Material ce dispare miercurea , fara acces la arhive caci eu nu am abonament ; dedesubtul originalului aveti traducerile mecanice .
Starea de fapt a Frantei – material clasa una plus, plus, plus!
Stocati-l si folositi-l cd analizati situatia din Romania :
numéro 3415 de RIVAROL daté du 11 mars 2020
Editorial
Municipales, coronavirus et crépuscule des démocraties
Les élections municipales auront-elles lieu comme prévu les 15 et 22 mars ? En principe oui, mais on se demande si la crainte engendrée par l’extension — jusque-là relative — du coronavirus ne va pas déboucher sur une forte abstention à l’occasion d’un scrutin qui, de toute façon, ne semble pas passionner les foules, alors même que les élections municipales ordinairement intéressent davantage les citoyens que beaucoup d’autres scrutins où la proximité avec les élus est à peu près nulle. Le coronavirus, quelle que soit l’utilisation qui en est faite par les dirigeants politiques qui œuvrent à une gouvernance mondiale et à la révolution arc-en-ciel, démontre la fragilité, la vulnérabilité de nos sociétés. Un virus suffit à saper l’économie de pays entiers, à les paralyser, à les déstabiliser. Et ce d’autant plus que nous vivons dans un village planétaire où la notion de frontières, de protection, de confinement n’existe quasiment plus. L’idéologie anti-discriminatoire nous a complètement désarmés et voilà que tout à coup on nous parle de mise en quarantaine, d’isolement, de confinement, voilà que l’on empêche des déplacements, des sorties, que des pays bloquent leurs frontières, interdisent l’entrée de ressortissants de pays contaminés sur leur territoire national. Il arrive même que le diable porte Pierre : le dîner du CRIF qui devait avoir lieu le 3 mars a été reporté sine die au dernier moment, par crainte du coronavirus, tandis que la Marche des vivants à Auschwitz-Birkenau a été ajournée. C’est à se demander si le coronavirus n’est pas quelque peu antisémite !
Trêve de plaisanterie, il faut reconnaître que nos sociétés sont très fragiles. Ce sont des colosses au pied d’argile. Et il ne faut pas grand-chose pour les déstabiliser fortement. On peut toutefois s’étonner que l’on ferme des églises, que l’on vide les bénitiers. C’est au moment des dangers, des crises, des épreuves, des pandémies que la prière est la plus nécessaire et la plus urgente. On privilégie l’hygiène au recours à Dieu, comme si la Providence ne gouvernait pas l’univers et n’était pas à même de répondre efficacement aux supplications sincères des croyants. Lorsque la nature se déchaîne, que des maux frappent la terre, c’est une illusion et une imprudence de s’en remettre d’abord et seulement à l’homme. Dans ces tristes événements, on voit à quel point on a perdu tout sens du surnaturel et à quel point on inverse les priorités. « Commence le monde que nous avons nommé, que nous ne cesserons pas de nommer le monde moderne. Le monde de ceux qui ne croient à rien, pas même à l’athéisme, qui ne se dévouent, qui ne se sacrifient à rien. Le monde de ceux qui n’ont pas de mystique » écrivait déjà Charles Péguy dans Notre jeunesse (1910). Et Gilbert Keith Chesterton lui faisait écho, quinze ans plus tard, dans L’Homme éternel (1925) : « Otez le surnaturel ; il ne reste plus que ce qui n’est pas naturel. »
Le coronavirus a certes des explications naturelles. Le Docteur Lyons-Weiler de l’Institut des connaissances pures et appliquées a montré et expliqué comment la séquence génétique du coronavirus (l’information a été rendue publique par la Chine) contient un « fragment intermédiaire », unique codant pour un SRAS (syndrome respiratoire aigu sévère), protéine de pointe qui semble, selon son analyse génomique, avoir été insérée artificiellement dans le virus 2019-nCoV. Il serait bon à ce propos de ne pas ignorer que l’épicentre du séisme épidémiologique se trouve dans la seule ville de Chine abritant un laboratoire virologique P4 (de sécurité maximale et situé à une trentaine de kilomètres dudit marché de fruits de mer incriminé), construit par le groupe Sanofi en partenariat avec la France et solennellement inauguré en janvier 2015 par le professeur Lévy, conjoint de Madame Buzyn, ministre de la Santé il y a encore quelques semaines. Dans cette perspective on comprend mieux le souci du Bureau des politiques scientifiques et technologiques de la Maison-Blanche (OSTP) d’identifier précisément l’origine de la pandémie, peut-être accidentelle (ou peut-être intentionnelle), mais qui en tout cas pourrait dévoiler des recherches illicites en matière de guerre biologique, recherche en principe interdite par les conventions internationales, mais que les Etats-Unis ne se privent pas de poursuivre discrètement, non plus que la France, pionnière dans les domaines bactériologique et virologique.
Mais on peut aussi se demander, d’un point de vue surnaturel, si ce virus n’est pas une forme de châtiment pour un monde qui s’éloigne chaque jour davantage, de manière dramatique et impressionnante, de la morale et du bon sens, qui se moque de Dieu et de la nature et qui se précipite chaque jour davantage vers l’abîme. Nous vivons en effet aujourd’hui conjointement la réactivation de trois épisodes funestes de l’Ancien Testament : la tour de Babel avec le mondialisme, la volonté d’unification mondiale et de gouvernance planétaire, le veau d’or avec la financiarisation du monde, le triomphe de l’usure et d’un monde marchand et Sodome et Gomorrhe avec la toute-puissance du lobby LGBT encouragé et promu par les cénacles mondialistes.
Mais le coronavirus ne suffit pas à lui seul à expliquer le manque d’engouement des électeurs pour ces élections municipales qui ont lieu après quelque trois ans de macronisme. La vérité, c’est que le système démocratique, ou ce qui en tient lieu, ne suscite plus l’enthousiasme populaire. Alors qu’à en croire ses sectateurs, l’avènement de la démocratie universelle devait assurer le bonheur de l’humanité enfin parvenue à un âge adulte, on observe au contraire un peu partout à la surface du globe un certain désenchantement, une indifférence sans cesse grandissante des citoyens, quand il ne s’agit pas d’un dégoût caractérisé, à l’égard des rites de ce système désormais mondial. Ce désintérêt, voire ce désaveu des peuples, se manifeste par différents signes concordants. Le niveau de participation électorale ne cesse de baisser dans la plupart des pays occidentaux. Depuis le début de la Ve République, la participation aux différents scrutins a décru de façon quasiment constante, même pour l’élection reine du système, la Présidentielle. Ce phénomène n’est pas seulement français. Les pays anglo-saxons, avec leur système de bipartisme, connaissent depuis longtemps une forte abstention, d’environ 50 % pour les scrutins présidentiels. Bill Clinton fut ainsi le président le plus mal élu de toute l’histoire des Etats-Unis ne réunissant sur son nom en 1992 que 42 % des suffrages exprimés mais à peine 20 % des inscrits. D’aucuns pensent que l’extension du champ du référendum et la création du référendum d’initiative populaire permettraient aux citoyens de voter à nouveau massivement. Or, l’exemple suisse tend à infirmer cette vision des choses. Les votations populaires qui se pratiquent dans la Confédération helvétique sur les sujets les plus divers et parfois les plus insolites se caractérisent précisément par une très modeste participation du corps électoral, comme si, en définitive, trop de votes tuait le vote.
Autre signe tangible de désaffection, l’effondrement des effectifs des partis politiques mais aussi des centrales syndicales qui sont pourtant les deux piliers du système démocratique. Même s’il est impossible de connaître le nombre exact des membres de chaque formation politique, le mensonge sur les chiffres étant général et la pratique des fausses cartes très répandue, il est aujourd’hui évident qu’aucun parti français n’est capable d’attirer à lui, ne serait-ce que quelques centaines de milliers d’adhérents. La démobilisation des masses se manifeste également dans la raréfaction des défilés, des manifestations de rues, des cortèges, des réunions publiques qui ne comptent au maximum que quelques milliers de participants. Où est le temps des immenses rassemblements du RPF de De Gaulle ou du PCF de Thorez ?
En fait, l’évolution de la société rend beaucoup plus difficile le militantisme politique et même le débat d’idées. Les Français qui disposent presque tous de la télévision la regardent en moyenne trois heures et demie par jour, temps qui est irrémédiablement perdu pour la lecture, la réflexion, la vie intérieure ou l’engagement politique. Par ailleurs, l’extension vertigineuse de la publicité commerciale, la prise en otage de la presse par de grands groupes bancaires ou industriels ont considérablement raréfié le nombre des journaux d’opinion. Avant-guerre, et même jusqu’à la fin des années soixante, il existait un nombre de périodiques balayant tout le spectre politique, de l’extrême gauche à l’extrême droite. De surcroît les lignes éditoriales étaient fort dissemblables. Or, aujourd’hui, quelles sont les différences réelles entre Le Monde, Libération et L’Humanité ? Peut-on encore parler d’une droite et d’une gauche lorsqu’un Franz-Olivier Giesbert peut passer sans aucune difficulté de la direction de la rédaction du Nouvel Observateur à celle du Figaro, comme ce fut le cas en 1988 ? Par ailleurs, l’affichage politique est soumis à des règles tellement draconiennes qu’il est en voie de disparition au profit des publicités commerciales et notamment des annonces et photographies à caractère pornographique.
