Astazi FMI-ul cand vine la “negocieri” stie la virgula ce vor semna soldateii aflati la comanda Romaniei. Ceausescu insa, le-a facut parul cret…chiar daca gura targului vorbeste ca-r fi avut doar 4 clase.
xx1
Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemaintrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI. Soros reuşind ulterior să dea un „tun” de 1,1 miliarde de lire sterline prin intermediul bursei din Londra. Chiar şi aşa FMI-ul a impus României penalizări pentru plăţi anticipate.
Din cauza FMI-ului dirijat de SUA, care cerea achitarea datoriei României cu o dobândă triplată, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creând deja cunoscutele cozi la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe cartelă. Aşa se face că, începând din 1987, SUA au dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui Ceauşescu prin intermediul presei occidentale. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul fals că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu. În martie 1989, când Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile, România mai avea în plus 3,7 miliarde USD depuşi în bănci şi creanţe de 7-8 miliarde USD. La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde USD. Arhivele oficiale, coafate în cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat” aceşti bani? N-are rost să mai explic. Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot, am fi aflat până acum.
xx3Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la flotila prezidenţială de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran. Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 t. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă. Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare. Banca în cauză se numea BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.
FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei de 2.996 tone de aur, de care dispunea. Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur, adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valoreze 250 miliarde euro. Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc. Şi conta mult pe acestea întrucât ele sunt evaluate azi la 6.000 !!!!! de miliarde de euro. În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele la fabricaţia cărora materia primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).
xx4După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobilă precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989. Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă industrială dedicată electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiție , ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară.
predoiu
Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca inginer geolog la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București –IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st al IMRB?
consta
Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând jumătate din exploatările miniere?
dorin
Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie?
stolo
Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR? Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările în curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperit în aur.
Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea însăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte concepute de arhitecţii români, cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România. Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu în America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu Victor Ponta şi Traian Băsescu care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro.
siglaROR(148X50)Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.
xx5Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială, obținând titlul de doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA. În perioada ianuarie–septembrie 1990, Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington. În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale.
xx6Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc. Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania. În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.
xx7Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş. De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt 8 firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.
Vasilescu Valentin
[…] Sursa: Ion Coja […]
Ia uitati ce ne pregateste FMI ..http://www.ziaristionline.ro/2014/08/25/spre-un-nou-medievalism-economic-capitalismul-de-azi-vazut-de-mircea-vulcanescu-ier
Un detaliu interesant: Cel ce le-a facut capul damburi si mintea creata celor de la FMI nu este Ceausescu, ci Petre Gigea, cel ce a fost trimis sa negocieze. Acest domn traieste si azi la Craiova si, uneori, mai participa la diverse reuniuni intre epigramisti.
[…] 30 aug 2014: FMI, criminal și laș în disputa cu Ceaușescu. N-a știut să piardă și a scos revolverul! […]
[…] 30 aug 2014: FMI, criminal și laș în disputa cu Ceaușescu. N-a știut să piardă și a scos revolverul! […]
Un film extraordinar:
La RASCRUCE
Un film recomandat a fi vazut de toti, cat mai curand posibil. (alegeti click CC subtitrari limba Romana).
http://www.youtube.com/watch?v=5n1p9P5ee3c&feature=youtu.be
Este vorba de soarta omenirii, in general. Interviuri cu cele mai luminate minti ale momentului. Ele spun asa:
– Transformarea omului este cheia transformarii totale in lume. Fara ea, nimic semnificativ nu se va schimba. Si, fara sa ne transformam modul de privi lumea, nu ne putem transforma ca oameni, iar viitorul nostru este incert.
Imaginati-va ce s-ar intampla daca mediul inconjurator s-ar transforma complet!!!!
Cum ar fi daca am auzi non-stop, la stiri, ca prin arta, distractie, reclame, suntem cu totii interdependenti si, in acelasi tip, interconectati intr-un singur sistem? Cum ar arata lumea noastra? Cum te-ai raporta la ceilalti din acel sistem?
Vei incepe, dintr-o data, sa te simti inrudit cu ceilalti, de parca ti-ar fi foarte apropiati.
Vei fi mai putin ingrijorat despre modalitatea de a-l exploata pe celalalt de langa tine sau cum sa-l manipulezi sau chiar sa profiti de pe urma lui.
Vei observa ca cealalta persoana iti este cumva mult mai apropiata si vei avea chiar sentimente de afinitate catre ea.
Vei incepe sa ii plasezi pe ceilalti la un nivel la care acum gandesti despre familia sau copii tai.
Vei lua seama de parerea lor, atunci cand te vei gandi sa faci ceva in viata – si vei gandi: „Cum vor fi ei afectati?”.
Acesta este modul de schimbare de care avem nevoie si prin care trebuie sa trecem , iar asta se poate intampla doar intr-un mediu pe care il cream noi insine.
BRUCE LIPTON
„Daca privim la criza economica, ecologica, spirituala si spunem:
Eu nu sunt fericit, societatea nu e fericita; ce anume nu merge aici? Asta e scanteia!
Trebuie sa avem probleme, ca sa putem avea solutii. Problemele ajuta creativitatea. In realitate, problema nu exista; problema este, de fapt, o stare de tranzitie.
