FERIȚI-VĂ DIN CALEA LOR

Toate miscările de la cele mai violente pană la influentele diabolice pentru crearea si sustinerea revolutiilor colorate ce au loc pe arena internatională sunt legate direct sau indirect de noua Mare Strategie de Securitate a SUA, unde elitele disperate, intrate in panică si disperare au inceput să reactioneze extrem de violent, aleatoriu si irational.
Se stie demult avertismentul lui Kissinger că “este periculos să fii neutru, să nu fii aliatul SUA, dar ai fi prieten este letal”. Insă irationalitatea merge mult mai departe si surprinde pe cei nepregătiti si necunoscători ai apucaturilor si “intelepciunilor” talmudice.

Din acest motiv a aplica indemnul, avertizarea scurtă: “Feritivă din calea lor”, este cel mai bun sfat practic si putem considera avertizarea drept un concept. Un concept ce se aplică si verifică in atat de multe si diverse situatii din geopolitică pană in viata personală, banală a individului neinitiat, dar atent si prevăzător.

Un concept care privit invers il regăsesti aplicat in Marea Strategie de Securitate actuală a SUA, dar in sensul invers, SUA prin agentii lor sunt provocatorii de care trebuie să te feresti din toate părtile, fără exceptie ca să fii in sigurantă. Aria aplicabilitătii porneste de la nivel de tară sau grup de tări si pană la ultimul individ.

Trei mari evenimente grave au dominat știrile internaționale de la sfarsitul anului.si pana la începutul anului 2026. În primul rând, în primele ore ale zilei de 29 decembrie 2025, guvernul ucrainean a atacat cu 91 de drone reședința președintelui Vladimir Putin din regiunea Novgorod, potrivit ministrului rus al apărării. Sistemul național de apărare a interceptat toate dronele.

Una din drone a fost lovită în coadă, păstrând intacte informațiile din sistemul său de navigație si ghidare. Kremlinul a împărtășit datele colectate cu autoritățile americane. Kievul insă neagă acuzațiile.
Atacul a avut loc la scurt timp după ce Donald Trump a indicat „că procesul de pace din Ucraina se apropia de încheiere, în urma întâlnirii sale cu Vladimir Zelenski și a unei convorbiri telefonice cu Putin duminică”.

Potrivit autorităților ruse, atacul nu s-a limitat la o tentativă de asasinat asupra președintelui rus, ci „împotriva eforturilor președintelui Trump de a facilita o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina”. După cum a declarat președintele belarus Lukașenko, Kievul nu a acționat singur. Și Londra este responsabilă pentru atacuri.

În al doilea rând, în Asia de Sud-Vest, tot la sfârșitul lunii decembrie 2025, din cauza devalorizării aranjate de cele trei agentii de rating a lui Rothschil a monedei iraniene și a efectelor inflaționiste semnificative, pe fondul unei crize economice severe din Iran, care durează de ani de zile din cauza sancțiunilor impuse de Statele Unite, comercianții din Teheran au început demonstrații pașnice. Spre surprinderea analiștilor și a guvernului iranian, acestea s-au transformat rapid într-un val de proteste extrem de violente în toată țara.

În mod deschis, agenția de informații israeliană, Mossad, a recunoscut implicarea, a aplaudat evenimentele și „a susținut că are agenți încorporați în mulțimile protestatare”.
Teheranul a recunoscut că forțele străine încearcă să transforme protestele legitime în bătălii urbane violente. La rândul său, pe 2 ianuarie 2026, Donald Trump a anunțat pe rețelele sale de socializare că Statele Unite sunt gata să acționeze în orice moment pentru a-i apăra pe protestatari.

În aceeași zi, Teheranul a răspuns amenințând toate pozițiile SUA[bazele militare] din regiune, ca reacție la „orice potențial aventurism”. Puternica capacitate ofensivă a Iranului a intărit această poziție, bazată pe rachete hipersonice, a căror putere distructivă a ieșit la iveală în Războiul de Douăsprezece Zile împotriva Israelului și a Statelor Unite.
Conform postului israelian Canalul 12, ca răspuns, Tel Aviv are în vedere lansarea unui război simultan împotriva Iranului, Libanului și Cisiordaniei.

În al treilea rând, în dimineața zilei de 3 ianuarie 2026, o aeronavă a Statelor Unite a încălcat spațiul aerian venezuelean și a efectuat un atac semnificativ asupra diferitelor puncte din capitală, Caracas. Ținta lor principală a fost baza militară unde se aflau președintele Maduro și soția sa. Aceștia au fost răpiți și duși la New York și, practic, au devenit prizonieri de război.

În această operațiune, peste 100 de persoane au murit, inclusiv 32 de cubanezi care făceau parte din garda personală a președintelui venezuelean. Ulterior, Trump a cerut acces deplin la petrolul venezuelean, pe lângă faptul că SUA va guverna Venezuela până la implementarea unei tranziții adecvate. A doua zi, și-a extins sfera țintelor. A proferat amenințări directe la adresa altor trei țări, Mexic, Cuba și Columbia, care, împreună cu Brazilia, au condamnat acțiunea SUA, denunțând-o ca fiind o încălcare a dreptului internațional și o amenințare la adresa stabilității regionale.