Mais là n’est pas l’essentiel. La dépolitisation des masses s’explique surtout par l’estompement, voire la disparition, des divergences philosophiques, politiques et programmatiques entre la gauche et la droite. Le macronisme est d’ailleurs un des signes et une des conséquences de cet effacement des clivages. La gauche s’étant ralliée dans presque toutes ses composantes à l’économie de marché et au capitalisme mondialisé, la droite s’étant soumise aux oukases moraux et intellectuels de la gauche, la classe politique apparaît de plus en plus comme un tout indifférencié. Il n’est plus de débat d’idées, d’affrontements idéologiques. Rien ne le manifeste davantage que l’évolution de la droite parlementaire ces dernières décennies. En 1986, la plate-forme RPR-UDF de gouvernement comprenait un certain nombre de mesures de bon sens dont le seul énoncé paraîtrait aujourd’hui inimaginable telle la réforme du code de la nationalité selon le droit du sang. De même, avant leur retour aux affaires en 1993, ces deux partis avaient organisé des colloques, des états généraux de l’opposition destinés à se doter d’un programme politique, certes déjà passablement recentré par rapport à celui de 1986. Or, à l’heure actuelle, ce qu’on appelle la droite est incapable d’énoncer la moindre proposition, de formuler une quelconque ébauche de programme pour proposer une alternative à Macron.
Il n’y a plus de droite en France. Historiquement la droite était portée par le catholicisme. L’effondrement de la foi et de la pratique religieuse a conduit progressivement tous les partis politiques à délaisser la défense de la patrie, de la famille, de la vie, de la morale, des corps intermédiaires, de la civilisation. La jurisprudence de Nuremberg a fait le reste en tétanisant ou en diabolisant tout ce qui restait encore de droite. De sorte que, selon le principe du cliquet, lorsqu’une réforme désastreuse est votée par la gauche, on peut être sûr que la droite ne revient jamais dessus. C’est vrai de l’abolition de la peine de mort, des régularisations puis des naturalisations des immigrés clandestins, du remboursement de l’avortement, de l’institution du Pacs, du “mariage” homosexuel, de l’ouverture de la PMA aux lesbiennes, etc. Ces réformes détestables de la gauche n’ont jamais été remises en question publiquement et clairement par aucun des partis et personnalités classés à droite de l’échiquier politique. Pis, l’on peut être sûr que lorsque la gauche soumettra aux suffrages des parlementaires l’octroi du droit de vote aux étrangers extra-européens aux élections locales, il se trouvera des députés et des sénateurs de l’opposition pour mêler leurs voix à celle de la majorité. Même chose pour l’euthanasie. Ce n’est pas nouveau : lorsque l’Assemblée nationale avait autorisé en 2000 à la quasi-unanimité la distribution gratuite de la pilule du lendemain à l’école les sénateurs de droite s’étaient surpassés en veillant à ce que le Norlévo puisse également être à la disposition des adolescentes pendant les vacances scolaires !
Au fond, ce qui compte désormais, c’est de se montrer dans des émissions de divertissement à la télévision, de paraître le plus sympathique, le plus drôle, de jouer les modestes, de pratiquer tour à tour l’autodérision et la repentance. Aux Etats-Unis c’est Bill Clinton qui hier se ridiculisait dans un sketch télévisé d’une dizaine de minutes ; en France c’est à celui qui sera invité le premier à une émission de variétés. Ainsi l’on a vu tour à tour Giscard jouer de l’accordéon, Jospin interpréter « Les feuilles mortes », Laguiller chanter Pierre Perret, les politiciens s’asseoir sur le divan de Drucker, puis, pire encore, aller chez Hanouna ! C’est la guignolisation de la vie politique. Les hommes publics sont devenus des saltimbanques, des intermittents du spectacle. Puisqu’ils n’ont plus rien à dire ni à proposer, puisque le vrai pouvoir est ailleurs qu’en leurs mains, puisqu’ils sortent des mêmes écoles, ont les mêmes idées ou plutôt la même absence d’idées, puisqu’ils sont soumis aux mêmes forces occultes, aux mêmes lobbies financiers, qu’ils sont les zélés serviteurs de l’Union européenne, de l’Otan, de l’ONU et du mondialisme américano-sioniste, il ne leur reste plus qu’à se grimer, à faire le clown et à chercher à nous amuser, à nous attendrir ou à nous apitoyer.
Jamais sans doute le cynisme n’a atteint un tel degré. On ne compte plus les promesses non tenues, les revirements incessants (Jacques Chirac fut en la matière un champion toutes catégories, ses retournements de veste étant légion, de l’Europe au quinquennat, de la parité à la réforme de la justice, ce qui ne l’a pas empêché de réussir une magnifique carrière politique et de caracoler longtemps dans les sondages malgré ses casseroles tintinnabulantes). Quant à la corruption sous toutes ses formes, elle est générale. Trafics d’influence, abus de biens sociaux, détournement de fonds publics, recels, emplois fictifs, blanchiments d’argent, la liste est longue des crimes et des délits commis sans vergogne par nos responsables politiques de tout l’échiquier, même par ceux qui clamaient pourtant qu’ils pouvaient se montrer « tête haute et mains propres ». Comment les électeurs n’auraient-ils pas un sentiment de nausée devant une telle putréfaction ? D’autant que ce phénomène dépasse de loin les frontières hexagonales. L’Italie avec l’opération Mani Pulite, l’Allemagne avec le financement illégal de la CDU d’Angela Merkel, le Royaume-Uni avec les affaires touchant les travaillistes, les Etats-Unis avec tous les scandales financiers entourant les dernières présidences, ne sont pas non plus épargnés par ces dérives qui affectent l’ensemble du monde politique occidental (mais pas seulement lui : l’Afrique et les pays de l’Est sont mis en coupe réglée par des mafias ne reculant devant rien). Ces agissements témoignent d’une perte du sens de l’honneur, du devoir et en disent long sur l’état de délabrement moral et spirituel de nos “élites” et de nos sociétés. Oh certes l’homme étant l’homme, la corruption a existé dans tous les régimes, à toutes les époques, sous toutes les latitudes. Mais jamais sans doute nous n’avons connu à l’échelle de la planète un tel triomphe du cynisme, de l’irresponsabilité, du mensonge et de la malhonnêteté.
En tout état de cause, on ne saurait nier que les démocraties connaissent une crise structurelle, comme si elles étaient parvenues au terme de leur cycle historique. Elles ne voient en l’homme qu’un agent économique, un consommateur, un jouisseur. L’Europe anonyme et vassalisée qu’on nous propose avec son marché unique, sa monnaie unique, demain son gouvernement unique, n’a pas de quoi déclencher l’enthousiasme populaire. De surcroît, nos démocraties, prétendument désireuses d’apporter la liberté, s’assimilent de plus en plus à des régimes totalitaires : par l’oppression fiscale qui dépossède les gens du fruit de leur travail, par une administration tatillonne et tentaculaire qui empoisonne la vie des gens au quotidien, par des contrôles routiers excessifs et liberticides, par une Police de la pensée sans cesse plus sourcilleuse qui empêche de s’exprimer librement sur des sujets toujours plus nombreux : la politique d’immigration, l’histoire de la Seconde Guerre mondiale, la doctrine catholique concernant le nouvel Israël, la question juive, les races, l’homosexualité, l’existence, la légitimité et le comportement de l’entité sioniste, etc.
