Autor
Comentariu
Ca răspuns la
Trimis pe
Selectează comentariul
Dorel Bîrsan
40 aprobate
biransblogblog.wordpress.comx
biransderol@yahoo.com
193.106.126.220
Unic este Absolutul, Universul în nemărginirea lui, ontosul ubicuu şi veşnic şi într-un cuvânt Existenţa atotcuprinzătoare. Multiplul apare doar în zona limitatului. Aici Principiul unic se diversifică în Multiplu şi se face loc pentru doi, trei ş.a.m.d., dar ca repetare (uneori ciclică) a lui Unu.
În matematică, pentru că era nefiresc ca doi să fie primul element dintr-un şir, s-a inventat cifra zero. Orice măsurătoare începe dintr-un punct, care nu e Unu concret, e un reper, un început, un capăt al segmentului şi face posibilă delimitarea lui ca unul (întâiul, primul). Orice măsurătoare a lui Unu devine fracţie, în care numitorul reprezintă măsura etalonului.
Despre Unu, ca numitor comun al lumii se specifica în iniţierea hermetică, de unde a preluat-o Parmenide, iar în Tabula Smaragdina scrie; „Ceea ce e sus este la fel cu ceea ce e jos, şi ceea ce e jos este la fel cu ceea ce e sus, întru minunăţia Unului şi aceluiaşi”.
Iar sursa putea fi chiar mai veche, în Atlantida existând gruparea „Fiii legii lui Unu” în opoziţie cu „Fiii lui Belial”
Dar Unul, ca ţintă a gândirii şi cercetării, rămâne un ideal, deoarece noi percepem doar proiecţia lui reflectată în Multiplu.
*
NR – Matematica este în totalitatea ei o invenție! Matematica n-a descoperit niciun adevăr!
Observ că d-stră aţi pus semnul întrebării după „Fiii legii lui Unu”. Informaţii despre acest gen de organizaţie au parvenit prin intermediul unor organizaţii secrete şi mai ales pe căi ezoterice, cum au fost cele aduse de Edgar Cayce sau „profetul adormit”. Acest gen de argumentare este inadmisibil pentru ştiinţă (azi) şi de aceea pare destul de subiectiv.
În schimb „fiii lui Belial” ar fi exponenţii progresismului actual, ei punând accent pe materie, care nu pare a avea nimic magic (spun ei) şi poate fi în mare măsură subordonată de către Om. Vedem că Belial al atlanţilor este similar cu Lucifer sau Satan (Dracu gol). În limba română însă Dracu are şi o mamă, „Mama dracului”, dar şi o nevastă (Drăcoaica). La fel o fi fost şi în limba atlanţilor, iar nevasta lui Belial se numea Belia. Şi ştiţi de ce am adus vorba? Deoarece în Prahova, pe lângă Comarnic, chiar există o localitate care se numeşte Gura Beliei. Să vină această denumire tocmai din cultura atlanţilor? Descoperim că limba română este un adevărat tezaur.
Înţeleptul Thoth, care a supravieţuit catastrofei atlante şi i-a civilizat pe egipteni, îi numea pe „Fiii legii lui Unu” şi „Fiii luminii”. În scrierile lui (Tăbliţele de smarald) el arată că această grupare iniţiatică avea şapte grade (trepte) de iniţiere, şi – fapt interesant – ele nu încep cu Unu sau cu Doi, ci de la Trei în sus, după cum urmează: Untanas(3), Quertas(4), Chietal(5), Goyana(6), Huertal(7), Semveta(8) şi al nouălea, posibil cel mai înalt grad, Ardal. Ori tocmai acesta se regăseşte în denumirea românească Ardeal. O altă potriveală ce dă de gândit.
Thoth vorbeşte şi despre anumite formule magice, un fel de mantre sau propoziţii repetate de adept până intră într-o stare modificată de conştiinţă, părăsind spaţiul fizic. Una din formule este Dor-E-Lil-La şi se observă că include cuvântul Dor, considerat de noi pur românesc, ce poate fi la fel de străvechi.
Dacă mai adăugăm aici şi faptul că geto-dacii posedau toate etaloanele de măsură ale atlanţilor, atunci apare legitimă ipoteza că geto-dacii sunt o linie genetică directă din atlanţi, iar limba română a păstrat multe cuvinte din graiul atlanţilor.
Lipsa informaţiilor scrise despre aceste taine ale geto-dacilor se poate datora faptului că ştiinţa era păstrată strict în cercul iniţiaţilor, după cum le poruncise Thoth şi Hermes (Sarmis la daci):
„Păziţi intrarea în Sălile din Amenti.
Păziţi secretele pe care le-am ascuns printre voi.
Nu lăsaţi înţelepciunea să ajungă la barbari.
Secretă să o păstraţi pentru cei ce caută lumina”.
(Tăbliţa XII)
Nu aveți dovezi, ci faceți afirmații fără nicio acoperire despre excelența dacilor noștri! Nu ajungem prea departe cu asemenea procedee!
Dorel
O întrebare …retorică:
Tu citești postările mele ?!?
”…Procesul de înţelegere şi saltul de conştiinţă apărea doar după mai multe zile de post. În cele din urmă, ajutaţi de Zamolxe şi învăţători, toţi discipolii realizau acest prim salt de conştiinţă.
„Ce auziţi acum la muntele din faţă?”, întreba Zamolxe.
„Vii şi mişcătoare sunt acum cuvintele ce le-auzim din munte”, spuneau discipolii.
Luaţi seama că sunt vorbe cu mare putere, ce trupul nu poate cunoaşte vreodată.”
„Lină lumină e în noaptea din munte”, spuse unul.
„Curge lumina crescută din munte”, spuse altul.