Asa vad si crizele din ziua de astazi, ca pe un punct de tranzitie pentru omenire, le vad nu neaparat ca pe ceva iesit din comun.
De la cea mai veche bacterie observam din ce in ce mai mult in natura, ca aceste celule trec printr-o perioada juvenila, chiar ostila parca aflata intr-o competitie cu ea insasi. Si, putin mai tarziu, observam ca aceste celule realizeaza cat de bine functioneaza, cooperand. Atunci cand descoperim ca e mult mai ieftin si mult mai eficient si benefic pentru toata lumea, sa ne hranim „inamicul”, in loc de a ne luptam cu el in tot acest timp, atunci suntem pe drumul ce duce spre noua civilizatie pe care o cautam cu totii.
Partea frumoasa este ca putem folosi modelele aflate in natura si sa intelegem ca aceste modele exista si ele se repeta. Daca ai dori sa observi un model care se repeta in continuu, pe aceasta planeta, acum si care sa ne dea un exmplu a ceea se se intampla, atunci priveste o omida care creste.
O omida reprezinta, sa spunem, sapte milliarde de celule vii, sub aceeasi piele. Fiecare celula reprezinta un cetatean. Si, ce credeti? Sunt exact ca noi oamenii, muncesc in fiecare zi, celulele din sistemul digesitv absorb mancarea, o digera si creaza produse.
Unele dintre ele sunt numite motilitati. Aceste celule sunt cele care ii asigura omizii miscarea si reprezinta structuri ca si autostrazile noastre cu camioane, masini.
Celulele sistemului imunitar isi fac si ele treaba lor, de a proteja acest sistem. Sistemul respirator se asigura ca oxigenul este asimilat. Deci, toate aceste celule au treaba lor.
Iar Omida creste. Daca tu ai fi un reporter aflat inauntru si ai privi in jurul tau, ai spune: „Da, economia creste, baieti, creste in fiecare zi, toata lumea munceste.. .si asta e ceea ce dorim sa vedem in fiecare zi. Cu cat anume crestem in fiecare zi, aveti vreo estimare in procente?”
Iar, mai apoi, omida atinge un maxim de crestere si in acel moment se opreste din mancare – nu mai poate manca absolut nimic. A atins punctul culminant. Atunci, daca esti o celula in interiorul acelui organism, imagineaza-ti ce s-ar intampla, daca dintr-o data nu mai ai slujba pe care o aveai, mancarea este mai putina, iar sistemul tau digestiv spune:
„Of, munca nu mai e ce era odata, fabrica nu mai produce cum o facea odata”. Iar la un anumit moment, atinge un nivel cand multe celule sunt concediate.
Avem celule care nu mai fac nimic, acum. De ce? Pentru ca nu mai exista suficienta mancare pentru toate. Si alte slujbe sunt afectate din cauza mancarii. Implicit, nu mai e suficienta energie si toate sistemele incep sa concedieze celule. Foarte curand, e un haos de nedescris sub acea piele de omida. De ce?
Pentru ca sistemul s-a oprit din crestere, celulele nu mai au de munca, nimic nu mai evolueaza, iar intregul organism nu mai functioneaza.
Daca ai fi o celula, in acel moment ai privi in jur si ai spune: „Doamne, lumea aceasta se va sfarsi!”
Si, cu toate acestea, in mijlocul miliardelor de celule exista un alt fel de celule, care desi sunt identice genetic si nu difera cu nimic de restul, gandesc altfel, raspund la stimuli in mod diferit. Aceste celule au un nume intersant si anume, „celulele imaginale” . Aceste celule imaginale aduc o noua viziune
CELULE IMAGINALE
Cee ce se intampla, in mijlocul acestui intreg haos, cand majoritatea celorlalte celule cred ca sfarsitul e aproape. Aceste celule imaginale incep sa impanzeasca idei si viziuni noi, un plan nou, o noua schema, o noua forma de existenta. In jurul acestor idei, restul de celule se reorganizeaza si incep sa creeze organizatii noi, masive, pentru a creea ceva si mai fabulos decat o faceau pana acum. Un sistem care e mult mai sustenabil, un sistem cu un nivel mai inalt de evolutie – iar acel sistem pe care-l contruiesc se numeste: „FLUTURELE”
Deci exista o perioada de tranzitie de la lumea veche a omizii, cu vechiul sistem de credinta si fel de viata, ce nu mai poate functiona
Asadar, exista doua optiuni in aceasta lume, in clipa de fata:
Poti ramane la nivelul de omida – si atunci, spui: „Doamne, cade cerul pe noi” si sa traiesti cu teama,
Sau poti spune: „Nu mai avem nevoie de omida. Doresc sa construiesc fluturele” De ce?
Pentru ca atunci cand devin activ si pozitiv, in procesul de constructie al fluturelui, sunt in priza, muncesc, creez fluturele.
Daca doar stau si plang de mila omidei, atunci nu fac altceva decat sa ma imbolnavesc pe mine si pe cei din jur. De ce? Nu mai contribui cu nimic la evolutie. Si atunci, unde ne aflam noi? Suntem la faza de a renunta la omida in civilzatia noastra – chiar inainte ca fluturele sa se ridice.