Pour autant, s’il y a bien une crise profonde et durable des démocraties, il serait hasardeux de parier actuellement sur leur prochain effondrement. On ne saurait en effet mésestimer la force colossale du système actuel qui détient tous les pouvoirs (législatif, exécutif et judiciaire) mais aussi tous les contre-pouvoirs (syndical et associatif, économique et scientifique, éducatif et médiatique, spirituel et culturel) et qui tire sa force de l’alliance des politiques et des puissances d’argent. D’autre part, si les gens adhèrent de moins en moins activement aux rites de la religion démocratique, il est illusoire de croire qu’ils sont hostiles dans leur grande majorité à son principe. Nous vivons en effet à une époque où le fait d’être républicain et démocrate apparaît comme une évidence tranquille. Et si par miracle des individus échappaient au formidable pouvoir de sidération du mirage démocratique, ils resteraient néanmoins prisonniers du système. Parce qu’il faut bien gagner sa vie et donc faire des concessions, montrer patte blanche. Parce que les gens sont souvent très endettés, parce qu’ils vivent grâce à des aides et des allocations diverses que le régime leur verse comme une pitance. Parce que surtout le matérialisme ambiant annihile toute forme de révolte radicale. Pour aller défier un pouvoir, il faut n’avoir plus rien à perdre. Or, qui peut dire dans la société actuelle qu’il n’a rien à perdre ? Au reste, pourquoi les gens se plaindraient-ils ? On les distrait avec les jeux télévisés qui ne cessent de croître en nombre et en imbécillité ; on leur fait miroiter la possibilité de gagner des sommes astronomiques sans aucun mérite ni effort de leur part. Et puisqu’il faut évacuer l’agressivité inhérente à la nature humaine, par la technique de la diabolisation, on leur jette en pâture à chaque équinoxe un grand méchant loup contre lequel tout est permis, tour à tour Saddam Hussein, Slobodan Milosevic, Jean-Marie Le Pen, Jörg Haider, Kadhafi voire aujourd’hui Vladimir Poutine et surtout le chef d’Etat syrien. Ainsi le citoyen se satisfait de son sort, se félicitant de ne pas devoir subir le joug de tels monstres.
Si les démocraties ne sont sans doute pas près de s’éteindre, c’est qu’au fond elles ont terrassé ou mis hors d’état de nuire tous leurs adversaires potentiels de sorte qu’il n’y a pas aujourd’hui d’alternative crédible à leur opposer. Le retour à la royauté ne résout rien, dès lors que les princes sont eux-mêmes d’ardents propagandistes des idées libérales et démocratiques. Le coup de force est illusoire, non seulement parce que sous nos climats l’armée et la police ont une solide tradition légaliste (on l’a encore vu de manière évidente au moment du mouvement des gilets jaunes !) mais surtout parce que l’institution militaire est en voie d’extinction et que ses reliquats sont métissés, colorisés à l’image de la société plurielle, gangrenés par la franc-maçonnerie ou paralysés par le carriérisme et la lâcheté. Quant à l’Eglise catholique, qui lutta longtemps contre le libéralisme philosophique et politique, elle est depuis la mort de Pie XII occupée, occultée et éclipsée par des intrus modernistes et apostats qui se font les sectateurs les plus zélés du démocratisme, du droit-de-l’hommisme, de l’antiracisme unilatéral et du shoahtisme empêchant ainsi tout ressourcement spirituel, du moins dans ses structures “officielles”. De surcroît il est raisonnablement impossible d’envisager une arrivée au pouvoir par les urnes d’une droite de conviction ; d’ailleurs aucun bouleversement historique majeur n’a jamais eu lieu par les élections d’autant qu’actuellement le pouvoir échappe pour l’essentiel aux responsables politiques, aux gouvernements nationaux. Au reste, même si la droite nationale gagnait les élections, que se passerait-il ? Croit-on qu’on lui laisserait le champ libre ? C’est peu probable. Qu’on se souvienne de ce qui s’est passé en 1991 lorsque le FIS en Algérie avait largement gagné des élections législatives presque aussitôt annulées et en France de la quinzaine de la haine en 2002 entre les deux tours de la présidentielle. Ou alors il faudrait que l’on soit sûr que son arrivée au pouvoir ne représente une menace pour personne. Et en effet vu l’évolution de la plupart des droites nationales (ou de ce qui en tient lieu) en Europe depuis le début des années 2000, elles ne constituent plus un danger réel pour le Système (à supposer qu’elles en aient jamais constitué un).
Les révolutionnaires influencés par les conceptions mécanistes héritées de la philosophie cartésienne ont longtemps pensé que, par le recours au suffrage universel, on pouvait asservir le peuple sans que ce dernier s’en aperçût, les structures mentales de l’homme leur apparaissant comme une pellicule, un disque dur qu’il suffirait d’effacer et de remplacer par un autre. Puis ils se sont rendu compte que les gens pouvaient ne pas être aussi malléables qu’ils l’avaient imaginé, qu’ils pouvaient ne pas toujours voter comme il le fallait. C’est pourquoi historiquement sont apparus des mécanismes juridiques ou administratifs de contrôle de la légitimité et de la constitutionnalité des lois selon des critères parfaitement arbitraires afin que le peuple ne mît pas en péril les desseins des forces occultes. Si par impossible les citoyens décidaient aujourd’hui par référendum d’instituer des mesures de préférence ou d’exclusivité nationale, le Conseil d’Etat et le Conseil constitutionnel censureraient ce vote populaire. De plus, les instances européennes bruxelloises fulmineraient aussitôt des sanctions.
C’est dire qu’il est bien difficile d’envisager à vue humaine un redressement de notre pays, de notre civilisation. D’autant que deux siècles de démocratie ont engendré une crise du sens, une perte des repères sans précédent. De plus, toutes les autorités ont été délégitimées au nom de la démocratisation et de l’égalitarisme qui lui est consubstantiel. Or, à force de briser les institutions, de fouler au pied toutes les valeurs et tous les principes, on finit par aboutir au règne du néant et de l’absurde, à une société atomisée, dépourvue de sens. Celle dans laquelle nous devons survivre. Mais notre honneur est de continuer à nous battre, à résister, à lutter car, selon l’adage, il n’est pas nécessaire d’espérer pour entreprendre ni de réussir pour persévérer. Et c’est lorsque la nuit est la plus profonde et les ténèbres les plus épaisses qu’il est beau de croire à la lumière.
[…] (lire la suite)
RIVAROL.
Editorial du numéro 3415 de RIVAROL daté du 11 mars 2020
Billet hebdomadaire
A quoi sert le coronavirus ?
Le monde s’inquiète de la maladie respiratoire (SRAS) causée par un nouveau coronavirus apparu en Chine au mois de décembre. On parle de pandémie. Les pandémies font peur à juste titre. La peste noire a tué quarante pour cent des Européens de l’Ouest au quatorzième siècle, et la grippe espagnole cinquante à cent millions d’hommes dans le monde après la Grande Guerre. Si le coronavirus était aussi meurtrier que la grippe espagnole, 350 millions d’humains mourraient, et que la peste noire, 25 millions de Français. De quoi semer la ruine et la désolation.
La peur de mourir est la passion la plus commune et la plus vive. Depuis plusieurs lustres, l’Organisation mondiale de la santé, OMS, joue dessus pour manipuler les terriens. Plusieurs épidémies ont défrayé la chronique. De trois types : 1. grippe aviaire, 2. Ebola, SRAS (Chine, 2002), MERS (Moyen-Orient, 2012), 3. H1 N1. Or, ou bien ces pandémies n’en étaient pas, ou elles n’étaient pas si dangereuses que les politiques (OMS, ONU, gouvernements) ont voulu le faire croire.
Ebola est un mal dont le taux de guérison a d’abord été très faible et les voies de contagion nombreuses et mal connues: l’idéal pour provoquer l’épouvante. Ce fut aussi l’occasion de grands désordres sociaux dans trois pays, la Guinée, la Sierra Leone et le Liberia, dont les deux derniers se remettaient mal de malheurs récents. L’idéal pour provoquer la compassion. Maintenant, en terme d’épidémies, c’est un virus qui depuis son identification en 1976 n’a jamais causé de pandémie hors du bassin africain où il est apparu, et qui même là-bas n’a jamais provoqué de catastrophe. L’épidémie de 2014, qui a provoqué tant de remue-ménage international, n’excédait pas 5 000 morts à l’automne.
Comment s’y est-on pris pour donner de cette question objectivement mineure l’image énorme qui a obsédé, par le biais des médias, toutes les consciences du monde ? La réponse est simple : il y a eu une mise en scène. On a montré que le virus pouvait passer les frontières et les contrôles, frapper et tuer dans les douillets pays du nord, même surprotégés. D’abord l’Espagne, puis les Etats-Unis, l’un des pays les plus protectionnistes du monde, où le voyageur doit faire la queue pendant des heures devant le guichet de l’immigration! Si des infirmières américaines ont été touchées, malgré la rigueur des protocoles qu’elles suivent, alors on n’y comprend plus rien, rien en particulier au mode de contagion. C’est affolant. Pendant des semaines, des hauts responsables de la santé américaine sont apparus régulièrement à la télé, blêmes, les traits tendus, pour dire qu’il y avait une “brèche”, qu’ils ne la comprenaient pas, que toutes les équipes étaient occupées à l’étudier. Et le président Obama, toutes affaires cessantes, multipliait les déclarations solennelles. Au même moment, dans l’autre capitale de l’Amérique, New York, le secrétaire général de l’ONU, Ban Ki Moon, prenait le même maintien hiératique et préoccupé (les éléments de mise en scène et les indications de jeu sont les mêmes pour tous les grands acteurs du drame, la didascalie de l’arc-en-ciel est très complète et soignée) pour tenir des propos alarmants.
