I.
Drept urmare, bancherilor li s-a permis din nou să practice camăta sub protecția regelui, ceea ce a avut consecințe dezastruoase pentru poporul englez. Renumitul economist William Cunningham (1849-1919) a comparat activitățile acestor bancheri privați din Anglia cu un burete care a absorbit toată bogăția țării și a înăbușit orice dezvoltare economică.
Astfel, prin impunerea unor rate ale dobânzii extrem de mari la banii împrumutați, un sfert din țară a căzut în mâinile cămătarilor în doar două generații. În 1215, nobilimea engleză s-a revoltat împotriva bancherilor, ducând în cele din urmă la expulzarea lor in 1299. Drept urmare, Anglia a cunoscut o perioadă de creștere și prosperitate fără precedent.
Când bancherii s-au întors în țară în secolul al XVII-lea, această epocă de aur a ajuns la un sfârșit tragic. Aceștia au exploatat cu abilitate tensiunile religioase din țară în avantajul lor și au instigat un război civil. Armata victoriosului Oliver Cromwell a fost echipată, antrenată și finanțată de bancherii evrei din Olanda.
Prin urmare, cămătarii s-au întors pe scară largă sub domnia sa. Dar bancherii nu erau încă mulțumiți. De asemenea, au finanțat campania lui William de Orange [din casa regală olandeză Orange-Nassau], care astfel a urcat pe tronul Angliei ca William al III-lea în 1689.
În schimbul sprijinului lor, acesta a renunțat la prerogativa regală de a emite moneda Angliei către un consorțiu de bancheri privați.
Astfel, în 1694, a fost fondată Banca Angliei cu scopul oficial de a împrumuta regelui sume nelimitate de bani pentru războiul său cu Franța. Pentru a face acest lucru posibil, bancherilor li s-a acordat dreptul de a emite bancnote fără garanție.
Aceasta însemna că puteau crea bani noi fără nicio valoare intrinsecă, practic din senin, și apoi să-i împrumute regelui în schimbul dobânzii și al dobânzii compuse. Pentru a plăti dobânzile, populația a fost împovărată cu taxe vamale, impozite și comisioane masive. Astfel, Anglia a devenit din ce în ce mai mult înrobită de datoriile bancherilor, care de atunci încolo au controlat și politica engleză.
În același an în care a fost fondată Banca Angliei, 1694, City of London a câștigat și statutul de stat suveran, stat in stat.
City este un cartier special în inima Londrei, care astăzi găzduiește, printre altele, Banca Angliei, Bursa de Valori din Londra, Lloyds of London (cea mai mare bursă internațională de asigurări),
Fondarea Băncii Angliei în 1694 a fost, de asemenea, o mișcare strategică a lui William al III-lea, împreună cu familia Rothschild. Potrivit lui Henderson, familia Rothschild s-a aflat și în spatele campaniei lui William de Orange în Anglia și a controlat politica monetară a Băncii Angliei cel puțin din 1815.
Dar merge și mai departe: Henderson susține că William al III-lea a fost plasat pe tronul englez de către francmasonii Ordinului Frăției Orange. Atât William al III-lea, cât și familia Rothschild erau francmasoni. Mai mult, casa regală olandeză Orange-Nassau și familiile regale britanice care au domnit după William al III-lea, Casa de Welf și Casa de Windsor, erau adânc înrădăcinate în francmasoneria de grad înalt.
Aceste familii, susține el, au modelat și au promovat în mod decisiv agenda sinistră a francmasonilor de grad înalt. Astfel, fondarea Băncii Angliei și a orașului Londra a fost, de asemenea, o lovitură de stat a francmasonilor de grad înalt.
Prin urmare, nu este surprinzător faptul că orașul Londra este sediul francmasoneriei la nivel mondial.
Bancherii francmasoni de rang înalt, în special familia Rothschild, și-au creat astfel propriul stat în stat, unde numai ei, cu propriile legi, pot conduce și dicta. Niciun guvern nu le poate controla afacerile și nicio instanță nu îi poate urmări penal.