Ceea ce trebuie sa recunoastem este ca toate aceste crize nu exista in afara constiintei noastre, ci ele exista in interior.
Exista un plan in toata aceasta nebunie. Daca ne uitam la evolutia biologica, toate evolutiile importante au fost precedate de o catastrofa.
Iar aceasta este evolutia fiintei omenesti, plecand de la faptul ca suntem ingrijorati si incarcati cu emotii negative si devenim irationali sa mai putem asculta de anumite valori ca dragoste, frumusete, dreptate, adevar, bunatate. Trebuie sa le ascultam pe toatea acestea. Dar cum o facem, fara a trece prin chinuri si suferinte?
EVOLUTIA CONSTIINTEI
Eu cred ca problema actuala este, cum facem ca un numar cat mai mare de oameni sa inteleaga ca noi reprezentam, cu totii, un singur organism si a intelege aceasta unitate.
Mediul nostru inconjurator trebuie schimbat, in asa fel incat noi sa ne respectam unii pe altii – si asta, in timp ce sistemul nostru de valori trebuie sa inteleaga ca nu mai putem supravietui doar cu gandirea logica si mentalitatea de concurenta, care a fost promovata de atatea generatii. Daca acest mediu continua sa impuna acest egoism, atunci va fi si mai greu sa iesim din el. Insa, daca cream un mediu care ne ajuta si ne da puterea de a darui, iar prin a darui esti recompensat atunci cred ca vom reusi sa ne miscam mult mai repede, in acea mentalitate de daruire.” Extras din filmul CROSSROADS (La Rascruce)
SUCCES BENEFIC DIVIN!
Mulțam fain Dacicus pentru film – merită văzut, revăzut și recomandat tuturor !
… Alături de Thrive (https://www.youtube.com/watch?v=xhJKujvSIBs) și trilogia Zeitgeist.
Necesitatea dezbaterii acestor laturi ale existenței, ale vieții, devine din ce în ce mai necesară, pentru a contracara influența evenimentelor tragice, negative ce au loc pe planetă și care (din păcate) sunt dezbătute cu predilecție, și de-asemenea, pentru a indica direcția salvatoare celor ce încearcă să dea un sens vieții, existenței…
„Cluj Napoca is one of Romania’s richest cities with more than 320 000 citizens…
Meanwhile barely 10 km away, about 500 families, rejected by society, struggle to survive in Pata Rat.”
(videoclip pentru combaterea sărăciei)
https://www.youtube.com/watch?v=M2iD5NTL5A0&feature=youtube_gdata_player
@Un moldovean-Asa e,ai surprins esentialul.Daca se vor subordona BIR din Basel care-si subordoneaza toate bancile central ale statelor asa zis nationale e clar ca e inca o cacealma.Nu cred sa fie atat de prosti si sa creada ca lumea va inghiti gogoasa.Oricum eu cred ca BRICS e o alta diversiune.Prea le-a iesit totul,de secole,ca sa se inece ca tiganul la mal.
Cred ca trebuie sa fim putini mai obiectivi si sa nu-l proslavim prea desantat pe Ceausescu, doar pentru ca dupa el ne-au condus dusmanii nostri din interior, khazarii. Iar acestia evident ca au avut un singur scop: distrugere completa a economiei, a structurii sociale pentru a fi mai usoara acapararea deplina a tarii.
Culmea ironiei este ca Ceausescu ar trebui sa le multumeasca tot khazarilor pentru imaginea pozitiva de care se bucura acum. Caci daca nu urmau 25 de ani de distrugere masiva a tarii, nu mai plangeau asa multi dupa el.
Am luat tzeapa enorma cu FMI, corect. Dar si Ceausescu ne-a mai tepuit inca un an de zile in care a tot strans dolari ca harciogul in timp ce oamenii rodeau pasta de creveti, se spalau cu apa calda odata pe saptamana si se calcau in picioare pe la cozile de lapte, carne sau paine. Daca era asa destept de-a reusit sa ia bani de la FMI, ar fi trebuit sa stie ca nu faci banca de imprumut cu moneda celor pe care ii concurezi. Dar adevarul e ca altii din umbra au fost cei care au deschis canalele de finantare si tehnlogie vestice in paralel cu asigurarea unor piete de desfacere. Ironia e ca tot cu ajutorul vesticilor am facut cele mai multe fabrici, pe care ni le-au ras din temelii mai tarziu.
De aceea ma intreb cat de reala este aceasta ipoteza legata de acea banca ? Exista dovezi indubitabile pe undeva ? Vreun discurs, vreun ziar ?
Cand citim si despre adevaratii constructori ai Romaniei din anii 70 ? Cei care erau nevoiti sa stea in umbra „geniului carpatin”, dar care au proiectat fabrici, baraje, sistemul energetic ??? Cei care au stiut cum sa dramuiasca miliardele imprumutate si cum sa cumpere sau sa copie utilaje din vest.
Dta exprimi pareri personale nerelevante.
Dar intelegerea tarilor BRICS din vara asta, ce-ti spune? Nu e o repetare, de data asta reusita, de eliminare a influentei FMI in lume?