La mise en scène, les acteurs principaux, le décor, étaient américains, mais le titre de la série aurait pu être Urgence pour la communauté internationale. La médecine américaine s’est acquis la réputation d’être la meilleure du monde : il fallait donc que l’échec ait eu lieu aux Etats-Unis pour que la terreur soit maximale et qu’elle enclenche le processus de “réveil” de la communauté internationale. Quant au but visé, il est double. D’abord, donner de l’argent aux pays touchés. Ensuite, surtout, sensibiliser le monde entier à un drame global, à une menace systémique, et habituer par la même occasion les populations à des procédures contraignantes et restrictives, telles que les contrôles aux frontières, dans les aéroports.
Le biais dans l’affaire de la grippe aviaire était différent. En novembre 2004, Shigeru Omi, directeur de l’OMS pour l’Asie estimait que « les évaluations les plus prudentes font état de sept à dix millions de morts, mais le maximum pourrait être de cinquante millions, ou même, dans le pire des scénarios, cent millions ». Cent millions de morts! Dix-sept fois plus que la Shoah ! Fin décembre de la même année, d’autres experts de l’OMS prévoyaient que « en quelques mois près de 30 millions de personnes auraient besoin d’être hospitalisées, un quart d’entre elles mourraient ». Ce qui faisait tout de même sept millions et demi de morts, ce qui n’est pas négligeable. En janvier 2006 encore l’Institut de veille sanitaire affirmait que la pandémie grippale résultant de la mutation du virus atteindrait entre 15 % et 35 % de la population française.
Cela restait honorable. Le hic est que le virus n’a pas muté, et que, malgré des mois de désinformation alarmiste, la barrière de l’espèce est restée solide, la contamination de l’homme par un animal restant l’exception. Il y a eu très peu de victimes. En conséquence toutes les mesures préventives prises ont été inutiles et ruineuses. Dont les massacres d’animaux. Le stockage à grands frais, rien que pour la France, de 200 millions de masques de protection, de 13,8 millions de traitements complets par Tamiflu, plus deux millions de doses de vaccin inutile.
Dans le cas du SRAS et du MERS, deux maladies très graves de l’appareil respiratoire, le virus remplissait deux fonctions de terreur remarquables : il avait franchi la barrière de l’espèce, touchant l’animal et l’homme, les hommes se contaminant entre eux, et son taux de mortalité était énorme (on parla de 50 %, 38 %), supérieur à celui de la roulette russe. Hélas il se transmettait très mal.
La leçon devait être retenue par l’ONU et les manipulateurs de pandémie. Il fallait choisir, pour être convaincant, c’est-à-dire terrifiant, un virus très contagieux, indiscutablement très contagieux. Ce fut chose faite en 2009, avec la grippe A de sous-type H1N1 dont le virus pouvait survivre jusqu’à 48 heures à l’air libre, et qui se répandit donc comme une traînée de poudre : dès le 11 juin, l’OMS déclarait la terre en état de pandémie. Ban Ki Moon y ajoutait son grain de sel. La désinformation terrorisa les populations pendant des mois, menant les gouvernements à lancer des plans de vaccinations vastes et coûteux : aux Etats-Unis et au Canada, ce fut la ruée, et il y eut pénurie. En France, de nombreuses doses de vaccin restèrent sur les bras de l’Etat. Au bilan, cette grippe très contagieuse se révéla particulièrement bénigne, 323 morts en France, soit beaucoup moins que la grippe ordinaire, et 18 000 dans le monde.
Aujourd’hui, d’après les informations que l’on diffuse, le coronavirus semble à la fois plutôt contagieux (moins que la rougeole, mais plus que la grippe), et assez mortel (moins qu’Ebola ou le précédent SRAS, mais plus que la grippe). L’OMS tient son danger mondial et systémique. D’après les données disponibles, au moment où j’écris le nombre des infectés repérés s’élève à environ 110 000. Certains pensent qu’en raison des difficultés de détection et des symptômes peu lisibles de certaines formes de maladie, le nombre des infectés est bien plus grand qu’il n’y paraît. Admettons par hypothèse que le nombre des infectés monte à 700 000 quand Rivarol paraîtra. Le taux de contamination serait de un pour dix mille humains. Ce ne sera qu’une moyenne et ne dira rien des épidémies réelles. […] (lire la suite)
HANNIBAL.
editorial
Municipal, coronavirus și crepuscul democrațiilor
Alegerile municipale vor avea loc așa cum sunt programate în 15 și 22 martie? În principiu da, dar se întreabă dacă frica generată de extinderea – până atunci relativă – coronavirusului nu va duce la o abținere puternică în timpul alegerilor care, în orice caz, nu pare să excite. mulțimea, chiar dacă alegerile municipale interesează în mod obișnuit cetățenii mai mult decât multe alte sondaje, unde apropierea de funcționarii aleși este aproape zero. Coronavirusul, indiferent de utilizarea lui de către liderii politici care lucrează pentru guvernarea globală și revoluția curcubeului, demonstrează fragilitatea, vulnerabilitatea societăților noastre. Un virus este suficient pentru a submina economia țărilor întregi, a le paraliza, a le destabiliza. Și cu atât mai mult cu cât trăim într-un sat global unde conceptul de frontiere, protecție, închisoare aproape că nu mai există. Ideologia anti-discriminatorie ne-a dezarmat complet și acum ni se spune brusc despre carantină, izolare, închisoare, aici prevenim deplasarea, ieșirile, ca țările să-și blocheze frontierele, interzice intrarea resortisanților țărilor contaminate pe teritoriul lor național. Se întâmplă chiar că diavolul îl poartă pe Pierre: cina CRIF care urma să aibă loc pe 3 martie a fost amânată sine die în ultima clipă, de teama coronavirusului, în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit! contenția aproape că nu mai există. Ideologia anti-discriminatorie ne-a dezarmat complet și acum ni se spune brusc despre carantină, izolare, închisoare, aici prevenim deplasarea, ieșirile, ca țările să-și blocheze frontierele, interzice intrarea resortisanților țărilor contaminate pe teritoriul lor național. Se întâmplă chiar că diavolul îl poartă pe Pierre: cina CRIF care urma să aibă loc pe 3 martie a fost amânată sine die în ultima clipă, de teama coronavirusului, în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit! contenția aproape că nu mai există. Ideologia anti-discriminatorie ne-a dezarmat complet și acum ni se spune brusc despre carantină, izolarea, închiderea, aici prevenim deplasarea, ieșirile, ca țările să-și blocheze frontierele, interzice intrarea resortisanților țărilor contaminate pe teritoriul lor național. Se întâmplă chiar că diavolul îl poartă pe Pierre: cina CRIF care urma să aibă loc pe 3 martie a fost amânată sine die în ultima clipă, de teama coronavirusului, în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit! aici prevenim călătoriile, ieșirile, ca țările să-și blocheze frontierele, interzicând intrarea resortisanților țărilor contaminate pe teritoriul lor național. Se întâmplă chiar că diavolul îl poartă pe Pierre: cina CRIF care urma să aibă loc pe 3 martie a fost amânată sine die în ultima clipă, de teama coronavirusului, în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit! aici prevenim călătoriile, ieșirile, țările își blochează frontierele, interzicem intrarea resortisanților țărilor contaminate pe teritoriul lor național. Se întâmplă chiar că diavolul îl poartă pe Pierre: cina CRIF care urma să aibă loc pe 3 martie a fost amânată sine die în ultima clipă, de teama coronavirusului, în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit! în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit! în timp ce Marșul vieții la Auschwitz-Birkenau a fost amânat. Unul se întreabă dacă coronavirusul nu este oarecum antisemit!