Ca răspuns la violențele din SUA, pe 4 ianuarie, Curtea Supremă din Venezuela a recunoscut-o pe vicepreședinta Delcy Rodriguez drept președinte interimar pentru a garanta continuitatea guvernului în fața răpirii și încarcerării președintelui Maduro. Delcy este să sperăm o figură esențială în chavism. A fost ministru al Comunicațiilor și Informațiilor, ministru al Afacerilor Externe și, cel mai recent, ministru al Economiei și Petrolului.

Aceste trei evenimente grave ale situației actuale, concentrate în timp, dar dispersate pe întreg spațiul global, trebuie interpretate în lumina noii geostrategii americane, ai cărei parametri fuseseră deja indicați de Donald Trump în timpul procesului electoral din 2024; explicitați la începutul noului său mandat prin unele declarații și acțiuni; și, în final, sistematizați în cea mai recentă Strategie de Securitate Națională, publicată în decembrie 2025.

De fapt Noua Strategie de Securitate Natională este răspunsul irrational al Pentagonului la panica si disperarea elitelor financiare, care nu mai au parghiile de a controla politica globală asa cum si-au visat-o mereu de două milenii incoace. Monetar si tehnologic SUA nu mai pot domina lumea si unica armă de constrangere le-a rămas doar Pentagonul.

Așa cum este descris într-un alt articol, există o încercare continuă de a reproiecta Marea Strategie de Securitate a Statelor Unite prin redefinirea celei mai importante provocări a acesteia pe arena internațională. În detrimentul Rusiei, Statele Unite au ajuns să considere China drept principala amenințare la adresa securității și intereselor sale globale și, în consecință, caută să creeze distanță între Rusia și China.
Este un efort de a reconfigura nucleul central al marilor puteri.

În conformitate cu Marea Strategie de Securitate din 2025, eșecul Statelor Unite de a aborda proiecția chineză din ultimele decenii, din cauza preocupării excesive față de Rusia, constituie o eroare istorică. „Președintele Trump a inversat de unul singur mai mult de trei decenii de presupuneri americane greșite despre China (…) China a devenit bogată și puternică și și-a folosit bogăția și puterea în avantajul său considerabil.”

Elitele americane – de-a lungul a patru administrații succesive ale ambelor partide politice – fie au fost favorizanți de bunăvoie ai strategiei Chinei, fie au negat-o.” (NSS 2025, p. 19).
În practică, administrația Trump nu inventează nimic nou. Reînvie o viziune structurată de Nixon-Kissinger în contextul Diplomației Triunghiulare, inaugurată în 1969, când au profitat de inițiativa radicală chineză pentru a redefini principala amenințare la adresa societății lor, de la Statele Unite la Uniunea Sovietică, în mijlocul Războiului Rece.

În acest context, Washingtonul a urmărit o politică de apropiere strategică de Beijing pentru a face presiuni asupra Moscovei să-și promoveze agenda și pentru a consolida diviziunile din cadrul blocului comunist.
Ceea ce este, în general, trecut cu vederea este faptul că, în 1972, Kissinger însuși l-a avertizat pe Nixon despre necesitatea inversării ecuației din perspectiva Washingtonului: să se apropie de Moscova pentru a aduce Beijingul in dezavantaj.”

„Cred că, într-o perioadă istorică, ei [chinezii] sunt mai formidabili decât rușii. Și cred că peste 20 de ani, succesorul tău, dacă este la fel de înțelept ca tine, va ajunge să se încline spre ruși împotriva chinezilor.” „În următorii 15 ani, trebuie să ne înclinăm spre chinezi împotriva rușilor. Trebuie să jucăm acest joc al echilibrului de putere complet lipsit de emoții. În acest moment, avem nevoie ca chinezii să-i corecteze și să-i disciplineze pe ruși.”

NSS 2025 se îndreaptă în direcția sugerată de Kissinger. Atunci când se abordează tabla de șah asiatică, principala amenințare la adresa Statelor Unite devine mai clară. Aceasta identifică China drept cea mai mare provocare geopolitică și geoeconomică a sa. „Indo-Pacific este deja și va continua să fie printre principalele câmpuri de luptă economice și geopolitice ale secolului următor.

Pentru a prospera acasă, trebuie să concurăm cu succes acolo – și chiar o facem.” (NSS, 2025, p. 19). După cum se va vedea, acesta este punctul care organizează și condiționează în mod eficient ceea ce Statele Unite intenționează pe alte continente, dând astfel sens celor mai recente evenimente din Rusia, Iran și Venezuela.

Din punct de vedere economic, NSS 2025 confirmă, pe de o parte, proiecția recentă și semnificativă a Chinei asupra unei mari părți a lumii și, pe de altă parte, nevoia actuală ca SUA să garanteze accesul la lanțuri de aprovizionare și materiale critice. Combinând aceste două puncte, rezultatul pentru Statele Unite devine, în primul rând, eliminarea și obstrucționarea accesului Chinei la regiuni strategice și, în al doilea rând, construirea de inserții privilegiate, nelimitate și monopolistice.