Daca BRICS se va subordona bancii BIS din Basel (create de vechile familii bancare in anii ’30) si daca tot prezinta diverse sume de bani exprimate in dolari, inseamna ca este doar alta perdea de fum menita sa ne tina adormiti inca vreo cateva decenii. Exista si aceasta teorie pe care multi o cerceteaza in mod serios, desi pare incredibila.
Sa nu fiu inteles gresit, astept victoria grupului BRICS de peste 8 ani si sper ca nu va insemna doar inlocuirea coruptiei de pe Wall Street cu cea din China (stiu ce vorbesc, exista si acolo o coruptie infricosatoare iar tentatia de a tipari bani fara acoperire e foarte mare, indiferent ca te numesti SUA, Rusia sau China).
Stai linistit frate Moldovene ,nici un ban nu are acoperire .Banul este o promisiune ,fiecare sperind in buna intentiue a celuilalt . Si ce daca zice cineva ca are acoperire in aur ,diamante sau in nasturi daca refuza sa i-ti dea aurul ai luat-o in freza ! Deci banii depind de acordul nostru general . E un mijloc „conventional ” de chimb comercial ……Eu de exemplu am hotarit sa vind marfa pe tubingi mongolezi ……sau mi fac proprii mei bani ,pun figura lui Decebal pe ei si cumpar pe ei de la prietenii mei ,saminta de dovleac si baloti de paie iar ei cumpara paine si ulei de cimbru de la mine …..Ce mare filo-sofie ! Sa moara Rothschilld de ciuda !
Dovezi pentru ce? Mergi si vezi, in toata lumea, ca politica despre care se vorbeste a fost aplicata. IPIP, Industrialexport, Uzinexport, Iprochim, Chema, si multe altele au fost implicate in proiecte executate cu inginerie romaneasca si utilaje romanesti, in Iordania (Zarqa), Siria (Banias), Irak, Iran (Bandar Abbas), Egipt (Beni Suef), Libia, Algeria, Mexic,precum si in tarile fratesti socialiste (pe astea nu le-am mentionat din motive evidente). In Siria jumatate din oraselul Banias (cam 40000 de locuitori) intelege limba romana si este plina de respect fata de romani, ei stiind foarte bine cine le-a facut rafinaria de pe urma careia traiesc cam toti. Sefii de proiect de la Banias si Zarqa traiesc inca si se poate discuta cu ei. Zici de strans bani? Pai mergi matale la orice licitatie de lucrari de anvergura si vezi de poti sa intri fara sa platesti Bid Bondul (1-2% din valoarea lucrarii) ori daca poti sa semnezi contractul fara Performance Bond (alti 10% din valoarea lucrarii). ori, la lucrari la cheie, valorile merg pana la nivel de cateva miliarde de dolari, bondurile de care vorbeam fiind si ele la zeci si sute de milioane… Ca sa nu mai vorbim ca documentele ce atesta bonitatea si posibilitatea de a finanta lucrarea sunt obligatorii intre documentele prezentate la licitatie.
Per a contrario, am fost acum cativa ani la mult mediatizata banca EXIMbank, ca sa iau o scrisoare de garantie pentru o lucrare, scrisoare in valoare de cateva zeci de mii prapaditi de dolari. Desteptii de acolo, platiti gras din bani publici, mi-au cerut depozit colateral. M-am dezbracat si eu de caracter, si le-am atras atentia ca sunt tampiti, fiindca, daca aveam banii astia, nu mai mergeam la ei sa le platesc un comision de eliberare pentru Scrisoarea de garantie, ci faceam pur si simplu viramentul…Revin si spun ca existenta unui capital disponibil era esentiala in derularea acestui plan. Iar o singura lucrare de acest gen dadea de lucru la zeci si sute de mii de oameni in linie directa si in industriile auxiliare.
Chestia cu apa calda…Nu stiu unde ai auzit-o matale. In 1987, 88, tanar stagiar fiind, aveam apa calda aproape zilnic. Cu un anumit program, dar zilnic. Firesc, de altfel, pentru ca, caldura reziduala de la CET trebuia folosita cumva, si era distribuita pe cartiere, dupa un anumit program. Iar CET-ul functiona non-stop, pentru ca trebuia sa debiteze curent in sistemul energetic. Care sistem energetic papa, la vremea aia, 12500 MW, facand cu greu fata solicitarilor, de ajungea frecventa curentului alternativ pe la 47 Hz, in loc de 49,5, care era minim minimorum dupa standard. Acum sunt necesari si suficienti cam 6500 MW putere instalata.
As putea continua discursul, dar ati prins ideea…
Am trait in anii ’80, deci nu vorbesc aiurea.
De aceea atentionez sa nu exageram cu Ceausescu, pentru ca multi isi amintesc suficient de bine si mizeria din acei ani.
Nu numai ca apa calda era doar 2 ore in unele zile ale saptamanei, dar se mai si oprea curentul electric cate 2-3 ore in alte zile. De multe ori, pentru ca toti deschideau robinetele la acele ore, apa curgea la un debit foarte mic. Daca reuseai sa umpli cateva oale, erai norocos. Foloseam oale pentru ca astfel o dramuiam si imparteam mai bine decat daca o tineam in cada. Vai de capul nostru ce viata duceam in timp ce la tembelzior auzeam numai osanale catre „geniul din Carpati” in cele 2 ore de program zilnic.