„Creşte lumină dospită din stâncă”, spuse blând un altul din grup.
„Blând înveleşte lumina din munte”, o altă voce.
(A fost un moment special pentru mine, când am scris aceste cuvinte. Eu nu prea credeam în puterea cuvintelor, deoarece nu vedeam dincolo de aparenţa lor. Deşi mă obişnuisem cu starea de semitransă – avută în clipele când treceam în scris convorbirile dintre Zamolxe şi discipoli –, în momentul când am trecut aceste citate, s-au petrecut lucruri deosebite în interiorul meu. Aveam tresăriri puternice, palpitaţii, mi se zbăteau puternic anumite părţi ale corpului, apăreau chiar scânteieri puternice de lumină. Ghidul meu spiritual m-a atenţionat de multe ori că sunt cuvinte care, aşezate într-o anumită conjunctură, pot acţiona ca nişte întrerupătoare pentru anumite structuri energetice şi psihomentale. Cuvinte care pot declanşa torente mari de energie. De exemplu, când am scris: „Curge lumina dospită din munte”, pur şi simplu am simţit cu adevărat cum lumina pătrunde în mine, că o sorb nu numai cu suflul, ci efectiv cu tot trupul şi cu toată fiinţa mea. Apoi simţeam efectiv cum creşte lumina în mine. Simţeam tăria muntelui în fiinţa mea, dar ca o tărie care se mişcă, o tărie care curge. La fel, când am scris:
„Blând înveleşte lumina din munte”, eram prins într-un proces energetic extrem de puternic, de parcă aş fi fost un puf de păpădie prins în balansul energetic dintre discipol şi munte. Mie nu mi-a fost chiar blândă „învelirea” muntelui cu lumina sa. Ba dimpotrivă. Însă a fost o putere care nu m-a rănit deloc. Mi-e greu să trec în cuvinte ceea ce am simţit. Ştiam că există cuvinte care vindecă sau care pot răni foarte adânc, dar nu credeam că există cuvinte care pot declanşa torente. Acum ştiu sigur că există!)
În acest sens, într-unul din dialogurile lui Platon se afirmă următoarele:
„Dar Zamolxe, regele nostru, care este şi zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a trata ochii fără a ţine seama de cap, nici capul nu poate fi tratat neţinându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul. Medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci toate lucrurile bune şi rele, pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca de la cap la ochi. Trebuie deci, în primul rând, să vindecăm izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul cu tot restul trupului. Iar, dragul meu prieten, sufletul se vindecă cu descântece.”
Am văzut acest citat în foarte multe lucrări, dar în cele mai multe era omisă ultima frază. Această ultimă frază era şi cea mai importantă….”
https://ioncoja.ro/de-la-barbosul-al-batran/
ZAMOLXE
„….Luaţi seama că sunt vorbe cu mare putere, ce trupul nu poate cunoaşte vreodată….”
Întrebare…retorică:
Ați auzit vreodată-n viața voastră de….FARMECE, BLESTEME….ACATISTE !!!!????!!!
Succes
pt Moşu.
MOŞULE am avut experienţe spirituale mai măreţe decât invoci tu şi chiar o iniţiere şi mai multe răpiri de către fiinţe pe care noi le credem extraterestre, dar cine are urechi de auzit aşa ceva? Cred în religia dacilor, care este precursoare a creştinismului, Iisus o cunoştea, fiind din neamul nostru.
Pe la 40 de ani am fost otrăvit cu mercur de o femeie, un mod mârşav al lor de a se răzbuna, când îţi dai seama că nu există similitudini cognitive şi o abandonezi pentru alta. Calvarul a durat vreo 5 ani şi nu ştiam ce să mai fac ca să-mi revin. Tot timpul luam vitamine. Zi de zi. Dacă nu luam câteva zile începeau manifestările (insomnie, dereglări vegetative, etc. datorită pierderi de vit. B12, care este distrusă de prezenţa mercurului). Dar într-o noapte am fost vizitat de o sferă de lumină de mărimea unei mingi de fotbal, care a intrat prin fereastră şi s-a apropiat de patul unde dormeam. Din acea sferă a ieşit o mână albă, ca de laser, care mi-a scormonit prin abdomen adunând ceva pe care mi l-a depus în gât. După circa 3 – 4 minute mâna s-a retras în minge şi mingea a ieşit lent pe aceeaşi fereastră, traversând curtea şi îndreptându-se spre nord (acolo, la distanţă de zeci de km sunt Bucegii). Am ieşit repede afară să expectorez acel „ceva” pe care îl adunase „mâna” de prin corp. Am incercat să fiu lucid şi am concluzionat că nu a fost vis.
Acea noapte era „Noaptea Sânzienelor” (23 spre 24 iunie) când dacii spuneau că se deschide cerul şi au loc vindecări miraculoase.
De a doua zi mi-a dispărut mercurul din corp şi m-am vindecat, iar eu am început să mă interesez de religia dacilor.
Aşa-zisa civilizaţie a noastră are sărbători pentru orice sau zile cu dedicaţie (a femeii, a muncii etc.) dar nu are o zi dedicată sufletului. Eu aş propune ca „Ziua sufletului” să fie pe 24 iunie şi să ne reamintim de sărbătorile dacilor.
Se mai citează şi acel citat al lui Herodot, conform căruia „dacii erau cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, dar citatul întreg este: „dacii erau cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, care ştiau să se facă nemuritori”, adică prin tehnici de meditaţie ajungeau la nivele spirituale înalte prin care se puteau sustrage cu corp cu tot din lumea fizică.
Lumea nu crede până nu păţeşte şi e greu să convingi pe cineva. Fiecare are trăirile sale şi cu toţii se cred centrul universului. Uneori însă cei asemănători pot rezona.
Numai bine.