Fără glumă, trebuie să recunoaștem că societățile noastre sunt foarte fragile. Sunt colosi la poalele argilei. Și nu este nevoie de mult pentru a le destabiliza puternic. Este surprinzător, însă, că bisericile sunt închise, că fontele de apă sfântă sunt golite. În timpul pericolelor, crizelor, încercărilor, pandemiilor, rugăciunea este cea mai necesară și cea mai urgentă. Igiena este favorizată prin recurgerea la Dumnezeu, ca și cum Providența nu ar guverna universul și nu ar fi în măsură să răspundă eficient la cererile sincere ale credincioșilor. Când natura se dezlănțuie, când relele lovesc pământul, este o iluzie și o imprudență să te bazezi mai întâi și numai pe om. În aceste evenimente triste, vedem cum am pierdut tot sensul supranaturalului și cum inversăm prioritățile. „Începe lumea pe care am numit-o, că nu vom înceta să numim lumea modernă. Lumea celor care nu cred în nimic, nici măcar ateismul, care nu se dedică, care se sacrifică degeaba. Lumea celor care nu au misticism ”a scris Charles Péguy deja în Notre jeunesse (1910). Iar Gilbert Keith Chesterton a răsunat în cincisprezece ani mai târziu în L’Homme éternel (1925): „Scoateți supranaturalul; rămâne doar nenaturalul. ” în Omul etern (1925): „Scoateți supranaturalul; rămâne doar nenaturalul. ” în Omul etern (1925): „Scoateți supranaturalul; rămâne doar nenaturalul. ”
Coronavirusul are cu siguranță explicații naturale. Doctorul Lyons-Weiler de la Institutul pentru Cunoaștere Pură și Aplicată a arătat și a explicat modul în care secvența genetică a coronavirusului (informația a fost făcută publică de China) conține un „fragment intermediar” unic care codifică SARS (sindrom boală respiratorie acută avansată), o proteină de ultimă generație care, potrivit analizei sale genomice, pare să fi fost introdusă artificial în virusul 2019-nCoV. În acest sens, ar fi bine să nu ignorăm că epicentrul cutremurului epidemiologic se află în singurul oraș din China care adăpostește un laborator virologic P4 (de maximă securitate și situat la aproximativ treizeci de kilometri de piața de fructe de mare incriminate), construit de grupul Sanofi în parteneriat cu Franța și inaugurat oficial în ianuarie 2015 de profesorul Lévy, soția madamei Buzyn, ministrul Sănătății în urmă cu câteva săptămâni. Din această perspectivă, putem înțelege mai bine îngrijorarea Biroului de Politici Științifice și Tehnologice ale Casei Albe (OSTP) de a identifica cu exactitate originea pandemiei, poate accidentale (sau poate intenționate), dar care în toate cazul ar putea dezvălui cercetări ilicite în domeniul războiului biologic, cercetări în principiu interzise de convențiile internaționale, dar pe care Statele Unite nu ezită să le urmărească discret, nu mai mult decât Franța, pionieră în domeniile bacteriologice și virologice.
Dar, de asemenea, ne putem întreba, din punct de vedere supranatural, dacă acest virus nu este o formă de pedeapsă pentru o lume care se îndepărtează în fiecare zi mai mult, dramatic și impresionant, de la morală și bunul simț , care face haz de Dumnezeu și natură și care se grăbește în fiecare zi mai mult spre prăpastie. Trăim într-adevăr astăzi împreună reactivarea a trei episoade fatale ale Vechiului Testament: Turnul Babelului cu globalismul, dorința de unificare mondială și guvernare planetară, vițelul de aur cu finanțarea lumii, triumful uzurii și al unei lumi comerciale și Sodoma și Gomora cu atotputernicia lobby-ului LGBT încurajat și promovat de cenaclurile globaliste.
Dar numai coronavirusul nu este suficient pentru a explica lipsa de entuziasm al alegătorilor pentru aceste alegeri municipale care au loc după aproximativ trei ani de macronism. Adevărul este că sistemul democratic, sau ceea ce îi ia locul, nu mai trezește entuziasm popular. În timp ce, potrivit adepților săi, apariția democrației universale urma să asigure fericirea umanității a ajuns în sfârșit la o vârstă adultă, observăm dimpotrivă, aproape peste tot, pe suprafața globului, o anumită dezamăgire, o indiferență fără încetarea creșterii cetățenilor, când nu este vorba despre un dezgust marcat, în ceea ce privește riturile acestui sistem acum global. Acest dezinteres, chiar și această dezacord a oamenilor, se manifestă prin diverse semne concordante. Nivelul de participare la alegători continuă să scadă în majoritatea țărilor occidentale. De la începutul celei de-a Cincea Republici, participarea la diferitele sondaje a scăzut aproape constant, chiar și pentru alegerile regine ale sistemului, alegerile prezidențiale. Acest fenomen nu este doar francez. Țările anglo-saxone, cu sistemul lor de bipartidism, cunosc de multă vreme o abținere puternică, în jur de 50% pentru alegerile prezidențiale. Bill Clinton a fost astfel cel mai slab ales președinte din istoria Statelor Unite care a adunat pe numele său în 1992 doar 42% din voturile exprimate, dar abia 20% dintre cei înregistrați. Unii consideră că extinderea domeniului de aplicare a referendumului și crearea unui referendum de inițiativă populară ar permite cetățenilor să voteze din nou în număr mare. acum exemplul elvețian tinde să invalideze această viziune asupra lucrurilor. Voturile populare care se practică în Confederația Elvețiană pe subiectele cele mai diverse și, uneori, cele mai neobișnuite, sunt caracterizate tocmai de o participare foarte modestă a organului electoral, de parcă, la final, prea multe voturi au omorât votul.
Un alt semn tangibil al dezafectării este prăbușirea apartenenței partidelor politice, dar și a centrelor sindicale care sunt, totuși, cei doi piloni ai sistemului democratic. Chiar dacă este imposibil de știut numărul exact al membrilor fiecărui grup politic, minciuna pe cifre este generală și practica cărților false foarte răspândită, este evident astăzi că niciun partid francez nu este capabil să ‘atrage-l, chiar și câteva sute de mii de membri. Demobilizarea maselor se manifestă și în lipsa paradelor, a demonstrațiilor stradale, procesiunilor, ședințelor publice care au doar câteva mii de participanți. Când este momentul pentru imensele adunări ale FPR de la De Gaulle sau ale PCF din Thorez?
De fapt, evoluția societății face mult mai dificil activismul politic și chiar dezbaterea ideilor. Francezii, care au aproape toți televiziunea, o urmăresc în medie trei ore și jumătate pe zi, timp care este pierdut iremediabil pentru lectură, reflecție, viață interioară sau implicare politică. În plus, extinderea amețitoare a publicității comerciale, ostaticii presei de către mari grupuri bancare sau industriale au redus considerabil numărul de reviste de opinie. Înainte de război și chiar până la sfârșitul anilor șaizeci, existau o serie de periodice care măturau întreg spectrul politic, de la extremă stânga la extremă dreapta. În plus, liniile editoriale erau foarte diferite. Acum, astăzi, care sunt diferențele reale între Le Monde, Eliberarea și umanitatea? Mai putem vorbi despre o dreapta și o stânga atunci când un Franz-Olivier Giesbert poate trece fără nici o dificultate de la direcția redacției Le Nouvel Observateur la cea a lui Le Figaro, cum a fost cazul în 1988? În plus, afișele politice sunt supuse unor reguli atât de draconice, încât dispar în beneficiul reclamelor comerciale și, în special, al reclamelor și al fotografiilor de natură pornografică.
Dar nu este esențialul. Depolitizarea maselor se explică mai ales prin estomparea, chiar și prin dispariția, a divergențelor filozofice, politice și programatice între stânga și dreapta. Macronismul este, de asemenea, unul dintre semnele și una dintre consecințele acestei ștergeri a clivajelor. Stânga s-a raliat aproape în toate componentele sale la economia de piață și la capitalismul globalizat, dreapta la care s-a supus ukazelor morale și intelectuale ale stângii, clasa politică apare din ce în ce mai mult ca un întreg nediferențiat. Nu mai există o dezbatere de idei, de confruntări ideologice. Nimic nu o arată mai mult decât evoluția dreptului parlamentar în ultimele decenii. În 1986, platforma guvernamentală RPR-UDF a inclus un anumit număr de măsuri de bun-simț, a căror singură formulare ar părea de inimaginabil astăzi, cum ar fi reforma codului de naționalitate în conformitate cu legea sângelui. De asemenea, înainte de revenirea lor la afaceri în 1993, aceste două partide organizaseră simpozioane, Esturile Generale ale Opoziției intenționau să achiziționeze un program politic, cu siguranță deja destul de reorientat în comparație cu cel din 1986. Cu toate acestea, la în prezent, ceea ce se numește dreptul este incapabil să afirme cea mai mică propunere, de a formula orice proiect de program pentru a propune o alternativă la Macron.
Nu mai există un drept în Franța. Istoric, dreapta a fost purtată de catolicism. Prăbușirea credinței și a practicii religioase a determinat treptat toate partidele politice să renunțe la apărarea patriei, a familiei, a vieții, a moravurilor, a corpurilor intermediare, a civilizației. Jurisprudența de la Nürnberg a făcut restul paralizând sau demonizând tot ceea ce a rămas tot pe dreapta. Așadar, în conformitate cu principiul clichetului, atunci când o reformă dezastruoasă este votată de stânga, putem fi siguri că dreapta nu se va întoarce niciodată. Acest lucru este valabil pentru abolirea pedepsei cu moartea, regularizarea și apoi naturalizarea imigranților ilegali, rambursarea avortului, instituția PACS, „căsătoria” homosexuală, deschiderea PMA lesbiene etc. Aceste reforme aberante ale stângii nu au fost niciodată puse la îndoială public și clar de niciunul dintre partidele și personalitățile clasate pe dreapta spectrului politic. Mai rău, putem fi siguri că atunci când stânga va supune voturilor parlamentarilor acordarea votului străinilor din afara Europei la alegerile locale, vor exista deputați și senatori ai opoziției care să-și amestece vocile cu cea a majorității. Același lucru pentru eutanasie. Acest lucru nu este nou: când Adunarea Națională a autorizat, în anul 2000, aproape în unanimitate distribuirea gratuită a pastilei de după dimineață la școală, senatorii de la dreapta s-au depășit prin a se asigura că Norlévo ar putea de asemenea fii disponibil pentru fetele adolescente în timpul vacanțelor școlare!
