INTREBARE CRUCIALA: ESTE PANDEMIA O REPETITIE PENTRU SUBJUGAREA OAMENILOR?
16 august 2020
Despre Bernard-Henri Lévy, filozof și scriitor, se spune, și nu fără temei, că ar fi unul dintre cei mai mari – dacă nu numărul 1 – gânditori francezi ai momentului, iar asta înseamnă mult în țara lui Voltaire, Descartes, Rousseau ori Sartre. Pandemia de coronavirus este tema momentului pentru reputatul gânditor, care a lansat recent un eseu intitulat, în traducere aproximativă, „Acest virus care ne scoate din minți”.
Un eseu care conturează o întrebare tulburătoare și care nu vine dinspre cuiburile de conspiraționiști virtuali, ci, cum spuneam, din una dintre cele mai strălucite minți ale lumii: Este reacția mondială total exagerată la Covid 19 preambulul unei noi ordini mondiale, în care cetățeanul își va pierde o mare parte dintre drepturile și libertățile sale fundamentale pentru care a luptat atât de mult în istorie?
Vă prezentăm mai jos un fragment din excepționalul eseu al lui Levy, despre care marii intelectuali ai nației noastre nu prea fac – oare de ce? – vorbire:
„Și eu am fost șocat.
Dar ceea ce m-a șocat nu a fost doar pandemia.
Cu genul ăsta de dezastre ne-am ciocnit mereu.
Acum un secol, gripa spaniolă a ucis cincizeci de milioane de oameni.
Dacă mă uit doar la epoca noastră, cea pe care sunt destul de bătrân pentru a mi-o aminti, am avut celebra „gripă Hong Kong” din 1968, care a omorît cel puțin un milion de pământeni, cu buzele albăstrite de la sufocare sau hemoragie pulmonară. De fapt, acel episod nici măcar nu mai e atât de celebru. M-am documentat pentru un articol scris chiar la începutul pandemiei coronavirusului și am descoperit că a fost uitat aproape complet.
Cu zece ani înainte de gripa din Hong Kong – și la fel de ștearsă din memoria colectivă și din arhive – a existat „gripa asiatică”, cea care a pornit tot din China, înainte de a afecta Iranul, Italia, estul Franței și Statele Unite. Peste două milioane de oameni au pierit, inclusiv vreo sută de mii în Statele Unite și, probabil, un număr similar în Franța, care au murit în spitale depășite de situație unde, își amintesc ultimii martori oculari supraviețuitori, cadavrele se stivuiau la terapie intensivă mai repede decât puteau fi evacuate.
Nu, cel mai izbitor este modul foarte ciudat în care am reacționat de această dată.
Este epidemia fricii, nu numai de Covid-19, care a pogorît peste lume.
Am văzut suflete împietrite paralizate brusc.
Am auzit gânditori care au traversat alte războaie, îmbrățișând retorica inamicului invizibil, pe a combatanților activi ori rezerviști angajați pe frontul unui război de sănătate publică.
Am privit Parisul gol, ca în jurnalul lui Ernst Jünger despre Ocupația Germană în timpul celui de-al doilea război mondial.
Am urmărit New York-ul și Los Angeles-ul devenind orașe fantomă, cu bulevarde la fel de liniștite ca potecile de țară, unde, așa cum spunea Victor Hugo, zilele sunt ca nopțile. Am urmărit, în aceste săptămâni, anti-Trumpiștii, democrații care luptă cu tendința „America First”, activiștii pentru drepturile civile, drepturile femeilor și drepturile omului refugiindu-se pe internet sau pur și simplu dispărând „de pe radar”.
Am observat, în filmări ce mi-au fost trimise de la Kiev, Milano și Madrid, precum și de la Lagos, Erbil și Qamishli, pietoni solitari care păreau să fie acolo doar pentru a ne reaminti că mai există oameni, dar care traversau strada, cu privirile lăsate, imediat ce altă ființă umană apărea în peisaj.