Din propriile lor citate, se poate deduce că, probabil din 1815 cel târziu, familia Rothschild a condus Banca Angliei, orașul Londra și întreaga Anglie:
– Mayer Amschel Rothschild 1744–1812: „Dați-mi controlul asupra banilor unei națiuni și nu-mi pasă cine îi face legile.” Link online: http://www.kla.tv/40704 | Publicat: 2 mai 2026
– Gutle Rothschild (soția lui Mayer Amschel Rothschild, 1753–1849): „Dacă fiii mei nu ar fi vrut războaie, nu ar fi existat niciunul”.
Următoarele, bazate pe publicațiile lui Stephen Goodson, vor documenta modul în care Rothschild-ii, împreună cu francmasonii de rang înalt, au reușit să obțină controlul asupra întregului sistem financiar global și, prin urmare, asupra întregii lumi. 1.
Marea Britanie – ca instrument al bancherilor prin război. Având dreptul de a crea bani din nimic prin intermediul Băncii Angliei și de a-i împrumuta cu dobândă și dobândă compusă, bancherii au creat un sistem de exploatare financiară a poporului englez. Acest lucru se datora faptului că datoriile mai mari au generat venituri din dobânzi din ce în ce mai mari, iar datoria națională a crescut exponențial, în principal din cauza războaielor.
Astfel, a apărut un model de afaceri diabolic: bancherii au instigat în mod deliberat războaie, în care, de obicei, au sprijinit financiar ambele părți opuse. Întrucât Rothschild-ii au dominat nu numai sistemul financiar, ci și, foarte curând, industria de armament, au profitat de trei ori: din vânzarea de arme, din împrumuturile pentru achiziționarea acestora și din împrumuturile pentru reconstrucția după războaie.
În același timp, au confiscat și toate resursele valoroase ale țărilor pe care le-au atacat. Pe scurt, Rothschild-ii, împreună cu alte mari familii de bancheri, au devenit dușmani ai umanității, aducând suferințe, mizerie și moarte incomensurabile lumii. „`
Următoarea parte este o prezentare generală a războaielor documentate de Stephen Goodson pentru care acești bancheri poartă o responsabilitate semnificativă: Numărul morților
– Războiul de Succesiune Spaniol [1701-1714] ~ 900.000
– Războiul de Independență American [1775–1783] ~ 20.000
– Războaiele Napoleoniene [1803–1815] ~ 3,5–6 milioane
– Razboaiele Opiumului in China[1839-1860] – zeci de milioane de chinezi au decedat datorita dependenței de opiu.Până în 1906, se estima că 13,5 milioane de chinezi erau dependenți de opioide, aproximativ 27% din populația masculină adultă, iar până în 1949, acest număr crescuse la peste 20 de milioane.
– Al Doilea Război Boer (Africa de Sud) [1899–1902] ~ 75.000
– Primul Război Mondial [1914–1918] ~ 20 de milioane
– Revoluția Rusă [1917–1922] ~ 10–12 milioane
– Al Doilea Război Mondial [1939–1945] ~ 40–84 de milioane.
Interesant este că toate aceste războaie au fost purtate în primul rând împotriva acelor țări care se opuneau introducerii băncilor centrale private și implementau în schimb un sistem bancar de stat fără dobândă compusă sau ridicată. Întrucât acest lucru ducea în mod regulat la prosperitate economică în țara respectivă, aceste țări reprezentau cea mai mare amenințare pentru Rothschild și acoliții lor.
Prin urmare, aceștia și-au folosit toată puterea pentru a distruge conducătorii respectivi și țările acestora. Procedând astfel, nici măcar nu s-au sfiit să incendieze literalmente mari părți ale lumii. În mod similar, toate figurile importante care au pledat pentru un sistem bancar de stat fără dobândă au fost, de asemenea, ucise.
Printre aceștia se numără președinții americani Abraham Lincoln, James Garfield, William McKinley, Warren Harding și John F. Kennedy. Pe baza conexiunilor descrise, devine clar că francmasonii de grad înalt au plătit asasinii.
Conform lui Stephen Goodson, Casa Rothschild este în prezent cel mai mare acționar al Rezervei Federale, deținând aproximativ 58%. De asemenea, este extrem de revelator faptul că toate figurile cheie implicate în fondarea Fed, precum Rothschild, Rockefeller, Loeb, Warburg și J.P. Morgan, sunt membri ai influentei Societăți a Pelerinilor Masoni.