Practic, ceea ce contează acum este să vă arătați în emisiunile de divertisment la televizor, să pară cel mai prietenos, cel mai amuzant, să jucați modestul, să practicați la rândul lor auto-depreciere și pocăința. În Statele Unite, Bill Clinton s-a ridiculizat ieri într-o schiță televizată de zece minute; în Franța este cel care va fi primul care va fi invitat la un spectacol de varietăți. Așa că l-am văzut pe rând pe Giscard cântând la acordeon, Jospin interpretând „Les feuilles mortes”, Laguiller cântând pe Pierre Perret, politicienii care stau pe canapeaua lui Drucker, apoi, și mai rău, mergând la Hanouna! Este guignolizarea vieții politice. Bărbații publici au devenit acrobați, interpreți intermitenți. Din moment ce nu au nimic de spus sau de oferit,
Fără îndoială că cinismul nu a ajuns niciodată la un asemenea grad. Există nenumărate promisiuni încălcate, cifre de afaceri neîncetate (Jacques Chirac a fost campion în toate domeniile, inversările sale de jachete fiind legiune, din Europa până la quinqueniu, de la reforma parității la justiție, care nu l-a împiedicat să obțină o carieră politică magnifică și să se îmbrace mult timp în urne, în ciuda ticăloșilor săi. În ceea ce privește corupția în toate formele sale, aceasta este generală. Traficul de influență, utilizarea necorespunzătoare a activelor corporative, delapidarea de fonduri publice, ascunderea, locurile de muncă fictive, spălarea banilor, lista continuă pentru infracțiunile și crimele comise rușinos de liderii politici din întreaga lume, chiar și de către cei care au susținut că pot fi „mâini înalte și curate”. Cum ar putea alegătorii să nu se simtă greați de o astfel de putrefacție? Mai ales că acest fenomen depășește cu mult granițele hexagonale. Italia cu operațiunea Mani Pulite, Germania cu finanțarea ilegală a CDU a Angelei Merkel, Regatul Unit cu probleme de muncă, Statele Unite cu toate scandalurile financiare din jurul ultimelor președinții, nu sunt scutite de aceste drifturi care afectează întreaga lume politică occidentală (dar nu numai el: Africa și țările din Est sunt puse în tăieturi reglementate de mafii care nu se micșorează de la nimic). Aceste acțiuni arată o pierdere a sentimentului de onoare, volume de datorie și vorbește despre starea de degradare morală și spirituală a „elitelor” noastre și a societăților noastre. O, cu siguranță, omul fiind om, corupția a existat în toate regimurile, în orice moment, în toate latitudinile. Dar, fără îndoială, nu am cunoscut niciodată un asemenea triumf al cinismului, iresponsabilității, minciunii și necinstirii de pe planetă.
În orice caz, nu poate fi negat faptul că democrațiile se confruntă cu o criză structurală, ca și cum ar fi ajuns la sfârșitul ciclului lor istoric. Ei văd în om doar un agent economic, un consumator, un distractiv. Europa anonimă și vasalizată care ni se oferă cu piața sa unică, moneda sa unică, mâine guvernul său unic, nu are nimic să stârnească entuziasmul popular. În plus, democrațiile noastre, presupuse dornice să aducă libertate, asimilează tot mai mult regimurilor totalitare: prin opresiunea fiscală care îi privează pe oameni de rodul muncii lor, printr-o administrație fină și plină de înverșunare care otrăvește viața de zi cu zi a oamenilor, prin verificări rutiere excesive și liberticide,
Cu toate acestea, dacă există într-adevăr o criză profundă și de durată în democrații, ar fi riscant să pariem în prezent pentru următoarea lor prăbușire. De fapt, nu putem subestima puterea colosală a sistemului actual care deține toate puterile (legislative, executive și judiciare), dar și toate contra-puterile (unire și asociere, economice și științifice, educaționale și media, spirituale și culturale) și care își trage puterea din alianța politicienilor și a puterilor bănești. Pe de altă parte, dacă oamenii respectă tot mai puțin activ riturile religiei democratice, este iluzoriu să credem că sunt ostili în marea lor majoritate la principiul său. Traim intr-adevar intr-o perioada in care suntem republicani si democrat pare a fi o dovada linistita. Și dacă prin unii indivizi-minune ar scăpa de puterea formidabilă de uimire a mirajului democratic, ei ar rămâne totuși prizonieri ai sistemului. Deoarece trebuie să-ți câștigi viața și, prin urmare, să faci concesii, arată-ți piciorul alb. Deoarece oamenii sunt de multe ori datorii mari, pentru că trăiesc cu diverse ajutoare și indemnizații pe care planul le plătește ca pe o mină. Pentru că, mai ales, materialismul din jur anihilează orice formă de revoltă radicală. Pentru a merge și a provoca o putere, nu trebuie să mai aveți nimic de pierdut. Cine poate spune în societatea de astăzi că nu are nimic de pierdut? În plus, de ce ar trebui să se plângă oamenii? Unul îi distrage atenția cu jocurile televizate care nu încetează să crească în număr și imbecilitate; li se dă posibilitatea să câștige sume astronomice fără niciun merit sau efort din partea lor. Și din moment ce este necesară evacuarea agresivității inerente naturii umane, prin tehnica demonizării, le aruncăm ca hrană pentru fiecare echinocți, un mare lup rău împotriva căruia totul este permis, la rândul său, Saddam Hussein, Slobodan Milosevic, Jean -Marie Le Pen, Jörg Haider, Gaddafi și chiar astăzi Vladimir Poutine și mai ales șeful statului sirian. Astfel, cetățeanul este mulțumit de lotul său, felicitându-se că nu a trebuit să sufere jugul unor astfel de monștri. Jean-Marie Le Pen, Jörg Haider, Gaddafi și chiar astăzi Vladimir Poutine și în special șeful statului sirian. Astfel, cetățeanul este mulțumit de lotul său, felicitându-se că nu a trebuit să sufere jugul unor astfel de monștri. Jean-Marie Le Pen, Jörg Haider, Gaddafi și chiar astăzi Vladimir Poutine și în special șeful statului sirian. Astfel, cetățeanul este mulțumit de lotul său, felicitându-se că nu a trebuit să sufere jugul unor astfel de monștri.
Dacă probabil că democrațiile nu sunt pe cale să moară, este pentru că, până la urmă, au doborât sau au făcut imposibilă rănirea tuturor potențialilor lor adversari, astfel încât nu există astăzi alternativă credibilă pentru a se opune lor. Întoarcerea la regalitate nu rezolvă nimic, deoarece prinții sunt ei înșiși propagandiști înflăcărați ai ideilor liberale și democratice. Lovitura este iluzorie, nu numai pentru că în climatul nostru armata și poliția au o solidă tradiție legalistă (am văzut-o din nou clar în timpul mișcării vestelor galbene!), Dar mai ales pentru că instituția militară este pe cale de dispariție, iar rămășițele sale sunt amestecate, colorizate după chipul societății plural, gangrenate de francmasonerie sau paralizate de carierism și lașitate. Cât despre Biserica Catolică, care a luptat mult timp împotriva liberalismului filosofic și politic, de la moartea lui Pius al XII-lea a fost ocupat, ascuns și umbrit de intrusi moderni și de apostati care se fac cei mai zeloși sectanți ai democratismului, ai drepturilor omului, ai anti-rasism unilateral și shoahtism împiedicând astfel orice reînnoire spirituală, cel puțin în structurile sale „oficiale”. În plus, este în mod rezonabil imposibil să se prevadă venirea la putere prin urnele unui drept de condamnare; în plus, nu a avut loc niciun fel de tulburări istorice majore prin alegeri, mai ales că în prezent puterea scapă în mare parte liderilor politici și guvernelor naționale. În plus, chiar dacă dreapta națională a câștigat alegerile, ce s-ar întâmpla Credem că i-am lăsa frâu liber? Este puțin probabil. Să ne amintim ce s-a întâmplat în 1991, când FIS în Algeria a câștigat în mare parte alegerile legislative aproape imediat anulate și, în Franța, a doua zi de ură din 2002 între cele două runde prezidențiale. Sau altfel ar trebui să fim siguri că venirea lui la putere nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Și, într-adevăr, având în vedere evoluția majorității drepturilor naționale (sau a locurilor lor) în Europa de la începutul anilor 2000, acestea nu mai constituie un pericol real pentru sistem (presupunând că nu au niciodată niciunul constituit a). Să ne amintim ce s-a întâmplat în 1991, când FIS în Algeria a câștigat în mare parte alegerile legislative aproape imediat anulate și în Franța, a doua zi de ură din 2002 între cele două runde prezidențiale. Sau altfel ar trebui să fim siguri că venirea lui la putere nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Și, într-adevăr, având în vedere evoluția majorității drepturilor naționale (sau a locului lor) în Europa de la începutul anilor 2000, acestea nu mai constituie un pericol real pentru sistem (presupunând că nu au niciodată niciunul constituit a). Să ne amintim ce s-a întâmplat în 1991, când FIS în Algeria a câștigat în mare parte alegerile legislative aproape imediat anulate și în Franța, a doua zi de ură din 2002 între cele două runde prezidențiale. Sau altfel ar trebui să fim siguri că venirea lui la putere nu reprezintă o amenințare pentru nimeni. Și într-adevăr, având în vedere evoluția majorității drepturilor naționale (sau a locurilor lor) în Europa de la începutul anilor 2000, acestea nu mai constituie un pericol real pentru sistem (presupunând că nu au niciodată niciunul constituit a).