În cele mai sărace zone, la fel ca și în marile metropole, am văzut populații întregi tremurând de spaimă și lăsându-se hăituite, uneori cu bâtele, precum vânatul, în propriile vizuine.
Manifestanții din Hong Kong au dispărut, ca prin magie.
Prietenii mei din Peshmerga, luptători al căror nume înseamnă „cei care ies în întâmpinarea morții”, s-au retras în tranșee.
Saudii și houthii, care duc un război nemilos, îndelungat, în Yemen, au lăsat armele imediat ce au apărut primele cazuri Covid-19.
Hezbollah stă acasă.
Hamas, după opt cazuri de virus, a declarat că unicul său obiectiv militar e acum să obțină măști de protecție din Israel. Dacă este necesar, au spus: „Le vom lua cu forța.” (Parcă îl aud pe Richard III: „O mască! O mască! Împărăția mea pentru o mască!”)
ISIS a declarat Europa o zonă de risc pentru luptătorii săi, care s-au retras prompt pentru a-și șterge nasul cu șervețele septice în adâncurile grotelor din Siria sau Irak, plănuind să lupte în zone „mai sigure” precum Egipt, Yemen, Indonezia, Afganistan și Sahel.
După ce a fost detectat un caz de Covid-19, 1.700 de amărășteni din Panama care migrau în nord, spre Statele Unite, s-au refugiat în junglă.
Până la jumătatea lunii aprilie, potrivit Agenției France-Presse, douăsprezece persoane au murit din cauza virusului în Nigeria, în timp ce optsprezece au fost ucise de forțele de securitate pentru încălcarea blocajului. Cu câteva luni mai înainte, se relata despre sate creștine rase de jihadiștii Fulani din nord-centrul țării.
Bangladesh, unde mă aflam cu câteva ore înainte ca Franța să își închidă granițele, suferă de multă vreme de o multitudine de calamități: febră dengue, holeră, ciumă, rabie, febră galbenă și virusuri necunoscute. Dar și acolo, de îndată ce au fost raportate câteva cazuri de Covid-19, țara a intrat în stare de urgență.
Într-adevăr, întreaga planetă – bogați și săraci deopotrivă, cei cu resurse pentru a rezista și cei fără – a îmbrățișat ideea unei pandemii fără precedent, gata să extermine rasa umană.
Așadar…
Ce ar fi putut determina asta?
Ar putea fi o transmitere în masă – nu doar a virusului în sine, ci a dezbaterilor despre virus?
Ar putea fi vorba despre o orbire colectivă, ca în romanul lui José Saramago, în care o epidemie misterioasă lasă fără vedere un întreg oraș?
Poate că e triumful defetiștilor care, obsedați mereu de sfârșitul lumii, îl văd acum îndreptându-se către noi și ne oferă o ultimă șansă să ne pocăim și să o luăm de la capăt.
Sau triumful păpușarilor lumii, care văd în acest imens blocaj (echivalentul celui despre care Michel Foucault vorbea în speculațiile sale timpurii despre sistemele de putere ale viitorului în Nebunie și Civilizație), o repetiție pentru un un nou mod de a aresta, asupri și reține o masă de oameni?
A fost o Împărăție a Terorii, asemănătoare cu cea născută după 1789, cu explozia sa de știri false, conspirații, entuziasm frenetic și, curând după aceea, cu revolte întunecate, născute din deznădejde?
Sau poate a fost invers?
Un semn liniștitor că lumea s-a schimbat, că, în sfârșit, viața a fost declarată sacră, că de acum încolo, când vom ajunge la o alegere între viață și economie, viața va câștiga?
Sau poate că a fost opusul opusului: o panică generală, agravată de canalele de știri și rețelele de socializare care, transmițându-ne, zi de zi, numărul celor care muriseră, sunt în stare critică ori al celor care s-au recuperat, ne-a mânat într-un univers paralel în care nimic altceva, nicăieri, nu mai conta – și, în acest sens, ne-a înnebunit destul de literal.