De cele mai multe ori incalzeam apa la aragaz ca sa ne putem spala macar pe cap. Insa metoda asta consuma gazul din butelie, iar buteliile se dadeau pe tichete (parca 12 pe an, dar exista si o „piata neagra a tichetelor”). Dar ce sa mai spun cu noptile pierdute la cozile imense in asteptarea masinii cu butelii (lumea dormea pe trotuar langa butelie).
Insa, folosind gazul ca sa incalzim apa, intram in alta belea: nu mai reuseam sa facem mancare la aragaz si trebuia sa folosim resoul.
Sa mai vorbesc de lipsa caldurii pe timpul iernii, incat eram nevoiti sa dormim cu 3 randuri de haine si 2-3 paturi peste plapuma ?
Referitor la mancarea in orasele de provincie (banuiesc ca Bucurestiul si Sibiul se exclud, caci acolo trebuia mentinuta o anumita imagine).
Imi amintesc si acum imaginea unor alimentari in care la un moment dat, singurul produs de vanzare erau niste cutii cu pasta de creveti din Vietnam. Am mancat la rondele din pasta din aia de mi-a venit acru (se prajeau cam 2 minute in ulei in incins pana se umflau). Unt, branza si carne le vedeam odata pe luna caci nu aveam norocul sa fiu intr-o retea de distributie „pe sub mana”. In acele vremuri, gestionarii si vanzatoarele de la alimentari erau printre „oamenii cei mai respectati si puternici” ai orasului. Trebuia sa te pui bine cu ei. Nu mai intru in detalii despre bietii tarani care trebuiau sa declare orice vitel nou-nascut sau faceau puscarie. Care nu aveau voie sa-si taie porcul sau vaca daca nu dadeau renumitele „cote”.
Asa ca repet inca o data, mai usor cu ridicarea in slavi a megalomanului, caci si-a dat singur cu mucii in fasole si a creat premisele distrugerii Romaniei. A adus la stadiul de animale foarte multi romani, ori din rea vointa, ori din nepasare ori din idiotenie combinata cu cretinism. La final, dupa ce tragem linie, reiese clar ca a fost genul de presdinte idiot perfect pe care si-l doresc bancherii mondiali ai FMI-ului. Unul care a jupuit propriul popor pana cand la limita suportabilului. Sa nu cadem in capcana cu replica tipic „hegeliana”: „Pai ce, acum e mai bine, in democratia asta in care ne conduc alti tradatori ?”. Nu, nu este mai bine pentru foarte multi, dar asta nu trebuie sa-l absolve complet pe Ceausescu.
In fiecare vacanta de vara eram fortat sa mergem 2-3 saptamani la pregatiri urmate de defilarile pentru 23 August unde sa-i ridicam osanale lui si analfabetei de langa el. Era o batjocura in plus.
Cred ca e suficient si cred ca sunt destui romani care isi amintesc acei ani crunti in care am fost dezumanizati.
Tot respectul pentru cei care, chiar si in acele conditii au construit ceva, au facut inventii. Dar sa nu ia Ceausescu toate meritele lor pe nedrept !
După 1990 ne-am dat seama că a existat un sabotaj foarte bine organizat ca să ajungem să-l urâm pe Ceaușescu!… Am dovezi în acest sens, parte le-am prezentat în materiale mai vechi. Sigur să are greșelile și păcatele sale Ceaușescu, ar trebui să le facem un inventar exact! Dar spre deosebire de nemernicii de după 1990, Ceaușescu a vrut binele nostru. Chiar dacă uneori îți venea să spui mai bine lipsă de așa bine!… Dar de multe ori a fost și bine și nu prea ne-am dat noi seama… Ni de părea că altfel nu se poate! Nu concepeam ca vreunul dintre noi să fie evacuat din casă și lăsat pe drumuri!… Azi o pățesc o mulțime care își pierd locuința în justiție și Primăria, statul, nu-i ajută cu nimic!
Și încă una: anii aceia nu ne-au dezumanizat: țineți minte cum ne ajutam unii pe alții? Cum te gândeai să cumperi și pentru alții când găseai ceva? etc
Ceausescu nu stia de suferințele poporului din acea perioada. Stapanii straini ai tradatorilor si infiltratilor din jurul lui Ceausescu au planuit din timp invrajbirea poporului impotriva ”dictatorului cel rau” prin toate astea: lipsa apa caldă, lipsa caldura, lipsa curent electric, lipsa alimente etc. „Securitatea” din jurul lui filtra scrisorile/informarile care ajungeau la Ceausescu astfel ca nu avea cum sa afle ce se intampla in tara decat de la apropiați – adica tradatori si infiltrati care pregateau Lovitura de stat din 89, care il minteau si il dezinformau la greu.
Corect ! Am mai spus-o si eu ,Ceausica era prizonierul lor de cind l-au pus la putere si pina l-au dat jos .I-au creeat falsa impresie de invincibilitate si obedienta .Asta a fost caderea lui .Credea ca sistemul este un robot care il asculta doar pe el ,cind colo sistemul era controlat de evreii sionisti infiltrati in PCR . Ceausescu in loc sa se inconjoare de romani ,sa inconjurat de evrei .