Revoluționarii influențați de concepțiile mecaniciste moștenite din filozofia carteziană au crezut de mult timp că, prin utilizarea sufragiului universal, s-ar putea să înrobească oamenii fără ca acesta din urmă să fie conștient de aceasta, structurile mentale ale omului apărându-le ca un film. , un hard disk pe care trebuie doar să îl ștergeți și să îl înlocuiți cu altul. Atunci și-au dat seama că este posibil ca oamenii să nu fie atât de maleabili pe cât și-au imaginat, că ar putea să nu voteze întotdeauna calea corectă. Acesta este motivul pentru care, istoric, au apărut mecanisme juridice sau administrative care să controleze legitimitatea și constituționalitatea legilor după criterii perfect arbitrare, astfel încât oamenii să nu pună în pericol desenele forțelor oculte. Dacă cetățenii imposibili ar decide astăzi prin referendum să instituie măsuri de preferință sau de exclusivitate națională, Consiliul de Stat și Consiliul Constituțional ar cenzura acest vot popular. În plus, autoritățile europene de la Bruxelles ar emite imediat sancțiuni.
Aceasta înseamnă că este foarte dificil să ne gândim cu ochii umani o recuperare a țării noastre, a civilizației noastre. Mai ales că două secole de democrație au generat o criză de sens, o pierdere fără precedent a valorilor de referință. În plus, toate autoritățile au fost delegitimizate în numele democratizării și al egalitarismului care este consubstanțial cu acesta. Acum, spargând instituțiile, călcând pe toate valorile și principiile, ajungem în domnia nimicului și a absurdului, într-o societate atomizată, lipsită de sens. Cel în care trebuie să supraviețuim. Dar onoarea noastră este să continuăm să luptăm, să rezistăm, să luptăm pentru că, potrivit spuselor, nu este necesar să sperăm să întreprindem sau să reușim să persevereze.
[…] (Citește mai mult)
Rivarol.
Editorial din numărul 3415 al RIVAROL din 11 martie 2020
Bilet săptămânal
Pentru ce se utilizează coronavirusul?
Lumea este preocupată de bolile respiratorii (SARS) cauzate de un nou coronavirus apărut în China în decembrie. Vorbim despre o pandemie. Pandemicele sunt în mod înfricoșător de înfricoșătoare. Ciuma neagră a ucis patruzeci la sută dintre occidentalii europeni în secolul al XIV-lea, iar gripa spaniolă la cincizeci la o sută de milioane de oameni în întreaga lume după Marele Război. Dacă coronavirusul ar fi la fel de mortal ca gripa spaniolă, 350 de milioane de oameni ar muri, iar ciuma neagră, 25 de milioane de francezi. Ce semănă ruina și pustia.
Teama de a muri este cea mai frecventă și plină de viață. De câteva secole, Organizația Mondială a Sănătății, OMS, se joacă pe ea pentru a manipula pământeni. Câteva epidemii au atins titlurile. Trei tipuri: 1. gripa aviară, 2. Ebola, SARS (China, 2002), MERS (Orientul Mijlociu, 2012), 3. H1 N1. Cu toate acestea, fie aceste pandemii nu erau, fie nu erau atât de periculoase, încât politicienii (OMS, ONU, guvernele) doreau să creadă.
Ebola este o boală a cărei rată de vindecare a fost inițial foarte scăzută și numeroasele și puțin cunoscute modalități de contagiune: ideale pentru a provoca teroare. A fost, de asemenea, prilejul unei mari tulburări sociale în trei țări, Guinea, Sierra Leone și Liberia, ultimele două revenindu-se prost din nenorocirile recente. Ideal pentru a provoca compasiune. Acum, în ceea ce privește epidemiile, este un virus care, de la identificarea sa în 1976, nu a provocat niciodată o pandemie în afara bazinului african unde a apărut și care nici măcar nu a provocat niciodată un dezastru. Epidemia din 2014, care a provocat atâta agitație internațională, nu a depășit 5.000 de morți în toamnă.
Cum am reușit să dăm acestei întrebări obiectiv minore imaginea enormă care a obsedat, prin intermediul mass-media, toate conștiințele din lume? Răspunsul este simplu: a avut loc o înscenare. S-a demonstrat că virusul poate trece frontierele și controalele, poate lovi și ucide în țările confortabile din Nord, chiar supraprotejat. Mai întâi Spania, apoi Statele Unite, una dintre cele mai protecționiste țări din lume, unde călătorul trebuie să facă coadă ore întregi la biroul de imigrare! Dacă asistentele americane au fost afectate, în ciuda rigurozității protocoalelor pe care le urmează, atunci nu înțelegem nimic, nimic în special despre modul de contagiune. Este înnebunitor. De câteva săptămâni, înalți oficiali ai Sănătății au apărut în mod regulat la TV, palizi, încordați să spunem că a existat o „încălcare”, că nu au înțeles-o, că toate echipele au fost ocupate să o studieze. Și președintele Obama, care încetează activitatea, a înmulțit declarațiile solemne. În același timp, în cealaltă capitală a Americii, New York, secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a luat aceeași postură hieratică și preocupată (elementele înscenării și indicațiile jocului sunt la fel pentru toți actorii mari ai dramei, didascalie a curcubeului este foarte completă și îngrijită) pentru a face observații alarmante.
Punerea în scenă, actorii principali, serialul, au fost americani, dar titlul seriei ar fi putut fi Urgența pentru comunitatea internațională. Medicina americană a dobândit reputația de a fi cel mai bun din lume: prin urmare, a trebuit să fi avut loc în Statele Unite pentru ca teroarea să fie maximă și să inițieze procesul de „trezire” al comunitate internațională. În ceea ce privește obiectivul, acesta este dublu. În primul rând, dați bani țărilor afectate. Apoi, mai presus de toate, sensibilizăm în întreaga lume despre o dramă globală, o amenințare sistemică și, în același timp, obișnuim oamenii să obțină proceduri restrictive și restrictive, precum controalele la frontieră, pe aeroporturi.
Preocuparea în cazul gripei aviare a fost diferită. În noiembrie 2004, Shigeru Omi, directorul OMS pentru Asia a estimat că „estimările cele mai conservatoare indică șapte-zece milioane de decese, dar maximul ar putea fi cincizeci de milioane, sau chiar, în cel mai rău caz. scenarii, o sută de milioane ”. O sută de milioane de morți! De șaptesprezece ori mai mult decât Holocaustul! La sfârșitul lunii decembrie a aceluiași an, alți experți OMS au prezis că „în câteva luni ar trebui să fie spitalizați aproape 30 de milioane de oameni, un sfert din ei vor muri”. Ceea ce a făcut încă șapte milioane și jumătate de decese, ceea ce nu este de neglijat. În ianuarie 2006, Institutul de monitorizare a sănătății a afirmat că pandemia de gripă rezultată din mutația virusului ar ajunge între 15% și 35% din populația franceză.
A rămas onorabil. Problema este că virusul nu a mutat și că, în ciuda unor luni de dezinformare alarmistă, bariera speciilor a rămas solidă, contaminarea omului de către un animal rămânând excepția. Au fost foarte puține victime. Drept urmare, toate măsurile preventive luate au fost inutile și ruinatoare. Inclusiv masacrele animalelor. Depozitarea la mare cheltuială, numai pentru Franța, a 200 de milioane de măști de protecție, 13,8 milioane de tratamente complete cu Tamiflu, plus două milioane de doze de vaccin inutil.
În cazul SARS și MERS, două boli foarte grave ale sistemului respirator, virusul îndeplinea două funcții remarcabile ale terorii: traversase bariera speciilor, afectând animalele și oamenii, oamenii le-a contaminat și rata mortalității sale a fost enormă (am vorbit despre 50%, 38%), mai mare decât cea a ruletei ruse. Din păcate, a fost transmis foarte prost.