Până la urmă, așa funcționează tortura chineză cu apă – sunetul picăturii, repetat la nesfârșit, devine un dragon înspăimântător. Cum am reacționa dacă autoritățile de securitate a traficului ar decide să instaleze difuzoare uriașe la intervale de o milă pentru a ne informa cu privire la decesele de pe autostradă din ziua respectivă?” se mai întreabă gânditorul.
(traducere și adaptare B.T.I.)
Eu nu aș defini-o ”repetiție” deoarece n-a fost și nu este o repetiție și este pur și simplu O TEHNICĂ sau altfel spus, O SOLUȚIE pentru subjugarea oamenilor prin controlul total asupra subconștientului lor și implicit, pentru a le domina reacțiile preluându-le prin condiționarea lor de controlul total al lor asupra ”individului”. Începând din mometul dominării sale, individului ca persoană nu mai există decât numai și numai în limita și potrivit așa ziselor drepturi și permisiuni care le sunt acceptate însă asta, ferm condiționate de maniera în care ele sunt agreate de creierul care dirijează tot ! Ne place sau nu dar aceasta este strategia lor completată cu virusurile – tot creația lor – și cu modelarea indivizilor exact așa cum previzionează ei și potrivit perspectivelor societății create tot după modelul lor. În rest, absolut nimic deosebit !
CINE ESTE BTI CARE ISCALESTE GUNOIUL DE MAI SUS ? DECE NU-SI SPUNE NUMELE, POLITRUCUL ???
DECE NU JOACA PE FATA ???
Acest zionist fiu de miliardar, nu a fost niciodata filozof – nu a fost si nu este decat un politruc plin de bani care se face ca se mira de ceeace au facut globalistii lui .
Aici aveti un extras din gunoaiele aruncate de acest „FILOSCOF” :
doua perle – ca sa intelegeti cine e asta :
1)
Ii reproseaza lui Trump ca a „halted immigration”(ca a oprit imigratia – numai un dusman al Americii poate condamna aceasta incercare a lui Trump de a salva USA) !
2)
Trump ….. „attacking the mental health of his political rival Joe Biden ” – te pomenesti ca l-a sclerozat si l-a pedofilizat Trump pe decrepitul Bideu „atacandu-i sanatatea mintala”!
Numai un FILOSCOF fabricat de abrutizatii banului putea scoate asa ineptii pe nas si doar el si mediile cumparate impreuna cu universitatile cumparate cu banii nababilor de azi spre a fi gros politizate (precum este Yale University care i-a publicat gunoiul de carte laudat mai sus de un politruc sau altul !!! ), pot vinde publicului idiotizat de intunericul intretinut artificial cu banet criminal, astfel de FILOSCOFIE !
Cititi-l bine si verificati ce spun :
https://www.cbsnews.com/news/book-excerpt-the-virus-in-the-age-of-madness-bernard-henri-levy/
Read an excerpt from Bernard-Henri Lévy’s „The Virus In the Age of Madness” below:
virus-in-the-age-of-madness-yale-cover.jpg
YALE UNIVERSITY PRESS
In the United States, thirty million jobs vanished in a panic not seen since the 1929 crisis and the films of Frank Capra. Trump was trampling the Constitution. In typical fashion, he desecrated democracy by firing Christi A. Grimm, the principal deputy inspector general of the Department of Health and Human Services, for having sounded the alarm on critical shortages of medical supplies. Pulling dirty tricks out of his MAGA hat, he halted immigration, called on the heavily armed „good people” who had stormed Michigan’s state capitol to „Liberate Michigan,” spouted his usual conspiracy theories, and sank to new lows, attacking the mental health of his political rival Joe Biden. Biden was slowly but steadily gaining ground. Though his campaign was short of funds, and though social distancing led him to be compared to an „astronaut beaming back to earth from the International Space Station,” he was waging war with courage and a level head. In Venezuela, Nicolás Maduro, ruined by the drop in oil prices, was trying to make up for lost ground by trafficking cocaine. In Brazil, Bolsonaro was cutting entitlements and salaries and throwing the country into chaos. India was reducing its Muslims to the level of second-class citizens, while in Nigeria, Islamists continued to massacre Christians. In France, unemployment was exploding. Homeless shelters were closing. Local officials feared revolts fueled by hunger. Reaction? A whole lot of nothing. Nothing was still happening. The media had space only for theological debates on the mysteries of tocilizumab and nicotine substitutes.