Salut.
Vorbe mari…dar nu văd nici o dovadă, nici un indiciu, nici un document. Trebuie să existe documente, hărți, planuri, etc. Sub conducătorii comuniști care au planificat aceste lucruri trebuie să mai existe ingineri, experți, alte persoane care au participat în aceste planificări… Nu văd nimic!!!
Dacă vreți să fiți luat/ți în serios aportați probe altfel tot ceea ce spuneți sunt numai povești si basme.
traieste in ignoranta in continuare . de fraieri din astia are nevoie sistemul .
Adevarul nu se trambiteaza, el se cauta asiduu si se gaseste rareori. La adevar se ajunge si prin deductii logice din cunostintele acumulate, daca e cazul…
Si daca s-ar gasi dovezi, te-ai bucura?
Conducatorii dupa 89 niste canalii.nemerrnici,tradatori si criminali.daca nu ar fi contextul international actual,ar fi fost necesar o noua revolutie.
,dar din pacate nici asta nu s-ar pute din lipsa tineretului care munceste printre straini.
Doresc o Romanie cu demnitate
FMI-ul e dirijat de SUA?! Nașpa încercare, nu mai pune nimeni botu” la vrăjeala asta. FMI dirijează SUA, nu invers, și este condus de evreii sioniști încă din anii 40 și până acum inclusiv. FMI-ul a înrobit inclusiv SUA, nu numai România, Japonia sau Rusia, și reprezintă brațul financiar prin care Israelul, evreii sioniști asupresc întreaga planetă.
http://www.youtube.com/watch?v=uodLTwH9BGw
Ai dreptate Cristi.Nu USA,Europa,Rusia,Romania etc.face si drege ci mafia”lor”criminala care stapaneste popoarele foste crestine invinse,decrestinate,deznationalizate, prin imigratia islamicilor si indobitocite controlat,programatic.Crestinii prin liderii lor= monarhiile dezbinate,degenerate,tradatoare chiar a propriilor interese au pierdut de mult lupta cu aceasta mafie organizata ca o masinarie perfecta de razboi subversiv.Biserica s-a lasat infiltrata si acum”rezista”cum au”rezistat prin cultura”cei care se dau acum elita intelectuala.Vina o poarta exclusiv jalnicele monarhii crestine si liderii bisericilor crestine din ultimele doua veacuri.A lor e vina si nu a popoarelor care achita de doua secole nota de plata cu sangele lor prin razboaie straine lor ori printr-o viata mizera.
Hai sa spunem ca SUA si FMI sunt bine coordonate. Asa merge?
OFF TOPIC – STIRE ALARMANTA DE TOT:
NATO aduna 10.000 de militari sa-i trimita in Ucraina. David Cameron urla tare ca Anglia trebuie sa adune militari pentru constituirea unei noi armate ….. cam ca Blair in razboiul contra Irakului. Ziarele britanice chiar il denumesc pe Cameron „mostenitorul” lui Blair.
Ei uita ca in cazul unui razboi atomic Europa va fi la fel de distrusa ca si tarile beligerente.
Titlu:
Nato Building 10,000-Strong Force to Counter Russia over Ukraine
link:
https://uk.news.yahoo.com/nato-building-10-000-strong-force-counter-russia-051844713.html#cmSZqTK
Nato Building 10,000-Strong Force to Counter Russia over Ukraine
IB TimesBy Vasudevan Sridharan | IB Times – 10 hours ago
Share4
Print
Ukrainian army servicemen around an armoured vehicle are seen through dust raised by passing vehicles near Debaltseve, Donetsk regionView Photo
Ukrainian army servicemen around an armoured vehicle are seen through dust raised …
Nato is reportedly putting together a 10,000-strong force drawn from at least seven countries amid the escalating tensions over Russia and Ukraine.
The report comes a day after Ukraine sought to join Nato to deal with the ongoing crisis in the eastern and southern parts of the country.
According to a report in the Financial Times, the special force will be led by Britain and soldiers from Denmark, Latvia, Estonia, Lithuania, Norway and the Netherlands will form part of it. Canada has also reportedly given its consent to join the force but the modalities remain unclear.
Prime Minister David Cameron is set to make a formal announcement of the mobilisation proposal at the upcoming Nato summit on 4 September.
The force will include ground troops and personnel drawn from aerial and naval units. The force would be strengthened if needed.
The goal of the latest move is to „create a fully functioning, division-sized force for rapid deployment and regular, frequent exercises,” reported the FT.
Western powers and Nato have constantly ruled out any military action against Moscow despite Nato’s latest assessment that hundreds of Russian troops have crossed the Ukrainian border.
However, Nato and other nations have warned Russia that it would face consequences if it does not scale down its military build-up near Ukraine.
„We need to end the idea of different zones of security in Europe. We need to be talking about prepositioning, regular rotation of troops and making it very clear that we do not accept that the eastern Europeans are in some different category of membership of Nato,” Jonathan Eyal of the Royal United Services Institute was quoted as saying.