Lecția trebuia să fie învățată de ONU și de manipulatorii pandemiei. Pentru a fi convingător, adică terifiant, trebuia ales un virus foarte contagios, fără îndoială foarte contagios. Acest lucru a fost realizat în 2009, cu gripa A a subtipului H1N1, al cărui virus ar putea supraviețui până la 48 de ore în aer liber și care, prin urmare, s-a răspândit ca un foc sălbatic: începând cu 11 iunie, OMS a declarat pământul în stare pandemică. Ban Ki Moon i-a adăugat grâul de sare. Dezinformarea a terorizat populațiile timp de luni, conducând guvernele să lanseze planuri de vaccinare vaste și costisitoare: în Statele Unite și Canada, a avut loc o grabă și a existat o penurie. În Franța, multe doze de vaccin au rămas pe brațele statului. În rezumat, această gripă foarte contagioasă s-a dovedit a fi deosebit de ușoară,
Astăzi, conform informațiilor pe care le difuzăm, coronavirusul pare în același timp destul de contagios (mai puțin decât rujeola, dar mai mult decât gripa) și destul de mortal (mai puțin decât Ebola sau SARS anterior, dar mai mult decât gripa). OMS își păstrează pericolul global și sistemic. Conform datelor disponibile, la momentul scrierii, numărul persoanelor infectate a crescut la aproximativ 110 000. Unii oameni cred că, din cauza dificultății de detectare și a simptomelor nelegabile ale anumitor forme de boală, numărul de infectat este mult mai mare decât pare. Presupunem că numărul celor infectați crește la 700.000 când apare Rivarol. Rata de contaminare se spune că este una din zece mii de oameni. Aceasta va fi doar o medie și nu va spune nimic despre adevăratele epidemii. […](citește mai mult )
HANNIBAL.
Ca predictie: cea mai lovita, posibil iremediabil, fara ajutor de stat, va fi industria HORECA! Scoala se va prelungi in vara cu o luna, sigur! Dupa Starea de Urgenta va urma Alerta de Urgenta, inca o luna!
*Vom constata singuri ce tara a avut cel mai putin de suferit si de ce? pana acum s-a reliefat una singura, sau poate nu da date oficiale!
Perioada de închidere a unităților de învățământ se va prelungi, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, într-o intervenție televizată.
Perioada de închidere a unităților de învățământ se va prelungi, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, într-o intervenție televizată.
„Să nu uităm că măsurile luate până acum pe închiderea școlilor, pe închiderea învățământului superior sau suspendarea lor sunt cu date: 23-24 martie, 31 martie, este foarte posibil să se decidă prelungirea acestor perioade”, a declarat Raed Arafat la Realitatea Plus.
Șeful DSU a adăugat: ”Fără nici o problemă, cred că cel mai probabil da, se va prelungi perioada de închidere a școlilor, va fi o decizie în cadrul Comitetului National pentru situații de urgență. Dacă continuă evoluția în acest sens, cel mai probabil se va prelungi perioada”.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă Legea privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Potrivit acesteia, se acordă zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani, respectiv vârsta până la 18 ani pentru cei cu dizabilităţi. Zilele libere se acordă în cazul în care locul de muncă nu permite să se lucreze la domiciliu sau telemuncă. Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se poate plăti în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile de lucru, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat. Sumele pentru plata indemnizaţiei se iau din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
La fel ca multe alte țări europene, România a închis școlile foarte devreme, când erau puține cazuri oficiale de infectare cu coronavirus. În următoarea săptămână, cu siguranță vom avea sute de cazuri în România, astfel că nu va fi posibil ca școlile să se redeschidă la 22 martie.
La ora actuală, Marea Britanie este una din puținele țări afectate de epidemie unde nu s-au închis școlile. Autoritățile de la Londra au explicat că au ales această variantă pentru a nu pune presiune pe categoria cea mai vulnerabilă la infecția cu coronavirus, respectiv bunicii, dar și pentru că este extrem de greu ca populația să suporte măsuri restrictive pentru o perioadă prea lungă de timp.
Sursa:
https://bpnews.ro/2020/03/14/coronavirus-inchiderea-scolilor-se-va-prelungi/#.Xmz7IdSF7Gg
RUSII DEZVALUIE INFORMATII SECRETE :
La minutul 50
in videoul cu :
ttitlul
Actualité et politique Février 2020
25,575 views
•Feb 29, 2020
linkul:
https://www.youtube.com/watch?v=cfkvBv2OMuA
chirurgul neurolog Philippe Ploncard d’Assac citeaza o informatie secreta ruseasca conform careia acest virus nu se poate produce in mod natural .Rusii fac trimitere la un razboi bacteriologic .
Americanii au facut experiente ilegale biologice cu care au infuriat autoritatile chineze .
Sa nu uitam ca diverse universitati americane cu ONG-uri si cu Harvardul s-au instalat in mod special si au trimis studentime sa COLECTEZE !!!!!!!!!!!!!! ADN–ul a cateva sute de mii !!!!!!! de chinezi cu doi-trei ani inainte ca acest corona virus sa izbucneasca in China. Facand IN SECRET EXPERIENTE BIOLOGICE DE LABORATOR INTERZISE IN CHINA !!!Se spunea la un moment dat in China – ca a fost facut ca sa atace chinezii, deci nu a fost facut de chinezi ci contra chinezilor .
Acest lucru nu putea fi facut decat de americani . S-a dovedit insa bun si pentru noi.
NU OMITETI DE CITIT ACEASTA INFORMATIE :
Coronavirusul are cu siguranță explicații naturale. Doctorul Lyons-Weiler de la Institutul pentru Cunoaștere Pură și Aplicată a arătat și a explicat modul în care secvența genetică a coronavirusului (informația a fost făcută publică de China) conține un „fragment intermediar” unic care codifică SARS (sindrom boală respiratorie acută avansată), o proteină de ultimă generație care, potrivit analizei sale genomice, pare să fi fost introdusă artificial în virusul 2019-nCoV. În acest sens, ar fi bine să nu ignorăm că epicentrul cutremurului epidemiologic se află în singurul oraș din China care adăpostește un laborator virologic P4 (de maximă securitate și situat la aproximativ treizeci de kilometri de piața de fructe de mare incriminate), construit de grupul Sanofi în parteneriat cu Franța și inaugurat oficial în ianuarie 2015 de profesorul Lévy, soția madamei Buzyn, ministrul Sănătății în urmă cu câteva săptămâni. Din această perspectivă, putem înțelege mai bine îngrijorarea Biroului de Politici Științifice și Tehnologice ale Casei Albe (OSTP) de a identifica cu exactitate originea pandemiei, poate accidentale (sau poate intenționate), dar care în toate cazul ar putea dezvălui cercetări ilicite în domeniul războiului biologic, cercetări în principiu interzise de convențiile internaționale, dar pe care Statele Unite nu ezită să le urmărească discret, nu mai mult decât Franța, pionieră în domeniile bacteriologice și virologice
Sa nu uitam ca Harvardul a trimis studentime sa ia ADN–ul a cateva sute de mii !!!!!!! de chinezi cu ceva timp inainte ca acest corona virus sa izbucneasca . Se spunea la un moment dat – si ica se spune n China – ca a fost facut ca sa atace chinezi, deci nu a fost facut de chinezi ci contra chinezilor . S-a dovedit insa bun si pentru noi.
NU OMITETI DE CITIT ACEASTA INFORMATIE :
Coronavirusul are cu siguranță explicații naturale. Doctorul Lyons-Weiler de la Institutul pentru Cunoaștere Pură și Aplicată a arătat și a explicat modul în care secvența genetică a coronavirusului (informația a fost făcută publică de China) conține un „fragment intermediar” unic care codifică SARS (sindrom boală respiratorie acută avansată), o proteină de ultimă generație care, potrivit analizei sale genomice, pare să fi fost introdusă artificial în virusul 2019-nCoV. În acest sens, ar fi bine să nu ignorăm că epicentrul cutremurului epidemiologic se află în singurul oraș din China care adăpostește un laborator virologic P4 (de maximă securitate și situat la aproximativ treizeci de kilometri de piața de fructe de mare incriminate), construit de grupul Sanofi în parteneriat cu Franța și inaugurat oficial în ianuarie 2015 de profesorul Lévy, soția madamei Buzyn, ministrul Sănătății în urmă cu câteva săptămâni. Din această perspectivă, putem înțelege mai bine îngrijorarea Biroului de Politici Științifice și Tehnologice ale Casei Albe (OSTP) de a identifica cu exactitate originea pandemiei, poate accidentale (sau poate intenționate), dar care în toate cazul ar putea dezvălui cercetări ilicite în domeniul războiului biologic, cercetări în principiu interzise de convențiile internaționale, dar pe care Statele Unite nu ezită să le urmărească discret, nu mai mult decât Franța, pionieră în domeniile bacteriologice și virologice