Potrivit autorului și istoricului Charles Savoie, această societate masonică a creat structura financiară mondială și este cea mai puternică organizație cunoscută vreodată. Astfel, Fed poate fi clasificat și ca un centru nervos al francmasoneriei de grad înalt la nivel mondial. De la înființarea Fed, nu numai monopolul monetar și controlul finanțelor americane, ci și politica americană nu mai aparțin statului, ci mai degrabă se află în mâinile familiei Rothschild și ale asociaților lor.
După cum ilustrează următoarele conexiuni, aceștia au abuzat de această putere în același mod în care o făcuseră deja cu Marea Britanie – au purtat război împotriva popoarelor lumii. Scopul lor clar a fost încă o dată să înființeze bănci centrale controlate privat la nivel mondial, creând astfel un sistem financiar global.
Dezvoltarea sa a prins cu adevărat avânt după sfârșitul Primului Război Mondial. La o conferință de la Genova din 1922, la care au participat șefii a 34 de state și numeroși bancheri, s-a decis înființarea unei bănci centrale în fiecare țară care nu avea încă una. Deloc surprinzător, imperiul financiar controlat de Rothschild cuprinde, de asemenea, acțiuni majoritare sau control asupra aproape tuturor băncilor centrale din lume.
Deși marea majoritate a acestora au fost naționalizate ulterior, acest lucru nu a modificat influența dominantă a Rothschild-ilor. La fel ca în cazul Băncii Angliei, aceștia dețin o minoritate de blocare în toate acestea sau sunt, în consecință, protejați de legile naționale respective.
În prezent, există doar trei țări ale căror bănci centrale nu se află sub controlul Rothschild: Coreea de Nord, Cuba și Iranul. În anul 2000, printre aceste țări se numărau și Afganistanul, Irakul, Sudanul, Libia și Siria. Guvernele acestor țări au fost răsturnate fie prin război, fie ca urmare a Primăverii Arabe orchestrate de SUA.
Probabil că acest lucru nu a fost o coincidență, având în vedere că, de la înființarea Fed-ului, nu doar monopolul monetar, ci și politica americană a fost controlată de bancheri. La urma urmei, președinții americani responsabili pentru acest lucru fac parte și ei din rețeaua masonică de nivel înalt a mafiei financiare. George W. Bush este membru al organizației secrete oculte Skull & Bones, fondată la cererea Lordului Rothschild, în timp ce Barack Obama este un francmason de nivel înalt și membru al puternicei loje originale Maat.
Lista războaielor care au răsturnat guvernele țărilor menționate anterior: Decese
– Războiul din Afganistan [2001–2021] ~ peste 800.000
– Războiul din Irak [2003] ~ 500.000;
– Războiul din Siria [2011–2024] ~ 500.000;
– Războiul din Libia [2011] ~ 10.000-40.000
Interesant este că actualul președinte american Donald Trump își datorează supraviețuirea financiară unei intervenții a familiei Rothschild. Așa cum este tipic în cazul tranzacțiilor care implică familia Rothschild, acum se presupune că își achită datoriile.
Conspirația Rothschild –
Partea 1: Războiul mafiei financiare împotriva umanității
El își folosește puterea președinției pentru a servi voința lor. Prin urmare, se presupune că recentul atac asupra Iranului trebuie atribuit și acestui flagel al umanității. Prin urmare, este de temut că acesta este doar începutul unei operațiuni americane masive, evidente sau ascunse împotriva Iranului.
Cele două secțiuni precedente au explicat cum francmasonii de rang înalt – în special Rothschild – au obținut controlul asupra întregului sistem financiar global prin război. Astfel, războiul este instrumentul preferat al mafiei financiare. În acest moment, merită să reamintim declarația lui Gutle Rothschild, mama lui Salomon, Nathan, Carl și James Mayer Rothschild, care a spus: „Dacă fiii mei nu ar vrea războaie, nu ar exista niciunul”.
Întrucât Rothschild, împreună cu alte familii de bancheri, controlează acum sistemul financiar al aproape fiecărei țări din lume, ei dețin indirect toate guvernele în mâinile lor. Prin urmare, din 1815, marea majoritate a războaielor și conflictelor militare din întreaga lume trebuie atribuite și acestui cartel criminal.