Don’t play with ‘nuclear-armed Russia’
Adding to the volatile situation, Russian President Vladimir Putin has warned against confronting a „nuclear-armed Russia”.
„I want to remind you that Russia is one of the most powerful nuclear nations. This is a reality, not just words. We must always be ready to repel any aggression against Russia and [potential enemies] should be aware… it is better not to come against Russia as regards a possible armed conflict,” the Russian leader told a gathering of young men.
TRADUCERE MECANICA:
NATO este relatărilor a pune împreună o forță de 10.000 de militari provin din cel puțin șapte țări, pe fondul tensiunilor declansate de Rusia și Ucraina.
Raportul vine la o zi după ce Ucraina a încercat să adere la NATO pentru a face față crizei în curs de desfășurare în partea de est și sud ale țării.
Potrivit unui raport, în Financial Times, forța specială va fi condus de Marea Britanie și de soldați din Danemarca, Letonia, Estonia, Lituania, Norvegia și Olanda va face parte din ea. De asemenea, Canada a dat relatărilor acordul de a adera la forță, dar modalitățile rămân neclare.
Prim-ministrul David Cameron este setat pentru a face un anunț oficial de propunerea de mobilizare, la summit NATO la 4 septembrie.
Forța va include trupe terestre și personalul care provin din unități aeriene și navale. Forța ar fi consolidat, dacă este necesar.
Scopul ultima mutare este de a „crea o divizie de dimensiuni-forță pe deplin funcțională, pentru implementarea rapida si exercitii regulate, frecvente,” a raportat FT.
Puterile occidentale și NATO au exclus în mod constant în orice acțiune militară împotriva Moscova, în ciuda ultimului evaluare al NATO că sute de trupe rusești au trecut granița ucraineană.
Cu toate acestea, NATO și alte națiuni au avertizat Rusia că va confrunta cu consecințe în cazul în care nu se reducă militar de acumulare de lângă Ucraina.
„Avem nevoie de a pune capăt ideii de diferite zone de securitate în Europa. Avem nevoie să vorbim despre Prepositioning, rotația periodică a trupelor și ceea ce face foarte clar că nu acceptăm ca est europenii sunt, în unele categorie diferită de membru al NATO , „Jonathan Eyal a Royal United Services Institute a fost citat ca afirmând.
Nu te juca cu „înarmat nuclear Rusia”
Adăugarea la situația volatilă, președintele rus Vladimir Putin a avertizat împotriva confruntă cu o „Rusia înarmat nuclear”.
„Vreau să vă reamintesc că Rusia este una dintre cele mai puternice națiuni nucleare. Aceasta este o realitate, nu doar cuvinte. Trebuie să fim mereu gata să respingă orice agresiune împotriva Rusiei și [potențiali dușmani] ar trebui să fie conștienți … este mai bine să nu vină împotriva Rusiei în ceea ce privește un posibil conflict armat „, liderul rus a declarat la o adunare de tineri.
Asta este!
Macar asa nu or sa mai plinga mamele rusilor-ucrainieni pe linga sacii cu copiii lor militari in termen facuti bucati ci or sa plinga mamele copiilor din acele „cel putin 7 tari” cind se vor intoarce cu zecile de mii inapoi acasa sfirtecati „ambalati” in pungi ZIpLOCK.
Lasind gluma la o parte, nu or sa gaseasca ei 10 000 de occidentali care sa-si dea viata pentru CAUZA TROGLOGDITILOR UCRII condusi de panaramele alea fasciste din guvern care se perinda la Kiev.
Pentru bani se duc multi DAR DOAR PENTRU FIGURATIE pe la unitatile militare si alte vrajeli si cafelute dar pentru confruntare directa si moarte BA!…asta este deja verificata!
Te cred și eu!
18+- Atentie!
https://www.youtube.com/watch?v=IAlC7HhfkrU
Prezentatoarea este o tipa de la primaria din satul respectiv care a ajuns la fata locului dupa 20 minute si care povesteste despre cadavre fara haine pe ei???, mirosind a formol, mai ales in partea de fuselaj din poza, lipsa singelui , oameni DEJA vineti si in descompunere, buze vinete, de faptul ca majoritatea cadavrelor sunt asiatici si NU olandezi.
O prietena de a ei care a venit si ea la fata locului mai tirziu si care este lucratoare medicala in accidente aviatice a zis ca ultimele doua avioane pe care le-a procesat se aflau INTR-O MARE DE SINGE, pe cind astia sunt plini de chimicale pe ei si mirosul este ca cel de la morga. Cei doi de pe sosea se afla in mijlocul unei pete de grasime topita de culoare verzulie precum antigelul cind se varsa pe asfalt
Este foarte sinistru ce se intimpla
Toate partile mascheaza adevarul si anume ca de la doborarea avionului, care ar fi fost una regizata (resturi mici de avion fiind plasate la sol, langa drum, cu camioanele, cadavre in putrefactie, lipsa sangelui, lipsa vreunei inregistrari cu caderea, intarzierea cu o saptamana a expertizei internationale, etc) si pana la razboiul informational declansat, ne arata o anume intelegere peste capetele noastre, muritorii de rand. Cel mai mult ma mira faptul ca partea incriminata, rusii, nu prea se grabesc cu dovezile tehnice, pe care cu siguranta le au.