The coronavirus had this virtue: that of sparing us from uninteresting, unimportant information, and relieving us of the burdens of following the vicissitudes of history, which had mercifully gone into hibernation.
bernard-henri-levy-portrait.jpg
Bernard-Henri Lévy. COURTESY YALE UNIVERSITY PRESS
And when, under the harsh light of Covid-19, we occasionally returned to the world of before (the one where we were at least a little concerned for our neighbors, for our fellow humans near and far, for Bangladesh and Lesbos), it was in that arena that we found each other most unreasonable and unaware.
April 2020? May? Like Louis XVI in his journal entry for July 14, 1789, we were all tempted to say: „Nothing.”
Now, this nothingness was obviously a delusion.
The planet had continued, and continues, to spin as before.
Except that if, from one’s perch on the merry-go-round, one took a view at once more elevated (vis-à-vis the world of geopolitics and the clash of views on the world) and less ironic (by conceding that it is better to live in a republic than under tyranny), one could see that the planet was spinning in the other direction.
Europe was doing the best it could. It flooded the market with liquidity. And its leaders (Emmanuel Macron, Angela Merkel, Christine Lagarde) proved worthy, standing firm against the storm and putting together a comprehensive plan for the north to support the south, for those countries best able to resist the pandemic to aid those most distressed. But we were having a great deal of difficulty resisting the advocates of retreating behind our borders. The populist wave was being held back only to gather force, it seemed, to later break the dikes and surge forth. And, when Russian aircraft loaded with masks landed in Lombardy, when the Czech Republic intercepted Chinese respirators destined for Italy, when Cuba sent urgent care specialists to a French overseas department, and when the plan to issue pooled eurobonds broke through the wall of egoism of the nations of northern Europe, you could hear the petty told-you-so crowd loudly decrying the „bankruptcy” of the „Maastricht model.”
The United States sank into isolation, crippled by its viral Pearl Harbor and led by a president who had long since lost his mind but who, now, at a moment when so many lives depended on the lucidity and grip of a true commander in chief, was sorely outmatched and out of place.
From „The Virus In the Age of Madness” by Bernard-Henri Lévy, published by Yale University Press. Copyright © 2020 by Bernard-Henri Lévy. All rights reserved.
Acest zionist fiu de miliardar, nu a fost niciodata filozof – nu a fost si nu este decat un politruc plin de bani care se face ca se mira de ceeace au facut globalistii lui .
Aici aveti un extras din gunoaiele aruncate de acest „FILOSCOF” :
doua perle – ca sa intelegeti cine e asta :
1)
Ii reproseaza lui Trump ca a „halted immigration”(ca a oprit imigratia – numai un dusman al Americii poate condamna aceasta incercare a lui Trump de a salva USA) !
2)
Trump ….. „attacking the mental health of his political rival Joe Biden ” – te pomenesti ca l-a sclerozat si l-a pedofilizat Trump pe decrepitul Bideu „atacandu-i sanatatea mintala”!
Numai un FILOSCOF fabricat de abrutizatii banului putea scoate asa ineptii pe nas si doar el si mediile cumparate impreuna cu universitatile cumparate cu banii nababilor de azi spre a fi gros politizate (precum este Yale University care i-a publicat gunoiul de carte laudat mai sus de un politruc sau altul !!! ), pot vinde publicului idiotizat de intunericul intretinut artificial cu banet criminal, astfel de FILOSCOFIE !