Fără aprobarea sau finanțarea lor, niciunul dintre aceste războaie nu ar fi putut fi purtat. Fie că este vorba de oribilul război din Vietnam [până la 3,8 milioane de morți], de războiul din Coreea [1,2 milioane de morți],
Sau luați în considerare războaiele civile actuale din Sudan și Yemen, războiul din Ucraina sau războiul din Gaza, în care un întreg popor este bombardat până la dispariție cu cea mai brutală forță militară.
Este grăitor faptul că guvernul SUA și/sau NATO au fost, sau încă sunt, direct sau indirect implicate în toate aceste războaie. Ambele sunt actori cheie ferm în mâinile mafiei financiare francmasonice de rang înalt. În timp ce războaiele Rothschild s-au concentrat inițial pe jefuirea și subjugarea popoarelor sistemului lor bancar central, acestea au devenit acum mult mai mult.
Kla.TV, de exemplu, a demonstrat acest lucru în programul „Ucraina – Crime strategice globale în umbra războiului” [www.kla.tv/37903]. Acest aspect va fi explorat mai în detaliu în partea a 2-a a programului, „Băncile centrale”.
Această sectă francmasonica de rang înalt are cu adevărat râuri de sânge pe mâini, dar nu a fost niciodată trasă la răspundere! De nenumărate ori, ei reușesc încă să-i împingă pe oameni la război, ucigându-se, mutilându-se și ucigându-se unii pe alții. Au reușit doar pentru că au fost întotdeauna capabili să opereze din umbră și nu au fost încă expuși ca marii dușmani ai umanității.
Dar acel timp a trecut! Întreaga umanitate are dreptul să știe cine sunt adevărații instigatori ai tuturor acestor războaie teribile. Nu sunt rușii sau ucrainenii, nu americanii, israelienii, chinezii sau palestinienii – nu!
Sunt cei care au creat și controlează sistemul nostru monetar și financiar!
Prin urmare, nu este suficient să tragem la răspundere doar indivizii, pentru că asta nu elimină rădăcina răului. Sistemul dobânzii compuse, în care banii sunt creați din nimic și împrumutați cu dobândă, este adevăratul motiv al tuturor acestor suferințe. Prin urmare, întreaga lume are nevoie de un sistem financiar nou și just, în care crearea de bani să fie din nou în întregime în mâinile statelor suverane, iar băncile cooperatiste să acorde împrumuturi fără dobândă.
RICK SANCHEZ
Iata ce ne spune Rick Sancez, fostul jurnnalist de la CNN:
https://www.youtube.com/watch?v=kF29L8nW24E
Traducerea in romaneste a titrajului se face in felul urmator:
Asigurati-va ca sunteti pe pagina Youtube!
Apasati pe butonul: SETTINGS din dreapta jos, ca o rotita.
Apoi apasati pe butonul: Subtitles CC English autogenerated >
Rulati mai jos si apasati pe Auto-translate ,
Apoi rulati mai in jos si apasati pe Romanian
Vizionare placuta!
Generalul Patton a fost și el om și ca toți oamenii a avut păreri subiective, in funcție de experiențele prin care a trecut. După ocuparea lagărului de la Dachau a permis soldaților americani împreună cu foști prizonieri sa masacreze soldații din garzile germane ale lagărului.
In Cehoslovacia, soldați cehi care mărșăluiau o coloană de locuitori germani expulzați spre Germania, au decis să-i masacreze că represalii pentru crimele germane de la Lidice. I-au pușcat pe toți , cică ar fi fost câteva sute. La 1907 Armata română a masacrat țăranii români răsculați.
Concluzia e că homo est homini lupus. Toți au făcut crime în anumite situații. Și din cite se vede , se fac și acum și se vor mai face cîtva va fi omenirea. Am întrebat un evreu sătmărean care a fost la Dachau și apoi a ajuns in Israel , daca urăște germanii și mi-a zis că nu ! După 50 de ani trăiți în Israel, zicea că mai multe a avut în comun cu nemtii naziști , decit cu arabii semiți ! Chip de mai înțelegi ceva !