. Text primit de la dl Vitalie Pastuh
*
*
(DOC) Suma URIAȘĂ gestionată de nașul lui
Vlad Filat, Ion Rusu, în interese personale și
în favoarea PLDM
Procurorii anticorupţie şi ofițerii Centrului Național Anticorupție au depistat și ridicat ieri în dosarul coruperii pasive şi traficului de influenţă, în care este bănuit deputatul Vladimir Filat, probe concludente care confirmă o parte din depoziţiile date de denunţător (n.r. Ilan Shor). O parte dintre acestea au fost publicate de redacția Deschide.MD.

Astfel, documentele arată evidența unor intrări şi ieşiri de fluxuri financiare administrate de nașul de cununie a lui Vlad Filat, Ion Rusu, atât în interes propriu, cât și în favoarea fostului premier. Printre acestea sunt servicii de consultanţă şi PR pentru PLDM, întreţinerea presei afiliate, onorarii pentru analişti, dar și organizarea evenimentelor culturale sub patronajul lui Vlad Filat etc.
Potrivit documentelor, în perioada anilor 2011 – 2012, ”dl Vlad” a încasat792.000 de euro. În total, între anii 2012 – 2014, pentru ”întreținerea familiei Rusu”, s-ar fi încasat plăți în sumă de 160.000 de euro; pentru implementarea proiectului ”hemodializa” (câștigat de firma germană înființată de Ion Rusu și gestionată de avocatul lui Filat, Igor Popa) s-ar fi plătit o sumă de peste 400.000 de euro.
Mai mult, pentru consultanță externă și unele ”servicii” în favoarea companiei ”Caravita” (administrată de rudele apropiate ale lui Filat), dar și implementarea unui proiect agricol, s-ar fi achitat o sumă de peste 23 de milioane de dolari.
Documentele mai arată și unele cheltuieli privind întreținerea unor surse media, pentru care între 2013 – 2014 s-ar fi plătit circa 630 de mii de euro.Alte 462 de mii reprezintă investițiile în ”Vocea Basarabiei”.
Totodată, Veaceslav Țâbuleac, cel despre care anterior Valeriu Saharneanu spunea că i-a furat postul de radio printr-un atac raider, figurează ca ar fi primit 200.000 de euro.
În listele de ”servicii” se mai regăsesc cheltuieli pentru întreținerea lui Andrievschi – 21.400 de euro, organizarea festivalului Gustar – 88.460 de euro, iar pentru organizarea festivalului ”Doua inimi gemene” – 44.000 de euro.
Realitatea.md amintește că fostul premier Vlad Filat a fost reținut de CNA pe un termen de 72 de ore, fiind bănuit de corupere pasivă și trafic de influență. Asta după ce la ședința de joi a Parlamentului, procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut ridicarea imunității parlamentare deputatului Vlad Filat, care ar fi implicat în frauda bancară de la BEM. Mai târziu, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au descins la domiciliul lui Vlad Filat, dar și la sediul PLDM. În urma perchezițiilor, procurorii au găsit și ridicat probe concludente în dosarul coruperii pasive şi traficului de influenţă, în care este bănuit Filat. Mai mult, procurorii deţin probe că banii oferiţi de la Ilan Shor drept mită provin inclusiv din băncile fraudate.
Dacă va fi găsit vinovat, Filat riscă până la 15 ani de închisoare şi o amendă în mărime de la 160.000 la 200.000 de lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Totodată, menționăm că firma ”Caravita”, administrată de rudele apropiate ale liderului PLDM, Vlad Filat, este implicată în mai multe scheme de asimilare ilicită a banilor publici. În vara acestui an, Vladimir Rusu, fondatorul ”Caravita Co”, alături de tatăl său Ion Rusu, cumnatul și nașul lui Vlad Filat, precum și Igor Cijov – administratorul Caravita și Tatiana Roșioru – directorul financiar al Caravita, au fost arestați pentru fraude la BEM.
Citiţi aici că e foarte interesant şi edificator:
http://independent.md/personajele-cheie-ale-scandalului-de-coruptie-de-la-chisinau-2/#.ViYrPW7nGsU
Sigur, dacă Vlad Filat are vreo implicaţie, trebuie să răspundă.
Numai că aici văd că banii s-au dus uneori pe activităţile unor firme care au îndeplinit o misiune, o activitate. Dacă acestea au fost fictive, e clar că cine le-a aprobat trebuie iarăşi să răspundă. Dar, dacă activităţile lor plătite au fost utile şi aprobate de cei în drept, nu ai cum să bagi omul la belea.
Mai e o problemă. E bine ca lucrurile să nu fie forţate la presiunea străzii, ci să fie judecate potrivit legii. Multe dintre aceste acţiuni ale DNA par a fi o măsură de liniştire a străzii cu sacrificarea unor oameni pe care anumite forţe politice îi vor intimidaţi şi îndepărtaţi. Aceştia fiind din tabăra celor ce militează pentu accesul în UE şi apropierea de România, protestul străzii pare să fie influenţat de anumite forţe politice anti UE şi românofobe, cum sunt acelea ale lui Dodon (PSDM) şi ale lui R. Usatîi, care gestionează o formaţie politică rusească, ambii românofobi declaraţi.
Mai este acest iudeu Shor de care se tot vorbeşte, cum că el ar fi organizat toată această fraudă. Dar DNA-ul din RM tace chitic în cazul lui. Se pare că în urma scandalului, Shor l-ar fi denunţat pe Vlad Filat, care a şi fost reţinut, dar Shor a şters-o. Marian Lupu, şeful Partidului Democrat zice cu glas tare: Să fie imediat arestat Shor, dar acesta e de negăsit.
http://unimedia.info/stiri/lupu-ilan-shor-trebuie-sa-fie-arestat-sub-orice-forma-102772.html#.ViHTj83mfsQ.facebook
PLANUL DE REZERVĂ AL GUVERNĂRII MAFIOTE:
RE-UNIREA CU ROMÂNIA! de Cristina Pendea
http://tribuna.md/2015/10/15/planul-de-rezerva-al-guvernarii-unirea-cu-romania/ Chișinău, 16 oct. 2015-
– Două din cele trei partide aflate la guvernare în Rep. Moldova
examinează în calitate de plan politic de rezervă RE-Unirea Republicii Moldova cu România.
Informația a fost confirmată pentru TRIBUNA de surse din cadrul ambelor partide.
Potrivit acestora, planul va fi pus în aplicare dacă ponderea partidelor democratice și pro-europene
va scădea în continuare, iar cea a partidelor pro-ruse va crește.
”Dacă Moldova mai revine o dată în brațele Rusiei,
e clar că nu va scăpa de acolo mulți ani înainte, poate decenii.
De aceea, șansa noastră la un viitor democratic, european, va rămînea doar România și noi nu o vom rata”,
a declarat unul dintre interlocutorii reporterului TRIBUNA.
El a precizat că, deocamdată, nu e stabilit dacă se va merge pe calea unui referendum sau pe altă cale,
deoarece ”problema se discută doar în cercuri foarte restrânse din conducerea celor două partide,
iar astfel de aspecte se decid deja în cadrul unor discuții mai largi”.
Totodată, sursele din ambele partide s-au arătat convinse că inițiativa lor
”ar avea o largă susținere în societate, mai ales acum cînd avem criza din UE și încercările Rusiei de a redeveni o supraputere mondială”.