Cititi-l bine si verificati ce spun :
https://www.cbsnews.com/news/book-excerpt-the-virus-in-the-age-of-madness-bernard-henri-levy/
Read an excerpt from Bernard-Henri Lévy’s „The Virus In the Age of Madness” below:
virus-in-the-age-of-madness-yale-cover.jpg
YALE UNIVERSITY PRESS
In the United States, thirty million jobs vanished in a panic not seen since the 1929 crisis and the films of Frank Capra. Trump was trampling the Constitution. In typical fashion, he desecrated democracy by firing Christi A. Grimm, the principal deputy inspector general of the Department of Health and Human Services, for having sounded the alarm on critical shortages of medical supplies. Pulling dirty tricks out of his MAGA hat, he halted immigration, called on the heavily armed „good people” who had stormed Michigan’s state capitol to „Liberate Michigan,” spouted his usual conspiracy theories, and sank to new lows, attacking the mental health of his political rival Joe Biden. Biden was slowly but steadily gaining ground. Though his campaign was short of funds, and though social distancing led him to be compared to an „astronaut beaming back to earth from the International Space Station,” he was waging war with courage and a level head. In Venezuela, Nicolás Maduro, ruined by the drop in oil prices, was trying to make up for lost ground by trafficking cocaine. In Brazil, Bolsonaro was cutting entitlements and salaries and throwing the country into chaos. India was reducing its Muslims to the level of second-class citizens, while in Nigeria, Islamists continued to massacre Christians. In France, unemployment was exploding. Homeless shelters were closing. Local officials feared revolts fueled by hunger. Reaction? A whole lot of nothing. Nothing was still happening. The media had space only for theological debates on the mysteries of tocilizumab and nicotine substitutes.
The coronavirus had this virtue: that of sparing us from uninteresting, unimportant information, and relieving us of the burdens of following the vicissitudes of history, which had mercifully gone into hibernation.
bernard-henri-levy-portrait.jpg
Bernard-Henri Lévy. COURTESY YALE UNIVERSITY PRESS
And when, under the harsh light of Covid-19, we occasionally returned to the world of before (the one where we were at least a little concerned for our neighbors, for our fellow humans near and far, for Bangladesh and Lesbos), it was in that arena that we found each other most unreasonable and unaware.
April 2020? May? Like Louis XVI in his journal entry for July 14, 1789, we were all tempted to say: „Nothing.”
Now, this nothingness was obviously a delusion.
The planet had continued, and continues, to spin as before.
Except that if, from one’s perch on the merry-go-round, one took a view at once more elevated (vis-à-vis the world of geopolitics and the clash of views on the world) and less ironic (by conceding that it is better to live in a republic than under tyranny), one could see that the planet was spinning in the other direction.
Europe was doing the best it could. It flooded the market with liquidity. And its leaders (Emmanuel Macron, Angela Merkel, Christine Lagarde) proved worthy, standing firm against the storm and putting together a comprehensive plan for the north to support the south, for those countries best able to resist the pandemic to aid those most distressed. But we were having a great deal of difficulty resisting the advocates of retreating behind our borders. The populist wave was being held back only to gather force, it seemed, to later break the dikes and surge forth. And, when Russian aircraft loaded with masks landed in Lombardy, when the Czech Republic intercepted Chinese respirators destined for Italy, when Cuba sent urgent care specialists to a French overseas department, and when the plan to issue pooled eurobonds broke through the wall of egoism of the nations of northern Europe, you could hear the petty told-you-so crowd loudly decrying the „bankruptcy” of the „Maastricht model.”
The United States sank into isolation, crippled by its viral Pearl Harbor and led by a president who had long since lost his mind but who, now, at a moment when so many lives depended on the lucidity and grip of a true commander in chief, was sorely outmatched and out of place.
From „The Virus In the Age of Madness” by Bernard-Henri Lévy, published by Yale University Press. Copyright © 2020 by Bernard-Henri Lévy. All rights reserved.