În esență, propune o reproiectare a relațiilor Chinei cu alte țări și teritorii. „(…) Statele Unite trebuie să protejeze și să apere economia și poporul nostru de orice pericol, din orice țară sau sursă. Aceasta înseamnă încetarea (printre altele): amenințărilor la adresa lanțurilor noastre de aprovizionare care riscă accesul SUA la resurse critice, inclusiv minerale și elemente din pământuri rare.” (NSS 2025, p. 21).

Pentru Europa, documentul urmează direcția sugerată de Kissinger în 1972, de apropiere de ruși pentru a urmări izolarea Chinei. Acest obiectiv, însă, implică în mod necesar reintegrarea Rusiei în sistemul internațional; cu alte cuvinte, sfârșitul atât al războiului din Ucraina, cât și al extinderii NATO, sfârșitul politicii de sionizare, prin urmare recunoașterea victoriei Moscovei pe câmpul de luptă și, în esență, necesitatea negocierii unui tratat de pace în conformitate cu interesele rusești.

Aceasta, la rândul său, implică, printre altele, neutralitatea Ucrainei, demilitarizarea și denazificarea acesteia, recunoașterea cuceririi Crimeei de către Rusia și independența sau anexarea regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson de către Rusia.

Este surprinzător faptul că această propunere, radicală din perspectiva tradiției politicii externe a SUA, apare explicit în NSS 2025.
Este clar că, din punctul de vedere al Statelor Unite, nucleul problemei nu este tocmai „încheierea de înțelegeri cu rușii”, așa cum ar spune vedeta Garrincha din echipa națională a Braziliei la Campionatul Mondial din 1958, ci mai degrabă încheierea de înțelegeri cu principalii săi parteneri europeni.

Posibilitatea reinserției Rusiei în acești termeni constituie o bombă de proporții tectonice pentru Europa, în special pentru Anglia, Franța și Germania. Aceasta se datorează faptului că: SUA amenință să submineze NATO, slăbind Europa; Europa, îndrumată timp de decenii de SUA prin intermediul NATO, are o capacitate redusă de inițiativă în domeniul militar; Rusia a învins armamentul NATO pe câmpul de luptă și se bucură de un avantaj strategic semnificativ; și nu există o amenințare comună între ruși, americani, chinezi și europeni care să le dilueze rivalitățile, temerile și temerile.

În acest context ar trebui analizate atacurile cu drone asupra reședinței lui Putin din regiunea Novgorod. Continuarea războiului din Ucraina, eșecul negocierilor de pace dintre Moscova și Kiev, mediate de Washington, și chiar escaladarea militară pe teritoriul ucrainean, sunt de interes deosebit pentru britanici, francezi și germani, pentru a menține Statele Unite prinse în efortul de război împotriva rușilor.

Prin urmare, acuzațiile formulate de președintele Lukașenko al Belarusului, bazate pe informațiile rusești, care indică Londra ca fiind responsabilă pentru tentativa de asasinat a președintelui rus, au sens. În mod similar, în ceea ce privește America, politica Washingtonului este condiționată de provocarea Chinei.

În acest sens, NSS nu putea fi mai explicit. „După ani de neglijență, Statele Unite vor reafirma și aplica Doctrina Monroe pentru a restabili preeminența americană în emisfera vestică și pentru a ne proteja patria și accesul la zone geografice cheie din întreaga regiune. Vom refuza competitorilor din afara emisferei [China] capacitatea de a poziționa forțe sau alte capabilități amenințătoare sau de a deține sau controla active strategic vitale în emisfera noastră. Acest «corolar Trump» la Doctrina Monroe este o restaurare bazată pe bun simț și puternică a puterii și priorităților americane, în concordanță cu interesele de securitate americane.” (NSS 2025, p. 15).

Ceea ce este cel mai important de înțeles în acest tip de concepție geostrategică, structurată pe o viziune insulară, este contractia defensivă combinată cu atacurile si influentele in toate formele si in toate directiile, ca o manifestare plenară a disperării si panicii apoplectice ce i-a cuprins pe talmudici.

Așadar, atacurile cu drone, războiul hibrid și răpirile prezidențiale sunt legate direct sau indirect de Marea Spaimă ce a generat Marea Strategie, a cărei principală provocare este China.
Acest fel de atacuri vor mai continua pană cand resursele vor fi depletizate, in climatul de izolare si atritie. Climat in care tările, grupurile de tări, organizatiile, companiile si indivizii se vor proteja eficient, doar ignorand provocările si evitand angajările. Izolarea si ignorarea sunt armele succesului final.

Ceea ce trebuie remarcat este că, de-a lungul istoriei Statelor Unite, de fiecare dată când un președinte a încercat o politică de neconfruntare cu Rusia, acesta nu a durat mult – Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt și John F. Kennedy.
Dacă si presedintii devin victimele disperării neurotice a elitelor de ce umilii indivizi ar fi crutati?

Deci feritivă din calea lor, ei sunt in stare de orice, dar mai ales de răzbunare si de aplicarea ritualnică a principiului talmudic ”sa moară si capra vecinului”!.

Atlanta 21/01/2026