Mai alataieri, un ditamai petrolier irakian „a disparut” langa apele SUA… Ca si celalalt avion malaezian.
Cred ca se fac „acumulari” de avioane pt. o noua inscenare, poate una mult mai grava, un atac nuclear, cu unul din avioanele furate, cine stie?
O precizare: Exista o inregistrare cu caderea avionului: https://www.youtube.com/watch?v=S3VbG0lHDhQ
Nu am posibilitatea sa verific autenticitatea inregistrarii. Exista cu certitudine si alte inregistrari, falsificate prost, care arata un AN-24…
@ Citadela : Hm, bulversante imagini, alături de mărturia care complică o situație deja obscură…
Putem conclude deci că totul a fost programat înainte de decolarea avionului !?!…
În acest caz o nouă întrebare ia naștere legitim : Unde sunt pasagerii, și mai ales copiii ? Cobai pentru traficul de organe ? Re-hm…
Se repetă scenariul „11 Septembrie” (știind că avioanele AA au fost substituite) ?
Constatăm mai nou un black-out total privind zborul MH-17, nicio media nu mai pomenește nimic despre acest episod, care este cauza ?
În mod sigur rușii înainte de a preda cutiile negre le-au copiat conținutul – probabil îl păstrează ca pe un atu în fața înscenărilor occidentale și probabil că adevărul le-ar aduce acestora din urmă inegalabile dezavantaje, motiv pentru care au decis secretizarea dosarului : http://www.globalresearch.ca/the-causes-of-the-mh17-crash-are-classified-ukraine-netherlands-australia-belgium-signed-a-non-disclosure-agreement/5397194
@ Gheorghe : o înregistrare cu căderea există, imaginea este slăbuță însă putem distinge căderea la verticală a avionului : https://www.youtube.com/watch?v=gOwzw1FE2nI
Fără a verifica, mizând pe seriozitatea unui post chinez, am dat un exemplu care s-a dovedit a fi fals arătând un alt avion, probabil un AN-24… Mea culpa !
„prim-ministru david cameron este SETAT pentru a face….”- din care intelegem ca o traducere mecanica e mult mai aproape de adevar, decit limbajul perfid pe care il vedem zi de zi la mijloacele de indobitocire in masa.
Excelent comentariu!
Este incredibil de dureros sa recitesti cum a fost devorata Romania.
Iar din istorie, vedem cum acelasi proces s-a intimplat de nenumarate ori.
Mie personal mi s-a facut chiar rau citind.
Este incredibil de trist si apasator cum toata tara a fost rupta si sfisiiata de monstruozitatile astea care si acum se perinda si continua fara incetare ce au inceput
Altceva este incredibil: cat de ipocrit esti. Suprem.
Pe cei ce nu au citit alte postari ale tale, ii pacalesti cu txte d’aste de mai sus. Doar pe asta te bazezi.
Ce ne spune acest lucru ? Ca avem de a face cu un inamic sangeros si fara scrupule . Deci orice dusman al neamului romanesc devine o tinta legitima a poporului roman . Trebuiesc anihilati .Fara ura ,inamicul trebuie sa-l iubesti .Calm si zambind asa cum zdrobesti un tintar .Dar trebuie zdrobiti din eter ,fara valuri ,sa nici nu stie cine i-a lovit .Justitia neamului romanesc . De abia cind ne vom ridica la nivelul asta vom putea trage speranta de libertate . Acesti dusmani nu au democratia sau omenia in agenda.
Buna gandire.
Popor ingrat,
Nu l-am meritat nici pe maresalul Atonescu, s-a dovedit ca nu l-am meritat nici pe tovarasul Ceausescu.
Doar DUMNEZEU stie ce va face cu noi, oi capiate si caini turbati.
Domnule comandant 02, va doresc multa sanatate si biruinta.
Suferim nu pentru ca poporul nu iese in strada ci pentru ca inamicul ne omoara liderii de fiecare data cand acestia organizeaza fortele Neamului impotriva lui.
Desigur, toti din fotografiile din postare (vezi mia jos) sunt diabolizati de inamic si azi dupa ce au fost asasinati de inamic: Tudor Vladimirescu chipurile agent rus, Eminescu sifilitic antisemit, Goga antisemit, Nae Ionescu antisemit, Ionel IC Bratianu antisemit, Codreanu de toate, antisemit etc., Antonescu criminal de razboi, Dej – criminal comunist, Ceausecu – criminal comunist. Sa intelegem ca evreii i-au omorat pe toti si continua sa ii diabolizeze si morti pentru a face un bine poporului roman sau pentru ca au luptat, de fapt au condus cate o lupta pentru interesul poporului roman?
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2091774707628096&set=a.1832453496893553.38017.100003867614875&type=1&theater
in vechime,cand era uns un voievod nou in valahia,boierimea si poporul ii ura
‘maria-ta,sa mori in tron.caci ce mai insmna fostul voda?sau acum un fost presdinte precum de ex.ec.Ceausescu,intradevar a murit in capul tarii;soria l-a urmat in moarte.sunt lucruri care raman-pentru istorie.